Sentința civilă nr. 385/2013. Obligare emitere act administrativ

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 385/2013

Ședința publică din data de 1 iulie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. L. RUS GREFIER: M. V. -G.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta G. M. F., în contradictoriu cu pârâta A. N. Pentru R. P. - C. C. Pentru S. D., având ca obiect obligare emitere act administrativ- acordare despăgubiri.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta G.

M. F., lipsă fiind pârâta A. N. Pentru R. P. - C.

C. Pentru S. D. .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată. Procedura de citare este legal îndeplinită. Acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Pârâta a depus întâmpinare. Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare. Pârâta a depus note de ședință.

Reclamanta, întrebată fiind de către instanță, arată că avocatul său este plecat din localitate și că își susține singură cauza.

Curtea, procedând la verificarea competenței în conformitate cu art.

131 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, reține că este competentă general și material să judece pricina potrivit art. 96 pct. 1 Cod pr.civ. rap. la art.10 din Legea 554/2004.

Curtea pune în discuție excepția prematurității, formulată de pârât prin întâmpinarea aflată la fila 29 din dosar, prin care arată că s-ar impune respingerea cererii ca fiind prematur introdusă, în principal, raportat la prevederile O.U.G. nr.4/2012, iar în subsidiar, raportat la intervenirea unei legi noi care ar avea în opinia pârâtului efecte și asupra proceselor în curs, respectiv Legea nr.165/2013 care ar impune aceeași soluție.

Reclamanta G. M. F. solicită respingerea excepției cu consecința judecării cauzei. Mai arată că, se judecă cu Statul Român de 11 ani și din 2007 are un proces la Strasbourg.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepție.

C U R T E A

Prin cererea formulată de către reclamanta G. M. F. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului C. -N. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice s-a solicitat instanței să stabilească dreptul reclamantei de a beneficia de despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 210 mp cu nr. topo 4025/2/2 înscris în Cf nr. 48146 C., să oblige pârâtul Primarul Municipiului C. -N. să emită dispoziție de acordare de despăgubiri prin care să propună acordarea în favoarea

reclamantei a unor despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, să oblige pârâtul Statul Român să-i plătească reclamantei suma stabilită cu titlul de despăgubiri bănești și să oblige pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare reclamanta a arătat că a solicitat în temeiul Legii 10/2001 stabilirea de măsuri reparatorii pentru întreg terenul situat în C. -N., str. Arieșului nr. 37, inclusiv pentru terenul de 210 mp care face obiectul prezentului dosar.

Terenul a fost înscris inițial în Cf 12714 C. fiind transcris ulterior în alte Cf.

Pârâtul Primarul Mun. C. -N. a soluționat parțial notificarea formulată în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru o parte din teren, respectiv cea cu nr. topo 4025/2/1, rămânând nesoluționată cererea având ca obiect terenul de 210 mp cu nr. topo 4025/2/2.

Până în prezent nu a fost emisă o dispoziție a pârâtului prin care să se dispună cu privire la terenul în litigiu.

Terenul nu poate fi restituit în natură având în vedere că pe acesta s-a construit un bloc de locuințe. Prin urmare rămâne ca dreptul de proprietate al reclamantei să fie reparat în echivalent, respectiv despăgubiri bănești.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 11, 20 și 26 pe Legea 10/2001, Titlul VII al Legii 247/2005.

În probațiune s-a anexat Dispoziția nr. 1425/2003, Dispoziția 2606/2004, Dispoziția 1660/2005 și s-a solicitat comunicarea dosarului aferent notificărilor formulate de către reclamantă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul Statul Român a solicitat respingerea cererii.

A arătat pârâtul că nu se pot înlătura prevederile unui act normativ cu caracter special în sensul acordării despăgubirilor directe, procedură de stabilire a măsurilor reparatorii fiind prev. în Titlul VII al Legii 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 901/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-a admis cererea formulată în baza Legii 10/2001 de către reclamanta G. M. F. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Mun. C. -N. .

S-a stabilit dreptul reclamantei de a beneficia de despăgubiri în baza Titlului VII din Legea 247/2005 cu privire la terenul în suprafață de 210 mp situat în str. Arieșului nr. 37 înscris inițial în Cf 12714 C. cu nr. top 4025, ulterior transcris în Cf nr. 48146 C. cu nr. top 4025/2/2 situat în C. -N.

, str. Arieșului nr. 37, condiționat de plata despăgubirilor achitate la expropriere.

S-a respins cererea formulată de către reclamanta G. M. F. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că referitor la terenul în litigiu, respectiv suprafața de 210 mp, înscrisă inițial în Cf nr. 12714 C., transcrisă în Cf nr. 48146 C. nr. topo. 4025/2/2 situat în C. -

N., str. Arieșului nr. 37, instanța a reținut că reclamanta a formulat notificare în baza Legii 10/2001 fiind înregistrată sub nr. 1159/2001.

Separat de această notificare, reclamanta a mai înregistrat o notificare înregistrată sub nr. 836/2001 prin care a făcut referire în mod expres la nr. topo 4025/2/1 (f. 13, 15 dosar) și încă o notificare cu nr. 837/2001.

Prin Dispoziția nr. 1425/2003, s-a respins inițial notificarea reclamantei, făcându-se referire în această dispoziție la ambele numere top.

dezmembrate din CF inițial 12714 C., respectiv top. 4025/2/1 și 4025/2/2.

Prin Dispoziția 2606/2004, s-a revocat dispoziția anterior menționată, respingându-se în mod expres cererea de restituire în natură doar cu privire la un singur nr. top, 4025/2/1, menționându-se în această dispoziție că se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii avându-se în vedere despăgubirile primite la expropriere.

Ulterior, pârâtul Primarul Mun. C. -N. a emis o nouă Dispoziție cu nr. 1660/2005, prin care a admis cererea de acordare a măsurilor reparatorii însă doar cu privire la nr. top. 4025/2/1.

Prin urmare, instanța a constatat că terenul cu nr. top 4025/2/2 a fost scăpat din vedere de către pârât, deși prin prima dispoziție emisă s-a făcut referire la ambele topografice. Aceasta fiind însă revocată, era necesar ca următoarele dispoziții să conțină referiri la ambele numere topografice, însă acestea se referă doar la nr. top 4025/2/1.

În consecință, instanța a apreciat că pârâtul primarul Mun. C. -N. nu a dat o soluție completă cererilor de restituire formulate de către reclamantă.

Prin urmare, în baza Deciziei XX/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție instanța va cerceta îndreptățirea reclamantei la stabilirea de măsuri reparatorii asupra terenului în litigiu.

Instanța a constatat că și cu privire la cel de-al doilea nr. top, 4025/2/2 se impune stabilirea de măsuri reparatorii deoarece reclamanta este moștenitoarea proprietarei tabulare Mercea Ana.

Terenul însă nu poate fi restituit în natură deoarece conform procesului verbal întocmit de către C. tehnică pentru Aplicarea Legii 10/2001 terenul este ocupat de un bloc de locuințe, aceleași fiind și susținerile reclamantei.

Astfel, reclamanta este îndreptățită la despăgubiri în temeiul art. VII din Legea 247/2005, urmând a parcurge procedura stabilită de titlul menționat.

La termenul de judecată din data de_, reprezentantul reclamantei a declarat în ședință publică că nu mai susține capetele de cerere referitoare la stabilirea dreptului reclamantei de a beneficia de despăgubiri și de obligare a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata în favoarea reclamantei a despăgubirilor pentru terenul în litigiu, însă nu a depus o cerere de renunțare la judecată cu privire la aceste petitele menționate și nici nu a făcut dovada unui mandat în acest sens.

Prin urmare, instanța a considerat că a rămas investită în continuare cu cele două capete de cerere.

Referitor la stabilirea dreptului reclamantei de a beneficia de despăgubiri, acest capăt de cerere este în strânsă concordanță cu capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la emiterea dispoziției, impunându-se admiterea concomitentă a celor două capete de cerere, însă nu în forma textuală prezentată în acțiune ci în lumina Deciziei XX/2007 a ÎCCJ, soluționând pe fond cererea de restituire a reclamantei.

Cu privire la petitul referitor la obligarea Statului Român la plata directă a despăgubirilor, instanța reține că acesta este neîntemeiat, având în vedere că Titlul VII al Legii 247/2005 prevede o procedură specială de stabilire și de plată a despăgubirilor. Prin urmare, reclamanta este ținută a urma procedura instituită prin Titlul VII, în baza principiului specialia generalibus derogant, nefiind admisibilă o plată directă a despăgubirilor.

Având în vedere aspectele menționate, instanța va admite în parte cererea formulată de către reclamantă și va stabili dreptul reclamantei de a beneficia de despăgubiri în baza Titlului VII din Legea 247/2005 cu privire la terenul în suprafață de 210 mp situat în str. Arieșului nr. 37 înscris inițial în Cf 12714 C. cu nr. top 4025, ulterior transcris în Cf nr. 48146 C. cu nr. top 4025/2/2 situat în C. -N., str. Arieșului nr. 37, condiționat de plata despăgubirilor achitate la expropriere, urmând a respinge capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor directe.

În data de_ reclamanta G. M. F. a depus la dosarul cauzei un script intitulat "modificare a cererii de chemare în judecată"; (f 9- 17), prin care a solicitat instanței următoarele:

  • obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 7 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin. 5 si 6 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul revendicat - terenul în suprafață de 210 mp, situat în C. -N., str. Arieșului nr. 37, înscris inițial în CF nr. 12714 C. -N., ulterior transcris în CF nr. 48146 C. -N., nr. top. 4025/2/2;

  • obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

În motivare se arată că imobilul - revendicat - teren în suprafață de 210 mp, situat în C. -N., str. Arieșului nr. 37, înscris inițial în CF nr. 12714 C. -N., ulterior transcris în CF nr. 48146 C. -N., nr. top. 4025/2/2, a fost preluat de stat în baza Decretului de expropriere nr. 301/1981, cu plata despăgubirilor legale, de 2,25 lei/mp, de la antecesorii reclamantei, Mercea Ana și Mezei R. .

Prin notificarea înregistrată sub nr. 1159/_, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru întreg imobilul situat în C.

-N., str. Arieșului nr. 37, inclusiv pentru terenul în suprafață de 210 mp, situat în C. -N., str. Arieșului nr. 37, înscris inițial în CF nr. 12714 C. -

N., ulterior transcris în CF nr. 48146 C. -N., nr. top. 4025/2/2.

Prin Dispoziția nr. 1489/_ a Primarului municipiului C. -N., s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 210 mp, situat în C. -N., str. Arieșului nr. 37, înscris inițial în CF nr. 12714 C. -N., ulterior transcris în CF nr. 48146 C. -N., nr. top. 4025/2/2, având în vedere despăgubirile acordate la expropriere, în sumă de 2,25 lei/mp, potrivit dispozitivului Sentinței civile nr.901/_ a Tribunalului C., Secția Civilă, irevocabilă.

Dosarul a fost înaintat ulterior pârâtei C. C. pentru Stabilirea

D., fiind predat acesteia, conform adresei nr. RG/62069/_, anexată prezentei și face în prezent obiectul dosarului intern înregistrat sub nr. de ordine 53153/CC.

Reclamanta a solicitat soluționarea cu prioritate a dosarului, raportat la starea sa precară de sănătate, care rezultă din scrisoarea medicală anexată acțiunii inițiale, la care a primit răspunsul pârâtei sub nr. prin memoriul înregistrat în evidențele pârâtei sub nr. RG/62069/_ .

Prin adresa de răspuns nr. RG/62069/_ 0, emisă de A.N.R.P., s-a invocat incidența în prezentul dosar a O.U.G nr. 4/_ și Legii nr. 117/2012, fapt care nu împiedică, în opinia reclamantei, soluționarea dosarului, raportat la termenul rezonabil de soluționare a dosarelor, raportat

la vechimea dosarului, care se derulează încă din anul 2001, prin notificarea înregistrată sub nr. 1159/_ .

Termenul în care trebuia soluționat dosarul, în lipsa unor alte prevederi legale exprese, este cel de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004, care se calculează de la data înregistrării dosarului în evidențele pârâtei, în cursul anului 2007.

Nu pot fi primite susținerile pârâtei referitoare la incidența deciziei pârâtei nr. 10299/_, emisă de pârâtă, prin care s-a stabilit modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în ordinea înregistrării lor la această autoritate, raportat la pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum și la încălcarea securității circuitului civil, dar mai ales la termenul rezonabil.

În plus, chiar în situația incidenței deciziei pârâtei nr. 10299/_, soluționarea prezentului dosar ar fi trebuit să aibă prioritate, raportat la starea de sănătate a reclamantei și la atribuțiile legale ale pârâtei, cu respectarea unui termen rezonabil.

Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, s-a constituit în subordinea Cancelariei Primului Ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea C. C. pentru Stabilirea D., care conform art. 13 alin. 1 lit. a și b are două atribuții principale: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire și ia alte măsuri legale necesare aplicării acestei legi.

Parcurgerea procedurii instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească, căreia îi poate fi asimilată Dispoziția nr. 1489/_, emisă de Primarul municipiului C. -N., căreia statul, în sens larg, prin autoritățile sale administrative, trebuie să i se conformeze.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește în mod constant în

jurisprudența sa că omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, mai ales când obligația de a executa decizia în cauză revine unei autorități administrative.

Noțiunea de « bunuri » poate cuprinde atât « bunurile actuale » cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamanta poate pretinde că a avut cel puțin o « speranță legitimă » de a obține beneficierea efectivă de un drept de proprietate.

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.

Principiile de acordare a despăgubirilor, în sens larg, sunt următoarele: acordarea unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român; neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform prevederilor legii.

Textele indicate confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de despăgubire nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării, într-un termen rezonabil, a sumelor actualizate, integral.

Reclamanta a parcurs procedurile instituite în favoarea sa și este doar culpa autorităților că ea nu se pot bucura de bunul de a cărui ocrotire ar trebui să beneficieze, iar nerespectarea termenelor instituite prin actele normative indicate de către pârâtă nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamantei, pentru care despăgubirea integrală semnifică doar acordarea unei sume real echivalente.

Pentru a se pronunța în sensul temeiniciei acțiunii, solicită ca instanța să ia în considerare și împrejurarea că în practica Curții de la Strasbourg s-a stabilit, în egală măsură, că noțiunea de termen rezonabil include și durata procedurilor administrative, care au fost demarate în cauză de către reclamantă prin depunerea notificării înregistrate prin intermediul executorilor judecătorești în dosarul execuțional nr. 1159/_

În concluzie, luând în considerare intervalul scurs de atunci precum și faptul că reclamanta a fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului trecut în proprietatea statului în cursul anului 1981, iar Dispoziția nr. 1489/_, emisă de Primarul municipiului C. -N., poate fi asimilată unui "bun" în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, nu poate fi primită apărarea pârâtei referitoare la netemeinicia acțiunii din perspectiva faptului că nu a fost urmată în totalitate procedura administrativă.

Dacă s-ar lua în considerare această poziție, s-ar ajunge în situația în care pârâta s-ar prevala, cu succes, de propria culpă și de aceea a autorităților administrative care au gestionat până în prezent dosarul de despăgubire, ceea ce este inadmisibil din perspectiva principiilor care guvernează statul de drept.

Astfel, nu poate fi opusă cu succes reclamantei împrejurarea că nu a fost încă emisă decizia în temeiul raportului de evaluare însușit de către părți, sau că dosarul nu ar fi complet, întrucât toate aceste aspecte se datorează exclusiv modului în care Statul Român a înțeles să reglementeze și să organizeze întreaga procedură de acordare a despăgubirilor, procedură care nu este finalizată după trecerea a 10 ani de la data depunerii notificării.

De asemenea, este de reținut că statul trebuie să-și organizeze în așa fel serviciile oferite cetățenilor încât să le dea posibilitatea acestora să se bucure în mod real și concret de drepturile fundamentale ce le sunt recunoscute.

Toate aceste considerente conduc la concluzia că refuzul pârâtei de a emite decizia la care este îndreptățită reclamanta este unul nejustificat, în sensul art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004, dreptul de apreciere al autorității fiind exercitat abuziv.

Este invocată practica constantă a Curții de Apel C., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și a Înaltei Curți de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, inclusiv cea de după intrarea în vigoare a O.U.G nr. 4/_ și Legii nr. 117/2012, în sensul obligării pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire,

conform hotărârilor judecătorești irevocabile enumerate mai jos, în caz contrar creându-se divergențe de jurisprudență ale înaltei Curți de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel C., Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, prin pronunțarea

unor decizii diametral opuse în domeniul de aplicare a Legii nr. 247/2005 (cauza Beian împotriva României):

Prin Sentința civilă nr. 386/_ a Curții de Apel C., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3080/_ a înaltei Curți de

C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, instanța admite acțiunea formulată de reclamantul A.L.L. în contradictoriu cu pârâta

C.C.S.D. și, în consecință obligă pârâta la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 7 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru cota de 1/2 parte din imobilul casă demolată cu suprafața construită de 120 mp, cu fundație din piatră, pereți din chirpici și acoperiș din țiglă înscris în CF nr. 428 a localității Carastelec nr. 139; pentru cota de 1/2 parte din depozitul (magazia) de semințe și fructe demolată, cu suprafața de 90 mp, cu fundație din piatră, pereți din cărămidă arsă și acoperiș din țiglă, care a fost amplasat pe nr. top 139; pentru următoarele construcții demolate care au fost amplasate pe terenul cu nr. top.141 Carastelec: grajd pentru animale cu suprafața construită de 75 mp, cu fundație din piatră, construit din cărămidă arsă, acoperit cu țiglă, iesle din beton și cu pavaj din lemn de esență tare, patul de porumb cu suprafața de 45 m3, construit din lemn de esență tare, cu pereți din șipci, de brad, acoperit cu țiglă, coteț de porci cu suprafața construită de 100 mp, construit din lemn de esență tare, cu stâlpi de susținere din lemn de esență tare, acoperit cu țiglă și cu pavaj din cărămidă arsă, magazie-remiză, cu suprafața construită de 190 mp, cu fundație din piatră, pereți din lodbe, acoperită cu țiglă, grajd pentru animale, cu suprafața construită de 50 mp, cu fundație din piatră, cu pereți din cărămidă arsă, pavaj din lemn de esență tare, acoperit cu țiglă, saivan pentru oi cu suprafața construită de 188 mp, cu pereți din lemn, acoperit cu țiglă; pentru următoarele instalații, mașini și bunuri mobile: 1. cazan aburi marca "Slich" de 8 atmosfere, 2.mașină pentru acționat moara "Polowinecz-Hajzler" de 120 H.P. 3.instalație pentru alimentat cazan aburi, 4.sistem transmisie de la mașina la axa de transmisie de 20 m, care acționa diferitele instalații prin funii, 5.instalație pentru decojirea semințelor de floarea-soarelui, 6.instalație pentru măcinarea semințelor de floarea-soarelui, 7. instalație pentru frământarea fainei de floarea-soarelui, 8.instalație pentru prăjirea fainei de floarea-soarelui, 9.presă hidraulică Malerscqi de mare capacitate, 10.instalație pentru măcinat cereale (piatră 42), 11.instalație pentru măcinat grâu (elevator, valturi, sită, piatră), 12.instalații pentru curățirea și eliminarea impurităților din grâu, 13.instalație pentru preparat și umplerea sticlelor de sifon, 14.lemne de foc 3.040 mc; pentru construcțiile demolate moară, presă de ulei și sală de mașini (trei nivele) cu fundație de piatră, pereți din cărămidă arsă, acoperite cu țiglă, înscrise inițial în CF nr. 2973 Crastelec, cu nr. top. 143/a, transnotate în CF nr. 3165 Crastelec; pentru casa de locuit demolată, în suprafață de 180 mp, cu fundație din piatră, pereți din cărămidă arsă, acoperită cu țiglă, înscrisă în CF nr. 2973 a localității Carastelec nr. top 142/a; pentru construcția demolată, înscrisă în CF nr.2272 a localității Carastelec nr. top 143/b, cu destinația de magazia morii cu suprafața de 70 mp, fundație din piatră, pereți din chirpici, acoperită cu țiglă; pentru construcția demolată, înscrisă în CF nr. 2272 a localității Carastelec nr. top 142/b, care a avut destinația de sifonărie cu suprafața de

18 mp, fundație din piatră, pereți din cărămidă arsă, acoperită cu țiglă. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 446/_ a Curții de Apel C., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, așa cum a fost modificată prin Decizia nr. 4378/_ a înaltei Curți de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, instanța admite acțiunea formulată de reclamantul Demian loan împotriva pârâtei C. C. pentru Stabilirea D., cu sediul în B., Sectorul 1, CI. F. nr. 202, și în consecință obligă pârâta la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 al. 5 și 6 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul situat în C. -N. str. B. (fosta str. Moricz Zsigmond), nr. 117 (la expropriere nr. 121), înscris în inițial în CF. nr. 4.016 C. -N., casă demolată și teren, în suprafață de 97 stj.p.; obligă pârâta la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

Prin Sentința civilă nr. 307/_ a Curții de Apel C., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2589/_ a înaltei Curți de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, instanța admite în parte cererea de chemare în judecată precizată introdusă de către reclamanții Orbân llona, llyes Katalin și Orbân Balâzs împotriva pârâtei C.

C. Pentru Stabilirea D., cu sediul în B., Sectorul 1, CI. F. nr. 202, și în consecință obligă pârâta la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 al. 5 și 6 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul situat în C. -N. str. Păstorului, nr. 11, înscris în CF. nr. 1.136 C. -N. cu număr topo 12322/1/2; respinge cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.000 Ron cu titlul de despăgubire pe zi de întârziere a executării sentinței și obligă pârâta la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul de avocat.

Prin Sentința civilă nr. 267/_ a Curții de Apel C., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1441/_ a înaltei Curți de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, instanța admite cererea formulată de reclamanții Maxim Julianusz Felix și Atanasiu M. împotriva pârâtei C. C. pentru Stabilirea D. și obligă pârâta să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru apartamentele evidențiate mai sus, potrivit dispoziției nr. 917 din_ emisă de

Primarul Municipiului C. -N. ; obligă pârâta să achite reclamanților suma de 1800 lei cheltuieli de judecată, câte 900 lei pentru fiecare reclamant.

Prin Sentința civilă nr. 510/_ a Curții de Apel C., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, așa cum a fost modificată prin Decizia nr.2556/_ a înaltei Curți de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, instanța admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Gherțoiu Dan Mihai împotriva pârâtei C. C. pentru Stabilirea D., obligă pârâta C. C. pentru Stabilirea D.

să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire privind imobilul teren situat în C. -N., C. Florești nr.71 în suprafață de 3500 mp, înscris în CF nr. 18363 C. N. cu nr. top 21622 și la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Prin Sentința civilă nr. 535/_ a Curții de Apel C., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2663/_ a înaltei Curți de

C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, instanța admite cererea formulată de reclamanții Maxim Julianusz Felix și Atanasiu M. instanța admite cererea formulată de reclamanți împotriva pârâtei C. C.

pentru Stabilirea D. ; obligă pârâta C. C. pentru Stabilirea D. la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire în conformitate cu disp. art. 16 alin.5 și 6 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul situat în C. -N., str. A. Mureșanu, nr. 20, respectiv pentru apartamentele nr. 1 și nr. 4-9, înscrise în CF colectivă nr. 1. C. și CF individuală nr. 0

C., sub nr. top. 1443/1/1 și, respectiv, nr. top. 1443/1/IV-1443/1/IX și pentru diferența de teren nerestituit, în suprafață de 299 mp, cu nr. top. 1433/2, înscris în CF nr. 1 C. N. ; obligă pârâta să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1800 lei, reprezentând onorariu avocațial.

Prin Sentința civilă nr. 441/_ a Curții de Apel C., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, instanța admite cererea formulată de reclamanții Kirkosa Istvan (Ștefan), Kirkosa I. și Mărginean ludit împotriva pârâtei C. C. pentru Stabilirea D. ; obligă pârâta C. C. pentru Stabilirea D. la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire în conformitate cu disp. art. 16 alin.7 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin 5 și 6 din Titlul VII al Legii 247/2005 pentru apartamentele nr. 2-8 și 10-15 și terenul aferent acestora, situate în C. N., str. Ștefan Ludwig Roth, nr. 23, nr. top 9020/1/l 1- 9020/1 A/III și 9020/1/X-9020/1/XV înscrise în CF colectivă nr. 1. C.

N. și CF individuală nr. 1. C. N. ; obligă pârâta la plata cu titlu de despăgubiri a sumei de 1000 lei pe zi de întârziere calculate de la data rămânerii irevocabile și până la executarea efectivă; obligă pârâta să plătească reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 2000 lei reprezentând onorar avocat. Prin decizia nr. 2064/_ a înaltei Curți de

  1. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, instanța admite recursul declarat de pârâta C. C. pentru Stabilirea D. împotriva Sentinței civile nr. 441/_ a Curții de Apel C., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în sensul că obligă pârâta să emită decizie în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței; menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

    Prin Sentința civilă nr. 564/_ a Curții de Apel C., Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă la data de_, instanța admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Kis Tibor împotriva pârâtei C. C. pentru Stabilirea D., obligă pârâta C. C. pentru Stabilirea D. să emită o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în C. -N., str. Dragalina nr.58, înscris

    în CF nr. 1754 C. -N. cu nr. top 10000 și la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

    Prin Decizia nr.5458/_ a înaltei Curți de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, instanța admite recursul declarat de reclamanta Szilagyi Ecaterina împotriva Sentinței civile nr. 71/_ a Curții de Apel C., Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, modifică în parte sentința, în sensul că admite acțiunea în contradictoriu cu C. C. pentru Stabilirea D. pe care o obligă să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru

    cota parte care îi revine reclamantei din imobilele ce fac obiectul Dispoziției nr. 1194/_ emisă de Primarul Municipiului C. -N. .

    Prin Sentința Civilă nr. 704/_ a Curții de Apel C., Secția Comercială, de Contencios Administrativ șl Fiscal, pronunțată în dosarul nr._, instanța admite, în parte, acțiunea, precizată, formulată de reclamanta Anton Ana Edita împotriva pârâtei C. C. Pentru Stabilirea

  2. și în consecință obligă pârâta C. C. Pentru Stabilirea D.

  1. la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubiri pentru dosarul înregistrat sub nr. 40261/CC.

    Prin Sentința civilă nr. 701/_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, instanța de fond admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Gyorkos I. Eva împotriva pârâtei C.

  2. pentru Stabilirea D., obligă pârâta la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren în suprafață de 180 mp, situat în C. -N., str. Hațeg nr. 20, nr. top. 10407/1/1, înscris inițial în CF nr. 21045 C. și ulterior transcris în CF nr. 31323 C. ; obligă pârâta să plătească suma de 1000 lei (RON) cu titlu de penalități pentru fiecare zi de întârziere a executării sentinței de la data rămânerii definitive și irevocabile și până la executarea efectivă a sentinței, în sensul emiterii deciziei, obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 900 lei, cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 692/_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, instanța de fond admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Jordaky R. împotriva pârâtei C.

C. pentru Stabilirea D., dispune obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 7 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005-dosar nr. 27500/CC, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor în municipiul C. -N., str. Alverna nr. 23, imobil teren în suprafață de 52 mp; obligă pârâta să plătească suma de 100 lei (RON) cu titlu de penalități pentru fiecare zi de întârziere a executării sentinței începând cu data rămânerii definitive și irevocabile și până la executarea efectivă a sentinței în sensul emiterii deciziei în dosarul nr. 27500/CC. Prin

Decizia nr.3658/_, înalta Curte de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, admite recursul C.C.S.D., modifică sentința în sensul că respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 100 RON pe zi de întârziere cu titlu de penalități, menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin Sentința civilă nr. 618/_, pronunțată în dosarul nr._ ,

instanța admite în parte cererea reclamantei Spada Zsuzsanna M., obligă pârâta CCSD să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren în

suprafață de 492 stj.p. situat în C. N. str. Achim A. nr. 49, înscris în CF nr. 8923 C. N., nr. topo 16.163/3.

Prin Sentința civilă nr. 330/_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr._, instanța admite în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta Siman R. M., în contradictoriu cu pârâtele A. N. pentru R. P. și C. C. pentru Stabilirea D. ; obligă pârâta C. C. pentru Stabilirea D. la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire pentru dosarul înregistrat sub nr. 12721/CC.

Prin Sentința civilă nr. 53/_, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel C., Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal a obligat C. C. pentru Stabilirea D. la emiterea în favoarea reclamantei a deciziei reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr. 21005/CC, pentru cota de V2 parte din terenul în litigiu, obligând totodată pârâta să plătească suma de 1000 lei cu titlu de penalități pentru fiecare zi de întârziere a executării sentinței începând cu data rămânerii irevocabile și până la executarea efectivă a deciziei în sensul emiterii deciziei în dosarul înregistrat sub nr. 21005/CC.

Prin Sentința civilă nr. 603/_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, așa cum a fost modificată prin Decizia nr. 1795/_ a înaltei Curți de C. și Justiție, instanța admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Szilagyi Ecaterina împotriva pârâtei A.N.R.P., C.C.S.D. B., și în consecință obligă pârâta să emită o decizie reprezentând titlul de dispoziție conform disp. art. 16 alin.7 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 - dosar nr.17560/CC, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru imobilul situat administrativ în C. -N., str. Muncitorilor nr.59 jud. C., înscris în CF 5461, nr. top 2419, casă și teren în suprafață de 201 mp.

Prin Sentința civilă nr. 317/_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, instanța admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Mischinger G. Ștefan și în consecință obligă pârâta C. C. pentru Stabilirea D. la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16, alin. 7 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în dosarul înregistrat sub nr. 14424/CC având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Titlul VII din Leg5a nr. 247/2005, având în vedere despăgubirile acordate în baza Legii nr. 112/1995, pentru imobilul situat în C. N., str. I. M., nr. 28, înscris inițial în CF nr. 3967 C., nr. top. 41, casă cu 2 etaje, din piatră, la parter: cu 6 camere, 2 bucătării și dependințe; la etajul I: cu 7 camere, 1 bucătărie și dependințe; la etajul II: cu 7 camere, 2 bucătării, dependințe și curte în suprafață de 724 mp.

În drept, art. 194/art. 204 C.pr.civ., art. 411 alin. 2 C.pr.civ., art. 16 alin. 5 si 6, art. 13 alin. 1 lit. a și b ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005. art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr.

1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Pârâta A. N. pentru R. P. - C. C. pentru Stabilirea D. a formulat întâmpinare (f. 28-32), invocând în cuprinsul acesteia excepția prematurității cererii de chemare în judecată.

In fapt, prin cererea de chemare în judecată, cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel C., reclamanta G. M. F. a chemat în judecată

A. N. pentru R. P. - C. C. pentru Stabilirea solicitând obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 7 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul revendicat - teren în suprafață de 210 mp., situat în C. -N., str. Arieșului nr.37, înscris inițial în CF nr. 12714

C. -N., ulterior transcris în CF nr.48146 C. -N., nr. top. 4025/2; cu plata cheltuielilor de judecată.

Chestiuni prealabile:

În privința formulării cererii introductive de instanță în contradictoriu cu pârâta A. N. pentru R. P. - C. C. pentru Stabilirea D., subliniem faptul că cele două instituții sunt diferite, atribuțiile ce revin fiecăruia dintre acestea fiind reglementate prin acte normative distincte.

Astfel, Hotărârea Guvernului nr.361/2005, modificată și completată prin H.G. nr. 240/2006, în privința aplicării Legii nr. 10/2001, reglementează atribuțiile ce revin Autorității Naționale pentru R. P.

, fără ca acestea să includă competențe în privința emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, asigurând numai organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea D. .

Cât privește C. C. pentru Stabilirea D., menționăm că, prin Titlul VII din actul normativ amintit mai sus, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv C. C. pentru Stabilirea D., cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire.

Prin urmare, se solicită ca instanța să pună în vedere reclamantei să- și precizeze acțiunea, în sensul de a preciza în contradictoriu cu cine înțelege să se judece.

Pârâta solicită să se constate că cererea introductivă de instanță formulată de către reclamantă este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Cu privire la prematuritatea cererii formulate, în contextul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, se fac următoarele precizări:

Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 4/2012, în perioada de suspendare, prelungită prin Legea nr.117/20121 până la data de_, urmează a fi adoptat un act normativ, ceea ce justifică, încă o dată, oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor.

Prin actul normativ mai sus amintit, legiuitorul a stabilit suspendarea emiterii deciziilor de către C.C.S.D., suspendarea emiterii titlurilor de conversie de către A.N.R.P., precum și suspendarea oricăror proceduri cu privire la evaluarea imobilelor.

Suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza - pilot M. Athanasiu și alții împotriva României. Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se vor emite titlurile de plată, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru

reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății despăgubirilor.

În privința resurselor financiare pentru plata despăgubirilor, respectiv cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, acestea nu mai există în prezent, după cum rezultă și din nota de fundamentare a Legii nr. 117/2012.

Astfel, noul act normativ trebuie să se întemeieze pe o imagine de ansamblu a numărului de persoane cărora trebuie să le fie plătite despăgubiri, persoane aflate în aceeași situație, asupra posibilelor resurse existente și a cuantumului acestor despăgubiri posibil a fi achitate în mod real, așa cum recomandă hotărârea CEDO amintită.

Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, ci prevăd acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a măsurilor necesare pentru continuarea procesului de acordare a despăgubirilor, în contextul epuizării Fondului Proprietatea și/în vederea corelării cu momentul adoptării proiectului de act normativ privind implementarea hotărârii pilot pronunțată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului va reglementa și modalitatea în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.

O asemenea măsură nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și Protocolului adițional nr. 1, pentru că statul român a aplicat același principiu tuturor celor aflați în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului, astfel încât măsura legislativă este temeinic justificată. Prin instituirea acestui termen, obligațiile prevăzute de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005. în toate ipotezele si implicit dreptul afirmat de reclamanți, ca si condiție de exercitare a acțiunii civile, sunt afectate de un termen suspensiv în curs de desfășurare.

Or. atât sub imperiul vechiului Cod civil, cât și potrivit noului Cod civil, creditorul - titular al unui drept afectat de un termen suspensiv - nu poate cere realizarea dreptului, respectiv executarea obligației corelative acestui drept. înainte de împlinirea termenului.

În contextul celor prezentate, în ceea ce privește excepția prematurității emiterii titlurilor de despăgubire, ca urmare a adoptării

      1. nr. 4/2012 și ulterior a Legii nr. 117/2012, subliniem faptul că practica judiciară a statuat cu caracter de principiu prematuritatea emiterii acestora, până la expirarea termenului de suspendare, astfel că, pentru identitate de rațiune această soluție o considerăm aplicabilă și speței deduse judecății.

        Dezlegarea excepției de prematuritate este indisolubil legată și clarificarea unui alt aspect și anume acela dacă există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr.1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile O.U.G. nr. 4/2012 și Legii nr. 117/2012.

        Ținând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, îndeosebi sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație.

        În sfera dreptului comunitare, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.

        Prin măsura adoptată de legiuitorul român (O.U.G. nr. 4/2012 modificată prin Legea nr. 117/2012), s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.

        În raport de aceste considerente, apreciem că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile

        O.U.G. nr. 4/2012, Legii nr. 117/2012.

        De aceea, apreciem că suspendarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire nu produce consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și urmărește un scop legitim, și anume acela de a nu crea noi nedreptăți disproporționate.

        Bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al distribuirii produsului social net în economia națională, între stat, pe de o parte, și populație, pe de altă parte.

        Cât timp procedura administrativă de emitere a titlurilor de plată este suspendată, demersul inițiat de reclamantă este prematur.

        Pârâta amintește totodată faptul că însăși Curtea Constituțională, sesizată fiind cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului unic al O.U.G. nr. 4/2012, s-a pronunțat prin Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012 în sensul constituționalității acestui act normativ, în totalitate, iar în considerentele acestei decizii au fost analizate prevederile ordonanței prin raportare și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de contencios constituțional statuând asupra proporționalității măsurilor dispuse prin ordonanță.

        În cuprinsul art. 13 alîn.1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă _, se constituie_ C. C. pentru Stabilirea D. . denumită în continuare C. C., care are, în principal, următoarele atribuții:

        1. dispune emiterea deciziilor referitoare ia acordarea de titluri de despăgubire;

        2. ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi."

În acest context, Legea nr. 247/2005. în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii si plătii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Prin urmare, acesta este cadrul normativ în virtutea căruia C. C. pentru Stabilirea D. își exercită atribuțiile mai-sus amintite.

Astfel, în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul Vil din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape:

  • etapa transmiterii si a înregistrării dosarelor.

  • etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea D. sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării,

  • etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către

C. C. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de Capitolul V, Secțiunea I intitulată

"Valorificarea titlurilor de despăgubire", introduse de pct.26 din O.U.G nr. 81/2007, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005.

În cauza supusă judecății, subliniem faptul că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr.1489/_, a fost transmis de Primăria mun. C. -N.

, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 53153/CC.

În urma analizării dosarului mai sus menționat s-a constatat faptul că, dosarul trebuie completat cu:

- o copie legalizată, cu mențiunea definitivă și irevocabilă a sentinței civile nr. 901/_, pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul Cluj, precum și o copie conform cu originalul a deciziei civile nr.296/R/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. .

Referitor la etapa evaluării, aceasta este condiționată de completarea dosarului cu informațiile solicitate, de expirarea perioadei de suspendare prevăzută de O.U.G nr.4/2012 modificată și completată prin Legea nr.117/2012, precum și de respectarea principiului ordinii de înregistrare a dosarelor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea D. conform Deciziei nr.10299/_ .

Referitor la etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, menționăm că în prezent această etapă este suspendată, în condițiile O.U.G. nr. 4/_ privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Referitor la cererea reclamantei privind obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată, pârâta subliniază faptul că comisia este o entitate autonomă, neavând un buget propriu. De altfel, această comisie nu se opune cererii formulate, astfel că, în măsura în care instanța va aprecia că este necesară obligarea Comisiei Centrale la îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, solicităm respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecată, potrivit art.275 C.pr.civ.

De asemenea, sunt supuse atenției și prevederile Deciziei Curții Constituționale nr.492/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583/_, conform căruia Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertiți în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

În sensul celor expuse este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost făcute, în mod real, în limita unui cuantum rezonabil.

Eventualele cheltuieli de judecată s-ar constitui într-o sarcină mult prea oneroasă, care ar greva asupra bugetului ANRP, prin care este finanțată și activitatea Comisiei Centrale, buget care este parte integrantă a bugetului de stat, care asigură și resursele financiare funcționării instanțelor de judecată.

În măsura în care instanța va trece peste aspecte expuse privind obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată, pârâta solicită instanței să se pronunțe cel puțin cu privire la cuantumul acestor cheltuieli, în sensul micșorării acestora, având în vedere că, în speță, nu se poate reține o culpă a Comisiei Centrale, așa cum a arătat mai sus.

Reclamanta G. M. F. a depus la dosarul cauzei "răspuns la întâmpinarea"; formulată de intimata C. C. pentru Stabilirea D.

.

Mai întâi, arată reclamant, faptul că stadiul procedurii este același din momentul promovării cererii de chemare în judecată, în sensul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire, pentru imobilul revendicat, teren în suprafață de 210 mp, situat în C. -N., str. Arieșului nr. 37, înscris inițial în CF nr. 12714 C. -N., ulterior transcris în CF nr. 48146 C.

-N., nr. top. 4025/2/2.

Mai întâi, este necontestată de către pârâtă împrejurarea că dosarul reclamantei cuprinzând Dispoziția nr. 1489/_ a Primarului municipiului C. -N., prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 210 mp, situat în C. -N., str. Arieșului nr. 37, înscris inițial în CF nr. 12714 C. -N., ulterior transcris în CF nr. 48146 C. -N., nr. top. 4025/2/2, având în vedere despăgubirile acordate la expropriere, în sumă de 2,25 lei/mp, potrivit dispozitivului Sentinței civile nr.901/_ a Tribunalului C., Secția Civilă, irevocabilă a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.

În cauză, nu mai sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, aprobată și modificată prin Legea nr. 117/2012, conform căreia, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

Însă, pe de altă parte, dosarul privind documentația pentru acordarea de despăgubiri, referitor la reclamantă, a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, conform adresei nr. RG/62069/_ .

Este adevărat că prin articolul unic al O.U.G. nr. 4/2012 s-a suspendat până la 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, însă aceste dispoziții legale nu pot fi aplicabile în prezenta cauză, întrucât, pe de altă parte, această măsură a fost dispusă de către Guvernul României tocmai ca urmare a constatării de către Curții Europene a Drepturilor Omului a ineficientei sistemului existent în legislația românească, pentru acordarea despăgubirilor, aspect care în prezenta speță rezultă fără putință de tăgadă din împrejurarea că documentația reclamantei a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, conform adresei nr. RG/62069/_ .

Nu este mai puțin adevărat însă că, prin dispozițiile legale precizate este suspendată exercitarea unor atribuții de către A.N.R.P. fără însă ca același act normativ să cuprindă dispoziții procedurale care să impună în sarcina instanțelor judecătorești o conduită prestabilită. Adică, spre exemplu, în O.U.G. nr. 4/2012 nu s-a instituit măsura suspendării litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect obligarea A.N.R.P. să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire.

De altfel, dacă prezentul litigiu ar fi fost soluționat irevocabil până la data de 15 mai 2013, C.C.S.D. s-ar fi putut prevala de dispozițiile articolului unic din O.U.G. nr. 4/2012, procedând la neemiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmând a proroga emiterea acesteia ulterior datei de referință.

Și nu în ultimul rând, este de observat că instanța de judecată este obligată să procedeze la soluționarea cauzei, în raport de dispozițiile art. 3 Cod civil, judecătorul pricinii neputând refuza soluționarea cauzei, pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, ca fiind culpabil de denegare de dreptate.

În aceste condiții, este evident că dispozițiile articolului unic din

O.U.G. nr. 4/2012 sunt nerelevante în cauză, neputând împiedica desfășurarea procedurii judiciare pendinte, astfel că, apreciind asupra fondului, instanța de fond, în mod temeinic și legal, a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată, urmând a o admite, ca atare.

Acest lucru se impune, în primul rând, ca urmare a încălcării de către

C.C.S.D. a dreptului acesteia la acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, după cum s-a arătat în preambulul O.U.G. nr. 4/2012."

Este cert că perioada scursă de la înregistrarea cererii reclamantei și până la sesizarea instanței este suficient de lungă cât să reprezinte o întârziere nejustificată, imputabilă Statului Român, iar disp. art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea D. vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a respectivei legi, nu pot fi aplicate în cazul dosarelor aflate în curs de judecată, înregistrate anterior intrării în vigoare a acestui text de lege, raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la caracterul rezonabil al duratei unei proceduri, începută în cauză încă din momentul emiterii de către Primarul municipiului C. -N. a Dispoziției nr. 1489/_, la principiul potrivit căruia el se apreciază în funcție de împrejurările cauzei și criteriile - consacrate în jurisprudența Curții privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorității competente și miza procesului pentru cei interesați (cauza S.C. Concept LTD S.R.L. și Manole

împotriva României), la împrejurarea că "lipsa de fonduri nu justifică neaplicarea unei hotărâri definitive", concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza Ramadhi împotriva Albaniei); la faptul că în cauza Faimblat împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că Statul Român trebuie să vegheze la înlăturarea obstacolelor juridice care împiedică executarea cu celeritate a deciziilor definitive pronunțate de autoritățile administrative sau de instanțele judecătorești cu privire la imobilele naționalizate, pentru ca foștii proprietari să obțină fie restituirea bunurilor lor, fie o despăgubire rapidă și adecvată pentru prejudiciul suferit, în special prin adoptarea unor măsuri legislative, administrative și bugetare capabile să garanteze o astfel

de soluționare. Ca atare, nu se poate opune cu succes reclamantei excepția de prematuritate, pe considerentul că dreptul alegat de aceasta este prevăzut de o lege ulterioară înregistrării cererii de chemare în judecată.

În esență, reclamanta s-a adresat instanței pentru a obține protecția judiciară în sensul constatării refuzului nejustificat al pârâtei de a proceda

la soluționarea cererii sale și al amendării acestui refuz, prin soluția legală consacrată conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004, iar verificarea legalității conduitei administrației în tratarea cererii particularului nu poate fi paralizată de prematuritate, de vreme ce legea nu prescrie nici un obstacol legal și procedural în acest sens.

A da preeminență art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, care prevede un termen de soluționare care curge de la un moment care schimbă însăși esența tezei inițiale a textului legal, înseamnă a recunoaște autorității publice o marjă exorbitantă de apreciere, de vreme ce legea nu prevede elemente concrete, certe și verificabile ale curgerii termenului de soluționare a dosarelor înregistrate în evidențele recurentei.

În soluționarea cererii vizând emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, aceasta trebuie realizată într-un termen rezonabil.

Dreptul la soluționare în termen rezonabil, garanție a unui proces echitabil, trebuie să fie prezent nu doar în cazul procedurii de contencios ci și în procedura administrativă întrucât durata procedurii trebuie să includă și întârzierile imputabile autorităților administrative când, fără intervenția acestora nu se poate asigura realizarea dreptului recunoscut de lege.

Reclamanta, utilizând posibilitățile oferite de normele interne, a întreprins demersurile legale pentru realizarea dreptului său însă acest drept s-a transformat într-un drept iluzoriu, în condițiile în care demersul său nu poate fi realizat cu respectarea principiului celerității procedurii ca și garanție înscrisă în normele arătate.

Această întârziere imputabilă autorității care se prevalează de justificarea mai sus menționată, fără a găsi în același timp mijloace necesare realizării cu celeritate a demersurilor inițiate de reclamantă, conduce la depășirea termenului rezonabil, depășire contrara dispozițiilor Convenției.

Din această ultimă perspectivă, nu trebuie trecut neobservat că jurisprudența Curții Europene a statuat, de pildă, în privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, principiul potrivit căruia el se apreciază in funcție de "de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența curții, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și miza procesului pentru cei interesați"; (cauza S.C. Concept LTD S.R.L. și Manole împotriva României).

În privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența Curții Europene a fost consacrat principiul conform căruia acest concept, de durată a procedurii, cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă în cursul anului 2001, prin depunerea notificării.

Luând în considerare intervalul de timp scurs de atunci, precum și faptul că, în baza legislației interne, reclamanta ar fi condiționată și de existența disponibilităților bănești, o durată totală a procedurii de 13 ani, sau chiar mai mare, este considerată de către instanța de fond, în mod temeinic și legal, ca nefiind rezonabilă.

Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că în privința încălcării dreptului de proprietate al reclamantei, instanța a reținut anterior faptul că Dispoziția nr. 1489/_, emisă de Primarul Municipiului C. -N.

reprezintă un bun, urmând a fi analizată doar compatibilitatea condiționărilor invocate de către pârâtă cu prev. art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției.

După cum s-a statuat în cauza Brumărescu împotriva României, lipsirea de proprietatea unui bun la care se referă dispozițiile din convenție, poate fi justificată numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică.

De asemenea, în cazul Daicovicescu contra României, Curtea a statuat că constatarea unei încălcări implică pentru statul pârât obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele, astfel încât să se stabilească pe cât posibil situația anterioară acesteia.

Tot astfel, în cauza Braniowschi contra Poloniei, Curtea s-a pronunțat în sensul că statele sunt obligate nu doar să respecte și să aplice într-o modalitate previzibilă și coerentă legile pe care le adoptă, ci și să garanteze condițiile legale și practice, să elimine incompatibilitățile și obstacolele pentru exercitarea efectivă a dreptului patrimonial precum și să

îndeplinească în timp util într-o modalitate concretă și coerentă promisiunile legislative.

În cauză, nu se poate vorbi de un termen rezonabil, dacă se ia în considerare timpul scurs din momentul solicitării despăgubirilor în fața autorităților - în anul 2001.

Reclamanta a fost lipsită în mod arbitrar de dreptul său, de prerogativele dreptului de proprietate, fiind necesară instituirea unei proceduri, măsuri rapide și eficiente care să permită reparația echitabilă. Această procedură a fost îngreunată, în considerarea lipsei disponibilităților bănești, însă, așa cum s-a mai arătat, aceasta nu poate justifica neaplicarea într-un termen rezonabil a dispozițiilor de despăgubire; iar în acest sens Curtea Europeană s-a pronunțat "statuând că lipsa de fonduri nu justifică neaplicarea unei hotărâri definitive", concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza Ramadhi împotriva Albaniei).

Dreptul Ea o instanța ar fi iluzoriu dacă dispozițiile juridice interne ale unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți sau să se bucure de efect parțial (Safi împotriva Italiei), iar dreptul de acces la o instanță nu poate obliga un stat să execute fiecare sentință de natură civilă indiferent care ar fi ea și indiferent care ar fi împrejurările, însă dacă administrația refuză sau omite să se conformeze sau întârzie să o facă, garanțiile de care a beneficiat

justițiabilul în timpul fazei judiciare, a procedurii pierd orice rațiune de a fi.

Parcurgerea procedurii ce vizează emiterea deciziei de despăgubire poate fi echivalentă cu modalitatea de punere în executare a drepturilor printr-o hotărâre, iar legat de acest aspect, Curtea a mai precizat, în jurisprudența că omisiunea autorităților de a se conforma în termen rezonabil unei decizii definitive, poate antrena o încălcare a art.6 al.1.

Prin urmare, plecând de la cele înscrise în Convenție, susținerile reclamantei cu privire la nesoluționarea cererii sunt întemeiate și au fost admise în mod temeinic și legal de către instanța de fond.

Deși nu contestăm faptul că acest termen este instituit prin lege, care a fost instituit în cursul derulării procedurii, fiind discutabil în ce măsură, în acest context, considerentele de natură financiară îi pot fi opuse, în condițiile în care Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul în care lipsa de fonduri nu poate justifica neaplicarea, într-un termen rezonabil, a unei

hotărâri definitive, concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative, întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza Ramadhi și alți cinci împotriva Albaniei).

În consecință, apreciază reclamanta că un termen de 60 de luni, care s-ar adăuga la durata procedurilor urmate până în prezent de către reclamantă, de 12 ani, nu este compatibil cu existența unui remediu rapid și eficient, iar exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.

Pentru a dispune astfel, considerăm și că nu este îndeplinită nici cerința existenței unui just echilibru, reclamanta fiind pusă în situația de a suporta o sarcină excesivă și exorbitantă, care nu poate fi justificată prin rațiunile invocate de către pârâtă.

Analizând excepția ridicată, Curtea reține următoarele:

Procedura administrativă - imperativă - reglementată prin Titlul VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cuprinde mai multe etape succesive.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr.117/2012, s-a prevăzut suspendarea emiterii deciziilor de către C.

C. pentru Stabilirea D., suspendarea emiterii titlurilor de conversie de către A. N. pentru R. P., precum și suspendarea oricăror proceduri cu privire la evaluarea imobilelor.

Ulterior a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/_, prin care sunt instituite o serie de termene, atât în sarcina solicitanților cât și în sarcina entităților învestite de lege, inclusiv în sarcina noii entități ce a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea D., respectiv C. N. pentru Compensarea Imobilelor.

În conformitate cu art. 17 alin.1 lit. a din Legea nr. 165/2013, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

C. N. are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi, conform art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, stabilește.

Prin urmare, acțiunea reclamantei era prematură în raport cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012, iar prematuritatea se menține și în raport cu actul normativ nou apărut, Legea nr. 165/2013. Potrivit art. 4 din Legea nr.165/2013 dispozițiile respectivei legi se aplică cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

Din această perspectivă, fără a face nici o apreciere cu privire la vreuna dintre etapele prealabile și asupra eventualelor drepturi pretinse de reclamanți în legătură cu acestea, etapa de emitere a titlurilor de despăgubire, vizată expres și unic în petit, nu poate avea loc datorită existenței acestei suspendări, sub rezerva, bineînțeles, întrunirii condițiilor legale pentru emitere, asupra cărora Curtea nu este învestită și nu se pronunță în nici un fel, nici măcar colateral sau ca obiter dictum, existând impedimentul procedural, administrativ, dilatoriu, constând în instituirea suspendării.

Sub aspectul art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, Curtea reține că în domeniul contenciosului administrativ examinarea de

către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a aplicabilității art. 6 alin. 1 din Convenție se face în general în raport cu o pretinsă încălcare a drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, deși nu este exclusă calificarea, bunăoară, a unei proceduri fiscale din dreptul intern ca acuzație în materie penală (Bendenoun v. Franța, 1994). În practica Curții Europene s-a evitat definirea exactă a termenilor Convenției, Curtea examinând în fiecare caz în parte în funcție de circumstanțele speței natura dreptului în discuție, civil sau public, pe baza unor criterii orientative generate de practica anterioară sau stabilite la deliberare ("Convenția este un instrument viu, care trebuie interpretat în lumina condițiilor din prezent";- Johnston v. Irlanda, 1986). Sub acest aspect, caracterul predominant al prezentului litigiu este cel

"civil";. Trebuie remarcat că noțiunile cu care operează Convenția au un înțeles autonom (Baraona v. Portugalia, 1987), netributar dreptului intern, astfel încât un drept calificat în dreptul intern ca fiind civil, poate să nu aibă o aceeași natură din perspectiva Convenției, sau, invers, un drept public să fie privit de către Curtea Europeană ca având un caracter civil. Și din această perspectivă, precum și luând în considerare poziția constantă a jurisprudenței judiciare și constituționale, în dreptul nostru prevederile Convenției sunt recunoscute ca aplicabile cu titlu de regulă, general, litigiilor de contencios administrativ.

Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului (Vermeire împotriva Belgiei, Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2)), prevederile Convenției fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, statul prin instanțele de judecată și organele administrative având obligația de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acestora de către legiuitor.

În același sens, Recomandarea Rec(2004)6 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la îmbunătățirea căilor de atac interne a reamintit că mecanismul instituit de Convenție este unul subsidiar și că drepturile pe care aceasta le consacră trebuie să fie protejate în primul rând la nivel național, de către instanțele și organele naționale. Aceeași obligație revine autorităților administrative în virtutea prevederilor din Recomandarea Rec (2004) 5 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la verificarea compatibilității proiectelor de legi, legilor în vigoare și practicii administrative cu standardele prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu toate acestea, având în vedere motivele prezentate în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012 și efectul temporar al întreruperii procedurii administrative operată inițial prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012, apoi prin Legea nr. 165/2013, care nu aduce atingere însăși substanței dreptului, Curtea consideră măsura adoptată de Guvern nu excede cerinței proporționalității ingerinței și nu poate fi înlăturată prin aplicarea Convenției.

Față de cele de mai sus, în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează să admită excepția și să respingă acțiunea ca prematură.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prematurității.

Respinge ca prematură acțiunea formulată de către reclamanta G.

M. F., domiciliată în C. -N., str. F. Roosevelt, nr. 2, ap. 12, jud. C.

, împotriva pârâtei A. N. PENTRU R. P. - C. C. PENTRU STABILIREA D., cu sediul în B., C. F. nr. 202,

sector 1.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

GREFIER

S. L. RUS

M.

V.

-G.

Red.SLR/dact.MS 4 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 385/2013. Obligare emitere act administrativ