Decizia civilă nr. 3987/2013. Obligare emitere act administrativ

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

Dosar nr._ *

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3987/2013

Ședința publică de la 05 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE G. -A. N.

Judecător S. Al H.

Judecător R. -R. D. Grefier A. B.

Componența completului de judecată 5R a fost modificată prin includerea domnului judecător R. -R. D., ca urmare a admiterii declarației de incompatibilitate formulate de doamna judecător M. B. .

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. M., M. M., N. A. I., N. E. M., S. EVA, S. L., M. L., L.

J. și M. L. R. împotriva sentinței civile nr.595 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curțiid e Apel C., privind și pe intimat

I. P. J. C., intimat C. C. PENTRU S. D., având ca obiect obligare emitere act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La data de 2 aprilie 2013 s-a înregistrat întâmpinare formulată de intimata C. C. Pentru S. D. .

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 159¹alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor Legii nr.2/2013.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne

în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr.595 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile.

S-a admis excepția prematurității și în consecință:

S-a respins acțiunea formulată de reclamanții M. M., N. A. I.

, N. E. M., S. EVA, S. L., M. L., L. J. și M. L.

R., în contradictoriu cu pârâtele I. P. J. C. și C. C. PENTRU S. D., fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin acțiunea în contencios administrativ formulată la_ de reclamanții M. M., N. A. I., N.

E. M., S. EVA, S. L., M. L., L. J., M. L. R.

în contradictoriu cu pârâtele I. P. J. C. și C. C. PENTRU S. D., s-a solicitat obligarea pârâtei de randul 1 la înaintarea întregii documetatii de revendicare privind ap. 4,6 și 8, situate in

C. N., str. Moților, nr. 86, jud. C., Comisiei Centrale, in conditiile Titlului VII al Legii 247/2005 și obligarea pârâtei de rând 2 la solutionarea dosarului de despagubire, ce urmeaza a fi inaintat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru S. D., prin acordarea despagubirilor cuvenite reclamanților, să fie obligate paratele la plata daunelor cominatorii in cuantum de 50 lei/zi de intarziere.

In fapt reclamanții au solicitat, in temeiul Legii 10/2001, masuri reparatorii pentru apartamentele mai sus enumerate, ce au fost înstrăinate, fiind imposibila restituirea in natura.

Conform celor relevate de părți, reclamanții sunt titularii dispoziției nr. 1042/_ emise de Primarul mun. C. N., prin care le-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilele în litigiu, aspect necontestat de către pârâte.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta I. P. jud. C. a

invocat excepția lipsei plângerii prealabile, care va fi respinsă, cu luarea în considerare a faptului că reclamanta înțelege să invoce, în fapt, un refuz nejustificat al pârâtelor de a-și îndeplini atribuțiile legale, caz în care plângerea prealabilă nu este necesară, conform prev. art. 7 alin. 5 din LCA.

Pe de altă parte, vor fi validate celelalte apărări cuprinse în întâmpinare, conform cărora în cauză nu ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat din partea pârâtei de rând 1 de a-și aduce la îndeplinire obligațiile stabilite în sarcina sa, din moment ce, deși aceasta recunoaște că dosarul de despăgubire se află în prezent în posesia sa, având emis avizul de

legalitate, nepredarea lui nu se datorează culpei acesteia, ci modalității de preluare a documentațiilor, stabilite în mod unilateral de către ANRP.

Astfel, transmiterea dosarelor de despăgubire către Secretariatul Comisiei Centrale pentru S. D. se face în baza unei proceduri stabilite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv a unei programări pentru fiecare instituție a prefectului din țară, programare ce are loc o dată la 3 luni, fiind impus și un număr maxim de 25 de dosare ce pot fi înaintate.

Date fiind aceste limitări, impuse de către ANRP, se arată că dosarul nu putut fi înaintat Comisiei Centrale, până la momentul actual. Ca atare, în cauză nu s-au relevat elemente suficiente pe baza cărora să se reține incidența prev. art. 2 alin. 1 lit. i și n din LCA.

În plus, în ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, invocată de către pârâta CCSD, Curtea urmează a o admite, fiind dispensată astfel de analiza aspectelor de fond, pentru următoarele considerente:

În privința solicitării de emitere a titlului de despăgubire pentru dispoziția nr. 1042/_, independent de situația concretă a dosarului reclamanților, Curtea a luat act de faptul că în cauzele similare celei de față, se poate vorbi de nesolutionarea unei cereri doar daca indeplinirea operatiunilor administrative si emiterea titlului de despagubire nu se realizeza intr-un termen rezonabil. Caracterul rezonabil al acestui termen se apreciaza de la caz la caz la momentul solutionarii actiunii. Totodata, fiind vorba de o situatie continuă in timp, aceasta cerere si caracterul rezonabil al termenului se solutioneaza, respectiv, se apreciază în raport cu legislatia in vigoare la data solutionarii de catre instanță a acțiunii.

Raportat la aceste considerente rezulta ca in speta pe langa prevederile cuprinse in cap. V al titlului VII al Legii 247/2005 sunt aplicabile si

prevederile adoptate in aceasta materie respectiv prevederile cuprinse in OUG 4/2012 conform carora la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

Acest termen a fost prelungit până la 15 mai 2013, urmare a adoptării Legii nr. 117/2012, pentru aprobarea OUG nr. 4/2012, actul normativ fiind publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 456 din 6 iulie 2012.

In baza acestor prevederi legale rezulta ca in speta chiar daca s-ar putea retine ca la data pronuntarii solutiei de fata a trecut un termen rezonabil in care parata avea posibilitatea reala de a emite titlul de despagubire obligatia paratei de a emite acest titlu si de a îndeplini operatiunile administrative necesare nu a devenit exigibilă intrucit termenul de indeplinire a obligatiilor prevazute de titlul VII al Legi 247/2005 s-a prelungit prin vointa leguitorului exprimata in actele normative sus mentionate, care urmaresc implementarea hotararii din cauza pilot M. Athanasiu si alții împotriva Romaniei .

Astfel asa cum rezulta din expunerea de motive a ordonanței, suspendarea procedurilor de evaluare si de emitere a titlului de despagubire urmareste implementarea hotararii sus mentionate si a fost determinata si de imposibilitatea corelarii momentului epuizarii Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.

Prin aceasta suspendare nu s-a urmarit asadar doar amanarea momentului la care se vor realiza evaluarea imobilelor, respectiv emiterea titlurilor de despagubiri, ci prin aceasta suspendare s-a urmarit blocarea acestor operatiuni pentru intervalul de timp necesar pe de o parte pentru reformarea legislatiei in acest domeniu si pe de alta parte pentru gasirea resurselor financiare necesare platii acestor despagubiri.

In ce priveste gasirea resurselor financiare asa cum rezulta si din nota de fundamentare cit si din expunerea de motive a OUG 4/2012 resursele financiare prevazute de Legea 247/2005 cu modificarile ulterioare pentru plata acestor despagubiri nu mai exista in prezent. Fondul Proprietatea s-a epuizat intr-o proportie de peste 99%, iar plata in numerar a fost sistată timp de 2 ani datorita lipsei fondurilor necesare in acest sens. In aceste conditii emiterea titlurilor de despagubire nu ar avea o acoperire fiind necesara gasirea altor resurse financiare care sa asigure plata acestor despagubiri.

Pe de alta parte prin hotararea pronuntata în cauza pilot M. Athanasiu impotriva Romaniei s-a recomandat o reformare a legislatiei in domeniu, atât în privinta despagubirii propriu zise cit si a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situatia in care legislatia interna prevede o despagubire certa, sigura si posibil a fi platita. Asa cum rezulta din nota de fundamentare a OUG 4/2010 si din expunerea sa de motive in acest interval de timp urmează a fi adoptat un act normativ in acest sens. Si din aceasta perspectiva se impune oprirea procedurilor de despagubire pentru a putea avea o imagine de ansamblu a numarului de persoane carora

trebuie sa le fie platite despagubirile, persoane aflate in aceeasi situatie cu cea a reclamanților, asupra posibilelor resurse existente in acest sens si a cuantumului acestor despagubiri posibil a fi achitate in mod real asa cum recomanda hotararea CEDO sus mentionata. Stoparea acestor proceduri ar urmari asadar sa asigure tuturor persoanelor indreptatite si deci aflate in aceeasi situatie plata unei despagubiri .

In aceste conditii instanta a apreciat ca nu ar fi posibila in speta admiterea actiunii cu stabilirea indeplinirii obligatiei după expirartea perioadei de suspendare legală, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, intenția legiuitorului a fost de a opri aceste proceduri pana la reformarea legislatiei in domeniu, astfel ca o hotarare de admitere ar fi in discordanta cu aceasta intentie exprimată în OUG 4/2012. Totodată, prin instituirea acestor termene, oligațiile prevăzute de Titlul VII al Legii 247/2005 in toate ipotezele si implicit dreptul afirmat de catre reclamanți ca si conditie de exercitare a actiunii civile sunt afectate de un termen suspensiv in curs de desfasurare. Or, atât sub imperiul vechiului cod civil cit si sub imperiul noului cod civil, creditorul ce are un drept afectat de un termen suspensiv nu poate cere realizarea dreptului respectiv executarea obligatiei corelative acestui drept inainte de împlinirea termenului.

Reclamanții susțin, în esență, că le-a fost încălcat dreptul de proprietate, născut ca urmare a recunoașterii îndreptățirii lor la despăgubiri, apreciind și că procedura instituită prin Titlul VII al legii nu este una care să-i asigure un remediu rapid și eficient.

Ca atare, dezlegarea excepției de prematuritate este indisolubil legată de clarificarea și a unui alt aspect și anume acela dacă există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile OUG nr. 4/2012, cu modificările ulterioare.

Art. 6 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa ..... "

Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății statuează următoarele: ,,1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 2. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor".

Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile" fiind consacrat astfel principiul forței juridice superioare a reglementării internaționale (în speță Convenția). De asemenea, potrivit art. 148 alin.2 din Constituție "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de

dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare" .

Așa cum art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (Van der Mussele împotriva Belgiei, 23 noiembrie 1983 & 48, seria A nr.70; Slivenko împotriva Letoniei dec.MC nr.48.321/99 & 121, CEDO 2002-II și Jantner).

În schimb, art.1 din Protocolul nr.1 cere ca ingerința autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală (fostul rege al Greciei și alții împotriva Greciei (MC) nr.25.701/94, & 79, CEDO 2000-XII și Iatridis împotriva Greciei (MC) nr.31.107/96, & 58, CEDO 1999- II).

Principiul legalității presupune și existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor (Beveler împotriva Italiei (MC) nr.33.202/96, && 109-110, CEDO 2000-I).

În plus, orice ingerință în exercitarea unui drept sau a unei libertăți cunoscute de Convenție trebuie să urmărească un scop legitim. De asemenea, în cauzele care presupun o obligație pozitivă, trebuie să existe o justificare legitimă pentru inacțiunea statului. Principiul "justului echilibru";, inerent însuși art.1 din Protocolul nr.1, presupune existența unui interes general al comunității.

Curtea a stabilit că datorită unei cunoașteri directe a societății lor și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de "utilitate publică";.

În mecanismul de protecție instituit de Convenție, acestora le revine, așadar, obligația de a se pronunța primele asupra existenței unei probleme de interes general ce justifică măsuri aplicabile în domeniul exercitării dreptului de proprietate, inclusiv măsuri ce presupun privări și restituiri de bunuri. Prin urmare, ele se bucură aici de o anumită marjă de apreciere, ca

în alte domenii asupra cărora se extind garanțiile Convenției.

În plus, noțiunea "utilitate publică"; este amplă prin natura sa. În mod special, decizia de a adopta legi referitoare la privarea de proprietate sau care prevăd o despăgubire din fonduri publice pentru bunuri expropriate presupune, de obicei, analiza unor chestiuni politice, economice și sociale. Considerând că este normal ca legislatorul să dispună de o largă marjă în politica sa economică și socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele "utilității publice";, cu excepția cazului în care judecata sa se dovedește a fi vădit lipsită de temei rezonabil (James și alții împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986 & 46, seria A nr.98)

Atât atingerea adusă respectării bunurilor, cât și abținerea de la acțiune trebuie să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. În mod special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, prin orice măsură aplicată de stat, inclusiv măsurile care privează o persoană de proprietatea sa.

democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale pe scară largă ( cauza Broniowski ).

În hotărârea din 12 octombrie 2010 dată în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor omului a reținut următoarele:

"În materie de restituire de proprietăți, o legislație de mare anvergură, mai ales dacă execută un program de reformă economică și socială, nu poate asigura o dreptate completă în fața varietății de situații în care se află numeroase persoane în cauză. Este în primul rând obligația autorităților interne, în special a Parlamentului, de a cântări avantajele și dezavantajele inerente diferitelor soluții dintre care să se poată alege, știut fiind faptul că este vorba de o alegere politică (a se vedea James și alții, menționată mai sus, && 68-69 și mutatis mutandis, Olaru și alții împotriva Moldovei nr.476/07, 22.539/05, 17.911/08 și 13.136/07 & 55, 28 iulie 2009)…

Curtea a recunoscut deja că punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită…

În aceste circumstanțe, autoritățile naționale trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere, nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare….

Totuși, această marjă, oricât de mare ar fi ea, nu este nelimitată, iar exercitarea punerii discreționare a statului, chiar și în cadrul celei mai complexe reforme a statului, nu poate determina consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție (Broniowski menționată mai sus, & 182)…

Conform art.1 din Protocolul nr.1, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art.1 din Protocolul nr.1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie "în mod rezonabil în raport"; cu valoarea bunului. O lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 decât în cazuri excepționale (Broniowski, menționată mai sus, &186)….

…Astfel, Curtea a admis în mod explicit în cauzele Broniowski și Wolkenberg că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, & 183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO 2007-XIV (extrase)…..

În plus, din jurisprudența sa reiese clar că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptăți disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002- VIII)…";.

Guvernul a relevat Curții că

o serie de probleme dintre cele mai grave au condus la încetinirea procesului de restituire și de despăgubire pentru bunurile naționalizate.

El a precizat că se confruntă cu un mare număr de cereri de restituire sau de despăgubire provenite de la foști proprietari sau de la moștenitorii acestora, la numărul mare de cereri de despăgubire adăugându-se și cerința unei despăgubiri integrale impusă de legile în vigoare.

Conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro. Guvernul a precizat că că PIB-ul României pentru anul 2009 a fost de 120 de miliarde de euro. Suma despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro.

Curtea, hotărând să suspende analiza tuturor cererilor rezultate din aceeași problematică generală, a reținut că :"; Statul pârât trebuie, așadar, să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate

respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor, ținând cont de principiile enunțate în jurisprudența Curții cu privire la aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 (paragrafele 162-177 de mai sus)

.Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză (Viașu, menționată mai sus, & 83).

În același timp, Curtea apreciază că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de Convenție și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg, menționate mai sus). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile

s ă p ăs treze un jus t ech il ibru în tre in ter esele f oștilor propr ie tar i ș i in teresu l

gener al al colec tiv ităț ii.

Guvernul României, ținând seama de impactul semnificativ asupra bugetului de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor conform Titlului VII din Legea 247/2005, generând implicații financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat și care ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 62/2010, prin care se modifică anumite prevederi cu privire la modalitatea de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de către C. C. pentru S.

D. . Ulterior, având în vedere aceleași rațiuni obiective, a adoptat și OUG nr. 4/2012.

În acest context, instanța a constatat că obligația judecătorul național de a aplica cu prioritate prevederile CEDO, atunci când normele interne nu sunt în concordanță cu acestea, nu poate fi contestată. Cu toate acestea, în privința duratei unei proceduri, s-a consacrat principiul conform căruia acest concept cuprinde si fazele administrative ale soluționării unei petiții legate de exercițiul unui drept civil, dar aprecierea caracterului rezonabil al acestuia trebuie făcută în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele sale și de criteriile consacrate în jurisprudența CEDO privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul parților și miza procesului pentru cei interesați.

Prin urmare, ținând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație.

Într-adevăr, necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului se reflectă în însăși structura art. 1 din Protocolul nr. 1 și se concretizează în necesitatea existentei unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite,si scopul urmărit.

Mai mult, instanța europeană a arătat că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante ale ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună nu numai de măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor astfel de măsuri .

În raport de toate aceste considerente instanța a apreciat că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile OUG nr. 4/2012.

Prin măsurile adoptate de executiv în baza acestor prevederi, s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.

Bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al distribuirii produsului social net în economia națională, pe de o parte și între stat și populație, pe de altă parte.

Pentru aceste considerente instanța a apreciat că suspendarea procedurilor de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, nu produce consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție și urmărește un scop legitim, și anume acela de a nu crea noi nedreptăți disproporționate.

Cât timp procedura administrativă de emitere a titlurilor de despăgubire și a celor de plată este suspendată, demersul inițiat de reclamanți este prematur, urmând a fi respins în consecință, cu luarea în considerare și a prev. art. 1,8 și 18 din LCA.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M.

M., N. A. I., N. E. M., S. EVA, SZT ANKOVITS L., M.

L., L. J. si M. L. R. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacată în sensul respingerii excepției prematurității cu consecința admiterii acțiunii .

Reclamanții-recurenți consideră că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, având în vedere faptul că instanța a admis excepția prematurității acțiunii raportat la prevederile OUG 4/2012.

OUG 4/2012 a intrat în vigoare la_, și chiar dacă Ordonanța prevede suspendarea pe o perioadă de 6 luni a emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul

VII din Legea 24712005, apreciază ca procedura de acordare a masurilor reparatorii a fost inițiată încă în cursul anului 2001.Totodată în susținerea recursului, reiterează faptul că, conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, executarea unei sentințe sau a unei hotărâri indiferent de la ce instanță ar proveni, trebuie considerata ca

făcând parte integrantă din proces în sensul în care a fost astfel clarificat prin Convenție. Dreptul la o instanța ar fi iluzoriu dacă dispozițiile juridice interne ale unui stat membru ar permite ca o decizie judiciară definitivă și

obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți sau să se bucure de efectul parțial. În aceste condiții, parcurgerea procedurii instituite de Titlul VII din Legea 247/2005 care reglementează regimul stabilirii despăgubiri lor aferente imobilelor preluate în mod abuziv poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească. Curtea de la Starsbourg amintește în mod constant în jurisprudența faptul că omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6, al . 1 din Convenție, mai ales când obligația de a executa decizia în cauză revine unei autorităti administrative, ori suspendarea pe o perioadă de 6 luni a procedurii de soluționare a dosarelor de acordarea despăgubirilor este

inadmisibilă, raportat la perioada scursă din anul 2001, timp în care nu s-a procedat la respectarea dispozițiilor Legii 10/2001 respectiv a Legii 247/2005

Prin întâmpinarea depusă la dosar, C. C. pentru S.

D., solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat în raport de următoarele considerente:

Dezlegarea excepției de prematuritate este indisolubil legată și de clarificarea unui alt aspect și anume acela dacă există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile OUG nr.4/2012.

reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare" .

în alte domenii asupra cărora se extind garanțiile Convenției.

Considerând că este normal ca legislatorul să dispună de o largă marjă în politica sa economică și socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele "utilității publice";, cu excepția cazului în care judecata sa se dovedește a fi vădit lipsită de temei rezonabil (James și alții împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986 & 46, seria A nr.98)

Curtea a stabilit că principiile menționate mai sus sunt valabile, de asemenea, în situația unor modificări fundamentale ale sistemului unei țări,

precum cele pe care le reprezintă tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale pe scară largă ( cauza Broniowski ).

În hotărârea din 12 octombrie 2010 dată în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României Curte Europeană a Drepturilor omului a reținut următoarele:

În plus, din jurisprudența sa reiese clar că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masie ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptăți disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002- VIII)…";.

Guvernul României s-a apărat în această cauză relevând Curții că

o serie de probleme dintre cele mai grave a condus la încetinirea procesului de restituire și de despăgubire pentru bunurile naționalizate.

El a precizat că se confruntă cu un mare număr de cereri de restituire sau de despăgubire provenite de la foști proprietari sau de la moștenitorii acestora, la numărul mare de cereri de despăgubire adăugându- se și cerința unei despăgubiri integrale impusă la legile în vigoare.

Conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro. Guvernul a precizat că că PIB-ul României pentru anul 2009 a fost de 120 de miliarde de euro. Suma despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro.

Curtea, hotărând să suspende pentru o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României a reținut că :"; Statul pârât trebuie, așadar, să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor, ținând cont de principiile enunțate în jurisprudența Curții cu privire la aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 (paragrafele 162-177 de mai sus) .Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică

judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză (Viașu, menționată mai sus, & 83).

eșalonarea lor pe o perioadă mai l ungă ar putea să reprezinte, de

asemenea, măsur i capabile să p ăstreze un just echilibru între

interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.

uspendarea, pe o perioadă de 6 luni, a procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. Expunerea de motive face referire la necesitatea implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, urgența și necesitatea adoptării unor

măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, faptul că în acest moment nu mai există un mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor, necesitatea acordării unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluții financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor, împrejurarea că Fondul Proprietatea, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari, a înregistrat, potrivit ultimelor date statistice, o scădere accelerată a participației statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, faptul că momentul epuizării Fondului Proprietatea nu poate fi corelat cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor, faptul că în lipsa unei participații a statului la Fondul Proprietatea, nu mai pot fi parcurse toate etapele procesului de

acordare a despăgubirilor reglementate de către titlul VII din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea,împrejurarea că nepromovarea ordonanței de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, aceste elemente vizând interesul general public .

Obligația judecătorul național de a aplica cu prioritate prevederile CEDO, atunci când normele interne nu sunt în concordanță cu acestea, nu poate fi contestată. Cu toate că în privința duratei unei proceduri, s-a consacrat principiul conform căruia acest concept cuprinde si fazele administrative ale soluționării unei petiții legate de exercițiul unui drept civil, aprecierea caracterului rezonabil al acestuia trebuie făcută în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele sale și de criteriile consacrate în jurisprudența CEDO privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul parților și miza procesului pentru cei interesați.

autoritățile naționale trebuie să dispună nu numai de măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor astfel de măsuri .

Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.

Curtea Constituțională a României a statuat cu valoare de principiu, că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferențe. În același sens, cu referire la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție, prin Decizia nr. 1/_ Plenul Curții Constituționale a statuat că "Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite".

Curtea a stabilit că principiile menționate mai sus sunt valabile, de asemenea, în situația unor modificări fundamentale ale sistemului unei țări, precum cele pe care le reprezintă tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale pe scară largă ( cauza Broniowski).

În raport de aceste considerente instanța apreciază că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile Ordonanța de Urgență nr. 4/2012 intrată în vigoare la data soluționării prezentei cereri.

Prin măsura adoptată de executiv în baza OUG nr.4/2012 s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.

Conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro PIB-ul României pentru anul 2009 fiind de 120 de miliarde de euro.

Suma despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro. Ponderea acestor cheltuieli în PIB reprezintă o sarcină excesivă care pune într-un real pericol interesele generale ale colectivității. De aceea instanța a apreciat suspendarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire nu este incompatibilă cu existența unui remediu rapid și eficient ,exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean fiind respectate.

Curtea europeană a admis ,în mod explicit, în cauzele Broniowski și Wolkenberg ,că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, & 183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO 2007-XIV (extrase)…..

În plus, din jurisprudența sa reiese clar că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua

consecințele încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptățită disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002- VIII)…";.

În mod corect prima instanța a apreciat că suspendarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire nu produce consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție și urmărește un scop legitim, și anume acela de a nu crea noi nedreptăți disproporționate.

Cât timp procedura administrativă de emitere a titlurilor de despăgubire este suspendată demersul inițiat de reclamanți este prematur.

Așa fiind în baza art. 312 C.proc.civ. va respinge r

espinge recursul declarat de reclamanții M. M., N. A. I., N. E. M., S. EVA,

S. L., M. L., L. J. și M. L. REZS împotriva sentinței civile nr.595 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curțiid e Apel C. pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții M. M., N. A. I., N.

E. M., S. EVA, S. L., M. L., L. J. și M. L. R.

împotriva sentinței civile nr.595 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 aprilie 2013.

	PREȘEDINTE			JUDECĂTORI	GREFIER
G.	A. N. S.	AL H.	R. R.	D. A. B.

red.S.Al H./A.C.

2 ex. - _

Decizia civilă nr. 3987/2013. Obligare emitere act administrativ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3987/2013. Obligare emitere act administrativ