Sentința civilă nr. 4263/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4263
Ședința publică din 19 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. O. - judecător
G. ier: E. -A. I. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulate de reclamantul C. C.
R., domiciliat în B. M., str. P. R. nr.14/8 în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M., cu sediul în B. M., str. Dr. Gh. B. nr.22A, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul din_, pentru termenul din_, apoi pentru termenul de astăzi, când instanța, în urma deliberării, a pronunțat următoarea sentință.
T.
Deliberând asupra cererii de față, a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_, reclamantul
C. C. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S.
M. anularea deciziei de impunere din oficiu nr. 1015/61 din_, privind stabilirea obligațiilor de plată la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) și anularea deciziei nr. 39/61/D.I.Of. 13 din_, prin care a fost respinsă contestația reclamantului formulată împotriva primei decizii de impunere.
În fapt, prin decizia nr. 1015/61 din_ s-a stabilit obligația reclamantului de plată la FNUASS, pentru perioada_ -_, în cuantum de 11.092 lei, din care 7.071 lei debit, 2.960 lei dobânzi și 1.061 lei penalități.
Ca temei de drept a fost indicat art. 83 al.4 din OG nr. 92/2003.
Prin decizia nr. 39/61/D.I.Of. 13 din_ a fost respinsă contestația reclamantului formulată împotriva primei decizii de impunere, motivându-se, în esență, că veniturile realizate în baza unor convenții civile, încheiate conform
Codului civil, ar fi, în sensul Legii nr. 95/2006, venituri independente și nu alte venituri, fiind astfel supuse contribuției la FNUASS.
Reclamantul a menționat că e de discutat dacă veniturile obținute se încadrează în cele prevăzute de lit. b sau lit. e (ulterior f) din art. 257 al Legii nr. 95/2006.
S-au invocat dispozițiile Ordinului Președintelui CNAS nr. 617/2007 în susținerea faptului că veniturile din convențiile civile, încheiate în baza Codului civil, se încadrează în categoria alte venituri purtătoare de impozit, indiferent de încadrarea într-un text sau altul al Codului fiscal și de felul cum se achită impozitul anticipat, integral sau fragmentat, neconstituind venituri din fapte de comerț.
Activitatea depusă de reclamant, cel puțin în parte, nu este una de fapte de comerț, neavând calitatea de comerciant și desfășurând activitatea în baza unei convenții civile, nefiind organizat în vreuna din formele legale de exercitare a activității comerciale în mod independent.
Reclamantul era salariat cu contract de muncă în o parte din perioada la care se face referire în decizie.
Referitor la perioada în care reclamantul era organizat ca persoană autorizată și a realizat venituri în această calitate, a arătat că se regăsesc alte motive de nulitate a deciziilor contestate, invocând în acest sens, excepția prematurității deciziei nr. 1015/61 din_, aceasta devenind nulă din acest motiv.
Reclamantul a invocat prevederile art. 83 al.4, teza a II a C.pr.fisc., menționând că, deși din cuprinsul deciziei de impunere din oficiu rezultă că i-a fost comunicată notificarea cu nr. 3876/521/_, aceasta nu i-a fost comunicată niciodată.
S-a arătat că, în conformitate cu art. 44 al.2 C.pr.fisc., comunicarea prin publicitate a actului fiscal se impune doar după epuizarea celorlalte modalități de comunicare, sens în care procedura de comunicare a înștiințării nr._ nu a fost legal îndeplinită.
Reclamantul a susținut că pârâta avea obligația de a-l informa cu privire la obligațiile pecuniare de natură a genera accesorii. De asemenea, pârâta nu a încercat încheierea unui contract de asigurare.
Concluzionând, reclamantul a solicitat anularea actelor administrative atacate, cu consecința exonerării sale de plata accesoriilor, a căror cuprindere în calcul a condus la sume incorecte în decizie.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat a se respinge cererea reclamantului.
În probațiune, a depus înscrisuri, în copie.
Analizând cererea formulată, se vor reține următoarele:
Asupra excepția prematurității deciziei nr. 1015/61 din_ invocată de reclamant, conform art. 83 al.4 teza a II a din OG nr. 92/2003, prin raportare la art. 137 Cpc, instanța va constata că reclamantul a fost înștiințat la
data de_ despre obligația întocmirii și depunerii declarației privind obligațiile de plată la FNUASS, în data de_ acesta confirmând primirea înștiințării (f.18-19).
Raportat la aspectele relevate, excepția prematurității emiterii deciziei nr.
1015/61 din_ va fi respinsă ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei, se vor reține următoarele:
Prin decizia de impunere din oficiu nr. 1015/61 din_ s-a stabilit în sarcina reclamantului cu titlu de contribuție la FNUASS suma de 11.092 lei, din care 7.071 lei debit, 2.960 lei dobânzi și 1.061 lei penalități. (f. 20 -21).
Prin decizia nr. 39/61/D.I.Of. 13 din_ s-a respins de către pârâtă contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere (f.30-31).
Decizia de impunere din oficiu a fost întemeiată pe baza calculului efectuat potrivit desfășurătorului întocmit de pârâtă (f. 22 - 24).
Potrivit acestuia, perioada avută în vedere a fost_ -_ .
Contribuția de asigurări sociale de sănătate având ca temei juridic Legea nr. 95/2006 reprezintă una din contribuțiile sociale obligatorii pe care angajații le datorează și nu se asimilează noțiunii de contribuție profesională obligatorie. Prevederile art. 208 din Legea nr. 95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru
formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente. În conformitate cu dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. b din Legea 95/2006, reclamantul realizează venituri impozabile din desfășurarea unor activități independente care se supun impozitului pe venit și are obligația plății unei contribuții lunare către Fondul Național Unic de A. Sociale de S., stabilită sub forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate din activitatea desfășurată.
Art.52 alin.1 lit.d și alin.2 lit.a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal consacră reținerea la sursă a impozitului reprezentând plăți anticipate pentru unele venituri din activități independente. Potrivit acestor prevederi reținerea la sursă se efectuează și asupra veniturilor din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile încheiate potrivit Codului civil.
T. reține că, din adeverința depusă la dosar (f.50-51) rezultă că societatea BEST MANAGEMENT SRL a calculat, evidențiat și plătit impozitul prin reținerea la sursă în cuantum de 16 % cu titlu de plăți anticipate reprezentând impozitul pe venit global al beneficiarului de venit. Văzând și prevederile art. 52 alin.1 lit.b și alin.2 lit.a și art. 78 din Codul fiscal, este evident faptul că veniturile realizate de către reclamant din convenții civile nu reprezintă venituri din alte surse ci venituri din activități independente.
T. a reținut că obligațiile de plată ale reclamantului au fost stabilite doar pentru anii fiscali 2006-2008 și 2009, întrucât, raportat la dispozițiile art. 91 C.pr.fisc., dreptul de a stabili obligații aferente anului 2005 era prescris.
Din informațiile furnizate pârâtei a reieșit că în anul fiscal 2006, reclamantul a realizat venituri din convenții civile, care se încadrează în categoria veniturilor din activități independente, pentru care, conform art. 257 alin.2 lit.b din Legea nr. 95/2006, se datorează contribuția la fond.
Astfel, chiar înscrisul depus de reclamant în probațiune (f.51) conține mențiunea că natura veniturilor impozitate prin reținere la sursă în anul 2006 o constituie "venituri din activități independente desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile";.
Pârâta a precizat că reclamantul nu a depus la solicitările sale, nici un înscris din care să rezulte că veniturile obținute ar fi de natura veniturilor din alte surse.
Mai mult, din informațiile comunicate de ANAF a reieșit că în anii fiscali 2008 și 2009 reclamantul a realizat venituri impozabile din "intermedieri în comerțul cu produse diverse";, prin urmare, s-au avut în vedere dispozițiile art. 46 alin.1 și 2 din Codul fiscal, conform cărora veniturile din fapte de comerț reprezintă venituri comerciale și sunt incluse în categoria veniturilor din activități independente.
Pârâta a menționat în mod întemeiat că noțiunea de relație de subordonare e specifică doar raporturilor de dreptul muncii, fără a avea eficiență și aplicabilitate în cadrul unei relații stabilite printr-o convenție civilă, fapt ce a rezultat din înscrisurile depuse de reclamant la dosar.
Reclamantul a recunoscut în cererea introductivă că era organizat ca persoană autorizată și a realizat venituri în această calitate.
În concluzie, reclamantul a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități libere care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile. Reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute atât de O.G. nr. 92/2003 și art. 215 din Legea nr. 95/2006, iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul prevederilor art. 83 alin. 4 din OG nr. 92/2002.
Chiar dacă reclamantul nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările publice de sănătate, ar fi avut, în temeiul legilor organice care au reglementat sistemul de asigurări sociale de sănătate, obligativitatea de a contribui la fondul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acesteia de a nu accesa sistemul public de sănătate.
Mai mult, drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art. 217 din Legea nr. 95/2006. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în Monitorul Oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia. Ca atare, nerecunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora ele se calculează, ar contraveni
principiului ,,nemo censetur ignorare legem";. Obligația de plată se naște la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare. Prin urmare, nu se poate admite că reclamantul ar putea fi ținut numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă.
Încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă, de luare în evidență, iar calitatea de asigurat se dobândește în baza legii, independent de orice formalitate.
Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Aceste obiective se realizează pe baza principiului solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor precum și în temeiul principiului participării obligatorii la constituirea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem și anume, principiul solidarității (decizia CC 705/_, 1011/_ ). Curtea Constituțională a statuat de asemenea că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie.
Obținerea calității de asigurat despre care vorbește art.259 alin.7 din Legea nr. 95/2006 se referă doar la raporturile dintre C. de A. și asigurat, neavând relevanță asupra obligativității plății contribuției. Prin urmare, organul fiscal putea emite decizia de impunere din oficiu, întrucât, potrivit art.216, 259 alin.7, 261 din Legea nr. 95/2006, Casele de A. de S. au abilitarea legală de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere aferente în condițiile O.G. nr. 92/2003.
În raport de aceste considerente, T. va respinge acțiunea formulată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prematurității invocată de reclamant.
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C. C. -R.
, cu domiciliul în B. M., str. P. R. nr. 14/8, jud. M., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. M., cu sediul în B. M., str. Dr. Gheorghe B. nr. 22A, jud. M. .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
O. A. C. | E. -A. | I. C. |
Red. O.C./_
Tehnored. E.A.I.C.
