Sentința civilă nr. 4606/2013. Suspendare executare act administrativ

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4606/2013

Ședința publică de la 15 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.

Grefier I. -M. P.

Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC A. S. și pe pârât A. DE P. PENTRU D. R. SI P., având ca obiect anulare și suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, avocat Bujiță Aurel, lipsă fiind reclamanta și pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care reprezentantul reclamantei invocă excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Cluj în soluționarea cauzei, având în vedere că se atacă un act al unei autorități publice centrale. În acest sens, apreciază că aparține Curții de Apel Cluj competența de soluționare a cauzei.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Prin cererea formulată de către reclamanta SC ECCLESIA S. în contradictoriu cu pârâta A. DE P. PENTRU DEZVOLTARE R. SI P.

, s-a solicitat instanței să dispună anularea Deciziei nr.27677/_ prin care s-a respins contestația formulată împotriva Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de_ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei un debit în valoarea de 15.852 lei aferent bugetului Uniunii Europene și un debit de 3963 lei, aferent bugetului de stat, anularea Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de_ și suspendarea executării actelor atacate.

În motivare, a arătat că la întocmirea procesului verbal și la emiterea deciziei de soluționare a contestației nu s-a respectat principiul proporționalității reglementat de OUG 66/2011, nu s-a ținut seama de definiția dată neregulilor definiției cuprinsă la art.2 lit.a și a1din OUG nf.66/2011. Prin decizia de soluționare a contestației s-au reluat aspectele cuprinse in procesul verbal contestat, fără să se formuleze răspunsuri concludente raportat la motivele invocate in contestație.

În ceea ce privește cererea de suspendare, s-a arătat că sunt întrunite condițiile art.15 al.1 raportat la art.14 al.1 din Legea nr. 554/2004.

În drept

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.554/2004, OUG 66/2011, art.18 al.2 din Regulamentul CE 65/2001.

În probațiune

, s-au anexat procesul verbal și deciziile atacate, înscrisuri emise de O.R.C., dovada de începere a executării silite, înscrisuri din care rezultă că proiectul finanțat a fost realizat integral, înscrisuri din care rezultă că documentele pe baza cărora s-a plătit suma contestată a fost avizată și aprobată de pârâtă.

Prin întâmpinarea formulată

, pârâta a invocat excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Cluj. Pe fond a solicitat respingerea cererii de suspendare și de anulare.

Analizând cererea formulată, instanța apreciază că nu este competentă din punct de vedere material în soluționarea cauzei.

Astfel între A. DE P. PENTRU DEZVOLTARE R. SI P. și

reclamanta SC ECCLESIA S. s-a încheiat contractul de finanțare nr.C121040861300023/_, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru punerea în aplicare a cererii de finanțare aferente proiectului "Achiziție mașini și echipamente la SC Ecclesia S. ";.

Actele administrative atacate, respectiv Procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de_ și Decizia nr.27676/_ sunt emise de A. DE P. PENTRU DEZVOLTARE R. SI P., autoritate publică centrală, care funcționează in baza OUG 13/2006 și care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Prin urmare, având în vedere calitatea pârâtei de autoritate publică centrală, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 554/2004 instanța va admite excepția necompetenței materiale invocate și va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.

Declină competența de soluționare a cererii în contencios administrativ formulată de către reclamanta SC ECCLESIA S., cu sediul în Comuna Fizeșu Gherlii, sat N. nr.257, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâta

  1. DE P. PENTRU DEZVOLTARE R. SI P., cu sediul în B., str.Ș. V. nr.43 în favoarea Curții de Apel Cluj.

    Irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică din 15 Martie 2013.

    Președinte,

    M. T.

    Grefier,

    1. -M. P.

Red.MT/tehn.MG 4 ex. 08.04.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4606/2013. Suspendare executare act administrativ