Sentința civilă nr. 1513/2013. Suspendare executare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1513/2013
Ședința publică din data de 27 August 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. GREFIER M. I. D.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta SC G. S. Blăjenii de Jos, împotriva pârâtelor D. G. A F. P. B. -N. și A.
F. P. B., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, av.
Filipoaia Mihai, lipsă fiind reprezentantul pârâtelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Reclamantul învederează instanței faptul că nu a achitat cauțiunea stabilită la termenul anterior de judecată întrucât actul administrativ a cărui suspendare a solicitat-o a fost executat prin poprire. Mai arată că nu are cereri de formulat, precizând că va depune în cel mai scurt timp copii ale Deciziei nr. 984/_ și a Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării de plată a obligațiilor fiscale nr. 4528/_, astfel cum i s-a pus în vedere.
În temeiul art. 244 NCPC tribunalul se consideră lămurit și declară cercetarea procesului încheiată, urmând a dispune fixarea termenului pentru dezbaterea fondului.
Reprezentantul reclamantei este de acord și solicită ca dezbaterea fondului să aibă loc în ședința publică de la acest termen.
Având în vedere poziția reprezentantului reclamantei, tribunalul dispune continuarea dezbaterilor fondului în ședința publică de la acest termen, în continuare, conform prevederilor art.
389 și următoarele NCPC. În temeiul art. 392 NCPC, tribunalul deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul în dezbatere.
Reprezentantul reclamantei lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
În temeiul art. 394 NCPC, tribunalul dispune închiderea dezbaterilor asupra fondului și reține cauza în pronunțare.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC G. S., în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. și AFP B., a solicitat suspendarea deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării de plată a obligațiilor fiscale 4528/_, prin care s-a dispus pierderea valabilității deciziei de eșalonare la plată nr. 19331/_, începând cu_ .
În motivare s-a arătat că prin Decizia de eșalonare la plată nr. 13330 din_, modificată prin Decizia 19331/0_ s-a dispus eșalonarea la plată pe o perioadă de 59 de luni a obligațiilor fiscale exigibile existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de 15591 lei, reprezentând TVA, provenite din Decizia de impunere nr.577/_ privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, precum și a actelor anexe (raport de inspecție fiscală și dispoziție privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală).
Împotriva Deciziei de impunere nr.577/_ a formulat contestație - admisă în parte de către Biroul de soluționare a contestațiilor prin Decizia 59/_ care a desființat parțial titlul anterior (decizia 577/_ ). Ulterior, în urma unui nou control, dar pentru aceeași perioadă supusă controlului anterior și finalizat cu Decizia 577/_, s-a emis o altă deciei dar pentru aceleași sume, provenite din aceeași perioadă controlată anterior Decizia 984/13JJL2012.
Și împotriva acestei ultime decizii de impunere s-a formulat contestație, soluționată prin respingere potrivit Deciziei 9/_ a Biroului de soluționare a contestațiilor din cadrul DGFP B.
-N. .
Se precizează încă o dată faptul că ambele decizii de impunere, cât și deciziile pronunțate de Biroul de soluționare a contestațiilor, privesc aceeași perioadă fiscală și aceleași sume.
La cererea reclamantei, prin Decizia de eșalonare la plată nr. 13330 din_ s-a acordat eșalonarea la plată a sumelor stabilite prin Decizia inițială de impunere nr. f 577/_ . Ulterior Decizia de eșalonare la plată nr. 13330 din_ a fost modificată prin Decizia 19331/0_ dispunându-se eșalonarea la plată pe o perioadă de 59 de luni a obligațiilor fiscale exigibile existente în sold la data eliberării certificatului de atestare fiscală, în sumă totală de 15.591 lei, reprezentând TVA.
Se precizează faptul că toate ratele de eșalonare au fost respectate întocmai, potrivit dovezilor anexate prezentei.
Prin Decizia nr.4528/_ de constatare a pierderii valabilității eșalonării de plată a obligațiilor fiscale 4528/_, în temeiul art. 13 lin.l din O.U.G. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonării la plată, modificată, s-a constatat pierderea valabilității eșalonării pentru motivul neachitării obligațiilor fiscale stabilite npărin Decizia de impunere F-BN 984 din data de_ . I
Considerând că s-a făcut greșit aplicarea dispozițiilor privind pierderea eșalonării la plată a obligațiilor fiscale prin emiterea unei noi decizii de impunere dar pentru aceleași obligații fiscale, pentru care s-a dispus o dată eșalonarea, împotriva acestei decizii am formulat contestație, înregistrată la organul fiscal emitent sub nr.6788/_, contestație aflată în curs de soluționare. Am solicitat anularea ca nelegală a Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării de plată a obligațiilor fiscale 4528/_ și menținerea eșalonării, reclamanta respectând întru totul graficul de eșalonare stabilit prin decizia de acordare a eșalonării.
Este limpede că, Decizia de impunere F-BN 984 din data de_ consemnează aceleași obligații fiscale ca și Decizia anterioară nr.577/_ (obligații fiscale reduse în urma contestației noastre). Nu este și nu poate fi vorba de alte obligații fiscale, fapt ce reiese foarte clar din deciziile de impunere și rapoartele de inspecție fiscală aferente celor două controale efectuate și finalizate cu Deciziile de impunere nr.577/_ și nr.984/_ .
Practic, prin pierderea eșalonării, reclamanta a fost sancționată pentru faptul că a formulat contestație împotriva deciziei de impunere pentru sumele eșalonate la plată.
Mai se arată și faptul că, prin pierderea eșalonării la plată acordate, este decăzută din dreptul de a mai solicita eșalonarea sumelor din cea de a doua Decizie nr. 984/_, potrivit prevederilor OUG 29/2011, astfel încât este prejudiciată.
Executarea silită a sumelor datorate, sume care erau eșalonate la plată pe o perioadă de 5 ani, cu o rată lunară de cea 3-400 lei, așa cum reiese din graficul anexat) reclamanta se va găsi încetare de plăți, activitatea fiind blocată prin mijloacele de executare silită binecunoscute - poprirea tuturor conturilor societății de către organul de executare fiscală. Acest fapt are o urmare iremediabilă - odată intrată în incapacitate de plată, nu își va putea reveni, în condițiile în care este posibil ca însăși contestația împotriva deciziei de impunere pentru sumele eșalonate ar putea fi admisă.
Pentru aceste motive se solicită să se constate, în baza înscrisurilor de la dosar și a contestației administrative formulate că în cauză este îndeplinită cerința legală a cazului bine justificat, astfel cum este acesta definit în art.2 alin.(l) lit.t) din Legea nr.554/2004.
Împrejurările de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor administrative fiscale atacate, în condițiile în care nu se pot antama în această etapă procesuală aspecte de fond, rezultă, cel puțin aparent, din contradicția organului fiscal care mai întâi eșalonează la plată o datorie fiscală, apoi ca urmare a contestației noastre admise, emite o altă decizie fiscală și apoi revine asupra acestei eșalonări pe motivul că nu a fost respectată ce de a doua decizie de impunere care practic se referă la aceeași datorie fiscală eșalonată.
Așa fiind, în speță, cazul bine justificat rezidă în argumentele juridice prezentate și sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actele fiscale contestate, emise de pârâtă și a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată. De altfel, prin admiterea primei contestații însăși pârâta recunoaște implicit că a organul fiscal a greșit la primul control.
De asemenea și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate, este îndeplinită în cauză și aceasta desigur că nu în considerarea valorii debitului, în sine, incontestabil mare, față de activitatea subscrisei (este vorba de datorii fiscale provenite dintr-un control asupra unei perioade de aproape 3 ani). Această executare silită ar fi dezastruoasă pentru
activitatea subscrisei și ne-ar aduce în pragul încetării activității. Toate aceste elemente de ordin obiectiv justifică, suspendarea, în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004, a executării actului administrativ fiscal -
Decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării de plată a obligațiilor fiscale 4528/_ și menținerea eșalonării, cel puțin până la soluționarea definitivă de către instanța judecătorească a contestației aflate în faza de soluționare administrativă.
În drept, s-au invocat disp. art.7, art.14 și art. 2 din Legea 554/2004, art.10 și 13 din O.U.G.
29/2011 privind reglementarea acordării eșalonării la plată, modificată.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N. a depus la dosar întâmpinare,
prin care, în principal, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată.
În motivare, cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P.
B. -N., s-a arătat că pârâta D. G. a F. P. B. -N., nu are calitate procesuală pasivă, întrucât obiect al prezentei acțiuni, îl reprezintă suspendarea executării Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării de plata a obligațiilor fiscale nr.4528/_ .
Decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării de plată a obligațiilor fiscale nr.4528/_ a cărei suspendare la executare se solicită, este act administrativ emis de către A.
F. P. a orașului B. și nu de către pârâta D. G. a F. P. B. -N., astfel că între aceasta din urmă și reclamantă nu a existat un raport juridic fiscal, drept pentru care se apreciază că nu se impune a se pronunța o soluție în contradictoriu cu pârâta D. G. a F.
P. B. -N. .
Este intr-adevăr cunoscut și legal faptul că potrivit art.14 alin.(1) si 15 alin. 1 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente fie prin cererea separată adresată instanței art. 14 din Legea nr.554/2004), suspendarea putând dăinui până la soluționarea instanței de fond, fie prin cererea adresată instanței competente (art.15 din Legea nr.554/2004) pentru anularea în tot sau în parte, a actului atacat, suspendarea actului administrativ atacat putând dăinui până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Văzând dispozițiile legale antecitate și având în vedere faptul că reclamanta a formulat o contestație în calea administrativă de atac, soluționată de către A. F. P. a orașului B. prin Decizia nr.7620/_, rezultă că temeiul de drept incident în cauză este art.14 din Legea contenciosului administrativ, iar o eventuală suspendare a actului administrativ fiscal în caz de admitere a cererii nu poate dăinui decât până la soluționarea instanței de fond.
Prin urmare se arată că suspendarea actelor administrative poate fi dispusă de către instanță până la soluționarea cererii, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
In speță se apreciază că cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile legale mai sus amintite nu sunt îndeplinite, cererea reclamantei neînscriindu-se în sfera cazurilor bine justificate întrucât pe de o parte reclamanta nu motivează cazul bine justificat și nici paguba iminentă, simplele îndoieli asupra legalității deciziilor de impunere (Decizia nr.577/_ si Decizia nr.984/_ ) emise de către Activitatea de I. Fiscală, respectiv a sumelor stabilite prin aceste decizii care au făcut obiectul eșalonării la plată, nu sunt suficiente și pertinente să justifice suspendarea executării actului administrativ fiscal, respectiv a Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării de plată a obligațiilor fiscale nr.4528/_
.
Mai mult raportat la motivele invocate de către reclamantă în susținerea cererii de suspendare se impune a sublinia faptul că, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.2090/2007, nu pot fi subsumate condiției cazului bine justificat, aprecierile reclamantei referitoare la nelegalitatea actului, acceptarea unui asemenea raționament echivalând cu o prejudiciere a fondului care privește examinarea legalității actului acestuia.
In acest sens nu se poate reține nici un element de fapt sau de drept care să determine îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ, de natură a justifica suspendarea lui.
Cazul bine justificat care determină luarea măsurii suspendării actului administrativ trebuie să îl vizeze pe reclamant și poate fi analizat doar în raport cu situația concretă a celui care afirmă în fața instanței de contencios că suntem în prezenta unui astfel de caz care să justifice măsura solicitată.
Se apreciază că împrejurarea invocată de către reclamanta referitoare la îndeplinirea condițiilor referitoare la existența cazului bine justificat rămâne doar la nivel declarativ și nedovedită astfel că nu poate fi reținută de către instanța existența unui caz bine justificat.
Cât privește prevenirea unei pagube iminente se apreciază că nici această cerință legală nu este îndeplinită.
Susținerile reclamantei potrivit cărora punerea în executare a actului administrativ a cărui suspendare la executare se solicita ar avea consecințe dezastroasă asupra activității societății, nu sunt întemeiate.
Se consideră că modul în care reclamanta a înțeles să-și motiveze condiția producerii pagubei iminente și aceasta rămâne doar la nivel declarativ ea nefiind susținută de o argumentație și o probațiune care să releve situația reclamată.
Se consideră că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate, astfel că determină principiul executării acestuia din oficiu.
Suspendarea executării actelor administrative constituie prin urmare o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.
Cât privește condiția supunerii spre analiza a cererii de suspendare a actului administrativ se apreciază că se impune stabilirea plații unei cauțiuni în sarcina reclamantei în cuantum de 20% din valoarea sumei actului administrativ a cărui suspendare se solicită, doar aceasta putând reprezenta o garanție reală și suficientă în ceea ce privește punerea în analiza a cererii de suspendare a actului administrativ-fiscal pe de o parte, iar pe de altă parte în ceea ce privește o posibilă măsură de suspendare a actului administrativ fiscal.
În drept se invocă disp. art.205-208 Noul C. procedură civilă și toate actele normative și normele juridice enunțate în text.
Reclamanta a modificat acțiunea cu privire la persoana pârâtului, solicitând introducerea în cauză Administrației F. P. B. .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 215 alin 2 Cod proc. fiscală, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și împrejurarea că nu s-a achitat cauțiunea stabilită de instanță, tribunalul va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC G. S., cu sediul în Blăjenii de Jos, comuna Șintereag, nr. 123, jud. B. -N., CUI 3295739, Nr. ORC J_, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B. , cu sediul în B., str. Trandafirilor, nr. 2A, jud. B. -N. .
Executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul B. -N. . Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
B. | L. T. | M. | I. D. |
Red/dact: BLT/HVA/_ /4ex
