Decizia civilă nr. 2270/2013. Obligare emitere act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINIS/RATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2270/2013
Ședința publică din data de 18 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.
M. H. GREFIER: M. V. -G.
S-au luat în examinare recursurile declarate de recurentul-reclamant C.
R. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. în numele recurentului-pârât P.
-procurorul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, împotriva sentinței civile nr. 8332/A din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului
C., având ca obiect anulare act administrativ Ordinul nr. 1246/II/7/_ a P.
-P. ui P. de pe lângă J. C. N. .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant C. R. și reprezentantul recurentului-pârât P. -procurorul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, consilier juridic Mohanu A., lipsă fiind recurentul-pârât P. -procurorul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
Recurentul-pârât prim-procurorul P. de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. a depus în întâmpinare.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus o cerere de intervenție în interesul recurentului-pârât.
Părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursurile care sunt formulate în termen, motivate, comunicate și scutite de la plata taxei de timbru conform art. 15 lit. a din Legea nr.146/1997.
Instanța comunică recurentului- reclamant un exemplar din întâmpinare.
Instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Recurentul-reclamant C. R. solicită respingerea cererii de intervenție în interesul recurentului-pârât ca inadmisibilă, apreciind că nu se poate justifica un
interes propriu.
Reprezentantul recurentului-pârât P. -P. P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, consilier juridic Mohanu A. solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție în interesul prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca care a declarat recurs prin intermediul P. de pe lângă Curtea de Apel C. cu precizarea că în cererea accesorie se reiterează
aceleași motive care se regăsesc în cererea de recurs și întâmpinarea la recursul formulat de recurentul-reclamant.
Recurentul-reclamant C. R. invocă excepția lipsei calității active a P. de pe lângă Curtea de Apel C. si discutarea admisibilitatii cererii de interventiei dupa solutionarea acestei excepții.
Instanța acordă cuvântul părților cu privire la excepția lipsei calității active a P. de pe lângă Curtea de Apel C. .
Reprezentantul recurentului-pârât P. -P. P., consilier juridic Mohanu A. solicită respingerea excepției arătând că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. a făcut apărarea și cererea de recurs la cererea expresă a prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru apărarea intereselor P. pe pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, parchet care nu are personalitate juridică.
De asemenea, arată că în calitate de consilier juridic reprezintă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., precum și unitățile de parchet de pe lângă tribunal subordonate acestuia.
Recurentul-reclamant C. R. arată că potrivit jurisprudenței în materie consilierul juridic nu justifică declarația de recurs formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. care nu a figurat ca parte în fața primei instanțe.
Instanța, după deliberare, respinge excepția lipsei calității active a P. de pe lângă Curtea de Apel C., formulat de recurentul-reclamant, cu motivarea că din cererea de recurs rezulta ca in speta calitatea de recurent o are P. -P.
P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, recursul fiind declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. în numele acestuia.
Instanța in urma deliberarii respinge in principiu cererea de intervenție în interesul recurentului-pârât P. -P. P. de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât acesta nu se invocă un interes propriu care trebuie să fie justificat si într-o cerere de interventie accesorie.
Recurentul-reclamant C. R. invocă excepția lipsei calității de reprezentant al P. de pe lângă Curtea de Apel C., pentru recurentul-pârât.
Reprezentantul recurentului-pârât P. -P. P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, consilier juridic Mohanu A. solicită amânarea cauzei sau lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a face dovada de reprezentant.
Curtea lasa cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea dovedirii calitatii de reprezentant.
La a doua strigare a cauzei la apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-reclamant C. R. și reprezentantul recurentului-pârât P.
-procurorul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, consilier juridic Mohanu A., lipsă fiind recurentul-pârât P. -procurorul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul recurentului-pârât P. -
P. P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, consilier juridic Mohanu A. depune la dosar o copie după atribuțiile de serviciu, dovada sentința civilă nr.8332 din 1 octombrie 2012 (recurate) și dovada de comunicare a acesteia prim-procurorului P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pe care la data de_ a fost trecută rezoluția acestuia din urmă, în sensul că se înaintează la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. pentru recurs, dovadă pe care este trecută numărul de înregistrare și ștampila de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. .
De asemenea, depune cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant și citația emisă de instanța de recurs prim-procurorului P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pe care rezoluția din_ acestuia din urmă în sensul
că se înaintează P. de pe lângă Curtea de Apel C. și o copie la procurorul general, precum și numărul de înregistrare și ștampila P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Recurentul-reclamant C. R. arată că înscrisurile depuse de d-na consilier juridic nu echivalează cu un mandat. Existența ștampiliei unității și mențiunea că se trimite la parchetul curții nu sunt satisfăcătoare prevederilor legale din Codul de procedura civila respectiv un mandat pentru promovarea recursului care trebuie sa fie dat printr-un inscris sub semnatura legalizata.
Reprezentantul recurentului-pârât P. -P. P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, consilier juridic Mohanu A. arată că potrivit atribuțiilor de serviciu pe care le are, a efectuat diligențe pentru apărarea intereselor prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca și că ea nu a semnat recursul și nici întâmpinarea, acestea fiind semnate de procurorul general al P. de pe lângă Curtea de Apel C. care putea depune toate diligențele pentru apărarea prim-procurorului P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, chiar dacă nu există un mandat notarial.
Recurentul-reclamant C. R. arată că nu există procura care se cere oricărui justițiabil pentru declararea recursului. Din actele depuse de d-na consilier juridic nu rezultă că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. a fost împuternicit pentru a declara recurs, nu se spune pe cine mandatează și în opinia sa nu se poate mandata parchetul ierarhic superior pentru a declara recursul.
Reprezentantul recurentului-pârât P. -P. P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, consilier juridic Mohanu A. arată că este singurul consilier care apără interesele persoanelor juridice aflate în structura P. de pe lângă Curtea de Apel C. și parchetelor care nu au personalitate juridică, precum și faptul că rezoluția prim-procurorului P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost comunicată în scopul de a ataca hotărârea instanței de fond.
Instanța, după deliberare, respinge excepția lipsei calității de reprezentant, apreciind că mențiunea din data de_ în sensul că se înaintează P. de pe lângă Curtea de Apel C. pentru recurs ,inregistrarea sa in registrele de corespondenta este suficienta pentru existenta unui mandat judiciar si fiind dată în exercitarea atribuțiilor de serviciu de prim procuror are valoarea unui act autentic nefiind necesar astfel un inscris sub semnatura legalizata precum și raportat la atribuțiile pe care le are consilierul juridic potrivit cărora poate redacta acțiuni, întâmpinări, exercitarea căilor de atac, prin care apara interesele
P. de pe langa Curtea de Apel C. ,a persoanelor juridice aflate în structura
P. de pe lângă Curtea de Apel C. și parchetelor care nu au personalitate juridică ș.a.
Instanța, având în vedere că în ambele recursuri se formulează ca motiv de recurs împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat pe petitul 2 al acțiunii, acordă cuvântul părților pentru a preciza acest aspect.
Recurentul-reclamant C. R. precizează că instanța s-a pronunțat, însă a respins petitul 2.
Reprezentantul recurentului-pârât P. -P. P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, consilier juridic Mohanu A. arată că instanța de fond s-a pronunțat prin dispozitiv doar cu privire la Ordinul nr.1246/II/2012, fără a se pronunța cu privire la petitul 2 al acțiunii, cu toate că în considerente a motivat și acest petit în sensul că este inadmisibil.
Instanța invocă din oficiu ca motiv de ordine publică inadmisibilitatea recursului in ce priveste petitul 2 din perspectiva dispozițiilor art. 2812aCod pr.civ urmind ca partile sa aiba in vedere acest motiv in sustinerea pozitiei lor asupra recursurilor din speta.
Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Recurentul-reclamant C. R. susține recursul așa cum a fost formulat și motivat în scris și solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii capătului de cerere referitor la obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de repartizare a sectoarelor de activitate, prin care să fie repus în situația anterioară emiterii actului atacat. Fără cheltuieli de judecată.
Consideră că instanța de fond în mod greșit a opinat că nu poate dispune repunerea sa în situația anterioară emiterii ordinului atacat, întrucât s-ar substitui organului administrativ, încălcând principiul separației puterilor în stat.
În acest sens invocă jurisprudența CEDO potrivit căreia instanța are menirea să cenzureze hotărârile administrative și să dispună măsurile necesare.
De asemenea, CEDO a statuat că funcționarilor de stat nu li se poate refuza dreptul la justiție, doar dacă prin lege s-a dispus acest refuz.
Consideră că instanța dincolo de constatarea nelegalității ordinului atacat ar fi fost în măsură să dispună repunerea sa în situația anterioară emiterii ordinului atacat.
Instanta solicita recurentului sa puna concluzii si in ceea ce priveste relevanta unor ordine ulterioare date in aceasta problema de catre recurent .
Recurentul arată că practica P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca este în sensul că prim-procurorul parchetului la fiecare 3-4 săptămâni emite un ordin în care sunt trecuți toți procurorii, deși modificările privesc doar unul sau o parte dintre procurori si ca atare considera ca ordinele ulterioare nu il privesc.
Depune la dosar Declarația de la Bordeaux din care rezultă că Consiliul C. ativ al Judecătorilor Europeni și Consiliul C. ativ al Procurorilor Europeni au stabilit că statul de drept trebuie să fie garantat de o justiție echitabilă, imparțială și eficace. Procurorii și judecătorii trebuie să se asigure, în toate stadiile procesuale, că drepturile și libertățile individuale sunt garantate ți că ordinea publică este protejată.
De asemenea, s-a stabilit că în faza de urmărire penală, aplicarea legii și puterea de apreciere a oprtunității urmăririi penale de către procuror presupune ca statutul procurorilor să fie garantat prin lege la cel mai înalt nivel posibil și că procurorii trebuie să fie independenți, autonomi în processul de luare al deciziilor și trebuie să-și exercite atribuțiile într-o manieră echitabilă, obiectivă și imparțială.
Depune la dosar Recomandarea 19 a Comitetului de Miniștrii al Statelor Membre privind rolul urmăririi penale în sistemul de justiție penală din care rezultă că procurorul trebuie apărat de intervențiile nejustificate dacă a primit un ordin împotriva conștiinței sale.
Reprezentantul recurentului-pârât P. -P. P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, consilier juridic Mohanu A. solicită să se constate incidența în cauză a dispozițiilor art. 2812aCod pr.civ., arătând că recurentul- reclamant avea deschisă calea completării sentinței prin care instanța de fond să se pronunțe și asupra celui de al doilea petit.
Solicită admiterea recursului formulat de recurentul-pârât așa cum a fost formulat și motivat în scris.
Susține că prim-procurorul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a emis Ordinul nr.1246/II/7/_ în exercitarea atribuțiilor de serviciu și pentru buna desfășurare a activității parchetului și că niciun alt procuror, cu excepția recurentului-reclamant, nu a solicitat anularea acestui ordin.
Consideră că este nelegală soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a prim-procurorului P. de pe lângă Judecătoria Cluj-
Napoca. Acesta ar fi putut sta în instanță dacă s-ar fi îndeplinit condițiile art. 16 din Legea 304/2004, ceea ce nu este cazul. Ordinul a fost emis în virtutea Regulamentuli de ordine interioară al parchetelor în aplicarea Legii 304/2004.
P. a instanță în mod eronat a reținut că Ordinul nr. 1246 are caracterul unui act administrativ. Este adevărat că natura lui nu este pe deplin reglementată, dar nici nu se poate reține că are caracterul unui act administrativ. Arată că nu există nicio o obligație a prim-procurorului de a motiva emiterea unui ordin, dar cu toate acestea la instanța de fond a depus înscrisuri din care rezultă necesitatea repartizării procurorilor. P. -procurorul trebuie să țină seama de specificul activității, sectoarele de activitate, fluctuațiile de
personal (intrarea în sistem, concediu medical,ș.a.).
Măsurile dispuse prin ordinele procurorilor ierarhici superiori nu sunt supuse controlului instanței de contencios administrativ, pot fi cenzurate doar de Consiliul Superior al Magistraturii.
Apreciază că soluția primei instanțe este nelegală și neteminică, având în vedere că ordinul a cărui suspendare se solicită nu se circumscrie sferei de aplicare a prevederilor Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Totodată, arată că prin ordinul atacat nu s-a adus nicio atingere drepturilor legitime ale recurentului-reclamant, nu a fost îngrădit de a-și efectua atribuțiile juridice, ci să le valorifice la un nivel înalt, nu s-a încălcat dreptul la pregătirea profesională.
În concluzie, solicită admiterea recursului formulat de recurentul-pârât cu consecința respingerii acțiunii în integralitatea sa.
Recurentul-reclamant C. R. solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul-pârât.
Arată că ordinul atacat este un ordin emis de șeful său pe care trebuia să-l respecte și de aceea acest ordin este un act administrativ.
P. a instanță în mod corect a concluzionat că ordinul atacat a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor art. 92 din Ordinul nr.529/C/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor, motiv pentru care a dispus anularea actului administrativ.
Consideră că motivele emiterii acestui ordin trebuiau să aibă o anumită consistență și nu doar să fie enumerate.
Solicită să se aibă în vedere că potrivit Recomandării 19 a Comitetului de Miniștrii mobilitatea procurorilor trebuie să fie guvernată de necesitățile de serviciu.
Consideră că actele procurorului ierarhic superior pot fi atacate în instanță, sens în care invocă ca practică judiciară dosarul nr._ în care hotărârea primei instanțe a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, deși era vorba tot de un ordin.
De asemenea, în dosarele nr._ și_ acțiunea a fost admisă ca întemeiată.
Mai arată că potrivit prevederilor de la pct. 10 din Recomandarea 19 a Comitetului de Miniștrii ar fi trebuit să se adreseze pe cale internă pentru modificarea ordinului și în acest sens s-a adresat procurorului general al P. de pe lângă Curtea de Apel C., însă acesta a arătat că fiecare parchet trebuie să- și gestioneze propria activitate.
Reprezentantul recurentului-pârât P. -P. P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, consilier juridic Mohanu A. arată că nu s-a luat în discuție activitatea procurorilor pentru a se emite acest ordin.
În ceea ce privește dosarele indicate ca practică judiciară, arată că este vorba de spețe diferite, privind decontarea chiriei.
Recurentul-reclamant C. R., în replică, arată că ordinul atacat a fost emis ca urmare a faptului că nu a cedat presiunilor prim-procurorului de adoptare a unei soluții prin care o anumită persoană să nu fie trimsă în judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 8332/A/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-a admis acțiunea formulata de reclamantul C. R. in contradictoriu cu paratul P. -P. P. DE PE L. J. C. -N. prin parchetul Curții de Apel C. și s-a dispus anularea Ordinului nr. 1246/II/_ emis de parat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, pe rolul Tribunalului C., reclamantul C. R. a chemat în judecată pârâtul P. P. P. de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca solicitând ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea Ordinului prim-procurorului P. de pe langa J. C. -N. nr 1246/II/7/_ prin care au fost repartizate sectoarele de activitate in parchet si obligarea paratului la emiterea unui ordin de repartizare a sectoarelor de activitate prin care sa fie pus in situatia anterioara emiterii ordinului atacat
In motivarea actiunii reclamantul a aratat, in esenta, ca ordinul a carui suspendare se solicita a fost emis cu nerespectarea prevederilor art 92 alin 5 lit c din Ordinul nr 529/C/_ privind aprobarea Regulamentului de Ordine Interioara al parchetelor, mai precis schimbarea reclamantului din cadrul sectorului de supraveghere a cercetarilor penale s-a facut impotriva vointei acestuia si fara a fi avute in vederea criteriile vizand pregatirea, specializarea si aptitudinile procurorului. A învederat reclamantul, ca inca de la venirea sa in cadrul P. de pe langa J. C. -N. și-a desfășurat activitatea in sectorul de supraveghere, exercitand suprevegherea cercetarilor penale efectuate de organele de politie din Biroul de Investigatii Criminale, Serviciul de Investigare a Fraudelor-Criminalitate Financiara-Banci. De asemenea, de aproximativ doi ani exercita supravegherea activitatii Serviciului de Arme, Explozivi si Substante Periculoase iar de opt luni activitatea Sectiei 4 de Politie C. -N. .
In conditiile unui fluctuatii continue de personal, caracteristica P. de pe langa J. C. -N. o continuitate de 2-3 ani in supravegherea cercetarilor penale efectuate de structuri importante din cadrul Politiei se incadreaza intre masurile de remediere propuse, prin raportul de bilant pe anul 2011, de conducerea acestui parchet pentru inlaturarea vulnerabilitatilor identificate.
Arată că aceasta activitate continua a condus la o specializare a sa, la aprofundarea legislatiei in domeniu, la structurarea unor linii de actiune eficiente pentru prevenirea infractiunilor si pentru solutionarea cu celeritate a dosarelor penale.
In acest context reclamantul sustine ca nu exista nicio justificare obiectiva pentru emiterea ordinului contestat, efectele acestuia nefiind in masura sa serveasca bunei functionari a parchetului sau politiei si nu tine seama de criteriile stabilite prin ordinul comun pentru repartizarea sectoarelor de activitate sau de preocuparile conducerii parchetului astfel cum acestea au fost evidentiate in raportul de bilanț pentru anul 2011.
In drept s-au indicat prevederile art 92 alin. 5 lit. a și c din Ordinul nr 529/C/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioara al parchetelor.
Paratul, prin Parchetul de pe langa Curtea de Apel C. a formulat intampinare in cauza prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a primului-procuror al P. de pe langa Judectoria C. -N. precum si exceptia inadmisibilitatii actiunii.
In motivarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive paratul arata ca institutia prim-procurorului nu poate fi asimilata cu "o autoritate publica"; in sensul art 1 si art 2 lit b din Legea nr 554/2004. Atributiile primului procuror sunt cele ce revin parchetului de pe langa judecatorie, potrivit legii si ordinelor procurorului general al P. de pe langa I. Curte de C. si Justitie.
In conformitate cu prevederile art 95 din Legea nr 304/2004 privind organizarea judiciara primul-procuror al parchetului de pe langa judecatorie repartizeaza dosarele procurorilor din subordine, stabilind atributiile ce revin acestora in sectorul de urmarire penala si supraveghere sau, dupa caz, in sectorul judiciar.Subordonarea procurorilor este reglementata expres de art 65 din Legea nr 304/2004. Totodată, dispozițiile prim-procurorilor din subordine sunt, potrivit art 64 alin 1 din legea nr 304/2004 obligatorii pentru acestia. De altfel, insasi Constitutia, in articolul 132, consacra principiul controlului ierarhic in ceea ce priveste activitatea procurorului.
Concluzionand, paratul arata ca prim-procurorul P. de pe langa J.
C. -N. a emis Ordinul nr 1246/II/7/_ in exercitarea atributiunilor de serviciu si pentru buna desfasurare a activitatii parchetului.
In privinta inadmisibilitatii actiunii paratul arata ca instanta trebuie sa stabileasca cu precadere daca ne aflam in fata unui act administrativ si astfel daca ca ordinul a carui suspendare se solicita se circumscrise sferei de aplicare a Legii nr 554/2004.
Astfel, masurile dispuse prin ordinele procurorilor ierarhic superiori nu sunt supuse controlului instantelor de contencios administrativ, putand fi cenzurate doar de Consiliul Superior al Magistraturii, astfel ca ordinul in cauza nefiind un act administrativ nu poate fi cenzurat in conditiile Legii nr 554/2004.
Tribunalul a respins excepțiile prin încheierea pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2012.
Pe fond, tribunalul a reținut că ordinul atacat (care trecea reclamantul din sectorul "Supravegherea cercetărilor penale"; în sectorul "Judiciar";) a fost emis în temeiul art. 64 alin 1 din Legea nr. 304/2004 coroborat cu art. 92 alin. 5 lit. a din Regulamentul de ordine interioara al parchetelor precum si avand in vedere continutul lucrarilor cu nr. 1240/II/6/2012, nr. 1242/III/4/2012, nr. 1244/III/4/2012.
A mai reținut că în conformitate cu dispozițiile înscrise în articolul 132 din Constituția României si in articolul 62 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiilor legalitatii, impartialitatii si controlului ierarhic.
Principiul controlului ierarhic diferentiaza statutul procurorilor de cel al judecatorilor care, asa cum consacra dispozitiile articolului 124 alin. 3 din Constitutia Romaniei, sunt independenti si se supun numai legii. Potrivit acestui principiu, Ministerul Public este conceput ca un sistem piramidal in cadrul caruia procurorii din fiecare parchet sunt subordonati conducatorului acelui parchet, iar conducatorul unui parchet este subordonat conducatorului parchetului ierarhic superior.
Faptul ca activitatea procurorului este guvernata si de principiul controlului ierarhic face ca independenta acestuia sa capete alte valente decat cea a judecatorului. Astfel, dispozitiile articolului 64 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, pe de o parte, dau eficienta principiului controlului ierarhic atunci cand prevad ca "dispozitiile procurorului ierarhic superior date in
scris si in conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine" iar pe de alta parte, consacra principiul independentei procurorului in solutiile dispuse. De asemenea, o alta dimensiune a independentei procurorului este data si de dispozitia inscrisa in articolul 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara care prevede ca "procurorul este liber sa prezinte in instanta concluziile pe care le considera intemeiate, potrivit legii, tinand seama de probele administrate in cauza".
A considerat tribunalul că o limitare a conceptului de independenta a procurorului a fost adusa de Curtea Constitutionala care, prin Decizia nr. 345/18 aprilie 2006, a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiei inscrise in articolul 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 ce instituia controlul judecatoresc asupra masurii de infirmare a solutiei, la cererea procurorului care a adoptat-o.
Curtea a retinut ca instituirea controlului judecatoresc prevazut de textul de lege citat contravine in mod evident dispozitiilor art. 132 din Constitutia Romaniei pentru ca desfiinteaza in fapt controlul ierarhic prin transferarea acestei atributii in sarcina instantelor, in afara competentei firesti a acestora prevazuta de legislatia interna si de art. 6 alin.1 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Garantia prevazuta de legiuitor pentru respectarea independentei procurorului consta in posibilitatea acordata acestuia de a contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, in cadrul procedurii de verificarea a conduitei procurorilor, interventia procurorului ierarhic superior in orice forma in efectuarea urmaririi penale, adoptarea solutiei si prezentarea concluziilor in instanta.
Pe de alta parte, esența activității decizionale in cadrul parchetelor constă în actul de autoritate care, dat în scris și în conformitate cu legea, devine obligatoriu pentru procurorii din subordine. Instanța a retinut ca activitatea decizională în cadrul parchetelor se desfășoară pe două paliere, respectiv: jurisdicțional și administrativ.
Structura piramidală a M. ui P., consacrată de dispozițiile art. 65 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, se transpune în aria decizională de tip administrativ în obligativitatea îndeplinirii ordinelor emise de conducătorii ierarhici după cum urmează:- ordinele cu caracter intern emise de procurorul general al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în exercitarea atribuțiilor de conducere, coordonare și control ce-i revin în calitate de conducător al M. ui P., sunt obligatorii pentru toate parchetele
indiferent de treapta ierarhică pe care se situează;- ordinele emise de procurorii generali și de prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale în exercitarea atribuțiilor de conducere, coordonare și control sunt obligatorii pentru parchetele din raza de competență a acestora;- dispozițiile scrise, date de conducătorul parchetului în conformitate cu legea sunt obligatoriii pentru procurorii din subordinea sa;- dispozițiile date în scris și în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ierarhic superior sunt obligatorii pentru conducătorul parchetului ierarhic inferior care i se subordonează.
Tinand seama, asadar ca ne aflam in fata unui ordin emis in vederea organizarii administrative a activitatii parchetului prima instanță a analizat in ce masura ordinul contestat a fost emis in limitele atributiilor conferite de lege organului emitent precum si daca acest ordin a fost emis "in conformitate cu legea";, subliniind ca oportunitatea actului administrativ excede controlului jurisdictiei de contencios administrativ, prin urmare nu s-au analizat si nu s-au reținut argumentele privind pretinsa stare conflictuala existenta intre reclamant si primul-procuror, respectiv a celor vizand exercitarea dreptului de apreciere al
paratului asupra unui management corespunzator al activitatii P. de pe langa J. C. -N. . S-a considerat că toate aceste argumente si contraargumente, pe larg expuse atat de reclamant cat si de parat pot face doar obiectul unei sesizari adresate Consiliului Superior al Magistraturii, intrand in sfera conceptului de independenta a procurorului si vizand aspecte care tin de cariera magistratului, aspecte care se circumscriu exclusiv ariei de competenta a Consiliului.
In ce priveste respectarea de catre emitent a atributiilor conferite de lege instanța a reținut ca raportat la art. 92 alin 5 lit c din Ordinul P. ui general al P. de pe langa Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 529/C/2007, ordinul contestat a fost emis in limitele atributiilor sale de catre primul-procuror al P. de pe langa J. C. -N. .
Pe de alta parte, s-a considerat că pentru a răspunde exigentelor de legalitate masura repartizarii procurorilor pe activitati in cadrul parchetului este necesar a fi dispusa tinand seama de pregătirea, specializarea și aptitudinile procurorilor și de necesitatea bunei funcționări a parchetului, tribunalul remarcând faptul ca niciunul dintre criteriile enumerate de textul legal nu au facut obiectul analizei paratului anterior emiterii ordinului contestat (pentru că nu ar rezulta nici din cuprinsul actului administrativ insusi si nici din lucrarile care au pregatit masura repartizarii activitatii), prin urmare niciunul dintre aceste criterii nu ar fi stat la baza masurii de repartizare a activitatii in cadrul parchetului.
Tribunalul a apreciat că nu este abilitat a efectua o analiza de oportunitate a actului administrativ astfel ca nu va proceda la analiza criteriilor retinute de parat in luarea masurii sub aspectul legalitatii acestora, al gradului de obiectivitate raportat la modalitatea de stabilire (in sensul ca situatia achitarilor a fost evidentiata exclusiv prin raportare la numarul de achitari/procuror iar nu procentual, in functie de numarul de rechizitorii intocmite de fiecare procuror) sau al gradului de relevanta al criteriului in raport strict de masura ce urma sa fie luata (numarul de infirmari dispuse de conducerea unitatii de parchet in perioada 2009-2011, pentru fiecare procuror).
S-a concluzionat că Ordinul nr 1246/II/7/2012 a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor art 92 alin 5 lit c din ordinul privind aprobarea Regulamentului de ordine interioara al parchetelor, în acesta neregăsindu-se criteriile indicate expres de legiuitor pentru un anumit tip de măsura.
In ce priveste capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratului la emiterea unui nou ordin de repartizare a sectoarelor de activitate prin care reclamantul sa fie adus in situatia anterioara emiterii ordinului contestat prima instanță a reținut ca anularea unui act administrativ determina tocmai in lipsirea de efecte a actului anulat, cu efecte ex tunc, iar instanța de contencios administrativ nu este abilitata, insa, sa pronunțe o hotatare prin care sa se substituie organului administrativ fara a incalca principiul separatiei puterilor in stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs atât pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. în numele și pentru susținerea intereselor primului procuror al P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cât și reclamantul C.
.
Prin recursul declarat, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., în numele și pentru susținerea intereselor primului - procuror al P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a P. ului - Procuror al P. de pe lângă J. C. - N., iar în subsidiar respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Motivând recursul, pârâtul critică sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie și netemeinică., arătând că:
Pentru a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ului - procuror al P. de pe lângă J. C. - N., instanța a interpretat eronat prevederile Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ coroborate cu dispozițiile Legii 304/2004 privind organizarea judiciară - republicată cu modificările și completările ulterioare.
3) În mod greșit, instanța a apreciat că Ordinul nr. 1246/II/P/_, emis de primul procuror al P. de pe lângă J. C. - N., are natura unui act administrativ în sensul prevederilor Legii nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ și, prin urmare, a analizat temeinicia și legalitatea ordinului depășind limitele puterii judecătorești, acțiunea fiind, în esența sa, inadmisibilă.
Pentru a admite acțiunea, instanța a dat o interpretare greșită actului juridic dedus judecății, respectiv Ordinul nr. 1246/_, prin prisma prevederilor art. 92 alin. 5 lit. c din Ordinul privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor și a materialelor ce au stat la baza emiterii acestuia.
Există o evidentă contradicție între considerente și dispozitiv. Tribunalul a hotărât admiterea acțiunii și a dispus anularea Ordinului nr. _
, omițând ca, prin dispozitiv, să se pronunțe cu privire la petitul 2 al acțiunii, cu toate că în considerente a motivat că acest petit este inadmisibil întrucât instanța nu se poate substitui "organului administrativ fără a încălca principiul separației puterilor în stat".
Admițând acțiunea, tribunalul a acordat ceea ce nu s-a cerut întrucât ordinul emis de către pârâtul recurent viza activitatea tuturor procurorilor din cadrul P. de pe lângă J. C. - N., nu doar activitatea reclamantului
- intimat R. C. .
Motivele de recurs au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 4 coroborate cu pct. 6, 8 și 9 din Codul de procedură civilă.
În motivarea recursului, s-a arătat că la baza emiterii ordinului atacat au stat: - analiza activității parchetului la acea dată, respectiv lucrările 1240/_: referat întocmit de primul - procuror al P. de pe lângă J. C. - N. cu privire la incidentele înregistrate în timpul ședinței de analiză desfășurată în data de_ ; 1242/III/4/2012 situația achitărilor definitive pe anul 2011 întocmită de primul - procuror al P. de pe lângă J. C. - N. ; 1244/III/4/2012 situația infirmărilor pe anii 2009 - 2011 primul - procuror al P. de pe lângă J. C. - N. .
- situația personalului la acea dată. Astfel, au fost avute în vedere rezultatele examenului de promovare în funcții de execuție, aprobarea transferului unui procuror la Parchetul de pe lângă judecătoria C. - N. și revenirea din concediu de maternitate a unui procuror.
Prin Ordinul nr. 1246/11/7/_ s-a dispus repartizarea tuturor procurorilor pe sectoare de activitate. Ordinul a fost atacat doar de reclamantul - intimat R. C. .
Cu privire la primul motiv de recurs, se arată că pentru a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ului - procuror al P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, instanța a interpretat eronat prevederile Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ coroborate cu dispozițiile Legii 04/2004 privind organizarea judiciară - republicată cu modificările și completările ulterioare, în sensul că potrivit art. 1 din Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ ,,Orice persoană care se consideră vătămată intr-un drept al său ori intr-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluționarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente. pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. "
Recurentul a învederat tribunalului că poate avea calitatea de pârât în litigiul de contencios administrativ autoritatea publică centrală sau locală care a emis sau a adoptat ori a încheiat actul administrativ vătămător. Pentru ca funcționarul autorității publice, care a elaborat actul administrativ vătămător, să aibă calitatea de pârât este necesar ca reclamantul să solicite despăgubiri pentru paguba cauzată ori pentru întârziere, condiție imperativă ce se desprinde și din studiul per a contrario al dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ.
Interpretarea sistemică a dispozițiilor Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu o analiză atentă a prevederilor art. 16 din lege, conduce în opinia recurentului la concluzia că nu primul - procuror al P. de pe lângă J. C. - N. poate avea calitate procesuală pasivă ci, eventual, Parchetul de pe lângă J. C. - N., reprezentat prin prim - procuror și aceasta, întrucât, practica a statuat că, în contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă a autorității publice nu este condiționată de personalitatea
juridică a acesteia, fiind suficient să aibă organe proprii de conducere, și, esențial, să fie emitenta actului. P. - procurorul P. de pe lângă J. C.
- N., care are doar atribuții de coordonare a activității unității de parchet și nu poate fi asimilat cu o "autoritate publică" în sensul art. 2 lit. b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară - republicată, cu modificările și completările ulterioare, primul - procuror al parchetului de pe lângă judecătorie repartizează dosarele procurorilor din subordine, stabilind atribuțiile ce revin acestora în sectorul de urmărire penală și supraveghere sau, după caz, în sectorul judiciar. Subordonarea procurorilor este reglementată expres de art. 65 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară - republicată cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, dispozițiile primului - procuror, date procurorilor din subordine, sunt, potrivit art. 64 alin. I din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară - republicată cu modificările și completările ulterioare, obligatorii pentru aceștia. De altfel, însăși Constituția, în articolul 132, consacră principiul controlului ierarhic în ceea ce privește activitatea procurorului.
Concluzionând, primul procuror al P. de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca a emis Ordinul nr. 1246/11/7/_ în exercitarea atribuțiunilor de serviciu și pentru buna desfășurare a activității P. de pe lângă J. C. -
N. .
Cu privire la al doilea motiv de recurs, se arată că în mod greșit, instanța a apreciat că Ordinul nr. 1246/II/P/_, emis de primul procuror al P. de pe lângă J. C. - N., are natura unui act administrativ în sensul prevederilor Legii nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ și, prin urmare, a analizat temeinicia și legalitatea ordinului depășind limitele puterii judecătorești, acțiunea fiind, în esența sa, inadmisibilă.
Instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată pornind de la faptul că ordinul atacat nu are natura unui act administrativ, fiind emis de către P. ul - Procuror în scopul organizării activității procurorilor din cadrul P. de pe lângă J. C. - N. .
Actul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o
autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Chiar și acceptând teoria potrivit căreia "activitatea decizională în cadrul parchetelor se desfășoară pe două paliere, respectiv: jurisdicțional și administrativ", consideră recurentul că nu se conturează argumente suficiente pentru a putea concluziona că ordinul în baza căruia procurorii sunt repartizați pe sectoare de activitate are caracterul unui administrativ, astfel cum acesta este definit de Legea contenciosului administrativ. A ataca ordinele de această natură pe calea contenciosului administrativ este o procedură novatorie și periculoasă, întrucât poate conduce la declanșarea unor probleme procedurale cu efecte asupra întregii activități a parchetelor și/ sau instanțelor.
În speță, Ordinul 1246/11/7/_, a cărui anulare se solicită, este emis de către primul - procuror al P. de pe lângă J. C. - N. în temeiul art. 64 alin. 1 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară - republicată cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 92 alin. 5 lit. a) din Ordinul nr. 529/C din 21 februarie 2007 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor M. OF. nr. 154 din 5 martie 2007, cu modificările și completările ulterioare, fiind obligatoriu pentru procurorii din subordine. Nerespectarea dispozițiilor procurorului ierarhic superior constituie abatere disciplinară, potrivit art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statul judecătorilor și procurorilor. Curtea Constituțională a antamat problematica obligativității respectării ordinului ierarhic superior în motivarea Deciziei nr. 1618/2009.
Măsurile dispuse prin ordinele procurorilor ierarhic superiori nu sunt supuse controlului instanței de contencios administrativ, pot fi cenzurate doar de Consiliul Superior al Magistraturii, recurentul citând în acest sens prevederile art. 30 alin. 2 din Legea nr. 317 din 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Consideră recurentul că atacarea "ordinului primului - procuror" pe calea unei acțiuni în contencios administrativ reprezintă o abordare inadecvată și novatorie a accesului la justiție, ducând la o extindere neavenită a definiției actului administrativ și la încălcarea principiului nullum iudicium sine lege.
Cu privire la motivul nr. 3 de recurs, recurentul arată că pentru a admite acțiunea, instanța a dat o interpretare greșită actului juridic dedus judecății, respectiv Ordinul nr._, prin prisma prevederilor art. 92 alin. 5 lit. c din Ordinul privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor și a materialele ce au stat la baza emiterii acestuia, reținând greșit că P. ul - procuror nu a analizat criteriile enumerate de art. 92 alin. 5 lit. c) din Ordinul P. ui General, respectiv pregătirea, specializarea și aptitudinile procurorilor și că nu a ținut seama de necesitatea bunei pregătiri a funcționării parchetului (considerentele sintetizate se regăsesc în ultimul alineat al pag. 4 și primele paragrafele de pe pag. 5 ale sentinței); cu toate acestea, în paragraful 6 de pe pag.
5 a sentinței instanța apreciază că "nu este abilitată a efectua o analiză de oportunitate a actului administrativ".
Recurentul consideră că a administrat toate probele necesare pentru ca instanța să-și formeze convingerea că Ordinul atacat a fost emis după o temeinică analiză a tuturor criteriilor ce trebuie avute în vedere de către primul procuror pentru a repartiza procurorii pe sectoare de activitate.
Arată recurentul că prima instanță reține că "niciunul dintre criteriile enumerate de textul de lege nu au făcut obiectul analizei pârâtului anterior emiterii ordinului contestat", cu toate că s-a făcut dovada faptului că au fost analizate toate aceste criterii, astfel:
Din studiul lucrărilor nr. 1244/_ și nr. 1242/_, reiese că a fost analizată activitatea procurorilor, întrucât situația infirmărilor, precum și situația achitărilor, reflectă tocmai calitatea activității desfășurată de fiecare procuror în parte. Remarcăm că din situația achitărilor definitive pe anul 2011, reiese cu claritate că cele mai multe achitări s-au înregistrat în cauze soluționate de către reclamantul R. C. în perioada în care a desfășurat activitatea de supraveghere.
Pe de altă parte, din lucrarea nr. 1240/_: referat întocmit de primul - procuror al P. de pe lângă J. C. - N. cu privire la incidentele înregistrate în timpul ședinței de analiză desfășurată în data de_, se desprinde tocmai necesitatea luării unor măsuri pentru a repartiza corespunzător sarcinile de serviciu ale procurorilor din subordine, pentru a înlătura orice suspiciune de ingerință în activitatea de supraveghere desfășurată de d1. procuror R. C., reclamantul - intimat din prezenta cauză, și pentru a asigura condițiile necesare eficientizării activității.
În ceea ce privește specializarea, se remarcă faptul că nu există o specializare a procurorilor pe sectoare de activitate. Specializarea magistraților este o chestiune relativă, întrucât toți procurorii depun eforturi pentru ca activitatea să fie una eficientă și calitativă. Repartizarea pe sectoare de activitate a procurorilor, în baza ordinului atacat, nu a provocat nicio perturbare a activității parchetului.
Pentru a organiza activitatea P. de pe lângă J. C. N., primul procuror trebuie să țină seama de specificul activității, sectoarele de activitate, mișcările de personal ce se prefigurează, situațiile intempestive ce pot să apară (ca de exemplu concedii medicale, concedii pentru rezolvarea unor probleme de familie), concediile de odihnă ale magistraților și alte asemenea situații.
Recurentul contestă vătămarea vreunui drept sau interes al reclamantului și dezvoltă pe larg această susținere în raport cu jurisprudența în materie.
Cu privire la cererea de apărare a reputației profesionale, pe care a reclamantul a adresat-o Consiliului Superior al Magistraturii, se arată că prin comunicatul de presă din 21 noiembrie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii
- Biroul de Informare P. ă și Relații cu Mass Media și-a expus punctul de vedere și cu privire la repartizarea reclamantului - intimat la compartimentul judiciar arătând că "măsura repartizării domnului procuror C. R. la compartimentul judiciar este de ordin organizatoric, conformă cu Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, iar această măsură nu a fost de natură să influențeze procurorul în rezolvarea unui caz, astfel că independența profesională nu este afectată. in ceea ce privește că aceasta face obiectul dosarului nr. ( ..
.)/117/2012, aflat pe rolul Tribunalului C. . Prin urmare, sub acest aspect, Plenul a apreciat că cererea formulată de domnul procuror C. R. nu este întemeiată. "
Recurentul pârât consideră că reținerile Consiliului Superior al Magistraturii sunt de natură a ajuta la formarea convingerii instanței de control cu privire la temeinicia hotărârii recurate.
În motivarea sentinței recurate, instanța inserează aprecieri cu privire la independența procurorilor prin prisma prevederilor art. 64 și 67 alin. 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară - republicată cu modificările și completările ulterioare, ori prin repartizarea pe sectoare de activitate a procurorilor nu poate să aducă atingere independenței acestora. Pe de altă parte, orice atingere adusă independenței procurorilor poate fi analizată și soluționată doar de către Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că referirile la natura
activității de procuror nu sunt menite să argumenteze soluția de admitere a acțiunii în contencios administrativ.
Un alt aspect dedus judecății de către recurent vizează efectele produse de ordinul atacat, precum și efectele produse de ordinele ulterioare.
Ordinul atacat și-a produs pe deplin efectele anterior soluționării dosarului de către prima instanță, nefiind posibilă o repunere în situația anterioară.
Datorită dinamicii problemelor de personal, în cursul anului 2012, primul
- procuror a emis mai multe ordine în scopul repartizării pe sectoare de activitate. Astfel, în perioada aprilie 2012 - decembrie 2012 s-au emis următoarele
ordine:
Ordinul nr. 214/_ din_ privind repartizarea sectoarelor de
activitate pe procurori,
Ordinul nr. 1246/_ din_ privind repartizarea sectoarelor de activitate pe procurori,
Ordinul nr. 1832/_ din_ privind repartizarea sectoarelor de activitate pe procurori,
Ordinul nr. 2500/_ din_ privind repartizarea sectoarelor de activitate pe procurori,
Ordinul nr. 2550/_ din_ privind repartizarea sectoarelor de activitate pe procurori,
Ordinul nr. 4398/_ din_ privind repartizarea sectoarelor de activitate pe procurori.
În anul 2011, procurorii din cadrul P. de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca au fost repartizați pe sectoare de activitate în temeiul Ordinului_ .
Se apreciază că dacă toate actele procedurale ar fi lovite de nulitate în temeiul prevederilor art. 197 din Codul de procedură penală, consecințele ar fi greu de gestionat mai cu seamă că de la data la care Ordinul nr. 1246/11/7/_ și-a produs efectele și până la data soluționării irevocabile a cererii de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar s-a scurs o perioadă însemnată de timp, unele dosare penale fiind, posibil, soluționate chiar definitiv.
Cu privire la motivul 4 de recurs, recurentul arată că există o evidentă contradicție între considerente și dispozitiv. Tribunalul a hotărât admiterea acțiunii și a dispus anularea Ordinului nr. 1246/II/2012, omițând ca, prin dispozitiv, să se pronunțe cu privire la petitul 2 al acțiunii, cu toate că în considerente a motivat că acest petit este inadmisibil întrucât instanța nu se poate substitui "organului administrativ fără a Încălca principiul separației puterilor în stat ".
Cu privire la motivul 5 de recurs, recurentul consideră că tribunalul a acordat ceea ce nu s-a cerut întrucât ordinul emis de către pârâtul recurent viza activitatea tuturor procurorilor din cadrul P. de pe lângă J. C. - N.
, nu doar activitatea reclamantului - intimat R. C. .
Astfel, deși Ordinul nr. 1246/11/7/_ emis de P. ul - Procuror al P. de pe lângă J. C. - N. viza activitatea tuturor procurorilor din cadrul acestei unități de parchet, acțiunea în contencios administrativa fost formulată de către un singur procuror, astfel că nu instanța nu era învestită să se pronunțe cu privire la repartizarea pe sectoare de activitate a tuturor procurorilor.
Parchetul de pe lângă J. C. - N. are în structură 25 de posturi de procuror, din care 2 posturi pentru funcții de conducere. La data promovării acțiunii, erau vacante 6 posturi de procuror cu atribuții de execuție. În consecință pentru a se stabili atribuțiile fiecărui procuror în parte, s-a avut în
vedere schema de personal, volumul de activitate și analiza activității unității de parchet, prin raportare la modul de soluționare a dosarelor de către procurori.
Prin propriul recurs, reclamantul R. C. a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii capătului de cerere referitor la obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de repartizare a sectoarelor de activitate, prin care să fie pus în situația anterioară emiterii ordinului atacat (urmând a avea în supraveghere următoarele sectoare: IPJ- SAESP, Poliția mun. C. -N. - Biroul de Investigații Criminale - violență (inclusiv minori, moravuri), furturi din buzunare, Secția 4 Poliție).
În susținerea recursului, se arată că prin sentința civilă nr. 8332/_, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea reclamantului, pe care a considerat-o admisibilă și întemeiată, dispunând anularea actului administrativ atacat și concluzionând în sensul că ordinul atacat a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor art. 92 al. (5) lit. c) din Ordinul nr. 529/C/21.02.200l privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor, motiv pentru care a anulat actul administrativ.
În schimb, instanța de fond a apreciat că nu este în măsură să oblige autoritatea la emiterea unui ordin pronunțe o hotărâre prin care reclamantul să fie repus în situația anterioară emiterii ordinului atacat, întrucât, astfel, s-ar substitui organului administrativ, încălcând principiul separației puterilor în stat, aspect pe care reclamantul recurent îl critică arătând că în primul rând, reglementând contenciosul administrativ, însăși legea este cea care permite
"intruziunea"" instanțelor judecătorești în activitatea administrativă, prin controlul legalității actelor emise de organele autorității publice. Mai mult, în art. 18 din Legea nr. 554/2004, se arată expres faptul că instanța este abilitată să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. În al doilea rând, simpla anulare a actului administrativ ne1egal emis, deși, teoretic, produce efecte ex tunc, practic, se limitează la a constata o nelegalitate, fără nicio consecință practică. Aceasta deoarece, la fiecare 3-4 săptămâni, prim-procurorului P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca emite noi ordine de repartizare a sectoarelor de activitate în parchet, care, chiar dacă nu modifică niciun aspect referitoare la activitatea unui procuror, se referă și la acesta. Astfel, deși, formal, actul administrativ se intitulează "ordin", prin intermediul lui, conducătorul parchetului arată cum se distribuie sarcinile în tot parchetul, chiar dacă schimbările privesc doar pe unul sau unii dintre procurori.
Cu privire la ceilalți procurori, însă, prim-procurorul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nu dispune nimic. Formal însă, este un "nou" ordin de repartizare a sectoarelor de activitate în parchet, astfel că acesta se prevalează de acest artificiu.
Consideră că pentru o recunoaștere concretă și efectivă a încălcării legii de către un șef de parchet este nevoie ca instanța să-l oblige pe acesta să reintre în legalitate. Altminteri, accesul la justiție rămâne unul teoretic și iluzoriu dacă instanța se limitează la a constata o nelegalitate, fără nicio măsură de a o înlătura, cu consecința că prim-procurorul unui parchet poate oricând emite acte nelegale, care nu cauzează procurorului vreo pagubă iminentă pentru a se dispune suspendarea executării ordinului (după cum a considerat instanța care a respins cererea reclamantului de suspendare a executării ordinului atacat, în prezenta cauză), iar, în final, chiar dacă se va recunoaște caracterul nelegal al actului emis cu "efecte ex tunc", consecința practică nu este niciuna.
Un atare punct de vedere, dincolo de împrejurarea că nu ține seama de dispozițiile legale, nu satisface așteptările rezonabile ale oricărui justițiabil de la instanțe: ordonarea unor măsuri adecvate, efective, eficiente, în cazul constatării
încălcării dispozițiilor legale de către partea adversă (aflată, în plus, pe poziție de superioritate, de putere, în cazul contenciosului administrativ).
În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii capătului de cerere referitor la obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de repartizare a sectoarelor de activitate, prin care să fiu pus în situația anterioară emiterii ordinului atacat
(urmând a avea în supraveghere următoarele sectoare: IP1- SAESP, Poliția mun.
C. -N. - Biroul de Investigații Criminale - violență (inclusiv minori, moravuri), furturi din buzunare, Secția 4 Poliție).
În data de_, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., în numele și pentru susținerea intereselor primului - procuror al P. de pe lângă J. C. - N., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de C. R., arătând că motivele de recurs nu sunt indicate prin corelare cu prevederile art. 304 din codul de procedură civilă și că Parchetul de pe lângă J. C. - N. a solicitat consilierului juridic al P. de pe lângă Curtea de Apel C. să efectueze toate diligențele pentru apărarea intereselor P. de pe lângă J. C. - N., fapt pentru care, având în vedere dispozițiile art. 65 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară - republicată cu modificările și completările ulterioare: "Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeași circumscripție ", formulăm prezenta întâmpinare.
Se solicită respingerea recursului declarat de către reclamant împotriva sentinței civile nr. 8332/_, fiind învederate următoarele:
Instanța a apreciat că Ordinul nr. 1246/II/P/_, emis de primul procuror al P. de pe lângă J. C. - N., are natura unui act administrativ în sensul prevederilor Legii nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ. Prin motivele recursului declarat de P. de pe lângă Curtea de Apel C., în numele și pentru susținerea intereselor P. ului - Procuror al P. de pe lângă J. C. - N., a fost reluată problema naturii juridice a Ordinului nr. 1246/II/P/_, fapt pentru care nu vom dezvolta și în cuprinsul întâmpinării poziția noastră procesuală cu privire la natura ordinului.
Instanța a analizat legalitatea și temeinicia actului administrativ contestat, prin prisma prevederilor art. 92 alin. 5 lit. c din Ordinul P. ui General al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 529/C/2007, considerând că pentru a răspunde exigențelor de legalitate, măsura repartizării procurorilor pe sectoare de activitate în cadrul parchetului este necesar a fi dispusă ținând seama de pregătirea, specializarea și aptitudinile procurorilor și de necesitatea bunei funcționări a parchetului.
Pe de altă parte, referindu-se la petitul doi al cererii de chemare în judecată, instanța a considerat că nu este abilitată "să pronunțe o hotărâre prin care să se substituie organului administrativ fără a încălca principiul separației puterilor in stat";, iar motivarea este la adăpost de orice critică. Atât literatura de specialitate cât și practica subliniază necesitatea respectării principiului separației puterilor în stat. Prin urmare, instanța de contencios administrativ nu poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act administrativ.
Legea contenciosului administrativ reglementează un contencios de plină jurisdicție. Prin urmare, în anumite situații, instanța are posibilitatea să oblige autoritatea pârâtă la emiterea actului solicitat de reclamant, cu un anumit conținut, în condițiile în care prin hotărârea pe care o pronunță nu aduce atingere principiului separației puterilor în stat. Astfel, instanța are posibilitatea ca prin hotărârea judecătorească să dispună măsuri cu privire la drepturi subiective, reintegrări, despăgubiri și chiar reformarea unei decizii administrative.
Analizând condiția vătămării unui drept subiectiv este evident că trebuie să ne raportăm la definiția acestuia ca drept fundamental prevăzut de Constituție sau lege, căruia i se aduce atingere printr-un act administrativ. Înalta Curte de Casație și Justiție a dat o accepțiune foarte largă conceptului de "drept", înțelegându-l ca vătămare a unor interese directe și personale. Ori, în speță nu a fost vătămat niciun drept fundamental al reclamantului - recurent, dimpotrivă, a fost reafirmat dreptul său la muncă, la desfășurarea activității de magistrat - procuror și dându-i posibilitatea procurorului - reclamant - intimat să-și valorifice cunoștințele dobândite prin activitatea de supraveghere a cercetărilor penale în susținerea cauzelor penale în fața instanțelor de judecată, ca reprezentant al M. ui P. .
Întrucât actele administrative pot aduce vătămare atât dreptului subiectiv, cât și interesului legitim, trebuie să ne aplecăm atenția și asupra acestuia. Atât doctrina, cât și practica au fost unanime în a concluziona că interesul legitim nu poate fi confundat cu un simplu interes sau o simplă vocație. În teorie s-a concluzionat că atunci când interesul nu e sancționat de lege, rămâne un simplu interes și nu intră în sfera dreptului administrativ. Reclamantul - recurent afirmă în susținerea acțiunii sale un simplu interes de a desfășura activitatea de procuror pe sectorul de supraveghere, prin urmare, interesul exprimat nu are caracterul unui interes legitim privat astfel cum e definit de Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ lit. p) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat; "
Pentru a-și motiva soluția de admitere a acțiunii, instanța de fond reține că "activitatea decizională în cadrul parchetelor se desfășoară pe două paliere, respectiv: jurisdicțional și administrativ";, aceasta fiind ideea centrală a considerentelor. Motivarea a fost pe larg combătută în dezvoltarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. în numele și pentru
interesele P. ului Procuror al P. de pe lângă J. C. - N. . Pentru susținerea apărărilor, în recursul declarat de reclamant împotriva aceleași sentințe, insistăm doar asupra consecințelor unei astfel de viziuni.
Este evident că a ataca ordinele de repartizare pe sectoare de activitate, emise de către P. ul - Procuror al P. de pe lângă Judecătorie, pe calea contenciosului administrativ este o procedură novatorie și periculoasă, întrucât poate conduce la declanșarea unor probleme procedurale cu efecte asupra întregii activități a parchetelor și/sau instanțelor. P. ul - procuror al parchetului de pe lângă judecătorie repartizează procurorii pe sectoare de activitate în virtutea dispozițiilor art. 92 alin. (5) lit. c din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, având în vedere necesitățile concrete ale unității de parchet într-o anumită perioadă de timp.
Respectând principiul separației puterilor în stat, instanța nu se poate substitui primului procuror care are atribuții organizatorice, pe de o parte și, pe de altă parte, sunt imposibil de anticipat necesitățile organizatori ce ale parchetului pe viitor, datorită mobilității magistraților - procurori.
Mai arată intimatul că ordinele prin care procurorii au fost repartizați pe sectoare de activitate în 2012 au reflectat fluctuația de personal de la nivelul P. de pe lângă J. C. - N. în cursul anului 2012, exprimată și la pag. 12 a Raportului de bilanț aferent anului 2012, în care se regăsesc aprecieri cu privire la independența magistraților - procurori și măsurile luate pentru respectarea acesteia.
Nu lipsită de relevanță apare în contextul recursului declarat de către reclamantul R. C. Sinteza privind achitările înregistrate în anul 2012 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Cele mai multe achitări sunt în
dosare instrumentate de către reclamantul - recurent R. C., astfel dintr-un total de 24 de achitări, 13 sunt în dosare instrumentate de către C. R., în trei situații reținându-se culpa acestuia în instrumentarea dosarelor.
În data de_, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul prevederilor art. 49 alin.1 și alin.3 C.p.c raportat la art. 28 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată, art. 62, art. 63, art. 64, art. 65, art. 70, art. 71, art. 93, art. 131 alin.
3 și art. 132 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, a formulat, prin reprezentantul său legal - prim-adjunctul P. ui General D. M. M., cerere de intervenție în interesul recurentului-pârât prim-procurorul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Cererea de intervenție accesorie a fost respinsă la termenul din_, reținându-se că în cererea de intervenție accesorie există o motivare sub aspectul admisibilității în principiu în care, în privința condiției interesului, se menționează că "intervenientul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție justifică același interes procesual ca și recurentul-pârât";. Într-adevăr, potrivit art. 49 alin. 1 C. pr. civ., oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane, intervenția fiind o formă a acțiunii civile, toate condițiile de exercitare ale acesteia trebuind să fie întrunite și de către intervenție, inclusiv condiția procesuală a interesului. Este evident că în general intervenția accesorie este grefată pe un interes parțial concordant sau suprapus celui al părții în favoarea căreia se intervine, însă nu este mai puțin adevărat că între condițiile de exercitare ale acțiunii civile, în forma cererii de intervenție accesorie, trebuie să existe interesul propriu al intervenientului. Un astfel de interes, deși posibil să fi existat, nu a fost alegat, explicitat, prezentat,
intervenientul făcând trimitere numai la interesul recurentului, ceea ce nu a fost considerat suficient din perspectiva admisibilității cererii de intervenție.
Analizând recursurile declarate, Curtea reține următoarele:
Recursul pârâtului este fondat și urmează a fi admis. Acest recurs, al prim- procurorului P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost declarat în baza rezoluției din data de 0_ trecută pe hotărârea comunicată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. . Ca regulă generală, în conformitate cu art. 68 alin. 1 C. pr. civ., mandatul judiciar se prezintă sub forma unui înscris sub semnătură legalizată, însă acesta este a fortiori valabil și ca act autentic. Art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil a abrogat Codicele civil (1864), cu excepția dispozițiilor art. 1169-1174 și 1176-1206, care au subzistat până la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Art. 1171 din Codul civil anterior, în vigoare încă la momentul rezoluției prim-procurorului recurent, prevede că actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public, care are drept de a funcționa în locul unde actul s-a făcut.
Acțiunea se referă la întregul ordin al prim-procurorului P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nr. 1246/II/7/_ prin care au fost repartizate sectoarele de activitate în parchet însă interesul reclamantului nu poate viza decât propria situație, nu și pe cea a altora, astfel încât analiza Curții se limitează numai la reclamant, pentru toți ceilalți procurori motivul respingerii acțiunii fiind circumscris conceptului de interes in casu al persoanei care a sesizat instanța, nefiind posibil ca drepturile sau intereselor acestor persoane, terțe față de obiectul cauzei, să fie cumva vătămate sau măcar influențate prin demersul unei persoane diferite, în speță reclamantul, care, dacă într-adevăr dorea modificarea situației lor astfel cum aceasta se reflectă în ordinul atacat, ar fi trebuit să-i
cheme nominal în proces pe fiecare, astfel încât toți aceștia să-și poată prezenta și apăra poziția.
Acest ordin nr. 1246/II/7/_ (în care reclamantul apare repartizat în sectorul "Judiciar";, după ce anterior funcționase în sectorul "Supravegherea cercetărilor penale";) este contestat în raport, în principal, cu dispozițiile normative cuprinse în Ordinul Ministrului Justiției nr. 529/C din 21 februarie 2007 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor, respectiv prin prisma art. 92 alin. 5 lit. c) din Regulament, potrivit căruia prim procurorul parchetului repartizează, acolo unde este cazul, procurorii pe activități în cadrul parchetului, în funcție de pregătirea, specializarea și aptitudinile acestora și de necesitatea bunei funcționări a parchetului.
Aspect care a fost contestat în proces, ordinul prim-procurorului P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca prin care au fost repartizate sectoarele de activitate în parchet este act administrativ în accepțiunea art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care definește acest act ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Pentru a statua asupra acestui caracter al ordinului, Curtea are în vedere întrunirea, în chiar ordinul atacat, a tuturor condițiilor prevăzute de acest text de lege, inclusiv aceea de a emana de la o autoritate publică. Această noțiune are înțelesul autonom prevăzut de art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, care nu se referă doar la organele unităților administrativ teritoriale, ci și la orice organ de stat, al puterii publice, așa cum sunt și organele cu atribuții administrative din instanțe, parchete, justiție, cum sunt, exempli gratia, șefii de parchete și președinții instanțelor.
Regulamentul de ordine interioară al parchetelor prevede repartizarea procurorilor pe activități în cadrul parchetului, în funcție de 1. pregătirea, specializarea și aptitudinile acestora și 2. de necesitatea bunei funcționări a parchetului. Criteriile, cumulative, nu sunt ierarhizate ca prioritate, nici ponderate, cuantificate, în împortanță, textul legal lăsând astfel la aprecierea decidentului modul de combinare a lor în procesul decizional administrativ. Pe lângă acest aspect de neierarhizare a celor două criterii (unul în considerarea procurorului, persoanei, al doilea în considerarea parchetului, instituției, structurii) o altă trăsătură caracteristică care se desprinde din modul de expunere a lor în textul normativ este că ele sunt concepute în termeni largi, indicativi ai unei puteri discreționare atribuite șefului parchetului, noțiune de drept administrativ care nu înseamnă, bineînțeles, discreția din vorbirea curentă sau arbitrariul, ci se referă la faptul că autorității îi este conferită o anume
latitudine de apreciere asupra deciziei de luat, îi permite să aleagă între mai multe soluții fundamentate juridic aceea care i se pare cea mai oportună; practic, procurorii unui parchet de pe lângă judecătorie, cu competență materială foarte largă, nu pot, prin ipoteză, avea mari diferențe între gradul de îndeplinire a criteriilor legale în considerarea persoanei, și, în nici un caz, unele peste care să nu se poată trece din rațiuni instituționale, de bună funcționare a parchetului. Prin urmare, din punct de vedere al criteriilor personale, procurorii parchetului primului nivel ierarhic sunt, fără îndoială, interschimbabili din punct de vedere al celor două mari faze ale activității instituției, urmărirea penală și participarea la faza de judecată, cu atât mai mult cu cât gama de infracțiuni în competența parchetului este aceeași pentru fiecare din cele două faze.
Cenzura judiciară a unor astfel de decizii de oportunitate este restrânsă la situația în care ele ar fi abuzive, chestiune de fapt lăsată la aprecierea instanței care trebuie invocată și probată de cel care o invocă. Sub acest aspect, mai
trebuie menționat că în dreptul nostru contenciosul administrativ este unul de legalitate, pentru oportunitate activitatea instanței de judecată fiind mult mai restrânsă, circumscrisă doar eventual cazurilor de abuz vădit.
Tot de principiu, motivarea actului administrativ - în sensul de explicitare a motivelor avute în vedere - poate fi făcută atât prin el însuși, în cuprinsul actului și cu ocazia emiterii sale, cât și subsecvent, fie într-o fază de contestare administrativă, fie chiar în instanța de judecată.
În contextul celor expuse și în aplicarea lor în speță, Curtea reține că tribunalul a făcut o analiză în mare corectă, care poate fi preluată servatis servandis, a caracteristicilor structurii și funcționării parchetelor, sesizând și elementele de diferențiere în statutul procurorilor față de cel al judecătorilor, reținându-se câmpul de aplicare al art. 132 din Constituție, art. 62 și 64 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Tribunalul a mai reținut judicios emiterea actului în limitele puterii conferite și inadmisibilitatea antamării, în fond și în esență, chestiunilor de oportunitate în contenciosul administrativ, însă nu a remarcat explicit că buna funcționare a parchetului este elementul de oportunitate lăsat de legiuitor la latitudinea pârâtului, astfel încât acesta era dispensat de explicitarea distinctă a unor motive sub acest aspect în actul administrativ, și nu a remarcat nici referirile din operațiunile administrative prealabile actului atacat la bunul mers al unității, adică exact criteriul legal. Rămâne, așadar, de văzut în ce măsură este adevărată aserțiunea primei instanțe conform căreia elementele ce țin de persoana procurorilor (pregătirea, specializarea și aptitudinile acestora) nu ar fi făcut obiectul analizei pârâtului anterior emiterii ordinului contestat și concluzia- consecință că aceste criterii nu s-ar fi aflat la baza măsurii de repartizare a activității în cadrul parchetului. După cum s-a arătat deja, cu titlu general, la un parchet de pe lângă judecătorie, eventualele diferențe individuale dintre procurori nu pot conduce la concluzia unei specializări stricte și înguste și a imposibilității substituirii acestora în cadrul celor două mari activități. Din această perspectivă, ordinul atacat răspunde cerințelor impuse de Regulament și lege, și nu este abuziv. În sensul că acest ordin nu este unul abuziv, Curtea reține că există o analiză a factorilor pertinenți efectuată de pârât anterior emiterii actului, factori concretizați în lucrările nr. 1240/II/6/2012, nr. 1242/III/_ /II/4/2012, expres menționate în ordinul atacat, potrivit cărora exista la momentul ordinului atacat o problemă de achitări, înregistrându-se un număr destul de mare de achitări înregistrat de unitatea de parchet la nivelul anului 2011 și noi achitări înregistrate pe primul trimestru al anului 2012, identificându-se necesitatea luării unor măsuri pentru prevenirea creșterii acestora. S-a constatat că procurorul C. R. (care nu avea cele mai multe soluții infirmate ierarhic)
înregistrează cele mai multe achitări (reclamantul 9 față de 3 următorul procuror potrivit acestui criteriu al achitărilor definitive), diferența dintre el și ceilalți procurori a fost considerată semnificativă, iar pentru normalizare s-a apreciat că se impune trecerea, pentru bunul mers al unității, procurorului reclamant în sectorul judiciar, unde actele procesuale și procedurale întocmite nu necesită o verificare a legalității și temeiniciei - reclamantului i s-a permis soluționarea dosarelor existente. Sigur, cifrele nu sunt prezentate ponderat în funcție de volumul activității, dar și cifrele, mărimile absolute, sunt importante prin ele însele, fiind preluate ca atare inclusiv în orice analiză referitoare la unitatea de parchet. Ca atare, chiar și prima facie, respectiv la nivelul superficial de analiză îngăduit instanței de contencios administrativ în chestiuni de oportunitate, respectiv strict pentru identificarea unor eventuale abuzuri, se poate reține că ordinul atacat nu este abuziv, ci el corespunde scopului pentru care puterea
administrativă a fost conferită emitentului și analizează obiectiv elementele pertinente.
În ceea ce privește recursul reclamantului, Curtea reține că, prin pct. 25 din Legea nr. 202 din 25 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, după articolul 2812C. pr. civ. a fost introdus un nou articol, respectiv articolul 2812apotrivit căruia îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-2812.
Din această perspectivă, soluția tribunalului a fost pronunțată numai sub un singur aspect, respectiv numai în privința primului petit, acela de anulare a ordinului atacat, dispozitivul fiind cât se poate de explicit în acest sens, pe lângă dispoziția de anulare a ordinului prim-procurorului existând și mențiunea de admitere a acțiunii, fără rezerva unei părți din acțiune. Este adevărat că în considerente tribunalul s-a referit la inadmisibilitatea petitului de emitere a unui ordin cu repunerea reclamantului în situația anterioară, însă omisiunea de pronunțare asupra unui petit se analizează exclusiv în raport cu dispozitivul sentinței care cuprinde ceea ce s-a pronunțat.
Cu privire la omisiunea instanței de fond, din dispozitiv, reclamantul avea la îndemână calea procedurală a completării hotărârii, în temeiul art. 2812C. pr. civ., care prevede că dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara recurs împotriva acelei hotărâri. Din moment ce reclamantul nu a uzat de această cale, ci a formulat recurs pentru nepronunțare, recursul său este inadmisibil conform art. 2812aC. pr. civ. și urmează a fi respins.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul reclamantului, să admită recursul pârâtului și să modifice sentința civilă atacată în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul PARCHETUL DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ în numele recurentului-pârât prim-procurorul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, împotriva sentinței civile nr. 8332/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în întregime, în sensul că respinge acțiunea.
Respinge recursul reclamantului C. R. împotriva aceleiași sentințe. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. A. M. S. L. R. M. H.
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: M.F.B.
