Sentința civilă nr. 57/2013. Excepție nelegalitate act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 57/2013
Ședința publică din data de 23 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanta M. D. A. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C. și C. N. DE A. DE S., având ca obiect - excepție nelegalitate act administrativ art. 35 din Ordinul Casei Naționale de A. de S. nr. 617/2007.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta prin avocat Ovidiu Podaru, cu împuternicire avocațială aflată la dosar, lipsind pârâtele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ pârâta C. N. DE A. DE S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în trei exemplare.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii introductive în sensul admiterii excepției de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Ordinul Casei Naționale de A. de S. nr. 617 din_, pe care o susține astfel cum a
fost formulată, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin notele scrise depuse în dosar nr._ al Tribunalulul C. reclamanta M. D. -A., în contradictoriu cu C. de A. de S. a J.
C., a dezvoltat motivarea EXCEPȚIEI DE NELEGALITATE a art. 35 din Ordinul Casei Nationale de A. de S. nr. 617 din 13 august 2007.
Astfel, a arătat că potrivit art. 35 alin. (1) "în conformitate cu art. 215 alin.
din lege si art. 79 din Codul de procedura fiscala, pentru obligatiile de plata fata de fond ale persoanelor fizice care se asigura pe baza de contract de asigurare, altele decat cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanta il constituie, dupa caz, declaratia prevazuta la art. 32 alin. (4) sau decizia de impunere emisa de organul competent al casei de asigurari de sanatate, precum si hotararile judecatoresti privind debile datorate fondului.
Titlul de creanta prevazut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanta bugetara este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege.
1. Admisibilitatea excepției de nelegalitate:
A fost examinată - consideră reclamanta - deja de Judecătoria Cluj-Napoca, cel puțin în mod implicit, cu ocazia verificării legăturii fondului cauzei
(contestație la executare) cu Decizia de impunere cu nr. de înregistrare: 2. din data de_ . Instanța Investită cu fondul a statuat că de cercetarea legalității deciziei de impunere emisă pe numele reclamantei depinde soluția pe fondul contestației.
Pe de altă parte, reclamanta a atătat că analizarea legalității deciziei de impunere - emise în baza art. 35 din Ordinul 617/2007 - depinde inevitabil de statuarea ne/legalității acestui text legal (desigur, cu referire directă la prezenta speță), iar nelegalitatea art. 35 din Ordin va conduce la concluzia că decizia de
impunere a fost emisă în lipsa oricărei abilitări, competența aparținând Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Astfel, observând legătura indisolubilă dintre deciziile de impunere - pe care le critică sub aspectul legalității în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 și art. 35 din Ordinul 617/2007 care de fapt a stat la baza emiterii lor după cum se și arată în expunerea temeiuri lor respectivelor decizii, susține că Tribunalul se va putea pronunța asupra legalității deciziilor de impunere cu nr. de înregistrare 2. /_ abia după ce se va cerceta legalitatea art. 35 amintit.
Cum însă cercetarea ne/legalității art. 35 din Ordinul 617/2007 al CNAS aparține Curții de Apel, se impune suspendarea prezentului dosar până la pronunțarea soluției de în privința acestui text.
II. Cu privire la nelegalitatea arte 35 din Ordinul 617/2007 al CNAS:
În esență, cu referire la speța de față, art. 35 prevede că "titlul de creanta il constituie, dupa caz, declaratia prevazuta la art. 32 alin. (4) sau decizia de impunere emisa de organul competent al casei de asigurari de sanatate ... ".
Potrivit textului, calificarea declarației sau a deciziei de impunere primite din partea CAS drept "titluri de creanță" este făcută de în temeiul art. 215 alin.
din lege (Legea nr. 95/2006) si art. 79 din Codul de procedura fiscală.
Art. 79 din Codul de procedura fiscală se referă la obligația contribuabililor de a conduce propria evidență fiscală (alin. (1)), iar cei "care desfășoară tranzacții cu persoane afiliate" sunt obligați ca "la solicitarea organului fiscal competent, să întocmească și să prezinte, în termenele stabilite de acesta, dosarul prețurilor de transfer" (alin. (2)).
Pe de altă parte, art. 215 din Legea 95/2006 se referă la virarea contribuției la FNUASS de către angajator (alin. (1), depunerea la casele de asigurări" alese în mod liber "de către asigurați de " declaratii nominale privind obligatiile ce le revin fata de fond si dovada platii contributiilor", alin. (3) precizând, în fine, că aceleași îndatoriri revin și celor care exercita profesii libere sau care desfasoară activități independente.
Nu în ultimul rând, art 32 alin. (4) din Ordin stipulează că "persoanele fizice asigurate pe baza de contract de asigurare de sanatate ... declară obligatiile catre fond ... ", respectiv că "declaratiile ... se depun la casele de asigurari de sanatate cu care persoana fizica asigurata a incheiat contractul de asigurare".
Separat deci de emiterea deciziei de impunere direct cu penalități fără a se fi notificat așa-zisului debitor (reclamanta) să plătească și fără a se fi comunicat anterior vreun alt act, următoarele sunt problemele de legalitate pe care le ridică art. 35 din Ordinul 617/2007 al CNAS:
competența CAS C. de a emite un act administrativ de stabilire a unei creanțe-contribuție și nu doar de executare silită a unei creanțe deja stabilite, respectiv
punerea în discuție a aceleiași competente raportat la prevederile pe care chiar art. 35 (ce legitimează emiterea deciziilor de impunere) le conține în sensul că asigurarea socială de sănătate presupune un raport contractual, raport juridic
implicând deci o voință nealterată din partea persoanei fizice și care are la bază "alegerea în mod liber a casei de asigurări".
Competenta Casei de A. sociale de S. de a stabili contribuții (de a emite titluri de creanță):
Considerând mai întâi că sumele pretinse de CAS C. ar avea în realitate regimul unor impozite/taxe (art. 1 din OG 92/2003) - premisă fără de care prezenta discuție ar fi complet sterilă - vom remarca faptul că textul menționat include în mod expres în sfera de aplicare a Ordonanței "administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat", respectiv " ... administrarea creanțelor provenind din contribuții ... ", administrare care presupune, conform alin. (3) lit. b), inclusiv declararea/stabilirea impozitelor.
Codul de procedură fiscală reglementează și raportul său cu alte acte normative, precizând că "constituie procedura de drept comun ... ", fără a da alte explicații.
Prin urmare, în măsura că un alt act normativ ar institui competențe/proceduri speciale (specifice) ar trebui să o facă expres și coerent, întrucât, fiind vorba despre obligații bănești, este inadmisibil ca din actele normative să se facă un "melange"" interpretabil și interpretat în dauna prezumtivului contribuabil.
Observând că textele ce constituie ipoteza art. 35 din Ordinul 617/2007 al CNAS vorbesc despre conducerea de către contribuabil a propriei evidente fiscale (art. 79 din OG 92/2003), depunerea de declarații (art. 215 din Legea 95/2006 și art. 32 alin. (4) din Ordin), alegerea casei de asigurări (art. 215 din Legea 95/2006 sau același art. 32 alin. (4) din Ordin), nu ne rămâne decât să conchidem că, în lipsa unei declarații depuse de "contribuabil" (cazul reclamantei), stabilirea contribuției fiscale și, mai mult, emiterea deciziei de impunere se pot face doar în condițiile Codului de procedură fiscală.
Revenind deci la prevederile OG 92/2003, remarcă că "titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală. Întocmit de organele competente" (art. 110 alin. 3)) și că art. 136 determină aceste "organe competente" ca fiind cele care "administrează creanțe fiscale" și "sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită" (alin. 2).
Subsecvent, art. 136 (alin. (5)) și urm. detaliază întreaga activitate de executare silită, vorbind de organ de executare competent, de derularea executării silite prin formele specifice de executare exercitate de executor; în fine, situându-ne În materie fiscală, este logică prevederea art. 138 C.pr.fisc. ce arată că "executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali", organ de executare din care acești executori fiscali fac parte, nefiind constituiți într-un corp separat (precum executorii judecătorești).
Iată deci cine poate emite în conformitate cu prevederile art. 141 din Cpr.fisc. un titlu de creanță valabil, care după expirarea termenului de plată să devină titlu executoriu, urmând a fi pus în executare de "organul de executare competent"(desigur, în materie fiscală).
Or, raportat la cele de mai sus, remarcă că casele județene de asigurări sociale de sănătate nici nu dispun de pârghii proprii pentru executarea silită a creanțelor fiscale, ele trebuind eventual să facă o cerere de executare potrivit dreptului comun (Codului de procedură civilă) și neavând organe proprii de executare.
Nici măcar nu există o procedură reglementată care să permită punerea în executare a așa-ziselor titluri de creanță-titluri executorii emise de casele județene de asigurări de sănătate de către organele de executare fiscală, așa încât
însăși ideea că CJAS ar putea fi organ emitent al unor titluri de creanță trebuie exclusă.
În această lumină trebuie interpretate și prevederile art. 145 C. pr.fisc. (privind organul competent să emită un titlu de creanță-titlu executoriu iar subsecvent să procedeze la punerea în executare prin comunicarea somației de a plăti (art. 145 alin. (1) din OG 92/2003). De altfel, reclamanta nici nu eram ținută la depunerea vreunei declarații la CAS C., ci la organul fiscal, acesta fiind în măsură "să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat".
De altfel, pârâta nu poate invoca în sprijinul său prevederile art. 83 alin. (4) C.pr.fisc. și să stabilească, cu de la sine putere, întinderea obligațiilor datorate de contribuabil emițând în acest sens decizie de impunere, căci, în fapt, își preia toate evidențele de la ANAF și, fără a se preocupa de ne/existența vreunui contract de asigurare, emite ceea ce consideră a fi titluri executorii a unor creanțe fiscale pe care apoi le pune în executare prin cu totul alte organe de executare decât cele fiscale.
Valentele naturii contractuale a contributiei și principiul alegerii în mod liber a casei de asigurări.
Sunt principii pe care art. 215 din Legea 95/2006 și chiar art 32 alin. (4) din Ordinul 617/2007 al CNAS le reglementează expres, dar pe care art. 35 al Ordinului în discuție le-ar ignora în mod cras dacă s-ar considera că CJAS poate emite decizie de impunere în orice situație și împotriva oricărei persoane.
Pornim în evidențierea naturii ( contractuale) a contribuției de la principiul că nu sunt supuse interpretării decât prevederile legale ambigue, nu și cele în mod evident clare, corolarul fiind că o prevedere legală clară nu trebuie și nici nu poate fi supusă interpretării. În plus, chiar dacă s-ar accepta interpretabilitatea unui anume text, potrivit unui principiu esențial ea trebuie făcută în favoarea debitorului obligației înscrise.
Așadar, actul normativ în materie (nr. 95/2006) vorbește despre dobândirea calității de asigurat (din care fără îndoială decurg drepturi corelativ îndeplinirii unor obligații - cea esențială constă în achitarea unor sume periodice), stabilind și condițiile, cea primordială fiind încheierea unui contract (mutuus consensus). Prin urmare, calitatea de asigurat și drepturile/indatoririle specifice nu rezultă ope legis ci doar din voința cocontractanților.
În aceste împrejurări, consideră inacceptabil ca ideea de drepturi/îndatoriri reciproce să fie convertită, pentru că pur și simplu nu există contract, în îndatoriri unilaterale din partea persoanei fizice și drepturi unilaterale din partea Casei (Nationale) de A. de S. ; astfel, aceasta din urmă și-ar aroga dreptul de acces la sume de bani fără a prelua niciun risc, pervertind grosolan însăși esența contractelor aleatorii (din care rară discuție face parte și contractul de asigurare), căci nu există obligația de a acorda despăgubiri în măsura survenirii riscului medical pentru care percepe sume de bani.
Acestui principiu general îi contravine (doar în aparentă) art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 care prevede că "asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar".
Susține că art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 NU se află în contradicție reală cu prevederile art. 211 din aceeași lege, dacă vom examina mai îndeaproape ipotezele, respectiv sancțiunile textelor în discuție: încheierea contractului de asigurare ar putea fi obligatorie, însă nimic nu precizează care ar fi sancțiune a
neîndeplinirii acestei îndatoriri legale. Nimic nu îndreptățește presupunerea că sancțiunea ar putea consta pentru contribuabil în chiar obligarea la exercitarea tuturor îndatoririlor decurgând din raporturile de asigurare, fără a beneficia de vreun drept de pe urma executarea astfel forțată a așa-ziselor obligații. Arată că o
atare sancțiune nu transpare de nicăieri, mai mult, ea nici nu ar putea fi vehiculată fără a transpărea drept exorbitantă și profund disproporțională scopului urmărit (care rezultă cu claritate din prevederile art. 208 alin. (2) lit. a): "Obiectivele sistemului de asigurari sociale de sanatate sunt: protejarea asiguratilor fata de costurile serviciilor medicale in caz de boala sau accident" (pentru că vorbim despre un raport esențial între individ și Stat, presupus a fi contractual).
Indiscutabil deci raporturile juridice de asigurare care formează esența Titlului VIII - A. le sociale de sanatate - al Legii nr. 95/2006 sunt legate în sensul legii de încheierea unui contract de asigurare, căci altminteri art. 211 ar fi o apariție ilogică în cuprinsul actului normativ. Altfel spus, obligația la plată a "contribuției" prin însuși efectul Legii s-ar fi putut susține doar în lipsa prevederilor privind încheierea unui contract de asigurare.".
Reclamanta susține că într-o dispută care opune în esență o persoană neasigurată (care nu a încheiat contract de asigurare în condițiile Legii nr. 95/2006) și CNAS - prin casele de asigurări sociale de sănătate județene nu pot fi
ignorate prevederile art. 208 alin. (3) lit. a), c) și i)3.
Astfel, prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006 care prevăd că "în cazul neachitarii la termen ... a contributiilor datorate fondului, ... CNAS, prin casele de asigurari ... procedeaza la aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorarilor de intarziere ... " sunt vădit nelegale.
În primul rând, textul legal vorbește de contribuții, nu de sume percepute cu titlu de amenzi (sau altele cu regim asemănător), acreditând ideea nu doar că aceste sume sting îndatorirea contractuală "legală" a contribuabilului, ci, mai mult, că ele reprezintă primele din șirul celor care se vor achita în raportul juridic de asigurare dintre părți.
Or, perceperea acestor contribuții de natură contractuală se face fără debutul în mod real a unor raporturi convențională, mutuale, între părți întrucât, de fapt, CNAS nu își asumă nicio îndatorire specifică unui contract și nici vreun risc decurgând din astfel de raporturi.
În altă ordine de idei, această pretenție - a perceperii contribuției de către o entitate anume, casa județeană de asigurări sociale de sănătate, încalcă atât principiul alegerii libere - reglementat în folosul exclusiv al contribuabilului, cât și pe acela a liberei concurențe a serviciilor, indispensabil într-un stat de drept.
Solicită deci instanței admiterea prezentei excepții de nelegalitate.
Prin sentința civilă nr. 7212/_ a Tribunalului Clu a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și declinată competența de soluționare a excepției de nelegalitate în favoarea Curții de Apel C. .
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel C. la data de_ sub nr._ .
Pârâta C. DE A. DE S. A J. C. a formulat întâmpinare
împotriva excepției de nelegalitate solicitând respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată - filele 10-14.
Pârâta C. N. DE A. DE S. a formulat întâmpinare
solicitând respingerea excepției de nelegalitate invocată și menținerea ca legale și temeinice a dispozițiilor art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 - filele 38-44.
Analizând excepția de nelegalitate Curtea constată următoarele:
Obiectul excepției de nelegalitate îl constituie dispozițiile art. 35 din Normele Metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de A.
Sociale de S. aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, emis de C. N. de A. de S., text care are următorul cuprins:
În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.
După cum constant a reținut Î. Curte în jurisprudența sa - Decizia nr. 3878/_, legalitatea unui act administrativ normativ se apreciază în raport cu legea în baza căreia a fost emisă.
În cauză, Ordinul nr. 617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de A. Sociale de S., a fost emis în temeiul dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin.3, 213 alin.3 și 4, art. 216, 256-260 ș.a.) și al Statului Casei Naționale de A. de S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, 17 alin.(5) și art. 18 pct. 36).
Sub aspectul criticilor de nelegalitate aduse, Curtea constată astfel că prin textul precizat nu se adaugă la lege, în sensul că nu se extinde competența CAS privind emiterea de decizii de impunere care la scadență au valoarea de titlu executoriu în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită și care atrage astfel procedurile și mecanismele de executare ale statului.
Astfel, conform art. 2 alin. 9 din Legea nr. 95/2006, asistența de sănătate publică este garantată de stat si finanțată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii.
Din economia dispozițiilor art. 216 rezultă că în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția N. de Administrare Fiscala, denumita in continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere in condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că C. N. de A. de S. este abilitată de Legea nr. 95/2006 să aibă calitate de organ emitent al deciziei de impunere pentru creanțele cu titlu de contribuții la Fondul național unic de asigurări de sănătate și, totodată, de organ execuțional, respectiv de a proceda la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere în condițiile prevăzute de legea procesual fiscală.
Prin urmare, teza de la care pornește autoarea sesizării, conform căreia pârâta nu are recunoscută posibilitatea de a invoca prevederile art. 83 alin. 4 din
Codul de procedură fiscală pentru a stabili din oficiu obligațiile datorate la fond și a emite decizii de impunere, este nefondată.
Măsurile de executare silită pentru care este abilitată C. conform art. 216 din Legea nr. 95/2006 se pot întreprinde doar dacă există un titlu executoriu formal valabil și în fond temeinic.
Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de A. de S. .
Împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar C. N. de A. de S. .
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de A. Sociale de
S., în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.
O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, astfel cum corect au arătat și recurentele, gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din Codul de procedură fiscală.
Ca atare, prevederea din textul art. 35 din Normele Metodologice, privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de A. Sociale de S. aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, emis de C. N. de A. de S. conform căreia C. este abilitată să emită decizii de imputare care la scadență au valoare de titlu executoriu nu modifică dispozițiile legale mai sus analizate ci doar explicitează modalitatea concretă de realizare și drept urmare este legală.
Față de aceste considerente, în baza art. 4 din L.554/2004, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr.617/2007 invocată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a Ordinului 617/2007 al CNAS invocată de reclamanta M. D. A. cu domiciliul în C. -N., str.R.
, nr.11, ap.4, jud.C. în contradictoriu cu pârâta C. | DE A. | DE S. | A J. |
C. cu sediul în C. -N., str.C., nr.5, jud.C. | și C. N. | DE A. | DE |
S. cu sediul în B., C. C., nr.248, bl.S19, sector 3. Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. H. D. C.
Red.M.H./dact.L.C.C.
5 ex./_
