Sentința civilă nr. 576/2013. Suspendare executare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 576/2013

Ședința publică din data de 19 Aprilie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petenta S.C. N.

I.

S., și petenta S.C. N.

R.

S. în contradictoriu cu intimatul C. LOCAL AL M.

B.

, având ca obiect

suspendare executare act administrativ împotriva deciziei numărul

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petente avocat Bora A., lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu petenta S.C. N. I. S. . S-a făcut referatul cauzei după care :

Verificând competența din punct de vedere general, material și teritorial conform art. 159 1din vechiul Cod procedură civilă, instanța se declară competentă în soluționarea cauzei în temeiul art.14 din Legea 554/2004.

Reprezentantul petentelor învederează instanței faptul că având delegație de reprezentare pentru ambele petente, procedura de citare este acoperită.

Instanța, din oficiu invocă excepția netimbrării acțiunii în contencios administrativ, petenta fiind citata pentru acest termen de judecată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată.

Reprezentantul petentelor arată că, întrucât nu s-a achitat taxa judiciară de timbru aferentă cererii, nu se opune admiterii excepției invocate din oficiu.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării acțiunii, invocate din oficiu.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantele SC N. I. S. și SC N. R.

S., în contradictoriu cu pârâtul C. Local al mun. B., au solicitat suspendarea dispozițiilor art. 51 al. 2 din Anexa la Hotărârea nr. 39/2011 a C. ui Local al municipiului B., până la soluționarea în fond a cererii în anulare.

În motivare, s-a arătat că prin adresele cu același număr de înregistrare 92706/_ reclamantele au fost înștiințate că începând cu data de_ li se interzice desfășurarea activităților comerciale constând în vânzarea de produse la mâna a doua în magazinele situate înăuntrul perimetrului stabilit ca făcând parte din Centrul istoric al Mun. B., conform H.C.L. nr.82/2010.

În drept sunt invocate dispozițiile art.51 al.(2) din Anexa la H.C.L. nr.39/2011, care au următoarea formulare: "începând cu data de 1 ianuarie 2013, se interzice comercializarea produselor second-hand în Centrul istoric al municipiului B., delimitat potrivit Planului urbanistic zonal "Zonă construită protejată " aprobat prin Hotărârea nr. 73/_ a C. ui local al municipiului B. ".

Reclamantele au formulat plângere prealabilă în condițiile art.7 din Legea nr.554/2004 împotriva acestei dispoziții.

Solicită suspendarea dispoziției sus-menționate, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.14 din Legea nr.554/2004.

Astfel, în ceea ce privește existența cazului bine justificat, reglementarea legală prevede că este îndeplinită această condiție atunci când împrejurările de fapt și de drept sunt de natură să creeze o serioasă îndoială asupra legalității actului.

1

Se consideră că această interdicție, în modalitatea în care este formulată, respectiv prin caracterul general de aplicare cu privire la toate produsele second-hand și cu privire la toate formele de exercitare a comerțului este nelegală, contravenind principiului libertății comerțului consacrat de art.53 și art. 135 din Constituție.

Printre actele normative enumerate în preambulul hotărârii nu se află niciunul care să reglementeze în sens restrictiv vânzarea de produse secon-hand de tipul celor comercializate de subscrisele petente.

Nu există niciun motiv rezonabil pentru a interzice vânzarea acestui gen de produse, care nu sunt nocive pentru viața ori sănătatea oamenilor, nu sunt poluante și nu afectează mediul înconjurător mai mult decât produsele noi de același gen.

Interzicerea comercializării unui tip de produse și acceptarea comercializării unor produse similare, fără a exista motive rezonabile, care să justifice existența unei reglementări de acest fel, constituie o practică abuzivă, contrară principiului exercitării cu bună-credință a drepturilor și prerogativelor autorităților publice, dar și obiectivelor enumerate de art.2 din O.G. nr.99/2000.

Fără a intra în cercetarea fondului, se consideră că este neîndoielnică aparența nelegalității actului administrativ.

în ceea ce privește condiția existenței pagubei iminente, și aceasta este îndeplinită în împrejurările în care sunt puse în situația de a-și schimba obiectul de activitate în decurs de o săptămână, fapt care este imposibil, deoarece desfășurarea unei activități comerciale implică o pregătire prealabilă, fonduri bănești, o anumită pricepere în activitatea efectivă, cunoașterea furnizorilor, a pieței etc.

În drept s-au invocat disp. art. 14 din Legea nr.554/2004.

Pârâtul C. Local al mun. B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că acțiunea formulată de reclamante este rămasă fără obiect, ca urmare a faptului că HCL nr. 39/2011 a fost modificată prin HCL nr. 8/2013, în sensul că s-au abrogat disp. art. 51 al. 1 și 2 din HCL nr. 39/2011, vizate de cererea de suspendare formulată de reclamante.

Analizând actele dosarului

, tribunalul reține că pentru termenul din data de_ s-a dispus citarea reclamantelor cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,30 lei

, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Cum în ședința publică din_, tribunalul a constatat că aceste sume nu au fost achitate, din oficiu, a invocat excepția netimbrării cererii, astfel că față de dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.9 din OG nr.32/1995 cu referire la art.3 lit.m) liniuța 2 din Legea nr.146/1997, cunoscut fiind principiul plății anticipate a taxelor judiciare de timbru, urmează a fi admisă excepția cu consecința anulării ca netimbrată a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.

Anulează, ca nelegal timbrată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantele SC N. I. S., cu sediul în comuna Șieu Măgheruș, sat S., nr. 167, jud. B. - Năsăud și SC N. R. S., cu sediul în B., str. B. B., nr. 6F, ap. 1, jud. B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul C. Local al mun. B., cu sediul în B., P. C., nr. 6, jud. B.

-Năsăud.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică,azi,_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. A. P. I. D. M.

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 576/2013. Suspendare executare act administrativ