Sentința civilă nr. 12041/2013. Suspendare executare act administrativ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 12041/2013

Ședința publică din data de 29 august 2013 Instanța constituită din:

Președinte: A. G. C. Grefier I. -M. P.

Pe rol fiind judecarea cererii de suspendare executare unui act administrativ formulată de reclamanta SC S. I. C. S. în contradictoriu cu pârâții M. C. T.

, P. M. C. T. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta av. Calin Stegăroiu, lipsă fiind pârâtele..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Tribunalul procedând conform art.131 Noul Cod procedură civilă la verificarea competentei, constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză, in temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar practică judiciară și dovada achitării cauțiunii. Nu are alte solicitări în probațiune.

Tribunalul încuviințează proba cu înscrisuri și nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. Subliniază că practica judiciară atașată la acest termen de judecată sprijină îndeplinirea cerinței cazului bine justificat.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamanta S.C. S. I. C. S. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții M. C. T. și P. M. C. T. să se dispună suspendarea în parte a Deciziei de impunere aferentă anului 2013 pentru stabilirea impozitului, act emis la data de_, in sensul suspendării prevederilor deciziei prin care se stabilește obligația de plată a unei taxe de foraj și excavare în cuantum de 97.811 lei și în același sens și dispozițiile Raportului de inspecție fiscală cu nr. 6598/_, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului_ al Tribunalul Cluj având ca obiect anulare act administrativ și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că desfășoară activități de exploatare pietriș și a solicitat sub nr. 9570/_ autorizația necesară pentru a efectua activități de foraje și excavări pentru a prospecta rezervele de pietriș și nisip din perimetrul de exploatare valea Blajului, C. T., jud. Cluj, unde are drepturi asupra terenurilor vizate. Arată reclamanta că i-a fost eliberată Autorizația de foraje și excavări nr. 1/9570/_ pentru lucrări de foraj și excavări pentru realizare studii geotehnice pentru o suprafață de 27 mp., aceste lucrări fiind

necesare pentru evaluarea rezervelor de pietriș și nisip, o astfel de evaluare fiind necesară obținerii autorizațiilor prevăzute legal pe baza cărora se poate realiza exploatarea efectivă a acestor resurse. Ulterior i s-a eliberat de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale permisul de exploatare 15577/_ prin care i s-a acordat permisiunea de a exploata pentru cantitatea de 46.000 mc de nisip și pietriș din perimetrul temporar de exploatare Valea Blajului - C. T., exploatare în carieră. Suprafața perimetrului de exploatare a fost stabilită ca fiind 0,014 km.p iar adâncimea de exploatare +315,5 m. Prin decizia de impunere a cărei suspendare o solicită s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a unei taxe de foraje și excavări prin raportare la suprafața indicată anterior de 14.000 mp. (diminuată cu 27 mp.) și prin aplicarea unei taxe de 7 lei/mp. Apreciază reclamanta că o astfel de taxă nu are niciun temei legal, deoarece datorează taxă doar pentru lucrările aferente lucrărilor de evaluare a rezervelor de pietriș, studii geotehnice, pentru care a solicitat eliberarea autorizației necesare de către P. M. sub nr.9570/_, fiindu-i stabilită taxa datorată. Nu există niciun temei pentru a se aprecia că societatea datorează vreo taxă locală pentru defășurarea activității de exploatare pe care o defășoară în baza permisului nr. 15577/_ eliberat de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale. Dreptul de exploatare a unei cantități de 46.000 mc nisip și pietriș i-a fost acordat prin Permisul 15577/_ emis de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale care este autoritatea publică competentă în emitere acestui tip de autorizație. Activitatea desfășurată de societate se realizează în cadrul și în conformitate cu Legea minelor 85/2003, aceasta fiind îndatorată la plata de redevențe miniere și în baza unei autorizații emise de către autoritatea publică competentă, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, autorizație pentru emiterea căreia reclamantei i-a fost stabilită o obligație de plată la bugetul de stat (pentru perioada de valabilitate a permisului). Activitatea de exploatare a resurselor minerale nu este supusă si condiționată de emiterea unei autorizații de către autoritatea publică locală, dreptul de exploatare fiind acordat de către autoritatea publică competentă potrivit Legii minelor. Precizează reclamanta că este în prezența unei pagube iminente, condiție de admisibilitate a cererii de suspendare, deoarece a emis în activitatea curentă diverse bilete la ordin ca titluri pentru plata unor obligații bănești. Aceste bilete la ordin au scadențe contemporan momentului la care va deveni exigibilă obligația fiscală a cărei suspendare o solicită, iar în condițiile în care nu va fi dispusă suspendarea este posibil să intrăm în incidență de plăți cu privire la biletele la ordin menționate.

In drept, au fost invocate prevederile art. 215 OG 92/2003 și art. 15 Legea 554/2004 Prin întâmpinarea formulată la data de_, pârâtul M. C. T., Serviciul Venituri a solicitat respingerea cererii de suspendare a actului administrativ reprezentat de Decizia de impunere 21522/_ și a dispozițiilor Raportului de inspecție fiscală cu nr. 6598/_ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului_ al Tribunalului Cluj șui a arătat că suprafața afectată de excavări este de 14000 mp, adică suprafața de teren pentru care societatea a solicitat permisul de exploatare 15577/_

. In anul 2012 societatea a solicitat eliberarea unei autorizații de foraje sau excavări pentru o suprafață de 27 mp pentru care reclamanta a achitat taxa prevăzută de Codul Fiscal, în consecință suprafața de teren pentru care s-a impus taxa de foraje sau excavări prin decizia de impunere 21522/_ este de 13973 mp. Însă reclamanta nu s-a limitat la acesta suprafață ci, din contră, în zona pentru care societatea a solicitat permisul de exploatare nr. 15577/_ a fost excavată o suprafață mult mai mare. Mai mult, reclamanta nu a indicat niciodată suprafața excavată pe care a efectuat lucrări de excavare însă întreaga suprafață pentru care a fost emis permisul de excavare a fost afectată de acest gen de lucrări, motiv pentru care s-a hotărât astfel impunerea din oficiu a taxei de foraje sau excavări pe suprafața asumată de societate prin permisul de exploatare. Referitor la îndeplinirea cerințelor pentru admisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ, pârâtul arată că debitoarea nu

poate vorbi de o pagubă iminentă pe motiv că nașterea acestor obligații nu putea fi previzionată din moment ce societatea a ridicat un exemplar din Proiect Raport de inspecție fiscală în data de_, în care la capitolul 2 punctul 3 se precizează în mod expres că va urma să se emită decizia de impunere pentru taxa de foraje sau excavări. Reclamanta cunoștea faptul că pe seama sa se va emite o decizie de impunere privind taxa de foraje sau excavări și cuantumul acesteia, iar biletele la ordin depuse de debitoare sunt emise după data luării la cunoștință a Proiectului de raport de inspecție fiscală și după data formulării punctului de vedere asupra proiectului raportului de inspecție fiscală, care a fost depus la instituția pârâtă în data de_ . Dintre aceste bilete la ordin face excepție doar biletul la ordin nr. 2284836 care a fost emis în data de_ . Având în vedere aceste aspecte apreciază că paguba nu este iminentă atâta timp cât debitoarea avea cunoștință că se va impune din oficiu taxa de foraje sau excavări încă din data de_ . Nici cazul bine justificat nu este îndeplinit, decizia de impunere contestată fiind legală și temeinică.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Pe baza raportului de inspecție fiscală nr. 6598/_, pârâtul M. C. T. a emis pe seama reclamantei S.C. S. I. C. S.R.L. Decizia de impunere nr. 21522/_

, prin care s-a stabilit în sarcina acesteia și obligația de plată a unei taxe de foraj și excavare în cuantum de 97.811 lei.

Împotriva acestei decizii reclamanta a promovat acțiune în contencios administrativ, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr._, iar prin prezenta cerere solicită să se dispună suspendarea parțială a executării până la soluționarea irevocabilă a acelei cauze.

Potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. _";, iar motivele la care se face referire sunt cazul bine justificat și prevenirea unei pagube.

Potrivit definiției legale, sunt cazuri bine justificate "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ";, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil (art. 2 alin. 1 lit. t și ș din Legea nr. 554/2004).

De asemenea, fiind vorba despre un act administrativ fiscal, conform art. 215 alin.2 din O.G. nr. 92/2003, partea interesată are obligația de a depune o cauțiune în cuantumul stabilit de instanță, legea indicând doar nivelul maxim al acesteia.

Reclamanta a făcut dovada depunerii cauțiunii în sumă de 9.781,10 lei fixată în cursul procesului (fila 48).

În schimb, cerința cazului bine justificat nu este îndeplinită în prezenta cauză, atâta vreme cât S.C. S. I. C. S.R.L. nu indică un caz de evidentă nelegalitate a deciziei de impunere, ci solicită instanței a face aprecieri pe fondul acesteia. Toate susținerile societății reclamante impun abordarea și tranșarea situației de fapt astfel cum a fost încadrată juridic de pârât și contestată de reclamantă, și chiar reclamanta arată că acest demers implică o probațiune relativ vastă.

Mai evident chiar, nici condiția de prevenire a unei pagube iminente nu este întrunită, în condițiile în care reclamanta s-a limitat la a face referire la intrarea în incidență de plăți în caz de executare silită a deciziei contestate, fără a aduce probe în acest sens. Bilete la ordin la care se raportează nu au fost atașate la dosar și nici nu s-ar putea aprecia impactul economic al acestora decât prin raportare la situația contabilă a societății, nedovedită.

Pe de altă parte, valoarea sumei imputate nu este suficientă, în sine, pentru a aprecia dezechilibrul financiar al societății generat de posibila executare silită a actului administrativ fiscal.

Or, prejudiciul material trebuie să prezinte o anume gravitate în raport de situația financiară a societății pentru a atrage suspendarea executării deciziei contestate, iar sarcina probei revenea reclamantei, conform art. 10 alin. 1 și art. 249 din noul Cod de procedură civilă.

Pentru acestea, instanța apreciază că solicitarea de suspendare a executării actelor administrative fiscale nu întrunește cerințele legale, sens în care o va respinge.

În temeiul art. 1063 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă, se dispune din oficiu restituirea cauțiunii în sumă de 9.781,10 lei depusă de reclamantă conform recipisei de consemnare nr. 801201/1/_ .

În temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că pârâții nu au solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de suspendare parțială a executării Deciziei de impunere emisă la data de_ și a raportului de inspecție fiscală nr. 6598/_, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului Cluj, formulată de reclamanta S.C. S. I.

  1. S.R.L.

    , CUI RO 28144197, cu sediul în sat U., comuna Viișoara nr. 360, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții M. C. T.

    și P. municipiului C. T.

    , CIF 4354566, ambii cu sediul în C. T., str. L. nr. 29, jud. Cluj.

    Dispune restituirea cauțiunii în sumă de 9.781,10 lei depusă de reclamantă conform recipisei de consemnare nr. 801201/1/_ .

    Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 29 august 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

      Grefier,

      1. -M. P.

Red.A.G.C./Tehnord.V.A.M./

5 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 12041/2013. Suspendare executare act administrativ