Sentința civilă nr. 6150/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
Sentința civilă Nr. 6150
Ședința publică din 30 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. P.
G. ier M. -O. O.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de către reclamantul C. N.
G. S., cu sediul procesual ales la cabinet avocat M. M., B. M., str. George C., nr.23/13, județul M. în contradictoriu cu pârâții M. B.
M. -P. B. M. - D. DE V. B. M. și P. M. B. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul de_, pentru termenul din_ și apoi pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea sentință.
T.
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus și precizată(f.26, 174) reclamantul C. N. G. Ș., în contradictoriu cu pârâții M. B.
M., Primăria Baia Mare- D. de V. și P. M. B. M., a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze raportul de inspecție fiscală nr.6048 din_, decizia de impunere nr.1592 din_ și dispoziția nr.1703/_ emise de M. B. M. prin P. D. de V. să suspende efectele actele administrative atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că, în mod greșit se reține în raportul de inspecție fiscală faptul că prin nevirarea la bugetul local a veniturilor din închirieri reclamantul a încălcat dispozițiile legale în condițiile în care, potrivit Legii 84/1995 (legea educației naționale) republicata și a Ordinului Ministerului învățământului nr. 3320/1996, veniturile realizate din activitatea de închiriere a bunurilor din învățământ rămân la dispoziția unităților de învățământ care au închiriat spatiile și vor fi folosite de către acestea.
Potrivit Legii 1/2011 a educației naționale, art. 8 ,unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii, iar potrivit Legii 273/2006 a finanțelor publice locale, art. 68, veniturile proprii ale instituțiilor publice finanțate în condițiile art. 67 alin1 lit. b și c se încasează, se administrează ,se utilizează și se contabilizează de către acestea. V. le proprii ele bugetelor instituțiilor publice finanțate potrivit art .67 alin .1 lit b si c provin din prestări servicii, chirii, manifestări cultural si sportive .concursuri artistice, si altele.
Rezulta astfel, indiscutabil, că veniturile proprii ale reclamantului, provenite din închirierea bunurilor în perioada_ -_, puteau fi reținute de către unitatea școlara și utilizate potrivit necesitaților, în condițiile în care, în tot acest interval de timp, a existat o subfinanțare a învățământului, iar primăria B. M. - Consiliul Local aveau obligația de a se preocupa și de a asigura o finanțare adecvata a activității de învățământ.
Că reclamantul nu era obligat să vireze la bugetul local veniturile obținute din închirieri rezulta și din aspectul că, anual, s-a întocmit bugetul de venituri și cheltuieli care a fost aprobat de Primăria Baia Mare unde de altfel se depune și contul de execuție bugetara atât din venituri proprii cât și din bugetul local. Rezultă deci că sumele din închirieri au fost obținute și cheltuite cu aprobarea ordonatorului de credite și a consiliului de administrație. Mai mult, în toata aceasta perioada au avut loc verificări și de la Curtea de Conturi și niciodată nu a fost reținut faptul că in mod incorect reclamantul a încasat și utilizat în interesul colegiului sumele obținute din chirii, în final obținând descărcarea de gestiune pentru aceasta perioada .
Din faptul că în tot acest interval de timp pârâta nu a emis o hotărâre de Consiliu Local prin care să stabilească procentul ce trebuie achitat din veniturile din chirii (abia prin HCL nr .182/2011 făcând acest lucru), cât și aspectul că anual a fost aprobat reclamantului bugetul de venituri și cheltuieli, rezulta ca pârâta a înțeles să lase aceste venituri la dispoziția reclamantului în vederea finanțării activității colegiului.
În drept s-au invocat prevederile Legii nr.554/2004
Prin întâmpinarea depusă la filele 31-34 de către M. B. M. - Primăria Baia Mare, prin P., D. de V. s-a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a Primăriei B. M., iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. S-a arătat că potrivit prevederilor art. 68 alin. 1 din Legii nr. 215/2001 a art. 77 din Legea 215/2001 primăria este considerată o structură funcțională cu activitate permanentă, care nu are personalitate juridică și patrimoniu propriu.
Pentru aceste considerente primăria nu poate sta in judecată în nume propriu.
Pe fond s-a arătat că sumele încasate sub formă de chirie de către unitatea de învățământ au fost reținute integral ca venit propriu, deși potrivit art. 16, alin, 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul
juridic al acesteia, sumele încasate din închirierea sau din concesionarea bunurilor proprietate publică se fac, după caz, venit la bugetul de stat sau la bugetele locale. De asemenea al. 2 al aceluiași articol prevede faptul că, în cazul în care contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de administrare, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă-parte între 20- 50%, stabilită, după caz, prin hotărâre a [...] consiliului local prin care s-a aprobat închirierea.
Întreaga sumă încasată din închirierea unor spații din clădirile proprietate publică aflate în administrarea școlii trebuia virată în contul bugetului local, nefiind emisă o hotărâre de consiliu local, prin care să se stabilească cota-parte din sumele încasate care ar fi putut fi reținute de către unitatea de învățământ.
Abia în iulie 2011 a fost adoptată H.C.L 182/2011 prin care unitățile de învățământ, care realizează sume cu titlu de chirie pentru bunurile din patrimoniul public pe care le au în administrare, rețin 50% din veniturile încasate, diferența fiind virată lunar la bugetul local.
Aferent sumelor reprezentând venituri din chirii reținute de către unitățile școlare, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, au fost calculate majorări de întârziere, considerând ca termen de plată cel prevăzut la art. 1, lit. f din Ordinul Nr._ .
Este adevărat că, potrivit Legii nr. 84/1995 a învățământului, unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri, cum ar fi venituri proprii, subvenții, donații, dar acestea tot legea prevede că "trebuie dobândite în condițiile Legii"(art. 270, al 3-Legea nr. 84/1995).
Având în vedere faptul că, terenurile și clădirile închiriate, aflate în administrarea unității de învățământ sunt proprietatea publică a M. B.
M., închirierea bunurilor și încasarea veniturilor din chirii trebuia să se realizeze cu respectarea prevederilor Legii nr.213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
În ședința publică din_ instanța, dat fiind faptul că reclamantul nu a achitat cauțiunea ce a fost fixată la termenul anterior de judecată, văzând prevederile art. alin.2 Cod de procedură fiscală, a respins capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării actelor administrative atacate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive instanța s-a pronunțat în ședința publică din 13 martie 2013(f.38).Pentru a respinge excepția instanța a reținut că o parte din actele atacate emană de la D. de V. din cadrul Primăriei B. M. . Astfel încât P. are calitate procesuală pasivă în cauză, în calitate de emitent al actului și în considerarea capacității de drept administrativ, în virtutea căreia emitentul actului administrativ, chiar și în lipsa personalității juridice, poate sta în proces în nume propriu.
Cu privire la excepția tardivității invocate de către P. M. B. M. instanța apreciază că aceasta nu poate fi reținută, dispozițiile emise de P.
M. B. M. fiind atacate înăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul litigiului, analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
La data de_ D. de V. a M. B. M. a întocmit raportul de inspecție fiscală nr.6048/2012 în temeiul căruia s-a emis decizia de impunere nr.1592 din_ prin care s-a stabilit în sarcina C. ui N. G. Ș. obligația de plată a sumei de 195.275,72 lei, din care suma de 98.288,86 lei reprezentând debit principal, iar suma de 96.486,86 lei majorări de întârziere.
S-a avut în vedere faptul că în perioada_ -_ unitatea de învățământ verificată a încasat suma de 98.288,86 lei din închirierea bunurilor, pe care nu a virat-o la bugetul local. S-a reținut în cuprinsul raportului de inspecție fiscală că astfel s-au încălcat prevederile art.16 din Legea nr.213/1998, deoarece sumele încasate cu titlu de chirie trebuiau făcute venit la bugetul local, în condițiile în care pentru perioada verificată nu a fost emisă nicio hotărâre de consiliul local prin care să se stabilească cota parte din sumele încasate și care ar fi putut fi reținute ca venituri proprii.
Decizia de impunere a fost contestată de către reclamant prin contestație adresată P. ui M. B. M. . Prin dispoziția nr.1703/6 iun.2012, primarul municipiului a respins contestația ca nefondată.
Instanța reține că reclamantul exercită un drept de administrare asupra unor clădiri și terenuri aflate în domeniul public al M. B. M., imobile cu privire la care a încheiat contracte de închiriere cu terțe persoane.
Sumele încasate cu titlu de chirie de către unitatea de învățământ reclamantă au fost reținute integral ca venituri proprii, fără a fi virate total sau parțial în contul bugetului local.
Potrivit art. 16 din Legea nr.213/1998 sumele încasate din închirierea sau concesionarea bunurilor proprietate publică se fac, după caz, venit la bugetul de stat sau la bugetele locale. În cazul în care contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de administrare, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă parte între 20-50%, stabilită,în cazul nostru, prin hotărâre a consiliului local prin care s-a aprobat închirierea.
Așadar, potrivit legii, C. N. G. Ș., în calitate de titular al dreptului de administrare și de parte în contractul de închiriere, era îndreptățit să încaseze din chirie o cotă parte cuprinsă între 20 și 50%, iar diferența să o vireze la bugetul local, bunul închiriat aflându-se în proprietatea publică a M.
B. M. .
Până în anul 2011, Consiliul Local al M. B. M. nu a emis o hotărâre prin care stabilesc procentul din chirie pe care unitățile de învățământ le pot reține ca venituri proprii, astfel încât, pentru perioada_ -_, (perioada în care reclamantul a încasat și reținut integral chiria), nu exista o hotărâre, prin care organul deliberativ al M. B. M. să-și fi îndeplinit obligația instituită de prevederile art.16 alin.2 din Legea nr.213/1998.
Pasivitatea de care a dat dovadă autoritatea locală, chemată să stabilească procentul din chirie pe care unitățile de învățământ le pot reține ca venituri proprii, nu poate înfrânge îndreptățirea pe care o recunoaște acestora legiuitorul însuși, în sensul încasării unei cote părți din chirie. Textul legii nr.213/1998 este clar, fiind evident dreptul conferit de legiuitor, de încasare de către titularul dreptului de administrare a unui procent din chirie.
Consiliul local nu stabilește îndreptățirea la parte din chirie, ci este chemat să hotărască asupra procentului fixat de legiuitor între 20 și 50%.
În situația neîndeplinirii de către consiliul local a obligației de a determina cota din chirie cuvenită reclamantului, nu putem afirma că dreptul conferit de legiuitor la încasarea unei părți din chirie nu subzistă, decât cu ignorarea totală a legii. Și aceasta cu atât mai mult dacă avem în vedere și contextul legislativ în care administrației publice locale îi revine obligația de a contribui la finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Nu se poate afirma însă că reclamantul are temei legal pentru păstrarea integrală a sumelor încasate cu titlu de chirie pentru bunurile aflate în proprietate publică și în administrarea sa.
Actele normative invocate de către reclamant în susținerea acțiunii sale nu îi conferă unității de învățământ acest drept și ele trebuie interpretate prin coroborare cu dispozițiile legii nr.213/1998 care în art.16 instituie un plafon maximal. Astfel încasarea ca venit propriu a tot ceea ce depășește procentul de 50%, presupune încălcarea legii.
Dar tot despre o nesocotire a legii vorbim și atunci când negăm unității de învățământ dreptul la încasare la bugetul propriu a unui procent de 20%.
În aceste condiții, în lipsa unei hotărâri de consiliu local care să fixeze un procent determinat din chirie și fără a se substitui voinței organului deliberativ al administrației publice locale, având în vedere dreptul conferit reclamantului de legiuitor, situat ca procent la nivelul a minimum 20%, instanța va anula în parte actele atacate de către reclamant, menținându-le ca valabile sub aspectul debitului principal, doar în limita sumei de 78.631,08 lei ( reprezentând 80% din totalul chiriei încasate).
Exonerarea totală a reclamantului de la plata datoriilor stabilite prin decizia de impunere nu poate fi dispusă pentru argumentele mai înainte expuse.
Pentru suma pe care instanța o constată ca fiind datorată reprezentând 80% din chiria încasată, în virtutea prevederilor art. 1241din OG nr.92/2003, reclamantul datorează și majorări de întârziere, întrucât înlăturarea răspunderii fiscale nu intervine decât în caz de forță majoră sau în ipoteza cazului fortuit. Or faptul că bugetul de venituri și cheltuieli al reclamantului a fost aprobat anual de către Primăria Baia Mare sau faptul că urmare a verificărilor efectuate de Camera de Conturi M. în intervalul de timp suspus
discuției nu s-au constatat nereguli în legătură cu sumele încasate cu titlu de chirii, nu se pot circumscrie nici noțiunii de forță majoră și nici celei de caz fortuit, pentru a putea conduce la exonerarea de răspundere.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.218 din OG nr.92/2003, instanța va admite în parte acțiunea reclamantului, va anula actele atacate în parte, în limita a 20% din suma stabilită cu titlu de debit principal. Diferența de 80% din totalul chiriilor este datorată de către reclamant, urmând ca majorările de întârziere să fie calculate doar raportare la suma de 78.631,08 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile invocate.
Admite în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamantul C.
N. G. Ș. cu sediul procesual ales la cabinet avocat M. M., B. M., str. George C., nr.23/13 în contradictoriu cu pârâții M. B. M., Primăria Baia Mare-D. de V. și P. M. B. M. .
Anulează în parte dispoziția nr. 1703/06 ianuarie 2012 emisă de P. M.
B. M., decizia de impunere nr.1592/ 9 aprilie 2012 emisă de D. de V. din cadrul Primăriei B. M. și raportul de inspecție fiscală nr.6048/9 aprilie 2012 emis de D. de V. din cadrul Primăriei B. M., menținând actele atacate în ceea ce privește debitul principal. În limita sumei de 78.631,08 lei, iar în ceea ce privește accesoriile, în limita sumei de calculate în raport de cuantumul debitului principal datorat.
Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 300 lei, reprezentând parte din cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 30 Octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
V. P. | M. | -O. O. |
Red.P.V. /_
Tred. O.M.O. /_ - 5 ex
