Sentința civilă nr. 6224/2013. Suspendare executare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ nr. 6224

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. O. - judecător

G. ier: E. -A. I. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul O. A. D., cu domiciliul în Chechiș nr.69, județul M., în contradictoriu cu pârâtul C. T. A. S., cu sediul în B. M., str. P. nr.43, județul M., având ca obiect suspendare executare act administrativ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant - avocat Borcuti Gheorghe, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, potrivit art. 244 declară cercetarea judecătorească terminată, iar potrivit art. 392 din Noul cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul părților.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv să se dispună suspendarea deciziei Consiliului Profesoral din data de_ prin care s-a aplicat reclamantului sancțiunea mutării disciplinare la o altă unitate de învățământ până la soluționarea pe fond a dosarului nr._ . Decizia consiliului profesoral îmbracă forma unui act administrativ deoarece modifică raporturi juridice de drept administrativ. Instituția emitentă a deciziei este o instituție administrativă, iar raporturile dintre elevi și aceasta sunt raporturi juridice de drept administrativ, conform dispozițiilor ordinului nr. 4067/2012 dat în modificarea Ordinului nr. 4925/2005 care reglementează regulamentul de organizare a activității de învățământ preuniversitar și universitar. Sancțiunea mutării disciplinare este cuprinsă într-un șir de sancțiuni cu gravitate descrescătoare care se pot lua împotriva elevilor pentru sancționarea unor acte de disciplină împotriva acestora. Atât timp cât pentru ultima sancțiune, respectiv sancțiunea exmatriculării, se prevede prin ordinul sus amintit posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, se apreciază prin comparație că și actul prin care se ia măsura mutării disciplinare este și acesta unul administrativ.

Se susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv cazul justificat și paguba iminentă. Se poate observa existența unor indicii temeinice de nelegalitate asupra actului administrativ. Actul administrativ prin care s-a aplicat sancțiunea mutării disciplinare la o altă unitate de învățământ nu îmbracă forma scrisă. S-a solicitat unității de învățământ comunicarea în scris a hotărârii prin care s-a luat decizia mutării disciplinare a reclamantului la o altă unitate de învățământ, această obligație fiind prevăzută expres la art. 118 din Ordinul Ministrului, însă acest fapt nu reiese din înscrisurile aflate la dosar, deoarece nu a fost emis niciodată un înscris care să cuprindă sancțiunea mutării disciplinare la o altă unitate de învățământ a reclamantului. Această omisiune se apreciază că este lovită de nulitatea absolută.

De asemenea se susține că această sancțiune disciplinară s-a luat fără o minimă cercetare disciplinare, reclamantul însuși fiind victima unei agresiuni. Acel incident petrecut în_ nu s-a dovedit niciodată a fi fost provocat de către reclamant, iar din declarațiilor luate celorlalți colegi ai reclamantului se poate desprinde ideea că acesta este perceput ca victimă a incidentului, astfel încât nu se impunea aplicarea unei sancțiuni disciplinare reclamantului. În dosarul de urmărire penală reclamantul figurează ca parte vătămată, nefiind întrezărite forme de vinovăție ale reclamantului în acel incident.

Paguba iminentă este evidentă, reclamantul este foarte afectat de această măsură, unitatea de învățământ la care urmează cursurile în acest moment are cu totul alt profil decât cel ales de reclamant, respectiv mecanic auto, singura unitate de învățământ cu acest profil fiind ceea de la care reclamantul a fost transferat disciplinar.

Se apreciază că atât timp cât anul școlar nu s-a finalizat, reclamantul ar putea reveni în unitatea de învățământ de unde a fost transferat disciplinar pentru a-și continua pregătirea în meseria de mecanic auto. Nu se solicită cheltuieli de judecată.

T.

Deliberând asupra cererii de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ reclamantul O. A.

D. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul C. T. A. S. suspendarea provizorie a Deciziei Consiliului Profesoral din_ a C. T.

A. S. .

În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de_ a fost victima unei agresiuni provenite de la unul din colegii de școală.

Incidentul a fost analizat de consiliul profesoral al liceului care a stabilit sancționarea ambelor persoane implicate.

S-a arătat că s-a constituit și un dosar penal în care au fost efectuate acte premergătoare pentru stabilirea vinovăției agresorului, reclamantul având calitate de persoană vătămată.

Reclamantul consideră că decizia de sancționare s-a luat în mod nelegal față de el, întrucât este victima agresiunii, fără a avea o contribuție la declanșarea acesteia.

Cât privește paguba iminentă s-a arătat că sancțiunea mutării disciplinare la o altă unitate de învățământ produce o perturbare a activității sale școlare cu atât mai mult cu cât se află într-un program de selecție în meseria de mecanic auto la un operator economic care are o relație de colaborare cu pârâta.

În drept au fost invocate prevederile art. 7 și 14 din Legea contenciosului administrativ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul C. T. A. S. a solicitat respingerea cererii, arătând că de altfel Hotărârea Consiliului Profesoral a fost contestată legal la Consiliul de Administrație al C. ui T.

A. S., conform art. 133 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar aprobat prin Ordinul MEC nr. 4925/2005.

Pârâtul a învederat instanței că la data de_ Consiliul profesoral al

C. ui T. A. S. B. M. a hotărât în unanimitate aplicarea sancțiunii de transfer disciplinar în altă unitate de învățământ a reclamantului.

Această hotărâre înregistrată sub nr. 192/_ a fost comunicată reclamantului care a și contestat-o la data de_, contestația fiind înregistrată sub nr. 202 și soluționată de Consiliul profesoral al C. ui T.

A. S. din data de_ . Hotărârea Consiliul de Administrație a fost comunicată tatălui reclamantului la data de_ ora 13,50 sub semnătură.

Analizând lucrările dosarului, prin prisma prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 incidente în speță, T. reține următoarele:

Reclamantul O. A. D. a fost sancționat disciplinar cu transferul la o altă unitate de învățământ, potrivit art. 118 alin. 2 lit. g din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar aprobat prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4925/2005.

Hotărârea Consiliului Profesoral al C. ui A. S. din data de_ a fost contestată potrivit art. 133 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar la Consiliul de Administrație al pârâtului care a respins-o. Reclamantul de altfel a înregistrat pe rolul acestei instanțe acțiune în anularea acestei decizii, Deciziei Consiliului de Administrație a C. ui T. A. S. sub dosar nr._, recunoscând implicit caracterul de act administrativ doar a acestei hotărâri.

Instanța reține, raportat la susținerile reprezentantului reclamantului, că la acest moment hotărârea Consiliului de Administrație și-a produs efectele întrucât reclamantul continuă studiile în prezent la o altă unitate de învățământ. Astfel că prezentul demers juridic apare ca lipsit de eficiență în acest context.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază neîntemeiată cererea reclamantului, sens în care o respinge conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de către reclamantul O. A. D., cu domiciliul în Chechiș nr.69, județul M., cu domiciliul procesual ales în B.

M., str. G. Coșbuc, nr. 25/17 la cabinet avocat Borcuti Gheorghe de suspendare provizorie a Deciziei Consiliului Profesoral din_ a C. T.

A. S. în contradictoriu cu pârâtul C. T. A. S., cu sediul în B.

M., str. P. nr.43, județul M. .

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

S. O.

E.

-A.

I. C.

Red. O.S./_

Tehnored. E.A.I.C./_ - 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6224/2013. Suspendare executare act administrativ