Sentința civilă nr. 812/2013. Contestație act administrativ fiscal

cod operator 4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 812

Ședința publică din_ Completul constituit din :

PREȘEDINTE: C. L.

- președintele

Tribunalul Maramureș

GREFIER: D. H.

Pe rol se află pronunțarea asupra contestației formulată de către contestatoarea SC K. S. , cu sediul în B. M., str. P., nr. 54, ap. 17, județul M., în contradictoriu cu intimata D. G. A F. P. M.

, cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., având ca obiect contestației act administrativ fiscal.

Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de_, când susținerile și concluziile părților prezente la dezbateri au fost consemnate în încheierea ședinței publice din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când pronunțarea soluției a fost amânată inițial pentru data de_, iar ulterior pentru data de_ și pentru data de azi.

În urma deliberării tribunalul a pronunțat hotărârea de mai jos.

T.

Deliberând asupra cererii de față, reține următoarele :

Prin acțiunea în contencios fiscal înregistrată pe rolul T. ui M., reclamanta SC K. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D. G. a F.

P. M. anularea deciziei D.G.F.P. M. nr.764/_, anularea parțială a deciziei de impunere nr. F-MM 377/_ și a raportului de inspecție fiscală încheiat de intimată la data de_ .

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat în esență că actele atacate sunt nelegale și netemeinice în condițiile în care s-au calculat impozit pe profit și TVA suplimentar pornindu-se de la premisa că unul dintre furnizorii de materie primă, respectiv S.C. Calcatech Group S.R.L., este o societate inactivă, în condițiile în care întreaga documentație de achiziție inclusiv marfa au fost predate conform normelor din materie fiscală.

Reclamanta a arătat că actele atacate sunt contrare stării de fapt și de drept și din perspectiva faptului că materia primă a fost introdusă în producție, a generat profit și TVA, declarându-se nedeductibile, ceea ce ar reprezenta că este vorba despre o marfă inexistentă, baza de impunere trebuia modificată corelativ, diminuându-se implicit impozitul și taxa pe valoare adăugată aferente operațiunii comerciale.

Or, în astfel de situație s-ar ajunge în situația în care ar fi taxați de două ori în cadrul aceleiași operațiuni, fapt ce nu respectă nici unul dintre cele mai cunoscute principii de drept fiscal.

Marfa a fost livrată, documentele ce o însoțeau corespundeau criteriilor de legalitate reglementate de Codul fiscal, iar în condițiile în care a generat profit ca urmare a implementării în producție, dovedește pe deplin existența unor relații reale generatoare de consecințe fiscale, consecințe fiscale executate în totalitate.

În probațiune reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: adresa nr.764/0_ și decizia nr.764 din 0_ ale Direcției Generale a F. P.

  1. .

    Pârâta D. G. a F. P. M. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

    Pârâta a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii Deciziei nr.764/0_ emisă de Biroul Soluționarea Contestațiilor din cadrul Direcției Generale a F. P. M. .

    Analizând actele și lucrările dosarului, T. reține următoarele:

    Prin decizia de impunere nr. F-MM 377/_ s-a stabilit în sarcina reclamantei un impozit pe profit de 6.825 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit de 3.403 lei, taxă pe valoare adăugată de 8.104 lei și majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată de 4.038 lei, deoarece societatea reclamantă a înregistrat în evidența contabilă în lunile iulie - august 2009 facturi de achiziție de la SC Calcatech Group S., societate declarată inactivă conform procedurilor prevăzute de Ordinul nr.819/2008 pentru nedepunerea declarațiilor fiscale, această din urmă societate fiind declarată inactivă prin ordin al Președintelui ANAF nr.1167/2009, începând cu data de_ . Taxa pe valoare adăugată dedusă în baza facturilor emise de SC Calcatech Group S. este în sumă totală de 8.104 lei. Conform art.12 din Legea nr.571/2003 republicată nu sunt luate în considerare de autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu excepția achizițiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită. În baza

    acestor prevederi legale s-a apreciat că tranzacțiile cu SC Calcatech Group S. nu se iau în considerare, prin urmare taxa pe valoare adăugată de 8.104 lei din aceste facturi este nedeductibilă (suma de 1.587 lei era scadentă la data de _

    , iar suma de 6.517 lei la data de_ ).

    În raportul de inspecție fiscală generală nr. F-MM 209 din_ s-a reținut că reclamanta a înregistrat în evidența contabilă în perioada iulie- august 2009 facturi fiscale emise de societatea SC Calcatech Group S. care a fost declarată inactivă în data de _ , conform Ordinului Președintelui ANAF nr.1167/2009.

    În cauză este necontestat că prin Ordinul Președintelui ANAF nr. 1167 din 29 mai 2009 societatea SC Calcatech Group S. a fost declarată inactivă.

    Conform art. 2 din Ordinul nr. 1167/2009, lista contribuabililor declarați inactivi se va publica pe pagina de internet a Ministerului F. P. - portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - secțiunea Informații publice - Informații despre contribuabili.

    În perioada emiterii facturilor de către SC Calcatech Group S. art. 11 alin. 1 indice 2 din Codul fiscal avea următorul conținut: "De asemenea, nu sunt luate în considerare de autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Procedura de declarare a contribuabililor inactivi va fi stabilită prin ordin. Lista contribuabililor declarați inactivi se publică pe pagina de internet a Ministerului F. P. - portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și va fi adusă la cunoștința publică în conformitate cu cerințele prevăzute prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală";.

    După cum se poate observa textul a impus două modalități cumulative de realizare a publicității listei contribuabililor declarați inactivi: publicarea pe pagina de internet a Ministerului F. P. - portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și aducere la cunoștința publică în forma prevăzută prin Ordin al Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

    În acest sens, Ordinul nr. 819 din 19 mai 2008 pentru aprobarea Procedurii privind declararea contribuabililor inactivi prevedea ─ pentru perioada de referință ─ la art. 3 că declararea contribuabililor inactivi se face cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea listei contribuabililor declarați inactivi.

    De - abia ulterior, prin Ordinul nr.2258 din 2 august 2010 al Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 552 din 5 august 2010,art. 3 al Ordinului nr. 819 din 19 mai 2008 a fost modificat, având următorul cuprins:

    "

    (1) Declararea contribuabililor inactivi se face cu data intrării în vigoare a ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea listei contribuabililor declarați inactivi.

    1. Lista contribuabililor declarați inactivi se afișează la sediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și se publică pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la secțiunea informații publice - Informații privind agenții economici.

    2. Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea listei contribuabililor declarați inactivi intră în vigoare în termen de 15 zile de la data afișării, potrivit prevederilor art. 44 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare";.

Cum Ordinele nr. 1167/2009 și 1179/2009 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României Partea I, sancțiunea care intervine, în conformitate cu art. 108 alin. 4 din Constituția României revizuită, este inexistența, (dacă sancțiunea inexistenței pentru încălcarea obligației de publicare în Monitorul Oficial al României se aplică hotărârilor de Guvern cu atât mai mult se aplică aceeași sancțiune unor acte administrative cu forță juridică inferioară).

Prin urmare, în mod eronat organul fiscal a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. 1 indice 2 din Codul fiscal, în forma existentă în perioada iulie 2009 - august 2009.

În consecință, în mod greșit organul fiscal a apreciat, în baza art. 21 alin. 4 lit. r) din Codul fiscal, că nu sunt deductibile fiscal cheltuielile înregistrate în evidența contabilă a societății reclamante care au la bază facturile emise de SC Calcatech Group S. .

De asemenea, conform art. 3 din Ordinul nr. 605 din 8 aprilie 2008, privind aprobarea Procedurii de anulare din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care figurează în lista contribuabililor inactivi: "Anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de taxă pe valoare adăugată a contribuabililor inactivi se efectuează cu data de întâi a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea listei contribuabililor inactivi";.

Așa fiind, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Ordinul nr. 575/2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi, emis de Președintele Agenției de Administrare Fiscală.

Cu alte cuvinte, nefiind declarat inactiv, în condițiile legii, documentele fiscale emise de SC Calcatech Group S. au produs în continuare efecte juridice din punct de vedere fiscal.

În consecință, reclamanta are dreptul la deducerea taxei pe valoare adăugată, în conformitate cu dispozițiile art. 146 alin. 1 lit. a) din Codul fiscal.

Potrivit principiului conform căruia accesoriul urmează soarta principalului, nu se mai justifică nici creanțele accesorii aferente impozitului pe profit, în sumă de 3.403 lei și a taxei pe valoare adăugată de 8.104 lei ori a majorărilor de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată de 4.038 lei, stabilite suplimentar de organul fiscal.

În raport de toate aceste considerente, acțiunea se vădește întemeiată, urmând a fi admisă, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea

formulată de contestatoarea SC K. S.

, cu sediul în B.

M., str. P., nr. 54, ap. 17, județul M., în contradictoriu cu intimata

  1. G. A F. P. M., cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M. .

    Anulează decizia de respingere nr. 764/_ emisă de pârâtă.

    Anulează decizia de impunere nr. F-MM377/_ și raportul de inspecție fiscală nr. F-MM209/_ emise de pârâtă în sensul exonerării contestatoarei de la plata sumei totale de 22.370 lei reprezentând:

    • 6.825 lei -impozit pe profit;

    • 3.403 lei - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit;

    • 8.104 lei taxă pe valoare adăugată;

    • 4.038 lei majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi,_ .

Președinte G. ier

C. L. D. H.

Red. C.L./_

Tehnoredact. D.H./_ Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 812/2013. Contestație act administrativ fiscal