Sentința civilă nr. 178/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 178/2013
Ședința publică din data de 15 Februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta
G. A. A., împotriva pârâtei A. F. P. A M. B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal restituire taxă poluare.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 8 februarie 2013 susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de azi 15 februarie 2013.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta G. A. A. a chemat în judecată pe pârâta A. F. P. B., solicitând să se constate nelegalitatea deciziei de calcul a taxei pe poluare și restituirea taxei pe poluare in suma de 2767 lei cu plata dobânzilor legale calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
În motivare se arată că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite taxa solicitată prin acțiune.
A formulat cerere pentru restituirea acestei taxe, însă organul fiscal a refuzat, motivat de faptul că taxa s-a perceput legal.
Consideră că refuzul de a i se restitui suma achitată este nelegal, taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român.
Pârâta A. F. P. B.
a formulat întâmpinare
prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, excepția inadmisibilității acțiunii și respingerea ei în consecință, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive se arată că, pârâta nu poate avea calitate procesuală pasivă întrucât nu această instituție a fost cea care a emis actul administrativ indicat de reclamantă în formularea petitului și mai mult destinatarul sumelor încasate este A. F. pentru M., conform art. 5 al. 4 din OUG nr. 50/02008, astfel că nu se impune ca instanța să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu această pârâtă în ceea ce privește anularea actului administrativ atacat și nici în ceea ce privește obligarea la o eventuală restituire a taxei.
Cu privire la excepția inadmisibilității se susține că reclamanta nu a înțeles să uzeze de cale administrativă, în sensul de a ataca în termen, cu contestație decizia de calcul a taxei de poluare, în termenul de 30 de zile de la comunicare, în conformitatea cu dispozițiile art. 207 alin.1 din O.G nr.92/2003, fiind incidentă sancțiunea decăderii.
Neurmarea corespunzătoare a procedurii administrativ-fiscale de către reclamant face ca decizia de calcul a taxei de poluare să rămână definitivă în sistemul administrativ al căilor de atac, astfel că suma încasată cu titlu de taxă pe poluare de la reclamant nu mai poate fi pusă sub discuție atâta timp cât actul administrativ fiscal nu mai poate fi atacat.
Formularea ulterioară a unei cereri de restituire, fără atacarea deciziei de calcul a taxei pe poluare, aceasta nu mai poate fi luată în considerare în acest context, întrucât raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat în lipsa urmării unei proceduri administrativ-fiscale cu privire la decizia de calcul a taxei pe poluare prin care a fost stabilită obligația de plată.
Pe fond se arată
, în esență că, taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare și de prevederile H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.
La art. 1, alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 se arată că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului".
Așa cum se arată în preambulul ordonanței de urgență, noul act normativ a fost emis în scopul asigurării protecției mediului și ținând seama de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Obligația de plată a taxei se naște, conform prevederilor art.4 din O.U.G. nr. 50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri expres prevăzute.
Potrivit reglementărilor mai sus menționate taxa de poluare se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate.
Taxa de poluare se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.
Conform susținerilor reclamantului taxa este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar respectiv art. 90 TCE, susțineri care sunt neîntemeiate deoarece conform disp. comunitare invocate (art. 25), se interzice între statele membre instituirea unor taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal.
Art. 90 paragraf 1 din Tratat arată că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Față de analiza privind art. 25 din tratat se menționează că o importanță vitală o are stabilirea naturii juridice a taxei de poluare, ori acest aspect a fost lămurit cu ocazia acțiunilor preliminare formulate de HJDU-Bihar Birosag și Bacs Kskun Megyei Birosag în cauzele reunite C- 19012005 Nadasdi și C-33312005 Nemeth, în sensul că atâta timp cât nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat ci pentru înregistrarea acestuia, în vederea punerii în circulație, nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art. 25 din Tratat.
În aceste condiții susținerile reclamantului privind încălcarea art. 25 din Tratat, nu pot fi primite ca fondate, taxa de poluare nefiind percepută pentru că autovehiculul a trecut frontiera.
Nici încălcarea art. 28 din Tratat se apreciază că nu este fondată. Astfel că jurisprudența internațională a statuat că sunt măsuri cu efect echivalent și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea.
Față de această statuare, se apreciază că atâta timp cât OUG nr. 50/2008 nu cuprinde dispozițiile privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu caracter echivalent nu se poate reține încălcarea art. 28 din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă cât și cea externă.
În fine, critica adusă atât de reclamant cât și de alți justițiabili care s-au adresat instanțelor de judecată în vederea restituirii sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, este cea a încălcării de către actul normativ intern în discuție, a stipulațiilor cuprinse în art. 90din TCE.
Față de această încălcare se arată că jurisprudența internațională, respectiv CJEC a concluzionat cu referire la modul de interpretare al art. 90 din Tratat, că prin aceasta se interzice o
taxă de poluare percepută cu ocazia unei prime înmatriculări, numai în măsura în care valoarea taxei determinate exclusiv, pin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, astfel încât, atunci când se percepe pentru autoturisme second-hand importate din state membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Astfel se poate constata în înțelesul art. 6 din OUG nr. 50/2008, determinarea taxei de poluare se realizează, pe baza unor criterii - gen tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea din punct de vedere a poluării, or, conform anexei 4 a aceluiași act normativ rezultă că determinarea se face luându-se în considerare și deprecierea autoturismului.
Din analiza dispozițiilor comunitare invocate și a celor interne aplicabile în speță nu rezultă că ar exista o contradicție, o incompatibilitate între acestea.
Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate și importate din Uniunea Europeană sau față de autoturismele noi produse în UE și importate în România, întrucât taxa ce se achită cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniență autovehiculului.
Prin urmare se apreciază că disp. cuprinse în OG nr. 50/2008 au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare, fără a fi încălcat principiul discriminării fiscale, motiv pentru care se impune respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului.
Cu privire la petitul reclamantului de a se restitui odată cu taxa de poluare și dobânzile legale calculate până la data restituirii efective a taxei solicitate, se învederează instanței faptul că restituirea sumelor de la bugetul de stat este reglementă prin disp. art. 117 Cod procedură fiscală, iar procedura efectivă de restituirea sumelor de la buget este reglementată expres de către disp OMFP nr. 1899/2004.
Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal.
Conform cap. 1 pct. 1 și urm. din acest Ordin, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului în termen de 45 zile la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare, această cererea fiind obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a face obiectul unei restituiri, față de cele precizate, se apreciază că acest petit formulat în cadrul acțiuni introductive este neîntemeiat.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, având în vedere că actele atacate de reclamantă, sunt temeinic și legal întocmite.
În drept s-au invocat disp. art. 115-118 Cod procedură civilă și toate actele normative și normele juridice enunțate.
De asemenea pârâta A. F. P. a mun. B. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. solicitând obligarea chematei în garanție la restituirea sumei solicitate de reclamant, în cazul în care acțiunea introductivă va fi admisă.
În motivarea cererii se arată că potrivit disp. art. 1, al.1 din OUG nr. 50/2008 care prevede că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. de M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";. Iar la art. 5 al. 1 din OUG nr. 50/2008 se prevede că "taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă"; iar la art. 7 din același act normativ se arată că "stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prev. OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală";.
Din dispozițiile legale arătate mai sus rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul ANAF, potrivit disp. OUG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare este AFM, fapt ce reiese și din disp. art. 5 al. 4 din OUG nr. 50/2008 unde se arată că "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele AFM";.
Având în vedere că disp. art. 124 al. 2 Cod procedură fiscală stipulează că nivelul dobânzii est cel prev. la art. 120 al. 7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează după caz sumele solicitate de plătitor, această pârâtă a solicitat ca în cazul admiterii acțiunii introductive să fie obligată chemata în garanție și la plata dobânzilor solicitate.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
La data de_ cu chitanța seria TS2A nr. 5640750, reclamanta G. A. A. a achitat suma de 2767 lei în contul Trezoreriei B., beneficiar fondul de M., reprezentând taxă de poluare stabilită conform deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de DGFP B. -Năsăud, în vederea înmatriculării în România a unui autoturism second hand, aflat la prima înmatriculare în România, anterior înmatriculat într-un alt stat membru UE, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în dovedire.
După achitare, reclamanta a solicitat restituirea taxei sus menționate, pe care a apreciat-o ca fiind neconformă normelor instituite prin TCE, cerere înregistrată sub nr. 11617/_ la AFP B.
, aceasta fiind însă respinsă, iar refuzul de restituire exprimat în cuprinsul adresei nr. 23473/01/_ emisă de aceeași pârâtă.
Instanța, examinând cu prioritate, conform prevederilor art. 137 C.pr.civ., excepția inadmisibilității acțiunii reține că, așa cum rezultă din starea de fapt anterior reținută, reclamanta a înțeles să se adreseze instanței de contencios administrativ considerându-se vătămat prin refuzul de a i se restitui taxa cu privire la care consideră că a fost încasată cu încălcarea prevederilor art. 90 TCE, sens în care cererea sa de restituire a taxei pe poluare se analizează prin prisma prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d din C.pr.fiscală.
Prin urmare, în ceea ce privește contestarea acestui refuz și cererea de restituire nu poate fi reținută, ca fine de neprimire, lipsa parcurgerii procedurii administrative, câtă vreme obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantei, situație prevăzută de art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ipoteză legală care permite acestuia să se adreseze direct instanței de judecată, sens în care urmează a fi respinsă excepția inadmisibilității.
De altfel, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată în interesul legii, acțiunea judiciară având acest obiect nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP B. nu este întemeiată, câtă vreme refuzul de restituire a taxei apreciate de reclamantă ca fiind nedatorată este exprimat de către această autoritate, astfel încât, apare ca legitimată soluționarea în contradictoriu cu aceasta a litigiului în contencios administrativ declanșat de reclamantă, în întregul său, petitele formulate neputând fi disociate și neavând existență de sine stătătoare, ci dimpotrivă, intercondiționându-se.
Pe fondul cauzei
, tribunalul reține că este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din Tratatul de instituire
a Comunității Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nadasdi si Hona Nemeth, par. 49).
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Cum această decizie este obligatorie în egală măsură pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele expuse, tribunalul va obliga pârâta A.
F. P. B. să restituie reclamantului suma de 2.767 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și să plătească acesteia dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării, până la restituirea efectivă, ca urmare a constatării nelegalității refuzului de restituire.
În privința dobânzii legale, aceasta se impune a se acorda reclamantului în temeiul OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a Codului civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs contribuabilului prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. A admite teza avansată de pârâți în sensul că dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, independent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, înseamnă a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
În temeiul prevederilor art. 274 C.pr.civ., având în vedere criteriul culpei procesuale, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 839,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și având în vedere dispozițiile art. 60 C.pr.civ., se va admite cererea de chemare în garanție formulată împotriva Administrației F. pentru M. și va fi obligată chemata în garanție să plătească AFP B. suma ce reprezintă c/v taxei de poluare achitată de reclamant, dobânda legală aferentă acestei sume, ce se va calcula de la data achitării și până la data restituirii efective, precum și cheltuieli de judecată motivat de faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. l alin. l și art. 5 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, aceste sume se constituie venit al fondului pentru mediu și se gestionează de AFM în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a A. F. P. B. și a inadmisibilității, invocate de această pârâtă.
Admite acțiunea formulată și ulterior precizată de reclamanta G. A. A. , domiciliată în B., str. Sucevei, nr.4, sc.E, ap. 74, jud. B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâta
A. F. P. B.
, cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -Năsăud.
Obligă pârâta A. F. P. B. să restituie reclamantului suma de 2.767 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și să plătească acesteia dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării, până la restituirea efectivă, ca urmare a constatării nelegalității refuzului de restituire.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 839,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată împotriva A. F. Pentru M., cu sediul în B., S. I., nr. 294, corp A, sector 6 și dispune obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei A. F. P. B. suma de 2.767 lei reprezentând taxă pe poluare
pentru autovehicule, dobânda legală aferentă acestei sume, ce se va calcula de la data achitării, până la restituirea efectivă, precum și suma de 839,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
A. P. M. | I. | D. | M. |
Red/dact:
MAP/HVA
_ /4ex
