Sentința civilă nr. 83/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 83/2013
Ședința publică din data de 25 Ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul P.
J. B. -N.
, împotriva pârâtului C. Local al C. I. M.
, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamant consilier juridic Ana Dorhoi, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentantul reclamantului nu are cereri de formulat în probațiune și solicită judecarea cauzei în fond.
Nemaifiind cereri de formulat în probațiune, instanța declară închisă faza probatorie și dispune judecarea cauzei în fond.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect întrucât nu mai subzistă motivele de nelegalitate.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată;
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. J. B. -N., în contradictoriu cu pârâtul C. Local al comunei I. -M., a formulat acțiune în anulare împotriva Hotărârii nr.28 din_ prin care C. local al C. I. -M. a adoptat însușirea rapoartelor de evaluare a unor imobile terenuri din comuna I. M. și aprobarea prețurilor în vederea achiziționării acestora pentru realizarea obiectivelor stație de epurare și drum de acces, teren pentru construirea unui zid de susținere a drumului Remetea, solicitând admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și anularea actului administrativ atacat, ca fiind nelegal, pentru următoarele motive.
În motivare, s-a arătat în esență că prin hotărârea susmenționată, la art.1 și art.4, se însușește de către C. local I. M., două rapoarte de evaluare întocmite de expert tehnic Cheta N., avizate de către OCPI BN sub nr.2357/_ și nr.2356/_ .
Totodată, la art.2, art. 3 și art.5 ale aceleași hotărâri, se aprobă achiziționarea unor terenuri înscrise în extrasele de carte funciară nr.356 Feldru, nr.1857 Feldru, nr.411 I. M. și nr.760 I. M.
, pentru realizarea obiectivului "Stația de epurare și drum de acces", precum și a obiectivului
"Construirea unui zid de susținere a drumului Remetea".
Prin aceeași hotărâre se specifică faptul că suma pentru contravaloarea terenurilor se suportă din bugetul local al comunei I. M., pe anii 2010 și 2011.
Reclamantul remarcă faptul că proprietarii terenurilor achiziționate menționați de către evaluator nu coincid cu proprietarii tabulari înscriși în extrasele de carte funciară prin care se dovedește dreptul de proprietate asupra terenurilor.
Astfel, potrivit raportului de evaluare avizat de către OCPI BN sub nr.2356/_, este identificat ca proprietar al terenului domnul Marcu S., domiciliat în comuna I. M. .
Potrivit extrasului de carte funciară nr.411 I. M., proprietarii tabulari sunt Filip Nastasia căsătorită cu Mogin Nechita, iar în extrasul de carte funciară nr.760 I. M., figurează ca proprietari tabulari numiții M. Sidor și soția Zsuku M., în cotă de 1/2 părți fiecare.
Aceeași situație este dată și cu privire la al doilea raport de evaluare avizat de către OCPI BN sub nr.2357/_, unde sunt identificați ca proprietari ai terenurilor domnii Ciocan A. ,
1
pentru suprafața de 843,22 mp, înscrisă în C.F.nr.356 nr.top. 11018 și pentru suprafața de 641,80 mp, înscrisă în C.F.nr.1857 nr.top. 11019, precum și numitul P. I. pentru suprafața de 301,90 mp, înscrisă în C.F.nr.356 nr.top. 11018.
Însă, potrivit extrasului de carte funciară nr.356 Feldru, proprietarii tabulari sunt alte persoane, respectiv numiții Brumă Lucreția și Gagea S., iar în extrasul de carte funciară nr.1857 Feldru, figurează ca proprietari tabulari numiții Neamț V. și Ileni M., în cotă de 14 părți fiecare. Astfel, proprietarii terenurilor identificate prin rapoartele de evaluare nu fac dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor care sunt achiziționate de către C. local al comunei I.
M. .
Pe cale de consecință prin adoptarea Hotărârii nr.28/2010, C. local al comunei I. M. a încălcat prevederile legale în materia vânzării cumpărării, potrivit prevederilor art. 1294 din Codul civil, vânzarea - cumpărarea fiind reglementat ca un contract prin care una dintre părți-vânzătorul - strămută proprietatea unui bun al său asupra celeilalte părți - cumpărătorul, care se obligă în schimb a plăti vânzătorului prețul bunului vândut.
În drept s-au invocat prevederile art. 19 litera e) din Legea nr. 340/2004, republicata, cu modificările si completările ulterioare, art. 3, art. 10 și 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare, art. 2, alin. 1 lit. "d", Cod procedură civilă, art.1294, art.1295, art.1314 și art.1315 din Codul civil, art.2 din Titlul X privind Circulația juridică a terenurilor din Legea nr.247/2005 cu modificările și completările ulterioare.
Pârâta C. Local al comunei I. -M. a depus la dosar "Note de ședință"; prin care a arătat următoarele:
La Judecătoria Năsăud s-au aflat pe rol mai multe dosare în care C. local I. M. avea calitatea de reclamant și pentru care s-au pronunțat sentințe definitive și irevocabile prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate a C. I. M. asupra terenurilor în litigiu, astfel că acțiunea P. ui J. B. -N. de anulare a actului emis de autoritățile publice locale rămâne fără obiect.
Față de conținutul notelor de ședință și a hotărârilor judecătorești depuse la dosar, reprezentanta reclamantului a susținut, în cadrul dezbaterilor din ședința publică din_, rămânerea acțiunii fără obiect.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea în anulare formulată de P. județului
B. -N., în exercitarea controlului de tutelă administrativă reglementat de art. 3 din Legea nr. 554/2004, împotriva Hotărârii nr. 28 din_ adoptată de pârâtul C. local al comunei I. -M.
, hotărâre prin care au fost însușite rapoartele de evaluare a mai multor imobile terenuri situate în localitatea I. M. și înscrise în CF Feldru și respectiv CF I. -M., aprobându-se totodată achiziționarea acestora pentru realizarea obiectivului "Stația de epurare și drum de acces", precum și a obiectivului "Construirea unui zid de susținere a drumului Remetea".
Motivul de nelegalitate invocat în cauză viza lipsa identității dintre proprietarii înscriși în evidențele de publicitate imobiliară și persoanele menționate în rapoartele de evaluare ca având calitatea de proprietari ai terenurilor.
Cum în cauză se constată că pe parcursul derulării procedurii judiciare în fața instanței de contencios administrativ autoritatea emitentă a actului administrativ ce face obiectul controlului de legalitate a făcut dovada finalizării demersurilor judiciare întreprinse în vederea recunoașterii dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea persoanelor fizice menționate în rapoartele de evaluare însușite prin hotărârea atacată (conform dispozitivului următoarelor hotărâri judecătorești pronunțate de Judecătoria Năsăud: sentința civilă nr. 756/2012 pronunțată în dosar nr._, sentința civilă 841/2012 pronunțată în dosar nr._ și sentința civilă nr. 3176/2011 pronunțată în dosar nr._ ), cererea în anulare formulată de reclamant apare ca nefondată, motivul de nelegalitate nemaisubzistând la data pronunțării prezentei hotărâri.
În cauză nu s-ar putea reține rămânerea fără obiect a acțiunii câtă vreme actul administrativ unilateral supus analizei ființează și este producător de efecte juridice.
Prin urmare, față de cele reținute, tribunalul urmează să respingă, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ exercitată de P. județului B. -N. în conformitate cu prevederile art. 3 și 18 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
2
ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.
J. B. -N.
, cu sediul în B., P. P. R., nr.1, județ B. -N. în contradictoriu cu pârâtul C. Local al C. I. M.
, cu sediul în I. -M., strada Principală nr. 200, județ B. -
N. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
A. P. M. | I. | D. M. |
Red/dact: MAP/HVA
_ /4ex
3