Sentința civilă nr. 866/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 866/2013Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: A. G. C. Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de contestatoarea G. A. în contradictoriu cu intimata D. C. - A. N. DE A. F., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin serviciul registratură al instanței, contestatoarea a depus la dosarul cauzei precizări cu privire la contestația la executare formulată, în sensul lămuririi capetelor de cerere și a motivelor pentru care solicită admiterea acțiunii, invocând de asemenea excepția necompetenței materiale a T. ului C. .
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a T. ului
C. invocată de către reclamantă.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus pe rolul Judecătoriei C. -N., contestatoarea G. A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C. anularea titlului executoriu nr.48889/_ emis de intimată și actele subsecvente, precum și restituirea sumei de 1358 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că titlul executoriu contestat este lovit de nulitate, având în vedere că decizia în baza căreia s-a emis acest titlu nu i-a fost comunicat, motiv pentru care executarea silită nu poate începe.
Prin Sentința civilă nr. 21921/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea T. ului C. - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ .
Ulterior, contestatoarea și-a precizat cererea (filele 5-9), solicitând anularea somației nr.12/_ /98307/_, anularea titlului executoriu susmenționat, anularea executării silite însăși și a tuturor actelor de executate din dosarul de executare nr.27236560/12/_
/98307, întoarcerea executării prin restituirea sumei de 1358 lei de către intimată, cu
1
cheltuieli de judecată. Totodată, a invocat exc epția de n ecom p etență m aterială
a T. ului
, solicitând înaintarea dosarului Curții de Apel C. în vederea soluționării conflictului.
În ceea ce privește excepția necompete nțe i m ateriale
a T. ului C. invocată de reclamantă, care se impune a fi analizată cu prioritate conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o admite pentru următoarele considerente:
După cum a precizat în mod expres reclamanta G. A., obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă contestația la executarea silită însăși declanșată împotriva sa. Reclamanta nu a formulat un petit de anulare a deciziei de impunere care se execută silit, ci înțelege să conteste anumite aspecte care privesc controlul fiscal doar în cadrul
contestației la ex ecu tare
promovate. Or, doar argumentele menționate nu sunt în măsură să atragă competența instanței de contencios, orice instanță fiind ținută să soluționeze strict capetele de cerere cu care a fost învestită (art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă).
Potrivit art. 172 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare _";, iar "Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență";.
Pe de altă parte, art. 400 raportat la art. 373 alin. 2 din codul de procedură civilă stabilește competența exclusivă de soluționare a contestației la executare în favoarea instanței de executare, respectiv a judecătoriei în circumscripția căreia se realizează executarea, iar prin Decizia nr. 14/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite cu ocazia recursului în interesul legii promovat s-a statuat faptul că "Judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege";; această interpretare a textelor legale incidente este obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Reținând și că, în conformitate cu dispozițiile art. 159 pct. 2 din Codul de procedură civilă, necompetența materială este una absolută, neputând fi deci înlăturată, iar potrivit H.G. nr.337/1993, judecătoria în circumscripția căreia se realizează executarea este în speță Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul art.158 din Codul de procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale a T. ului C. și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea judecătoriei menționate.
În temeiul art. 20 și urm. din Codul de procedură civilă, se va constata ivit conflictul negativ de competență și se va înainta dosarul instanței în drept să hotărască asupra acestuia, în cauză operând suspendarea de drept a oricăror acte de procedură.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului C. invocată de reclamantă.
2
Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta G. A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C. , având ca obiect contestație la executare, în favoarea JUDECĂTORIEI C. -N. .
Constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează dosarul Curții de Apel C. în vederea soluționării conflictului.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 ianuarie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
O. -R. L.
Red.GC/tehn.MG 2 ex. 29.01.13
3