Sentința civilă nr. 9655/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr.9655/2013
Ședința publică de la 06 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -M. V.
Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant B. I. și pe pârât C. J. DE P., pârât C. N. DE P. P., pârât CASA DE PENSII L.
T., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâții.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că în data de_ 2 s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței de către pârât întregul dosar de pensie privind pe reclamant, în două exemplare.
Instanța comunică un exemplar din dosarul de pensie reclamantului prezent. Reclamantul arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, calcularea indemnizației lunare începând din 2011.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâtele C. N. DE P., C. J. DE P. C. și C. L. DE P. T., a solicitat anularea deciziei nr. 172685/_, deoarece indemnizația acordată nu ar avea un caracter de indemnizație reparatorie conform prevederilor Legii nr.341/2004, ci una de prestație socială, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia susmenționată în mod eronat s-a invocat plata eronată a sumelor calculate și încasate, deoarece indemnizația acordată este o indemnizație reparatorie de revoluționar și nu de prestații sociale. Reclamantul a mai arătat că această indemnizație are un statut aparte și nu se poate modifica decât în funcție de salariul mediu brut pe economice, stabilit prin bugetul de stat, respectiv că a fost diminuată cu 15%, fiind supusă și reținerilor CASS.
În drept, art. 14, 16 din legea 118/2010.
Pârâtele legal citate nu au formulat întâmpinare.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform disp. art. 157 din Legea 263/2010.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând și coroborând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamantul este beneficiarul unei indemnizații reparatorii lunare acordate în temeiul Legii nr. 341/2004 a recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987.
Prin Decizia nr. 172685/_ emisă de pârâtă, în temeiul art. 179 din legea 263/2010, în sarcina reclamantului s-a constituit un debit în cuantum de 2309 lei, reprezentând drepturi plătite necuvenit acestuia în perioada_ -_ .
În motivarea deciziei s-a arătat că plata necuvenită a drepturilor a fost generată de aplicarea eronată începând cu_ a Legii 285/2010, îndemnizația conform Legii 341/2004 fiind plătită la nivelul anterior Legii 118/2010, deși corect ar fi fost majorarea cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010.
Potrivit art. 3 alin.1 lit. b pct.3 din Legea 341/2004, "Pentru cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața și în semn de gratitudine față de cei care au luptat pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989, se instituie următoarele titluri: (…)3. Luptător Remarcat prin fapte Deosebite";. Art. 4 alin.4 din același act normativ stabilește că persoanele care au obținut titlurile de Luptător Remarcat prin fapte Deosebite beneficiază de o indemnizație lunară reparatorie calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut pe economie din luna anterioară celei în care se face plata.
Prin art. 14 lit. d din Legea nr. 118/2010 s-a stabilit că de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv_, au fost reduse cu 15% indemnizațiile prevăzute de Legea 341/2004. în temeiul acestor dispoziții a fost recalculată în sensul reducerii cu 15% indemnizația raportat la cuantumul de 2020 lei aflat în plată în luna iunie 2010. Potrivit art.16 din Legea nr.118/2010, prevederile art. 14 din lege s-au aplicat până la data de 31 decembrie 2010, legiuitorul stabilind că începând cu data de 1 ianuarie 2011 urmează a se aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condițiile Legii-cadru nr. 330/2009, cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat și ale legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011.
Ulterior, prin art. 10 alin 1 din Legea 285/2010 s-a prevăzut că începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute, printre alte,e la art. 14 din Legea 118/2010, se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010. Or, cuantumul indemnizației aflat în plată în luna octombrie 2010 era deja diminuat cu 15% față de cel din iunie 2010. Coeficientul de majorare de 15% a fost aplicat unei indemnizații deja diminuate, astfel că suma efectivă cu care s-a majorat indemnizația este în mod evident mai mică decât cea cu care s-a diminuat în luna iulie 2010, prin voința legiuitorului.
Nu pot fi reținute astfel susținerile reclamantului contestator cu privire la raportarea în mod greșit la un alt venit decât salariul mediu brut pe economie, întrucât printr-o lege specială, respectiv Legea 285/2010, începând cu data de_ s-a stabilit o modalitate diferită de calcul, derogatorie de la dispozițiile inițiale ale Legii 341/2004, calculul indemnizației urmând a se raporta la suma în plată în luna octombrie 2010. Așadar, în mod corect la calculul indemnizației pentru luna ianuarie 2011 pârâta a calculat indemnizația cuvenită reclamantului prin aplicarea majorării de 15% la cuantumul indemnizației în plată în luna octombrie 2010.
Prin urmare, prin voința legiuitorului exprimată în cuprinsul art. 10 din legea 285/2010, cuantumul indemnizației a fost majorat, dar nu a fost readus la nivelul indemnizației din luna iunie 2010.
Potrivit art. 179 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripție de 3 ani, alin. 4 al aceluiași articol stabilind că sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii și al caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu.
Întrucât în perioada_ -_ reclamantului i-a fost achitată necuvenit o indemnizației la nivelul celei care i se cuvenea în luna iunie a anului 2010, iar acesta nu a contestat încasarea acestor sume, instanța apreciază că în mod legal pârâta a emis Decizia nr. 172685/_ .
Pentru considerentele expuse, neputând fi reținute motive de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei emise de pârâtă și contestate de reclamant, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. I., cu domiciliul în C. T., str. Baii nr. 10, Bl. L 3, ap.1, jud. C., împotriva pârâtei C. J. DE P. C., cu sediul în C., str. G. C. nr. 2, jud. C., având ca obiect asigurări sociale, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2013.
Președinte, R. -M. V. | Asistent judiciar, B. -A. C. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, C. S. |
Red./Dact. RMV/_