Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2267/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2267/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 2164/85/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI F.
Dosar nr._
DECIZIE NR. 2267/2015
Ședința publică din data de 24 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O. M. P.
Judecător: L. I. G.
Judecător: C. C. F.
Grefier: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru S. F. Orășenesc A. în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu și reclamanta F. A., împotriva Sentinței nr.213/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu –Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa reprezentantului recurentei-pârâtei A.J.F.P. Sibiu - în numele și pentru S.F.O. A., lipsa reprezentantului intimatei-pârâte Administrația F. pentru Mediu, precum și lipsa intimatei-reclamante F. A. și a reprezentantului acesteia, av. R. R. T..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că: recursul a fost motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru; procedura prealabilă a fost parcursă anterior stabilirii primului termen de judecată; recurenta-pârâtă A.J.F.P. Sibiu în numele și pentru S.F.O. A. și intimata-reclamantă F. A. au solicitat judecarea cauzei și în lipsa acestora.
Față de actele dosarului și solicitarea recurentei-pârâte A.J.F.P. Sibiu-în numele și pentru S.F.O.A. și a intimatei-reclamante F. A. de judecare a cauzei în lipsă, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, Curtea declară închisă cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin Sentința nr.213/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta F. A. în contradictoriu cu pârâții S. F. Orășenesc A. și Administrația F. pentru Mediu și în consecință au fost obligați pârâții să restituie reclamantului suma de 2690 lei, reprezentând suma achitată de reclamant cu titlu de taxă pentru emisii poluante potrivit chitanței TS7 nr._/07.05.2012 precum și dobânda legală aferentă acestei sume, conform Codului de procedură fiscală, începând cu data achitării taxei și până la data plății efective; la plata sumei de 799 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - în numele și pentru S. F. Orășenesc A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, și pe cale de consecință: în principal, casarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală; în subsidiar, respingerea acțiunii față de A.F.P. (actual Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu; obligarea doar a Administrației F. pentru Mediu București - beneficiarul taxei de poluare, la restituirea taxei de poluare.
În expunerea motivelor, recurenta susține că F. A. a achiziționat un autoturism, pentru a cărui înmatriculare a achitat în temeiul Legii nr.9/2012 taxa pentru stabilirea emisiilor poluante provenite de la autovehicule.
De asemenea, recurenta susține că în speță sunt aplicabile dispozițiile: Legii nr.9/2012 și H.G. nr.9/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.9/2012,
Totodată, recurenta susține că, dispozițiile Legii nr.9/2012 nu contravin prevederilor din Tratatul Comunității Europene.
Astfel, art.110 din Tratatul U.E. reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Așa cum rezultă din conținutul art.110 alin.1 din Tratatul C.E. potrivit căruia „nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare”, norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Recurenta susține de asemenea că, potrivit art.4 din Legea nr.9/2012, legiuitorul român a înlăturat discriminarea indirectă pe care o invocă reclamantul, în sensul că sunt obligați să plătească taxa de poluare atât autovehiculele second-hand achiziționate din Comunitatea Europeană la prima lor înmatriculare în România, cât și autovehiculele second-hand achiziționate de pe piața internă și reînmatriculate în România.
Astfel, în mod corect prin Decizia emisă de AFP s-a calculat taxa pentru stabilirea emisiilor poluante provenite de la autovehicule, decizia fiind temeinică și legală, motivată în baza textelor de lege care nu au fost declarate neconstituționale, ci reprezintă voința legiuitorului român exprimată într-o normă de drept.
Se impune a se constata că taxa de emisii poluante nu face parte și nu se regăsește în bugetul consolidat al statului, care este administrat de Ministerul Finanțelor Publice și organele teritoriale și urmează a fi restituită de către beneficiarul taxei, respectiv de Administrația F. pentru Mediu,
Astfel, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu- în numele și pentru S. F. Orășenesc A., în mod greșit a fost obligată la plata taxei de poluare în condițiile în care, potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.9/2012, „taxa se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Recurenta critică hotărârea instanței de fond și în ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat, solicitând respingerea acestora întrucât complexitatea muncii apărătorului a fost foarte redusă deoarece datorită volumului mare de cauze având același obiect, motivarea juridică nu a mai necesitat elaborarea și invocarea unor motive noi pe baza unei activități laborioase de cercetare juridică pe acest subiect.
În drept, au fost invocate dispozițiile: art.483, art.488 pct.8 și următoarele din Codul de procedură civilă, art.1 și următoarele din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, Legea nr.9/2012 și H.G. nr.9/2012.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Prin întâmpinarea formulată și depusă în scris la dosar (f.19-21), intimata-reclamantă F. A., prin mandatarul acesteia-av.R. R. T., a solicitat respingerea ca netemeinic a recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu- în numele și pentru S. F. Orășenesc A. împotriva Sentinței nr.213/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu –Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F. în dosarul nr._ și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.
De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, conform chitanței depuse la dosar.
Analizând legalitatea sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Critica recurentei se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Ceea ce se contestă în cauză este interpretarea dispozițiilor din Legea 9/2012 prin raportare la cele ale art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, explicitate prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil, incompatibil cu primul.
Așa cum rezultă din actele dosarului, taxa pe emisii poluante a fost încasată în temeiul Legii 9/2012, la data de 07.05.2012, act normativ care stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Art. 4 alin.1 lit. a) din același act normativ stipulează că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
Demn de reținut este faptul că art. 4 alin. (2) stipulează faptul că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Acest text a fost introdus în scopul armonizării legislației interne cu cerințele de nediscriminare stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑402/09 T. c. Statului Român prin Ministerul Finanțelor.
Cu această ocazie s-a reținut că „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În opinia C.J.U.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E. iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C‑263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr. 50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Instituind o taxă și pentru tranzacțiile cu „produsele similare”legiuitorul nu a făcut altceva decât să se conformeze celor reținute de instanța europeană.
Prin Ordonanța din 03.02.2014 pronunțată în cauzele conexate C‑97/13 G. C. și C‑214/13 G. C., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Însă în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 79 din 31 ianuarie 2012 a fost publicata Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 1/2012 prin care s-a prevăzut că „Începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspenda pana la 1 ianuarie 2013.”
Relativ la acest act, prin aceeași Ordonanță, instanța europeană a reținut că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012,(…). Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012. În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr. 1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În acord cu cele reținute de instanța comunitară, Curtea apreciază că regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În concluzie, soluția legislativă adoptată prin Legea nr. 9/2012 în forma în vigoare în perioada 01.01.2012 – 31.12.2012 NU este conformă dreptului unional, astfel că reclamantul nu trebuia să plătească taxa pentru emisii poluante, cererea sa de restituire fiind pe deplin justificată.
Critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată nu poate fi apreciată ca fiind întemeiată de către instanța de control judiciar.
Prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art.451 din codul de procedură civilă atunci când a stabilit ca pârâtele să fie obligate să achite reclamantei suma de 799 lei cheltuieli de judecată, reprezentând: taxa judiciară de timbru aferentă cererii (299 lei) și onorariul de avocat (500 lei), analizând în mod concret, poziția procesuală a pârâtelor.
Din acest punct de vedere criticile recurentei nu pot fi primite în condițiile în care pârâta s-a opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu a înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând petentul să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.
Astfel, prin soluția pronunțată de instanța de fond, pârâtele sunt în culpă procesuală, iar acordarea cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit de instanță este justificat, în condițiile în care acestea nu-și reglează în mod corespunzător conduita și determină prin opoziția lor continuă ca cei ce reclamă restituirea taxei de poluare să apeleze la justiție.
De altfel, analiza prestației apărătorului este sumară și nerealistă în condițiile în care recurenta nu a avut un reprezentant la dezbaterea în fond a pricinii în raport cu judecătorul fondului care a putut realiza cuantificarea efortului acestuia în mod direct și nemijlocit, realizând o justă apreciere a sa.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.496 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - în numele și pentru S. F. Orășenesc A. va fi respins ca nefondat, sentința recurată fiind legală și temeinică sub toate aspectele criticate.
În temeiul art.453 din Noul Cod de procedură civilă, va fi obligată recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - în numele și pentru S. F. Orășenesc A. să plătească intimatei-reclamante F. A. suma de 250 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. F. Orășenesc A. împotriva Sentinței nr.213/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu –Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F..
Obligă pârâtul recurent la plata sumei de 250 lei în favoarea intimatului reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2015.
Președinte, O. M. P. | Judecător, L. I. G. | Judecător, C. C. F. |
Grefier, R. B. |
Red./ Tehnored.L.I.G.
6 ex./02.07.2015
Jud. fond.P. L.A.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1897/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2271/2015.... → |
|---|
