Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 1190/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1190/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 145/57/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1190/2015
Ședința publică de la 24 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător F. I. P.
Judecător M. K.
Grefier C. G.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare declarată de contestatorii M. E., V.-P. B. și V.-P. M. împotriva deciziei nr. 8286/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ * în contradictoriu cu intimatul P. M. Sibiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru contestatorii reclamanți, avocat D. Baco, lipsă fiind intimatul pârât.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință.
Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură din partea pârâtei Municipiul Sibiu întâmpinare.
Instanța comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta reclamațiilor.
Reprezentanta contestatorilor depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar 0,30 lei și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentanta reclamanților avocata D. Baco solicită admiterea contestației în anulare împotriva deciziei 8286/2014 Curții de Apel A. I., modificarea deciziei atacate, sub aspectul reținerii spre rejudecare a cauzei în conformitate cu art. 317 alin 2 C.P.C. și pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu în conformitate cu art. 318 teza a II a C.P.C..
Arată că în conformitate cu art. 317 alin 2 C.P.C. s-au încalcat norme de procedură materială a instanței, întrucât susține că nu era abilitată să rejudece fondul după casare. Mai arată că acesta a fost și considerentul pentru care în cel de al doilea ciclu procesual, în recurs, hotărârea instanței de fond a fost casată din nou. Susține că se află în situația unei duble casări a hotărârii instanței de fond care a analizat de fiecare dată fondul cauzei, instanța de recurs susținând că era abilitată să rejudece cauza pe fond sau să pronunțe o hotărâre de casare cu trimitere spre rejudecare. Arată că în conformitate cu art. 312 (6) C.P.C. casarea cu trimitere poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului în situația în care instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului. De asemenea arată că după casarea cu trimitere potrivit alin 5 sau 6, intervine o nouă casare în aceeași cauză, tribunalele și curțile de apel vor rejudeca cauza în fond, fiind aplicabile depozițiile alin 4. Astfel susține că dispozițiile alin 4 reprezintă norma general aplicabilă pentru cazurile prevăzute de art. 304 pct 1-5 C.P.C., iar pentru ipoteza dublei casări arată că legiuitorul a prevăzut norme speciale aplicabile sub aspect procedural. Invocă și prevederile art. 20 alin 3 din Legea 554/2004.
Învederează că prezenta contestație se întemeiază și pe dispozițiile art. 318 (1) teza a II a C.P.C., întrucât instanța a omis să cerceteze toate motivele de recurs invocate.
Arată că a criticat soluția instanței de fond cu privire la încălcarea prevederilor art. 3 din OUG 27/2003 modificată prin Legea 486/2003, iar cercetarea acestui motiv de recurs era important întrucât recurenții au procedat la închiderea celor două balcoane ale fațadei, având convingerea că emitentul a avizat documentația în baza dispoziției de șantier fără obiecțiuni. Altfel recurenții nu ar fi riscat să închidă balcoanele pentru a ajunge în situația de a nu mai putea intabula construcția. Solicită admiterea contestației considerând că prin modul de soluționare a acțiunii reclamanților au fost vătămați în drepturile lor procesuale.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față:
Prin sentința administrativă nr. 1614/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ * s-a respins acțiunea formulată de reclamanții M. E. V.-P. B. și V.-P. M. în contradictoriu cu pârâtul P. M. Sibiu.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Acțiunea reclamanților, așa cum a fost precizată, are ca obiect obligarea pârâtului la încheierea procesului verbal de recepție precum și la eliberarea certificatului de atestare a edificării construcției, pentru imobilul situat în Sibiu, .. 3, identificat în CF Sibiu nr. 102 935, nr. top 4009/7/1.
Având în vedere probatoriul administrat în cel de al II-lea ciclu procesual, refuzul pârâtului de a încheia proces verbal de recepție și de a elibera certificatul de atestare a construcțiilor este justificat.
Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 5 din Legea nr. 50/1991, construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuat recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi întabulate în cartea funciară, iar potrivit dispozițiilor art. 56 ind. 1 din Legea nr. 350/2001 nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop . unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire.
În speța dedusă judecății, se constată că beneficiarii nu au respectat autorizația de construire în sensul că a fost depășit atât procentul de ocupare a terenului cât și coeficientul de utilizare a terenului (raport expertiză fila 30 dosar, supliment raport expertiză fila 72 dosar).
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobată prin Ordinul nr. 839/2009 prevăd la art. 67 alin. 2 lit. d că schimbarea soluțiilor tehnice de proiect pe parcursul execuției pe bază de dispoziție de șantier dată de proiectantul lucrărilor și verificată de către un verificator de proiecte atestat dacă nu se modifică condițiile de amplasament, distanțe minime față de limitele proprietății ori aspectul clădirii.
Aceste dispoziții interzic schimbarea prin dispoziția de șantier a soluției tehnice, în cazul nerespectării procentului de ocupare a terenului și a coeficientului de utilizare a terenului.
Față de aceste considerente, s-a apreciat că refuzul pârâtului de a încheia procesul verbal de recepție și de a elibera certificatul de edificare a construcției este justificat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții M. E. V.-P. B. și V.-P. M. solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea opțiunii lor procesuale reclamanții au susținut că hotărârea atacată este fundamentată pe o greșită aplicare a legii pentru următoarele considerente:
1. Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Anexei 2 la Legea nr. 350/2001 cu privire la definirea noțiunilor de POT și CUT, împrejurare ce a condus la concluzia că prin operațiunea de închidere a balcoanelor au fost încălcate cerințele tehnice ale autorizației de construcție. Eliminarea balcoanelor din calculul suprafețelor construite desfășurate, fără a distinge între balcoanele acoperite și cele neacoperite, coroborată cu definiția legală a „suprafeței construite” conduce la concluzia că balcoanele neacoperite sau cele acoperite având o distanță mai mare de 3 m față de solul amenajat, nu se includ în suprafața construită și implicit în suprafața desfășurată. În concluzie, operațiunea de închidere a balcoanelor, poziționate la o distanță mai mare de 3 m față de solul neamenajat nu a mărit suprafața construită și pe cale de consecință nu a modificat POT-ul și CUT-ul impus de documentația tehnică a autorizației de construire.
2. Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 67 alin. 2 și art. 46 alin. 2 din Ordinul nr. 839/2009 privind Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991. Emitentul autorizației trebuia să comunice titularului autorizației punctul său de vedere la documentația depusă ulterior autorizării în temeiul art. 46 alin. 2 din Ordinul nr. 839/2009, întocmită în baza dispoziției de șantier nr. 4/05.04.2011, pentru a da posibilitatea reclamanților să facă demersurile necesare spre a da explicațiile necesare, pentru a corecta documentația sau pentru a solicita o nouă autorizație.
3. Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 561 din Legea nr. 350/2001 care reglementează interdicția de a iniția și aproba documentații de urbanism care au ca scop . unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire, întrucât, pe de o parte, acest text de lege a intrat în vigoare la 01.01.2012, ulterior cererii reclamanților de-a li se elibera a certificat de terminare a construcției, iar pe de altă parte acest din urmă act solicitat nu se încadrează în categoria documentațiilor de urbanism.
În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. raportat la textele de lege menționate din ordinul nr. 839/2009, Legea nr. 50/1991, Legea nr. 350/2001 și O.u.G. nr. 27/2003.
Prin întâmpinare pârâtul P. M. Sibiu a solicitat respingerea recursului reclamanților, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond, apreciată ca temeinică și legală.
Prin decizia nr. 8286/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar_ * s-a admis recursul declarat de reclamanții M. E., V. – P. B. și V. – P. M. împotriva sentinței administrative nr. 1614/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ în dosar nr._ *, a fost casată în tot sentința atacată și rejudecând cauza s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții M. E., V. – P. B. și V. – P. M. în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului Sibiu.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a constat că recursul pârâtei este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
1. Hotărârea ce constituie obiectul recursului de față a fost pronunțată în urma casării cu trimitere spre rejudecare a sentinței administrative nr. 4091/CA/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar_ prin decizia nr. 1713/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Ambele hotărâri ale instanței de fond au fost pronunțate de același judecător, în condițiile în care ambele au soluționat pe fond litigiul, judecătorul cauzei spunându-și părerea cu privire la legalitatea și temeinicia actelor contestate, chiar dacă această părere este fără o cercetare aprofundată a cauzei în urma administrării unui probatoriu complet.
În această situație erau incidente dispozițiile prevăzute de art. 24 alin. 1 C.p.civ. conform cărora „judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare”. Normele juridice privitoare la incompatibilitate sunt de ordine publică, iar soluționarea cauzei de un judecător incompatibil afectează valabilitatea hotărârii pronunțate în aceste condiții, situația juridică circumscriindu-se motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C.p.civ., instanța de fond nefiind alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Curtea în temeiul art. 312 alin. 3 C.p.civ. raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a dispus casarea hotărârii atacate cu consecința reținerii cauzei spre rejudecare.
2. În rejudecare, Curtea a reținut următoarele:
Reclamanții au edificat un imobil situat în Sibiu, .. 3, pentru care a fost emisă autorizația de construire nr. 724/2010 prin care s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru consolidare, modificări interioare și etajare 2 nivele + mansardă în volumul podului rezultat.
Ulterior emiterii autorizației de construire, reclamanții au înregistrat sub nr._ din 07.04.2011 Dispoziția de șantier nr. 4/05.04.2011 prin care s-au dispus următoarele: „realizarea unor ziduri de cărămidă cu grosime de 400 mm (zidărie și termoizolație) pentru închidere parțială balcoane. La etajele 1 și 2 acestea se vor construi pe axul 4 între șirurile A-B, F-H axul 2 …”.
La finalizarea construcției reclamanții au formulat cerere pentru eliberarea certificatului de atestare a construcției adresată pârâtului care, prin adresa nr. 6159/30.01.2012 s-a respins, motivat de faptul că din verificările efectuate atât în teren cât și la dosarul arhivei s-a constatat că autorizația de construire nr. 724/07.10.2010 nu a fost respectată, procentul de ocupare al terenului (POT) de 58% este depășit față de 51% autorizat. S-a recomandat reclamanților să procedeze la încadrarea construcției în indicii urbanistici aprobați.
Este necontestat și rezultă cu evidență din certificatul de urbanism nr. 221/18.02.2010 că procentul de ocupare al terenului (POT) aprobat este de 51,62%, iar în prezent conform concluziilor expertului desemnat în cauză rezultă că acest indicator este situat la 57,48%. La acest procent, susține expertul, s-a ajuns prin luarea în considerare a etajelor 1 și 2 (conturul exterior sau perimetrul etajelor – Proiectat pe sol), care a suferit modificări prin închiderea balcoanelor cu pereți de zidărie, rezultând o suprafață de 232,80 mp pentru fiecare nivel în parte și care prin raportare la suprafața parcele construite a dus la procentul arătat.
Susținerile recurenților reclamanți în sensul că suprafața balcoanelor închise nu trebuia luată în considerare la calculul acestui indicator nu sunt întemeiate.
Astfel, Anexa 2 la Legea nr. 340/2001 definește POT ca „raportul dintre suprafața construită (amprenta la sol a clădirii sau proiecția pe sol a perimetrului etajelor superioare) și suprafața parcelei. Suprafața construită este suprafața construită la nivelul solului, cu excepția teraselor descoperite ale parterului care depășesc planul fațadei, a platformelor, scărilor de acces. Proiecția la sol a balcoanelor a căror cotă de nivel este sub 3,00 m de la nivelul solului amenajat și a logiilor închise ale etajelor se include în suprafața construită.”
Chiar dacă în dispoziția de șantier arătată se vorbește de închiderea parțială a balcoanelor, această operațiune a fost efectuată prin construirea unor ziduri de cărămidă cu grosimea de 400 mm, ce au schimbat funcțiunea acestora, suprafața lor fiind inclusă în încăperile pe care erau destinate a le deservi, formând un tot unitar. Că este așa rezultă cu claritate din documentația tehnică atașată dispoziției de șantier nr. 4/2011, ca de exemplu schița de la fila 16, autorizată inițial, în comparație cu schița de la fila 18, modificatoare, ce vizează același nivel și de unde rezultă că suprafața dormitorului 2 a fost mărită prin dispariția balconului ce era destinat să-l deservească potrivit planului aprobat inițial.
Ca atare nu mai este vorba de balcoane închise, iar luarea în considerare a acestora la calcularea POT-ului este corectă.
Luând în considerare aspectele arătate, nu era posibilă modificarea soluției tehnice pe bază de dispoziție de șantier, întrucât nu era îndeplinită condiția prevăzută de art. 67 alin. 2 lit. d Ordinul MDRL nr. 839/2009, conform căreia această operațiune era permisă numai dacă nu se modifică condițiile de amplasament (regim de înălțime, POT, CUT, aliniament, distanțele minime față de limitele proprietății, ori aspectul construcției). Ca atare, reclamanții erau obligați la a opri lucrările și de a solicita emiterea unei noi autorizații de construire corespunzător modificărilor aduse proiectului conform alin. 1 al art. 67.
Pârâtul nu era obligat la conduita prescrisă prevăzută de art. 46 alin. 2 din Ordinul MDRL nr. 839/2009 conform căruia „În situația în care, în urma analizei documentației depuse, se constată faptul că documentația tehnică - D.T. este incompletă sau necesită clarificări tehnice, potrivit prevederilor art. 7 alin. (3) din Lege, acest lucru se notifică în scris solicitantului, în termen de 5 zile calendaristice de la data înregistrării, cu menționarea elementelor necesare în vederea completării acesteia”, întrucât această operațiune era valabilă la momentul verificării documentației tehnice în vederea autorizării, ceea ce nu este cazul în speță.
Cele expuse în precedent demonstrează caracterul justificat al refuzului pârâtului de a elibera certificatul de atestare a construcției reclamanților, prin adresa nr. 6159/30.01.2012, motiv pentru care acțiunea introductivă de instanță va fi respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei instanței de recurs a declarat contestație în anulare contestatorii M. E., V. – P. B. și V. – P. M. solicitând să se dispună in principal admiterea contestatiei in anulare, modificarea deciziei atacate sub aspectul reținerii spre rejudecare a cauzei și pe cale de consecința, trimiterea cauzei spre rejudecare în favoarea Tribunalului Sibiu, in vederea rejudecarii cauzei, în subsidiar admiterea contestatiei in anulare, fixarea unui nou termen de judecata a recursului, sau modificarea deciziei atacate sub aspectul modului de solutionare pe fond a cauzei în sensul admiterii acțiunii asa cum a fost precizata.
În motivare contestatorii arată că sub aspectul cererii principale formulate înțeleg sa se prevaleze de prevederile art. 317 pct. 2. C.P.C. anterior.
Instanța de recurs (în al doilea ciclu procesual) a reținut că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 1 C.P.C raportat la prevederile art. 24 C.P.C. anterior, în conformitate cu care judecătorul a soluționat cauza pe fond, în primul ciclu procesual nu mai putea să ia parte la judecata aceleiași pricini, în caz de rejudecare după casare.
Problema pe care o supune discuției este aceea dacă – în situația unei duble casări a hotărârii instanței de fond care a analizat de fiecare dată fondul cauzei – instanța de recurs era abilitată să rejudece cauza, pe fond, sau trebuia să pronunțe o hotărâre de casare cu trimitere spre rejudecare.
Contestatorii susțin că dezlegarea acestei probleme este dată de prevederile art. 312(6)1 C.P.C. anterior și art. 20(3) din Legea 554/2004 care se referă expres la ipoteza dublei casări a hotărârii instanței de fond.
Contestatorii își întemeiază contestația în anulare și pe dispoz. art 318 (1), teza a doua c.pr. civila anterior, deoarece instanța a omis sa cerceze toate motivele de recurs invocate.
Astfel contestatorii au criticat soluția instanței de fond cu privire incalcarea prevederilor art 3 (1) din OUG 27/2003, modificata prin Legea 486/2003, privind procedura aprobarii tacite, in conformitate cu care, termenul de „autorizație” include și avizele, licențele, permisele, aprobările sau alte asemenea operațiuni administrative prealabile ori ulterioare autorizării. ”
Susțin că dacă instanța de recurs ar fi cercetat acest motiv de recurs, ar fi reținut ca intimata avea obligația sa notifice recurenții in legătură cu documentația aferenta Dispoziției de șantier 4/2011, deoarece obligația stabilita in sarcina acesteia conform prevederilor art 46(2) din Ordinul 839/2009, (de comunicare a poziției organului emitent fata de documentația depusă de solicitant) se extinde și la orice altă documentație ulterioară autorizării, în conformitate cu textul art. 3(1) din OUG 27/2003.
Pe cale de consecința, emitentul autorizației ar fi trebuit sa comunice titularului autorizației punctul său de vedere cu privire la documentația depusa ulterior autorizarii, intocmita in baza acelei Dispoziții de șantier, pentru a da posibilitatea acestuia din urma sa faca demersuri pentru a da explicații suplimentare, pentru a corecta documentația, sau pentru a solicita, dupa caz, o noua autorizatie.
Nici intimata nu a contestat că ar fi avut aceasta obligație, arătând doar ca nu a considerat necesar sa comunice poziția, deoarece documentația ar fi fost avizata de ‘’o persoana necompetenta”.
Contestatorii au arătat instanței de recurs ca persoana care a vizat documentația inițiala (întocmita in vederea emiterii autorizației de construcție ) a vizat si documentația suplimentara întocmita in baza Dispoziției de șantier, deoarece semnătură acesteia apare pe ambele avizări ale documentației.
Prin urmare,cercetarea acestui motiv de recurs era extrem de importanta deoarece, recurenții contestatori au procedat la închiderea celor doua balcoane ale fațadei, avand convingerea ca emitentul a avizat documentația întocmită in baza Dispoziției de șantier fără nici o obiecțiune.
În caz contrar, recurenții nu ar fi riscat niciodată sa închidă acele balcoane, pentru a ajunse in situația limita de a nu mai putea intabula construcția.
Contestatorii au invocat drept motiv de recurs greșita aplicare a dispoz. art. 56 indice 1 din Legea 350/2001 susținând că acest motiv de recurs nu a fost cercetat.
Pe de alta parte, certificatul de terminare a construcției în vederea intabulării acesteia nu reprezintă „documentație de urbanism” in sensul legii, deoarece, în conformitate cu prevederile art 45 din Legea 350/2001,republicata „documentațiile de urbanism sunt următoarele:
a) Planul urbanistic general și regulamentul local aferent acestuia;
b) Planul urbanistic zonal și regulamentul local aferent acestuia;
c) Planul urbanistic de detaliu.”
În concluzie, prin modul de soluționare a acțiunii reclamanților (prin doua hotarari ale instantei de fond anulate, si o rejudecare - în recurs, fără analiza tuturor motivelor invocate de aceștia), apreciază că au fost profund vatamați in drepturile lor procesuale.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 317 pct.2 și art.318 alin.1 teza II Cod pr. civilă.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată .
CURTEA, analizând contestația în anulare de față, raportat la motivul invocat, reține următoarele:
Contestatorul își întemeiază contestația în anulare pe prevederile art. 317 pct.2 și art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă anterior potrivit cărora ,, Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când … instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
În ceea ce privește disp. art.317 alin. 1 C.pr.civ în mod corect s-a reținut de către instanța de recurs că hotărârea a fost pronunțată în urma casării cu trimitere spre rejudecare a sentinței administrative nr. 4091/CA/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar_ prin decizia nr. 1713/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Ambele hotărâri ale instanței de fond au fost pronunțate de același judecător, în condițiile în care ambele au soluționat pe fond litigiul, judecătorul cauzei spunându-și părerea cu privire la legalitatea și temeinicia actelor contestate, chiar dacă această părere este fără o cercetare aprofundată a cauzei în urma administrării unui probatoriu complet.
În această situație erau incidente dispozițiile prevăzute de art. 24 alin. 1 C.p.civ.. Normele juridice privitoare la incompatibilitate sunt de ordine publică, iar soluționarea cauzei de un judecător incompatibil afectează valabilitatea hotărârii pronunțate în aceste condiții, situația juridică circumscriindu-se motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C.p.civ., instanța de fond nefiind alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Curtea de Apel în temeiul art. 312 alin. 3 C.p.civ. raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a dispus casarea hotărârii atacate cu consecința reținerii cauzei spre rejudecare, astfel că susținerile contestatorilor sunt nefondate.
În ceea ce privește acest al doilea motiv aceste dispoziții legale au în vedere omisiunea instanței de a examina unul din motivele de modificare sau de casare invocate, motive prevăzute la art. 304 din același cod, iar nu argumentele de fapt și de drept indicate de parte care sunt subsumate unui motiv de recurs pe care-l sprijină.
În speță, instanța de recurs a identificat corect și complet motivele de recurs invocate prin declarația de recurs, iar răspunsul a fost cuprinzător în ceea ce privește problematica dedusă judecății.
Celelalte aspecte semnalate vizează deja critici de greșită interpretare și aplicare a normelor incidente ceea ce face ca prezenta cerere să fie un veritabil recurs, aspect ce excede cadrului procesual definit de art. 318 teza II din Codul de procedură civilă.
În plus, Curtea de Apel mai reține că, în speța M. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, in considerarea prezumției de validitate (res iudicata pro veritate habetur) de care se bucura hotărârile judecătorești, si a securității raporturilor juridice, că in absenta unor circumstanțe excepționale – situații numite de Curte „defecte fundamentale” ale hotărârii (e.g. neîndeplinirea procedurii de citare, cauza Tishkevich c. Rusiei; neparticiparea la proces a terțului ale cărui drepturi sunt afectate, cauza Protsenko c. Rusiei) – acest lucru nu justifica desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ce a intrat în puterea lucrului judecat, prin intermediul contestației în anulare.
Ceea ce impune principiul securității raporturilor juridice este ca nicio parte sa nu poată determina redeschiderea unui proces, soluționat definitiv si irevocabil, numai in scopul de a obține o rejudecare a cauzei; revizuirea si contestația in anulare neputând avea semnificația unui “apel deghizat”, ci fiind justificate numai de circumstanțe esențiale si imperative si de nevoia de a asigura un just echilibru intre interesele indivizilor si efectivitatea sistemului judiciar.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art.317 și 318 teza a II-a Cod pr.civ. anterior, împrejurare față de care va dispune respingerea prezentei contestații în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare declarată de contestatorii M. E.,V.-P. B. și V.-P. M. împotriva deciziei 8286/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ * în contradictoriu cu intimatul P. M. Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 03 2015.
Președinte, M. F. | Judecător, F. I. P. | Judecător, M. K. |
Grefier, C. G. |
Red. K.M.
Tehn C.G/2ex/24.04.2015
Jud. recurs. Ș. M, D. D, I. M
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1437/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1848/2015.... → |
|---|
