Pretentii. Decizia nr. 3251/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3251/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 2064/110/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3251/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător V. P.
Judecător C. Ș.
Grefier A. V.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești, împotriva sentinței civile nr. 585 din data de 28 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constată că recursul promovat în cauză de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr.146/1997, solicitându-se judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Instanța constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 585/2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 585/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și în consecință a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceste părți. A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V. C. V. în contradictoriu cu A.F.P.Onești. A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5818 lei reprezentând debit și 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei A.F:P.Onești suma de 5818 lei reprezentând debit și 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judeacată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
În ce privește exceptia inadmisibilitatii actiunii în conformitate cu dispozițiile articolului 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, obiectul unei acțiuni în contencios administrativ poate fi reprezentat nu doar de solicitarea anulării unui act administrativ, ci și de cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri ori a nesoluționării unei cereri în termenul prevăzut de lege.
Iar în conformitate cu dispozițiile articolului 117 litera d din OG92/2003
“Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”
Acțiunea în restituirea sumelor achitate și a dobânzilor aferente ca urmare a „aplicării eronate a prevederilor nu poate fi conditionata de exercitarea unei proceduri prealabile (cauza Metallgesellschaft și Hoechst) mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul European. În principiu, statele membre sunt obligate să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului European. Curtea mai menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt vinovate pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european. (“Se pare că, în cauzele din litigiile principale, Guvernul Regatului Unit îi acuză pe reclamanți de lipsă de diligență și de faptul că nu s-au folosit mai devreme de alte remedii juridice decât cele pe care le-au folosit pentru a contesta compatibilitatea cu dreptul comunitar a prevederilor naționale ce refuzau un avantaj fiscal filialelor unor societăți-mamă nerezidente. Sunt criticați astfel reclamanții pentru faptul că s-au supus legislației naționale și că au plătit impozitul fiscal în avans (ACT) fără a alege impunerea la nivelul grupului de societăți sau fără a utiliza remediile juridice disponibile pentru a contesta refuzul pe care autoritățile fiscale l-ar fi manifestat inevitabil raportat la cererile lor. Exercițiul drepturilor conferite persoanelor private de către normele direct aplicabile ale dreptului comunitar ar deveni imposibil sau excesiv de dificil dacă cererile acestora de restituire sau de compensare bazate pe dreptul comunitar ar fi respinse sau admise doar în parte pentru simplul fapt că persoanele în cauză nu au solicitat un avantaj fiscal pe care legislația națională îl refuza, în scopul contestării refuzului autorităților fiscale cu mijloacele juridice disponibile în acest scop, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar. Răspunsul la întrebarea a cincea trebuie deci să fie acela că este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere ce i-a fost adresată de o filială rezidentă și de societatea-mamă nerezidentă a acesteia pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit avansat de către filială, pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorităților fiscale beneficiul regimului fiscal care ar fi scutit filiala de efectuarea plăților în avans și că acestea nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza filialelor rezidente și societăților-mamă nerezidente beneficiul regimului fiscal”.)
Prin decizia nr 24/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, nepublicată încă, s-a stabilit faptul că “Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesual pasive a DGFP Bacău și a Statului Român, instanța a reținut că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Una din condițiile prevăzute de lege pentru promovarea unei acțiuni civile o reprezintă calitatea procesuală (art 41 C.pr cv).
Ca noțiune juridică, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului pretins ( calitate procesuală activă ), precum și între persoana chemată în judecată ( pârât ) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății ( calitate procesuală pasivă). Instanța este obligată să verifice calitatea procesuală, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății. Lipsa calității procesuale poate fi invocata, pe cale de excepție, în orice stare a procesului, iar în caz de admitere, atrage respingerea acțiunii.
Într-un litigiu de contencios administrativ, pentru a avea calitatea de pârât sau intimat este suficient să se facă dovada că acea autoritate publică este emitenta actului administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării și a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice”. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitatului în termenul legal.
În cazul plății nedatorate raportul juridic se stabilește între partea care a efectuat o plată din eroare (în cazul de față V. C. V.) și partea care primește debitul (AFP Onești), răspunderea fiind fundamentată pe lipsa obligației.
Analizând actul atacat de reclamantă și chitanța de plată, instanța a reținut că decizia de calcul a fost emisă de AFP Onești, iar plata s-a realizat de către debitor în contul organului fiscal-AFP Onești, raporturile juridice fiind încheiate între V. C. V. și AFP Onești.
Față de lipsa raporturilor juridice fiscale dintre reclamant și DGFP Bacău și Statul Român, exceptia este întemeiată.
În ce privește fondul cauzei analizând cererea reclamantului, prin prisma motivelor invocate și a actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, reclamantul a cumpărat autoturismul marca Renaul Laguna la data de 20.02.2009 (dovada fiind realizată prin factura depusă la fila 15), neînmatriculat în România, înmatriculat în Franța la data de 2.07.2002. Pentru înmatricularea autoturismelor pentru prima dată în România organul fiscal a stabilit în sarcina contribuabilului obligația de plată a unei taxe de 5818 lei, contribuabilul achitând cu chitanța de plată depusă la fila 38 la data de 1.11.2010.
Taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, și să soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțată în cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul că toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotararea T. citata mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Instanța a apreciat faptul că în lumina jurisprudenței Curții dispozițiile OUG 50/2008 contravin normelor comunitare, principiile derivate din hotărârile mai sus prezentate fiind aplicabile și în speța de față, având în vedere scopul taxei și modul de aplicare al acesteia la data la care a fost exprimat refuzul autorității publice.
Față de incompatibilitatea normelor cuprinse în OUG 50/2008 cu normele comunitare, instanța a reținut faptul că taxa impusă nu are fundament juridic, lipsa temeiului legal atrăgând lipsa dreptului creditorului bugetar de a stabili în sarcina contribuabilului obligația de plată.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, instanța a reținut că acest capăt de cerere nu este întemeiat, în raport de natura juridică a debitului și de aplicarea normelor speciale cuprinse în Codul de procedură fiscală, norme care se aplică cu prioritate față de regulile generale din materie civilă, principiul restituirii in integrum a sumei achitate fără baza legala fiind definit de dispozițiile articolului 124 Cod procedură fiscală. Atât timp cât legiuitorul a prevăzut în materie de restituire a taxelor fiscale dreptul la dobândă fiscală, și nu la dobândă legală, instanța a reținut cererea ca nefiind întemeiată.
Față de aceste aspecte instanța a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 5818 lei cu titlu de pretenții.
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în temeiul articolul 274 Cod procedură civilă față de culpa procesuală a pârâtei, instanța a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 339,3 lei cu titlu de taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
În ce privește cererea de chemare in garanție formulată de pârâtă AFP Onești:
În conformitate cu prevederile articolului 1 din OUG 50/2008 taxa pe poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Instanța a reținut faptul ca sunt îndeplinite dispozițiile art.63 Cod procedura civila, fiind stabilite raporturile juridice obligaționale între Administrația F. pentru Mediu și pârâtă, cererea de chemare în garanție fiind întemeiată, urmând a fi admisă și obligată chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice suma de 5818 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Onești.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar conform art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului recurenta arată că eronat a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, actul administrativ nu a fost contestat bucurându-se de veridicitate și legalitate, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție. Că în mod contradictoriu se reține de instanță că taxa de primă înmatriculare reglementată prin OUG 50/2008 nu ar fi contrară art. 90 din TCE, că prin OUG 50/2008 s-a instituit taxa de poluare și că acest act normativ și normele de aplicare trebuie aplicate în condițiile art. 5 din Codul de procedură fiscală.
De asemenea susține recurentă că a fost greșit obligată la dobânzi fiscale, că nu există dispoziții legale pentru restituirea sumei.
Curtea, verificând sentința recurată în limitele motivelor de recurs formulate și cu respectarea dispozițiilor art. 3041 cod procedură civilă, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut o situație de fapt în conformitate cu probele administrate și, în ceea ce privește fondul dreptului dedus judecății, o corectă aplicare a legii, cu respectarea atât a principiului supremației Constituției și respectării legilor consacrat prin art. 1 (5) din Constituția României, cât și al priorității dreptului Uniunii Europene, principiu consacrat prin art. 148 (2) și (4) din Constituția României.
Referitor la primul motiv de recurs privind excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamant acesta nu se fondează.
Astfel, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 2.129 lei achitată la bugetul de stat ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor legale (în sensul prevăzut de art. 148 (2) din Constituția României), solicitare înregistrată de recurentă la Administrația Finanțelor Publice Onești sub nr. 6215/19.01.2012 și găsită ca nefiind întemeiată de recurentă, ca urmare a unei greșite interpretări a dispozițiilor legale incidente în cauză la 23.01.2012.
Potrivit art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie la cererea contribuabilului, conform procedurii prevăzute de lege.
Cum recurenta a refuzat restituirea sumei pretinse de reclamant, acesta are deschisă calea valorificării drepturilor sale în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 în condițiile art. 11 alin. 1 lit. b din acest act normativ, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de recurentă, nefiind incidentă în cazul refuzului soluționării cererii, o astfel de procedură putând fi, eventual justificată, doar în condițiile emiterii unei decizii de restituire conform Ordinului nr. 1899/2004, dacă nu sunt incidente dispozițiile dreptului Uniunii Europene așa cum sunt ele consacrate de Curtea de Justiție în cauza Metallgesellschaft și Hoedist și reținute de prima instanță.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
Critica privind elementele contradictorii din hotărârea recurată nu se fondează, referirile instanței de fond la taxa de primă înmatriculare consacrată prin art. 2141 și următoarele din codul fiscal fiind făcute în cadrul unei analize în timp a reglementării taxelor percepute la înmatricularea în România a unui autovehicul, considerentele pentru care cererea reclamantului a fost admise referindu-se la compatibilitatea dispozițiilor din OUG 50/2006 aplicabile comerțului cu autovehicule second-hand cu dispozițiile art. 90 din TCE (110 din TFUE), aceasta reținând corect în dispozițiile analizate sunt în conflict cu dreptul comunitar, norma internă constituie o măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană, de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
Astfel că, așa cum rezultă din art. 4 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 obligația taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Cumpărarea autovehiculelor second-hand din alte state membre și înmatricularea lor în România fiind supuse taxării prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008, în timp ce cumpărarea unui autovehicul, cu aceleași caracteristici tehnice și vechime, dar deja înmatriculat în România (de pe piața națională), nu este supus unei taxe similare, măsura fiscală stabilită pentru autovehiculele de pe piața europeană fiind de natură a descuraja punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre.
În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, în acest litigiu nu prevalează culpa recurentei în aplicarea dispozițiilor legale, aceasta putând face obiectul unei analize în cadrul juridic dat de raportul de reprezentare legală în care se găsește cu statul, ci culpa statului care a pretins o taxă contrară dreptului european, culpă care justifică dreptul contribuabilului de a pretinde o justă dezdăunare.
Cu privire la critica privind obligarea la plata dobânzilor fiscale, aceasta nu se fondează. Astfel, potrivit art. 124 alin. 1 Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Art. 70 alin. 1 din același act normativ, obligă organul fiscal să soluționeze cererile depuse de către contribuabil potrivit codului în termen de 45 de zile de la înregistrare, temeiul plății accesoriilor constituindu-l hotărârea judecătorească.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Onești, împotriva sentinței civile nr. 585 din data de 28 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. C. V. și intimata-chemată în garanție Administrația Finanțelor Publice, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, V. P. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, A. V. |
Red. sent. civ. O.G.P.
Red. dec. rec. Cl.P
Tehnored. VZ/7.10.2013
2 ex.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 23/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 353/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
