Pretentii. Decizia nr. 898/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 898/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 4686/103/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ Decizia nr. 898/2013
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Olguța L. T. - judecător
Judecător V. S. – președinte secție
Judecător M. G. C.
Grefier E. S.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 883/CF din 10 mai 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au fost lipsă la prima, precum și la a doua strigare a cauzei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul ca fiind la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de la plata taxei de timbru potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă prin cererea de recurs, iar cauza se află în stare de judecată, instanța a reținut cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând –
Constată că prin sentința civilă nr. 883/CF/10.05.2012 pronunțată de Tribunalul N., s-a respins excepția inadmisibilității.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul A. I., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Piatra N., Administrația F. pentru Mediu și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. să restituie reclamantului suma de 5.671 lei reprezentând taxă auto precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124 din OG nr. 92/2003.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
A fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei sumele de bani la care aceasta a fost obligată către reclamant.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 39 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a da această soluție, a reținut tribunalul că pentru înmatricularea unui autoturism provenit dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantul a achitat suma de 5671 lei, la data de 5-01-2011, la Trezoreria R.. În cauză este incident RIL pronunțat de ICCJ data de la_, potrivit căruia: procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. Instanța reține totodată că reclamantul s-a adresat în prealabil părătei pentru restituirea taxei, fiind îndeplinit art 7 și 11 LCA –fila 4.
Pe fondul cauzei a reținut că această taxă a fost instituită prin OUG nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri
Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, care stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Instanța a constatat că în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
În cauza T., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a apreciat că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie. Dacă în cauza T. Vs statul român, Curtea s-a pronunțat doar cu privire la forma inițială a OUG nr.50/2008, ulterior, prin Hotărârea pronunțată în cauza c-263/10, I. N. vs statul român, a avut în vedere toate formele ulterioare ale OUG nr.50/2008, și a respins cererea statului român de limitare în timp a efectelor Hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârile N. și T. se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 01.iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Ca atare, în viziunea Curții, toate variantele OUG nr.50/2008, sunt incompatibile cu prevederile art 110 pct.1 din TFUE.
Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, a stabilit că taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală text ce prevede că: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz”.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a constatat că este întemeiată.
Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a fost încasată de aceasta însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.
Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei, și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare, cu dobânda fiscală datorată de pârâtă reclamantului. Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să achite cheltuielile de judecată efectuate de reclamant.
Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N., care a criticat-o sub următoarele aspecte:
În mod greșit a fost soluționată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004, pe fond recurenta a criticat hotărârea cu privire la modalitatea soluționării fondului sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor comunitare, că Decizia CJCE pronunțată în cauza C-402/09 nu are aplicabilitate în cauză fiind obligatorie pentru instanța de trimitere dar numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială, prezentei cereri de restituire a taxei de poluare stabilită în conformitate cu alte prevederi legale decât cele ale OUG nr.50/2008 în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.327/25.04.2008 fără modificările intervenite prin OUG nr.208/2008 și OUG nr.218/2008 nu îi sunt incidente efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 402/09 T..
De asemenea a solicitat recurenta ca instanța de recurs să aibă în vedere dispozițiile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv că după . nu mai poate fi vorba despre o discriminare în condițiile în care conf. art.4 din actul normativ menționat toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt obligate la plata taxei pe emisiile poluante.
A arătat recurenta că instanța de fond în mod greșit a obligat-o la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, situația creată neputând fi imputată recurentei.
De asemenea având în vedere că a fost admisă cererea de chemare în garanție a AFM, numai aceasta ar fi trebuit obligată la plata cheltuielilor de judecată.
A mai solicitat recurenta să se aibă în vedere prevederile art.13 din Legea nr.9/2012 în care se menționează că „Cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz”.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale, naționale și comunitare incidente în cauză, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce vor urma:
Cu privire la motivul de recurs referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța de recurs îl găsește neîntemeiat, considerând că s-a solicitat restituirea unei sume plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, în temeiul art.117 alin.1 din Cod procedură fiscală, astfel că nu se impunea parcurgerea procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia nr.24/14 noiembrie 2011 prin care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea reține că taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, si sa soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță OUG 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțata in cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotărârea T. citata mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Chiar dacă taxa de poluare este achitată conform reglementărilor care au modificat O.U.G. 50/2008, respectiv potrivit O.U.G. 218/2008, decizia sus-invocată a C.J.U.E. are aplicabilitate.
Prin modificările O.U.G. 50/2008, concretizate în O.U.G. 208/2008 și O.U.G. 218/2008 și, ulterior O.U.G. 7/2009, s-au introdus noi elemente de discriminare, în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009, de la plata taxei de poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează tot pe acest criteriu.
O.U.G. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. 218/2008 prevede o creștere a cuantumului taxei de poluare față de cel prevăzut inițial, fiind evident efectul descurajant pentru importuri, dublat de un efect protecționist pentru industria națională (asumat chiar prin expunerea de motive a O.U.G. 218/2008).
Raportat la cele expuse, Hotărârea CJCE în cauza C-402/2009 este obligatorie pentru instanțele române iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. 50/2008, respective O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală .
Este cunoscut faptul că s-a statuat de către CJCE ,că Hotărârea preliminară pronunțată ce poartă asupra interpretării sau a validității unui act comunitar este obligatorie pentru organul de jurisdicție care a formulat acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare.
Atunci însă, când Curtea soluționează o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare, aceasta se pronunță în sensul interpretării sau stabilirii validității dreptului comunitar.
Interpretarea dată de Curte, prin urmare, este general obligatorie, acest aspect reținându-se din faptul că în cazul în care pe rolul CJCE se află deja o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare similară vizând soluționarea aceleiași probleme de drept, instanța națională are trei posibilități: să aștepte pronunțarea unei hotărâri de către CJCE cu privire la acea acțiune( situația din cauza dedusă judecății), să introducă o nouă acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare având același obiect sau să continue judecata cauzei fără a aștepta pronunțarea hotărârii CJCE.
Cât privește critica privitoare la dobânda fiscală, nici aceasta nu este întemeiată, instanța de recurs reține că intimatul reclamant are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, prin urmare și la folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text conform căruia„Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) sau la art. 70, după caz”, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Art. 70 alin.1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
De asemenea în mod corect a fost obligată recurenta și la plata cheltuielilor de judecată, deoarece a căzut în pretenții, fiind în culpă procesualăși prin urmare conf. dispozițiilor art.274 C.pr.civilă datorează intimatului reclamant cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la obligarea numai a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, deoarece s-a admis cererea de chemare în garanție.
Taxa de poluare, potrivit art. 1 din O.U.G 50/2008, constituie venit la bugetul F. Pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, fiind una din sursele de venituri a bugetului consolidat al statului. Potrivit art.17 alin. 1 din Codul de pr. fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
În cadrul acestui raport juridic fiscal, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
Prin urmare recurenta în calitatea pe care o are potrivit regulamentului de organizare si funcționare al administrațiilor finanțelor publice municipale, reprezintă în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice N., Statul Român în raportul de drept material fiscal legat între acesta și reclamant prin care statul a pretins creanța fiscală denumită taxă de poluare.
Restituirea taxei nu se realizează din patrimoniul propriu al organului fiscal cu personalitate juridică, ci din bugetul consolidat al statului și prin urmare nu se impunea numai obligarea Administrației F. Pentru Mediu la plata cheltuielilor de judecată.
Cât privește invocarea dispozițiilor din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dispozițiile invocate nu au aplicabilitate în cauză, deoarece nu sunt aplicabile situațiilor juridice care au luat naștere anterior intrării în vigoare a acesteia.
Legea nr.9/2012 are aplicabilitate pentru situațiile juridice, care au luat naștere de la momentul intrării acesteia în vigoare, dispozițiile pe care le cuprinde neavând efect retroactiv.
Conform dispozițiilor art.15, alin.2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, consacrând principiul neretroactivității legii civile, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Legea civilă dispunând numai pentru viitor, nu are putere retroactivă, pentru trecut. Legea se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la . și până la ieșirea sa din vigoare, nu faptelor petrecute anterior intrării ei în vigoare.
Față de considerentele reținute, hotărârea tribunalului, raportat la criticile făcute de recurentă, este temeinică și legală și în temeiul art. 312 din codul de procedură civilă Curtea, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 883/CF din 10 mai 2012, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. I. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2013.
Președinte, Olguța L. T. | Judecător, V. S. | Judecător, M. G. C. |
Grefier, E. S. |
Red.sent. N. A.
Red.d.r. O.L.T.
E.S. 2 ex./05.03.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 4326/2013. Curtea de Apel... | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... → |
|---|
