Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 894/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 894/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 3398/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.894/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 14 martie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. F.
Judecător: M. I. M.
Judecător: M. C.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamantul C. V. și de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. împotriva sentinței civile nr. 4911/CA/14 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios, administrativ și fiscal -, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recursul formulat de recurentul-reclamant C. V. este declarat și motivat în termenele și condițiile prevăzute de art.485 - 487 din noul cod de procedură civilă și de art. 20 din legea nr. 554/2004 și este timbrat cu suma de 2 lei reprezentând taxă judiciară de timbru achitată cu chitanța nr._/22.11.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Recursul formulat de recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. este declarat și motivat în termenele și condițiile prevăzute de art.485 - 487 din noul cod de procedură civilă și de art. 20 din legea nr. 554/2004 și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr.146/1997. În conformitate cu dispozițiile art. 223 noul cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 noul cod de procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința civilă nr. 4911/CA/14.10.2013 Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B. și, în consecință:
A anulat în parte D.I._/19.11.2012 emisă de pârâtă cu privire la accesorii, pe care le înlătură.
A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Mai exact, prin cererea înregistrată la sediul primei instanțe sub nr._ la data de 02.04.2013, reclamantul C. V. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B. solicitând anularea D.I._/19.11.2012 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul arată că nu se pot calcula accesorii decât din momentul în care se comunică decizia. Se invocă dispozițiile art. 222 și 291 din Leg. 95/2006 in raport de care pârâta avea obligația să-l încunoștințeze cu privire la sumele datorate.
Prin întâmpinare (fila 13), pârâta a solicitat respingerea acțiunii. A depus, în probațiune, fișa de calcul, anexa de calcul detaliat, Protocolul încheiat cu ANAF.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin D.I._/19.11.2012, pârâta a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a următoarelor sume: 2.024 lei cu titlu de contribuție, 833,92 majorări, 598,26 lei dobânzi și 303,60 lei cu titlu de penalități, pentru perioada 2008 – 2010, pentru venituri din profesii libere și comerciale.
Deși se solicită anularea integrală a deciziei menționate, din motivarea acțiunii rezultă că, de fapt, reclamantul solicită doar anularea parțială, cu privire la accesorii. Sub acest aspect, acțiunea s-a apreciat a fi fondată.
Potrivit art. 41 din Ordinul nr. 617/2007 pentru aprobarea și Normelor Metodologice pentru stabilirea documentației justificative pentru dobândirea calității de asigurat: „(2) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către angajatorii și asiguratorii care au obligația plății contribuției, aceștia datorează după acest termen majorări de întârziere, potrivit prevederilor legale în materie de colectare a creanțelor fiscale”.
Cu toate acestea pârâta nu și-a îndeplinit obligația de informare anuală a contribuabilului cu privire la datoria înregistrată, așa cum stipulează prevederile art. 222 din Legea nr.95/2006: ,,fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.”
Chiar dacă acest text de lege nu prevede sancțiunea pentru lipsa de informare anuală, instanța apreciază că intimata nu poate percepe și impune contestatoarei obligațiile fiscale accesorii, constând în dobânzi și penalități, care reprezintă sancțiuni aplicate contribuabilului, pentru neîndeplinirea în termen a obligației de plată principală, pornindu-se de la premisa că, în situația în care reclamantul ar fi avut cunoștință de existența unei obligații de plată, ar fi achitat-o în termenul legal.
Potrivit art. 261 alin. 5 din Legea nr. 95/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006, persoanele prevăzute la art. 257 și 258 au obligația de a pune la dispoziția ANAF, respectiv al organelor de control ale acesteia sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.”
Posibilitatea depunerii declarației și la A.F.P. este confirmată ulterior și de art.35 alin. 1 din Ordinul 617/13 august 2007 care dispune: „Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF”.
Respectivul articol, deși apărut ulterior anului 2006, confirmă această posibilitate a contribuabilului.
Așadar, potrivit textului de lege aplicabil în anul 2006, CASJ B. trebuia să verifice la timp și în respectivul an, adică 2006, declarațiile de impunere depuse la A.F.P. B. și să stabilească suma de plată cu titlu de CASS, precum și scadența, pentru a putea ști cât și până la ce dată trebuie să se plătească.
CASJ B. a rămas în mod nejustificat în pasivitate până la data de 19.11.2012, când a emis decizia de impunere, în care a calculat și inclus în mod nelegal dobânzi și penalități de întârziere, până la data de emiterii.
Pârâta nu justifică în nici un fel de ce, deși recunoaște că avea încheiat încă din anul 2007 Protocol cu ANAF, nu a emis măcar începând cu acel an decizii de impunere și a făcut acest lucru abia în 2010.
Lipsa de colaborare în transmiterea informațiilor existentă până în anul 2010 între pârâtă și ANAF nu este imputabilă contribuabilului.
Potrivit art. 222 din Legea nr. 95/2006: "Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personala si a modalității de plata, precum si asupra drepturilor si obligațiilor sale".
Este de principiu că regula în materie fiscală o constituie stabilirea obligațiilor fiscale printr-o decizie de impunere, iar excepția o constituie stabilirea obligațiilor fiscale prin declarația fiscală, atunci când legea stabilește obligația contribuabilului de a calcula cuantumul obligației fiscal. Este firesc, întrucât contribuabilii nu au pregătire de specialitate în domeniul fiscal, fiind astfel posibil ca stabilirea propriilor obligații de plată să se facă eronat.
În cazul de față, nu revenea contribuabilului obligația de a determina cuantumul obligației de plată ce decurge din art. 257 al Legii nr. 95/2007, întrucât nu s-a prevăzut expres faptul că obligația de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate revine contribuabilului.
Pârâta era obligată să emită în anul respectiv, pentru stabilirea concretă a obligațiilor de plată către această instituție, decizia de impunere, prin care să încunoștințeze efectiv despre sumele datorate și despre termenul de plată, adică despre scadență.
Esențială este emiterea la timp pentru anul în care trebuie plătită contribuția a deciziei de impunere, precum și comunicarea efectivă și în timp util a acesteia către contribuabil, pentru a se putea ști de plătitor care este data limită până la care trebuie să plătească (scadența) și după care încep să curgă dobânzile și penalitățile de întârziere.
În lipsa emiterii unei decizii de impunere care să stabilească în concret suma ce trebuie plătită cu titlu de CASS de fiecare contribuabil și data scadenței, precum și în lipsa comunicării efective către contribuabil, este evident că acesta nu are cum ști cât trebuie să plătească și până la ce dată, astfel încât să i se calculeze ulterior și pretinde să plătească dobânzi și penalități de întârziere.
Din moment ce suma nu fusese determinată în concret și la timp printr-o decizie de impunere, care să prevadă și termenul de plată, nu se putea cunoaște ce sumă trebuie plătită către CASJ B. și până la ce dată.
Nefiind imputabilă această situație contribuabilului, nu se poate pretinde acestuia să plătească dobânzi/majorări și penalități de întârziere.
Trebuie menționat că, inclusiv în cazul în care se considera că nu ar fi existat depusă declarația privind veniturile, CASJ B. avea obligația stabilirii din oficiu a obligațiilor fiscale.
Însă stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale în cazul contribuabililor care au obligația declarării bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligației fiscale se face prin estimarea bazei de impunere.
Pârâta nu a respectat nici această regulă, rămânând în pasivitate în raport de obligațiile pentru anii anteriori până la data de 19.11.2012, când a emis, după cum s-a arătat, decizia de impunere care face obiectul prezentei cauze, în care a calculat și inclus în mod nelegal dobânzi și penalități de întârziere.
Raportat considerentelor expuse, în temeiul art. 218 din O.G. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, a fost admisă în parte acțiunea și, pe cale de consecință, a fost anulată în parte decizia de impunere, doar sub aspectul accesoriilor stabilite.
Împotriva acestei soluții Casa de Asigurări de Sănătate a jud. B., prevalându-se de prerogativa conferită prin dispozițiile art. 299 Cod procedură civilă, a declarat recurs înlăuntrul termenului legal solicitând modificarea în tot a sentinței atacate cu motivația că persoanele care realizează venituri impozabile din activități independente datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate calculată ca și cotă asupra acestor venituri. Încadrarea în tipul de venituri realizate o face ANAF-ul conform prevederilor codului fiscal, în situația de față fiind vorba de venituri din cedarea folosinței bunurilor realizate prin încheierea unor contracte de închiriere, iar mai mult prin acțiunea introductivă nu se contestă veniturile realizate sau natura acestora ci modul de stabilire al contribuției. Se arată că obligația declarării acestor venituri în vederea impunerii către FNUASS cade, conform reglementărilor legale în vigoare, în sarcina persoanei care le realizează, or reclamanta nu s-a prezentat la sediul CASJ B. pentru a se înregistra ca persoană care realizează venituri, să procedeze la declararea acestora și plata către fondul de sănătate. Totodată, se specifică că obligația plății contribuției datorată bugetului FNUASS nu se naște la data primirii de la CASJ a scrisorilor prin care se purcede la înștiințarea asupra acestor obligații, ci la termenele reglementate de actele normative în vigoare.
Împotriva aceleiași sentințe a promovat recurs și reclamantul ce pune problema admiterii recursului său, a modificării în parte a soluției sub aspectul admiterii în totalitate a acțiunii introductive.
Curtea, cercetând cuprinsul înscrisurilor de la dosar reține că decizia de impunere opozabilă reclamantului este întemeiată pe dispozițiile art. 257 alin.(2) lit.b) și art. 256 alin.(2) din Legea nr. 95/2006 și face referire la perioada anilor 2008-2010. Această decizie nu i-a fost comunicată reclamantului iar acesta a formulat contestație atunci când a luat cunoștință de cuprinsul ei, respectiv la momentul demarării formelor de executare silită care de altfel au întrerupt cursul prescripției.
Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare, respectiv Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, reglementează obligația contribuabilului de a declara și plăti contribuția de asigurări sociale de sănătate aferentă veniturilor impozabile, dar deși stipulează că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, reclamanta nefiind inclusă în categoria de persoane ce beneficiază de asigurare fără plata contribuției, prevede că orice asigurat are potrivit art. 218 punct 2 din Legea nr. 95/2006 dreptul să-și aleagă casa de asigurări de sănătate la care se asigură.
Potrivit art. 51 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 150/2002
(1) Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1).
(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
b) veniturilor din activități desfășurate de persoane care exercită profesii libere sau autorizate potrivit legii să desfășoare activități independente, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dacă este singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.
c) veniturilor din agricultură și silvicultură, stabilite potrivit normelor de venit pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b);
d) indemnizațiilor de șomaj și alocațiilor de sprijin;
e) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - d).
La art. 6 sunt prevăzute persoanele care beneficiază de asigurare, fără plata contribuției.
Potrivit art. 211 din Legea nr. 95/2006 „Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. Reclamantul a considerat că
Tipul veniturilor realizate și supuse plății CAS nu rezultă expres din decizia de impunere, care face referire la venituri din chirii, dividende. În fapt reclamantul a realizat în intervalul 2008-2010 venituri impozabile din exercitarea unei profesii libere și comerciale, venituri pe care le-a declarat la organul fiscal competent,
Potrivit dispozițiilor art. 261 din Legea nr. 95/2006 s-a arătat că „(5) Persoanele prevăzute la art. 257 și 258 au obligația de a pune la dispoziția organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.” Faptul că nu a funcționat corespunzător protocolul încheiat de intimată cu ANAF nu-i este imputabil reclamantei care a declarat veniturile și a plătit impozitul aferent.
Fără să fie informat nu avea cum să cunoască faptul că are de plătit din urmă o sumă cu titlu de asigurări de sănătate. Nu i s-a emis la timp decizie de impunere, fapt pentru care a considerat că nu are de plătit nici o sumă de bani.
Nu se pot imputa reclamantului lipsa de cooperare între instituțiile statului și neîndeplinirea obligației de informare de către emitentul deciziei de impunere. .
Mai mult, pârâta face referire în cuprinsul cererii de recurs la două acte normative în prezent abrogate, respectiv OUG nr. 150/2002 abrogată prin art. 317 din Legea nr. 95/14.04.2006 și Ordinul 221/2005 al CNAS, de asemeni abrogat prin Ordinul 617/13.08.2007 al aceluiași emitent.
În concluzie, Curtea, văzând că dispozițiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, enumeră veniturile asupra cărora se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, constatând că tipul veniturilor realizate și supuse plății CAS rezultă cu certitudine din decizia de impunere în discuție, luând act că potrivit art. 120 din Codul de proc. fiscală, orice majorare se datorează începând cu data scadenței, organul fiscal trebuind să acorde contribuabilului un termen în vederea efectuării plății și doar ulterior acestui moment să perceapă accesoriile fiscale, apreciază că soluția primei instanțe este corectă, cu atât mai mult cu cât critica referitoare la baza de calcul a debitului datorat a fost ridicată pentru prima dată abia în recurs. Mai mult, regula de interpretare potrivit căreia orice dubiu profită debitorului, respectiv reclamantului, denotă că o lege trebuie sa fie precisă, exactă, previzibilă și să nu pună în încurcătură contribuabilul care să trebuiască să ghicească cum să procedeze. Printre principiile fiscalității enumerate de Codul fiscal se numără și certitudinea impunerii, respectiv elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine.
Față de considerentele sus expuse, Curtea, sesizând că sunt asigurați, potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, toți cetățenii români cu domiciliul in tară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, ținând cont de aspectul că reclamantul nu se încadrează în categoriile de persoane față de care asigurarea socială de sănătate este facultativă (membrii misiunilor diplomatice acreditate în România, cetățenii străini și apatrizii care se află temporar în țară, fără a solicita viza de lungă ședere, cetățenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în țară),constatând că potrivit legiuitorului român persoanele datorează contribuții sociale de sănătate, inclusiv cele care nu realizează venituri, exceptându-se persoanele nominalizate la art. 213 din legea cadru care beneficiază de asigurare fără plata contribuției, reclamantul neregăsindu-se aici, făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 496 din Codul proc. civilă respinge ca nefondate recursurile deduse judecății, menținând ca legală și temeinică soluția atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurentul reclamant C. V. și recurenta pârâtă CAS împotriva sentinței civile nr. 4911/CA/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 14.03.2014
Președinte Judecător Judecător
M. F. M. I. MihaiMirela C.
Grefier,
E. Bernád
Red. MF /14.03.2014
Tehnored.EB/19.03.2014-4 ex
Jud. fond.M.O.
| ← Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990.... | Pretentii. Decizia nr. 1793/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
