Anulare act administrativ. Decizia nr. 1942/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1942/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 420/64/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția C. administrativ și fiscal
DECIZIA NR. 1942/R DOSAR NR._
Ședința publică din 26 iunie 2014
Completul constituit din:
Președinte - D. M. S. - judecător
- A. G. S. - judecător
- O. M. B. - judecător
- T. M. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul V. C.-E. împotriva sentinței civile nr. 152/CA din 15.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a și de contencios administrativ în dosarul nr._, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 19 iunie 2014, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 26 iunie 2014.
CURTEA
Asupra recursului dedus judecății, constată:
Prin sentința civilă nr.152/CA/15.01.2014, Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. E. V. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C. și, în consecință, a anulat Dispoziția nr.164/08.02.2011 emisă de pârât; a respins restul pretențiilor; a respins cererea de intervenție în nume propriu precizată și completată, formulată de intervenienta U. Municipiul C. în interesul pârâtului; a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Dispoziția nr. 164/08.02.2011 emisă de P. M. C., în baza Deciziei Curții de Conturi nr. 36/2010, s-a dispus reținerea din salariul reclamantului a sumei de reprezentând 15,5% din salariul mediu lunar acordat acesteia pentru luna noiembrie și decembrie 2009, sumă actualizată cu dobânda BNR, iar prin Dispoziția nr. 210/09.02.2011 emisă de același pârât în baza Deciziei nr. 36/2010 a Camerei de Conturi B., s-a dispus recuperarea sumelor acordate necuvenit, cu titlu de spor de dificultate, în perioada 01.01.2009 – 31.12.2009, în cuantum de 8986 lei, la care se adaugă dobânda BNR de la data plății acesteia.
A mai reținut instanța de fond că Decizia nr. 36/16.08.2010 a fost emisă de Curtea de Conturi în urma unei acțiuni de audit financiar al conturilor anuale de execuție bugetară întocmite pentru exercițiul bugetar 2009, efectuată la U. Municipiul C.. Prin această decizie s-a stabilit la pct. 1 în sarcina ordonatorului principal de credite să ia măsuri pentru stabilirea prejudiciului produs bugetului local prin plata cu nerespectarea dispozițiilor legale a sporului de dificultate în procent de 50% din salariul de încadrare,pentru salariații care au fost membri ai comisiilor constituite în vederea aplicării prevederilor Lg. 10/2001 și ale Lg. 18/1991, precum și pentru recuperarea acestuia. S-a mai pus în vedere ordonatorului principal de credite să ia măsuri pentru determinarea impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale ale asiguratului și ale angajatorului virate la bugetul general consolidat, pentru depunerea declarațiilor rectificative și pentru efectuarea regularizărilor cu bugetul general consolidat.
Prin pct. 2 din aceeași decizie, s-a stabilit în sarcina ordonatorului principal de credite obligația de a lua măsuri pentru stabilirea, în condițiile legii, a prejudiciului produs bugetului local, prin neaplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal în medie cu 15,5% lunar, în perioada noiembrie și decembrie 2009 și pentru recuperarea acestuia.
De asemenea instanța de fond a reinut că prin încheierea nr. VI 351/06.12.2010, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României a respins contestația formulată de U. Municipiul C., împotriva Deciziei nr. 36/16.08.2010, iar împotriva acestei Încheieri, U. Municipiul C. și P. M. C. au formulat acțiune în contencios administrativ, cauza fiind înregistrată sub nr._/62/2010, pe rolul Tribunalului B., care a fost admisă în parte, prin sentința civilă nr. 860/CA/2012, fiind anulat pct. 1 lit. a din considerente și pct. 1 din dispozitivul Deciziei nr. 36/2010, precum și pct. 4 din considerente și pct. 5 din dispozitivul aceleiași decizii emise de Camera de Conturi a Jud. B.. A fost anulată în parte Încheierea nr. VI 351/2010 pronunțată de Curtea de Conturi a României relativ la soluția dată cu privire la contestația reclamanților Municipiul C. și P. M. C. împotriva măsurilor dispuse prin pct. 1 din Decizia nr. 36/2010. Au fost respinse celelalte pretenții.
Sentința civilă anterior menționată a fost modificată în parte prin Decizia nr. 5005/R/2012 pronunțată de Curtea de Apel B., în sensul că a fost înlăturată din dispozitivul hotărârii mențiunea privind anularea pct. 1 lit. a din considerente și pct 1 din dispozitivul deciziei nr. 36/2010 emisă de Camera de Conturi B., precum și dispoziția privind anularea în parte a Încheierii nr. VI 351/2010 emisă de Curtea de Conturi București, cu privire la soluția dată referitor la pct. 1 din dispozitivul deciziei nr. 36/2010. Totodată, s-a dispus anularea în parte a pct. 1 lit. b din considerente și pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 36/2010, în ceea ce privește reducerea cheltuielilor de personal pentru luna noiembrie 2009, aceasta fiind de 9,81%, în loc de 15,5%. În mod similar, a fost anulată în parte Încheierea nr. VI 351/2010.
În considerentele deciziei civile, instanța de control judiciar a statuat că acordarea sporului de 50% din salariul de încadrare pentru anul 2009, salariaților care au făcut parte din comisiile de aplicare a Lg. 10/2001 și a Lg. 18/1991 nu este posibilă, câtă vreme s-au depășit termenele stabilite de actele normative.
Față de constatările reținute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile judecătorești anterior menționate, relative la cele dispuse de Camera de Conturi B. prin Decizia nr. 36/2010, care a stat la baza emiterii dispozițiilor nr. 164/2011 și respectiv nr. 210/2011, contestate în prezenta cauză, instanța de fond a constatat că se impune anularea dispoziției nr. 164/2011 emisă de pârât, sub aspectul cuantumului sumelor stabilite de pârât, care a avut în vedere o reducere a cheltuielilor de personal de 15,5% pentru lunile noiembrie, decembrie 2009, în loc de 9,81% pentru luna noiembrie 2009, cât s-a stabilit de către Curtea de Apel B., din decizia nr. 5005/R/2012. În ceea ce privește anularea dispoziției nr. 210/2011, instanța de fond a respins cererea, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește Dispoziția nr. 74/01.02.2011, emisă de P. M. C., instanța de fond a reținut că aceasta a fost emisă în baza Deciziei Curții de Conturi nr. 4/2011 și cuprinde reținerea din salariul reclamantului a sumei totale de 7683 lei, reprezentând adaosuri salariale acordate necuvenit ajutor de sărbători (Paști și C.), o masă gratuită pe zi lucrătoare, contravaloarea unei ținute pe an, indemnizație de concediu de odihnă personal contractual, ajutoare de naștere și de deces în limita a trei salarii medii brute.
Prin Decizia nr. 4/2011, Camera de Conturi a Județului B. a stabilit ca ordonatorul principal de credite să ia măsuri pentru stabilirea, în condițiile legii, a prejudiciului produs bugetului local prin plata unor adaosuri salariale care exced prevederilor legale în vigoare, pentru recuperarea acestuia și pentru determinarea impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale, pentru depunerea declarațiilor rectificative și pentru efectuarea regularizărilor cu bugetul general consolidat. Împotriva acestei decizii, U. Municipiul C. și P. M. C. au formulat contestație la Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României care, prin Încheierea nr. VI 269/21.06.2011 a respins contestația, menținând Decizia nr. 4/2011 Camerei de Conturi B..
U. Municipiul C. și P. M. C. au formulat acțiune în contencios administrativ împotriva Deciziei nr. 4/2011, cauza fiind înregistrată sub nr._ . Prin sentința civilă nr. 5458/CA/2012, Tribunalul B. a admis acțiunea și a anulat decizia nr. 4/20.01.2011 a Camerei de Conturi B. și Încheierea nr. VI 269/21.06.2011 emisă de Curtea de Conturi.
Prin Decizia nr. 469/R/2013, Curtea de Apel B. a admis recursul, a modificat în tot sentința civilă nr. 5458/CA/2012 și rejudecând, a respins acțiunea menținând Decizia nr. 4/2011 și Încheierea nr. VI 269/21.06.2011 ca fiind emise cu respectarea dispozițiilor legale.
Având în vedere constatările instanței de recurs asupra legalității emiterii Decizia nr. 4/2011 de către Camera de Conturi B., acestea impunându-se prin efectul puterii lucrului judecat, față de împrejurarea că dispoziția nr. 74/2011 a fost emisă de pârât în îndeplinirea obligațiilor stabilite de în sarcina sa de Camera de Conturi B., prin Decizia nr. 4/2011, instanța de fond a respins petitul formulat de reclamantă relativ la anularea dispoziției nr. 74/2011, ca neîntemeiat.
Relativ la incidența Legii nr. 84/2012, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 2 alin. 1 din acest act normativ, s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.
Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, sumele recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie.
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a solicitat anularea dispozițiilor nr. 74/2011 și respectiv, nr. 164/2011 sub aspectul nelegalității emiterii acestora ori, textul legal anterior menționat nu poate avea efecte asupra dispozițiilor emise de ordonatorii de credit, ci numai asupra executării lor, și doar în situația în care nu au fost executate până la data intrării în vigoare a Lg. 84/2012.
Așa cum s-a reținut anterior de către instanța de fond, dispozițiile contestate au fost emise în baza deciziilor emise de Camera de Conturi B., decizii ce au făcut obiectul controlului instanțelor, care au statuat cu autoritate de lucru judecat că au fost emise cu respectarea legii, excepție făcând Decizia nr. 36/2010 ce a fost anulată în parte, în ceea ce privește reducerea cheltuielilor de personal pentru luna noiembrie 2009, aceasta fiind de 9,81%, în loc de 15,5%.
În consecință, având în vedere obiectul prezentului litigiu, care nu vizează măsura executării ci doar a verificării legalității și respectiv, temeiniciei dispozițiilor emise de pârât, instanța de fond a aprceiat că Legea nr. 84/2012 nu este incidentă, ea putând fi invocată de reclamant numai în condițiile punerii în executare a dispozițiilor de către pârât.
Cu privire la cererea de intervenție principală formulată și completată de U. Municipiul C., instanța de fond a reținut că potrivit art. 49 alin. 1 și 2 Cod Procedură Civilă, această cerere are ca scop invocarea de către un terț a unui drept ce urmează a fi valorificat în cadrul unui proces civil declanșat între alte persoane care, dacă nu ar fi apărat pe această cale, ar cauza intervenientului un prejudiciu.
Prin cererea formulată, intervenientul a solicitat obligarea reclamantului la plata sumelor stabilite prin dispozițiile contestate în cauză, încasate necuvenit din bugetul local, actualizate cu dobânda BNR, de la data plății și până la data achitării integrale a debitului.
Instanța de fond a reținut că dispozițiile emise de P. M. C., reprezintă titlu executoriu, în măsura menținerii acestora ca urmare a controlului legalității, de către instanțele de contencios administrativ și fiscal, nemaifiind necesară emiterea unui alt titlu care să stabilească eventuale obligații de plată. Mai mult, obligațiile de plată încasate necuvenit din bugetul local de către funcționarii publici, nu pot fi stabilite pe calea dreptului comun, art. 85 din Legea nr.188/1999 stabilind o procedură specială în acest sens.
Pe de altă parte, prin cererea de intervenție principală, terțul urmărește realizarea sau conservarea unui drept al său, tinzând deci să câștige pentru sine obiectul procesului. Ori, în cauză, instanța de fond a apreciat că obiectul procesului îl reprezintă stabilirea legalității și temeiniciei emiterii dispozițiilor de către pârâtul P. M. C. și nu executarea acestora, litigiu în care, așa cum s-a reținut anterior, se va analiza incidența dispozițiilor art. 2 din Lg. 84/2012.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal și motivat, reclamantul C.-E. V., solicitând modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că:
- instanța de fond a motivat soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată pe efectul pozitiv al lucrului judecat ce se impune într-un al doilea proces care are legătură cu o chestiune litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Or, recurentul arată că, pentru respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, excepția autorității de lucru judecat trebuia pusă în discuție. În plus, a mai susținut că nu există tripla identitate prevăzută de art. 1201 din Codul civil, sub aspectul obiectului, părților și cauzei;
- instanța de fond a soluționat greșit, cu aplicarea greșită a legii, incidența Legii nr. 84/2012, deoarece, deși a fost investită cu o cerere de constatare a aplicării acestui act normativ, nu a soluționat-o, fiind evident că dispoziția de imputare emisă de către pârâtă și contestată în cauză nu a fost executate;
- în soluțiile cu privire la cererea de anulare a actelor Camerei de Conturi, s-a apreciat că Legea nr. 84/2012 este incidentă în faza de executare a actelor emise de această instituție, or, în prezenta cauză, actele contestate sunt emise chiar în această fază de executare, iar în cazul în care acestea nu vor fi anulate efectele acestora vor subzista, contrar dispozițiilor Legii nr. 84/2012.
În drept a fost invocată aplicarea art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Analizând actele si lucrările dosarului, sentința atacată, față de motivele invocate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs, referitor la nerespectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare de către prima instanță, motivat de faptul că aceasta nu a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, dar nu este fondat.
Astfel, soluționarea cauzei de către prima instanță nu a avut loc ca efect al excepției procesuale a autorității de lucru judecat, în condițiile art. 137 din Codul de procedură civilă, așa cum susține recurenta, ci, prin prisma efectului pozitiv al lucrului judecat, sub manifestarea sa procesuală, pe plan probator, de prezumție.
Altfel spus, hotărârile judecătorești pronunțate cu privire la legalitatea actelor Curții de Conturi, acte care au determinat emiterea dispozițiilor contestate în prezenta cauză, stabilesc, cu titlu de prezumție, nelegalitatea plății în anii 2008 și 2009, în baza contractelor colective de muncă, a sporurilor: ajutor de sărbători, o masă gratuită pe zi lucrătoare în valoare de 13 lei/zi, contravaloarea unei ținute pe an reprezentând contravaloarea unui salariu mediu brut, ajutoare de naștere și deces în limita a trei salarii medii brute, respectiv, neaplicarea măsurii de reducere a cheltuielilor de personal cu 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv cu 15,5% în luna decembrie 2009.
Instanța de fond a constatat că cele reținute prin aceste hotărâri judecătorești nu mai pot fi contrazise, astfel că actele administrative contestate – dispozițiile de primar emise în executarea actelor Curții de Conturi și în baza art. 84, 85 din Legea nr. 188/1999, prin care se dispune recuperarea acestor sume plătite nelegal – sunt legale numai în măsura stabilită de aceste hotărâri.
Față de această situație, este evident că reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat a fost o etapă a valorificării probatoriului administrat în cauză, probatoriu administrat la solicitarea părților, iar valorificarea și aprecierea probatoriului nu putea avea loc decât la momentul deliberării asupra cauzei, în condițiile art. 256 din Codul de procedură civilă, astfel cum prima instanță a și procedat.
Curtea mai reține că reclamantul avea cunoștință de aceste înscrisuri – hotărâri judecătorești, deoarece aceasta a solicitat, prin acțiunea introductivă, suspendarea judecății în prezenta cauză, în condițiile art. 244 alin.(1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarelor în care acestea au fost pronunțate.
Cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la aplicarea greșită a Legii nr. 84/2012 de către prima instanță deoarece, deși a fost investită cu o cerere de constatare a aplicării acestui act normativ, nu a soluționat-o favorabil, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 din codul de procedură civilă și este fondat, dar numai cu privire la Dispoziția nr. 74/2011.
Astfel, legalitatea și temeinicia unui act administrativ se analizează în funcție de cadrul legal existent la momentul emiterii acestuia, aceasta fiind regula generală în materia nulităților, deoarece nulitatea este o sancțiune care intervine pentru nerespectarea unor dispoziții legale la momentul emiterii actului. Împrejurarea că ulterior emiterii deciziei intervine o modificare a cadrului legal nu este de natură să atragă nulitatea deciziei, ci doar să modifice efectele pe care le produce respectivul act.
În consecință, în mod corect, Tribunalul a reținut că apariția Legii nr. 84/2012 nu poate constitui motiv de nelegalitate a dispozițiilor atacate.
Însă, Legea nr. 84/2012, intrată în vigoare la data de 18.06.2012, influențează, în mod evident, efectele pe care aceste acte administrative le produc, deoarece la art. 2 alin.(1) stabilește că „se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii”.
De asemenea, la art. 1 alin.(1) din același act normativ se stabilește că legea se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr. 284/2010 (01.01.2011) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:
a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;
b) hotărârilor consiliilor locale și județene;
c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener”
Efectele acestei legi pot fi valorificate în condițiile aplicării principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, respectiv dacă există o cerere în acest sens.
În cauză, în fața instanței de fond, prin cererea de repunere pe rol formulată după data intrării în vigoare a acestui act normativ, reclamanta a solicitat expres primei instanțe să constate exonerarea sa de la plata sumelor reprezentând drepturi salariale acordate în temeiul contractelor colective de muncă și a unor acte administrative, sume stabilite prin dispozițiile de primar contestate. Cu privire la această cerere instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii și motivarea acestei soluții a fost în sensul că apariția Legii nr. 84/2012 nu duce la anularea actului administrativ respectiv, ci numai la neexecutarea lui și numai în măsura în care acesta nu a fost executat, conform art. 2 alin.(2).
Această soluție, deși pleacă de la premisa corectă că apariția Legii nr. 84/2012 nu atrage anularea chiar a actului administrativ emis anterior, este însă greșită, deoarece nu dă eficiență dispozițiilor art. 2, cu toate că reclamanta a solicitat expres aceasta.
Astfel, cererea recurentei reclamante de constatare a exonerării sale de la plata sumelor stabilite în sarcina sa prin dispozițiile contestate este admisibilă și întemeiată numai cu privire la Dispoziția nr. 74/2011 emisă de P. Mun. C., deoarece numai aceasta are ca obiect drepturi de natură salarială plătite în anii 2008 și 2009, în baza contractelor colective de muncă, în condițiile art. 1 lit. a din Legea nr. 84/2012.
Dispoziția nr. 164/2011 emisă de P. Mun. C., constatată a fi nelegală numai cu privire la cuantumul sumelor stabilite prin art. 1 și 2, cuantumul corect al acestora fiind de 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv 15,5% în luna decembrie 2009, conform deciziei nr. 5005/R/2012 a Curții de Apel B. (dosar nr._/62/2010*) nu intră sub incidența Legii nr. 84/2012, deoarece sumele stabilite prin aceasta vizează neaplicarea măsurii de reducere a cheltuielilor de personal cu 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv cu 15,5% în luna decembrie 2009 și nu se încadrează în nici una din ipotezele art. 1 lit. a-c din Legea nr. 84/2012, astfel că nu se poate aplica art. 2 din acest act normativ. Faptul că instanța de fond a anulat în întregime această dispoziție și nu doar cu privire la cuantumul sumelor stabilite nu poate fi avut în vedere de instanța de control judiciar, întrucât nu există un motiv de recurs invocat în acest sens, iar pârâtul primarul M. C. nu a declarat recurs.
În ce privește Dispoziția nr.210/09.02.2011, având ca obiect recuperarea sumelor încasate de reclamant cu titlu de spor de dificultate pentru activitatea desfășurată în comisiile de aplicare a legilor fondului funciar și a legii nr.10/2001, Curtea apreciază că legalitatea acesteia se întemeiază pe cele reținute, cu putere de lucru judecat, prin Decizia nr.5005/R/21.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel B. – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._/62/2010*, conform cărora acordarea acestui spor pentru anul 2009 este nelegală. Prin urmare, soluția instanței de fond cu privire la această dispoziție este temeinică și legală.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin.(3) și (4) din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de reclamantul C.-E. V. împotriva sentinței atacate, pe care o va modifica numai în parte, în sensul că va constata, în baza art. 2 alin.(1) din Legea nr. 84/2012, exonerarea reclamantei de la plata sumelor prevăzute în Dispoziția nr. 74/01.02.2011 emisă de către P. M. C.. Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Fără cheltuieli de judecată în recurs, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul V. C.-E. împotriva sentinței civile nr.152/CA/15.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte și, în consecință:
Constată că, în baza art. 2 alin.(1) din Legea nr. 84/2012, reclamantul V. C.-E. este exonerat de la plata sumelor prevăzute în Dispoziția nr.74/01.02.2011 emisă de către P. M. C..
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică de azi, data de 26 iunie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. M. S. A. G. S. O. M. B.
pt. Grefier,
T. M.,
aflată în concediu de odihnă,
semnează grefier șef de secție
C. C.
Red. D.M.S./10.07.2014.
Tehnored.: M. C./ 11.07.2014 /- 5 ex.
Jud fond: S. Ș. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 582/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Obligaţia de a face. Decizia nr. 649/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
