Pretentii. Decizia nr. 582/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 582/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 1566/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.582/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 21 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. C. – judecător
Judecător: M. F.
Judecător: M. I. M.
Grefier: M. F.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc R. împotriva sentinței civile nr. 6340/CA/11.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru AJFP B. – Serviciul Fiscal Orășenesc R. este declarat și motivat în termenele și în condițiile prevăzute de art.301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr.146/1997.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, în baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului dedus judecății.
După închiderea dezbaterilor se prezintă avocat B. B. pentru intimat ., care depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și pune concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 6340/CA/11.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice R. și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2590 lei achitată cu titlu de taxă de emisii poluante și dobânda legală aferentă, începând cu data plății-12.06.2012 și până la data restituirii efective,precum și cheltuieli de judecată de 639,3 lei. Totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP R., în contradictoriu cu Administrația F. P. Mediu și, în consecință, a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei AFP R. suma de 2590 lei și dobânda legală aferentă, începând cu data de plății.
P. a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 4 al. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”.
Tribunalul a mai arătat că dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, iar dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Tratatului, tribunalul a constat, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CJUE prin hotărârile date în cauzele C./Enel și Simmenthal și că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
S-a mai constat că prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 (N.), CJUE a reținut că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a arătat în cauza N. că „obiectivul de protecție a mediului (…) ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul pus în circulație în România”.
Tribunalul a mai reținut că prin Legea nr. 9/2012 s-a încercat respectarea recomandărilor CJUE, desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10 în sensul că, prin art. 4 al. 2, s-a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cf. Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012 s-a încercat eliminarea regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, tribunalul a reținut că prin OUG nr. 1/2012, dispozițiile art. 4 al. 2 au fost suspendate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, 03.02.2012, până la 01.01.2013. Totodată, art. 2 din OUG nr. 1/2012 recunoaște dreptul la restituirea integrală a taxei achitate până la apariția acestui act normativ, astfel că prin suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cf. Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se menține regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și cele de ocazie cumpărate din alte state membre și se descurajează punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Față de cele ce preced, tribunalul a constatat că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea nr. 9/2012, astfel cum au fost suspendate prin OUG nr. 1/2012, sunt în contradicție cu dreptul european, iar refuzul pârâtei de restituire a taxei încasate cu titlu de taxă pentru emisii poluante este unul nejustificat, acțiunea, sub acest aspect fiind admisă în sensul celor ce urmează.
Instanța a avut în vedere și faptul că, în astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 (fost 90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Pârâta a fost obligată și la plata dobânzii legale aferente sumei plătite cu titlu de taxă de emisii poluante, începând cu data plății taxei și până la data restituirii sumei și a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc R., hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare a arătat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei de emisii poluante în România, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind adoptat în baza Regulamentelor și directivelor Parlamentului și ale Consiliului European.
Recurenta a mai arătat că taxa de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, are la bază criterii obiective, luându-se în calcul și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși la anexa 4 din lege, cuantumul taxei fiind același, indiferent dacă este vorba de un vehicul care se înmatriculează pentru prima dată în România sau dacă a fost înmatriculat anterior, fără plata taxei speciale sau a taxei de poluare și se transcrie dreptul de proprietate.
Recurenta a mai invocat că prin art. 12 din Legea nr. 9/2012 se instituie o procedură de restituire pentru diferența dintre taxa de poluare achitată și taxa de emisii poluante datorată conform noii legi.
Recurenta a mai susținut că rațiunea OUG nr. 1/2012 a fost aceea a înlăturării unor dificultăți de ordin tehnic care să permită aplicarea corectă a taxei pentru emisii poluante și a prevenirii riscului întârzierii în procesul de stabilire exactă a cuantumului acesteia și a reevaluării impactului măsurilor adoptate prin Legea nr. 9/2012. Prin urmare, recurenta apreciază că măsura suspendării nu poate determina caracter discriminatoriu până la data la care se aplică și caracter nediscriminatoriu după această dată.
Cu privire la dobânda acordată și cheltuielile de judecată, recurenta a arătat că soluția instanței de fond este greșită deoarece taxa a fost încasată în baza unor acte normative cu putere de lege, în vigoare, plata efectuată fiind una benevolă și fără o culpă a organului fiscal.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă .
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Reclamanta a solicitat Administrației Finanțelor Publice R. restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe emisii poluante achitată la data de 12.06.2012 în temeiul Legii nr. 9/2012, în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand înmatriculat anterior într-un stat membru UE, cerere formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, fiind învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Referitor la compatibilitatea taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012, modificată, în forma în vigoare la data de 12.06.2012 – data achitării taxei (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că aceasta nu este compatibilă cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Astfel, Legea nr. 9/2012 care a instituit obligația de plată a taxei pentru emisii poluante a abrogat OUG nr. 50/2008 care reglementa taxa de poluare. Cu privire la acest ultim act normativ – OUG nr. 50/2008 instanța de recurs reține că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), s-a reținut că această taxă de poluare nu este compatibilă cu art. 110 TFUE.
Art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, deoarece, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, CJUE a analizat neutralitatea acestei taxe.
Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Cu toate acestea, în privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate deja pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2013) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, în mod corect tribunalul a reținut că prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, introducându-se obligația de plată a taxei de emisii poluante și pentru vehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (în perioada 01.01._08) sau taxa de poluare pentru autovehicule (01.07._12) s-a eliminat regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
De asemenea, în mod legal s-a reținut de către instanța de fond că prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2, respectiv prin dispoziția de restituire integrală a sumelor deja achitate cu titlu de taxe de emisii poluante în intervalul 13.01._12, măsuri adoptate prin art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2012 s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Nu poate fi reținut motivul de recurs referitor la rațiunea adoptării OUG nr. 1/2012 – înlăturarea unor dificultăți de ordin tehnic care să permită aplicarea corectă a taxei pentru emisii poluante, prevenirea riscului întârzierii în procesul de stabilire exactă a cuantumului acesteia și reevaluare impactului măsurilor adoptate prin Legea nr. 9/2012 – deoarece toate aceste aspecte sunt subordonate obligației principale a Statului Român de a respecta legislația comunitară, inclusiv art. 110 TFUE.
Curtea nu poate reține incidența prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 conform cărora taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 iulie 2008 – 12 ianuarie 2012, cu titlu de taxă de poluare și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, deoarece taxa ce face obiectul prezentei cauze este o taxă de emisii poluante, iar nu o taxă de poluare achitată în baza OUG nr. 50/2008.
P. toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012, cu acestea, vor fi respinse.
Curtea constată că această opinie a sa este confirmată în prezent de pct. 30 și 31 din Ordonanța CJUE din data de 03.02.2014 pronunțată în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13 în care se reține că „Legea nr. 9/2012 prezentă o diferență esențială în raport cu OUG nr._, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că
taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări
pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și
cărora nu li se aplicase încă această taxă” și că „trebuie să se constate, însă, că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale (ianuarie 2012, respectiv mai 2012) avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
Se impune a se mai preciza că prima instanță a acordat dobânda legală de la data plății taxei, reținând că, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1521 c.civ. (nou, în vigoare la 01.10.2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită).
Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de emisii poluante și a încasat taxa.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, astfel cum reclamanta a solicitat prin acțiune.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 274 Cod procedură civilă, aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamanta i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești, iar, ulterior, în sarcina chematei în garanție, care a fost beneficiara efectivă a sumelor încasate de către pârâtă, astfel cum s-a detaliat în considerentele sentinței recurate.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată,acestea sunt formate din taxă de timbru,timbru judiciar și onorariu de avocat.
Instanța de recurs consideră criticile formulate de pârâtă ca nefiind întemeiate. În calitate de parte căzută în pretenții,recurenta datorează taxa de timbru și timbrul judiciar,iar în ceea ce privește onorariul de avocat,Curtea apreciază că nu este exagerat un cuantum de 600 lei, acesta nefiind cu mult mai mare decât nivelul onorariului stabilit prin art 3 pct. 3 din Protocolul nr._/2008 încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România pentru stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală,pentru prestarea,în cadrul sistemului de ajutor public judiciar,a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară,care prevede pentru procesele și cererile în materia contenciosului administrativ un onorariu de 300 lei.
Raportat la aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc R. împotriva sentinței civile nr. 6340/CA/11.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
În baza art. 274 alin 3 Cod Procedură Civilă va fi obligată recurenta la plata onorariului de avocat avansat de intimatul-reclamant,dar numai în parte,instanța apreciind că munca depusă de avocat în recurs nu justifică un onorariu de 400 lei.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc R. împotriva sentinței civile nr. 6340/CA/11.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Obligă recurenta la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.02.2014.
Președinte Judecător, Judecător
M. C. M. FilipMaria I. M.
Grefier,
M. F.
Red.: M.C./21.02.2014
Tehnored.: M.F./07.03.2014/ 2 ex.
Jud. fond :A.V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1793/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1942/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
