Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1675/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1675/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 198/64/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1675/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 23 mai 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. F.
Judecător: M. I. M.
Judecător: M. C.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestator B. M. împotriva Deciziei nr. 830/R din 11.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr._ /a2, având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă mandatar B. A. I. pentru contestator B. M., lipsă fiind intimatele S.C. U. Co S.R.L. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice C..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că a fost atașat dosarul nr._ /a2 în care Curtea de Apel B.-secția de contencios administrativ și fiscal- a pronunțat Decizia nr. 830/R din 11.03.2014.
De asemenea constată că intimata S.C. U. Co S.R.L. a depus la dosar și prin serviciul de registratură, întâmpinare, la care a anexat împuternicire avocațială precum și chitanța . COS nr. 010/24.04.2014 prin care a făcut dovada achitării onorariului de avocat în sumă de 300 de lei. Câte un exemplar al întâmpinării a fost comunicat părților conform dovezilor de comunicare aflate la filele 32 și 34.
Mandatarul B. A. I. depune la dosar, în ședință publică, procura specială nr. 2838/18.07.2011 pentru a reprezenta interesele contestatorului B. M. .
Întrebat fiind de către instanță dacă mai are alte cereri de formulat mandatarul B. A. I. ține să sublinieze că dorește ca instanța să dispună emiterea unei adrese către Ambasada Franței din București pentru a evidenția faptul că titlul de ședere emis de autoritățile franceze este un act oficial care face dovada domiciliului contestatorului cu atât mai mult cu cât acest act nu a fost luat în considerare de către instanța de fond.
Mai mult decât atât, mandatar B. A. I. ține să sublinieze că locul de muncă al contestatorului rezultă din adeverința emisă de angajator, însă instanțele care au instrumentat cauza nu au binevoit să țină cont de faptul că domiciliul contestatorului se află în Franța.
Întrebat fiind de către instanță care ar fi motivul contestației în anulare mandatar B. A. I. susține că există erori ale instanței de judecată în ceea ce privește interpretarea documentelor depuse la dosar iar toate suspendările care s-au dispus de-a lungul judecării cauzei au fost dispuse datorită faptului că B. M. nu ar fi depus la dosarul cauzei niciun înscris din care să reiasă locul său de muncă și domiciliul actual. Or, aceste înscrisuri se află la dosarul cauzei și prin urmare cea de-a doua suspendare dispusă de către instanță nu ar fi fost justificată.
După deliberare, instanța respinge cererea în probațiune formulată de mandatar B. A. I. în sensul emiterii unei adrese către Ambasada Franței din București considerând ca nefiind utilă și pertinentă cauzei nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 167 din codul de procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat instanța acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Având cuvântul, mandatar B. A. I. solicită admiterea contestație în anulare pentru motivele precizate în cuprinsul cererii.
De asemenea ține să sublinieze că la fila 136 dosar de fond, respectiv la fila 4 din dosarul_ /a1 care vizează primul recurs formulat împotriva suspendării există cele două documente față de care s-a dispus prima suspendare a cauzei. Instanța de fond a pus în vedere contestatorului să depună la dosar documente privind adresa și locul de muncă al reclamantului însă aceste înscrisuri au fost depuse înainte de a se dicta doua suspendare .
În opinia manadatarului B. A. I. instanța de fond tocmai prin suspendarea dispusă a comis o eroare care a determinat perimarea acțiunii care este de asemenea nelegală.
Pentru aceste considerente, mandatarul B. A. I. solicită admiterea contestației în anularea și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de contestației în anulare, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin contestația înregistrată la această instanță sub nr. dosar_ contestatorul B. M., prin mandatar B. A. – I. a formulat, în contradictoriu cu intimatele . Cluj N. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., contestație în anulare împotriva deciziei nr. 830/R/11.03.2014 a Curții de Apel B. în dosarul nr._, solicitând casarea deciziei și admiterea recursului declarat.
În motivare, contestatorul a arătat că, prin recursul formulat împotriva încheierii din data de 17.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, a solicitat casarea acestei încheieri și reluarea procesului, motivat de faptul că, pentru termenul de judecată din data de 09.11.2012, a depus, prin registratura Tribunalului C., titlul de ședere, iar, în recurs (în dosarul nr._ /a1), adeverința de venit emisă de către angajatorul din Franța, deci exact cele două documente pentru care s-a dispus prima suspendare (prin încheierea din data de 07.12.2012).
Contestatorul a mai arătat că, deși aceste acte au fost depuse încă din data de 18.01.2013, Tribunalul C. a dispus prin încheierea din data de 17.01.2014 suspendarea judecării cauzei, deși actele erau depuse la dosar de un an de zile.
Contestatorul a mai arătat că, prin decizia nr. 830/R/11.03.2014 a Curții de Apel B. a fost respins recursul declarat împotriva încheierii din data de 17.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, soluția astfel pronunțată fiind, evident, rezultatul unei erori materiale, actele ce au determinat suspendarea fiind depuse la dosar.
În drept au fost invocate prevederile art. 503 alin. 2 pct. 2 c.pr.civ.
Contestația a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 10 lei conform art. 55 din OUG nr. 80/2013 coroborat cu art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997.
Intimata . Cluj N., prin întâmpinare formulată în condițiile art. 320 alin. 2 c.pr.civ. (filele 21-22), a solicitat respingerea contestației în anulare și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cereri.
În susținerea acestei poziții procesuale a arătat că prezenta cerere trebuie analizată, strict, prin prisma dispozițiilor art. 318 c.pr.civ., această cale extraordinară de atac neputând fi promovată în vederea reaprecierii probelor existente la dosar sau a reinterpretării dispozițiilor legale incidente. Or, aplicând aceste dispoziții, intimata a arătat că cererea formulată de contestator se constituie într-un veritabil recurs, astfel că nu este admisibilă.
Intimata a mai arătat că, în deciziile pronunțate de către Curtea de Apel B. în dosarele nr._ /a1 și_ /a2, a fost analizată temeinicia suspendării dispusă de către Tribunalul C. în dosarul nr._, în temeiul art. 155 ind. 1 c.pr.civ., fiind făcute aprecieri asupra înscrisurilor depuse în probațiune și invocate în cadrul prezentei contestații. Prin urmare, în opinia intimatei, nu poate fi vorba de o eroare materială, în sensul art. 318 c.pr.civ.
Analizând contestația în anulare formulată în cauză de către contestator, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 830/R/11.03.2014 a Curții de Apel B. a fost respins recursul formulat de către recurentul reclamant B. M. împotriva încheierii din data de 17.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, prin care s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de reclamant și menține măsura suspendării judecării cauzei în baza art. 1551 Cod procedură civilă, până la îndeplinirea de către reclamant a obligațiilor ce i-au fost puse în vedere.
În considerentele deciziei contestate instanța de recurs a reținut că măsura obligării recurentului la depunerea înscrisurilor cu privire la locul exact unde locuiește a fost cenzurată o dată prin pronunțarea Deciziei civile nr. 3576 din data de 04 iulie 2013 (care a vizat recursul declarat de către B. M. împotriva încheierii din data de 07.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ ), critica recurentului referitoare la faptul că aceste dovezi nu ar fi necesare nemaiputând fi analizată, decizia nr. 3576/2013 având putere de lucru judecat.
De asemenea, în considerentele deciziei nr. 830/R/11.03.2014 a Curții de Apel B. s-a mai reținut faptul că prin încheierea din data de 23.11.2012 s-a apreciat că nu este suficient ca reclamantul să depună permis de ședere pentru a dovedi unde locuiește, astfel că împrejurarea că reclamantul a depus acest permis nu echivalează cu îndeplinirea cerinței impuse de instanță.
În drept, art. 317 c.pr.civ. stabilește că „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, insa contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
De asemenea, art. 318 c.pr.civ. stabilește faptul că „hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (…)”, această situație fiind invocată în prezenta contestație.
Din interpretarea acestor norme rezultă că pentru admisibilitatea contestației în anulare este necesară îndeplinirea a doua condiții de admisibilitate: prima se referă la faptul că hotărârile ce fac obiectul acestei căi extraordinare de atac trebuie să fie irevocabile, indiferent dacă hotărârea a fost pronunțată de o instanță de fond, în apel sau în recurs, iar a doua condiție se referă la faptul că motivele de contestație nu au putut fi invocate în căile ordinare de atac (apel sau recurs). Altfel spus, partea nu are posibilitatea de a alege între exercitarea unei căi ordinare de atac și contestația în anulare, ci este obligată să valorifice motivele prevăzute de art. 317 pct. 1 și 2 c.pr.civ. pe calea apelului sau recursului.
Aceste condiții sunt îndeplinite în cauză, contestația vizând o decizie irevocabilă pronunțată în recurs, iar motivul contestației nu a putut fi invocat în recurs – dezlegarea dată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
Pe fond contestația nu este însă întemeiată.
În înțelesul art. 318 c.pr.civ., prin „greșeală materială” se înțelege neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nici o apreciere, respectiv greșeli de fapt, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, pe această cale nefiind admisibilă examinarea justeței, corectitudinii soluției astfel pronunțate.
În cauză, contestatorul invocă faptul că respingerea cererii sale de recurs este „rezultatul unei erori materiale, actele ce au determinat suspendarea fiind depuse la dosar”, dar acest motiv nu se circumscrie însă noțiunii de „greșeală materială”, în sensul art. 318 c.pr.civ.
Față de considerentele deciziei ce face obiectul prezentei contestații în anulare, redate anterior, este evident că instanța de recurs a reținut existența la dosar a înscrisurilor invocate de către contestator – titlul de ședere și adeverința de venit – pe care le-a analizat, reținând că printr-o decizie anterioară (decizia nr. 3576 din data de 04 iulie 2013 și care a vizat recursul declarat de către B. M. împotriva încheierii din data de 07.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ ) s-a statuat, cu putere de lucru judecat, obligația recurentului la a depune înscrisurilor cu privire la locul exact unde locuiește, titlul de ședere fiind apreciat ca insuficient, astfel că afirmația recurentului referitoare la faptul că această dovadă nu ar mai fi necesară față de cuprinsul acestui act nu mai poate fi analizată.
Prin urmare, instanța va respinge contestația în anulare promovată de către contestatorul B. M. împotriva deciziei nr. 830/R/11.03.2014 a Curții de Apel B..
Constatând culpa procesuală a contestatorul în promovarea prezentei cereri, în baza art. 274 alin. 1 c.pr.civ. instanța îl va obliga la plata către intimata . Cluj N. a cheltuielilor de judecată efectuate de aceasta în cauză cu titlu de onorariu avocat, conform dovezii depuse la dosar (fila 29).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul B. M., prin mandatar B. A. – I., împotriva deciziei nr. 830/R/11.03.2014 a Curții de Apel B..
Obligă contestatorul B. M. la plata sumei de 300 lei către intimata . Cluj N., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.05.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. F. M. I. M. M. Ceoplan
Grefier,
E. Bernád
Red. MIM/29.05.2014
Tehnored. EB/29.05. 2014- 2 ex
Jud. recurs L.B., S.P.G., R.G.M.
Jud. fond. A.D.B.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 52/2014. Curtea de Apel... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1682/2014.... → |
|---|
