Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2214/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2214/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 766/119/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 2214/R Dosar Nr._
Ședința publică de la 01 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător M. R.
Judecător I. Ț.
Grefier R. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării după casarea cu reținere spre rejudecare a recursurilor declarate de reclamanta S.C. H. I. S.R.L. și pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (fostă pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.) și Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. (fostă pârâta Administrația Finanțelor Publice S. G.) împotriva sentinței civile nr. 3602/20.12.2012 pronunțată de Tribunalul C. – secția civilă -, în dosarul nr._ având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 24 septembrie 2014, apoi pentru data de 01 octombrie 2014.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că, prin sentința civilă nr. 3602/20.12.2012 pronunțată de Tribunalul C. – secția civilă -, în dosarul nr._, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanta S.C. H. I. S.R.L în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului C., Administrația Finanțelor Publice Pentru Contribuabili Mijlocii a Județului C. și Administrația Finanțelor Publice S. G.. S-a anulat parțial următoarele acte administrative fiscale:Decizia nr. 603/10.09.2010 emisa de DGFP C.; Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 23/27.02.2009 în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 59/26.02.2009 emis de DGFP C.. A fost exonerată societatea reclamantă S.C. H. I. S.R.L. de obligația de plata a următoarelor sume stabilite potrivit actelor fiscale mai sus arătate: TVA în cuantum de 64.210,45 lei cu majorările aferente; Impozit pe profit în cuantum de 54.071 lei cu majorările aferente. Au fost menținute celelalte obligații fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin decizia de impunere mai sus arătată. S-au respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere formulate de reclamantă prin acțiunea formulată. Au fost obligate pârâtele Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului C., Administrația Finanțelor Publice Pentru Contribuabili Mijlocii A Județului C. la plata sumei de 5.500 lei către contestatoare cu titlu de cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta S.C. H. I. S.R.L., recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice S.-G. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice S.-G.) și recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice C. (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 355/R/31.01.2012, Curtea de Apel B. a admis recursurile declarate în cauză împotriva sentinței nr. 3602/20.12.2013 pronunțată de Tribunalul C., pe care a casat-o și a reținut cauza spre rejudecare. Totodată, a admis recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice S.-G. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice S.-G.) împotriva încheierii de ședință din data de 25 noiembrie 2011, pe care a modificat-o în parte în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice S.-G. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice S.-G.). A stabilit termen pentru data de 29 ianuarie 2014, RC1, dată pentru care se vor cita părțile.
S-a reținut că în perioada 01.08._08 și respectiv 10.02._09 parata Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii a efectuat o inspecție fiscala generala la societatea reclamanta S.C. H. I. S.R.L., fiind verificate documentele financiar contabile aferente perioadei 01.01._08, iar in urma acestuia, a fost încheiat Raportul de inspecție fiscală nr. 59/26.02.2009 prin care au fost stabilite in sarcina societății reclamante obligații fiscale suplimentare in valoare de 409.233 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA, impozit pe dividende precum si majorări de întârziere aferente fiecărei sume, sens in care a fost emisa decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscala nr. 23/27.02.2009. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat în termenul legal contestație, iar prin decizia nr. 603/10.09.2010 emisa de parata Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului C. aceasta a fost soluționată, fiind respinsă, sens în care reclamanta a formulat ulterior prezenta acțiune în contencios administrativ, solicitând în principal anularea deciziei de soluționare a contestației și trimiterea cauzei spre soluționare la organul fiscal pentru ca acesta să analizeze în înscrisurile noi depuse odată cu contestația, iar în subsidiar s-a solicitat anularea actelor administrativ fiscale. În primul rând Curtea a constatat că atât în contestația administrativă formulată cât și în cadrul prezentei contestații reclamanta a solicitat anularea în întregime a actelor fiscale contestate. Totuși, este de menționat, astfel cum a reținut și instanța de fond faptul că motivele invocate au vizat doar o parte din sumele menționate în actele fiscale contestate. Astfel, s-a reținut că, în cadrul raportului de inspecție fiscală în baza căruia a fost emisă decizia de impunere, suma de 153.983 lei stabilită cu titlu de TVA suplimentar a fost evidențiată în capitolul III.3 – filele 38-48 volum 1 dosar. Suma totală stabilită cu titlu de TVA este compusă din mai multe sume evidențiate, analizate și stabilite la literele a, b, c, d și e din acest capitol, după cum urmează: a – TVA suma de 60.863 lei rezultată din ”neconcordanțe între deconturi TVA, balanțe de verificare și situația facturilor recepționate și identificate”; b – TVA în sumă de 64.903 lei rezultat din ”operațiuni economice fictive” - criticile formulate de reclamantă prin acțiune vizând acest punct din raportul de inspecție fiscală;c – TVA în sumă de 5.849 lei vizând facturi emise de S.C. H. Best Company S.R.L.;d – TVA în sumă de 5.388 lei calculat ca urmare a inventarierii efectuate constatându-se lipsa în gestiune;e – TVA în sumă de 22.829 lei vizând cheltuieli nedeductibile, detaliate pe larg în raport.
Astfel cum s-a arătat, inițial motivele invocate în susținerea acțiunii nu vizează toate obligațiile fiscale stabilite prin raportul de inspecție fiscală, reclamanta invocând motive de nelegalitate doar pentru anumite obligații fiscale stabilite în sarcina sa, și anume doar pentru operațiunile considerate fictive de organul fiscal, adică pentru cele evidențiate la capitolul III.3 litera b din raportul de inspecție fiscală. Cu toate acestea, având în vedere că prin acțiune s-a solicitat generic anularea deciziei de impunere, adică anularea integrală a acesteia, Curtea a apreciat, că instanța în baza rolului activ ar fi trebuit să pună în discuția părților această neconcordanță. Această omisiune a instanței a determinat o administrare incompletă a probatoriului, recurenta reclamantă solicitând completarea acestuia în recurs. În acest sens, recurenta reclamantă a administrat în recurs înscrisuri printre care și jurnalul de cumpărături, înscrisuri care nu au fost avute în vedere de către expertul contabil la fond și care vizează reținerile de la punctul a din raportul fiscal, respectiv suma de suma de 60.863 lei - rezultată din ”neconcordanțe între deconturi TVA, balanțe de verificare și situația facturilor recepționate și identificate”. Modul de calcul al acestei sume este evidențiat în Anexa 18 la raportul de inspecție fiscală, această anexă evidențiind ”TVA suplimentar și majorările de întârziere calculate pe perioada 2005-2009 aferent diferențelor constatate între decont TVA și situația facturilor recepționate”, Pe de altă parte s-a menționat că prin obiectivul nr. 1 încuviințat reclamantei s-a solicitat expertului ”să verifice evidența contabilă a societății cu privire la operațiunile considerate fictive de organul de inspecție fiscală” (fila 29 volum.2), iar expertul a procedat în cadrul răspunsului la obiectivul nr. 1 la expertiză și la analizarea legalității obligațiilor fiscale stabilite la litera a, astfel cum rezultă din răspunsul la obiectivul 1 partea I însă fără să solicite recurentei reclamante lămuriri cu privire la acest aspect. În această situație,a apreciat că se impune suplimentarea probatoriului prin efectuarea unei completări la raportul de expertiză. De asemenea suplimentarea probatoriului în această modalitate este utilă și pentru analizarea motivelor de recurs formulate de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C.. Astfel, această recurentă a invocat faptul că instanța de fond a aplicat jurisprudența CJUE pentru operațiuni efectuate anterior aderării României la Uniunea Europeană, ori expertul urmează să defalce cuantumul obligațiilor fiscale aferente operațiunilor derulate anterior aderării României separat de cele efectuate ulterior acestei date.
În cauză s-a efectuat, potrivit celor arătate în decizia anterioară a curții, suplimentul la expertiza financiar contabilă existentă la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel constată că acțiunea formulată de reclamantă este fondată parțial.
Ca stare de fapt, curtea de apel constată că, în perioadele 01.08._08 și 10.02._09, pârâta a efectuat o inspecție fiscală generală la societatea reclamantă, fiind verificate documentele financiar contabile aferente perioadei 01.01._08. În urma verificărilor a fost încheiat raportul de inspecție fiscală nr. 59/26.02.2009 prin care au fost stabilite în sarcina societății reclamante obligații fiscale suplimentare în valoare de 409.233 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA, impozit pe dividende, precum și majorări de întârziere aferente fiecărei sume. Totodată, s-a emis decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 23/27.02.2009.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat în termenul legal contestație, respinsă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. prin decizia nr. 603/10.09.2010, astfel că reclamanta a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ.
Curtea de apel constată că, atât în contestația administrativă formulată, cât și în cadrul prezentei contestații, reclamanta a solicitat anularea în întregime a actelor fiscale contestate. Totuși, este de menționat, astfel cum a reținut și instanța de fond, faptul că motivele invocate au vizat doar o parte din sumele menționate în actele fiscale contestate. Cu toate acestea, având în vedere că prin acțiune s-a solicitat generic anularea deciziei de impunere, adică anularea integrală a acesteia și văzând că apărările reclamantei vizează atât TVA, cât și impozitul pe profit, curtea urmează să procedeze la analizarea tuturor acestor sume, astfel că va analiza pct. III.1 și III.3 din raportul de inspecție fiscală.
1. În cadrul raportului de inspecție fiscală în baza căruia a fost emisă decizia de impunere, suma de 153.983 lei stabilită cu titlu de TVA suplimentar a fost evidențiată în capitolul III.3 (filele 38-48 volum 1 dosar). Suma totală stabilită cu titlu de TVA este compusă din mai multe sume evidențiate, analizate și stabilite la literele a, b, c, d și e din acest capitol, după cum urmează: a – TVA suma de 60.863 lei rezultată din ”neconcordanțe între deconturi TVA, balanțe de verificare și situația facturilor recepționate și identificate”; b – TVA în sumă de 64.903 lei rezultat din ”operațiuni economice fictive” (trebuie observat faptul că în raportul de inspecție fiscală este indicată la litera b o sumă totală de 64.903 lei, însă această sumă include în realitate și facturile calificate drept fictive de la litera c pentru suma de 5849 lei, astfel că suma corectă de la litera b este de 59.954 lei); c – TVA în sumă de 5.849 lei vizând facturi emise de S.C. H. Best Company S.R.L.; d – TVA în sumă de 5.388 lei calculat ca urmare a inventarierii efectuate constatându-se lipsa în gestiune; e – TVA în sumă de 22.829 lei vizând cheltuieli nedeductibile, detaliate pe larg în raport.
2. În ce privește impozitul pe profit, potrivit deciziei de impunere contestată, organele fiscale au stabilit un impozit pe profit suplimentar în sumă de_ lei și accesoriile aferente, rezultat din operațiuni economice fictive față de împrejurarea că facturile fiscale fie nu prezintă elementele de securizare prevăzute de lege, fie provin de la societăți a căror activitate a fost suspendată sau radiată ori că au fost înregistrate cheltuieli ce nu au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
În cauză, curtea de apel a procedat la efectuarea unui supliment la expertiza deja întocmită la fond, ocazie cu care expertul a analizat și celelalte sume cu titlul de TVA ce nu fuseseră avute în vedere inițial.
Analizând acele dosarului, susținerile părților și probele administrate, curtea de apel va proceda la analizarea sumelor stabilite prin actele contestate (atât cu titlu de TVA, cât și cu titlu de impozit pe profit), reținând următoarele:
1. a. În ce privește suma de 60.863 lei (rezultată din ”neconcordanțe între deconturi TVA, balanțe de verificare și situația facturilor recepționate și identificate”), determinată ca diferența între TVA dedus prin deconturile lunare de TVA și situația facturilor recepționate și identificate, expertul a constatat că această situație a facturilor recepționate și identificate, utilizată de pârât la întocmirea actelor contestate, nu se regăsește ca anexă la raportul de inspecție fiscală și nici nu a fost pusă la dispoziția expertului contabil (deși a fost solicitată de expert părților, atât la prima completare a raportului, dispusă de curte, cât și la cea de-a doua). Prin urmare, acesta a fost în imposibilitate de a verifica care au fost facturile lipsă la momentul controlului fiscal. El a avut la dispoziție doar jurnalele de cumpărări, puse la dispoziție de către reclamant și în urma verificărilor efectuate pe baza acestora, a identificat și facturile fiscale ce au stat la baza întocmirii acestor jurnale, cu excepțiile/neconcordanțele sau lipsurile, altele decât cele constate de organul fiscal. Față de aceste împrejurări și de faptul că atât reclamantul, cât și pârâtul au precizat fie că nu deține această situație (reclamantul), fie nu a ridicat situațiile în cauză (pârâtul), expertul a precizat că, neavând această situație, nu are cum să verifice din ce se compune suma analizată, de_ lei și nici nu poate afirma că a fost corect stabilită de către pârât.
Raportat la cele expuse, curtea de apel constată că pârâtul nu a dovedit realitatea susținerilor sale din actele contestate și nu a arătat modul în care a stabilit sumele stabilite în sarcina reclamantului, astfel că aceasta nu poate, în lipsa altor probe, verifica justețea calculelor efectuate de organul fiscal și dacă actele fiscale au fost corect întocmite sub acest aspect. Prin urmare, ținând seama și de principiul in dubio contra fiscum (orice dubiu asupra existenței faptului impozabil, asupra naturii acestuia, sau asupra normei aplicabile, susceptibilă de interpretări ambigue sau multiple, profită contribuabilului), consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, curtea de apel va exonera reclamanta de această sumă stabilită prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere contestate, nefiind dovedită de pârât.
b, c. În ce privește suma de 64.903 lei rezultat din ”operațiuni economice fictive” (în raportul de inspecție fiscală este indicată la litera b o sumă totală de 64.903 lei, însă această sumă include în realitate și facturile calificate drept fictive de la litera c pentru suma de 5849 lei, astfel că suma corectă de la litera b este de 59.954 lei), aceasta este compusă, potrivit raportul de inspecție fiscală, din următoarele sume:
- TVA în sumă de 688,82 lei cu majorări relativ la tranzacția cu S.C. BIMEX ..
- TVA în sumă de 3.293,14 lei relativ la tranzacția cu ..
- TVA în sumă de 16.688 lei relativ la tranzacția cu S.C. EL COREDO S.R.L.
- TVA în sumă de 10.898 lei relativ la tranzacția cu S.C. ROM RECICLING S.R.L
- TVA în sumă de 8463,77 lei relativ la tranzacția cu .
- TVA în sumă de 5611,19 lei relativ la tranzacția cu S.C. MANUROM MEDICA S.R.L.
- TVA în sumă de 13.407,35 lei relativ la tranzacția cu S.C. EL COREDO S.R.L.
- TVA în sumă de 5849,42 lei relativ la tranzacția cu S.C. H. BEST COMPANY S.R.L.
Analizând actele dosarului și ținând seama și de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, curtea de apel reține, în primul rând, că, pentru perioada ianuarie 2004-decembrie 2008, pârâtul a considerat că operațiunile consemnate într-un număr de 45 facturi, în valoare totală de 409.353 lei, din care TVA în sumă de 64.889 lei nu au la bază operațiuni reale. În al doilea rând, curtea de apel reține că expertul a examinat toate aceste înscrisuri și a defalcat, la cererea curții, operațiunile fiscale efectuate înainte și după aderarea României la Uniunea Europeană. A rezultat, astfel, că operațiunile efectuate înainte de aderarea României la Uniunea Europeană sunt cele aferente unui număr de 15 facturi, în valoare de 244.616 lei, din care TVA în sumă de 39.063 lei, iar cele efectuate după acest moment sunt cele aferente unui număr de 30 facturi, în valoare de 161.737 lei, din care TVA în sumă de 25.830 lei. Expertul a analizat conținutul acestor facturi și a constatat că operațiunile consemnate în cele 30 de facturi emise și primite după data aderării furnizează elementele prevăzute de art. 155 Cod fiscal, ce prevede cerințele de formă ce trebuie respectate pentru realizarea decontării TVA.
Prin urmare, curtea de apel constată că se impune exonerarea reclamantei și de plata sumei de 25.830 lei, aferentă celor 30 de facturi în discuție, acestea respectând condițiile impuse de prevederile legale în vigoare.
Mai mult, curtea de apel reține, astfel cum corect a motivat și prima instanță, că în jurisprudența Curții Europene de Justiție s-a statuat că persoana impozabilă care deține facturi fiscale care cuprind toate elementele prevăzute de articolul 22 alineatul 3 litera b Directivă beneficiază de deducere chiar dacă furnizorul nu este înregistrat în scopuri de TVA, iar pe de altă parte că persoana impozabilă pierde dreptul de deducere doar dacă, aceasta știa sau putea să știe că ia parte la o tranzacție prin care se urmărește evaziunea fiscală din punct de vedere al TVA, constatarea trebuind să fie făcută în acest sens în baza unor criterii obiective.
d. În ce privește suma de 5388 lei TVA calculat ca urmare a inventarierii efectuate constatându-se lipsa în gestiune, curtea de apel a procedat la analizarea actelor existente la dosarul cauzei, constatând că reclamanta nu a formulat nicio apărare de fond pe acest aspect în acțiune, iar expertul a concluzionat în cadrul raportului de expertiză în răspunsul la obiectivul 7 (fila 50 volum 2) că reclamanta a înregistrat lipsă din gestiune cu ocazia inventarierii patrimoniului, suma de mai sus fiind legal stabilită în sarcina reclamantei. Prin urmare, curtea de apel constată că se impune menținerea acesteia.
e. În ce privește suma de 22.829 lei vizând cheltuieli nedeductibile, curtea de apel reține în primul rând, că expertul a verificat, cu ocazia celui de-al doilea supliment, înscrisurile existente și a constatat că, prin raportul de inspecție fiscală, s-a dedus în plus un TVA în sumă de 12.994 lei, sumă compusă din neconcordanțele aferente fiecărei luni din perioada 2006-2008 (potrivit raportul de inspecție fiscală paginile 19-21, fila 393 vol. 2 curte). În raport de această sumă, din compararea TVA-ului lunar dedus efectiv prin decontul de TVA cu TVA-ul lunar deductibil din jurnalele de cumpărări, pentru perioada 2006-2008, expertul a concluzionat că TVA-ul dedus în plus a fost în sumă de 12.083 lei, iar nu 12.994, așa cum a constatat organul fiscal. Prin urmare, reclamanta a fost obligată prin actele contestate să plătească în plus suma de 911 lei, astfel că curtea va dispune exonerarea reclamantei și de această sumă.
2. În ceea ce privește impozitul pe dividende, curtea de apel constată, de asemenea, că reclamanta nu a formulat nicio critică sub acest aspect prin cererea de chemare în judecată și nici nu a propus vreun obiectiv pentru expertiza contabilă pe acest aspect, astfel că, nefiind invocat niciun motiv de nelegalitate a actelor fiscale și nefiind administrată nicio probă care să conducă la concluzia că aceste obligații au fost nelegal stabilite, nu se impune înlăturarea acestor obligații fiscale stabilite prin actul de control.
3. În ce privește impozitul pe profit, considerentele expuse cu privire la TVA sunt valabile și cu privire la aceste sume.
Astfel, curtea de apel constată că situația facturilor este următoarea:
a) Facturi care nu conțin data emiterii:
Potrivit raportul de inspecție fiscală, reclamanta a înregistrat factura fiscală nr. HR VDS_/19.10.2004 în valoare totală de 4.314,21 lei, din care TVA în sumă de 688,82 lei, factura figurând ca fiind emisă de S.C. BIMEX .., însă în urma efectuării unui control încrucișat (proces verbal 6900/15.09.2008 ) a rezultat că această factură nu a fost emisă de societatea indicată către reclamantă, ci către o altă societate, iar pe de altă parte factura nu poartă data emiterii, fiind încălcate disp. art. 145 alin.8 lit.a Cod fiscal raportat la art. 155 alin.8 lit.b din Codul fiscal precum și art. 21 alin.4 lit.f Cod fiscal, motiv pentru care, reținându-se că reclamanta nu are drept de deducere pentru taxa aferentă bunurilor livrate, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita impozit pe profit suplimentar în sumă de 580 lei și TVA în sumă de 688,82 lei.
b) Facturi care sunt emise de o societate radiată sau care are activitatea suspendată:
Potrivit raportului de inspecție fiscală, societatea a înregistrat un număr de 5 facturi fiscale în anul 2007 pentru suma de totală de 20.625,41 lei, din care TVA în sumă de 3293,14 lei, facturi emise de către .., însă în urma controlului încrucișat efectuat la această societate (proces verbal nr. 4398/13.10.2008) a rezultat că societatea și-a suspendat activitatea începând cu data de 13 mai 2005, fiind încălcate astfel art. 146 alin.1 Cod fiscal raportat la art. 128 alin.1 Cod fiscal, motiv pentru care, reținându-se că reclamanta nu are drept de deducere pentru bunurile livrate, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita impozit pe profit suplimentar în sumă de 2773 lei și TVA în sumă de 3293,14 lei.
Totodată, reclamanta a înregistrat un număr de 23 de facturi emise în perioada septembrie – decembrie 2007 în sumă totală de 104.449 lei din care TVA 16.688 lei, facturile fiind emise de S.C. EL COREDO S.R.L., iar în urma verificărilor efectuate de organul fiscal s-a constatat că societatea a fost radiată din data de 06.06.2007, fiind încălcat astfel disp. art. 146 alin.1 Cod fiscal raportat la art. 128 alin.1 Cod fiscal, s-a reținut că reclamanta nu are drept de deducere pentru bunurile livrate, motiv pentru care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita impozit pe profit suplimentar în sumă de 14.052 lei și TVA în sumă de 16.688 lei.
c) Facturi care nu conțin elementele de securitate:
Potrivit raportului de inspecție fiscală, societatea a înregistrat un număr de opt facturi fiscale în anul 2005 pentru suma de totală de 68.267,88 lei, din care TVA în sumă de 10.899,13 lei, facturi emise de către S.C. ROM RECICLING S.R.L., însă în urma controlului încrucișat efectuat la această societate (proces verbal nr._/15.09.2008) a rezultat că societatea nu desfășoară activitatea la sediul social declarat, iar facturile fiscale nu conțin elementele de securitate prevăzute de art. 1 alin.1 din Ordinul MFP 989/2002, fiind încălcate astfel art. 145 alin.8 lit.a Cod fiscal și art. 21 alin.4 lit.f Cod fiscal, motiv pentru care, reținându-se că reclamanta nu are drept de deducere pentru bunurile livrate, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita impozit pe profit suplimentar în sumă de 9179 lei și TVA în sumă de 10.899,13 lei.
De asemenea, societatea a înregistrat un număr de 2 facturi fiscale în anul 2005 pentru suma de totală de 53.010 lei lei, din care TVA în sumă de 8463,77 lei, facturi emise de către .., însă în urma verificării efectuate de organul fiscal s-a constatat că facturile fiscale nu conțin elementele de securitate prevăzute de art. 1 alin.1 din Ordinul MFP 989/2002, fiind încălcate astfel art. 145 alin.8 lit.a Cod fiscal și art. 21 alin.4 lit.f Cod fiscal, motiv pentru care, reținându-se că reclamanta nu are drept de deducere pentru bunurile livrate, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita impozit pe profit suplimentar în sumă de 7127 lei și TVA în sumă de 8463,77 lei.
Totodată, societatea a înregistrat factura fiscală nr. BV VDW_/01.07.2005 pentru suma de_,70 lei, din care TVA în sumă de 5611,19 lei, factură emisă de către S.C. MANUROM MEDICA S.R.L., însă în urma controlului încrucișat efectuat la această societate (proces verbal nr._/18.11.2008) a rezultat că societatea nu desfășoară activitatea la sediul social declarat, iar facturile fiscală nu se regăsește în plaja facturilor fiscale ridicate de această societate și nu conține elementele de securitate prevăzute de art. 1 alin.1 din Ordinul MFP 989/2002, fiind încălcate astfel art. 145 alin.8 lit.a Cod fiscal și art. 21 alin.4 lit. f Cod fiscal, motiv pentru care, reținându-se că reclamanta nu are drept de deducere pentru bunurile livrate, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita impozit pe profit suplimentar în sumă de 4725 lei și TVA în sumă de 5611,19 lei.
De asemenea, societatea a înregistrat un număr de 3 facturi fiscale în anul 2005 pentru suma de totală de 83.972,35 lei, din care TVA în sumă de 13.407,35 lei, facturi emise de către S.C. EL COREDO S.R.L., însă în urma verificărilor efectuate de organul fiscal a rezultat că facturile fiscale nu conțin elementele de securitate prevăzute de art. 1 alin.1 din Ordinul MFP 989/2002, fiind încălcate astfel art. 145 alin.8 lit.a Cod fiscal și art. 21 alin.4 lit.f Cod fiscal, motiv pentru care, reținându-se că reclamanta nu are drept de deducere pentru bunurile livrate, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita impozit pe profit suplimentar în sumă de 11.289 lei și TVA în sumă de 13.407,35 lei.
d) Facturi care nu menționează denumirea și cantitatea bunurilor:
Potrivit raportului de inspecție fiscală, reclamanta a înregistrat două facturi, emise ambele la data de 30.06.2006 de către S.C. H. BEST COMPANY S.R.L. în sumă totală de_ lei din care TVA 5849 lei, facturi care nu conțin denumirea și cantitatea bunurilor, ci doar denumirea generică de marfă, motiv pentru care s-a considerat că societatea nu are drept de deducere pentru taxa aferentă bunurilor din aceste facturi, fiind încălcate disp. art. 155 alin.5 lit.k Cod fiscal în forma în vigoare în anul 2007 și art. 21 alin.4 lit. f Cod fiscal stabilind un impozit pe profit suplimentar de 4.926 lei și respectiv TVA suplimentar de 5849,42 lei.
În ce privește alte cheltuieli calificate de organul fiscal ca nefiind efectuate în scopul obținerii de venituri impozabile, acesta a identificat cheltuieli înregistrate și TVA dedus pentru un autoturism care nu se afla în proprietatea societății și nici în folosința acesteia, de asemenea cheltuieli constând în servicii de telefonie mobilă în sumă de 5 ori mai mare decât media pentru perioada respectivă precum și cheltuieli aferente unui televizor și stand TV, aceste achiziții nefiind în corelație cu activitatea societății, motiv pentru care au fost calculate impozit pe profit suplimentar și TVA suplimentar.
Analizând toate aceste sume raportat la actele dosarului, curtea de apel va reține că se impune exonerarea reclamantei numai de suma reprezentând impozitul pe profit în cuantum de 21.751 lei cu majorările aferente, rezultat din însumarea sumelor de la punctele b și d, în cuantum de 2773 lei (..), 14.052 lei (S.C. EL COREDO S.R.L. după radiere) și 4926 lei (S.C. H. BEST COMPANY S.RL.), față de suma stabilită de organul fiscal prin actele contestate, aceea de_ lei și accesoriile aferente (rezultată din operațiuni economice fictive față de împrejurarea că facturile fiscale fie nu prezintă elementele de securizare prevăzute de lege, fie provin de la societăți a căror activitate a fost suspendată sau radiată ori că au fost înregistrate cheltuieli ce nu au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile), având în vedere că toate celelalte facturi au fost emise în anii 2004-2005, deci înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, astfel că jurisprudența sa nu era obligatorie pentru țările nemembre.
Astfel, în ce privește facturile care sunt emise de o societate radiată sau care are activitatea suspendată, curtea de apel reține, prin prisma jurisprudenței Curții Europene de Justiție, pe de o parte că persoana impozabilă care deține facturi fiscale care cuprind toate elementele prevăzute de articolul 22 alineatul 3 litera b Directivă beneficiază de deducere chiar dacă furnizorul nu este înregistrat în scopuri de TVA, iar pe de altă parte că persoana impozabilă pierde dreptul de deducere doar dacă, aceasta știa sau putea să știe că ia parte la o tranzacție prin care se urmărește evaziunea fiscală din punct de vedere al TVA, constatarea trebuind să fie făcută în acest sens în baza unor criterii obiective.
Or, în cauză, toate facturile deținute de reclamantă cuprind toate elementele formale prevăzute de Codul fiscal, organul fiscal nereținând contrariul, ci reținând că facturile au fost emise corect și au fost înregistrate în contabilitate, în același sens fiind și concluziile expertizei judiciare efectuate în cauză. De asemenea, nu rezultă din probele administrate că reclamanta a cunoscut faptul că acestea sunt una radiată, iar cealaltă cu activitatea suspendată, din modul în care aceasta a înțeles să evidențieze în contabilitate toate operațiunile efectuate rezultând buna sa credință.
În ce privește facturile care nu menționează denumirea și cantitatea bunurilor, curtea de apel reține că toate mărfurile din facturile în cauză, au intrat și au ieșit efectiv din gestiunea societății conform evidenței contabile a societății, sub acest aspect expertul arătând expres că operațiunile nu sunt fictive, ci este vorba despre operațiuni reale, care au avut efectiv loc. De asemenea, curtea de apel reține că au fost întocmite avize de însoțire ce indică denumirile exacte și cantitățile exacte ale mărfurilor menționate, aceste avize detaliind astfel care au fost bunurile descrise generic în cele două facturi. Întrucât avizul de însoțire servește, după caz, și ca document care stă la baza întocmirii facturii, având în vedere natura și destinația avizului în cazul de față, de document care stă la baza întocmirii facturii, curtea de apel va constata că lipsa menționării (încă o dată) a elementelor constând în descrierea mărfurilor în facturi nu este de natură a înlătura dreptul de deducere al reclamantei.
Referitor la alte cheltuieli calificate de organul fiscal ca nefiind efectuate în scopul obținerii de venituri impozabile, curtea de apel reține că, în condițiile în care pe de o parte, bunurile respective nu sunt aferente activității societății (reclamanta neprobând contrariul, respectiv faptul că mijloacele de transport îi aparțin și că televizorul și standul TV sunt în corelație cu activitatea societății), iar pe de altă parte având în vedere că valoarea facturată de Orange România are o valoare de 5 ori mai mare decât media pentru perioada respectivă (fiind mai mare decât veniturile societății), astfel cum s-a constatat și de către expertul contabil, aceste obligații fiscale suplimentare stabilite în sarcina reclamantei sunt legale, astfel că acesta vor fi menținute. În ce privește facturile care nu conțin data emiterii, în condițiile în care factura în discuție nu îndeplinea condiția legală vizând data emiterii, în mod legal au fost stabilite obligațiile suplimentare prin actele contestate, astfel că aceste sume urmează a fi menținute. De asemenea, în ce privește facturile care nu conțin elemente de securitate, având în vedere data emiterii lor, în anii 2004, 2005, înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, precum și faptul că, strict formal ele nu îndeplinesc condițiile de formă cerute de lege, fără a face referire la jurisprudența comunitară, curtea de apel constată că nu se impune exonerarea reclamantei și de aceste sume.
Raportat la considerentele expuse, curtea de apel constată că acțiunea reclamantei este fondată parțial, astfel că, va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. H. I. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii C. și în consecință va anula parțial decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 23/27.02.2009 în baza raportului de inspecție fiscală nr. 59/26.02.2009 emis de Direcția G. a Finanțelor Publice C., precum și decizia nr. 603/10.09.2010 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice C.. Va exonera reclamanta S.C. H. I. S.R.L. de obligația de plată a următoarelor sume stabilite potrivit actelor fiscale mai sus arătate:
- TVA în cuantum de 60.863 lei cu majorările aferente;
- TVA în cuantum de 25.830 lei cu majorările aferente;
- TVA în cuantum de 911 lei cu majorările aferente,
- Impozit pe profit în cuantum de 21.751 lei cu majorările aferente.
Va menține celelalte obligații fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin decizia de impunere mai sus arătată și va respinge ca neîntemeiate celelalte capete de cerere formulate de reclamantă prin acțiunea formulată.
Văzând și dispozițiile art. 271 Cod procedură civilă, curtea de apel va constata că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată atât la fond și în recurs, acestea fiind compuse din: 8,3 lei taxe timbru la fond, 5.700 lei contravaloare expertiză fond, 2.500 lei onorariu avocat la fond, 3.470 lei contravaloare expertiză recurs, rezultând o valoare totală de 11.678,3 lei. Având în vedere măsura în care au fost admise pretențiile reclamantei raportat la sumele stabilite prin actele contestate (109.355 lei raportat la suma de 214.742 lei stabilită de organul fiscal, deci un procent de 50,92%), curtea de apel va obliga pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii C. la plata sumei de 5.946,50 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. H. I. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii C. și în consecință:
Anulează parțial decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 23/27.02.2009 în baza raportului de inspecție fiscală nr. 59/26.02.2009 emis de Direcția G. a Finanțelor Publice C., precum și decizia nr. 603/10.09.2010 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice C..
Exonerează reclamanta S.C. H. I. S.R.L. de obligația de plată a următoarelor sume stabilite potrivit actelor fiscale mai sus arătate:
- TVA în cuantum de 60.863 lei cu majorările aferente;
- TVA în cuantum de 25.830 lei cu majorările aferente;
- TVA în cuantum de 911 lei cu majorările aferente,
- Impozit pe profit în cuantum de 21.751 lei cu majorările aferente.
Menține celelalte obligații fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin decizia de impunere mai sus arătată.
Respinge ca neîntemeiate celelalte capete de cerere formulate de reclamantă prin acțiunea formulată.
Obliga pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii C. la plata sumei de 5.946,50 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1.10.2014.
Președinte pt judecător pt judecător
L. P. M. R. I. Ț.
aflată în concediu de odihnă aflată în concediu medical
semnează președintele instanței semnează președintele instanței
judecător N. Țînț judecător N. Țînț
pt. grefier
R. P.
aflată în concediu de odihnă
semnează pentru grefier șef secție C. C.
aflată în concediu de odihnă
locțiitor grefier șef secție
V. P.
Red. LP/23.12.2014
Tehnored. EB/29.12.2014- 2 ex
Jud. fond. A.D.B.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1877/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Sentința nr. 52/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
