Pretentii. Decizia nr. 147/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 147/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 1307/119/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 147/R
Ședința publică de la 17 ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. F. - judecător
M. I. M. - judecător
M. C. - judecător
T. M. - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., pentru pârâtul Serviciul Fiscal Municipal Tg.S. (fosta Administrația Finanțelor Publice Tg. S.) împotriva sentinței civile nr. 2385 din 24.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă -, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimatul reclamant M. H. a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise.
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termenele și condițiile prevăzute de art.485 și 487 NCPCIV și este scutit de la plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 14/1997.
De asemenea, instanța, în baza art. 11 din OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a art. 23 din HG nr. 520/2013 și a Ordinului nr. 2211/2013, emise în aplicarea ordonanței de urgență, constată că are calitate procesuală activă Administrația Județeană a Finanțelor Publice C..
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 și art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2385/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de către pârâtă și a fost admisă acțiunea în contencios administrativ introdusă de reclamanta M. H. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Municipal Tg. S., precum și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtul Serviciul Fiscal Municipal Tg. S. și, în consecință, pârâtul a fost obligat să restituie reclamantei suma de 3.088 lei cu titlu taxă de poluare plătită potrivit chitanței . nr._/02.11.2011, a dobânzii legale aferente începând cu data formulării cererii de restituire – 14.03.2013. Totodată, a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să remită pârâtei Administrației Finanțelor Publice Baraolt suma de 3.088 lei cu titlu taxă de poluare plătită potrivit chitanței . nr._/02.11.2011, a dobânzii legale aferente începând cu data formulării cererii de restituire – 14.03.2013.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. pentru Serviciul Fiscal Municipal Tg. S. (fosta Administrația Finanțelor Publice Tg. S.), hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta a susținut că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Târgu S..
În acest sens, s-a arătat că raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a contestat legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, fără să conteste și modul de calcul a acestei taxe. În opinia recurentei, în acest fel, reclamanta care nu contestă corectitudinea modului de calcul al taxei de poluare nu poate chema în judecată AFP Târgu S. întrucât aceasta nu are calitate procesuală pasivă.
Taxa pe poluare se calculează de către autoritatea fiscală competentă potrivit formularului prevăzut de lege, pe baza documentelor din care rezultă elementele de calcul al taxei, prevăzute de normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, depuse de contribuabil, dar cuantumul rezultat se va plăti de către acesta într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu. Se poate constata în mod clar că organul fiscal a prestat doar un serviciu public intermediar, prin calcularea și virarea acestor sume beneficiarului, Administrația F. pentru Mediu.
Codul de procedură fiscală reglementează în mod clar procedura care se va aplica cererilor de restituire a unor sume de la bugetul de stat, fiind instituite în acest sens norme imperative și exprese în materie. Restituirea de sume de la buget la cererea contribuabililor se face în condițiile art. 117 din OG nr. 92/2003, condiții care nu sunt îndeplinite de către reclamant la data formulării cererii de restituire.
De asemenea restituirea și rambursarea sumelor de la buget precum și acordarea dobânzilor cuvenite se face în conformitate cu procedura aprobată prin Ordin M.F.P. nr. 1899/2004.
Recurenta a mai arătat că soluția instanței de fond în sensul respingerii excepției inadmisibilității este eronată, deoarece consideră că nu suntem în prezența contenciosului administrativ întrucât în speță nu există un act administrativ, iar, pe de altă parte, reclamanta nu a parcurs procedura administrativă prealabilă.
Criticile aduse au privit și fondul cauzei, arătându-se următoarele:
Din analiza dispozițiilor art. I - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană și art. 148 al 2 din Constituția României rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărei stat membru în parte.
Recurenta a invocat faptul că OUG nr. 50/2008 stabilește în mod clar cadrul legal al taxei pe poluare și anume taxa de poluare ține cont de norma de poluare, emisiile de dioxid de carbon și vechimea autovehiculului, iar în cazul în care unele soluții legislative nu au în vedere dispozițiile comunitare, neasigurând compatibilitatea cu acestea, autoritățile competente pot avea inițiative legislative pentru modificarea sau completarea actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu tratatele la care România este parte.
Nu se poate admite că prevederile OUG nr. 50/2008 ar încălca dispozițiile comunitare, întrucât legislația română prevede plata, în cazul în care este vorba despre aceleași specificații tehnice, a unei taxe de poluare în același cuantum, indiferent dacă se aplică la autoturismele/ autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
A mai invocat de asemenea că legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor interne similare.
Recurenta a mai susținut că dispozițiile art. 110 paragraful 1 din Tratat nu sunt incidente în cauză întrucât, pe de o parte nu este vorba despre „impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar pe de alta parte, nu este vorba despre un regim fiscal discriminatoriu, întrucât obligația plății taxei pe poluare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țară de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Recurenta a mai criticat hotărârea sub aspectul obligării sale la plata dobânzii, motivat de faptul că a fost încălcat principiul disponibilității deoarece reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale, nu a dobânzii fiscale cum i s-a stabilit prin sentința recurată.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 pct. 6 și 8 c.pr.civ.
Intimatele nu au formulat întâmpinare conform art. XVII alin. 3 coroborat cu art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Motivul de recurs referitor la greșita soluționare de către tribunal a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte și a excepției inadmisibilității acțiunii se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 c.pr.civ., dar nu este fondat, deoarece raportul juridic dedus judecății – restituirea unei taxe considerată a fi contrară dreptului comunitar – s-a stabilit între reclamantă și pârâtă prin prisma obligațiilor acesteia din urmă de a calcula și încasa taxa de emisii poluante.
Reclamanta a solicitat Administrației Finanțelor Publice TG. S. restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată la data de 02.11.2011 în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand înmatriculat anterior într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, este învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Reclamanta nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxei de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care reclamanta o consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.
În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile privind acest aspect, ce se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 c.pr.civ., sunt nefondate, în condițiile în care reclamanta s-a adresat recurentei pârâtei cu o cererea de restituire anterior promovării acțiunii, depusă la dosar – filele 8, 18 fond.
Recurenta a mai invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea normei ce instituie această taxă cu normele comunitare, motive de recurs care, de asemenea, se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 c.pr.civ., dar nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Cu privire la compatibilitatea normei cu dreptul comunitar, Curtea reține că potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea mai reține că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, Curtea constatată că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG nr. 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamanta să fi achitat taxa de poluare, Curtea constatată că motivele care au determinat CJUE să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională, această opinie fiind confirmată și de soluția pronunțată de CJUE în Cauza C-263/2010 (N.), prin care s-a constatat că nu sunt conforme dreptului comunitar nici modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, CJUE a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de OUG nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, modificată, cu acestea, vor fi respinse.
În legătură cu daunele interese este de remarcat că tribunalul a acordat dobânda legală, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamanta are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1082 raportat la art. 1084 cod civil (anterior, aplicabil conform art. 3 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită). Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de poluare și a încasat taxa.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, însă față de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, în mod corect a fosta acordată numai de la data cererii de restituire, astfel cum reclamanta a solicitat prin acțiune.
Raportat acestor considerente, rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. pentru Serviciul Fiscal Municipal Tg. S. (fosta AFP Tg. S.) împotriva sentinței civile nr. 2385/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. pentru Serviciul Fiscal Municipal Tg. S. (fosta Administrației Finanțelor Publice Tg. S.) împotriva sentinței civile nr. 2385/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.01.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. F. M. I. M. M. C.
Grefier,
T. M.
Red.: MIM/17.01.2014
Tehnored.: TM/22.01.2014/4ex.
Jud.fond: I.A.V.
| ← Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990.... | Pretentii. Decizia nr. 1988/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
