Pretentii. Decizia nr. 1988/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1988/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 03-09-2014 în dosarul nr. 8219/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1988/R/2014
Ședința publică de la 03 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R.
Judecător I. Ț.
Judecător L. P.
Grefier V. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1422/CA din 14.05.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că recursul formulat de recurenta pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termenele și condițiile prevăzute de art. 485 și 487 NCPCIV, și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit art. 30 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013. S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Se constată că până la primul termen de judecată s-a parcurs procedura prevăzută de NCPC.
Având în vedere că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1422/CA din 14.05.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Ligurar A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului B. –Serviciul Fiscal Râșnov și în consecință:
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 4647 lei, reprezentând taxă de poluare.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului B. –Serviciul Fiscal Râșnov și în consecință:
Chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 4647 lei, reprezentând taxă de poluare.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
În primul rând, prin motivele de recurs s-a susținut că instituția recurentă nu poate proceda la restituirea sumei de 4647 lei întrucât instanța de fond nu a dispus și anularea actului administrativ fiscal care a stat la baza calculului acestora.
Recurenta a mai arătat că plata taxei s-a realizat în temeiul unui act normativ în vigoare în momentul plății. Prin OUG nr 50/2008, achitarea taxei are un caracter imperativ, fiind una dintre condițiile impuse de legiuitor la înmatricularea autoturismelor. Această taxă se aplică atât autovehiculelor noi achiziționate din România, cât și celor achiziționate din alte state comunitare, taxa fiind percepută din 01.01.2007 și neputând și aplicată retroactiv pentru autoturismele înmatriculate până la acea dată.
Nicio negociere a autorităților românești cu cele ale Comunității Europene nu a condus la modificarea acestei taxe sau la anularea ei.
Principiul ”poluatorul plătește” este acceptat la nivelul UE, alte 16 state practicând taxa cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
Se concluzionează în sensul că taxa de poluare nu este contrară normelor comunitare, neexistând temei pentru restituirea acesteia.
Pe de altă parte, se arată că obligația de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art.148 alin.2 din Constituție și cea specială prevăzută de art. 110 paragraful I din Tratatul Comunității Europene revine exclusiv Parlamentului și nu instanței.
Taxa a fost plătită benevol și nu poate fi reținută culpa organului fiscal și obligarea acestuia la cheltuieli de judecată.
În opinia recurentei, dispozițiile art 110 din Tratatul CE nu sunt incidente în cauză întrucât taxa se plătește de toți proprietarii de autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora în momentul primei înmatriculări.
În privința cheltuielilor de judecată, s-a invocat faptul că plata taxei a fost benevolă, iar instituția pârâtă nu are nicio culpă în încasarea acesteia. Totodată, a fost criticat cuantumul cheltuielilor de judecată.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice a municipiului B., restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Refuzul de restituire nu poate fi confundat cu refuzul de soluționare a unei cereri, și, în măsura în care reclamant se afla în termenul de prescripție al solicitării unei sume apreciată de acesta ca nedatorată, era îndreptățit să procedeze în acest sens. Reclamanta nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
Ca urmare, în cauză nu s-a solicitat anularea deciziilor emise de AFP, ci prin cererea de restituire a taxei de poluare s-a solicitat o plată nedatorată, fără a se dori contestarea deciziei anterior menționată.
Urmează a se supune analizei caracterul justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
În primul rând, se impune a se preciza că preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr 50/2008, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumită „ taxă de poluare ”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul “poluatorul plătește” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art 110 din TFUE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Astfel cum se arată în jurisprudența CJCE, articolul 110 TFUE vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art 110 TFUE, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin OUG nr 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul „poluatorul plătește”, nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CJCE ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pe poluare instituită de OUG nr 50/2008, și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. ( ca de altfel și hotărârea T. ) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, Curtea europeană a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
De asemenea, prima instanță a dat relevanță dispozițiilor art. 451 cod procedură civilă, apărările formulate de recurenta pârâtă privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată neputând fi primite întrucât acțiunea a fost admisă în contradictoriu cu aceasta și, ca urmare a căzut în pretenții.
In ceea ce privește cuantumul acestor cheltuieli, instanța de fond în mod corect nu a procedat la reducerea acestora. Față de criteriile prevăzute de art. 451 C. pr.civ. cuantumul onorariului avocațial de 300 lei nu este disproporționat.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art 498 cod procedură civilă, va respinge recursul formulat și va menține hotărârea.
În baza art. 451 C. pr. civ. o va obliga pe recurentă să plătească intimatului reclamant suma de 400 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1422/CA/14.05.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatului reclamant suma de 400 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.09.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. R. I. Ț. L. P.
Grefier,
V. P.
redIT03.09.2014/tehnoredVP04.09.2014/5ex
jud fond A. V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 147/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 724/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|








