Anulare act administrativ. Decizia nr. 5649/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5649/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 972/116/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 5649
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.12.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: P. O. D.
JUDECĂTOR: C. B.
JUDECĂTOR: H. V.
GREFIER: G. M.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (fosta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași) împotriva sentinței civile nr.906/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. D. M. .S.RL., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 09.12.2013, prin serviciul registratură, intimata-reclamantă a depus la dosar înscrisuri, după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată și observând că recurenta - pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr. 906/15.05.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Călărași – Secția civilă a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Călărași, anulează dispoziția nr. 6499/19.02.2013, admite cererea reclamantei . și obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Călărași să îi restituie suma de 5220 lei c/val. taxă de poluare la care se va calcula dobânda potrivit art. 124 C.pr.fisc. și care se va actualize cu rata inflației la data restituirii effective, respingând ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
a) cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta nu se aplică în acest caz, așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recurs în interesul legii, decizie care este obligatorie pentru instanțele judecătorești .
b) pe fond, în esență, prima instanță a constatat că pretenția pârâtei de a percepe părții reclamante taxă pe poluare contravine dreptului comunitar care are prioritate în fața dreptului național astfel cum s-a reținut în cauzele T. și N. contra României, prin deciziile pronunțate CJUE stabilind în mod neechivoc faptul că taxa pe poluare încălca prevederile art. 34, 36 și 110 din TFUE și este discriminatorie și ilegală.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 05.06.2013, a declarat recurs, înregistrat la 12.06.2013, partea pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași, solicitând admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată.
Curtea reține că potrivit art. 499 NCPC „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”.
II.1 În cauza de față, prin cererea de recurs recurenta – pârâtă a invocat disp. art. 483, 488 alin. 1 pct. 9 NCPC.
În motivarea cererii de recurs, a arătat partea recurentă că, prin soluția pronunțată de instanța de fond, în mod nelegal s-a dispus respingerea excepției inadmisibilității invocate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
A mai arătat recurenta că în data de 08.12.2010, contestatorul a formulat cerere de calcul a taxei pe poluare pentru înmatricularea autoturismului marca RENAULT, fabricat in anul T997, norma de poluare R2, inmatriculat pentru prima data in 28.02.1997. Cererea a fost depusă de reclamant odată cu următoarele documente: declarație pe propria răspundere; copie de pe cartea de identitate a solicitantului; copia talonului; copia cărții de identitate a vehiculului; copia contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit.
Urmarea depunerii acestei cereri, s-a procedat la emiterea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/08.12.2010, insotita de referatul de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, comunicate contestatorului in aceeași zi prin remitere sub semnătură.
Împotriva deciziei emise contestatorul nu a formulat contestație administrativă, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/ 2004 și art. 205 din O.G. nr. 92/ 2003.
Față de acest aspect, recurenta arată că invocă excepția inadmisibilității acțiunii formulate conform disp. art. 205 si urm. din Codul de procedura fiscala coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/ 2004.
In data de 15.02.2013, reclamantul a depus la instituția pârâtă cererea de restituire a taxei pe poluare pentru autovehicule, înregistrata sub ur.6499. Urmarea acestei cereri, recurenta arată că a răspuns in termen legal, comunicând petentului faptul ca nu se poate da curs favorabil cererii sale, nefiind întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 9/ 2012.
Având în vedere faptul că taxa pe poluare a fost încasată ca urmare a emiterii unei decizii de impunere, ce reprezintă titlu de creanțe, motivul restituirii invocat de către petent nu putea fi invocat decât pe calea contestației administrative.
In practica de specialitate, adresele emise de autoritățile administrative, în vederea informării solicitantului cu privire la măsurile care s-au luat pentru rezolvarea cererii sale, nu constituie acte administrative, ci doar operațiuni materiale tehnice. Astfel, potrivit Deciziei nr. 696/ 1995 a Curții Supreme de Justiție, acțiunile în anularea unor „adrese” ale autorităților administrative prin care se comunică reclamantului motivele pentru care nu a primit sumele cuvenite sunt folosite de multe ori pentru a acoperi o acțiune civilă în patenții, de competența instanțelor de drept comun.
Față de cele menționate, recurenta apreciază că sentința pronunțată cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii este netemeinică și nelegală.
Referitor la motivația instanței cu privire la soluționarea fondului cauzei, OUG nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
Referitor la invocarea hotărârii preliminare CJUE in baza art. 267 TFUE, aceasta este obligatorie numai pentru instanța de trimitere și numai in privința litigiului în cadrul căruia a fost formulata chestiunea prejudiciata.
Sistemul instituit de OUG 50/2008, care ia in considerare la calcularea taxei de înmatriculare deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și rulajul mediu anual real al vehiculului, la care se poate adaugă, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului si a dotărilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci când este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduala a taxei menționate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
De asemenea, art.110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre.
A solicitat recurenta judecata în lipsă.
În drept, a invocat disp. art. 483, art. 488 pct. 9 C.pr.civ.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
II.2 Intimata – reclamantă a depus la data de 28.10.2013 la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind în esență că în mod corect și cu respectarea prevederilor legale incidente în cauză instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată. În esență, a apreciat intimata – reclamantă că excepția inadmisibilității se impunea a fi respinsă față de jurisprudența în materie, iar pe fond sunt aplicabile disp. art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene.
II.3 Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile 483 alin. 4 NCPC rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, reține următoarele:
Deși prin cererea de recurs partea recurentă a invocat disp. art. 488 pct. 9 NCPC, text inexistent în reglementarea articolului menționat din noul Cod de procedură, totuși Curtea apreciază că din dezvoltarea motivelor expuse prin cererea de recurs se deduce faptul că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași (fosta Administrație a Finanțelor Publice a Municipiului Călărași, față de disp. OUG nr. 74/2013, HG nr. 520/2013 și Ordinul Președintelui ANAF nr. 211/2013) a înțeles să critice sentința civilă nr. 906/15.05.2013 a Tribunalului Călărași prin prisma disp. art.488 alin. 1 pct. 8 NCPC, text potrivit căruia „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”. În acest context nu intervine nulitatea cererii de recurs, față de interpretarea per a contrario a art. 489 alin. 2 NCPC care atrage o asemenea sancțiune doar în ipoteza în care motivele expuse nu se încadrează în disp. art. 488 NCPC.
Asupra recursului formulat, din analiza înscrisurilor atașate (filele 10 și urm. din dosarul tribunalului), Curtea constată că taxa litigioasă a fost stabilită și percepută la data de 09.12.2010, fiind achitată pentru un autoturism a cărui înmatriculare intervenise anterior, în anul 1997, într-un alt stat membru al Uniunii Europene (fila 26 din dosarul curții). Curtea arată că perceperea taxei pe poluare s-a făcut sub incidența OUG nr. 50/2008, publicată în M.Of. nr. 327/25.04.2008 și care a intrat în vigoare la 01.07.2008.
Astfel, în mod legal, instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei A.F.P. Călărași obligația de restituire a taxei pe poluare, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens, a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Astfel, considerentele CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”.
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Mai constată Curtea de apel că prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 01 din data de 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală. S-a menționat că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Totodată, s-a arătat că nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Înalta Curte a reținut că procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În opinia instanței supreme soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, s-a reținut că această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, a apreciat ÎCCJ că parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Curtea de apel reține că, potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din codul de procedură civilă (1865), respectiv art. 521 alin. 3 NCPC, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Având în vedere că, potrivit celor statuate prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei pe poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, Curtea constată că soluția instanței de fond de respingere a excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare, este legală, criticile părții recurente sub acest aspect fiind neîntemeiate.
Mai reține Curtea ca nefiind contestat în cauză, ci dimpotrivă recunoscut de recurenta – pârâtă în cererea de recurs, că la data de 15.02.2013 reclamantul a depus cerere de restituire a taxei pe poluare, soluționată defavorabil de autoritatea fiscală în sensul respingerii.
În aceste condiții, cererea de restituire a taxei pe poluare apare ca fiind înregistrată la Administrația Finanțelor Publice a municipiului Călărași cu respectarea termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea prevăzut de art. 3 alin. (1) din Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, care este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.
Demersul judiciar al părții reclamante, sub aspectul restituirii sumei plătite cu titlu de taxă de poluare, este admisibil, atât timp cât s-a făcut dovada refuzului părții pârâte de restituire a sumei în litigiu.
Având în vedere că obiectul capătului principal de cerere vizează refuzul nejustificat de restituire a taxei pe poluare, partea reclamantă contestând însăși legalitatea, de plano, a taxei în integralitatea ei, este lipsită de temei legal și excesivă solicitarea de efectuare a unui demers judiciar suplimentar, anterior sesizării instanței, constând în parcurgerea procedurii prealabile de contestare a deciziei de calcul a taxei pe poluare, potrivit art. 205 – 209 din Codul de procedură fiscală, dată fiind și decizia ÎCCJ nr. XXIV/2011 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
În ce privește referirea părții recurente la Legea nr. 9/2012, Curtea arată că taxa pe poluare a fost achitată de partea reclamantă la nivelul anului 2010, adică mult anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 referitoare la taxa pentru emisii poluante, ceea ce înseamnă că nu poate fi un act normativ incident speței. În ce privește disp. art. 12 din Legea nr. 9/2012, este cert că efectul lor nu poate fi decât acela care să nu implice o aplicare retroactivă sau contrară dreptului Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că va deveni incident și își va găsi aplicabilitate ori de câte ori taxa pe poluare a fost achitată în temeiul OUG nr. 50/2008 fără a intra în contrarietate cu dreptul comunitar, cum ar fi, în principiu, ipoteza autoturismelor noi ori a celor importate din țări terțe nemembre ale Uniunii Europene sau Spațiului Economic European, când se dispune o restituire către contribuabili a eventualelor diferențe rezultate potrivit alin. 1 al textului citat mai sus. În schimb, în cazul încălcării normelor obligatorii de drept ale Uniunii Europene, se impune despăgubirea integrală a celui vătămat. Totodată, este cert că eventualul efect pretins cu privire la celelalte dispoziții ale Legii nr. 9/2012 se produc situațiilor de înmatriculare ivite odată cu sau după ., neputând înlătura discriminările deja produse în trecut.
În aceste condiții, fiind neîntemeiate criticile părții recurente, în raport de disp. art. 496 și 498 NCPC, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (fosta Administrație a Finanțelor Publice a Municipiului Călărași) cu sediul în mun. Călărași, .. 6-8, jud. Călărași împotriva sentinței civile nr.906/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. D. M. .S.RL. cu sediul în mun. Călărași, ., ., jud. Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. O. D. C. B. H. V.
GREFIER
G. M.
Red. Tehnored. Jud.B.C. / 4ex./ian.2014
Tribunalul Călărași - SCiv / Judecător fond: A. P. I.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 5297/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1703/2013.... → |
|---|
