Obligaţia de a face. Decizia nr. 4332/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 4332/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 4609/98/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 4332

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.10.2013

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. V.

JUDECĂTOR: M. M. P.

JUDECĂTOR: M. D.

GREFIER: R. B.

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate împotriva Sentinței civile nr. 4084 din data de 17.12.2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția civilă, în dosarul nr._ , de recurenta – pârâtă U. S. Haret și recurentul – chemat în garanție M. Educației Naționale (fostul Minister al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), în contradictoriu cu intimații – reclamanți C. (Cuțilof) D., C. (C.) I., C. (T.) M., F. (B.) Anișoara, G. (I.) C., H. G., H. F., I. (T.) I., I. (P.) M. S., M. S., M. (O.) C. D., M. (J.) M., M. (D.) S., M. G., N. (P.) L., P. (H.) A. M., V. (P.) E..

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. (1) din Codul de Procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 21.10.2013, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 4084 din data de 17.12.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția civilă în dosarul nr._, a fost admisă excepția ridicată de pârâtul M. EDUCAȚIEI CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI și respinsă cererea reclamanților împotriva acestui pârât, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă. Pe fondul cauzei, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții C. (CUȚILOF) D., C. (C.) I., C. (T.) M., F. (B.) ANIȘOARA, G. (I.) C., H. G., H. F., I. (T.) I., I. (P.) M. S., M. S., M. (O.) C. D., M. (J.) M., M. (D.) S., M. G., N. (P.) L., P. (H.) A. M., V. (P.) E. împotriva pârâtei U. S. HARET BUCUREȘTI, în sensul că a fost obligată pârâta să elibereze reclamanților diplomele de licență și suplimentele la acestea în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri sub sancțiunea reglementată de art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004. A fost respinsă cererea cu privire la plata pârâtei a penalităților de întârziere de 1.000lei/zi de întârziere.

Totodată, prin aceeași hotărâre, a fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. HARET împotriva MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, în sensul că a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diplomele de licență și suplimentele la acestea pentru reclamanți în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, sub sancțiunea reglementată de art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004. A fost respins capătul de cerere privind obligarea chematului în garanție la plata de penalități de 1.000lei pe fiecare zi de întârziere.

În sfârșit, a fost obligată pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI către reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.404 lei.

În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:

Cu privire la excepția ridicată în cauză, tribunalul a reținut că legea dă posibilitatea doar unității de învățământ superior să solicite M.E.C.T.S. tipărirea formularelor diplomelor de licență, întrucât doar acestea au obligația de a le elibera absolvenților.

În atare situație, s-a constatat că nu există identitate între persoana reclamanților și titularul dreptului izvorât din raportul juridic dedus judecății, astfel încât excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților este fondată, fiind respinsă acțiunea formulată de aceștia împotriva M.E.C.T.S., ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

Pe fondul cauzei, tribunalul a considerat acțiunea reclamanților ca fiind în parte întemeiată.

Din adeverințele emise de pârâta U. „S. Haret” rezultă că reclamanții au fost admiși să susțină examenul de licență în sesiune iulie 2009, examen pe care l-au și promovat, astfel că, în mod justificat, acestora li s-au eliberat adeverințe din care rezultă că sunt licențiați în specializările studiate, (conform înscrisurilor aflate la pag. 24-40 dosar).

Potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior pârâta avea obligația ca în interval de 12 luni să obțină avizele necesare și să completeze actele de studii care să ateste absolvirea de către reclamanți a studiilor, respectiv diploma de licență și suplimentele la diplomă, obligație pe care pârâta nu și-a respectat-o, motiv pentru care reclamanții au fost nevoiți să promoveze prezenta acțiune.

Conform înscrisurilor depuse la dosar de părțile implicate în prezenta cauză, tribunalul a reținut astfel că reclamanții au urmat cursurile organizate de pârâtă și sunt licențiați, motiv pentru care sunt îndreptățiți să li se admită acțiunea promovată, în parte, sub aspectul obligării pârâtei să-i elibereze diploma de licență obținută în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009.

Referitor la capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere de 1000ei/zi de întârziere, instanța a apreciat că această solicitare este nefondată, având în vedere că pârâta este ținută în îndeplinirea obligațiilor sale nu doar de avizul chematului în garanție M.E.C.T.S. pentru tipărirea documentelor respective dar și de activitatea .>

De asemenea, solicitarea făcută apare ca fiind și nelegală, având în vedere dispozițiile Cap. III din Legea nr.554/2004, potrivit cu care în cazul întârzierii în executare a unei hotărâri dată de instanța de contencios, sancțiunea acestei întârzieri este reglementată de art.24 alin.2 din aceeași lege, printre măsurile de sancționare neexistând și obligarea la plata unor penalități de întârziere.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a M.E.C.T.S, formulată de pârâta U. „S. Haret”, față de probatoriul administrat în cauză, instanța a apreciat-o a fi fondată, în parte, fiind admisă în aceste limite, obligând chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă și suplimentul la aceasta, pentru reclamanți.

În luarea acestei hotărâri, tribunalul a avut în vedere următoarele argumente:

Atât timp cât pentru tipărirea și difuzarea către pârâta U. „S. Haret” București a formularelor actelor de studii de către unitatea de specialitate desemnată de M.E.C.T.S. conform art. 7 din O.M.E.C.T. nr. 2284/2007 (în speță . necesară aprobarea scrisă a chematului în garanție, iar aprobarea cererilor de către chematul în garanție nu a fost dovedită, instanța a apreciat că sub aspectul respectării acestei obligații, cererea de chemare în garanție este fondată.

De asemenea, cererea de chemare în garanție este întemeiată în parte întrucât pentru tipărirea diplomelor de licență instituția de învățământ are nevoie de avizul M.E.C.T.S, iar din probele administrate a rezultat că cele două instituții s-au învinuit reciproc de netipărirea diplomelor, în cauză nedovedindu-se că M.E.C.T.S. a acordat avizul legal necesar.

Pentru identitate de rațiune, a fost respinsă solicitarea obligării chematului în garanție la plata de 1000 lei penalități de întârziere, acesta urmând a răspunde în caz de neexecutare la termen a obligaților cuprinse în prezenta hotărâre, în condițiile art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004.

Deși nu constituie izvor de drept, a fost invocată în sprijinul soluției date practica Curții de Apel București (sentința civilă nr.7476/09.12.2011) și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și Fiscal (deciziile nr. 5722/29.11.2011 și 2533/22.05.2012).

În baza art. 274 Cod procedură civilă instanța a obligat pârâta către reclamanți la plata sumei de 3.404 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs pârâtul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție și a acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

I. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art.304 pct.4 din Codul de procedură civilă, sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Având în vedere acest aspect, este de reținut că atribuțiile și competențele M.E.C.T.S. sunt reglementate în H.G. nr.536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, în art.216 alin.2 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.

Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare – „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării”.

Potrivit prevederilor art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, - „(1) Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.

(2) Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.

(3) Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.

(4) Răspunderea pentru exactitatea datelor înscrise în actele de studii eliberate o poartă persoanele care le-au completat și persoanele care le-au semnat”.

Din prevederile legale prezentate rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituție de învățământ superior.

Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.

Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.

În prezenta speță, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a obligat MECTS să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii urmate cu încălcarea prevederilor legale. Practic instanța s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare, s-a substituit MECTS și a decis să acorde diplome, fără ca aceste diplome să aibă la bază studii universitare cu un parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.

Practic instanța de fond se substituie MECTS și ARACIS și evaluează calitatea unor programe de studii, acordând și diplome, deși instanțele nu au competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare.

În condițiile în care, în România, învățământul este prioritate națională (atât conform Legii nr.84/1995 R2, cât și conform Legii nr.1/2011), coordonarea (inclusiv evaluarea și supravegherea) sistemului național de învățământ superior și asigurarea implementării și respectării calității programelor de studii este de competența MECTS și ARACIS, și nu a instanțelor de judecată.

Diplomele și suplimentele la diplomă se acordă în mod exclusiv pe baza parcurgerii unor programe de studii organizate legal, cu autorizarea sau acreditarea prevăzută de lege, și nu pe baza sentințelor judecătorești.

Prin hotărârea pronunțată, prin care a decis că anumite programe de studii nu trebuie să obțină autorizarea provizorie sau acreditarea prevăzute de lege, și să acorde, astfel, diplome unor persoane care nu au parcurs programe de studii în conformitate cu prevederile legale, instanța de fond s-a substituit MECTS, ARACIS și Instituțiilor de învățământ superior, depășind, astfel, atribuțiile puterii judecătorești.

II. Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, s-au învederat următoarele:

Instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.

Instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile spetei.

Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea MECTS, instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamanți este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.

Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de fond a omis însă să analizeze prevederi legale care există și care au legătură cu pricina. Astfel, nu a fost luată în considerare H.G. 535/1999, care prevede, la art.5, că „învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul fără frecvență, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege”, din acest text rezultând clar obligația instituțiilor de învățământ superior de a parcurge procedura de autorizare prevăzută de lege pentru a putea organiza învățământ la distanță.

De asemenea, H.G. nr. 1011/2001 prevede la capitolul IV, art.17, faptul că „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată”.

Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora; or aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către U. S. Haret.

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.

Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

Prin urmare o instituție nu are dreptul să înscrie „studenți” și să elibereze diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării, aceasta nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.

Legea nr. 84/1995, la art.103, alin. 2 prevede: "Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi".

Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea ca aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ "zi".

Însă, nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distantă (ID) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.

Potrivit art. 60 alin. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995 „activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”. Norma citată nu duce însă la concluzia potrivit căreia o instituție de învățământ superior este acreditată sau autorizată provizoriu pentru formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță ope legis, fiind astfel îndreptățită să înmatriculeze studenți și să elibereze diplome în aceste forme de învățământ dacă este acreditată/autorizată pentru forma de învățământ la zi. Această normă reglementează numai vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților aceste forme de învățământ numai dacă organizează cursuri la zi pentru specializarea respectivă. Calea de la vocație la drept este condiționată de parcurgerea procedurii de acreditare conform prevederilor legale în vigoare.

În speță, la data înmatriculării în anul I de studiu pentru specializarea urmată de reclamanți, pârâta U. S. Haret era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ ZI, nu și ID sau FR. Având în vedere că reclamanții-intimații nu au parcurs o formă de învățământ într-o specializare care să fi fost acreditată/autorizată provizoriu conform legii, nu este îndreptățită să obțină diploma de licență.

Din datele dosarului reiese faptul că reclamanții au absolvit la U. „S. Haret”, Facultatea de Științe Juridice și Administrative din B., specializarea Administrație Publica, la forma de învățământ „la distanță”, promoția 2009.

Din adresele Agenției Române de Asigurare a Calității în învățământul Superior (ARACIS) reiese că specializarea urmata de reclamanți, la forma de învățământ ID, nu a fost niciodată autorizata provizoriu/acreditata, potrivit H.G. 1609/2004, cat și H.G.676/2007.

Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu se poate depune dosar de acreditare și nu pot fi organizate cursuri la ID și FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și acreditate/autorizate și cursuri la ZI la disciplina respectivă.

Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr. 1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Aceste acte normative erau în vigoare la data înmatriculării reclamanților-intimați. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern.

În această ordine de idei, solicitarea reclamanților de a le fi eliberate diplomele care să ateste studii desfășurate în afara cadrului legal constituie o cerere vădit neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, potrivit principiului „Quod nullum est, nullum producit efectum”, studiile urmate în afara cadrului legal, fiind nule, nu pot avea ca rezultat obținerea unei diplome valabile.

Un drept există dacă este exercitat în limitele sale interne și externe. O diplomă este recunoscută de MECTS dacă specializarea, forma de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior urmate era în momentul înscrierii în anul I sau al finalizării în hotărârea de guvern din anul respectiv sau aplicabilă pentru anul respectiv.

Specializarea urmată de reclamanți nu a fost niciodată acreditată sau autorizată provizoriu la forma de învățământ ID, această nefiind menționată în nicio hotărâre a guvernului din perioada în care reclamanții au urmat studiile.

Nu există niciun temei legal pentru demersul reclamanților-intimaților de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu. Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege decât în eventualitatea în care este emis în conformitate cu legea și de către o entitate abilitată de lege în acest sens, fără a exista în același timp posibilitatea recunoașterii ca valabil a unui act emis fără respectarea normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.

Eliberarea actelor de studii implică o responsabilitate majoră față de întreaga societate, activitatea de învățământ superior este reglementată pentru ocrotirea unui interes general major. Este vorba de interesul major al asigurării unui învățământ de calitate, astfel încât diplomele de studii emise în România să fie recunoscute automat în Uniunea Europeană, fără a mai exista suspiciuni asupra corectitudinii studiilor desfășurate.

Punându-se semnul de egalitate între așa-zise studii, urmate nelegal, și studiile desfășurate legal de absolvenții tuturor instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ, se aduc grave prejudicii întregului sistem de învățământ și se creează o discriminare între absolvenții specializărilor organizate legal, și persoanele cărora instanța a decis să le acorde o diplomă la care nu au dreptul, deoarece nu au desfășurat studii autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.

În drept, au fost invocate Codul de procedură civilă, Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare, H.G.536/2011, Legea 1/2011, H.G.1011/2001, Legea nr. 288/2004, Ordinul nr. 2284/2007, O.U.G. nr. 75/2005, iar în dovedire a fost propusă proba cu înscrisuri.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și pârâta U. „S. HARET” solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, urmând ca pe fondul cauzei să fie obligat la cheltuieli de judecată numai intimatul – pârât - chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru următoarele motive:

1.Instanța de fond, nu a aplicat corect dispozițiilor art. 274 și 276 și 277 C. proc. civ., care reglementează modul în care trebuie acordate cheltuielile de judecată.

Instanța de fond, în considerentele hotărârii, a constatat ca cererea de chemare în garanție formulate de pârâtă este întemeiata iar MECTS, avea obligația sa aprobe tipizarea formularelor necesare actelor de studii pentru reclamanți, drept pentru care a obligat autoritatea centrala sa procedeze la emiterea acestor aprobări. A mai reținut instanța ca pârâta a solicitat emiterea avizului necesar privind tipizarea diplomelor de licența pentru reclamanți în condițiile legii, drept pentru care a admis cererea de chemare în garanție a MECTS.

Din aspectele învederate, reiese cu certitudine culpa exclusiva a MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, în neeliberarea diplomelor de licența a reclamanților în termenul prevăzut de Ordinului nr.2284/2007, întrucât pârâta a fost ținuta în îndeplinirea obligațiilor care le avea fata de reclamanți, de refuzul nejustificat al acestei autorități.

Din motivarea hotărârii reiese cu certitudine culpa exclusiva a MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI TINERETULUI, pentru neacordarea avizului necesar, în vederea tipăririi diplomelor de licența și a suplimentelor de diploma destinate reclamanților.

Întrucât, instanța de fond a reținut ca U. S. Haret a solicitat prin mai multe adrese necesarul de materiale tipizate pentru reclamanți și nu retine în sarcina pârâtei niciun fel de culpa în neacordarea în termen legal al actelor de studii, nu se justifica obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata, ocazionate de prezentul proces.

De aceea, art. 274 C. proc. civ. prevede că partea, care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală.

Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat, de partea câștigătoare.

În lumina acestor principii, dispozițiile art. 274 C. proc. civ. trebuie puse în concordanță cu prevederile art. 276 și 277 din același cod.

În cazul coparticipării procesuale, pentru a se stabilii dacă plata cheltuielilor de judecată urmează a se face în mod egal, proporțional sau solidar, se va ține seama de poziția în proces a fiecărui coparticipant și de natura raportului juridic soluționat, astfel încât fiecare să fie obligat numai la plata cheltuielilor pe care le-a provocat prin culpa sa.

Or, în prezenta cauza, pârâta nu are culpa în neatribuirea actelor de studii reclamanților, în termenul prevăzut de lege, întreaga culpa procesuala aparținând Ministerului.

2. Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecata solicitate de pârâtă, prin cererea de chemare în garanție, chiar daca a admis aceasta cerere.

Astfel, instanța admite cererea de chemare în garanție, în sensul ca obliga MECTS sa aprobe tipărirea formularelor tipizate destinate actelor de studii . asigure realizarea dreptului reclamanților, dar nu se pronunța cu privire la cheltuielile de judecata solicitate de pârâtă și ocazionate cu cererea de chemare în garanție.

La data de 21.03.2013 intimata U. S. Haret a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de MEN (MECTS) iar la data de 07.10.2013 intimații reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenții U. S. Haret București și M. Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), ca neîntemeiate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr.4084 F din 17.12.2012 a Tribunalului Ialomița, cu cheltuieli de judecată.

În faza procesuală a recursului părțile au depus la dosar înscrisuri, probă încuviințată în temeiul disp. art. 305 rap. la art. 167 C.pr.civ.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea, în majoritate, constată:

Asupra recursului formulat de recurentul pârât M. Educației Naționale

În fapt, reclamanții arată că au urmat cursurile unor facultăți din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009, susținând și promovând examenul de licență în sesiune iulie 2009, obținând astfel titlul de licențiați.

Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.

Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.

În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului-pârât M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului (în prezent M. Educației Naționale), printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul 2009. Intimatul-pârât MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.

În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererii reclamanților de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acestuia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.

Din cuprinsul corespondenței dintre cele două intimate-pârâte, ca și al întâmpinărilor formulate în cauză, Curtea reține că între aceste două instituții, există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului (în prezent M. Educației Naționale) considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. S. Haret consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006 privind criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007.

Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe disp. art. 304 pct. 4 și pct. 9 C.pr.civ., Curtea va analiza cu prioritate aspectul legat de invocarea discriminării de către intimata-pârâtă U. S. Haret.

În acest sens, se reține ca argument hotărâtor jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal, prin numeroase decizii, în care se arată că finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. S. Haret, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării.

Pe de altă parte, se reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că ministerul recurent – chemat în garanție - de universitatea intimată are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea decizia nr. 5656 din 24.11.2011 pronunțată de ICCJ - Secția contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ ; decizia nr. 2533 din 22.05.2012 pronunțată de pronunțată de ICCJ - Secția contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ ; decizia nr. 1560 din 22.03.2012 pronunțată de ICCJ - Secția contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ ; decizia nr. 5407/14.12.2012 pronunțată de ICCJ - Secția contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ ; decizia nr. 2521/1.03.2013 pronunțată de ICCJ - Secția contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ ).

De aceea, soluția dată de prima instanță se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza B. c. României).

Curtea mai are în vedere și faptul că se impune analizarea prezentei cereri prin prisma verificării încălcării sau nu a dispozițiilor art. 6 din CEDO prin practica neunitară a instanțelor de recurs în această materie. Curtea se va opri asupra analizei principiilor statuate de CEDO prin Hotărârea A. și alții împotriva României, din 10 mai 2012, deși aceasta din urmă nu a constatat o încălcare; cu toate acestea, instanța apreciază că principiile statuate în cuprinsul acesteia trebuie însușite și aplicate de instanțele române.

Astfel, în hotărârea sa, instanța europeană a reținut că unificarea practicii instanțelor necesită o anumită perioadă de timp, astfel încât un interval scurt în care coexistă mai multe soluții jurisprudențiale asupra unor situații similare nu determină automat o încălcare a Convenției. Încrederea cetățeanului în eficiența sistemului judiciar depinde, din punctul de vedere al Curții, de existența și buna funcționare a unui sistem intern de unificare a practicii judiciare divergente. Or, în cazul de față, Curtea Europeană a reținut rolul decisiv jucat în acest sens de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea, într-un interval scurt de la ivirea problemei, a recursului în interesul legii menit să unifice practica judiciară în materia sporurilor solicitate. Mai mult, într-un plan general, Curtea a notat efortul consistent al instanței supreme, având în vedere faptul că în perioada 2008-2011 aceasta a soluționat mai mult de 100 de recursuri de unificare a practicii.

Or, ținând cont de soluțiile date de instanța supremă în dosarele ce aveau ca obiect aceeași problemă de drept, Curtea apreciază că, în spiritul deciziei CEDO mai sus amintite, se impune admiterea acțiunii reclamanților.

Odată ce instanța de fond a apreciat că cererea reclamanților intimați a fost întemeiată sub aspectul obligării intimatei pârâte U. S. Haret la eliberarea în favoarea acestora a diplomelor de licență și a certificatelor de studii pentru fiecare specializare pe care au absolvit-o, în mod logic se va considera justificată, în temeiul art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, și cererea Universității S. Haret de obligare a chematului în garanție să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamantul recurent. În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate în condițiile în care eliberarea de către universitatea intimată a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către ministerul recurent, în calitate de autoritate administrativă competentă.

În sfârșit, un alt argument reținut în analiza aspectului legat de invocarea discriminării de către intimata-pârâtă U. S. Haret este reprezentat de practica recurentului pârât de a nu formula recurs în anumite dosare, deși situația este similară celei din prezenta cauză.

Constată astfel instanța de control judiciar că în anumite cauze, nu în toate, recurentul pârât a achiesat la sentința instanței de fond privind tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă (conform înscrisurilor depuse în recurs și din care rezultă obligațiile instituite în sarcina recurentului prin dispozitivul hotărârii de fond și notele de nerecurare a respectivelor sentințe) determinând prin conduita sa, fie și indirect, crearea sau menținerea unor situații diferite între absolvenții aceleiași universități.

În contextul în care recurentul pârât nu a oferit o explicație pentru tratamentul diferențiat promovat, deși situațiile sunt identice/similare, iar o împrejurare care să justifice în mod obiectiv soluțiile diferite de pronunțat nu a fost dovedită, Curtea constată un motiv un plus pentru a aprecia ca fiind întemeiate pretențiile reclamanților.

Astfel, Curtea constată că motivele de recurs invocate de recurentul M.E.N. (fost M.E.C.T.S.), cu privire la greșita admitere a cererii de chemare în judecată, a cererii de chemare în garanție și la faptul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, sunt nefondate.

Asupra recursului formulat de recurenta pârâtă U. S. Haret

Se invocă în esență greșita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care s-a reținut de către instanță culpa Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, conduita acestei instituții împiedicând U. S. Haret să-și îndeplinească obligațiile față de reclamanți, respectiv de eliberare a diplomelor și a suplimentelor de diplomă.

Curtea constată însă că raporturile dintre reclamanți și U. S. Haret pe de o parte sunt distincte de raporturile dintre aceasta din urmă și M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pe de altă parte.

În al doilea rând, Curtea apreciază că drepturile și obligațiile ce incumbă părților în cadrul anumitor raporturi în care se află nu au nicio relevanță față de poziția acestora în cadrul unui raport juridic litigios și deci nicio consecință cu privire la cheltuielile de judecată la care pot fi obligate.

Astfel, sub primul aspect menționat, împrejurarea că pârâtul dintr-un raport juridic nu-și poate executa obligațiile ce-i incumbă față de creditorul său decât cu concursul unui terț nu poate fi invocată decât, cel mult, ca și cauză exoneratoare de răspundere, deci pentru a obținere respingerea pretențiilor sau amânarea executării obligațiilor.

Distinct de acest raport de drept substanțial este raportul litigios născut din promovarea efectivă a unei cereri de chemare în judecată de către creditor pentru a obține executarea obligațiilor ce incumbă debitorului său și în care împrejurarea mai sus expusă nu poate fi în mod pertinent invocată în susținerea pretenției de respingere a cererii reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, dacă a fost apreciată întemeiată acțiunea, iar pârâtul a căzut în pretenții.

Aceeași este situația de speță, pârâta U. S. Haret a căzut în pretenții față de reclamanți, fiind corectă soluția tribunalului de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, apărarea invocată de aceasta, atitudinea ministerului de neaprobare a tipizatelor necesare eliberării diplomelor/suplimentelor de diplomă, fiind irelevantă cu privire la soluția de pronunțat asupra cheltuielilor de judecată pretinse în cererea principală.

U. S. Haret are calitatea de pârâtă în acțiunea principală, iar în măsura în care această acțiune a fost admisă, iar pârâta obligată să facă ceva, nu putea fi respinsă cererea reclamanților de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată. Soluția corespunde pe deplin disp. art. 274 și următoarele din C.pr.civ.

Soluția recurentei pârâte, de obligare doar a ministerului la plata cheltuielilor de judecată, nu poate fi în mod logic primită de moment ce prima instanță a respins acțiunea reclamanților împotriva acestei instituții ca fiind formulată de persoane care nu au calitate procesuală activă, iar hotărârea primei instanțe nu a fost criticată pe acest aspect, intrând prin urmare în puterea lucrului judecat.

În ceea ce privește pretinsa nepronunțare a primei instanțe asupra cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtă împotriva chematului în garanție, Curtea constată că și acest motiv de recurs este neîntemeiat.

Astfel, se observă că prin cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă la data de 28.11.2012, aceasta a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin nicio cerere formulată pe parcursul cercetării judecătorești și nici la termenul de judecată din 17.12.2012, dată la care de altfel ambii pârâți au lipsit, pârâta nu a solicitat obligarea chematului în garanție la cheltuieli de judecată în cadrul prezentului litigiu.

Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 304¹ C.pr.civ., Curtea constată că recursurile pârâților sunt nefondate, astfel că, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acestea vor fi respinse ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

În sfârșit, în temeiul disp. art. 274 C.pr.civ., având în vedere soluția de pronunțat în cauză, de respingere a recursurilor ca fiind nefondate, aspect din care rezultă culpa procesuală a recurenților care au căzut în pretențiile formulate, Curtea va obliga pe recurenții – pârâți la plata către intimații – reclamanți a sumei de 2.550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Cu opinie majoritară:

Respinge recursurile declarate împotriva Sentinței civile nr. 4084 F din data de 17.12.2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._ , de recurenta – pârâtă U. S. Haret cu sediul în București, .. 13, sector 3 și recurentul – chemat în garanție M. Educației Naționale (fostul Minister al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) cu sediul în București, . nr. 28-30, sector 1, în contradictoriu cu intimații – reclamanți C. (Cuțilof) D., C. (C.) I., C. (T.) M., F. (B.) Anișoara, G. (I.) C., H. G., H. F., I. (T.) I., I. (P.) M. S., M. S., M. (O.) C. D., M. (J.) M., M. (D.) S., M. G., N. (P.) L., P. (H.) A. M., V. (P.) E. cu domiciliul ales la C.. Av. P. C. G. – Slobozia, ., ., ., ca nefondate.

Obligă recurenții – pârâți la plata către intimații – reclamanți a sumei de 2.550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2013.

Președinte Judecător Grefier

A. V. M. M. P. R. B.

Red./Tehnored. M.M.P. /2 ex./31.10.2013

Tribunalul Ialomița – jud. fond A. B.

Cu opinia minoritară a judecătorului M. D., în sensul:

Respinge recursul recurentei U. S. Haret ca nefondat.

Admite recursul recurentului M. Educației Naționale.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că:

Respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.

Respinge cererea reclamanților de obligarea a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Menține sentința recurată în ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale active.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2013.

În ceea ce privește recursul formulat de recurenta U. S. Haret, ca și colegele mele și pentru argumente similare, apreciez că soluția ce se impune este de respingere ca nefondat.

Referitor la recursul declarat de recurentul M. Educației Naționale, apreciez că este fondat pentru următoarele motive.

Este esențial a se face distincție între raporturile de drept privat născute între reclamanți și pârâta U. „S. Haret", în temeiul contractelor de școlarizare, care, în caz de nerespectare de către una din părți pot da naștere exclusiv la un drept la despăgubiri materiale și chiar morale, și raportul juridic de drept public în cuprinsul căruia întră obligația Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului de a gestiona tipărirea diplomelor de studii la cererea instituțiilor de învățământ superior, care să permită titularilor să desfășoare activitățile atestate, obligație strâns legată de atribuțiile acestuia de a verifica și certifica legalitatea studiilor absolvite de către titularii solicitanți.

Chiar dacă cele două raporturi juridice sunt strâns legate, respectarea de către reclamanți a clauzelor și obligațiilor contractuale din cuprinsul contractelor de școlarizare nu are aptitudinea de a conferi legitimitate formelor de învățământ urmate și de a da naștere dreptului la obținerea actelor de studii reglementate, în condițiile în care acestea au fost desfășurate cu încălcarea cerințelor normative de către instituția de învățământ superior, iar necesitatea supunerii acestor forme de învățământ procedurilor de evaluare prevăzută de lege, dincolo de caracterul său de cerință legală, prezintă o deosebită importanță îndeosebi pentru specializări care, prin natura lor, nu pot fi desfășurate la formele de învățământ ID sau FR.

Astfel, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 716 din 23 octombrie 2007, „actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.” (art. 2 alin. 1), iar „actele de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din celelalte reglementări legale în vigoare.” (art. 2 alin. 2). Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii. (art. 2 alin. 3).

Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.”, iar art. 7 prevede că „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.”

În concluzie, este esențială diferențierea între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public.

Pârâta U. „S. Haret" este o „instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”, înființată și acreditată prin Legea nr. 443 din 5 iulie 2002 privind înființarea Universității „S. Haret" din București, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 491 din 9 iulie 2002.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 443 din 5 iulie 2002 privind înființarea Universității "S. Haret" din București, pârâta a fost înființată „cu următoarele facultăți și specializări acreditate:

a) Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea limba și literatura străină A (engleză, franceză) - limba și literatura străină B (franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, latină), cu predare în limba română;

b) Facultatea de D., specializarea drept, cu predare în limba română;

c) Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea educație fizică și sport, cu predare în limba română;

d) Facultatea de Management Financiar - Contabil, specializarea contabilitate și informatică de gestiune, cu predare în limba română.” (art. 2), urmând ca după . acestei legi, în structura Universității „S. Haret" din București să „intre și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.”.

Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 2 din Legea învățământului nr. 84/1995, în vigoare atât la înmatricularea reclamantului, cât și la absolvirea examenului de licență, „Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi.”, iar pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului susține că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 88 din 17 decembrie 1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor și ulterior ale OUG nr. 75 din 12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației, se impunea parcurgerea procedurii de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării formelor de învățământ FR și ID, și apoi aprobării specializărilor autorizate/acreditate, prin hotărâre de guvern.

Astfel, între pârâta U. "S. Haret" din București și pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului au existat diverse litigii în legătură cu necesitatea autorizării/acreditării formelor de învățământ FR și ID, în condițiile în care pârâta U. „S. Haret" din București are acreditate specializări și programe de învățământ pentru forma de învățământ ZI, astfel că, nerecunoscând autorizarea/acreditarea formei de învățământ urmată de reclamant în cadrul pârâtei U. "S. Haret" din București, pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a refuzat avizarea în vederea eliberării formularelor necesare pârâtei U. "S. Haret" din București pentru eliberarea diplomelor către reclamanți.

Or, temeiul juridic al acțiunii îl reprezintă un pretins refuz nejustificat al pârâtei U. "S. Haret" din București de eliberare a diplomelor și celorlalte acte de studii, fără a se releva vreo atitudine culpabilă din partea pârâtei în cadrul acestui raport juridic obligațional, obligația sa fiind condiționată de prealabila avizare, de către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a cererii de tipărire a formularelor. Aspectul imputabil conduitei acesteia îl reprezintă neefectuarea unor demersuri corespunzătoare în vederea lămurii situației litigioase cu privire la necesitatea autorizării/acreditării formelor de învățământ FR și ID, care, însă, reprezintă obligații distincte, anterioare, care se încadrează într-un raport juridic preexistent referitor la legala funcționare a pârâtei U. "S. Haret" din București și nu sunt de natură să circumscrie comportamentul său sferei unui exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

De asemenea, nu se contestă că pârâta-intimată U. „S. Haret" nu a parcurs, în ceea ce privește aceste două forme de învățământ, etapa evaluării de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.

Faptul că există în cadrul universității reclamate un program de studii acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la zi, nu conduce la concluzia că pentru același program poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de către autoritatea abilitată a îndeplinirii standardelor de performanță, prin procedura de evaluare prevăzută de lege.

Necesitatea parcurgerii procedurii de evaluare pentru formele de învățământ fără frecvență și la distanță, chiar și în condițiile în care universitatea organizează forma de învățământ la zi, a fost subliniată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul dosarului_, având ca obiect cererea formulată de U. „S. Haret", prin care a solicitat anularea prevederilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 749/2009, în sensul eliminării dispozițiilor privind necesitatea autorizării și acreditării fiecărei forme de învățământ din cadrul unei specializări.

În cuprinsul deciziei nr. 3306/2011, pronunțată în dosarul anterior menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că „aceste forme de învățământ (fără frecvență și la distanță) pot fi organizate de facultățile care au și învățământ la zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și acestor alte forme de învățământ.”

De asemenea, prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal sub nr._, reclamanta U. „S. Haret" din București a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, printre alte capete de cerere, la capătul 5 de cerere, să se dispună în contradictoriu cu Guvernul României, anularea Hotărârii de Guvern nr. 1011 din 08.10.2001 în integralitate, pe motiv că aceasta contravine atât art. 3 alin. 3 din Legea nr. 88/1993, republicată, cât și art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, întrucât cerința autorizării nu se referă la formele de învățământ, ci la specializări, iar modul de organizare a procesului de învățământ, respectiv formele de învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță este atributul exclusiv al instituției de învățământ superior.

Prin sentința civilă nr. 1165, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 09.04.2008, în dosarul nr._, instanța a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei U. „S. Haret", iar prin Decizia civilă nr. 2288/15.04.2009, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, recursul promovat de U. „S. Haret" a fost respins ca nefondat.

Dispozițiile art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995 nu pot fi interpretate în sensul dorit de reclamanți, cât timp din conținutul lor nu se desprinde ideea că învățământul la distanță poate fi organizat de instituțiile de învățământ care au cursuri la zi, fără autorizarea provizorie sau acreditarea distinctă pentru formele FR sau ID, ci exclusiv faptul că nu pot fi desfășurate forme de învățământ la ID sau FR de către o instituție de învățământ superior ce nu este abilitată să organizeze, pentru specializarea în discuție, învățământul la zi.

În consecință, refuzul învederat de reclamanți, de a permite funcționarea formelor de învățământ cu frecvență redusă și la distanță, nu apare ca nejustificat, astfel cum este reglementată această sintagmă în art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, respectiv ca exprimarea cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea”.

La data înscrierii reclamanților în anul I de studiu, precum și la data susținerii examenului de licență, conform H.G. nr. 916/2005, H.G. nr. 1175/2006, nr. 676/2007, nr. 635/2008 și nr. 749/2009, U. „S. Haret" era autorizată să funcționeze pentru forma de învățământ „zi” a specializării urmate de reclamanți, nu și pentru forma de învățământ urmată, FR respectiv ID.

Față de aceste considerente, consider că apărările reclamanților, în sensul că forma de învățământ urmată era legal organizată, este neîntemeiată, argumentele privind executarea întocmai a obligațiilor impuse prin contractul de școlarizare neavând nicio relevanță pentru aprecierea legalității formei de învățământ efectiv urmată.

De asemenea, consider că reclamanții nu pot invoca principiul aparenței de drept, de vreme ce aplicarea acestui principiu presupune existența unei erori comune și invincibile.

Caracterul invincibil al erorii cu privire la legalitatea formei de învățământ urmate de reclamanți este imposibil de susținut, din moment ce obligativitatea autorizării și, respectiv, acreditării formelor de învățământ ID și FR este consacrată la nivel normativ, prin dispozițiile art. 17 din H.G. nr.1011/2001, iar structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare se aprobă prin hotărâre a guvernului, hotărâre supusă condiției publicării în Monitorul Oficial al României.

Cât timp orice persoană interesată avea posibilitatea de a cunoaște dispozițiile HG nr.1011/2001, precum și structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din orice instituție de învățământ superior, de stat sau particulară, inclusiv din cadrul Universității „S. Haret" din București, este evident că principiul validității aparenței în drept nu poate fi reținut ca fiind un argument valabil pentru admiterea acțiunii de față.

În ceea ce privește faptul că U. „S. Haret" a eliberat reclamanților adeverințe ce atestă promovarea examenului de licență, acte ce nu au fost anulate sau desființate, este de subliniat că un atare argument nu este suficient pentru a concluziona că este născută obligația Ministerului Educației Naționale de a aproba imprimarea tipizatelor necesare eliberării diplomelor de licență și a suplimentelor la acestea.

Adeverința de licență atestă exclusiv promovarea de către absolvent a examenului de licență și nicidecum nu face dovada faptului că forma de învățământ urmată de absolvent a fost desfășurată în condiții legale.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 de M. Educației, Cercetării și Tineretului, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.

Ca atare, împrejurarea că instituția de învățământ a emis adeverințe de licență, în urma absolvirii unei forme de învățământ nelegal desfășurată și a promovării examenului de licență de către absolvenții aflați într-o astfel de situație, nu obligă nicidecum M. Educației să aprobe imprimarea tipizatelor necesare completării actelor de studii reprezentate de diploma de licență, cât timp o atare obligație nu este necondiționată, avizarea presupunând verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru eliberarea actelor de studii.

În mod întemeiat s-a reținut în jurisprudență că practica administrativă defectuoasă determinată de neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor legale din partea Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, care a dus în final la înmatricularea unui număr important de studenți în aceste forme de învățământ și a permis în anii anteriori absolvirii reclamanților la eliberarea de diplome și pentru absolvenții unor astfel de forme de învățământ, nu duce la înlăturarea constatării desfășurării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență fără autorizare sau acreditare și nici nu poate susține concluzia recurentului, în sensul că un atare context de împrejurări dovedește că ministerul ar fi recunoscut legalitatea desfășurării acestor forme de învățământ, din moment ce o atare aprobare se dispune, așa cum s-a arătat mai sus, prin hotărâre de guvern, și trebuie să fie precedată de parcurgerea etapei evaluării academice.

În egală măsură, jurisprudența instanțelor în cauze similare nu reprezintă un argument valabil pentru susținerea temeiniciei acțiunii reclamanților, cât timp caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătorești asupra dezlegărilor date problemelor de drept interpretate diferit este recunoscut de codul de procedură civilă numai în privința deciziilor pronunțate în recursul în interesul legii, iar o interpretare a unor instanțe, dată problemelor de drept ridicate într-un număr foarte mare de cauze similare, în contextul existenței unei practici judiciare contradictorii, nu este de natură să confere legitimitate demersului acestuia, care are la bază o încălcare a unor dispoziții cu caracter normativ de către intimata instituție de învățământ superior, singura responsabilă pentru crearea și întreținerea speranței legitime a reclamanților, de a li se recunoaște cursurile universitare urmate.

Toate alegațiile reclamanților referitoare la pretinsa legală desfășurare a școlarizării de către pârâta U. „S. Haret" în ceea ce privește forma de învățământ la distanță (ID) pe considerentul că încetarea școlarizării la această formă de învățământ s-a dispus abia prin O.G. nr. 10/2009, în vigoare abia începând cu data de 20.08.2009, așadar ulterior datei absolvirii cursurilor urmate, au la bază un raționament logic profund greșit, întrucât legalitatea școlarizării este determinată de îndeplinirea cerințelor legale impuse de actele normative în vigoare, iar adoptarea unui act normativ special având ca unic scop instituirea unei interdicții de desfășurare a școlarizării la această formă de învățământ, tocmai ca urmare a divergențelor apărute la nivel național, nu are deloc aptitudinea de a certifica legalitatea cursurilor și școlarizării efectuate anterior la această formă de învățământ.

Mai mult, se omite existența art. 3 din O.G. nr. 10 din 12 august 2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, potrivit căruia:

„(1) Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ cu frecvență redusă.”

Astfel, apare cu evidență intenția legiuitorului de a reconfirma necesitatea acreditării/autorizării specializării sau programelor de studii în mod separat, pentru fiecare formă de învățământ, necontestându-se că pârâta U. „S. Haret" avea, pentru unitatea funcțională în cauză, acreditată specializarea și programele de studii pentru forma de învățământ ZI.

Reclamanții nu pot supune dezbaterii instanțelor, în cadrul acțiunii având ca temei pretinsul refuz nejustificat de eliberare a diplomei de studii care să ateste studiile de învățământ superior urmate la forma de învățământ ID, dezlegarea problemelor de drept care impun o delicată analiză și departajare a noțiunilor și instituțiilor autorizării și acreditării și diferențelor între specializări și programe de studiu, pe de o parte, și forme de învățământ, pe de altă parte, în condițiile în care acestea sunt elemente ce țin de raportul juridic existent între U. „S. Haret" și M. Educației Naționale, iar între aceste instituții au existat litigii având acest obiect, acțiunile instituției de învățământ fiind respinse (sentința civilă nr. 1165, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 09.04.2008, în dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2288/15.04.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal și sentința civilă nr. 3542, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 22.09.2010, în dosarul nr._, irevocabilă prin nerecurare).

În ceea ce privește adeverințele eliberate de către U. „S. Haret", acestea nu au regimul juridic al unui act de studiu, potrivit art. 2 alin. 3 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 716 din 23 octombrie 2007, „Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii.”, adeverința fiind doar înscrisul prin care unitatea de învățământ atestă cursantului împrejurarea de fapt a urmării cursurilor desfășurate, nu și legalitatea desfășurării acestora, astfel încât nu are aptitudinea de a produce efecte juridice decât între instituția emitentă și titular, efecte care constau exclusiv în atestarea unei situații de fapt, nicidecum un efect juridic erga omnes de atestare a calificării.

Prin urmare, consider că se impunea admiterea recursului declarat de recurentul M. Educației Naționale, modificarea în parte a sentinței recurate, iar pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, formulată de pârâta U. S. Haret, având în vedere prevederile art. 60 C.pr.civ., precum și împrejurarea că soluția ce se pronunță cu privire la cererea de chemare în garanție este în strânsă legată cu soluția pronunțată referitor la cererea principală, față de împrejurarea că, în opinia mea, cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, pârâta U. S. Haret necăzând în pretenții, cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale formulată de aceasta rămâne fără obiect, soluția ce se impune fiind așadar de respingere a acesteia ca rămasă fără obiect.

De asemenea, în condițiile în care cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, pârâții nu pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că art. 274 C.pr.civ. stabilește obligația plății cheltuielilor de judecată în sarcina părții care cade în pretenții. Acesta este motivul pentru care consider că și cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ar trebui respinsă ca neîntemeiată.

JUDECĂTOR,

M. D.

← Pretentii. Decizia nr. 301/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 2325/2013. Curtea... →

Obligaţia de a face. Decizia nr. 4332/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 4332/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI