Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1703/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1703/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 1992/122/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1703

Ședința publică din data de 15 aprilie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. D.

JUDECĂTOR - A. V.

JUDECĂTOR - M. M. P.

GREFIER - E. S.

Pe rol se află soluționarea recursurilor promovate de recurentele-pârâte Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G. și Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului G. împotriva sentinței civile nr. 366/C./16.08.2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL având ca obiect suspendare-executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata-reclamantă prin avocat G. F. cu împuternicire avocațială la dosarul de fond – fila 8, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că Tribunalul G. a înaintat la data de 12.04.2013, recursul formulat de ANV prin Direcția Regională pentru Operațiuni Vamale București în 2 exemplare, iar la data de 11.04.2013, recurenta-pârâtă a depus prin serviciul registratură, dovada comunicării recursului către DGFP G. și . SRL.

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea acordă cuvântul pe propunere de probe.

Având cuvântul, apărătorul intimatei-reclamante solicită administrarea probei cu înscrisuri noi cu privire la legalitatea actului administrativ suspendat, în acest sens, depune în ședință publică, un set de înscrisuri reprezentând practică judiciară.

Curtea constată că nu sunt probe noi de administrat, calificând înscrisurile depuse de intimata-reclamantă în practică judiciară.

Nefiind cereri prealabile de formulat, probe noi de administrat în faza procesuală a recursului, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Având cuvântul, apărătorul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției suspendării, Tribunalul G. în mod corect respingând excepția de inadmisibilitate. Față de dispozițiile art. 215 alin. 2 C. pr. fiscală coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 condițiile suspendării executării actelor administrative sunt îndeplinite, respectiv, a fost formulată contestație în ceea ce privește acciza și accesoriile, cât și în ceea ce privește TVA și accesoriile, a fost achitată cauțiunea conform legii, procedura de executare silită a fost demarată, condiția iminentei pagube fiind dovedită. În ceea ce privește cazul bine justificat, raportul de expertiză contabilă dispus în cauză a stabilit că accizele datorate sunt zero, mai mult, ulterior pronunțării sentinței atacate, actele administrative suspendate au fost anulate la data de 19.09.2012 de Tribunalul G. în dosarul nr._, pe cale de consecință nu se datorau accize, cazul bine justificat fiind pe deplin dovedit. La data de 17.07.2012, împotriva societății s-a început executarea silită, condiția iminentei pagube fiind de asemenea dovedită. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform facturii nr._ /27.03.2013 și ordinului de plată din data de 28.03.2013.

Curtea, în temeiul art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 26.07.2012 sub nr._, reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G. și Direcția generală a Finanțelor Publice G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: suspendarea executării, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr._ al Tribunalului G. - Secția Civila a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. J-GR 6/30.06.2011, a Fisei privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. 6/30.06.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. J-GR 2/30.06.2011 emise de pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G.; Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. F-GR 149/29.08.2011, a Fișei privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală nr. 149/29.08.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-GR 82/29.08.2011 emise de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului G.; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta arată că în urma verificărilor efectuate pentru perioada 01.03._11 la sediul societății acesteia, organele de inspecție fiscală din cadrul pârâtei Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G. (în continuare denumită și DJAOVG) au stabilit în sarcina reclamantei accize pentru gaz petrolier lichefiat în sumă de 23.498 lei și majorări de întârziere în sumă de 17.869 lei, emițând în acest sens Raportul de inspecție fiscală nr. J-GR 2/30.06.2011, Fișa privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 6/30.06.2011 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. J-GR 6/30.06.2011. Acciza suplimentară a fost calculată pentru pierderile tehnologice de GPL înregistrate în contabilitate.

Aferent accizei calculate prin actele sus-menționate, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului G. a stabilit obligația reclamantei de a achita 4465 lei cu titlu de TVA și 3756 lei cu titlu de majorări de întârziere, emițând în acest sens Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-GR 149 /29.08.2011, Fișa privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 149 /29.08.2011 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-GR 82 /29.08.2011.

În baza art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, a formulat contestație împotriva actelor sus-menționate emise de DJAOVG privind accize și accesorii (contestație respinsă prin Decizia nr. 50 /25.08.2011 a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului G.) și contestație împotriva actelor emise de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului G. în ceea ce privește TVA (contestație respinsă prin Decizia nr. 69/03.11.2011 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului G.).

Mai arată reclamanta că prin cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr._ al Tribunalului G. - Secția Civila, astfel cum a fost completată, a solicitat: anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. J-GR 6/30.06.2011, a Fișei privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 6/30.06.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. J-GR 2/30.06.2011 emise de pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G.; anularea Deciziei nr. 50/25.08.2011 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului G. în soluționarea contestației împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. J-GR 6/30.06.2011, a Fișei privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 6/30.06.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. J-GR 2/30.06.2011 emise de pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G.; anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-GR 149/29.08.2011, a Fișei privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 149/29.08.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-GR 82/29.08.2011 emise de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului G.; anularea Deciziei nr. 69/03.11.2011 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului G. în soluționarea contestației împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-GR 149/29.08.2011, a Fișei privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 149/29.08.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-GR 82/29.08.2011 emise de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului G.; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta menționează că inițial solicitase și suspendarea executării actelor administrative sus-menționate, dar asupra cererii de suspendare s-a pronunțat instanța (în Dosarul nr._ al acestei secții) la data de 03.04.2012 în sensul respingerii cererii de suspendare. Ulterior însă au apărut noi motive de suspendare, care au fost sintetizate astfel:

- în Dosarul nr._ al acestei secții s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar la data de 18.06.2012 s-a depus Raportul de expertiză contabilă judiciară, ale cărui concluzii sunt în sensul că singurul produs utilizat de reclamantă este GPL uz casnic, pentru care legea stabilește acciza 0 (zero). Deci nu datora accizele, TVA aferent accizei și accesoriile stabilite prin actele a căror suspendare a solicitat-o.

- la data de 17.07.2012 s-a primit titlul executoriu nr. 799/17.07.2012 și somația de executare nr. 800/17.07.2012, care atesta că împotriva reclamantei s-a început executarea silită, astfel condiția iminentei pagubei fiind dovedită.

În motivare reclamanta arată că potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat”. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

Față de dispozițiile art. 215 alin. 2 din Codul de procedură fiscală coroborate cu art. 14 din Legea contenciosului administrativ, condițiile suspendării executării actelor administrative fiscale sunt următoarele: introducerea contestației pe calea administrativă de atac; cauțiunea pe care o va fixa instanța; existenta unor cazuri bine justificate; necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Mai arată că au fost formulate contestații, atât în ceea ce privește acciza și accesoriile, cât și în ceea ce privește TVA și accesoriile, solicitând anularea actelor a căror suspendare s-a cerut în cauză, deoarece acciza, TVA și accesoriile aferente nu erau datorate de reclamantă.

Reclamanta susține că va achita cauțiunea pe care o va fixa instanța, cu rugămintea ca, la stabilirea cuantumului acesteia, să se aibă în vedere dificultățile financiare și obligațiile societății acesteia, arătând astfel că cuantumul debitelor stabilite prin actele contestate este următorul: 23.498 lei - accize pentru gaz petrolier lichefiat; 17.869 lei - majorări de întârziere accize; - 4465 lei - TVA și 3756 lei - majorări de întârziere TVA, total suma contestată fiind 49.588 lei.

Se mai învederează că prin actele atacate s-au calculat accize, deși pentru GPL uz casnic (singurul produs utilizat de reclamantă) legea stabilește acciza 0. În acest sens este și expertiza efectuată în cauză care formează obiectul Dosarului nr._ al Tribunalului G., cu termen la 06.09.2012.

Așa cum s-a reținut la pct. 7 din raportul de inspecție fiscală contestat, reclamanta arată că a fost autorizată să funcționeze ca antrepozit fiscal de producție la adresele din:

- Călărași, .. 1, jud. Călărași, în conformitate cu următoarele autorizații: nr. RO009145PP01 din data de 19.04.2006 emisă la data de 18.12.2006; nr. RO0091451PP01 din data de 19.04.2006 emisă la data de 20.10.2009; nr. RO0091451PP01 din data de 26.11.2010 emisă la data de 26.11.2010;

- comuna B., . jud. C. conform autorizației nr. RO0091451PP01 din data de 30.07.2010 emisa la data de 16.08.2010.

Aceste autorizații sunt valabile pentru desfășurarea activității de producție gaze petroliere lichefiate utilizate exclusiv în consum casnic, permițându-i reclamantei ca, în regim suspensiv de la plata accizelor, să primească, să producă, să transforme, să dețină și să expedieze produsul GPL uz casnic.

Locațiile autorizate ca antrepozit fiscal sunt stații de îmbuteliere GPL uz casnic, compuse dintr-o instalație de încărcare și vase de stocare a gazului construite de către . - societate autorizată să efectueze asemenea lucrări de către Ministerul Economiei și Comerțului prin autoritatea de profil, respectiv ISCIR INSPECT IT. Produsul GPL aragaz este încărcat în butelii și distribuit, destinația sa rămânând neschimbată (GPL uz casnic).

Or, art. 176 alin. 1 din Codul fiscal prevede că nivelul accizelor armonizate este cel prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu, iar potrivit pct. 14.3 din această anexă acciza pentru gazul petrolier lichefiat utilizat în consum casnic este 0, legiuitorul definind gazele petroliere lichefiate utilizate în consum casnic ca fiind gazele petroliere lichefiate, distribuite în butelii tip aragaz. Buteliile tip aragaz sunt acele butelii cu o capacitate de până Ia maximum 12,5 kg (Nota 3 din Anexa 1 la Titlul VII al Codului fiscal).

În Anexa 1 la Titlul VII al Codului fiscal, la poziția 14 sunt indicate nivelurile accizelor pentru 3 produse: 14.1 - gaz petrolier lichefiat utilizat drept combustibil pentru motor; 14.2. - gaz petrolier lichefiat utilizat drept combustibil pentru încălzire; 14.3 - gaz petrolier lichefiat utilizat în consum casnic.

Sunt trei produse total diferite ca și structură, singurul cu acciza 0 fiind gazul petrolier lichefiat utilizat în consum casnic. D. dovadă, fiecare produs are propriul cod în nomenclatura vamală (propria încadrare tarifară).

Astfel, conform adresei nr. 2785/22.03.2005 emise de Autoritatea Națională a Vămilor - vama G., GPL uz casnic (denumit și GPL aragaz) este acel produs care, conform STAS SR 66/2011 are următoarea componenta: butan (C4) cu concentrația minim 87 %; propan (C3) cu concentrația maxim 12 %; pentan (C5) cu concentrația maxim 1 %.

GPL uz casnic are în nomenclatura vamală codul_, care este menționat în documentele cu care circulă marfa (Document administrativ de însoțire DAI).

În acest sens prin adresa nr. 120/21.03.2005 s-a solicitat Autorității Naționale a Vămilor - vama G. să confirme dacă este corectă încadrarea în nomenclatorul vamal pentru produsul GPL tip aragaz, domeniu de utilizare: îmbuteliere în butelii aragaz, acciza 0, codul din nomenclatorul_. Prin adresa nr. 2785/22.03.2005 s-a răspuns că încadrarea pentru acest produs este corectă.

Existenta a 3 produse diferite de GPL reiese și din extrasele de pe internet anexate, unde se descriu deosebirile dintre aceste substanțe.

Astfel reclamanta arată că nu s-a reținut în actele contestate că ar fi îmbuteliat și alte produse decât GPL uz casnic, dar nici nu ar fi putut face alte operațiuni decât cele privind GPL uz casnic, întrucât autorizațiile acesteia sunt limitate la desfășurarea activității de producție gaze petroliere lichefiate utilizate exclusiv în consum casnic. În măsura în care s-ar fi desfășurat alte activități, s-ar fi încălcat autorizația. Or, o încălcare a autorizațiilor sus-menționate nu s-a constatat. Dimpotrivă, la pct. III. 1 (pag. 3) din Raportul de inspecție fiscală atacat emis de DJAOVG s-a consemnat că „În perioada 01.03._11 contribuabilul a achiziționat produsul energetic GPL în regim suspensiv în baza autorizațiilor de antrepozit fiscal. În urma verificărilor s-a constatat că au fost respectate prevederile legale în ceea ce privește deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv, achizițiile fiind înregistrate în evidenta contabilă ".

Reclamanta arată că într-o speță similară, prin decizia nr. 357/2009, Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului B. a reținut că „De altfel, D.G.F.P. Județul B. constată că autoritatea vamală nu a demonstrat că societatea comercială ar obține și un alt tip de produs accizabil, cu nivel diferit de accizare .... Ori, dacă autoritatea vamală ar fi avut dovezi că în incinta antrepozitului fiscal s-ar fi obținut, în afară de produsul accizabil pentru care s-a eliberat autorizația, și un alt produs supus accizei, respectiv gaz petrolier lichefiat utilizat drept combustibil pentru încălzire, aceasta ar fi trebuit să procedeze conform prevederilor art. 185 alin (2) Ut. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în sensul revocării autorizației eliberate ". În aceeași decizie se reține că „și pierderilor tehnologice înregistrate în antrepozitul fiscal autorizat li se aplică cota de acciză practicată în antrepozit, respectiv cota O (zero)".

Se arată că în opinia organelor DJAOVG (cap. V Discuția finală cu contribuabilul, pct. 2, pag. 5 din Raportul de inspecție fiscală nr. J-GR 2/30.06.2011 emis de DJAOVG) valoarea accizei pentru GPL este 0 numai pentru GPL introdus efectiv în buteliile de tip aragaz, susținându-se că o asemenea opinie nu are suport legal și nu e susținută de practica DGFP.

Astfel, față de reglementarea legală în materia accizei și de definiția legală a noțiunii de gaze petroliere lichefiate utilizate în consum casnic (Anexa 1 la Titlul VII al Codului fiscal, Nota 3), care sunt gazele petroliere lichefiate distribuite în butelii tip aragaz (acele butelii cu o capacitate de până la maximum 12,5 kg), rezultă că acciza 0 se aplica asupra produsului GPL, indiferent de etapa din fluxul tehnologic (înainte sau după îmbuteliere), esențial fiind că respectivul produs GPL să fie dintre cele care se distribuie în butelii tip aragaz, legea nedistingând după cum a fost deja introdus sau urmează să fie introdus în asemenea butelii ori dacă este vorba de o pierdere tehnologică la stația de îmbuteliere (unde are loc introducerea GPL în butelii tip aragaz). În caz contrar, ar însemna ca GPL destinat consumului casnic să fie sau nu accizabil după cum este sau nu introdus în butelii

Așadar, textul de lege nu impune condiția efectivei introduceri în butelii a GPL-ului pentru aplicarea accizei 0.

De asemenea conform art. 2065 din Codul fiscal se prevede că produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul producerii acestora, inclusiv, acolo unde este cazul, la momentul extracției acestora, pe teritoriul Comunității sau la momentul importului acestora pe teritoriul Comunității.

Reclamanta solicită să se observe că unicul motiv pentru care s-au calculat accize este acela că studiul privind evaluarea pierderilor de GPL a fost efectuat de o societate care nu figurează pe o lista comunicată de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. În realitate, nu are relevanță cine a realizat studiul invocat de pârâte. Chiar dacă respectivul studiu ar fi lipsit cu desăvârșire sau dacă nu ar fi existat deloc pierderi tehnologice de GPL, acciza ar fi fost tot 0, deoarece aceasta este valoarea accizei pentru GPL uz casnic. Altfel spus, daca întreaga cantitate de GPL pierdută nu ar fi fost în realitate pierdută (de exemplu, s-ar fi vândut), aceasta cantitate nu ar fi fost oricum accizată, întrucât pentru GPL uz casnic legiuitorul a stabilit valoarea 0.

Se precizează că studiul invocat de pârâte, ca și condiție de scutire de accize, este prevăzut printr-o normă generală (art. 2 din Ordinul nr. 615/2004 emis de Ministrul Economiei și Comerțului și Ministrul Finanțelor), care se aplică în toate cazurile de scutire de accize pentru lipsuri ori pierderi de produse accizabile. În speță, nu are sens noțiunea de scutire de accize pentru pierderi sau lipsuri, deoarece pentru GPL uz casnic există o norma speciala care stabilește valoarea 0 a accizei, drept pentru care nici pierderile de GPL uz casnic nu se accizează. Altfel spus, GPL uz casnic este deja scutit de accize, motiv pentru care scutirea se aplică și pierderilor tehnologice.

Astfel, reclamanta arată că nu datorează accize pentru pierderile tehnologice, având în vedere că potrivit actelor depuse, raportului de expertiză și opiniei pârâtei DJAOVG, singurul produs utilizat de aceasta este GPL uz casnic; pentru GPL uz casnic acciza este 0, drept pentru care nici pierderile nu se accizează. Tot din împrejurarea că acciza este 0 pentru GPL uz casnic rezultă că și în ipotezele în care studiul invocat de pârâte ar fi lipsit cu desăvârșire sau dacă întreaga cantitate de GPL pentru care s-a calculat accize nu ar fi fost o pierdere tehnologică, acciza ar fi fost tot GPL uz casnic este un produs total diferit (ca și componentă și cod tarifar) de alte tipuri de GPL (rezultă din corespondența cu autoritățile vamale și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, extrasele de pe internet privind deosebirile dintre cele 3 tipuri de GPL, Documentele administrative de însoțire DAI).

Practica organelor fiscale și vamale este unanimă în a interpreta legea în sensul nedatorării accizei în asemenea cazuri, singura care face opinie separata fiind pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G..

Pentru aceste considerente, reclamanta solicită să se constate că există o . împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor atacate.

În ceea ce privește paguba iminentă, reclamanta susține că îndeplinirea acestei condiții rezultă, pe de o parte, din cuantumul deosebit de ridicat al debitului stabilit prin actele atacate raportat la situația financiară și datoriile societății, iar pe de altă parte, din faptul că împotriva reclamantei a început executarea silită, la care s-au atașat titlul executoriu nr.799/17.07.2012 și somația de executare nr. 800/17.07.2012).

Prin urmare, reclamanta arată că, având în vedere cuantumul foarte mare al sumelor respective, sunt grav afectate atât desfășurarea normală a activității societății, cât și îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate sau proiectele aflate în derulare ale acesteia, având contractate credite de la BCR și Banca Transilvania (atașate), a căror restituire va fi pusă în pericol în condițiile executării actelor atacate. În plus, în caz de nerespectare a termenelor de plată a ratelor de credit, societatea urmează a fi înscrisa în Centrala Riscurilor Bancare. D. consecință, pe viitor, nu se va mai avea acces la creditele absolut necesare dezvoltării societății. De asemenea, există riscul ca băncile să declare scadența anticipată a creditelor.

Totodată, reclamanta arată că față de furnizori are datorii în valoare totală medie lunara de 748.390 lei.

De asemenea, se învederează și existența datoriilor către bugetul de stat, datorii scadente pentru trim III anul 2012, după cum urmează: Impozit pe profit 12.000 lei; T.V.A. 443.000 lei; C.A.S.: 41.500 Iei; Contribuția de asigurări pentru șomaj 21.200 lei; Contribuția pentru Fondul de garantare pentru plata creanțelor sociale 324 lei; Contribuții pentru concedii și indemnizații 2630 lei; Impozit pe venituri din salarii 13.300 lei, iar în perioada următoare estimarea datoriilor pentru bugetul de stat este următoarea: Trimestrul IV: impozit pe profit: 15.000 lei; T.V.A. 460.000 lei; C.A.S. 41.500 lei; contribuția de asigurări pentru șomaj 21.200 lei; contribuția pentru Fondul de garantare pentru plata creanțelor sociale 324 lei; contribuții pentru concedii și indemnizații 2630 lei; impozit pe venituri din salarii 13.300 lei.

Totodată, executarea actelor atacate ar fi de natură a perturba activitatea economico-financiară, prin modificarea fluxului financiar, astfel cum acesta este stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli, respectiv imposibilitatea plății salariilor angajaților (în valoare totală medie lunara de 53.000 lei), ceea ce ar produce consecințe nefavorabile asupra raporturilor cu angajații prin păgubirea nejustificată a acestora.

Astfel se arată că executarea actelor atacate constituie în mod cert o vătămare iremediabila a intereselor legitime ale reclamantei, precum și a intereselor unor terți, ceea ce s-ar putea evita numai prin admiterea prezentei cereri.

În drept s-a invocat: art. 15 din legea contenciosului administrativ nr.554/2004, art. 215 alin. 2 din C.pr.fisc. corob. cu art.14 din Legea nr.554/2004, Codul fiscal, Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004.

În cauză s-a formulat întâmpinare de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice G., prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

În fapt, pârâta arată că reclamanta . SRL a mai formulat o cerere de chemare în judecată, având ca obiect anularea Deciziilor nr. 50/25.08.2011, respectiv nr. 69/03.11._ emise de DGFP G. în soluționarea contestațiilor administrative formulate de societate împotriva actelor administrative menționate, și suspendarea executării acelorași acte administrative, cauza făcând obiectul dosarului nr. 50/25.08.2011, aflat pe rolul Tribunalului G..

Instanța învestită cu soluționarea acestui dosar, a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative prin încheierea din data de 03.04.2012.

Astfel, se arată că cererea de suspendare a executării actelor administrative este inadmisibilă, întrucât reclamanta nu face dovada că ar exista motive noi pentru a putea a putea formula o nouă cerere, așa cum este prevăzut în art. 14 din legea nr.554/2004.

Totodată, pârâta solicită respingerea ca neîntemeiată și nefondată a acțiunii formulată de reclamantă pe considerentul că nu poate fi admisă cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale atacate, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele legale pentru aceasta.

Pentru a putea dispune suspendarea unui act administrativ fiscal trebuie să fie întrunite cumulativ condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Totodată, pârâta solicită instanței sa se aibă în vedere dispozițiile art.215, ali.2 teza a doua din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că „ instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2000 lei”.

Reclamanta a formulat cerere completatoare a cererii de chemare în judecată prin care solicită introducerea în cauză, în baza art. 16 din legea nr.554/2004 a funcționarilor pârâtei Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G.: I. D., P. B. P., V. M. V. și M. M. T., a căror citare în calitate de pârâți să se facă la locul de muncă conform art. 90 C.pr.civ., respectiv la sediul pârâtei Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G.; anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-GR 149/29.08.2011, a Fișei privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 149/29.08.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-GR nr. 82/29.08.2011, emise de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice G., suspendarea executării, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-GR 149/29.08.2011, a Fișei privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 149/29.08.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-GR 82/29.08.2011, emise de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice G.; anularea Deciziei nr. 69/03.11.2011 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice G. în soluționarea contestației împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-GR 149/29.08.2011, a Fișei privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 149/29.08.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-GR 82/29.08.2011, emise de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice G.; obligarea în solidar a pârâților la plata despăgubiri în valoare de 1 leu; în situația în acer până la soluționarea cauzei se efectuează executarea actelor atacate, se solicită obligarea pârâților la restituirea sumelor încasate și obligarea părților la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat conform art.163 alin.(1) Cod Procedură Civilă care prevede expres următoarele „nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză .același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe."

Astfel, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, pe considerentul că Tribunalul G. la acțiunea formulată de către . SRL referitor la suspendarea Deciziei de impunere nr. J-GR 6/30.06.2011 și a Raportului de Inspecție Fiscala nr. J-GR nr. 2/30.06.2011 (dosar nr._ ) a soluționat cererea reclamantei în sensul respingeri acțiuni prin Sentința civilă nr. 259/C./08.09.2011.

În urma recursului depus de către reclamanta . SRL împotriva Sentinței civile nr.259/C./08.09.2011 pronunțata de Tribunalul G. în dosarul nr._, Curtea de Apel București a respins recursul ca nefondat în data de 13.02.2012.

Se învederează instanței că pe rolul Tribunalului G. se află dosarul nr._ ce are ca obiect anulare act administrativ (decizia de impunere nr. J-GR 6/30.06.2011) cu termen de judecată 06.09.2012 iar reclamanta prin depunerea unei cereri completatoare în acest dosar a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere J-GR 6/30.06.2011 până la soluționarea acțiunii în anulare, dar instanța s-a pronunțat la data de 03.04.2012 în sensul respingerii cererii de suspendare. Se arată că este un lucru judecat atunci când o a doua cerere în judecată are aceleași obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate. Pârâta solicită instanței respingerea cheltuielilor de judecată având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 C.pr.civ.

S-au depus înscrisuri: sentința civilă nr. 259/C./08.09.2011 a Tribunalului G. și extrase de pe portalul instanței de judecată privind soluțiile date referitor la cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. J-GR 6/30.06.2011.

În drept se invocă prevederile art. 115 și următoarele din C.pr.civ.

Prin sentința civilă nr. 366/C./16.08.2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii reclamantei invocată de către pârâta DGFP; a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat inovată de către pârâta ANV; a fost admisă cererea și s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. J-GR 6/30.06.2011 și a raportului de inspecție fiscală nr. J-GR nr.2/30.06.2011, deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-GR 149/29.08.2011 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-GR nr.82/29.08.2011 emise de DJAOV G. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare a acestor acte administrativ ce face obiectul dosarului nr._ ; au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 1715,83 lei.

În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:

Analizând lucrările și actele dosarului, Tribunalul constată referitor la excepția inadmisibilității cererii reclamantei invocată de către pârâte că potrivit disp. art. 14 alin. 6 din Legea nr. 554 /2004 privind contenciosul administrativ că nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive .

Pârâtele invocă faptul că prin sentința nr.259/C./08.09.2011 pronunțata de Tribunalul G. în dosarul nr._, a fost respinsă cererea reclamantei având ca obiect suspendarea acelorași acte administrativ fiscale ce fa obiectul prezentei cauze iar aceasta la rândul său arată că au apărut de la data pronunțării respectivei hotărâri noi motive care impun aplicarea disp.art.215 C.pr.fiscală.

Tribunalul reține că prin sentința nr.259/C./08.09.2011 a fost respinsă cererea de suspendare a executării actelor administrative reprezentate de Decizia de impunere nr. J-GR6/30.06.2011, fișa anexă privind obligații fiscale suplimentare și a Raportului de inspecție fiscală nr. J-GR2/30.06.2011 emise de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ A VĂMILOR – DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE OPERAȚIUNI VAMALE G., or, prezenta cauzaă are ca obiect cererea de suspendare a executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. J-GR 6/30.06.2011 și a raportului de inspecție fiscală nr. J-GR nr.2/30.06.2011, deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-GR 149/29.08.2011 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-GR nr.82/29.08.2011 emise de DJAOV G..

Chiar dacă la prima vedere ar exista identitate de părți, obiect și cauză în ceea ce privește cererea de suspendare a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. J-GR 6/30.06.2011 și a raportului de inspecție fiscală nr. J-GR nr.2/30.06.2011, reclamanta a invocat noi motive de suspendare a executării în sensul că în dosarul nr._ s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar la data de 18.06.2012 s-a depus Raportul de expertiză contabilă judiciară, ale cărui concluzii sunt în sensul că singurul produs utilizat de reclamantă este GPL uz casnic, pentru care legea stabilește acciza 0 (zero). Deci nu datora accizele, TVA aferent accizei și accesoriile stabilite prin actele a căror suspendare a solicitat-o iar la data de 17.07.2012 s-a primit titlul executoriu nr. 799/17.07.2012 și somația de executare nr. 800/17.07.2012, care atesta că împotriva reclamantei s-a început executarea silită, astfel condiția iminentei pagubei fiind dovedită.

În consecință, instanța constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prev. de disp.art.14 alin6 din L.nr.554/2004 și va respinge excepția inadmisibilității cererii ca nefondată.

Pe fondul cererii de suspendare instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.

Din textul precizat rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba iminentă.

Prin urmare suspendarea executării actului administrativ constituie, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.

În speța de față, reclamanta a îndeplinit condiția prealabilă impusă de textul art. 15 din Legea nr. 554/2004 parcurgând procedura reglementată de disp.art.7 din același act normativ, adresându-se atât cu plângere prealabilă la pârâtă, dar și cu cerere de anulare a actelor la instanța competentă ce fac obiectul dosarului_ .

De asemenea mai reține instanța că potrivit disp.art.215 alin2 teza a IIa-C.pr.fiscală instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei, condiție îndeplinită de către reclamantă conform recipisei de consemnare nr._ /1/14.08.2012 pentru suma de 9.918 lei.

Referitor la condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actelor administrativ fiscale, instanța apreciază că acestea sunt îndeplinite pentru considerentele subsecvente.

În ceea ce privește condiția iminenței unei pagube, întrucât executarea imediată a actelor administrativ-fiscale sunt de natură a periclita însăși desfășurarea activității de către reclamantă, în contextul economic actual, caracterizat prin eforturile pe care micii întreprinzători trebuie să le depună pentru a supraviețui dificultăților economice.

Producerea imediată a efectelor actului atacat se circumscrie noțiunii de „pagubă iminentă”, în intenția legiuitorului.

Instanța constată că în cauză, subzistă pericolul producerii unei pagube care ar afecta grav situația juridică a reclamantei, în condițiile în care prin executarea actului administrativ, activitatea acesteia ar putea fi paralizată, cu consecința imposibilității de a susține plata salariilor către angajații societății sau poate chiar disponibilizarea personalului angajat, întrucât societatea ar fi în imposibilitatea de a-și onora obligațiile pe care le are de îndeplinit lunar.

Deci, se poate observa faptul că paguba iminentă ce este pe cale să se producă afectează nu numai societatea reclamantă, prin însăși posibilitatea încetării existenței sale juridice cât și o . familii ale căror venituri vor fi diminuate sau chiar vor fi lipsite de orice venit, traiul de zi cu zi devenind aproape imposibil.

Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă se observă că aceasta are în derulare o . contracte creditate la instituții bancare, ratele aferente acestor credite devenind dificil de achitat, aceasta cu atât mai mult cu cât, din evidența programului ECRIS rezultă că societatea reclamantă are mai multe litigii pe rol în cadrul cărora contestă decizii de impunere pe aceleași considerente, astfel că, executarea imediată a acestora, ar aduce-o în imposibilitatea de a se susține financiar.

Instanța nu poate primi interpretarea dată noțiunii de „pagubă iminentă”, de către pârâtă, întrucât, o astfel de interpretare ar conduce la concluzia că instituția suspendării a fost reglementată de legiuitor doar în favoarea persoanelor juridice ce desfășoară activități de interes public, interpretare străină de orice dispoziție legală și chiar discriminatorie.

Referitor la condiția cazului bine justificat, astfel cum este definit de art.2 lit. t din Legea nr.554/2004, întrucât există o îndoială cu privire la legalitatea actelor administrativ fiscale emise de D.J.A.O.V. G., rezultată din aparența nelegalitate a acestora, care nu face obiectul procedurii speciale reglementate de disp.art.14, 15 din L.nr.554/2004, transpare din faptul că actul administrativ trebuie interpretat și analizat prin prisma motivelor invocate în procedura administrativă, litigiul între părți fiind derivat din interpretarea diferită a noțiunii de GPL uz casnic, coroborată cu opinia exprimată de D.G.F.P. G. reținându-se și interpretarea diferită pe care organul care a emis decizia de impunere o dă noțiunii de GPL uz casnic, în contradicție cu Autoritatea Națională a Vămilor – vama G., prin adresa nr.120/21.03.2005, aspecte însă, care vor fi clarificate de instanță odată cu soluționarea fondului pricinii.

Câtă vreme raționamentul autorității publice nu e pe deplin cunoscut iar existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei, iar argumentele juridice prezentate anterior, aparent valabile, sunt de natură a crea o îndoială în ceea ce privește actul contestat, instanța apreciază că nu se poate ca, pe fondul acestei situații de incertitudine juridică, să se dea eficiență, sub aspectul executării, actului unilateral și că se impune ca actul să nu-și producă efecte până la soluționarea pe fond a cauzei.

Măsura suspendării actului administrativ, în contextul conturat, nu este de natură a crea un prejudiciu pârâtei și oricum măsura dispusă prin prezenta este în acord și cu Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei la data de 13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, în cuprinsul căreia se arată că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate, poate cauza, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat în măsura posibilului.

În consecință, cerința pagubei iminente și de nereparat ce s-ar produce reclamantei este îndeplinită, astfel că toate elementele expuse, deopotrivă de ordin obiectiv și subiectiv justifică suspendarea în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004 a executării actului administrativ.

Pentru aceste considerente, în baza disp.art.215 alin2 C. pr. fiscală corob cu disp.art.14 din L.nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, instanța va admite cererea de suspendare a executării executarea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. J-GR 6/30.06.2011 și a raportului de inspecție fiscală nr. J-GR nr.2/30.06.2011, deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-GR 149/29.08.2011 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-GR nr.82/29.08.2011 emise de DJAOV G. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare a acestor acte administrativ ce face obiectul dosarului nr._, în baza art.274 .C.proc.civ. instanța va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă .

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului G., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate, iar pe fond respingerea acțiunii.

Recursul a fost întemeiat pe disp. art. 3041 C.pr.civ.

Recurenta consideră că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, întrucât prin noua cerere formulată de reclamantă prin care se solicită suspendarea actelor administrative, nu sunt invocate motive noi față de cererea anterioară, nefiind îndeplinită condiția prevăzută la art. 14, alin. 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Conform art. 14 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive. Or, așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, nu au existat motive noi pentru a se putea formula o nouă cerere de suspendare.

Reclamanta invocă ca și nou motiv pentru care formulează prezenta cerere de suspendare, faptul că în dosarul nr._ s-a efectuat un Raport de expertiză contabilă care a stabilit că societatea nu datorează accize și TVA, acest fapt conducând, în opinia sa, la dovedirea cazului bine justificat.

Așa cum se poate observa din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta intră într-o adevărată polemică cu privire la legalitatea acestor administrativ-fiscale, care însă nu poate fi analizată de către instanța investită cu soluționarea cererii de suspendare, întrucât actele precizate se bucură de prezumția de legalitate până în momentul anulării lor de către o instanță de judecată, printr-o hotărâre irevocabilă.

Chiar dacă la acest moment s-a pronunțat instanța de fond în dos._, în sensul admiterii contestației formulate împotriva actelor administrative a căror suspendare se solicita în prezenta cauza, soluția nu este irevocabilă, Instituția recurentă urmând să formuleze calea de atac împotriva sentinței ce ne va fi comunicată. Faptul că împotriva societății a fost emisă o somație, act premergător începerii executații silite, nu poate constitui un nou motiv pentru a se putea formula o nouă cerere de suspendare, întrucât aceasta este esența formulării unei cereri de acest gen, stoparea unei executări.

Având în vedere cele arătate mai sus, consideră că cererea de suspendare a executării actelor administrative este inadmisibilă, întrucât reclamanta nu face dovada că ar exista motive noi pentru a putea formula o nouă cerere, așa cum este prevăzut în art. 14, alin. 6 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la fondul cauzei, consideră că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale atacate, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele legale pentru aceasta.

Pentru a putea dispune suspendarea unui act administrativ fiscal trebuie să fie întrunite cumulativ condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenta unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Reclamanta . SRL a mai formulat o cerere de suspendare a executării acelorași acte administrative, în cadrul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului G..

Instanța investită cu soluționarea acestui dosar, a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative prin încheierea din data de 03.04.2012, irevocabilă prin nerecurare, ocazie cu care au fost corect și legal analizate condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi admisibilă o cerere de suspendare.

Pentru a putea dispune suspendarea unui act administrativ fiscal trebuie să fie întrunite cumulativ condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenta unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Legea contenciosului administrativ definește noțiunea de „cazuri bine justificate", ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, nu poate fi vorba doar de o simplă invocare a nelegalității unui act administrativ, ci existența unor aspecte de vădită nelegalitate sau de caracter vădit abuziv al actului a cărui suspendare se solicită; or, în speța de față, reclamanta nu a arătat în ce constă acest aspect.

Motivul invocat de reclamantă, în sensul că în cadrul dosarului de fond nr._ s-a efectuat un raport de expertiză care, în opinia sa i-ar fi favorabil, nu este de natură a prejudicia legalitatea actului administrativ, întrucât, așa cum se cunoaște expertiza este o probă auxiliară care, numai coroborată cu întreg materialul probator poate avea relevanță în cauză, instanța nefiind legată legată de concluziile expertizei, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului.

Cu privire la paguba iminentă, reclamanta nu a invocat alte motive față de cererea de suspendare anterioară. Faptul că s-a început executarea silită prin emiterea somației nr. 800/17.07.2012 nu dovedește că aceasta va produce o pagubă iminentă în înțelesul art. 2 din Legea nr. 554/2004, plata sumei datorate nu poate conduce la perturbarea însemnată a societății, care are cifre de afaceri mari în raport cu sumele contestate și realizează un profit anual important.

Nu poate fi reținută de onorata instanță de judecată susținerea potrivit căreia societatea are în derulare o . contracte de credit la instituții bancare, iar prin plata creanțelor bugetare aceste credite ar deveni dificil de achitat, creanțele bugetare având prioritate la plată față de alte creanțe înregistrate de societate.

Prin urmare, consideră că nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv prevenirea unei pagube iminente, nu este îndeplinită în cauză, simplele afirmații ale reclamantei, nesusținute cu documente, neavând nicio valoare juridică.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și pârâta AUTORITATEA NAȚIONALA A VĂMILOR prin DIRECȚIA REGIONALA pentru ACCIZE și OPERAȚIUNI VAMALE BUCUREȘTI, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de petenta.

Temeiul juridic al prezentului recurs îl constituie dispozițiile art.304 pct.9 Cod Procedura Civila în sensul ca hotărârea recurata a fost pronunțata cu aplicarea greșita a legii.

În motivarea cererii de recurs, se arată următoarele:

Astfel, instanța de fond apreciază îndeplinita condiția iminentei unei pagube întrucât executarea imediata a actului administrativ este de natura a periclita desfășurarea activității de către reclamanta în contextul economic actual iar referitor la condiția cazului bine justificat instanța apreciază ca și aceasta condiție este îndeplinita întrucât exista o îndoiala cu privire la legalitatea actului administrativ derivata din interpretarea diferita a noțiuni de GPL- uz casnic. Totodată instanța de fond se afla . referitor la faptul ca reclamanta are mai multe decizii de impunere fapt ce rezulta din evidenta programului ECRIS.

În ceea ce privește respingerea de către instanța de fond a excepției puterii de lucru judecat, se reiterează excepția puterii de lucru judecat, conform art.163 alin.(1) Cod Procedura Civila, care prevede expres următoarele „nimeni nu poate fi chemat în judecata pentru aceeași cauza,același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe."

Tribunalul G., la acțiunea formulata de către . SRL referitor la suspendarea Deciziei de impunere nr.J-GR 6/30.06.2011 și a Raportului de Inspecție Fiscala nr.J-GR nr.2/30.06.2011 (dosar nr._ ), a soluționat cererea reclamantei în sensul respingerii acțiunii prin Sentința civila nr. 259 /C. /08.09.2011.

În urma recursului depus de către reclamanta . SRL împotriva Sentinței civile nr. 259/C./08.09.2011 pronunțata de Tribunalul G. în dosarul nr._, Curtea de Apel București a respins recursul ca nefondat în data de 13.02.2012.

Pe rolul Tribunalului G. se afla dosarul nr._ ce are ca obiect anulare act administrativ (decizia de impunere nr.J-GR 6/30.06.2011 ), iar reclamanta prin depunerea unei cereri completatoare în acest dosar a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. J-GR 6/30.06.2011 emisa de D.J.A.O.V. G. pana la soluționarea acțiunii în anulare, precum și anularea și suspendarea executării deciziei de impunere F-GR 149 /29.08.2011 și a raportului de inspecție fiscala nr.F-GR 82/29.08.2011 emise de Direcția Generala a Finanțelor Publice G., dar instanța s-a pronunțat la data de 03.04.2012 în sensul respingerii cererii de suspendare.

Înțelege sa își dovedească afirmațiile prin proba cu înscrisuri,anexând Sentința civila nr.259/C./08.09.2011 a Tribunalul G. și extrase de pe portalul instanței de judecata privind soluțiile date referitor la cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr.J-GR 6/30.06.2011.

Conform art. 1201 cod civil „este un lucru judecat atunci când o a doua cerere în judecata are același obiect,este întemeiata pe aceeași cauza și este intre aceleași parți,făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate."

Solicita instanței sa constate ca cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. J-GR 6/30.06.2011 ce face obiectul prezentului dosar este a treia cerere depusa de către reclamanta. Pentru aceste considerente, solicita admiterea excepției puterii de lucru judecat.

Referitor la aspectele invocate de instanța de fond, arată următoarele:

Organele de control din cadrul D.J.A.O.V. G. au emis o singura decizie de impunere pentru reclamanta iar din evidenta programului ECRIS se poate observa ca celelalte decizii de impunere au fost emise pentru alte societăți cu sediu social și cod unic de înregistrare (CUI) diferit ( .,. SRL, . SRL, . SRL), singura asemănare constând în faptul ca au același obiect de activitate, același administrator, ca și reclamanta.

Conform art. 14 alin.(1)din Legea nr.554/2004 suspendarea executării unui act administrativ se poate acorda în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea executării actului administrativ.ca o situație de excepție,se poate cere și dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca instanța de judecata sa poată admită cererea de suspendare, ce face obiectul prezentei cauze.

Referitor la prima condiție prevăzuta de textul de lege menționat, dispozițiile art.2 alin.1 lit.t) din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ precizează ca „prin cazuri bine justificate se înțelege acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natura sa creeze o îndoiala serioasa în privința legalității actului administrativ."

Din verificarea,în aparenta, a legalității deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. J-GR 6/30.06.2011 emisa de DJAOV G., se constata ca nu exista o indoiala puternica asupra legalității emiterii acesteia. Astfel,în cuprinsul deciziei sunt inserate motivele de fapt și de drept care au dus la stabilirea obligațiilor fiscale în sarcina reclamantei.

Însa, criticile reclamantului privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează plata accizei pentru pierderile tehnologice, în sensul beneficierii de cota zero pentru GPL- aragaz consideram ca sunt neîntemeiate.

Urmare a inspecției fiscale parțiale a rezultat ca societatea nu a respectat reglementările fiscale privind plata accizelor datorate bugetului general consolidat al statului întrucât a înregistrat pierderi tehnologice de GPL în contabilitate în baza unui studiu efectuat de către o persoana juridica care nu era abilitata sa întocmească studii privind coeficienții maximi de consumuri tehnologice specifici activităților de depozitare .manipulare și distribuție în conformitate cu Ordinul MEC- MEF nr._, iar pentru aceste pierderi conform prevederilor art.192 alin.(3) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal și pct.17 alin.(2) din HG nr.44/2004 privind Normele de aplicare a Codului Fiscal - în vigoare la data supusa controlului, se calculează accize.

În conformitate cu prevederile din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal nivelul accizei este diferit în funcție de utilizarea GPL-ului. Nivelul accizei este zero numai pentru GPL utilizat în consumul casnic, noțiune definita în Codul Fiscal astfel „prin gaze petroliere lichefiate utilizate în consumul casnic se înțelege gazele petroliere lichefiate distribuite în butelii tip aragaz. Buteliile tip aragaz sunt acele butelii cu o greutate de pana la maximum12,5kg." Având în vedere textul din lege,,prin gaze petroliere lichefiate utilizate în consumul casnic se înțelege gazele petroliere lichefiate distribuite în butelii tip aragaz",reiese ca acciza este,,0" numai pentru GPL-ul INTRODUS EFECTIV în butelii tip aragaz.

Pentru nerespectarea prevederilor legale în materie organul de control fiscal emite decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr.J-GR nr.6/30.06.2011 prin care stabilește în sarcina reclamantei obligația de plata de 41367lei.

Or, prin prisma elementelor de fapt și de drept invocate de reclamant consideram ca nu exista indicii temeinice de natura sa pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a actelor administrative contestate.

În susținerea condiției cazului bine justificat, se constata ca reclamanta a făcut trimitere la „nelegalitatea aplicării normelor fiscale situației de fapt expuse. Or, considera ca, pentru a interpreta aspectele de drept în discuție,este necesara o analiza profunda a normelor de drept,cazul bine justificat, nefiind dovedit.

D. urmare, aceasta condiție nu a fost îndeplinita întrucât nu a fost demonstrata existenta unui caz bine justificat, în accepțiunea art.2 alin(1) litera t) din Legea nr.554/2004.

În ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente, nici în acest sens reclamanta nu se încadrează în prevederile legale, întrucât nu este autoritate publica sau serviciu public ( așa cum este prevăzut în mod expres în lege ). Astfel, dispozițiile art.2 alin(1) litera s) din Legea nr.554/2004 definesc noțiunea pagubei iminente ca fiind prejudiciul material viitor previzibil sau, după caz, perturbarea previzibila grava a funcționarii unei autorități publice sau a unui serviciu public. Însa, în cauza dedusa judecații obiectul principal de activitate al reclamantei nu este de interes public, ci privat.

Nu pot fi primite nici susținerile referitoare la paguba iminenta, întrucât suma menționata în decizia de regularizare, indiferent de cuantum, nu constituie în mod necesar o paguba, ci o datorie fiscala, a cărei legalitate urmează a fi cenzurata pe cale judiciara.

Nu poate fi de acord cu aprecierile instanței de fond referitor la faptul ca societatea ar intra în încetarea plaților către furnizori, imposibilitatea plații salariilor către angajați societății și imposibilitatea plații ratelor aferente creditelor bancare contractate, deoarece actele depuse în sensul iminentei prejudiciului material asupra stării financiare precare a societății nu fac dovada a unei situații instabile din punct de vedere financiar.

Suma ce reprezintă obligații fiscale stabilite în sarcina reclamantei este relativ mica_ lei și nu este totuși de natura sa se constituie . sa conducă la perturbarea activității petentei, care are cifre de afaceri mari în raport cu suma contestata și realizează profit anual important așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.

Contractul de credit nr. 2037 /26.03.2028 încheiat cu Banca Transilvania, depus ca proba de către reclamanta la dosarul cauzei pentru a demonstra ca executarea deciziei de impunere nr. J-GR 6/30.06.2011 ar perturba activitatea economico- financiara, are termen de scadenta în data de 25.03.2028.

În funcție de aprecierile instanței de fond, considera ca nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile cerute de art. 14 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ și prin urmare solicita respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiata.

De asemenea critica soluția pronunțata de instanța de fond în ceea ce privește cheltuielile de judecata. Solicita onoratei instanțe respingerea cheltuielilor de judecata având în vedere cuantumul nejustificate mare al acestora. De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina noastră pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila și se solicită aplicarea art. 242 alin.2 din Codul de Procedura Civila în eventuala lipsa de la dezbateri.

Intimata-reclamantă S.C. D. G. COV S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului G. ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecata.

În cuprinsul întâmpinării, se susțin, în esență, următoarele:

Referitor la pretinsa inadmisibilitate a acțiunii, în mod corect s-a respins excepția de inadmisibilitate, deoarece în prezenta cauza a invocat noi motive de suspendare fata de cele susținute în Dosarul nr._ al Tribunalului G., care pot fi sintetizate astfel: în Dosarul nr._ al Tribunalului G. s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar la data de 18.06.2012 s-a depus Raportul de expertiza contabila judiciara, ale cărui concluzii sunt în sensul ca singurul produs utilizat de noi este GPL uz casnic, pentru care legea stabilește acciza 0 (zero). Mai mult decât atât, ulterior pronunțării sentinței atacate, actele administrative suspendate au fost anulate la data de 19.09.2012 de Tribunalul G. în dosarul nr._ . Deci nu datorează accizele, TVA aferent accizei și accesoriile TVA stabilite prin actele a căror suspendare a solicitat-o. Pe cale de consecința, cazul bine justificat este pe deplin dovedit; la data de 17.07.2012 a primit titlul executoriu nr. 799/17.07.2012 și somația de executare nr. 800/17.07.2012, care atesta ca împotriva societății s-a început executarea silita. Așadar, condiția iminentei pagubei este de asemenea dovedita.

Pe fond, se arată că, în urma verificărilor efectuate pentru perioada 01.03._11 la sediul societății, organele de inspecție fiscala din cadrul paratei Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G. (în continuare denumita și DJAOVG) au stabilit în sarcina intimatei accize pentru gaz petrolier lichefiat în suma de 23.498 lei și majorări de întârziere în suma de 17.869 lei, emițând în acest sens Raportul de inspecție fiscala nr. J-GR 2/30.06.2011, Fisa privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. 6 /30.06.2011 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. J-GR 6 /30.06.2011. Acciza suplimentara a fost calculata pentru pierderile tehnologice de GPL înregistrate în contabilitate.

Aferent accizei calculate prin actele sus-menționate, pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului G. a stabilit obligația intimatei de a achita 4465 lei cu titlu de TVA și 3756 lei cu titlu de majorări de întârziere, emițând în acest sens Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. F-GR 149/29.08.2011, Fisa privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. 149 /29.08.201l și Raportul de inspecție fiscala nr. F-GR 82 /29.08.2011.

În baza art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003, republicata, privind Codul de procedura fiscala, a formulat contestație împotriva actelor sus-menționate emise de DJAOVG privind accize și accesorii (contestație respinsa prin Decizia nr. 50/25.08.2011 a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului G.) și contestație împotriva actelor emise de pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului G. în ceea ce privește TVA (contestație respinsa prin Decizia nr. 69/03.11.2011 emisa de pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului G.).

Art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede ca suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

Față de dispozițiile art. 215 alin. 2 din Codul de procedura fiscala coroborate cu art. 14 din Legea contenciosului administrativ, condițiile suspendării executării sunt îndeplinite.

Intimata a formulat contestații, atât în ceea ce privește acciza și accesoriile, cat și în ceea ce privește TVA și accesoriile, solicitând anularea actelor a căror suspendare am cerut-o în prezenta cauza, deoarece acciza, TVA și accesurile aferente nu sunt datorate de societate. A achitat cauțiunea conform legii. În speța exista un caz bine justificat în sensul art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004 (cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ), deoarece actele atacate nu au aparenta de legalitate, împrejurările menționate mai jos fiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității acestora.

Îndoiala serioasa a devenit intre timp certitudine, actele suspendate în prezenta cauza fiind, la data de 19.09.2012, anulate de Tribunalul G. în dosarul nr._ .

Obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa prin actele a căror suspendare a solicitat-o (accize, TVA și accesorii) sunt rezultatul interpretării greșite a legii de către funcționarii paratei DJAOVG. În realitate, nu exista niciun debit al intimatei, așa cum s-a constatat și prin Raportul de expertiza contabila judiciara efectuat în Dosarul nr._ al Tribunalului G..

Analizând cauza de față prin prisma motivelor de reucrs invocate de recurente, precum și a apărărilor intimatei, față de ansamblul probator administrat în cauză, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește motivul de recurs formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului G. cu privire la greșita respingere a excepției inadmisibilității, Curtea constată următoarele:

Conform prev. art. 14 alin. 6 din Legea nr. 554/ 2004 privind contenciosul administrativ, nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive.

Se invocă identitatea existentă între prezenta cerere și cea care a făcut obiectul dosarului nr._ .

Prin sentința civilă nr. 259 / 08.09.2011 pronunțată de Tribunalul G.-Secția Civilă în dosar nr._, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă cererea reclamantei . SRL de suspendare a executării actelor administrative reprezentate de Decizia de impunere nr. J-GR6 /30.06.2011, fișa anexă privind obligații fiscale suplimentare și a Raportului de inspecție fiscală nr. J-GR2/30.06.2011 emise de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ A VĂMILOR – DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE OPERAȚIUNI VAMALE G..

Prin cererea soluționată prin sentința menționată, reclamanta S.C D. G. COV S.R.L solicitase suspendarea Deciziei de Impunere nr. J-GR 6/30.06.2011, fișa anexă privind obligații fiscale suplimentare si a Raportului de inspecție fiscala nr. J-GR 2/30.06.2011 emise de pârâta Agenția Naționala a Vămilor - Direcția Județeană pentru Accize si Operațiuni Vamale G., în temeiul art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2011.

În motivarea cererii reclamanta aratase următoarele:

Referitor la prima condiție - plângerea prealabilă- arată că a formulat plângere prealabilă conform contestației nr. 395 / 05.07.2011 înregistrata la DJAOV G. sub nr. 5320/ 06.07.2011. Referitor la a doua condiție - existenta unui caz bine justificat, care este definit de art. 2 alin. 1 lit. t din Legea 554/2004 ca fiind acele împrejurări de fapt si de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ – arată că potrivit Raportului de inspecție fiscală nr. J-GR/30.06.2011 capitolele l - lll, controlul a avut drept obiectiv verificarea modului in care au fost achiziționate in regim suspensiv produsele energetice pentru care se datorează acciză, în perioada 01.03._11, in speța produsul fiind gaz petrolier lichefiat pentru uz casnic denumit si gpl- aragaz. Inspecția a vizat activitatea desfășurata in perioada menționată la antrepozitele societății. Conform Deciziei de impunere si raportului de inspecție fiscală s-a considerat că „S.C. D. G. COV S.R.L nu a achitat acciza legal datorată pentru consumurile tehnologice înregistrate în evidentele contabile pentru produsul energetic_ in perioada 01.03._11 pierderi ce au fost calculate in baza unui studiu efectuat de către o societate ce nu era abilitata conform Ordinului 615 /1654 / 2004 al MEC- MFP". Plecând de la faptul ca in perioada 01.03._11 societatea nu deținea un asemenea studiu privind pierderile tehnologice inregistrate in activitatea de manipulare a gazului petrolier lichefiat utilizat in consum casnic, reprezentanții DJAOV G. au apreciat ca este exigibilă plata accizei pentru pierderile tehnologice înregistrate la acest tip de produs. In speța insa, este vorba exclusiv de GPL -consum casnic (gpl aragaz) si orice interpretare trebuie sa se inscrie in sfera acestui tip de produs cu acciza 0 - situație de excepție ce rezulta din lege. Ori, in contextul in care, societatea nu a utilizat decât un singur produs si nu a schimbat destinația sa, spre a fi utilizat in orice alte scopuri, nivelul accizei este 0, nivel care se aplica si pierderilor tehnologice fiind vorba de GPL aragaz. Cu privire la cea de-a treia condiție - prevenirea unei pagube iminente în sensul de prejudiciu material viitor si previzibil – arată că executarea deciziei de impunere generează un asemenea prejudiciu societății in contextul economic actual, marcat de dificultatea menținerii societății activă si a salariaților.

Prin cererea ce face obiectul dosarului de față nr._, reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G. și Direcția generală a Finanțelor Publice G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: suspendarea executării, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr._ al Tribunalului G. - Secția Civila a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. J-GR 6/30.06.2011, a Fisei privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. 6/30.06.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. J-GR 2/30.06.2011 emise de pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G.; Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. F-GR 149/29.08.2011, a Fișei privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală nr. 149/29.08.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-GR 82/29.08.2011 emise de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului G.; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În prezenta cauză, reclamanta a invocat ca și motive noi de suspendare: faptul că în Dosarul nr._ s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar la data de 18.06.2012 s-a depus Raportul de expertiză contabilă judiciară, ale cărui concluzii sunt în sensul că singurul produs utilizat de reclamantă este GPL uz casnic, pentru care legea stabilește acciza 0 (zero); faptul că, la data de 17.07.2012, s-a primit titlul executoriu nr. 799/17.07.2012 și somația de executare nr. 800/17.07.2012, care atesta că împotriva reclamantei s-a început executarea silită, astfel condiția iminentei pagubei fiind dovedită.

Curtea constată că pentru a se putea opune inadmisibilitatea dedusă din interpetarea art. 14 alin. 6 din Legea nr. 554/ 2004 privind contenciosul administrativ („nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive”), trebuie să existe identitate între prima cerere de suspendare și cea de-a doua, identitate ce trebuie verificată în chiar condițiile de la autoritatea de lucru judecat; părți, obiect și cauză.

Dacă sub aspectul părților și al obiectului, identitatea este indubitabilă, sub aspectul cauzei aceasta nu se întrunește, cum în mod corect a constatat și prima instanță.

Astfel, prin cauză se înțelege, în situația unei cereri de suspendare, motivația cererii, respectiv situația de fapt calificată juridic și dedusă judecății.

Prin cererea de față, reclamanta a invocat noi motive de suspendare a executării, care sunt diferite de cele invocate în cererea anterioară și care sunt deduse din împrejurări de fapt petrecute ulterior formulării primei cereri de suspendare.

Ceea ce invocă recurenta este de fapt netemeinicia acestor motive noi de a cerere suspendarea, iar nu faptul că nu ar fi „noi” în raport de conținutul cererii anterioare de suspendare.

Apreciind că reclamanta a invocat motive noi de suspendare în prezenta cerere (nefiind necesar, la acest moment al analizării admisibilității cererii de suspendare, ca aceste motive să fie și dovedite), rezultă că în mod corect a constatat prima instanță că reclamanta putea formula o nouă cerere, așa cum este prevăzut în art. 14 alin. 6 din Legea nr. 554 /2004.

Astfel, acest motiv de recurs legat de greșita soluționare a excepției de inadmisibilitate, este nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat de către recurenta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G. prin Autoritatea Naționala a Vămilor - Direcția Regionala pentru Accize și Operațiuni Vamale București, cu privire la greșita soluționare a excepției puterii lucrului judecat, Curtea constată următoarele:

Pe de o parte, recurenta a invocat excepția în raport de sentința civilă nr. 259 / 08.09.2011 pronunțată de Tribunalul G.-Secția Civilă în dosar nr. _, irevocabilă prin respingerea recursului (aceeași în raport de care s-a invocat și inadmisibilitatea cererii de suspendare); pe de altă parte, s-a invocat și în raport de existența dosarului nr. _ ce are ca obiect anulare act administrativ (decizia de impunere nr. J-GR 6/30.06.2011 ), suspendarea executării Deciziei de impunere nr. J-GR 6/30.06.2011 emisa de D.J.A.O.V. G. pana la soluționarea acțiunii în anulare, precum și anularea și suspendarea executării deciziei de impunere F-GR 149 /29.08.2011 și a raportului de inspecție fiscala nr.F-GR 82/29.08.2011 emise de Direcția Generala a Finanțelor Publice G., dar instanța s-a pronunțat la data de 03.04.2012, în sensul respingerii cererii de suspendare.

În raport de prima hotărâre judecătorească, Curtea s-a pronunțat deja în sensul inexistenței autorității de lucru judecat odată cu soluționarea excepției inadmisibilității, rațiunile care stau la baza invocării celor două excepții fiind aceleași.

În ceea ce privește cel de-a doilea dosar, având în vedere că acesta se află în faza de soluționare în fața primei instanțe, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat pentru aceleași rațiuni ca și în prima situație; prin cererea de față, reclamanta a invocat motive noi, ceea ce duce la lipsa identității de cauze între cereri.

Astfel, și acest motiv de recurs este nefondat.

În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la condiția existenței unui caz justificat pentru a se dispune suspendarea, Curtea consideră că sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit prev. art. 15 din Legea nr. 554/2004:

„(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond. (2) Dispozițiile art. 14 alin. (2) - (7) se aplică în mod corespunzător.

Conform prev. art. 14, „(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”

Rezultă că, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:

- să fie vorba despre un act administrativ;

- să fie introdusă plângerea prealabilă împotriva actelor vătămătoare;

- măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. 1 lit. ș din lege;

- să fie vorba despre un caz bine justificat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. 1 lit. t din lege.

Primele două condiții nu au fost contestate în recurs cu privire la îndeplinirea lor, astfel că nu fac obiectul recursului.

Cu privire la paguba iminentă, conform prev. art. 2 alin. 1 lit. ș, prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cu privire la condiția cazului bine justificat, conform prev. art. 2 alin. 1 lit. t din lege, prin cazuri bine justificate se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Curtea constată că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca, atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu își producă efectele asupra celor vizați.

În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu – suspendarea executării constituie, însă, o situație de excepția, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul cenzurării legalității acestuia de către instanța competentă, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, în cadrul cărora instanța trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente și să acorde asemenea măsuri numai atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea lui. Prin urmare, cazul bine justificat și iminența pagubei sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de parte; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul sau actele administrative atacate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Curtea reține următoarele în raport de argumentele concret aduse de cele două recurente în sensul neîndeplinirii condiției cazului justificat.

Faptul că în cadrul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului G., cererea de suspendare formulată de reclamanta . SRL a fost respinsă prin încheierea din data de 03.04.2012, irevocabilă prin nerecurare, nu reprezintă un argument relevant pentru admiterea prezentului recurs, câtă vreme s-a reținut că cererea de față este o cerere „nouă” în raport de cererea din acel dosar și trebuie să fie soluționată fără a i se putea opune autoritatea de lucru judecat.

Curtea reține că în mod corect a constata prima instanță că există o îndoială cu privire la legalitatea actelor administrativ fiscale emise de D.J.A.O.V. G., în primul rând pentru că litigiul între părți derivă din interpretarea diferită a noțiunii de GPL uz casnic de către D.G.F.P. G. și de către Autoritatea Națională a Vămilor – vama G., prin adresa nr. 120 /21.03.2005, aspecte însă, care vor fi clarificate de instanță odată cu soluționarea fondului pricinii.

Câtă vreme raționamentul autorității publice nu e pe deplin cunoscut iar existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei, iar argumentele juridice prezentate anterior, aparent valabile, sunt de natură a crea o îndoială în ceea ce privește actul contestat, instanța apreciază că nu se poate ca, pe fondul acestei situații de incertitudine juridică, să se dea eficiență, sub aspectul executării, actului unilateral și că se impune ca actul să nu-și producă efecte până la soluționarea pe fond a cauzei.

Curtea mai constată că un al doilea argument puternic în favoarea aparenței de nelegalitate a acelor administrative suspendate este faptul că prin sentința civilă nr. 410/ 19.09.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, a fost admisă cererea reclamantei . SRL astfel cum a fost completată; a fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert Stamen C.; a fost anulată Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite prin inspecția fiscală nr. J-GR 6/30.06.2011, Fișa privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 6/30.06.2011 și Raportul de inspecție fiscală nr. J-GR 2/30.06.2011 emise de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G.; a fost anulată Decizia nr. 50 /25.08.2011 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice G. în soluționarea contestației împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilire de inspecția fiscală nr. J GR 6/30.06.2011, Fișa privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 6/30.06.2011 și Raportul de Inspecție fiscală nr. J-GR nr. 2/30.06.2011 emise de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G.; a fost anulată Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-GR 149/29.08.2011, Fișa privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-GR 149/29.08.2011 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-GR 82/29.08.2011, emise de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice G. Anulează decizia nr. 69/16.09.2011 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice G. în soluționarea contestației împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-GR 149/29.08.2011, Fișa privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 149/29.08.2011 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-GR 82/29.08.2011, emise de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice G..

Existența unei hotărâri judecătorești de anulare a actelor suspendate, chiar dacă nu este irevocabilă, întărește aparența de nelegalitate a acestor acte, astfel că este îndeplinită condiția existenței unui caz justificat.

În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la condiția existenței pagubei iminente, Curtea constată că nu este fondată susținerea în sensul că reclamanta nu a invocat alte motive față de cererea de suspendare anterioară, câtă vreme chiar recurenta susține că s-a invocat emiterea somației nr. 800/17.07.2012; or, acesta este un motiv nou.

În sine, declanșarea executării, în baza unui act administrativ cu privire la care s-a dovedit aparența de nelegalitate astfel cum s-a demonstrat mai sus, duce la crearea unei pagube iminete; executarea în baza unui act aparent nelegal este în măsură să creeze o pagubă iminentă în înțelesul art. 2 din Legea nr. 554 /2004.

Recurentele mai susțin că plata sumei datorate nu poate conduce la perturbarea însemnată a societății, care are cifre de afaceri mari în raport cu sumele contestate și realizează un profit anual important, precum și faptul că nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia societatea are în derulare o . contracte de credit la instituții bancare, iar prin plata creanțelor bugetare aceste credite ar deveni dificil de achitat, creanțele bugetare având prioritate la plată față de alte creanțe înregistrate de societate.

Curtea reține că în mod corect a constata prima instanță îndeplinirea condiției iminenței unei pagube, aceasta fiind cu atât mai iminentă cu cât aparența de nelegalitate a actului a fost întărită prin anularea acestuia (încă supusă recursului). Astfel, nici motivele de recurs referitoare la lipsa pagubei, nu sunt fondate.

În sfârșit, în ceea ce privește motivul de recurs legat de cheltuielile de judecata, Curtea constată că suma de 1715 lei nu reprezintă un cuantum nejustificat de mare al acestora în raport de complexitatea cauzei și de durata de soluționare a cererii în fața primei instanțe. Nu se poate reține că recurenta-pârâtă Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G. nu are o culpă procesuală, câtă vreme aceasta a căzut în pretenții prin admiterea cererii de suspendare. În plus, nu se cere a fi dovedită reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale in sarcina părții care a pierdut procesul pentru acordarea cheltuielilor de judecată, forma de vinovăție cerută de lege fiind simpla culpă, formă de vinovăție ce este întrunită în cauza de față. Astfel, și acest motiv de recurs este nefondat.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

În temeiul art. 274 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, constatând culpa procesuală a recurentelor, le va obliga pe acestea la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă ( reprezentând parte din onorariu de avocat în cuantum total de 1910 lei conform ordinului de plată de la fila 82 recurs), considerând că acesta este cuantumul adecvat în raport de complexitatea și durata soluționării cauzei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursurile promovate de recurentele-pârâte Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale G. prin Autoritatea Națională a Vămilor-Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, cu sediul în G., DN 5 KM 63, județul G. și Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului G. cu sediul în G., ., județul G. împotriva sentinței civile nr. 366/C./16.08.2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL cu București, cu sediul procesual ales la M.&P. SCA, în . nr. 16, sector 1, ca nefondate.

Obligă recurentele la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată (parte din onorariu de avocat) către intimata reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. D. A. V. M. M. P.

GREFIER

E. S.

Data red. 24 mai 2013

2 ex

Red. Jud. AV

Th. ES

sentința civilă nr. 366/C./16.08.2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._

judecător fond: G. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1703/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI