Anulare act administrativ. Decizia nr. 844/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 844/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 3383/87/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 844
Ședința publică de la 25.02.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. P.
JUDECĂTOR - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. - C. I.
Pe rol se află soluționarea recursului de contencios administrativ formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE VEDE, împotriva Sentinței civile nr. 656/12.07.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul – reclamant R. M. C., și intimatele – pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect – „anulare act administrativ - rejudecare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei de ședință, s-a prezentat intimatul – reclamant R. M. C., prin avocat A. – C. S., prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, la fila 12, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, prin serviciul registratură, la data de 10.02.2013, intimatul – reclamant R. M. C. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimatul – reclamant R. M. C., prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea Sentinței civile nr. 656/12.07.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul_ ca temeinică și legală.
Învederează că sentința recurată, așa cum a argumentat în cuprinsul întâmpinării depuse pentru acest termen de judecată, este în acord cu prevederile dreptului comunitar pe care România trebuie să-l respecte în virtutea faptului că este stat membru al Uniunii Europene.
Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. De asemenea, solicită cheltuieli de judecată, arătând că a depus în acest sens chitanța nr. 56/28.06.2011, fila 13 din dosar, având în vedere că este vorba de o rejudecare.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1159 din 15.03.2012, Curtea de Apel București a admis recursul declarat de reclamantul R. M. C. împotriva Sentinței civile nr. 627/01.09.2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman, fiind casată hotărârea atacată și cauza trimisă spre rejudecare pentru ca prima instanță să se pronunțe pe fondul cauzei.
În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 13.06.2012.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanț la data de 06.07.2011 sub nr._, reclamantul R. M. C. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a mun. Roșiorii de Vede, Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și Administrația F. pentru Mediu, să se dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 1065/24.02.2009 emisă de AFP Roșiorii de Vede; restituirea sumei de 6862 lei reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, actualizată până la plata efectivă cu cheltuieli de judecată.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost soluționată de instanță, fiind respinsă prin Decizia nr. 1159 din 15.03.2012 a Curții de Apel București.
Prin Sentința civilă nr. 656 din data de 12 iulie 2012, Tribunalul Teleorman a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman, invocată din oficiu, a admis în parte acțiunea, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr.1065 din 24.02.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice - Roșiori de Vede, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiori de Vede și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 6862 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare și a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman, Tribunal a apreciat ca este întemeiată, întrucât taxa specială a cărei restituire se solicită prin acțiune a fost încasată de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Roșiori de Vede căreia îi revine și eventuala obligație de restituire, fiind virată în conturile pârâtei Administrația F. pentru Mediu. Pe de altă parte, a reținut că decizia de calcul a taxei de poluare nr. 1065/2009 este emisă tot de pârâta Administrația Finanțelor Publice Roșiori de Vede, astfel că Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a reținut, în esență, că OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Or, art. 110 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
Cum această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 în condițiile în care și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, incompatibilitatea acestor prevederi cu art. 90 din Tratatul CE este evidentă.
Instanța de fond a apreciat că față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „poluatorul plătește” o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
S-a mai reținut că, prin aceste prevederi, se protejează producția internă, împrejurare ce rezultă și din preambulului OUG 218/2008 în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, respectiv luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească.
Prin urmare, s-a apreciat că taxa pe poluare încalcă prevederile art. 110 din Tratatul CE, întrucât instituie atât o discriminare între autoturismele second – hand înmatriculate deja într-un stat membru al uniunii europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second – hand deja înmatriculate în România și, mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi.
Instanța de fond a concluzionat în sensul că această discriminare a fost introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei interne, ceea ce denotă incompatibilitatea acestei forme a taxei pe poluare cu dreptul comunitar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de Vede, arătând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
În motivare, recurenta-pârâtă a susținut că procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal este aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004 .
Potrivit acestei proceduri, cererea de restituire este soluționată de către organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, organ care se pronunță asupra cererii prin decizie, decizie care este, potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, act administrativ fiscal.
Analizând compatibilitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008 cu dreptul comunitar, recurenta a apreciat ca în speța nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Astfel, taxa de poluare instituita de disp. OUG 50/2008 nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
A menționat că această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Caracterul taxei prevăzute de disp. OUG nr. 50/2008, ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează să fie finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită, prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxa de prima înmatriculare, cum era cea prevăzută de disp. art. 2141 din Codul fiscal și apreciată ca nelegală de către instanțe. Instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeana, astfel încât nu se poate aprecia ca ar contraveni legislației comunitare.
A mai precizat că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25 iunie 2008 (formă care de altfel a și fost aprobată de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
În drept, recurs a fost întemeiat pe art. 299-316 Cod procedura civila.
Legal citat, intimatul R. M. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că este nefondat din următoareleconsiderente:
Referitor la susținerea recurentei, în sensul că cererea de restituire este soluționată de către organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, organ care se pronunță asupra cererii prin decizie, decizie care este, potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, act administrativ fiscal, Curtea reține că, potrivit Deciziei nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 01 din data de 3 ianuarie 2012, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj, acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
În cuprinsul deciziei, s-a menționat că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare.
S-a statuat în sensul că parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Referitor la motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, Curtea constată că problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Or, această problemă de drept a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern, ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul acestui articol, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Se constată așadar că argumentul recurentei în sensul că taxa de poluare nu are caracter discriminatoriu deoarece se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență, nu este întrutotul exact. Aspectele invocate demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Efectul protecționist al reglementării interne este evident prin simplul fapt al perceperii unei taxe de o valoare considerabilă în cazul vehiculelor de ocazie importate, care nu se regăsește sub nicio formă în prețul de piață al unui produs național similar, înmatriculat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu a fost supus unei taxe echivalente și care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Fiind stabilit, pentru toate considerentele de mai sus, faptul că taxa de poluare de achitarea căreia este condiționată înmatricularea autoturismului intimatului-reclamant contravine art. 110 TFUE, dispoziție direct aplicabilă în ordinea juridică internă, Curtea reține că, în aplicarea principiului supremației dreptului comunitar, astfel cum a fost consacrat în jurisprudența CJUE, nu doar instanțele naționale, ci și celelalte autorități ale statelor membre au obligația de a asigura deplina eficacitate a normelor comunitare, lăsând neaplicată, din oficiu, dacă este necesar, orice dispoziție contrară a legislației naționale, fără a mai aștepta ca aceasta să fie înlăturată prin abrogare sau declararea sa ca neconstituțională (a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele C-106/77 Simmenthal II și C-103/88 Frateli Costanzo Spa).
Nu în ultimul rând, trebuie precizat că prin Decizia nr. XXIV/2011, pronunțată asupra recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite s-a pronunțat în acest sens.
Recurenta nu a invocat argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, iar referirile din cuprinsul motivelor de recurs la poziția Comisiei Europene sunt neconcludente prin prisma jurisprudenței recente a CJUE, invocată în prezenta decizie, CJUE fiind singura autoritate abilitată să interpreteze dreptul Uniunii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa de poluare achitată de intimat contravine dreptului comunitar, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
Din aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga recurenta căzută în pretenții la plata către intimat a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței de la fila 13 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE VEDE, cu sediul în Roșiorii de Vede, .. 1, județul Teleorman, împotriva Sentinței civile nr. 656/12.07.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul – reclamant R. M. C., cu domiciliul procesual ales în București, ., .. 1, ., sector 6 și intimatele – pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN, cu sediul în A., ., jud. Teleorman și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, . 6, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 1 000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER,
M. - C. I.
Red.jud.C.P.
Tehnored.C.I./2ex.
Jud. fond: R. M., Tribunalul Teleorman - Secția civilă
| ← Obligare emitere act administrativ. Încheierea nr. 13/2013.... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2369/2013.... → |
|---|
