Anulare act administrativ. Decizia nr. 73/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 57749/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 73
Ședința publică de la 10.01.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. V. C.
JUDECĂTOR: R. M. C.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva sentinței civile nr. 2270/24.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția aIX-a în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant S. L. N., intimatul – pârât S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimatul S. L. N. a depus, prin serviciul registratură, concluzii scrise, și că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2270/24.05.2012 Tribunalul București – Secția aIX-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6; a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul S. L. N. în contradictoriu cu pârâta ANAF – DGFPMB – Administrația Finanțelor Publice Sector 6, astfel cum a fost precizată; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 la restituirea către reclamant a sumei de 9.957 lei taxă de poluare.
Prin aceeași sentință tribunalul a respins cererea formulată împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție la restituirea către pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 a sumei de 9.957 lei taxă de poluare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul S. L. N. a achiziționat de la C. D., care la rândul său a cumpărat din Germania, prin contractul de vânzare-cumpărare autoturisme de ocazie din data de 03.10.2008 (fila 33) autoturismul second-hand marca Audi A4, . WAUZZZ8E72A147346, iar pentru înmatricularea în România a fost nevoit să plătească o taxă de poluare în cuantum de 9957 lei, astfel cum rezultă din decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/24.11.2010 (fila 42) și din chitanța . nr._/17.12.2010 (fila 8). Autovehiculul a fost înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 13.11.2001, astfel cum a reținut organul fiscal în decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/24.11.2010 și astfel cum rezultă din cartea de identitate a vehiculului (fila 39).
Reclamantul a depus la pârâta AFP Sector 6 cererea de restituire a taxei de poluare înregistrată sub nr._/20.04.2011, respinsă prin adresa nr. nr._/09.05.2011 emisă de AFP Sector 6 (fila 7).
Instanța de fond a constatat că refuzul pârâtei AFP Sector 6 de a restitui reclamantului suma solicitată, reprezentând contravaloarea taxei auto încasată potrivit chitanței . nr._/17.12.2010 este nejustificat. Temeiul de drept al perceperii taxei a fost OUG nr.50/2008, care în art.3 menționează că taxa se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003. Autoturismul achiziționat de reclamant nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prevăzute de art.3 alin.2 și art 9 alin.1.
Tribunalul a reținut că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a din O.U.G. nr.50/2008, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, instanța de fond a apreciat că taxa pe poluare este datorată numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Prin aceasta se creează o diferență de tratament fiscal între vehiculele înmatriculate în România înainte și după . O.U.G. nr. 50/2008.
S-a reținut că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr.PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. S-a constatat că s-a dorit ca taxa pe poluare, al cărei scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art.110 (fost art.90 par.1) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Tribunalul a reținut că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005. Astfel, potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „S. român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Instanța de fond a constatat că prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
În sensul că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978), iar instanța de fond a reținut că susținerile pârâtei în sensul că nici o lege în vigoare nu acorda competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția si cu tratatele internaționale este nefondată.
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art.10 din Tratat.
Instanța de fond a reținut că pe rolul Curții Europene de Justiție s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art.90 par.1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cu modificările ulterioare, tribunalul a constatat că pentru un autovehicul produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autovehiculul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Instanța de fond a apreciat că, reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
O.U.G. nr.50/2008 a fost constatată ca fiind contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second- hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea vehiculelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Tribunalul a constatat că după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
S-a reținut că în acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană de Justiție în cauza C‑402/09 (cauza T.) având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 TCE de Tribunalul Sibiu (România). Astfel, prin decizia din 07.04.2011 Curtea a stabilit că „Articolul 110 TFUE (fost art.90) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 de a restitui taxa este nejustificat și că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin.1 si 2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente în temeiul prevederilor art.18 alin. 1 din Legea nr.554/2004 republicată și art.218 al.2 din OG nr.92/2003, tribunalul a admis cererea principală astfel cum a fost precizată, în sensul că a obligat pârâta AFP Sector 6 la restituirea către reclamant a sumei de 9.957 lei reprezentând taxa de poluare.
Față de dispozițiile art.60 C., Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a obligat chemata în garanție Administrația F. de Mediu la plata către pârâtă a sumei de 9.957 lei reprezentând taxa de poluare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6, reprezentată prin Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. .
Recurenta a susținut că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 6.
Dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.
Recurenta arată că prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolul 1, se precizează cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia îi revine obligația administrării și gestionării acestui bugetului în calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului", organului fiscal revenindu-i numai, obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin.1, lit.a) și b) din HG 686/2008) și încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului. În cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U,G. nr.50/2008 arătându-se încă odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu". Recurenta susține că actul normativ în baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2008, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arată și expune pe larg în cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6)în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Recurenta pârâtă susține că având în vedere faptul că taxa de poluare achitată de către intimatul-reclamant, se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre AFP Sector 6 și intimatul - reclamant, nu există nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care solicită admiterea acestui motiv de recurs și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
In ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul restituirii sumei de 9957 lei, susține că instanța de fond și-a format o convingere greșită ținându-se cont că, dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt în vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând că această taxă este datorată la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006. În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Recurenta susține că odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normaăde poluare inferioară normei EURO 3. În această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Recurenta a mai arătat că față de prevederile constituționale ale art. 148 se impun anumite precizări.
Potrivit art.l-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, încasând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Precizează faptul că alin.2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate recurenta susține că rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte. Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunității Europene precizează că acestea se referă la" interzicerea taxelor vamale la import și la export și la alte taxe cu efect echivalent, or, taxa de prima înmatriculare nu intră în această categorie nefiind o taxă vamală care se percepe în cadrul relațiilor comerciale dintre țările membre ale Uniunii Europene ci se aplică, tuturor autoturismelor /autovehiculelor înmatriculate în România indiferent dacă provin din producția internă sau din spațiul comunitar.
Totodată, față de susținerea reclamantei că taxa de prima înmatriculare auto, din România este discriminatorie apreciază că argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România.
De asemenea, arată că în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum indiferent dacă este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar. Astfel, arată că argumentele invocate sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare recurenta susține că ar trebui să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
În acest context menționează și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizează că principiul " poluatorul plătește ", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. Recurenta susține că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ). Prin urmare, existența unei taxe de prima înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme /autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar. Față de cele menționate recurenta arată că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin.2 din Constituție, și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. Totodată, apreciază că trebuie reținut și faptul că nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atât potrivit art.126 alin.2 din Constituția României " Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."
Recurenta arată că nici o lege în vigoare nu acordă competență unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale. Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri consecință. Având în vedere că taxa de prima înmatriculare a fost achitată de reclamant în baza unor dispoziții legale în vigoare la data plății, respectiv art.2141 Cod fiscal consideră că suma nu poate fi restituită.
Recurenta susține că potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedură fiscală, „împotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului”. De asemenea, teza finală a articolului sus menționat arată că formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune, în condițiile legii, direct în fața instanței.
Astfel că pentru contestarea actelor administrativ fiscale recurenta menționează că există două căi:
-fie petentul se adresează cu o contestație organelor administrativ-fiscale, în condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedură fiscală, iar dacă este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca în fața instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, dacă nu optează pentru formularea unei contestații în fața organului fiscal, atacată în fața instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea însa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Recurenta solicită instanței de recurs să constate că reclamantul nu a urmat nici una dintre cele doua căi arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca însă actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilită această taxă, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare. Arată că, corespondența adresată instituției recurentei reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantului cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fără a indica în mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care să fie solicitată anularea.
Recurenta solicită să se constate că în situația în care instituția pârâtă nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare și ar fi încasat taxa de poluare fără existența unui act administrativ fiscal care să o stabilească se putea ataca în fața instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
În prezenta speță există un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât dacă anulează actul de impunere. În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, recurenta arată că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Restituirea solicitată de reclamant este apreciată de recurenta pârâtă că nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc). Totodată, menționează că, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se reține că este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, condiții reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4)Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezultă fără dubii ca reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care solicită să se considere taxa de poluare achitată de reclamant ca legal datorată, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Față de argumentele prezentate, solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Intimatul-reclamant a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (fila 11).
Examinând motivele de recurs în raport de art. 304 și art. 3041 Cod proc.civ., de susținerile părților și de prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Critica recurentei-pârâte cu privire la nelegalitatea soluției instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 6 se constată că este nefondată.
Din actele aflate la dosar rezultă că reclamantul a achitat taxa de poluare la Trezoreria Sector 6 București din cadrul Administrației Finanțelor Publice Sector 6, conform chitanței . nr._/17.12.2010 (fila 8), rezultând că raportul juridic fiscal s-a născut între contribuabil și autoritatea fiscală care a încasat taxa.
Împrejurarea că Administrația Finanțelor Publice Sector 6 încasează taxa de poluare în numele și pe seama Administrației F. pentru Mediu își are originea într-un raport juridic bugetar fiscal reglementat de lege între cele două autorități publice, raport față de care plătitorul de taxă este terț.
Ca atare, în acțiunea având ca obiect restituirea taxei de poluare încasată cu încălcarea dreptului european, administrația financiară este titulara obligației de restituire din raportul juridic dedus judecății.
Pentru aceste considerente se constată că soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
Cu privire la criticile recurentei pârâte aduse soluției date de tribunal pe fondul cauzei se constată că sunt de asemenea nefondate.
Astfel, critica recurentei pârâte în sensul că, art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene) nu este aplicabil și nici incident speței fiind aplicabile doar prevederile OUG nr. 50/2008 se constată că este nefondată.
Potrivit art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
CJUE a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene a fost interpretat în același sens de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011, în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, și față de această concluzie a instanței Uniunii europene, în mod corect a reținut instanța de fond neconcordanța dintre dreptul intern și dreptul comunitar, context în care devin aplicabile dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În consecință, constatând că dispozițiile OUG nr. 50/2008 încalcă normele comunitare, refuzul recurentei pârâte de a restitui intimatului reclamant taxa de poluare încasată în baza acestui act normativ este unul nejustificat, iar soluția instanței de fond sub acest aspect a fost dată cu aplicarea corectă a legii.
Față de cele reținute anterior se constată ca fiind neîntemeiate și susținerile recurentei pârâte în sensul că OUG nr. 50/2008 nu induce un regim fiscal discriminatoriu pentru categoria de autovehicule/autoturisme uzate provenite din spațiul comunitar și din aceeași categorie cu autoturismele aflate în circulație în România, înmatriculate anterior acestui act normativ.
În speță nu este vorba despre încălcarea principiului neretroactivității ci despre o reglementare contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
Dacă legiuitorul (inițial Guvernul la adoptarea OUG nr. 50/2008 apoi Parlamentul la aprobarea ordonanței) prevedea aplicarea unei taxe de poluare pentru orice autovehicul aflat în circulație fără să condiționeze plata taxei de momentul înmatriculării în România, actul normativ ar fi fost conform Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene și nu era necesară restituirea taxei.
Nu au relevanță susținerile recurentei cu privire la corespondența și scrisoarea de punere în întârziere dintre autoritățile române și Comisia Europeană față de hotărârile preliminare pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene menționate anterior.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare ori modificare a sentinței atacate, în baza art. 304, art. 3041 și art. 312 Cod proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva sentinței civile nr. 2270/24.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția aIX-a în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant S. L. N., intimatul – pârât S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. C. R. M. C. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.V.C.
Tehnored.C.O./2ex./31.01.2013
Jud.fond: I. S.,
Tribunalul București –Secția C.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 3155/2013. Curtea de... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3302/2013. Curtea de... → |
|---|
