Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2807/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2807/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 30034/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2807
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.06.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: F. ȘURCULESCU
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: C. I. G.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 4966 din data de 05 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurenții - pârâți P. M. Pitești prin Primar și M. Pitești prin Primar, în contradictoriu cu intimata – reclamantă O. P. S.A..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata – reclamantă O. P. S.A., prin avocat A. D. I., care depune împuternicire avocațială la dosar, fila 47, lipsă fiind recurenții - pârâți P. M. Pitești prin Primar și M. Pitești prin Primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, cu data de 23.05.2013, de către intimata – reclamantă O. P. S.A., întâmpinare, la care a anexat un set de înscrisuri, în trei exemplare.
Intimata – reclamantă O. P. S.A., prin avocat, arată că nu are cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei - reclamante pe cererea de recurs.
Intimata – reclamantă O. P. S.A., prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cele două terenuri, având suprafețele de 4.659 mp și respectiv 1.285 mp, nu au fost în folosința O. P. în anul 2012 și nu sunt în folosința acesteia nici în prezent.
În cazul unui fapt negativ, sarcina probei este răsturnată, contradovada constituind-o faptul pozitiv contrar. Afirmația sa că cele două terenuri nu au fost în folosința sa în anul 2012 nu a fost răsturnată de P. M. Pitești sau de M. Pitești, respectiv nu a fost depus vreun document din care să rezulte că în anul 2012 a folosit terenurile cu suprafețele de 4.659 mp și de 1.285 mp.
Terenul în suprafață de 4.695 mp aferent celor 3 obiective nu a fost declarat în anul 2005 ca fiind în folosința societății, deoarece pe acest teren au fost construite blocuri de locuințe. Din actele depuse la dosar rezultă că, pe lângă cele două cămine de tineret aflate în proprietatea sa, există mai mute blocuri de locuințe care nu au fost și nici nu sunt proprietatea O. P..
O. P. nu a avut în anul 2012 și nu are nici în prezent în folosință terenul în suprafață de 4.695 mp aferent celor 3 obiective, motiv pentru care nu datorează taxa de teren pentru anul 2012.
Terenul în suprafață de 1.285 mp nu se mai află în folosința O. P., întrucât în anul 2009 a fost trecut în proprietatea publică a M. Pitești, cu titlu gratuit, autoritatea administrativ – teritorială care a decis predarea obiectivelor către Grupul Școlar „ASTRA”.
O. P. nu a avut în anul 2012 și nu are nici în prezent în folosință terenul în suprafață de 1.285 mp aferent celor 3 obiective, motiv pentru care nu datorează taxa de teren pentru anul 2012, obiectivele menționate aflându-se în proprietatea publică a M. Pitești.
Pentru considerentele de mai sus, solicită să se respingă ca nefondat recursul formulat de recurenții - pârâți P. M. Pitești prin Primar și M. Pitești prin Primar, fără cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului de față.
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin sentinta civila nr. 4966 din data de 05 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ s-a respins exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind anularea deciziei de impunere nr. F/3309/20.01.2012, s-a admis acțiunea reclamantei O. P. S.A. în contradictoriu cu paratii PRIMARIA M. P. – DIRECTIA ECONOMICA-IMPOZITE SI TAXE PRIN PRIMAR si M. P. PRIN PRIMAR, si s-a dispus anularea deciziei de impunere nr. F/3309/20.01.2012 si in parte dispozitia nr. 636/26.03.2012 emisa de Primarul Mun. P., in ceea ce priveste solutia de respingere a contestatiei impotriva deciziei de impunere indicate.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca prin decizia de impunere nr.F/3309/20.01.2012 emisa de Serviciul de Constatare Impunere Persoane Juridice din subordinea Primariei M. P. (f.8), s-a retinut ca reclamanta ar avea in folosinta doua suprafete de teren de 4.659 mp si 1.285 mp si i s-a stabilit in sarcina obligatia de plata a unei taxe pe teren aferente anului 2012, in cuantum total de 2.609 lei, compusa din:
- taxa pe teren de 2.221 lei pentru o suprafata de teren de 4.659 mp situata in zona B.
- taxa pe teren de 388 lei pentru o suprafata de teren de 1.285 mp situata in zona C.
Impotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestatie administrativa, contestatie ca a fost insa respinsa prin dispozitia nr.636/26.03.2012 emisa de Primarul M. P..
In continuarea a aratat ca decizia atacata nu este motivata in drept deoarece nu indica temeiul legal al impozitarii, facand trimitere generica la codul fiscal si la cel de procedura fiscala.
Cu privire la fondul cauzei instanta de fond a facut trimitere la dispozitiile art. 256 al. 3 si 259 al. 6 Cod fiscal si la pct. 73 al. 3 din HG nr. 44/2004.
A mai retinut ca reclamanta a depus in anul 2001 declaratia fiscala nr.F/4325/23.02.2001, prin care a afirmat ca detine in folosinta o suprafata de teren de 1.285 mp compusa din atelier grup scolar I (580 mp), atelier grup scolar II (600 mp) si baraci metalice (105 mp), precum si o suprafata de teren de 4.659 mp compusa din platforma betonata (561mp), parcaj auto (252 mp) si spatii verzi (3.846 mp). In privinta acestei ultime suprafete, desi mentiunea este olografa, se observa ca semnatura apartine sefului serviciului financiar al reclamantei, L.R., ea regasindu-se in adresa nr.1138/31.01.2005.
Declaratia nu a fost insotita de actele doveditoare ale dreptului de folosinta asupra terenului, organul fiscal neputand avea astfel certitudinea ca declaratia reclamantei corespunde adevarului.
De asemenea, in aceasta declaratie nu se face nici macar vreo referire la modul de dobandire a folosintei.
Ca atare, nu exista niciun temei pentru taxarea terenurilor.
In 2005 reclamanta a depus adresa nr.1138/31.01.2005 inregistrata de parati sub nr.F/4728/31.01.2005 si intitulata „Justificare taxe terenuri 2005” (f.53), prin care a afirmat ca suprafata de teren de 4.659 mp compusa din platforma betonata (561mp), parcaj auto (252 mp) si spatii verzi (4.4763 mp, aici fiind mentionata o suprafata mai mare decat in anul 2001) este detinuta in baza Decretului nr.372/1955 si ca suprafata de teren de 1.285 mp compusa din atelier grup scolar I (580 mp), atelier grup scolar II (600 mp) si baraci metalice (105 mp) este detinuta in baza Decretului nr.352/1971.
Instanta de fond a constatat ca cele doua decrete invocate drept temei al dobandirii dreptului de folosinta, respectiv Decretul nr.372/1955 si Decretul nr.352/1971, nu au fost publicate si nici depuse la dosar de vreuna din parti.
In plus, cele doua decrete nu sunt atasate declaratiei fiscale de mai sus, desi HG nr.44/2004, pct.73, alin.3 indicat mai sus, impunea acest lucru.
In declaratia fiscala din 2005, in privinta unei parti din terenul de 1.285 mp, reclamanta mentioneaza ca se afla in curs de obtinere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate in baza HG nr.834/1991.
In acest context era posibil ca aceasta suprafata sa fi facut parte din patrimoniul unei foste unitati socialiste de stat P., in perioada anterioara anului 1990, unitate care sa se fi reorganizat sub forma Societatii Nationale a Petrolului „P.” SA, iar apoi terenurile sa fi continuat sa ramana in fapt in folosinta reclamantei, pana la finalizarea procedurilor prevazute de HG nr.834/1991 (fie trecere in patrimoniul statului, fie emiterea titlului de proprietate pentru reclamanta).
Cu toate acestea, la dosar nu exista astfel de dovezi, aprecierile de mai sus fiind pure speculatii.
Nici in prezent nu exista niciun temei pentru taxarea terenurilor.
Cu privire la adresa reclamantei din aprilie 2007 instanta de fond a retinut ca aceasta este nerelevanta, deoarece nu este o declaratie fiscala si nici un act doveditor al dreptului de folosinta.
In lipsa oricarei dovezi a unui drept de folosinta al reclamantei asupra celor doua terenuri, cu exceptia propriei declaratii fiscale din anul 2001 (care nu face dovada dreptului de folosinta), instanta de fond a retinut ca nu exista temei legal pentru stabilirea taxei pe teren.
F. de aceste motive, analiza celorlalte aparari ale reclamantei, privind construirea unor blocuri care nu ii apartin pe o suprafata de teren (aspecte de altfel nedovedite, inscrisurile de la filele 71-87 referindu-se la alte terenuri decat cele din speta) si transmiterea celeilalte suprafate de teren in proprietatea publica a M. P. si in folosinta Grupului Scolar Astra prin protocolul de predare-primire nr.6080/07.07.2009 (protocol care de altfel nu face nicio referire la terenuri, ci numai la constructii) apare inutila in opinia tribunalului.
Cu privire la obligatia de a declara modificarea folosintei termenului (art. 259 al. 7 cod fiscal) instanta de fond a retinut ca o astfel de declarare este subsecventa dovedirii folosintei terenurilor, si oricum consecinta nedeclararii modificarilor nu poate atrage decat sanctionarea contraventionala a contribuabilului conform art. 294 al. 2 lit a sau b cod fiscal.
Referitor la exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind anularea deciziei de impunere, instanta de fond a retinut ca aceasta decizie este actul juridic vatamator si producator de efecte juridice si prin urmare acest capat de cerere nu este inadmisibil.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs paratii M. P. si PRIMARIA M. P. care au solicitat admiterea recursului si desfiintarea sentintei atacate si mentinerea ca legale si temeinice a celor doua acte administrativ fiscale atacate.
Au aratat ca nu pot fi retinute sustinerile instantei de fond in sensul ca decizia de impunere nu a fost motivata in fapt si in drept, deoarece in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1528/05.12.2006 privind aprobarea unor formulare tipizate pentru stabilirea, constatarea, controlul, încasarea si urmărirea impozitelor si taxelor locale, precum si a altor venituri ale bugetelor locale, Anexa nr.10, respectiv art. 3, prevede, in mod expres, faptul ca, tipărirea acestui formular cu regim special se face cu respectarea stricta a modelului aprobat prin prezentul ordin.
Dupa depunerea contestatiei reclamanta a fost invitata la sediul recurentei avand posibilitatea de a analiza actele contstate si de a cerere lamuriri si de a-si exprima punctul de vedere cu privire la faptele si imprejurarile din contestatie.
Au mai aratat ca instanta de fond s-a marginit in a sustine ca parata nu era in drept sa procedexze la stabilirea taxei pe terenuri, dar nu a tinut seama de sustinerile sale in sensul ca in anii anteriori reclamanta s-a conformat celor stabilite prin deciziile de impunere prin plata volutqara a taxei datorate pentru suprafetele de teren pentru care a depus declaratie fiscala.
Dupa ce au reluat istoricul declaratiilor reclamantei, care nu difera de retinerile instantei de fond, recurentele au sustinut ca pana la aceasta data reclamanta nu a depus la compartimentele de specialitate ale Primariei Mun. P. declaratii si documente justificative din care sa rezulte ca suprafetele de teren nu mai sunt in folosinta agentului economic.
Au concluzionat astfel ca reclamanta datoreaza petnru terenurile in folosinta in suprafata de 4659 mp si 1285 mp suma de 2609 lei cum in mod corect s-a stabilit prin decizia de impunere contestata din 20.01.2012.
Dupa ce au reluat dispozitiile art. 254 al. 5 din legea nr. 571/2003 si ale HG nr. 44/2004 recurentele au aratat ca reclamanta nu a depus o declaratie fiscala si astfel s-a perceput in continuare taxa de folosinta aferenta acestora.
La 23.05.2013 intimata reclamanta a depus intampinare prin care a solicitat6 respingerea recursului ca nefondat sustinand ca nu a dtinut niciodata folsinta terenurilor din decizia contestata si nici in prezent nu foloseste acele terenuri.
Totodata a depus si un set de inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de dispozitiile art. 304 si 3041 cod procedura civila, curtea constata ca recursul paratilor este nefondat pentru urmatoarele considerente.
In mod corect instanta de fond a retinut ca decizia de impunere nu cuprinde toate elementele prevazute la art. 43 din OG nr 92/2003, respectiv pe cele de la lit e si f, referitoare la motivele de fapt si de drept ale actului administrativ fiscal.
Chiar daca exista un model al deciziilor de impunere aprobat prin ordinul M. nr. 1258/2006 se retine ca modelul trebuie completat cu elementele de fapt.
De altfel emitentul actului a si introdus in model sintagma „pe baza datelor existente in evidenta noastra fiscala”, astfel ca nu se pot retine sustinerile recurentelor ca era vorba despre tiparirea si implicit completarea unui formular tiparit.
Asa cum a fost introdusa sitagma citata mai sus, autoritatea emitenta putea sa introduca orice alte mentiuni, iar potrivit dispozitiilor art. 43 din OG nr. 92/2003 chiar avea aceasta obligatie.
In loc sa faca referire expresa la situatia de fapt, emitentul actului atacat s-a marginit numai la a folosi o sitagma generala din care nu reiese ce acte a avut in vedere in privinta stabilirii impozitului pe teren.
Recurentele aveau posibilitatea remedierii situatiei existente cu ocazia solutionarii contestatiei reclamantei, insa s-au marginit in a se raporta numai la obligatiile contribuabilului de a declara orice modificare a folosintei terenului.
In mod corect instanta de fond a retinut ca reclamanta nu datoreaza impozitul pe terenuri stabilit prin decizia de impunere contestata nr. F/_.01.2012 pentru ca niciodata nu a fost depus vreun inscris privind folosinta respectivelor terenuri la parate.
Desi in finalul recursului, recurentele au aratat in mod corect ca in speta este vorba despre o taxa de folosinta a terenurilor fiind incindente astfel dispozitiile art. 256 al. 3 din codul fiscal, totusi acestea nu au facut nicio dovada privind folosinta terenului de catre reclamanta urmare a unui contract de concesiune, inchiriere sau a unui act de dare in administrare ori folosinta.
Desi directia de impozite si taxe din cadrul PM P. era in culpa privind inregistrarea fiscala a reclamantei cu terenuri in folosinta in lipsa unui inscris (impus, cum in mod corect a retinut instanta de fond, de pct. 73 al. 3 din HG nr. 44/2004), totusi aceasta nu a analizat deloc situatia si dosarul reclamantei cu ocazia solutionarii contestatiei, prin care i s-a adus la cunostinta de catre reclamanta ca nu detine in folosinta terenurile respective.
Faptul ca reclamanta a declarat eronat la un moment dat ca detine in folosinta anumite terenuri, si ca tot din eroare ani la randul a platit taxa de folosinta a terenurilor in cauza fara a avea un titlu privind folosinta lor nu face ca decizia de impunere atacata sa fie legala si temeinica doar pentru ca reclamanta nu a depus o declaratie in sensul ca nu mai detine folosinta respectivelor terenuri.
De altfel reclamanta nu putea sa depuna o astfel de declaratie deoarece trebuia sa ataseze inscrisuri privind incetarea folosintei terenurilor, ori din moment ce nu detinea niciun contract de concesiune sau inchiriere nici nu putea sa dovedeasca ca nu mai folosea terenurile ca urmare a incetarii contractelor.
Din moment ce reclamanta nu era nici in posesia unui act de dare in administrare evident nici nu putea sa dovedeasca incetarea efectelor unui act inexistent.
O declaratie din anul 2001 sau inscrisuri din 2005 nu pot dovedi o situatie de fapt cum este aceea a detinerii folosintei unor terenuri in 2012, astfel ca paratele nu au dovedit ca reclamanta foloseste respectivele terenuri, astfel incat nici nu poate percepe taxa de folosinta a terenurilor de la aceasta.
Prin urmare actele atacate sunt nelegale si netemeinice.
Mai mult intimata reclamanta a depus dovezi in sensul ca pe terenurile respective se afla cladiri ce nu sunt nici in proprietatea sa si nici in folosinta sa, astfel incat evident ca nici terenul aferent acestora si cel care le imprejmuieste nu poate fi folosit de reclamanta.
Ca urmare se constata nefondat recursul paratilor si in baza textelor de lege mai sus invocate si a art. 304, 3041 Cod procedura civila, va respinge recursul ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 4966 din data de 05 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurenții - pârâți P. M. Pitești prin Primar și M. Pitești prin Primar, în contradictoriu cu intimata – reclamantă O. P. S.A., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. S. C. P. C. I. G.
GREFIER
R. B.
RED. JUD. CP (2 ex.)
T.B. – S9 – jud. A. J.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4088/2013.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
