Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 1544/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1544/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 46730/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1544
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 8.04.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE N. V.
JUDECĂTOR I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul-reclamant S. L. INDEPENDENT – I.C.B.M.V., în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat A. T., A. C., B. G., B. D., B. E., B. A., B. D., B. C., B. M., C. G., C. C., C. A., C. A., D. G., D. E., D. G., D. R., D. R., D. A., E. G., F. L., G. M., G. M., G. M., I. A., I. M., I. M., L. M., L. A., M. M., M. A., M. I., M. D., M. L., M. M., N. I., N. L., N. M., O. B., P. I., P. L., P. D., P. D., P. M., P. C., R. A., R. S., S. E., S. M., S. S., S. C., S. R., M. I., S. O., S. G., S. S., S. E., T. L., T. D., T. A., V. C., V. M., Z. M., D. M., D. I., T. G., B. C., V. V., împotriva sentinței civile nr. 3025/6.07.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2011, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. DE C. AL PRODUSELOR BIOLOGICE ȘI MEDICAMENTELOR DE UZ VETERINAR – I.C.B.M.V., având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că, la data de 5.04.2013, la serviciul registratură, intimatul-pârât a depus întâmpinare, în dublu exemplar, și înscrisuri atașate, într-un singur exemplar, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea intimatului-pârât de judecare a cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă, invocă din oficiu excepția tardivității recursului și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, sub numărul_/3/2011, formulată de S. L. Independent - I.C.B.M.V. în numele reclamanților A. T., A. C., B. G., B. D., B. E., B. A., B. D., B. C., B. M., C. G., C. C., C. A., C. A., D. G., D. E., D. G., D. R., D. R., D. A., E. G., F. L., G. M., G. M., G. M., I. A., I. M., I. M., L. M., L. A., M. M., M. A., M. I., M. D., M. L., M. M., N. I., N. L., N. M., O. B., P. I., P. L., P. D., P. D., P. M., P. C., R. A., R. S., S. E., S. M., S. S., S. C., S. R., M. I., S. O., S. G., S. S., S. E., T. L., T. D., T. A., V. C., V. M., Z. M., D. M., D. I., T. G., B. C., V. V. toți prin S. L. Independent - I.C.B.M.V, împotriva pârâtului I. de C. al Produselor Biologice si Medicamentelor de Uz Veterinar - I.C.B.M.V. s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și drepturile salariale acordate de la data reducerii salariului cu 25%.
Prin încheierea de ședință din data de 01.04.2011 a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Secției a VIII-a a Tribunalului București și s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea către Secția de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului București, unde a fost înregistrată sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 3025/6.07.2012 a Tribunalului București s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, diminuarea cu 25% a veniturilor a fost stabilită prin art. 1 din Legea nr. 118/2010.
In plan intern, prin deciziile nr. 872/25.06.2010 si nr. 874/25.06.2010, Curtea Constituțională a apreciat ca susținerea ce vizează neconstituționalitatea diminuării cu 25% a cuantumului salariului personalului bugetar este neîntemeiată. Curtea a apreciat ca dreptul la munca este un drept complex care include si dreptul la salariu, care este o componenta „a dreptului la muncă și reprezintă contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă. Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.
Întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, se constată că diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. O atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art. 53 din Constituție, și anume: să fie prevăzută prin lege; să se impună restrângerea sa; restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; să fie necesară într-o societate democratică; să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să fie aplicată în mod nediscriminatoriu; să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
Astfel, Curtea Constituțională a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/ indemnizației/ soldei, ca un corolar al dreptului la muncă, este prevăzută prin legea criticată și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
De asemenea, soluția legislativă cuprinsă în art. 1 din legea criticată a fost determinată de apărarea securității naționale, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Guvernului. Este evident că securitatea națională nu implică numai securitatea militară, deci domeniul militar, ci are și o componentă socială și economică. Astfel, nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii de "securitate națională" din textul art. 53, ci și alte aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului”.
Analizând excepția de neconstituționalitate invocata si prin prisma dispozițiilor CEDO, Curtea Constituțională a apreciat că „această amenințare la adresa stabilității economice continuă să se mențină, astfel încât Guvernul este îndrituit să adopte măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste măsuri este reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele, în diminuarea cuantumului salariilor/indemnizațiilor/soldelor cu 25%”; „Curtea reține că restrângerea prevăzută de legea criticată este necesară într-o societate democratică tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei statului. Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea constată că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Curtea constată totodată că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod’.
Pe de altă parte, și Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat prin decizia de inadmisibilitate din data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. și A. G. S. c. României (cererile nr._/11 și nr._/11), constatând neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare.Dispozițiile Convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen și alții c. Finlandei [M.C.], hotărârea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, și mutatis mutandis, cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). Nu este suficient ca un reclamant să invoce existența unei „contestații reale” sau a unei „plângeri credibile”. O creanță poate fi considerată drept o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).
Revine statului, să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, nr._/00, par. 23). Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare. În mod similar, un reclamant poate invoca o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor sale, în ce privește salariile, atunci când a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (cauza M. c. României, hotărârea din 15 iunie 2010, nr._/05, par. 26).
Or, nu aceasta este stuația din speță. În baza Legii nr. 118/2010, s-a decis reducerea cu 25% a salariilor angajaților din sectorul public, situație în care se regăsesc și reclamanții. Totodată, nicio hotărâre judecătorească definitivă nu a recunoscut acestora dreptul la plata unui salariu mai mare decât cel stabilit prin Legea nr. 118/2010 pentru perioada iulie-decembrie 2010. Având în vedere aceste considerente, cu dificultate reclamanții ar putea argumenta existența unui "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Chiar în ipoteza în care Curtea ar fi concluzionat că reclamanții erau titularii unui bun susceptibil de fi protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 și că măsura în cauză a constituit o ingerință în exercitarea acestui drept, cererile lor ar fi fost vădit nefondate.
Curtea Europeană a notat, în primul rând, că ingerința era prevăzută de lege, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, și a urmărit un interes public, și anume de a proteja echilibrul fiscal între cheltuielile și veniturile statului, ce se confrunta cu o situație de criză economică. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce reprezintă "interesul public". În mecanismul de protecție creat prin Convenție, statele trebuie să fie, prin urmare, primele care să se pronunțe cu privire la existența unei probleme de interes general. În consecință, ele dispun de o anumită marjă de apreciere, ca și în alte domenii care extind garanțiile Convenției. Mai mult decât atât, noțiunea de "interes public" este, prin natura sa, extinsă. În mod special, decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile și veniturile bugetului de stat implică de obicei luarea în considerare a aspectelor politice, economice și sociale. Estimând că legiuitorul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a desfășura o politică economică și socială, Curtea trebuie să respecte modul în care acesta a proiectat imperativele "interesului public" cu excepția cazului în decizia sa este în mod evident lipsită de o bază rezonabilă (cauza Jahn și alții c. Germaniei [M.C.], nr._/99,_/01 și_/01, par. 91 și cauza Zvolský și Zvolská c. Republicii Cehe, nr._/99, par. 67 in fine).
În cele din urmă, o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să păstreze un "echilibru just" între cerințele de interes general ale comunității și cele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului. În mod special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit prin orice măsură de natură a priva o persoană de proprietatea sa. Curtea, controlând respectarea acestei cerințe, recunoaște statului o largă marjă de apreciere în a alege modalitățile de punere în aplicare și pentru a stabili dacă și consecințele lor sunt justificate de interesul public, de scopul realizării obiectivului legii în cauză. Curtea a amintit că a fost deja chemată să hotărască dacă o intervenție legislativă urmărind a reforma un sector al economiei din motive de justiție socială (cauza James și alții c. Regatului Unit, 21 februarie 1986) sau pentru a corecta erorile unei legi anterioare, în interes public (N. & Provincial Building Society, Leeds Permanent Building Society . c. Regatului Unit, 23 octombrie 1997) respecta "echilibrul" între interesele concurente în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea de la Strasbourg a observat că, în această speță, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Plângerile au fost respinse, în temeiul art. 35 par. 3 și 4 din Convenție.
Având în vedere toate aceste considerente, constatând caracterul nefondat al argumentelor invocate de către reclamanți în ceea ce privește neconvenționalitatea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 3025/6.07.2012 a declarat recurs reclamantul S. L. INDEPENDENT – I.C.B.M.V., în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat A. T., A. C., B. G., B. D., B. E., B. A., B. D., B. C., B. M., C. G., C. C., C. A., C. A., D. G., D. E., D. G., D. R., D. R., D. A., E. G., F. L., G. M., G. M., G. M., I. A., I. M., I. M., L. M., L. A., M. M., M. A., M. I., M. D., M. L., M. M., N. I., N. L., N. M., O. B., P. I., P. L., P. D., P. D., P. M., P. C., R. A., R. S., S. E., S. M., S. S., S. C., S. R., M. I., S. O., S. G., S. S., S. E., T. L., T. D., T. A., V. C., V. M., Z. M., D. M., D. I., T. G., B. C., V. V., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința a fost nemotivată și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Prin întâmpinarea depusă la data de 5.04.2013, intimatul-pârât I. DE C. AL PRODUSELOR BIOLOGICE ȘI MEDICAMENTELOR DE UZ VETERINAR – I.C.B.M.V. a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea a constatat în fapt că in plan intern, prin deciziile nr. 872/25.06.2010 si nr. 874/25.06.2010, Curtea Constituțională a apreciat ca susținerea ce vizează neconstituționalitatea diminuării cu 25% a cuantumului salariului personalului bugetar este neîntemeiată. Curtea a apreciat ca dreptul la munca este un drept complex care include si dreptul la salariu, care este o componenta „a dreptului la muncă și reprezintă contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă. Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.
Întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, se constată că diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. O atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art. 53 din Constituție, și anume: să fie prevăzută prin lege; să se impună restrângerea sa; restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; să fie necesară într-o societate democratică; să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să fie aplicată în mod nediscriminatoriu; să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
Potrivit dispozițiilor art.301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel. Sentința a fost comunicată la data de 05.10.2012, iar recursul a fost declarat la data de 24.10.2012, cu depășirea termenului legal de recurs.
În consecință, Curtea va admite excepția tardivității și va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului.
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant S. L. INDEPENDENT – I.C.B.M.V., în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat A. T., A. C., B. G., B. D., B. E., B. A., B. D., B. C., B. M., C. G., C. C., C. A., C. A., D. G., D. E., D. G., D. R., D. R., D. A., E. G., F. L., G. M., G. M., G. M., I. A., I. M., I. M., L. M., L. A., M. M., M. A., M. I., M. D., M. L., M. M., N. I., N. L., N. M., O. B., P. I., P. L., P. D., P. D., P. M., P. C., R. A., R. S., S. E., S. M., S. S., S. C., S. R., M. I., S. O., S. G., S. S., S. E., T. L., T. D., T. A., V. C., V. M., Z. M., D. M., D. I., T. G., B. C., V. V., împotriva sentinței civile nr. 3025/6.07.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2011, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. DE C. AL PRODUSELOR BIOLOGICE ȘI MEDICAMENTELOR DE UZ VETERINAR – I.C.B.M.V., ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. V. I. M. C. S. O.
GREFIER
M. G.-D.
Red. I.M.C../Tehnodact. I.M.C./2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2807/2013.... | Pretentii. Sentința nr. 2821/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
