Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3064/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3064/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 2283/2/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3064
Ședința publică din data de 2.07.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. I.
JUDECĂTOR: D. G.
JUDECĂTOR: H. V.
GREFIER: B. ANIȘOARA
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 5976/23.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII - a în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. S. S. S. și intimatul-chemat în garanție C. EVALUATORORZESCU S. P.F.A.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 27.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.07.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamanta M. S. S. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la executarea obligației, respectiv transmiterea dosarului conținând Decizia nr. 9446/FF/01.10.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată, în vederea reactualizării valorii terenurilor în suprafață totală de 25 ha situate în ., potrivit valorii de piață stabilită conform standardelor internaționale de evaluare; obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent diferenței cuvenite, respectiv titlul de despăgubire emis în completarea Deciziei nr. 9446/FF/01.10.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 30.11.2005, s-a adresat Primăriei comunei B. pentru restituirea terenurilor în suprafață totală de 25 ha situate în . care au aparținut autorilor săi.
Reclamanta a susținut că prin adresa nr. 2075/24.08.2005, Primăria comunei B. a informat-o că i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,25 ha în calitate de moștenitor al defunctei Caracas E. Auro Sacha (înscrisă în anexa 39, poziția 24 și aprobată prin Hotărârea Comisiei Județene nr._ ). Ulterior, prin adresa nr. 416/9.02.2007, aceeași Primărie i-a comunicat că a fost validată și suprafața de 19,75 ha (figurând în anexa nr. 23 suplimentară aprobată prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 359/2007) iar prin Decizia nr. 9446/FF/01.10.2009, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire în favoarea sa în cuantum de 41.350 Ron.
Reclamanta a precizat faptul că prin Hotărârea Comisiei Județene pentru Aplicarea Fondului Funciar B. nr. 276/2003 i-a fost validată doar suprafața de 5,25 ha din totalul de 25 ha deținute de autoarea sa, iar prin Decizia nr. 9446/FF/01.10.2009 nu a fost luată în considerare și Hotărârea Comisiei Județene nr. 359/2007 prin care a fost validată și suprafața de 19,75 ha.
De asemenea, a mai arătat reclamanta că nu i-a fost comunicat nici Raportul de evaluare nr._/R/2009 prin care au fost stabilite despăgubirile la care era îndreptățită. Astfel, neavând cunoștință de conținutul acestuia, nu a avut posibilitatea să formuleze obiecțiuni în sensul de a oferi evaluatorului lămuriri în legătură cu întinderea corectă a terenurilor restituite.
Apreciază că se impune astfel actualizarea valorii terenurilor în suprafață totală de 25 ha luându-se în considerare și suprafața de 19,75 ha validată ulterior prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 359/2007.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea nr. 554/2004, Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată și art. 112 C.pr.civ.
Pârâtul S. R. prin CCSD a depus la întâmpinare la data de 26.08.2010 prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și nefondată
Reclamanta a depus cerere de modificare a cererii introductive, cererea care a fost comunicată pârâtului în ședința publică de la data de 7.09.2010.
Prin cererea modificatoare, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul, anularea Deciziei nr. 9446/FF/1.10.2009 emisă de CCSD ca netemeinică și nelegală; obligarea pârâtei să retransmită dosarul conținând Decizia nr. 9446/FF/1.10.2009 către evaluatorul desemnat pentru recalcularea cuantumului despăgubirilor în raport de suprafața de 25 ha a terenurilor situate în ., potrivit valorii de piață stabilită conform standardelor internaționale de evaluare; obligarea pârâtei să emită titlul de despăgubire aferent întregii suprafețe de 25 ha în temeiul Hotărârilor Comisiei Județene nr._ și nr. 359/2007; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 14.10.2010, pârâtul a depus întâmpinare la cererea modificată a reclamantei, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că valoarea stabilită pentru terenul extravilan agricol în suprafață de 25 ha teren situat pe teritoriul administrativ al localității B., județul B., prin raportul de evaluare întocmit de PFA O. S., desemnat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezintă valoarea de piață a imobilului-teren (corespunzătoare lunii iunie 2009).
Tot la data de 14.10.2010, pârâtul a depus cerere de chemare în garanție a Cabinetului E. O. S. P.F.A. prin care a solicitat admiterea cererii și pe cale de consecință, în măsura în care va cădea în pretenții, să fie obligat chematul în garanție la plata sumei de bani stabilite de către instanță și a celorlalte pretenții ce ar fi formulate.
În ședința publică de la data de 30.11.2010, chematul în garanție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție arătând că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract și anexa de la contract iar prin cererea de chemare în judecată nu se contestă evaluarea ci suprafața terenului în cauză și respingerea acțiunii în fond, cu cheltuieli de judecată reprezentând c/v deplasării salariaților la instanța de judecată în vederea reprezentării cauzei.
Chematul în garanție a depus în copie conformă cu originalul Raportul de evaluare întocmit în luna iunie 2009.
În ședința publică de la data de 1.02.2011, a fost încuviințată reclamantei cererea de verificare de scripte, ulterior, în ședința publică de la data de 1.03.2011 a fost încuviințată reclamantei proba cu expertiză grafoscopică pentru motivele consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
Expertiza grafoscopică a fost depusă la data de 10.02.2012, expertiza infirmând că semnătura de pe confirmarea de primire R_/2.07.2009 aparține reclamantei.
În raport de concluziile acestei expertize, în ședința publică de la 28.02.2012, Curtea a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta CCSD prin întâmpinare.
Tot în ședința publică de la 28.02.2012, Curtea a încuviințat pentru reclamantă proba cu expertiza tehnică evaluatoare cu obiectivul menționat în încheierea de ședință de la acea dată.
Expertiza tehnică evaluatoare a fost depusă la dosarul cauzei la data de 08.06.2012.
Prin sentința civilă nr. 5976/23.10.2012 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, a fost anulată decizia nr. 9446/FF/01.10.2009 a Comisei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost obligată pârâta să retransmită dosarul conținând această decizie la evaluator pentru recalcularea cuantumului despăgubirilor pentru suprafața de 25 ha teren în raport cu valoarea de piață stabilită conform standardelor internaționale de evaluare și să emită o nouă decizie în raport de această valoare, a fost respinsă cererea de chemare în garanței ca neîntemeiată și a fost obligată pârâta la 5956 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut următoarele:
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că valoarea terenului pentru care s-au acordat despăgubiri prin decizia atacată este mult mai mare decât valoarea stabilită de chematul în garanție. Obiecțiunile formulate de pârâtă la acest raport sunt neîntemeiate. Criticile acesteia privind lipsa unor justificări privind producția agricolă și prețul produselor agricole sunt neîntemeiate întrucât expertul desemnat de instanța de judecată a utilizat aceleași valori cu cele utilizate de expertul desemnat de pârâtă. Nici lipsa fotografiilor nu poate fi considerată o critică întemeiată întrucât terenul nu a fost identificat, nu se puteau efectua fotografii certe de la fața locului, nu există nici o dispoziție a legii care să impună o astfel de procedură și, de altfel, nici expertul desemnat de pârâtă nu a realizat astfel de fotografii.
De altfel, diferența de valoare dintre cele două expertize este dată de valoarea cheltuielilor pentru producția agricolă. Expertul desemnat de pârâtă a apreciat că valoarea cheltuielilor pentru producția agricolă este mult mai mare decât cea avută în vedere în cadrul expertizei judiciare. Or comparând cele două expertize se observă, că spre deosebire de expertul judiciar, care a prezentat justificări pentru valoarea cheltuielilor, chematul în garanție nu a prezentat astfel de justificări, valoarea cheltuielilor fiind stabilită în mod arbitrar.
În plus, calculul prezentat de expertul desenat de pârâtă conduce la rezultate necredibile, din acest raport rezultând că venitul net de pe urma cultivării unui hectar de teren cu porumb ar fi de doar 101 lei pe an iar în cazul culturii de fâneață câștigul ar fi de doar 55 lei pe an. Ar rezulta, din aceste calcule, că veniturile obținute de pe urma cultivării celor 25 de hectare în discuție ar fi departe de a asigura măcar subzistența unei persoane.
Faptul că pentru calculul cheltuielilor expertul judiciar a avut în vedere valori valabile pentru o altă zonă a țării, nu prezintă relevanță întrucât, pe de parte, cheltuielile sunt, în mare, aceleași, indiferent de zonă și, pe de altă parte, pentru diferențele specifice, expertul judiciar a operat corecții ale valorii cheltuielilor.
Față de aceste considerente, Curtea a admis acțiunea așa cum a fost modificată și a anulat decizia atacată, obligând pârâta să retrimită dosarul la expert pentru refacerea raportului de expertiză.
Cât privește cererea de chemare în garanție Curtea a constatat că obiectul litigiului nu îl constituie plata unor despăgubiri ci emiterea unei decizii de stabilire a despăgubirilor astfel încât nu se pune problema unei obligații de garanție pentru plata vreunei sume suplimentare. Anularea deciziei inițiale conținând titlul de despăgubire și obligația de retrimitere a dosarului la evaluator nu constituie dispoziții susceptibile de a fi garantate de o altă persoană. Pentru aceste motive, Curtea a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea, în baza art. 274 din codul de procedură civilă, a obligat pârâta la plata acestora. Instanța a avut în vedere cheltuielile efectuate pentru asigurarea apărării și pentru realizarea celor două expertize dispuse în cauză.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă consideră sentința civilă recurată ca fiind netemeinică si nelegală, în temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Decizia reprezentând titlul de despăgubire cu nr. 9446/FF emisă în favoarea reclamantei și contestată de către aceasta este temeinică, întrucât a avut în vedere valoarea de piață a imobilului astfel cum este ea definită în „Standardele Internaționale de Evaluare" - Ediția a Vlll - a 2007.
Astfel, dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluționare a cererilor de retrocedare în situația în care se acordă despăgubiri. Această procedură include o etapă specială de evaluare a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, de către evaluatori independenți, stabiliți în mod aleatoriu. Acest procedeu exclude, în principiu, subiectivitatea evaluării și se bazează pe criterii transparente, unanim recunoscute internațional.
În dosarul reclamantei, valoarea stabilită pentru terenul extravilan în suprafață de 25 ha situat pe raza administrativ-teritorială a localității B., jud. B., prin raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator O. S., desemnat în mod legal de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezintă valoarea de piață a proprietății.
Raportul de evaluare depus de evaluator și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr._/R/2009, conține declarația de conformitate cu IVS în care se menționează că: „analizele, opiniile si concluziile exprimate au fost realizate in conformitate cu Standardelor Internaționale de Evaluare și ale Codului deontologic al profesiei de evaluator".
Conform Standardelor Internaționale de evaluare, piața se analizează în scopul selecționării informațiilor de piață adecvate pentru proprietăți similare concurente cu proprietatea evaluată, pe același segment de piață, aceste informații fiind specifice tipului de proprietate supus evaluării incluzând: tipul de proprietate (teren intravilan sau extravilan), data vânzării, mărimea, localizarea, zonarea si alte informații relevante.
Prin informațiile pe care evaluatorul desemnat în mod legal le-a avut în momentul întocmirii raportului de evaluare, cât și prin metodele utilizate în vederea determinării valorii de piață pentru terenul subiect, considerăm că valoarea stabilită este una care reflectă nivelul realist al pieței.
Având în vedere faptul că raportul de evaluare a fost întocmit în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, în ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a dispus aprobarea raportului de evaluare și emiterea deciziei cu nr. 9446/FF/01.10.2009.
La pronunțarea sentinței recurate, instanța a avut în vedere un raport de expertiză tehnică-judiciară, față de care pârâta Comisia Centrală a formulat obiecțiuni (ce au fost în mod netemeinic respinse de instanța de fond) cu toate că, respectivul raport de expertiză nu este conform cu Standardele Internaționale de Evaluare și deci, nu se poate compara cu un raport de evaluare care să respecte Standardele anterior menționate, prin argumentație, justificare și analiză.
Astfel, în vederea estimării valorii de piață a terenului supus evaluării, expertiza trebuie să fie întocmită în conformitate cu dispozițiile alin. 7 al art. 10 din Titlul I din Legea nr. 247/2005: „Valoarea terenurilor preluate in mod abuziv care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare", respectiv IVS, Ediția a opta, 2007, valabile la data întocmirii raportului.
Potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare ediția a opta - IVS 1, pct. 5.1.4 la întocmirea lucrării de specialitate „evaluatorul va prezenta informații suficiente pentru a permite celor care citesc și se bazează pe raportul de evaluare să înțeleagă informațiile din acesta, raționamentul, analizele și concluziile" și de asemenea „orice raport de evaluare trebuie să includă o descriere a informațiilor și datelor analizate, a analizelor de piață efectuate, a abordărilor și procedurilor de evaluare aplicate, ca și raționamentul care susține analizele, opiniile și concluziile din raport."
Așadar, raportul de evaluare întocmit de către persoana autorizată în sensul art. 3, lit. d Titlul VII din Legea nr.247/2005, trebuie să îndeplinească, potrivit prevederilor standardelor mai sus menționate, o . condiții atât din punct de vedere formal (altfel spus, din analizarea formei finale a raportului fiind necesar să rezulte cu claritate cum a fost stabilită valoarea estimată), precum și din punct de vedere al conținutului acestuia (urmând a fi aduse în acest sens argumentații/explicații cu privire la: a) comparabilele alese - prin ce se aseamănă proprietatea comparabilă cu cea comparată și prin ce se diferențiază, b) corecțiile efectuate - cum au fost aplicate corecțiile prețurilor comparabilelor alese pentru respectivul raport în acel mod și nu în altul, alături de necesitatea anexării la raport a fotografiilor privind imobilul evaluat, etc.).
Or, prin raportare la prevederile legale anterior menționate, raportul de expertiză tehnică efectuat de către expertul tehnic judiciar B. A., nu este întocmit potrivit Standardelor Internaționale de evaluare, întrucât nu conține justificări privind producția agricolă a zonei și nici explicații ori argumentații cu privire la un alt ipotetic potențial agricol al zonei în care se află amplasat terenul obiect al evaluării, spre deosebire de raportul întocmit de către P.F.A. O. S. - și care a stat la baza emiterii Deciziei CCSD nr. 9446/FF. În acest sens, în comparație cu raportul de expertiză al expertului tehnic judiciar B. A., evaluatorul desemnat în mod aleatoriu de către CCSD, domnul O. S. a prezentat informații în susținerea lucrării întocmite privind producția medie la culturile din zonă, prețurile de tranzacționare a produselor obținute din culturile de bază, informații preluate de pe piața locală și instituții ale statului (a se vedea adresa nr. 1492/16.06.2009 a Primăriei B.). În acest sens, sunt netemeinice reținerile instanței potrivit cărora, evaluatorul desemnat de către Comisia Centrală: „nu a prezentat astfel de justificări, valoarea cheltuielilor fiind stabilită în mod arbitrar".
Într-adevăr, cheltuielile de producție din raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul desemnat de Comisia Centrală sunt mai mari deoarece, cheltuielile necesare ce se impun pentru a transforma un teren din zona analizată (o zonă cu relief arid și teren salin ce se poate ușor observa din fotografiile anexate) într-un teren productiv sunt în mod corespunzător mai mari.
În plus, evaluatorul desemnat de către Comisia Centrală, respectiv domnul O. S., în fișa de evaluare ce se regăsește la fila nr. 9 din raportului înregistrat la ANRP cu nr._/R/2009, a luat în calcul în ceea ce privește coeficientul pentru aportul capitalului funciar al terenului în suprafață de 25 ha, procentul de 80% din suprafața terenului analizat (deși în realitate nici 50% nu se putea lua în calcul, având în vedere faptul că, astfel cum se poate constata din fotografiile realizate de către P.F.A. O. S., la inspecția efectuată alături de expertul tehnic judiciar B. A., nici jumătate din suprafața terenului obiect al evaluării nu poate fi susceptibilă producției agricole). În concluzie, din acest punct de vedere, analiza culturilor făcută de către expertul judiciar B. A. este greșită deoarece a folosit terenul obiect al evaluării în utilitate de 100%, în ciuda faptului că în zonă nu există o cultură agricolă, fotografiile certificând potențialul geo-salin al terenului.
De asemenea, în raportul de expertiză tehnică (fila nr. 7-8 din raport) sunt luate în calcul de către expertul tehnic informații din perioada martie 2008 când exista o altă piață - și nu, cum corect ar fi trebuit, din luna iunie a anului 2009, când de altfel a fost întocmit raportul de evaluare de către P.F.A O. S. în dosarul reclamantei cu nr._/FF.
În acest sens, potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, valoarea de piață se definește ca fiind „suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat la data evaluării, între un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție nepărtinitoare, după un marketing adecvat și în care părțile au acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere." Definiția valorii de piață se aplică în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare – IVS - 2011, care prevăd că „valoarea să fie specifică unui moment, unei anumite date. Deoarece piețele și condițiile de piață se pot modifica, valoarea estimată poate să fie incorectă sau nepotrivită pentru o altă dată. Mărimea valorii va reflecta starea și circumstanțele pieței curente, așa cum sunt ele la data efectivă a evaluării și nu la o dată anterioară sau la o dată viitoare...”.
O altă critică adusă raportului de expertiză tehnică a reprezentat-o utilizarea de către domnul expert B. A., în susținerea lucrării sale, a unor informații referitoare la potențialul agricol al zonei județelor D.-O., când de fapt terenul ce a format obiectul dosarului de despăgubire al reclamantei, soluționat de către Comisia Centrală prin emiterea Deciziei nr. 9446/FF - se află în localitatea B., județul B.. Folosirea oricăror informații parvenind dintr-o zonă cu un potențial agricol ridicat, cum este recunoscută ca fiind zona O.-D. și în vădit contrast cu zona ce ar trebui să formeze obiectul analizei (zona B.), nu poate decât să genereze o evaluare neconformă cu realitatea, precum si cu Standardele Internaționale de Evaluare așa cum este si în cazul de față.
În concluzie, prin informațiile pe care evaluatorul O. S. desemnat în mod legal de către CCSD le-a avut în momentul întocmirii raportului de evaluare (iunie 2009), cât si prin metodele utilizate în vederea determinării valorii de piață pentru terenul subiect, rezultă că valoarea stabilită este una care reflectă nivelul realist al pieței.
Recurenta-pârâtă solicită respingerea capătului de cerere referitor la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5956 lei, având în vedere aspectele anterior menționate în cuprinsul prezentului recurs (referitoare la îndeplinirea în mod legal de către pârâtă a atribuțiilor referitoare la emiterea deciziei-titlu de despăgubire, pe baza raportului de evaluare întocmit conform Standardelor Internaționale de Evaluare), iar în cazul în care instanța va aprecia că nu se impune respingerea acestui capăt de cerere, solicită reducerea cheltuielile de judecată, în baza art. 274 alin 3 C.pr.civ., având în vedere următoarele considerente:
Astfel, cuantumul de 5956 lei reprezentând cheltuieli de judecată este exagerat de mare. Dispozițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ., instituie o limitare în ceea ce privește onorariul de avocat, tocmai pentru a se asigura o echivalență între munca prestată și onorariu, și pentru a fi respectată.
În susținerea celor mai sus arătate, recurenta-pârâtă invocă dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 492/08.06.2006, publicată în Monitorul Oficial nr.583/05.07.2006, unde se precizează: „Curtea Constituțională a reținut că prerogative instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca aceasta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil”.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Mai mult decât atât, Comisia reprezintă S. R. în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pe cale de consecință, aceasta nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată. Aceste aspecte nu vizează o împotrivire din partea Comisiei la acțiune, ci doar faptul că nu există un buget pentru plata cheltuielilor de judecată.
În drept, recurenta-pârâtă a invocat Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 1095/2005, Legea nr. 554/2004, art. 299 și urm., art. 304 alin. 9, art. 304 ind.1 din Codul de Procedura Civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat si menținerea ca temeinică si legală a sentinței recurate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:
Expertiza evaluatore efectuată de expertul tehnic judiciar Basica A., omologată de instanța de fond, a folosit, după cum a reținut instanța de fond, metodologia prevăzuta de legislația in vigoare, expertul numit de instanța având acces la aceleași elemente de care a dispus si evaluatorul desemnat de recurenta.
Diferența de calcul intre rezultatul obținut de expertul desemnat de recurentă și expertul numit de instanță este dată de valoarea cheltuielilor pentru producția agricolă, cu mențiunea că primul expert numit de recurentă nu a prezentat justificări pentru valoarea cheltuielilor calculate în raportul sau, față de expertul tehnic judiciar care a prezentat justificări pentru valoarea cheltuielilor reținute.
Expertul tehnic judiciar Basica A., a folosit, după cum rezultă din Raportul de expertiză realizat de acesta, aceleași Standarde Internaționale de Evaluare, utilizând la realizarea evaluării aceeași metoda ca expertul desemnat de recurentă, întrucât nu există mai multe standarde diferite de realizare a unei expertize de evaluare.
Diferența de calcul intre rezultatul obținut de expertul desemnat de recurentă și expertul numit de instanță este dată de valoarea reținută de fiecare expert pentru cheltuielile aferente producției agricole și raportate evident la faptul că terenul expertizat este un teren extravilan agricol.
În timp ce expertul judiciar a indicat o valoare reală a cheltuielilor aferente producției agricole pentru terenul evaluat, prezentând în acest sens și justificări, expertul desemnat de recurentă nu a prezentat justificări pentru valoarea cheltuielilor calculate în raportul sau.
Raportul de expertiza omologat de instanța de fond conține toate elementele obligatorii efectuării unei expertize evaluatoare, în raport de Standarde Internaționale de Evaluare și de legislația în vigoare, afirmațiile recurentei precum că raportul de expertiză judiciară nu ar conține elemente esențiale precum condițiile de formă si de conținut, respectiv justificări privind producția agricolă a zonei, fiind de fapt simple afirmații nesustinute.
Nu există nici o Standardizare Internațională de Evaluare care să subevalueze un teren pe motivul că la momentul efectuării evaluării, acesta nu era lucrat, mai ales că terenul nu mai aparține fostului proprietar deposedat iar terenul a rămas în nelucrare nu din vina acestuia.
În ceea ce privește momentul studiat în vederea realizării evaluării, rezultă că ambii experți au luat în calcul aceeași perioadă în vederea stabilirii evaluării terenului.
În ceea ce privește faptul că pentru calculul cheltuielilor expertul judiciar a avut în vedere valori valabile pentru o altă zonă a țării, se observă că, pe de o parte, cheltuielile agricole sunt aceleași indiferent de zona agricolă, întrucât prețurile folosite la nivelul întregii țări sunt uniforme și nu există diferențe, iar pe de altă parte, expertul judiciar a efectuat corecții ale valorii cheltuielilor în raport de terenul subiect al evaluării.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecata, urmează se avea în vedere prevederile art. 274 alin. 1 C.pr.civ. coroborate cu art. 274 alin. 2 C.pr.civ., respectiv faptul că partea care cade în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată, raportat la faptul că nu pot fi micșorate cheltuielile privind plata experților, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat a dovedit că le-a făcut.
În mod corect instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor în sumă de 5.956 lei, efectuate de reclamantă, reprezentate de c/val expertizelor dispuse de instanța de judecată (grafoscopică și evaluatoare), onorariul avocațial și onorariile celor doi experți parte încuviințați de instanța de judecată, întrucât reprezintă cheltuielile efectuate și dovedite prin chitanțele aflate la dosarul cauzei.
În ceea ce privește onorariul avocațial în sumă de 1.190 lei (1.000 lei + TVA) achitat cu chitanța nr. C. 180 din 18.03.2010, depusă la dosarul cauzei, acesta nu este nepotrivit de mare, având în vedere demersurile efectuate de societatea de avocatură care a reprezentat reclamanta, precum și cele 16 termene acordate de instanța de judecată în dosarul de fond, la care au fost prezenți, astfel încât nu pot fi aplicabile prevederile art. 274 alin. 3 C.pr.civ., invocate de recurentă.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Curtea constată că în prezenta cauză au devenit incidente dispozițiile Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, lege de imediată aplicare potrivit art. 4 din acest normativ, potrivit cărora „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Prin urmare, se reține că aceste dispoziții legale au devenit aplicabile inclusiv în prezenta cauză, conform art. 1 alin. 5 din Constituția României de la data expirării termenului constituțional prevăzut pentru ., fiind obligatorii pentru cauzele aflate pe rolul instanțelor având acest obiect, precum cererea introductivă, nefiind negat însă dreptul reclamantei, ci reglementându-se exclusiv modalitatea în care acest drept la acordarea despăgubirilor aferente imobilului pentru care a fost emisă dispoziția în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, să devină unul real și efectiv.
Din această perspectivă, Curtea constată că începând cu data intrării în vigoare a noilor dispoziții legale în materia acordării despăgubirilor cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, procedura de analiză a dosarelor administrative va respecta exclusiv dispozițiile art. 21 și următoarele din Legea nr. 165/2013, având în vedere prevederile art. 41 din același act normativ, potrivit cărora „(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei. (3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. (5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.”
Din analiza acestor dispoziții legale, Curtea constată că inclusiv în cazul obligațiilor privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a acestei legi se vor executa potrivit art. 21 din același act normativ, astfel încât, inclusiv în cauzele (situație de altfel incidentă și în privința intimatei-reclamante) în care însă procedura administrativă nu fusese finalizată prin efectuarea raportului expertiză privind evaluarea imobilului în temeiul dispozițiilor Titlului VII din legea nr. 247/2005, republicată și stabilirea unei sume certe în privința cuantumului despăgubirilor (împrejurare în care ar fi fost aplicabile disp. art. 41 alin. 1 teza I-a din Legea nr. 165/2013, respectiv procedura de emitere a titlului de despăgubire și de efectuare a plății acestor despăgubiri ar fi fost finalizată potrivit dispozițiilor Titlului VII din legea nr. 247/2005, republicată), dispozițiile legale prevăd obligativitatea reluării procedurii administrative prin analiza documentației care a stat la baza emiterii dispoziției anterior emise, în sensul verificării existenței dreptului la acordarea acestor despăgubiri inclusiv din perspectiva existenței calității intimatei de persoană îndreptățită, existând posibilitatea atacării unei astfel de act administrativ potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013.
Prin urmare, Curtea constată că impune reținerea caracterului justificat al refuzului recurentei-pârâte de a proceda la continuarea și la finalizarea procedurii administrative în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, având în vedere inclusiv prevederile O.U.G. nr. 4/2012 (menținute prindecizia Curții Constituționale a României nr. 723/2012), potrivit cărora procedura administrativă a fost suspendată începând cu data intrării acestora în vigoare până la 15.05.2013, inclusiv, în mod succesiv, precum și față de noile dispoziții legale incidente în această materie, adoptate conform celor reținute anterior.
În condițiile arătate, față de soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, este nefondată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție a Cabinetului E. O. S. P.F.A., formulată de pârâtă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1-3 C.pr.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată, va înlătura obligația pârâtei de plată a cheltuielilor de judecată către reclamantă și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate cu privire la soluția dată cererii de chemare în garanție.
Având în vedere soluția dată cererii de recurs, Curtea va respinge cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 5976/23.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII - a în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. S. S. S., cu sediul în București, cu dom. ales la SCA "C., Rilla și Asociații" - ..4, ., ., sect.5 și intimatul-chemat în garanție C. EVALUATORORZESCU S. P.F.A., cu sediul în IASI, C., nr. 11, . 4, J. IAȘI.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată, înlătură obligația pârâtei de plată a cheltuielilor de judecată către reclamantă, menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate cu privire la soluția dată cererii de chemare în garanție.
Respinge cererea intimatei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2.07.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, M. I. D. G. H. V.
GREFIER
B. ANIȘOARA
Red. M.I./29.07.2013
Tehnodact. B.A./2 ex.
C.A.B.- S.VIII – S.D.G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2853/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 4619/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
