Anulare act administrativ. Decizia nr. 613/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 613/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 10193/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.613
Ședința publică de la 11.02.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – M. C. I.
JUDECĂTOR - O. S.
JUDECĂTOR - V. N.
GREFIER - D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenții contestatori CABINETUL DE A. I. G. R., I. G. R. împotriva sentinței civile nr.671/17.02.2012 pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 28.01.2013 când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 04.02.2013 și 11.02.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursurilor din prezenta cauză:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 09.02.2011, sub numărul_, formulată de reclamantul I. G. R., în nume propriu și în calitate de titular al Cabinetului Individual de A. „I. G. R.”, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea deciziei nr.334/31.08.2010 privind soluționarea contestației formulate de către Cabinetul de Avocatura Mie G. R. si, pe cale de consecința, anularea obligațiilor de plata.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin decizia de impunere nr._/07.06.2010, organele de inspecție fiscala au constatat ca pe anul 2008 a depășit plafonul impus prin dispozițiile art. 152 Cod fiscal si ca datorează T.V.A în valoare de_ lei si majorări de întârziere în cuantum de_ lei. S-au stabilit sumele în cauza în baza facturii_ din data de 20.11.2008, factura fara T.V.A
Aceasta neconcordanta s-a produs în opinia reclamanților ca urmare a unei
greșeli de calcul vizând momentul plații si paritatea leu/dolar de la acel moment. Mai precis, s-a luat ca baza de calcul paritatea euro/dolar la momentul 28.11.2008, moment în care se încadra inca în plafonul de 35.500 euro. Nelegalitatea impunerii se refera nu la obligația de plată a TVA-ului, ci la data de la care este datorată.
Deși prevederile legale sunt clare, Administrația Fiscala dispune obligarea plătitorului de TVA si pentru perioada anterioara, adică si pe perioada când nu se indeplinea plafonul,obligând la penalități pentru neplata în termen.
Refuzul organelor fiscale de a deduce o parte din cheltuielile efectuate cu renovarea cabinetului de avocatura este nelegal si netemeinic. Asa cum rezultă din procesul-verbal de control între av. I. G. R. în calitate de titular al cabinetului de avocatura „CA llie G. R." si dl. llie G. R. în calitate de proprietar al apartamentului situat în imobilul din ., sector 2, București s-a încheiat un contract de comodat prin care proprietarul punea la dispoziția cabinetului acest spațiu în vederea utilizării în scopul mai sus arătat.
Apartamentul respectiv nu era folosit ca si locuința, având ca si unic scop activitatea profesionala. În consecința, utilitățile si serviciile de care beneficia acest spațiu erau folosite exclusiv pentru afaceri si, ca atare, acestea urmau a fi deduse în întregime.
Au fost excluse si cheltuielile necesare efectuării reparațiilor acestui spațiu ca urmare a incendiului din anul 2007 care a deteriorat intreg imobilul. Conform contractului de comodat, cel care exploatează un bun în regim de comodat este obligat la restituirea acelui bun în condițiile în care acesta a fost primit,toate cheltuielile necesare aducerii bunului în starea inițiala suportându-le conform legii cel care a avut bunul în comodat.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.
Instanța a încuviințat reclamanților proba cu înscrisuri, în cadrul căreia reclamantul a depus înscrisuri. Pârâta a depus, la solicitarea instanței în baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, documentația care a stat la baza emiterii actului contestat. A fost respinsă proba cu expertiza tehnică solicitată de reclamant, ca nefiind utilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că prin decizia de impunere nr._/07.06.2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual și/sau într-o forma de asociere prin care s-a stabilit în sarcina Cabinetului de Avocatura I. G. R., TVA de plată în suma de 33.940 lei si majorări de întârziere aferente în suma de 16.875 lei din care contribuabilul contesta TVA în sumă de 30.731 lei și majorări de întârziere aferente în suma de 15.651 lei.
Decizia de impunere contestată s-a emis în baza Raportului de inspecție fiscala nr._/07.06.2010, întocmit de organele de inspecție fiscală din cadrul A.F.P. Sector 2, pentru perioada 01.01._08 pentru impozitul pe venitul din activități independente și pentru perioada 01.01._08 pentru T.V.A.
Conform constatărilor din Raportul de inspecție fiscala nr._/07.06.2010, în perioada 01.01._09 Cabinetul de Avocatura I. G. R. a realizat venituri din contracte de asistenta juridica si reprezentare în instanța pentru persoane fizice și juridice în suma de 124.690 lei (pana la data de 30 iunie 2007), sumă care depășește plafonul de scutire prevăzut de Legea nr. 571/2003 cu modificările si completările ulterioare, respectiv 35.000 euro, echivalent 118.360 lei, și nu s-a înregistrat în scopuri de TVA. D. urmare, organele fiscale au calculat TVA de plată, astfel:
- anul 2007 - 352 lei reprezentând TVA aferenta veniturilor obținute în perioada 01.08._07 în suma de 2.200 lei și majorări de întârziere aferente în suma de 327 lei;
- anul 2008 - 30.731 lei reprezentând TVA aferenta veniturilor obținute în suma de 163.000 lei si majorări de întârziere aferente în suma de 15.651 lei;
- anul 2009 - 2.857 lei reprezentând TVA aferenta veniturilor obținute în suma de 17.050 lei si majorări de întârziere aferente în suma de 800 lei.
Tribunalul a constatat că actele administrativ-fiscale contestate sunt legale și temeinice, astfel încât a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În ceea ce privește regimul fiscal al Cabinetului Individual de A. „I. G. R.”, tribunalul a reținut că în mod corect au fost stabilite veniturile din contracte de asistență juridică și reprezentare în instanță pentru persoane fizice și juridice până la data de 30 iunie 2007, în sumă de 124.690 lei.
Reclamantul a susținut că mai multe sume ce ar fi reprezentat venituri din contracte de asistență juridică și reprezentare nu ar fi fost încasate, însă din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că aceste contracte ar fi fost reziliate sau anulate prin convenția părților sau prin hotărâre judecătorească, astfel că drepturile de creanță dobândite se află în continuare în patrimoniul său. Înscrisurile depuse la dosar (f.68-76) privesc executarea silită a unor sentințe civile aparținând unor terți care au beneficiat de servicii de asistență juridică în anul 2008 din partea Av. I. G. R., cu titlu oneros.
Împrejurarea că prin procese-verbale ale executorului judecătoresc s-a dispus încetarea executării silite nu este de natură a conduce la stingerea drepturilor de creanță ale Cabinetului Individual de A. „I. G. R.”. Reclamantul a încasat veniturile din contractele de asistență juridică (chitanțele de la f.80-81) și nu există nicio dovadă privind restituirea sumelor către clienți. Simpla mențiune pe contractul de asistență juridică „Anulat”, neînsușită de niciuna din părți, nu poate produce efecte juridice, având în vedere dispozițiile art. 969 C.civ. 1864, în vigoare la data încheierii, potrivit cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege”.
Prin urmare, pe lângă faptul că veniturile cu privire la care reclamanții au administrat probe privesc perioada ulterioară celei avute în vedere la determinarea cifrei de afaceri anuale (anterior datei de 01.07.2008), tribunalul reține că nu s-a dovedit existența unui caz de excludere a veniturilor de la calcul în vederea stabilirii plafonului pentru regimul fiscal al Cabinetului Individual de A. „I. G. R.” și nici pentru excluderea lor de la plata TVA.
Potrivit dispozițiilor art. 152 din Codul fiscal:
(1) Persoana impozabilă stabilită în România, a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României la data aderării și se rotunjește la următoarea mie poate solicita scutirea de taxă, numită în continuare regim special de scutire, pentru operațiunile prevăzute la art. 126 alin. (1), cu excepția livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).
(2) Cifra de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală, exclusiv taxa, a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfășurate de o mică întreprindere, efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, incluzând și operațiunile scutite cu drept de deducere și pe cele scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a), b), e) și f), dacă acestea nu sunt accesorii activității principale, cu excepția următoarelor:
a) livrările de active fixe corporale sau necorporale, astfel cum sunt definite la art. 1251 alin. (1) pct. 3, efectuate de persoana impozabilă;
b) livrările intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).
(3) Persoana impozabilă care îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (1) pentru aplicarea regimului special de scutire poate opta oricând pentru aplicarea regimului normal de taxă.
(4) O persoană impozabilă nou-înființată poate beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă la momentul începerii activității economice declară o cifră de afaceri anuală estimată, conform alin. (2), sub plafonul de scutire și nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxare, conform alin. (3).
(5) În sensul alin. (4), pentru persoana impozabilă care începe o activitate economică în decursul unui an calendaristic, plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) se determină proporțional cu perioada rămasă de la înființare și până la sfârșitul anului, fracțiunea de lună considerându-se o lună calendaristică întreagă.
(6) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depășit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă, conform art. 153.
(7) După atingerea sau depășirea plafonului de scutire sau după exercitarea opțiunii prevăzute la alin. (3), persoana impozabilă nu mai poate aplica din nou regimul special de scutire, chiar dacă ulterior realizează o cifră de afaceri anuală inferioară plafonului de scutire.
Față de aceste dispoziții legale și de înscrisurile existente la dosarul cauzei, tribunalul a reținut că în mod corect au reținut organele fiscale că plafonul de scutire a fost depășit în anul 2007, luna iulie.
Referitor la refuzul organelor fiscale de a deduce o parte din cheltuielile efectuate cu renovarea sediului Cabinetului de Avocatura, tribunalul a reținut, pe lângă împrejurarea că nu s-a făcut dovada efectuării unor cheltuieli certe prin depunerea de înscrisuri la dosarul cauzei, că în mod corect s-a reținut prin decizia contestată că baza de impunere privind taxa pe valoarea adăugata este reprezentată de cifra de afaceri compusă din veniturile realizate de contribuabil, care nu cuprinde și deducerile, respectiv cheltuielile efectuate în perioada impusă (art. 152 alin. 2 din Codul fiscal, citat anterior).
Echivalentul în lei al plafonului de 35.000 euro se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României la data aderării (01.01.2007) și se rotunjește la următoarea mie, astfel că leu-euro la data de 28.11.2008 este nerelevantă. Conform cursului de 3,3817 lei/ euro, veniturile reclamantului au fost de aprox. 36.871 euro.
Prin urmare, Cabinetul Individual de A. „I. G. R.” avea obligația legală ca în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului să solicite înregistrarea în scopuri de TVA (art. 152 alin. 6 din Codul Fiscal), devenind plătitor de TVA începând cu data de 01.08.2007, obligație neîndeplinită, iar după depășirea plafonului de scutire nu mai poate aplica din nou regimul special de scutire, chiar daca ulterior realizează o cifră de afaceri anuală inferioară plafonului de scutire.
Sunt întemeiate și constatările inspecției fiscale conform căreia reclamantul avea obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată, pe care acesta ar fi trebuit să o colecteze pe perioada dintre data la care s-a născut această obligație și data constatării, conform prevederilor pct. 62. alin. 2 lit. a) din H.G. nr. 44/2004.
Ținând seama că nu a calculat, nu a evidențiat și nu a virat la bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată aferentă veniturilor în sumă totală de 178.632 lei, realizate după data depășirii plafonului de scutire, obținute în perioada 01.08._09, organele de inspecție fiscală au stabilit prin decizia de impunere contestată o taxă pe valoarea adăugată suplimentară datorată de contestator în sumă de 33.940 lei.
În ceea ce privește deducerea cheltuielilor cu utilitățile și serviciile sau reparațiile apartamentului din ., sector 2, tribunalul a constatat că în raportul de inspecție fiscală, la secțiunea privind cheltuielile (f.52 și urm.), au fost prezentate pe fiecare an în parte sumele pentru care s-au depus documente și care au fost considerate justificate.
Potrivit dispozițiilor art. 48 alin. 4 din Codul fiscal, condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt:
a) să fie efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente;
b) să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;
c) să respecte regulile privind amortizarea (…).
Din raportul de inspecție fiscală rezultă că sediul Cabinetului Individual de A. „I. G. R.” este același cu domiciliul contribuabilului - persoană fizică I. G. R., ceea ce conduce la aplicarea unei prezumții simple că toate cheltuielile cu utilitățile și serviciile sau reparațiile apartamentului îi profită în mod direct titularului sau familiei sale. De asemenea, din contractul de comodat depus la dosar rezultă că I. M. și I. V., având calitatea de comodanți, au domiciliul la aceeași adresă, astfel că nu se poate reține că investițiile sau cheltuielile au fost efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului.
Or, potrivit dispozițiilor art. 48 alin. 7 lit. a din Codul fiscal, nu sunt cheltuieli deductibile: sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale.
Reclamanții nu au administrat probe în condițiile art. 129 alin. 1 C.pr.civ. și art. 1169 C.civ. din care să rezulte că imobilul nu este folosit cu scop de locuință de vreo persoană fizică – ci s-a justificat calitatea procesuală pasivă a persoanei fizice I. G. R. prin aceea că este proprietar al apartamentului (f.65), motiv pentru care tribunalul a reținut că în mod corect sumele invocate de reclamanți nu au fost considerate deductibile de organul fiscal.
În ceea ce privește afirmația reclamantului privind faptul că, în condițiile în care nu a solicitat și încasat TVA nu poate fi obligat la plata penalităților, tribunalul a reținut că, potrivit art. 22-23 din O.G. nr. 92/2003, dreptul de creanța fiscala și obligația fiscală corelativa se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.
Or, baza de impunere care le generează este reprezentat de prestarea serviciilor, emiterea facturii, încasarea plății, etc. (art.134-1341 din Codul fiscal), criteriile avute în vedere de organul fiscal fiind corecte.
Potrivit dispozițiilor art. 134 alin. 3 din Codul fiscal, exigibilitatea plății taxei reprezintă data la care o persoana are obligația de a plăti taxa la bugetul statului, conform prevederilor art. 157 alin. (1). Această dată determină și momentul de la care se datorează majorări de întârziere pentru neplata taxei.
Așa fiind, în mod corect a fost obligat reclamantul la plata sumei de 33.940 lei reprezentând TVA și a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 16.875 lei, astfel cum au fost detaliate în raportul de inspecție fiscală și în deciziile emise de organul fiscal.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a reținut că actele contestate sunt legale și temeinice, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată, în întregul său, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții contestatori CABINETUL DE A. I. G. R., I. G. R. prin care au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate și ,în consecință,admiterea cererii de chemare
În motivarea cererii de recurs se arată că prin sentința atacata instanța de fond s-a mărginit numai a cita dispozițiile legale care guvernează in materie fiscala .
Chiar dacă recurenții-reclamanți au argumentat oral in fata instanței si prin notele scrise depuse opinia faptul că nu datorează TVA. și că refuzul organului fiscal de a deduce sumele cheltuite cu refacerea sediului cabinetului de avocat instanța nu a răspuns la niciunul din aceste motive, citându-se articole din Codul fiscal pentru a justifica concluziile organului fiscal de control.
Conform deciziei de impunere s-a stabilit că în cursul anului 2007 s-au încasat venituri 127.138 lei ron ,iar in anul 2008 s-au încasat venituri de 168.000 lei ron . Pentru anul 2007 plafonul de 35.000 euro calculat cu cursul de schimb BNR existenta la data aderărării respectiv 3.3817 lei ron impunea contribuabililor obligația sa se înregistreze potrivit art 153 alin 1 lit b din Codul Fiscal ca plătitor de TVA..
Pentru anul 2007 determinarea plafonului de 35 000 euro respectiv 119.000 lei s-a stabilit cu excluderea taxei TVA. prin recalcurare din suma totala realizata la data respectiva .
Instanța de fond s-a făcut ca nu observa ca pentru Cabinetul de avocatura TVA-ul a fost calculate cu data de 1.01.2007 si nu cu data de 1.09.2007 atunci când a intrat in vigoare noul plafon privind plata TVA. întrucât până la acel moment nu erau îndeplinite condițiile de plătitor TVA. De altfel, așa cum se poate observa si din actele depuse la dosarul cauzei TVA. nu a fost încasat.
Nimeni nu poate fi obligat sa plătească organelor fiscale o taxa care nu a fost încasata sau reținuta întrucât nu erau îndeplinite condițiile legale .
Numai daca în perioada septembrie -decembrie 2007 recurentul –reclamant ar fi depășit plafonul de 35.000 euro numai în acest caz putea fi obligat la plata TVA-ului.
În consecința din totalul sumei 127.138 lei ron se exclude taxa in suma de_ lei ron rezultând suma de 103.000 lei ron, deci un plafon inferior sumei pentru care era obligat sa plătescĂ TVA.
Dincolo de aplicarea greșita a dispozițiilor legale lucrătorii fiscali au fost de rea-credința atunci când au hotărât sa excludă din suma totală contravaloarea reparațiilor avute cu refacerea apartamentului ocupat de cabinet în baza contractului de comodat atașat la dosar care s-au deteriorat structural ,plus mobilier ,etc.,ca urmare a unui incendiu provocat din neatenția unor alte persoane.
Cerințele privind probatoriul menționate de instanța de fond pe care ar fi trebuit să le administreze reclamantul este o proba diabolica, însă in fata instanței de recurs acesta va încerca să dovedească contrariul celor susținute in prima instanța
Legea permite prezumțiile ca factor logic pentru concluzii insa cele trase de către instanța de fond sunt dincolo de logica juridica, concluziile acesteia fiind cu totul eronate .
Nu au fost încasate despăgubiri s-au asigurării întrucât persoana vinovata a decedat ulterior, iar apartamentul nu era asigurat.
II. Pentru anul 2008 ,conform aceleiași decizii s-a colectat venituri in suma de_ lei ron considerându-se ca s-a depășit plafonul sumei de 35.000 euro cu 24.000. lei si ca atare trebuia recurentul-reclamant trebuie să plătească TVA .
Ca atare trebuie determinate data la care s-a depășit acest plafon si implicit momentul la care urma să se plătească TVA.
Este clar ca înainte de încasarea sumei care conduce la depășirea plafonului nimeni nu poate fi obligat sa plătească TVA.
In cazul recurentului reclamant suma de 150.000 lei a fost încasata la 20.10 2008 data înaintea căreia nu se putea declara si a te înscrie ca plătitor de TVA
In consecința data de la care recurentul-reclamant urma să plătesc TVA. si nu o data anterioară fiind aplicabile dispozițiile Codului Fiscal care spune ca " In cazul in care cifra de afaceri a unei persoane impozabile a depășit plafonul de scutire ,35.000. euro, trebuie sa se înregistreze in scopul de TVA. Daca nu s-a respectat prevederile legale și ni s-a solicitat înregistrarea la organul fiscal ,si vor fi identificate de/sau după înregistrarea persoanei impozabila organului fiscal competent vor solicita plata taxei ,pe care persoana impozabila ar fi datorat-o daca ar fi fost înregistrata normal în scopuri TVA.,pe perioada cuprinsă între data la care persoana impozabila ar fi trebuit să se înregistreze în scopul TVA și data la care a fost înregistrata ,deci pe aceasta perioada are obligația colectării si dreptul de reducerii a taxei"
In concluzie dacă nu vor fi avute în vedere si argumentele de la primul capitol privind deducerile suma pentru care ar trebui să plătească TVA este de 24.000 lei ron .,din care se scad contractele anulate așa cum au fost depuse ca probe .
Întrucât in fata primei instanțe au solicitat efectuarea unei expertize care sa se pronunțe cu privire la argumentele recurentului –reclamant si ale organelor fiscale ,probă care a fost respinsă de către instanța de fond, solicită încuviințarea probei cu expertiza contabilă și încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimata pârâtă legal citată a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de către recurentul llie G. R. în nume propriu și în calitate de titular al Cabinetului de Avocatura llie G. R. și menținerea sentinței civile nr.671/17.02.2012 pronunțata de Tribunalul București Secția a-IX-a C. Administrativ si Fiscal în dosarul nr._ /201 ca temeinica si legala.
Curtea a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei .
Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate și ținând cont de incidența în cauză a prevederilor art 304 indice 1 din C. curtea reține că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respins ca atare.
Curtea reține că este nefondat motivul de recurs invocat de către recurenții reclamanți potrivit căruia instanța de fond a reținut în mod nelegal data de la care Cabinetul de avocatura llie G. R. a depășit plafonul prevăzut de lege și în consecință devine plătitor de TVA .
În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că data de la care Cabinetul de avocatura llie G. R. a depășit plafonul prevăzut de lege și, în consecință, devine plătitor de TVA este data de 1.01.2007
Astfel, noul plafon de scutire de TVA în cuantum de 35.000 euro era în vigoare încă de la data de 01.01.2007, fiind stabilit prin Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, lege ce a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 662 din_ .
De altfel, în cuprinsul acestui act normativ, Legea nr.343/2006, la art.V se reglementează în mod clar că prevederile acestei legi de modificare si completare a Codului fiscal vor intra in vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007: „Art. V. - (1) Prevederile art. I se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2007, cu excepția cazurilor când se specifică altfel."
Pe de altă parte, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că organele de inspecție fiscala au stabilit în sarcina recurentului-reclamant, pentru anul fiscal 2007, obligații de plata reprezentând TVA pentru perioada 01.08._07 ,iar nu începând cu data de 1.01.2007, motiv pentru care curtea reține că susținerile în sens contrar ale recurenților-reclamanți potrivit cărora obligațiile de plata reprezentând TVA au fost calculate începând cu data de 1.01.2007 sunt nefondate,urmând a fi respins ca atare.
În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că organul fiscal a constatat că până la data de 30 iunie 2007, Cabinetul de avocatura llie G. R. a încasat venituri al căror cuantum depășește plafonul de scutire de TVA de 35.000 de euro si, pe cale de consecința, acesta avea obligația sa solicite înregistrarea ca plătitor de TVA in termen de 10 zile de la de la sfârșitul lunii în care a atins sau depășit acest plafon, conform art. 153 alin.(1) lit.b) „ Art. 153. - (1) Persoana impozabilă care este stabilită în România, conform art. 1251 alin. (2) Ut. b), și realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operațiuni taxabile și/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, după cum urmează: (...)
b) dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depășește plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau depășit acest plafon;"
Norme metodologice:
66. (1) ,,În cazul in care o persoana este obligata sa solicite înregistrarea in condițiile art. 153 alin.(1), (2), (4) sau (5) din Codul fiscal, înregistrarea respectivei personae se va considera valabila începând cu:
c) prima zi a lunii următoare celei in care persoana impozabila solicita inregistrarea in cazurile prevăzute la rat. 153 alin.(1) lit.b) din Codul fiscal."
În raport de situație de fapt și de drept menționată anterior curtea reține că recurentul-reclamant Cabinetul de avocatura llie G. R. a devenit plătitor de TVA începând cu data de 01.08.2007.
În ceea ce privește regimul fiscal al Cabinetului Individual de A. „I. G. R.”, tribunalul a reținut că în mod corect au fost stabilite veniturile din contracte de asistență juridică și reprezentare în instanță pentru persoane fizice și juridice până la data de 30 iunie 2007, în sumă de 124.690 lei.
În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că sumele care reprezintă venituri din contracte de asistență juridică și reprezentare derivă din contracte de asistență juridică care nu au fost reziliate sau anulate prin convenția părților sau prin hotărâre judecătorească, așadar drepturile de creanță se află în continuare în patrimoniul recurentului-reclamant .
Curtea reține că înscrisurile depuse la dosarul cauzei privesc executarea silită a unor sentințe civile aparținând unor terți care au beneficiat de servicii de asistență juridică în anul 2008 din partea Av. I. G. R., cu titlu oneros ,iar împrejurarea că prin procese-verbale ale executorului judecătoresc s-a dispus încetarea executării silite nu este de natură a conduce la stingerea drepturilor de creanță ale Cabinetului Individual de A. „I. G. R.”.
Așadar, în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că reclamantul a încasat veniturile din contractele de asistență juridică, la dosarul cauzei nu există există nicio dovadă privind restituirea sumelor către clienți.
În acest context, în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că simpla mențiune pe contractul de asistență juridică „Anulat”, neînsușită de niciuna din părți, nu poate produce efecte juridice, având în vedere dispozițiile art. 969 C.civ. 1864, în vigoare la data încheierii contractului.
Prin urmare, pe lângă faptul că veniturile cu privire la care reclamanții au administrat probe privesc perioada ulterioară celei avute în vedere la determinarea cifrei de afaceri anuale (anterior datei de 01.07.2008), curtea reține că nu s-a dovedit existența unui caz de excludere a veniturilor de la calcul în vederea stabilirii plafonului pentru regimul fiscal al Cabinetului Individual de A. „I. G. R.” și nici pentru excluderea lor de la plata TVA.
Sunt lipsite de eficiență juridică motivele de recurs potrivit căror organele fiscale au fost de rea -credința atunci când au hotărât sa excludă din suma totala contravaloarea reparațiilor avute cu refacerea apartamentului ocupat de cabinet in baza contractului de comodat .
Pe de altă parte potrivit prevederilor art. 38 din HG 44/2004, reprezintă astfel de cheltuieli deductibile, „cheltuielile cu funcționarea și întreținerea, aferente bunurilor care fac obiectul unui contract de comodat, potrivit înțelegerii din contract, pentru partea aferentă utilizării în scopul afacerii”, așadar cheltuielile aferente reparării imobilului datorate unui incendiu nu au un caracter deductibil și cad în sarcina proprietarului imobilului ,iar nu în sarcina titularului contractului de comodat.
Astfel,în mod legal și temeinic prin Decizia de soluționare a contestației nr.334/31.08.2010 organele de soluționare a contestației au reținut împrejurarea că prin Decizia de impunere nr._/07.06.2010 s-a stabilit baza de impunere privind taxa pe valoarea adăugata, respectiv cifra de afaceri compusa din veniturile realizate de contribuabil, care nu cuprinde si deducerile, respectiv cheltuielile efectuate in perioada impusa.
Totodată, sunt lipsite de eficiență juridică susținerile recurenților-reclamanți potrivit cărora pentru anul 2008, conform Deciziei de impunere nr._/07.06.2010 s-au colectat venituri in suma de 161.168 lei,considerându-se ca s-a depășit plafonul sumei de 35.000 euro cu 24.000 lei si ca atare recurentul-reclamant trebuia să plătească TVA.
Pentru considerentele menționate anterior curtea reține că în mod legal și temeinic organele de inspecție fiscala au constatat ca plafonul de scutire a fost depășit în anul 2007, or în această situație nu se mai poate aplica din nou regimul special de scutire, ca atare, la data de 20.10.2008 Cabinetul de avocatura llie G. R. avea deja calitatea de plătitor de TVA
Curtea reține că în etapa procesuală a recursului nu se pot propune probe noi, cu excepția înscrisurilor conform art.305 din Codul de procedura civila, motiv pentru care solicitarea probei cu expertiza direct în recurs este inadmisibila.
În mod legal instanța de judecată a respins ca inutilă încuviințarea probei cu expertiza contabilă având în vedere teza probatorie propusă de către reclamant și având în vedere faptul că expertul contabil nu are competența funcțională de a se pronunța în ce privește interpretarea și aplicarea legii, acesta fiind apanajul exclusiv al instanței de judecată .
Reclamantul a solicitat la instanța de fond încuviințarea probei cu expertiza contabilă având ca obiectiv stabilirea datei la care Cabinetul de avocatura llie G. R. a devenit plătitor de TVA ,deci ,în mod implicit stabilirea datei când acesta a depășit plafonul de scutire de TVA.
Pentru aceste motive curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții contestatori CABINETUL DE A. I. G. R., I. G. R. împotriva sentinței civile nr.671/17.02.2012 pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimatul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 11.02.2013, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.-C. I. O. S. V. N.
GREFIER, D. Ș.
TB 9
I. M.
The.red.O.S
Dact D.Ș./2 EX
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3992/2013.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1285/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
