Pretentii. Decizia nr. 4627/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4627/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 2385/116/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4627
Ședința publică de la 31.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. O. D.
JUDECĂTOR C. C. M.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentul – reclamant M. R. și recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI L. GARĂ împotriva sentinței civile nr. 2036 pronunțată de Tribunalul Călărași la data de 20.11.2012 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 25.09.2013, din partea apărătorului ales al recurentului – reclamant S. C. I., un set de înscrisuri, împuternicire avocațială, taxă de timbru și timbru judiciar.
În data de 30.10.2013 s-a mai depus la dosar, tot prin Serviciul Registratură, din partea recurentului – reclamant M. R., întâmpinare la recursul promovat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI L. GARĂ.
Curtea ia act de modificarea legislativă intervenită în ceea ce privește denumirea recurentei DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI L. GARĂ, care, prin . OUG nr. 74/2013, H.G. 520/2013 și Ordinului nr. 2211/2013, a devenit, prin reorganizare, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚEOR PUBLICE CĂLĂRAȘI ( ce face parte din Direcția Regionala a Finantelor Publice Ploiesti) în reprezentarea SERVICIULUI FISCAL ORĂȘENESC L. citate cele două autorități, prin grija instanței, cu noua denumire pentru termenul de față, astfel cum rezultă din conținutul citativului atașat la fila 30 dosar, precum și din dovezile de citare anexate la filele 34-35 dosar .
Pe cale de consecință dispune rectificarea citativului și menționarea acestor instituții cu actuala denumire - respectiv ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚEOR PUBLICE CĂLĂRAȘI ( ce face parte din Direcția Regionala a Finantelor Publice Ploiesti) în reprezentarea SERVICIULUI FISCAL ORĂȘENESC L..
Totodată, constatând că, prin cererea de recurs formulată de recurenta – pârâtă autoritate publică DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI– în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI L. GARĂ, actualmente ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚEOR PUBLICE CĂLĂRAȘI ( ce face parte din Direcția Regionala a Finantelor Publice Ploiesti) în reprezentarea SERVICIULUI FISCAL ORĂȘENESC L. - s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe cele două recursuri ce fac obiectul pricinii dedusă judecății.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința civilă nr. 2036/20.11.2012, Tribunalul Călărași – Secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Călărași și a respins cererea reclamantului M. R. în raport cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis cererea reclamantului M. R. în contradictoriu cu pârâta AFP Călărași și a anulat adresa nr._/06.09.2012. A obligat pârâta AFP Călărași să restituie reclamantului suma de_,44 RON. A respins cheltuielile de judecată. La sumă se va calcula dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea efectivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale a D.G.F.P. Călărași este întemeiată, întrucât această instituție nu este emitentul actului prin care s-a stabilit taxa de poluare, neexistând identitate între cel chemat în judecată și cel care se pretinde a fi încălcat drepturile reclamantului .
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că pretenția pârâtei AFP L. de a percepe părții reclamante taxă de poluare contravine dreptului comunitar care are prioritate in fata dreptului national, astfel cum s-a reținut in cauzele T. si N. contra Romaniei .
Prin deciziile pronunțate în cauzele susarătate, CJUE a stabilit in mod neechivoc ca taxa pe poluare incalca prevederile art. 34, art.36 si art. 110 din TFUE si este discriminatorie si ilegala.
Noua reglementare a Legii nr. 9/2012, modificata prin OUG nr. 1/2012, preia practic reglementarea anterioara;
În lumina jurisprudentei CJUE in cauza Simmenthal SPA,
paratul trebuie sa accepte ca legislatia nationala trebuie sa se armonizeze cu cea comunitara, sens in care are obligatia de a aplica direct și nemijlocit, dreptul comunitar.
Ilegalitatea de plata a taxei pentru emisiile poluante reținută de CJUE trebuie privită prin raportare la articolul 148 alin (2) din Constitutia Romaniei și articolul 34 si 110 alin (1) din Tratatul de Functionare al Uniunii Europene.
Potrivit textului constitutional amintit, „ ca urmare a aderarii, prevederile tuturor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare „.
Potrivit art. 34 si 110 alin (1) din TFUE, "restrictiile cantitative la import si alte masuri cu efect echivalent sunt interzise intre statele membre, respectiv ,,nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de alta natura mai mari decat cele ce se aplica direct sau indirect, produselor nationale similare".
Raportat la art.34 din TFUE, condiționarea înmatriculării autovehiculelor de plata taxei de poluare instituie un efect echivalent restrictiilor la import.
Sunt astfel discriminate anumite produse care, la momentul tranzactiei, nu existau in Romania ci in UE, fata de faptul ca aceasta taxa pentru emisiile poluante nu se aplica autovehiculelor de ocazie deja inmatriculate pe teritoriul national in cazul unei noi inmatriculari, in urma transferului proprietatii.
Totodată, a fost încălcat și art 110 alin (1) din TFUE, întrucât se dorește prelevarea unei taxe care nu se percepe pentru produse identice care fac obiectul tranzactiilor auto din Romania.
Astfel, cei care doresc sa inmatriculeze pe numele lor autovehicule second hand deja inmatriculate pe teritoriul Romaniei si pentru care nu s-a platit niciodata taxa auto, nu sunt obligati la plata taxei pentru emisiile poluante, in timp ce altii care sunt proprietari de autovehicule second hand din spatiul comunitar nu pot obtine inmatricularea acestora fata a achita taxa pentru emisiile poluante.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul și D.G.F.P. Călărași, în numele pârâtei A.F.P. a orașului L. Gară.
În motivarea cererii de recurs reclamantul a arătat că instanța de fond a procedat în mod greșit atunci când a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, interpretând greșit dispozițiile art. 274 alin. 1 C.p.c.
Culpa procesuală se apreciază în funcție de soluția pronunțată în cauză, or atât timp cât pârâta a pierdut litigiul trebuie să suporte și această consecință.
Statul Român, prin instituțiile sale, nu se poate prevala de o astfel de apărare pentru a se eschiva de la plata cheltuielilor de judecată, atât timp cât are obligația legală de a aplica cu prioritate legislația europeană și să nu edicteze legi contrare acesteia, știut fiind că Statul Român este reprezentat în litigii prin chiar Ministerul de Finanțe.
Reaua-credință se apreciază față de pârâta, atât la perceperea taxei de poluare, prelevată în mod nelegal, cât și cu privire la cererea de restituire în sensul că, deși a formulat cererea de restituire pe calea procedurii necontencioase, în cadrul procedurii prealabile, aceasta, de rea-credință și cunoscând soluțiile constante din practică, a refuzat și de această dată să dispună restituirea sumei, exercitând, în continuare și calea de atac a recursului, deși rezultatul este previzibil, întârziind foarte mult restituirea sumei de bani, sens în care, în mod evident, aceasta se află în cuplă și trebuie să acopere și cheltuielile de judecată.
În motivarea cererii de recurs întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c,, D.G.F.P. Călărași a arătat că legalitatea perceperii taxei speciale de primă înmatriculare pentru autovehicule, astfel cum a fost stabilită prin decizia de calcul, emisă de către organul fiscal competent, nu poate fi cercetată de către instanța de fond, pe cale directă în procedura contenciosului administrativ.
Dacă s-ar admite astfel, ar însemna că persoana care se pretinde vătămată, într-un drept al său ori într-un interes legitim, să ocolească procedura specială de constatare a actului administrativ unilateral și să supună judecății, în mod direct, legalitatea acestuia, în cadrul unei alte proceduri decât cea prevăzută de legiuitor, ceea ce nu ar fi admis.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că un stat membru nu își încalcă obligațiile ce îi revin în temeiul art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, dacă aplică autovehiculelor de ocazie importate din alte state membre un sistem de impozitare în care deprecierea reală a autovehiculelor este definită într-un mod general abstract, pe baza unor criterii determinate în dreptul național, în măsura în care, pe de o parte, sunt aduse la cunoștința publicului criteriile pe care se întemeiază modul de calcul al deprecierii vehiculelor și, pe de altă parte, proprietarul unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru are posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul, cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea celor similare, deja înmatriculate pe teritoriul național.
Încălcarea art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene nu poate fi reținut de plano, ci trebuie verificată, în fiecare caz în parte, pentru a putea stabili în concret măsura în care valoarea taxei aplicată autovehiculului second - hand achiziționat dintr-un stat membru depășește valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporată în valoarea de piață a vehiculelor similare înmatriculate în România.
Așadar, întrucât reclamantul a achitat în mod voluntar această taxă de primă înmatriculare, supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal competent prin emiterea deciziei administrative, numai în faza de soluționarea a contestației împotriva acestui titlu de creanță fiscală și în faza controlului judecătoresc ulterior, se poate pune în discuție modalitatea factuală și legală de stabilire a cuantumului taxei de primă înmatriculare, precum și compatibilitatea dreptului intern cu norma comunitară pertinentă.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat anularea adresei de răspuns la procedura prealabilă, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 11.477,44 RON încasată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Cu chitanța . nr._/25.10.2007, reclamantul a achitat suma de 11.477,44 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, pentru înmatricularea în România a unui autoturism marca Audi A 6, taxă calculată în conformitate cu dispozițiile art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 Cod fiscal, astfel cum se menționează și în adresa depusă la fila 5 dosar.
Astfel, taxa achitată de reclamant, a cărei restituire o solicită, este taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, reglementată de art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 Cod fiscal, și nu taxa de poluare prevăzută de O.U.G. 50/2008 și nici taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă reglementată de Legea 9/2012.
Cu toate acestea, în considerentele sentinței, instanța de fond nu face nicio referire la dispozițiile Codului fiscal în temeiul cărora reclamantul a achitat taxa a cărei restituire o solicită, nu analizează dacă prevederile acestui act normativ sunt compatibile cu normele comunitare, ci examinează doar dispozițiile OUG 50/2008, făcând referire și la dispozițiile Legii 9/2012.
Instanța de fond apreciază că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, dar nu are în vedere faptul că reclamantul a achitat taxa prevăzută de art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 Cod fiscal.
Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) punctul 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, ”motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Constituie motiv de recurs, astfel cum dispune art. 304 punctul 7 din Codul de procedură civilă, situația în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii".
În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) punctul 5 din Codul de procedură civilă.
Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Soluționarea acțiunii prin raportare la prevederile OUG 50/2008, fără a fi examinate dispozițiile actului normativ în temeiul căruia taxa a fost plătită echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură să justifice casare cu trimitere spre rejudecare.
Atât timp cât în considerente instanța nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.
O astfel de hotărâre nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere, chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe fond.
În mod evident, prin omisiunea primei instanțe de analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de drept invocate de reclamant prin acțiunea în contencios administrativ – motive ce necesitau un răspuns specific și explicit - au fost nesocotite dispozițiile art. 261 alin. (1) punctul 5 din codul de procedură civilă și a fost încălcat astfel dreptul la un proces echitabil. În aceste condiții, a fost cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 C.p.civ., Curtea va admite recursurile, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursurile formulate de recurentul – reclamant M. R. și recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚEOR PUBLICE CĂLĂRAȘI (ce face parte din Direcția Regionala a Finantelor Publice Ploiesti) în reprezentarea SERVICIULUI FISCAL ORĂȘENESC L. ( prin reorganizarea DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI L. GARĂ) împotriva sentinței civile nr. 2036 pronunțată de Tribunalul Călărași la data de 20.11.2012 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚEOR PUBLICE CĂLĂRAȘI din cadrul Direcției Regionale a Finantelor Publice Ploiesti ( prin reorganizarea DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI).
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. O. C. C. G. G.
D. M.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Red. C.M.C.
Tehnored. R.O./ 2 ex.
JUD.FOND. P. A. - Tribunalul Călărași
| ← Pretentii. Decizia nr. 5561/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 659/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
