Anulare act administrativ. Decizia nr. 2683/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 2683/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 3587/98/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2683

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 13.06.2013

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – ȘURCULESCU F.

JUDECĂTOR – J. A.

JUDECĂTOR – C. – N. L.

GREFIER – N. ANIȘOARA

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală – Activitatea de Inspecția Fiscală Ialomița și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița –Biroul Soluționare Contestații, împotriva sentinței civile nr. 3700/03.12.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. C. T. IFN S.R.L., în cauza având ca obiect anulare act administrativ și suspendare act administrativ.

Dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică din data de 06.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 13.06.2013, cu respectarea termenului prevăzut de art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 11.09.2012, sub nr. 3587, reclamanta S.C. C. T. IFN S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Activitatea de Inspecția Fiscală Ialomița și Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița –Biroul Soluționare Contestații, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Deciziei nr.264/05.07.2012 emisă de D. Ialomița, Biroul Soluționare Contestații, privind soluționarea contestației înregistrate sub nr._/14.06.2012 și în consecință să se dispună admiterea contestației și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 94.769 lei constând în diferențe de plată suplimentar stabilite, constând în impozit pe dividende aferente anului 2010, majorări și penalități.

Totodată, a fost solicitată și suspendarea efectelor actelor administrativ fiscale contestate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamanta arată că în perioada 11.04.2012 – 19.04.2012, societatea a fost supusă unei inspecții fiscale pentru perioada 15.06.2009 – 31.01.2012, verificare finalizată prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-IL-353/24.04.2012 și Decizia de impunere nr. F-IL-500/24.04.2012, prin care s-au stabilit diferențe de plată suplimentare constând în impozit dividende aferente anului 2010, majorări și penalități, în sumă totală de 94.769 lei, ce se compune din: impozit pe dividende persoane fizice de plată stabilit de către organul fiscal în sumă de 74.038 lei (pag.10 din raportul de inspecție fiscală), majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende în sumă de 9.625 lei și penalități de întârziere aferente în sumă de 11.106 lei.

Reclamanta arată că a contestat Decizia de impunere și actele subsecvente însă prin Decizia nr. 264/05.07.2012 emisă de D. Ialomița a Biroului Soluționare Contestații, contestația sa a fost respinsă.

Reclamanta contestă sumele menționate în raportul fiscal întrucât acestea au fost reținute ca fiind datorate, în mod nelegal.

Deși organele de control stabilesc că societatea figurează cu profit nerepartizat aferent anului 2010, în continuare reprezentanții Gărzii Financiare Ialomița „asimilează ridicările de numerar în sumă de 462.736,7 lei existente în sold la data de 31.12.2010, neutilizate și nedepuse până la data controlului cu ridicări de sume sub forma de dividende, conform Legii nr. 571/2003, art. 7 alin.1, pct.12 și art.67, în opinia reclamantei această procedură ar fi nelegală deoarece nu există nici o dispoziție legală care să menționeze în mod expres faptul că sumele ridicate de către reprezentanții societății din contul „Avansuri de trezorerie ar trebui să fie asimilate cu ridicarea de dividende și impozitate.

De asemenea, nu există nicio dispoziție legală care să impună obligativitatea asociaților unei societăți comerciale să repartizeze profitul aferent unui an fiscal într-un anumit termen.

In dovedire, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză contabilă.

In drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, OG nr. 92/2003, Legii nr.571/2003 republicată și Ordinul MFP nr.2861/2009 și Legii nr.82/1991 republicată.

In conformitate cu disp. art.115 și urm. Cod procedură civilă pârâta D. Ialomița a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii promovată de reclamantă, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a actelor administrativ fiscale emise în privința acestei societăți.

In apărare, au fost înaintate actele ce au stat la baza emiterii Deciziei nr.264/05.07.2012 prin care a fost respinsă contestația promovată de către societatea reclamantă.

In cauză, au fost administrate proba cu înscrisuri, fiind dispusă și proba cu expertiză contabilă.

Prin sentința civilă nr. 3700/03.12.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția civilă, în dosarul nr._ , a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta . Urziceni SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița - Biroul Soluționare Contestații și Activitatea de Inspecție Fiscală Ialomița, s-a dispus anularea deciziei nr. 264/05.07.2012 emisă de pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița - Biroul Soluționare Contestații și în consecință a fost admisă contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr.F-IL-500/24.04.2012 și a actelor subsecvente emise de D.G.F.P. Ialomița - Activitatea de Inspecție Fiscala pe care le anulează cât privește suma de 94.769 lei, a fost exonerată reclamantă de la plata sumei de 94.769 lei constând în impozit pe dividende persoane fizice,majorări de întârziere și penalități de întârziere, s-a respins capătul de cerere privind anularea raportului de inspecție fiscală nr.F-IL.353 întocmit la data de 24.04.2012 de pârâtă, și a fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 920,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( din care suma de 900 lei cu titlu de onorariu de expertiză și 20,3 lei taxă de timbru și timbru judiciar).

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:

In baza adresei nr._/IL/16.02.2012 emisă de Garda Financiară Secția Ialomița, înregistrată la AIF Ialomița sub nr._/16.02.2012 și a Procesului Verbal de constatare nr._/IL/15.02.2012, organele de inspecție fiscală din cadrul AIF Ialomița au procedat la verificarea impozitului pe dividende aferente anului 2010 și au constatat că profitul contabil aferent anului 2010, în sumă de 623.160 lei, a fost repartizat în contul 117 „Rezultatul reportat”.

In urma procesului verbal întocmit, efectuat de organele de control ale Gărzii Financiare Secția Ialomița, s-a constatat că societatea ar fi figurat la data de 31.12.2010, cu un sold debitor al contului 542 „Avansuri de trezorerie” în sumă de 462.736,7 lei, sumă ce nu s-ar fi justificat de către acționari și nici nu creditează, în cursul anului 2011, din repartizări ale profitului din anii anteriori, reținându-se că societatea figurează cu profit nerepartizat aferent anului 2010 în suma de 623.160 lei.

Instanța reține că organele de inspecție fiscală au asimilat ridicările de numerar în sumă de 462.736,7 lei existente în sold la data de 31.12.2010, neutilizate în interesul societății și nedepuse până la data controlului, cu ridicări de numerar sub forma de dividende.

In acest context, verificările efectuate la societatea reclamantă s-au concretizat prin întocmirea Raportului de inspecție fiscală nr. F-IL/353/24.04.2012, fiind emisă și Decizia de impunere nr. F-IL-500/ aceeași dată, prin care s-au stabilit diferențe de plată suplimentare constând în impozit dividende aferente anului 2010, majorări și penalități, în sumă totală de 94.769 lei.

Împotriva acestor acte administrativ fiscale emise de AIF Ialomița, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă de D. Ialomița – Biroul Soluționare Contestații, potrivit Deciziei nr.264/05.07.2012.

In cauză, a fost întocmit un raport de expertiză contabilă, având următoarele obiective:

- ce sumă înregistrează . SRL la data de 31.12.2010 în contul 542 „Avansuri de trezorerie” ;

- ce reprezintă aceste sume din punct de vedere al reglementărilor contabile în vigoare;

- dacă există vreo dispoziție legală care să menționeze în mod expres că sumele existente în contul 542 „Avansuri de trezorerie” trebuie asimilate cu ridicarea de dividende și impozitate;

- ce sunt dividendele din punct de vedere al legislației, cum se repartizează și cum se distribuie asociaților;

- dacă, din punct de vedere al legislației în vigoare, suma de 462.736, 7 lei înregistrată de societate în soldul contului 542 poate fi asimilată dividendelor,

care a fost depus la dosar în data de 16.11.2012 și ale cărui concluzii instanța și le-a însușit în totalitate, omologându-l.

Împotriva acestui raport, pârâta a formulat obiecțiuni.

Instanța, în raport de probatoriul ce a fost administrat în cauză față și de concluziile raportului de expertiză contabilă, apreciază că acțiunea reclamantei este fondată, în parte.

Expertul desemnat în cauză a concluzionat că organele fiscale în mod eronat au considerat că sumele existente în contul 542 „Avansuri de trezorerie” ar trebui asimilate cu ridicarea de dividende și ar trebui să fie și impozitate.

Totodată, s-a mai reținut de către expert că la data de 31.12.2010, în acest cont, societatea reclamantă înregistra un sold debitor în cuantum de 462.736,70 lei.

Tribunalul constată că în prezenta cauză controversa dintre părți rezultă din interpretarea dispozițiilor pct.176 alin.1 din Ordinul 3055/2009 care statuează că: „avansurile de trezorerie” sunt sumele în numerar, puse la dispoziția personalului sau a terților, în vederea efectuării unor plăți în favoarea entității. Aceste sume se înregistrează distinct în contabilitate (contul 542 „Avansuri de trezorerie”).

Având în vedere prevederile sus menționate, instanța constată că soldul contului 542 „Avansuri de trezorerie” în sumă de 462.736,70 lei ar reprezenta, potrivit OMF nr.3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, sume acordate ca avansuri de trezorerie și nedecontate la data de 31.12.2010. In acest context, instanța reține că organele de control, în mod greșit au asimilat sumele existente în contul 542 „Avansuri de trezorerie” ca și ridicări de dividende și în consecință impozitate.

Din dispozițiile Legii nr.571/2003 Codul fiscal tribunalul constată că nu se menționează, în mod expres, că sumele existente în cont 542 „Avansuri de trezorerie” ar trebui asimilate cu ridicarea de dividende și impozitate, dar, în baza principiului prevalenței economicului asupra juridicului (art.11 alin.1 din Codul fiscal și pct. 46 din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a aprobate prin OMFP 3055/2009), la stabilirea unui impozit, „organele fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției”.

Se mai constată de către instanță, potrivit înscrisurilor înaintate la dosar, că în perioada aprilie – decembrie 2010, conform Fișa cont 542 „Avansuri de trezorerie” au fost acordate avansuri de trezorerie în sumă de 732.199,70 lei din care s-au decontat 269.463,00 lei, astfel încât la data de 31.12.2010, soldul debitor al contului 542 „Avansuri de trezorerie” era de 462.736,70 lei (avansuri nedecontate). In aceste condiții, la data acordării acestor avansuri, profitul anului 2010 nu era determinat potrivit legii, nu erau întocmite / aprobate situațiile financiare pentru anul 2010.

In exercițiul financiar 2010, instanța reține că societatea înregistra un profit net în sumă de 623.160 lei, profit ce este redat și în Situațiile financiare pe anul 2010 (înregistrate sub nr. 3228/15.04.2011).In exercițiul financiar 2011, profitul net în suma de 623.160 lei a fost preluat în cont 117 „Rezultatul reportat” (NC nr.5/31.05.2011).

De asemenea, în situațiile financiare pe anul 2011 (înregistrate sub nr._/25.05.2012) rezultatul exercițiului 2010 era prezentat ca „rezultat reportat” (profit nerepartizat) iar la data controlului, profitul net realizat în anul 2010 era evidențiat în soldul creditor al contului 117”Rezultat reportat”, sold ce reprezintă profit nerepartizat.

În Raportul de inspecție fiscală nr. F-IL 353 /24.04.2012 (filele 10-14) raport ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere F-IL 500/24.04.2012 se menționează că profitul net aferent anului 2010 în suma de 623.160 lei, a fost preluat în anul 2011 în contul 117 „Rezultat reportat”.

Tot în raportul de inspecție fiscală se arată de organul de control că acesta asimilează ridicările de numerar în sumă de 462.736,70 lei, existente în sold la data de 31.12.2010, cu ridicări de sume sub forma de dividende, conform art.7 alin.1 pct.12 și art.67 din Legea nr. 571/2003, dar în anexa nr. 10”Situația privind modul de repartizare a profitului și declarare a impozitului pe dividende persoane fizice” la Raportul de inspecție fiscală F-IL 353/24.04.2012, organul de control distribuie din profitul anului 2010, de 623.160 lei (cont 117) suma de 462.736 lei la dividende indicând contul 457 „Dividende de plată”, pentru care a calculat un impozit pe dividende în sumă de 74.038 lei.

Potrivit prevederilor Ordinului MFP nr.3055/2009, cu ajutorul contului 457 „Dividende de plată” se ține evidența dividendelor datorate acționarilor/asociaților corespunzător aportului la capitalul social.

In acest context, instanța reține că modalitatea de stabilire a dividendelor aplicată de organul de control (repartizare din profitul realizat din cont 117 „Rezultat reportat” la dividende datorate asociaților cont 457 „Dividende de plată”) pentru calculul impozitului pe dividende este cea prevăzută la art.7 alin.1 pct.12 teza 1 Cod fiscal „o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică” a fost eronată deoarece, în mod greșit pârâta a repartizat din profitul anului 2010 la dividende suma de 462.736 lei (la nivelul soldului cont 542”Avans de trezorerie”) acest atribut fiind al adunării generale a asociaților ( art.194 alin.1 lit. a din Legea nr.31/1990).

Tribunalul apreciază că în cauză nu ar fi aplicabile prev. de art.7 pct.12 teza a II-a din Codul fiscal, la care se face trimitere și în Decizia nr. 264/05.07.202 privind soluționarea contestației, întrucât față de înscrisurile înaintate cât și potrivit concluziilor expertizei nu a rezultat cu certitudine că avansurile care au fost acordate de administratorul societății reclamante ar reprezenta plăți pentru sau servicii furnizate în favoarea acestuia, iar organele de control nu au administrat probe care să confirma contrariul celor constatate.

Aplicarea tezei susținută de organele de control nu este corelată cu realizarea de profit ci doar cu efectuări de plăți pentru bunuri și servicii „în favoarea unui participant la persoana juridică”, plăți ce au caracter definitiv.

In fapt, tribunalul constată, potrivit expertizei, că nici organul de control nu a asimilat avansurile de trezorerie ca venituri din dividende la data plății acestora, ci la data de 30.05.2011 (după aprobarea situațiilor financiare pe 2010).

In consecință, pentru considerentele sus menționate, având în vedere și dispozițiile legale aplicabile în cauză, tribunalul a admis în parte cererea reclamantei și a dispus anularea deciziei nr. 264/05.07.2012 emisă de pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița - Biroul Soluționare Contestații și în consecință a admis contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr.F-IL-500/24.04.2012 și a actelor subsecvente emise de D.G.F.P. Ialomița - Activitatea de Inspecție Fiscala pe care le-a anulat cât privește suma de 94.769 lei

A exonerat pe reclamantă de la plata sumei de 94.769 lei constând în impozit pe dividende persoane fizice,majorări de întârziere și penalități de întârziere

In legătură cu solicitarea reclamantei de a se dispune și anularea Raportului de inspecție fiscală nr.F-IL-353 întocmit de pârâta A.I.F. Ialomița la data de 24.04.2012 tribunalul a apreciat-o ca nefondată, drept pentru care a fost respinsă.

Instanța a avut în vedere faptul că impozitele, taxele și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc numai printr-o decizie de impunere care constituie titlu de creanță și care este susceptibil de a fi contestat, deoarece numai aceasta creează o situație juridică prin stabilirea obligațiilor fiscale în sarcina contestatorului, la baza emiterii acesteia stând constatările din Raportul de inspecție fiscală.

Astfel, se constată că raportul de inspecție fiscală nu creează prin el însuși o situație juridică, el fiind supus avizării șefului de serviciu și aprobării organului de inspecție fiscală și nu era susceptibil de a fi contestat, el fiind un act premergător ce ar sta la baza emiterii titlului de creanță, respectiv a deciziei de impunere, fiind o anexă a acesteia, motiv pentru care va fi respinsă solicitarea reclamantei de a se anula acest act.

In legătură cu cererea de suspendare a efectelor actelor administrativ fiscale până la soluționarea definitivă a cauzei, instanța s-a pronunțat prin încheierea din 08.10.2012, fiind respinsă pentru neplata de către reclamantă, a cauțiunii de 9476,90 lei impusă potrivit art. 215 alin.2 din OG nr.92/2003 .

In baza art.274 Cod procedură civilă a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 920,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( din care suma de 900 lei cu titlu de onorariu de expertiză și 20,3 lei taxă de timbru și timbru judiciar).

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs recurentele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală – Activitatea de Inspecția Fiscală Ialomița și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița –Biroul Soluționare Contestații, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 21.01.2013, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată și menținerea Deciziei nr. 264/05.07.2012, emisă de D. Ialomița – Biroul Soluționare Contestații, ca fiind temeinică și legală.

Consideră recurenta-pârâtă că hotărârea instanței de fond este lipsita de temei legal, a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, pentru următoarele considerente:

Astfel, prin hotărârea recurată, instanța de fond a reținut ca modalitatea de stabilire a dividendelor aplicata de organul de control (repartizare din profitul realizat din cont 117 "Rezultat reportat" la dividende datorate asociaților cont 457 "Dividende de plata") pentru calculul impozitului pe dividende este cea prevăzuta la art. 7 alin. 1 pct. 12 teza 1 Cod fiscal "o distribuire in bani sau in natura, efectuata de o persoana juridica unui participant la persoana juridica drept consecința a deținerii unor titluri de participare la acea persoana juridica" a fost eronata deoarece, in mod greșit parata a repartizat din profitul anului 2010 la dividende suma de 462.736 lei (la nivelul soldului cont 542 "Avans de trezorerie") acest atribut fiind al adunări generale a asociaților (art. 194 alin. l lit. a din Legea nr. 31/1990).

Tribunalul a apreciat ca in cauza nu ar fi aplicabile prev. de art. 7 pct. 12 teza a II-a din Codul fiscal, la care se face trimitere si in Decizia nr. 264/05.07.2012 privind soluționarea contestației, întrucât fata de înscrisurile înaintate, cat si potrivit concluziilor expertizei nu a rezultat cu certitudine ca avansurile care au fost acordate de administratorul societății reclamante ar reprezenta plați pentru sau servicii furnizate in favoarea acestuia, iar organele de control nu au administrat probe care sa confirme contrariul celor constatate.

Aplicarea tezei susținuta de organele de control nu este corelata cu realizarea de profit ci doar efectuări de plați pentru bunuri si servicii "in favoarea unui participant la persoana juridica", plați ce au caracter definitiv.

Tribunalul a constatat, potrivit expertizei, ca nici organul de control nu a asimilat avansurile de trezorerie ca venituri din dividende la data plații acestora, ci la data de 30.05.2011 (după aprobarea situațiilor financiare pe 2010).

Or, in urma controlului efectuat de organele de control ale Activității de Inspecție Fiscala Ialomița s-a constatat ca societatea figura la data de 31.12.2010 cu un sold debitor al contului 542"avansuri de trezorerie" in suma de 462.736,7 lei, suma ce nu se justifica de către acționari si nici nu creditează in cursul anului 2011 din repartizări ale profitului din anii anteriori, societatea figurând cu profit nerepartizat aferent anului 2010 in suma de 623.160 lei.

Organele de inspecție fiscala asimilează ridicările de numerar in suma de 462.736,7 lei existente in sold la data de 31.12.2010, neutilizate in interesul societății si nedepuse pana la data controlului, cu ridicări de sume sub forma de dividende.

Astfel a rezultat o diferența de impozit pe dividende persoane fizice neconstituita si nedeclarata in suma de 74.038 lei, calculata asupra ridicării de numerar in suma de 462.736,7 lei, suma contestata in totalitate de S.C. C. T. IFN S.R.L.

Potrivit art.7 pct.12 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare începând cu data de 01.01.2010, dividendul reprezintă o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică.

Se consideră dividend din punct de vedere fiscal și se supune aceluiași regim fiscal ca veniturile din dividende:

-suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile achiziționate de la un participant la persoana juridică peste prețul pieței pentru astfel de bunuri și/sau servicii, dacă suma respectivă nu a făcut obiectul impunerii la primitor cu impozitul pe venit sau pe profit;

-suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia.

În conformitate cu art.67 alin.(l) din același act normativ: „(1) Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligația calculării și reținerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. în cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plătește până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor."

Față de prevederile legale de mai sus se reține că legiuitorul a definit dividendele ca fiind o distribuire în bani efectuată de persoana juridică unui participant drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică.

De asemenea, potrivit prevederilor art.7 pct.12 teza a 2-a din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se consideră dividend din punct de vedere fiscal și se supune aceluiași regim fiscal ca veniturile din dividende suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia.

Analizând documentele existente la dosarul cauzei, respectiv Raportul de inspecție fiscală nr. F-IL 353/24.04.2012, se reține faptul că societatea figura la data de 31.12.2010 cu un sold debitor al contului 542 "avansuri de trezorerie" in suma de 462.736,7 lei, suma ce nu se justifica de către acționari si nici nu creditează in cursul anului 2011 din repartizări ale profiturilor din anii anteriori, societatea figurând cu profit nerepartizat aferent anului 2010 in suma de 623.160 lei.

Organele de control asimilează ridicările de numerar in suma de 462.736,7 lei existente in sold la data de 31.12.2010, neutilizate in interesul societății si nedepuse pana la data controlului cu ridicări de sume sub forma de dividende .

Instanța de fond nu a avut in vedere faptul că pentru sumele ridicate din casierie de către asociatul societății nu se face dovada că ar fi fost executată o contraprestație din partea acestuia în folosul societății astfel că nu se justifică natura acestor sume ridicate din casierie de asociatul și administratorul societății și nici că acestea au fost utilizate în scopul desfășurării activității societății.

Mai mult, se reține faptul că societatea contestatara recunoaște faptul că a ridicat aceste sume din casierie, dar ca acestea nu trebuie asimilate cu dividendele, deoarece ridicarea acestor sume nu s-a făcut cu titlul definitiv, in condițiile in care societatea avea obligația recuperării sumelor ridicate si nejustificate pana la încheierea bilanțului sau trecute in contul 461 "debitori diverși" urmând ca ulterior, pe măsura nedepunerii avansurilor de către acționari sa fie stinse cu dividendele din profitul nerepartizat, conform OMFP 3055/2009 (*actualizat*) pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

In concluzie, sumele ridicate de reprezentanții societății reprezintă sume ridicate în scopul personal al persoanei fizice, care din punct de vedere fiscal sunt tratate ca dividend, conform prevederilor art.7 pct.12 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere cele mai sus menționate, documentele existente la dosarul cauzei, prevederile legale incidente în cauză, faptul că societatea nu aduce argumente de fapt și de drept care să combată și să contrazică constatările organelor de inspecție fiscală, în temeiul prevederilor art.216 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu pct.11.1. lit. a) din Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.2137/2011 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contestația a fost respinsa ca neîntemeiata.

Referitor la suma de 20.731 lei reprezentând accesorii aferente impozitului pe dividende in suma de 74.038 lei, se reține că stabilirea în sarcina contestatarei de accesorii aferente debitului reprezentând impozit pe dividende este o măsură accesorie în raport cu debitul conform principiului de drept „accesorium sequitur principale”.

Având în vedere faptul că în sarcina contestatarei a fost reținut debitul reprezentând impozit pe dividende în sumă de 74.038 lei, aceasta datorează pe cale de consecința și accesoriile aferente impozitului pe dividende, fapt pentru care se va respinge ca neîntemeiat si acest capăt de cerere.

F. de cele învederate, consideră că Decizia de impunere de impunere nr.F-IL-500/_ a fost emisa respectând prevederile OG nr.92/2003 actualizata.

Intimata-reclamantă, legal citată, a formulat și depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței civile nr. 3700/03.12.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția civilă, în dosarul nr._, ca fiind legală și temeinică, precum și obligarea în solidar a recurentelor-pârâte la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor ocazionate de derularea procesului în recurs, constând în onorariu de avocat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că in perioada 11.04.-19.04.2012. . SRL a fost supusa unei inspecții fiscale derulata de Activitatea de Inspecție Fiscala din cadrul D. Ialomița. Perioada pentru care s-a derulat inspecția fiscala a fost 15.06._12, iar verificarea a fost finalizată prin emiterea Raportului de Inspecție Fiscala nr. F-IL- 353/24.04.2012 si a Deciziei de Impunere nr. F-IL-500/24.04.2012 (ambele documente exista la dosarul de fond).

Precizează că, cei doi consilieri investiți cu inspectarea fiscala a societății noastre, au procedat in exercitarea atribuțiilor de serviciu la verificarea impozitului pe dividende aferent anului 2010, in urma solicitării emise de Garda Financiara Ialomița conform adresei nr._/IL/l6.02.2012 (înscrisul se regăsește in dosarul de fond). Astfel, in urma unui control efectuat de organele Gărzii Financiare Ialomița, acestea au reținut (a se vedea procesul-verbal nr._/IL/l5.02.2012 existent in dosarul de fond) ca, societatea intimată-reclamantă figura la data de 31.12.2010 cu un sold debitor al contului 542 - «Avansuri de trezorerie» in suma de 462.736,7 lei.

Deși organele de control ale Gărzii Financiare au stabilit că societatea „figurează cu profit nerepartizat aferent anului 2010 in suma de 623.160,21 lei”, ulterior, in același document „asimilează ridicările de numerar in suma de 462.736,7 lei existente in sold la data de 31.12.2010 si neutilizate (nejustificate) pentru plați in interesul societății, cu ridicări de sume sub forma de dividende aferente profiturilor nerepartizate din anii precedenți”, reținând totodată si ca subscrisa societate «avea obligația ca, pentru acoperirea avansurilor nejustificate la 31.12.2010 sa constituie dividende in cursul anului 2011 in suma de 462.736,7 lei». Singurul teniei juridic al constatărilor Gărzii Financiare Ialomița, invocat in cuprinsul procesului-verbal de constatare, a fost art. 67, alin (1) din Codul fiscal (varianta in vigoare la data p-v) potrivit căruia:

„ Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligația calculării și reținerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. In cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plătește până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor.

Impozitul pe veniturile sub formă de dividende, inclusiv asupra sumelor primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții, distribuite începând cu anul fiscal 2006, se calculează și se reține prin aplicarea cotei de 16% asupra sumei acestora. "

Pornind de la conținutul procesului-verbal de constatare emanat de la Garda Financiara Ialomița. D. Ialomița a dispus efectuarea inspecției fiscale la societatea intimată. Cei doi consilieri însărcinați cu inspecția societății au venit nu pentru a face propriile constatări si a aplica corect legislația in materie, ci cu intenția clara de a da eficienta documentului întocmit de Garda Financiara, fiind astfel canalizați nu pe a constata spre a emite concluzii, ci pe a găsi, prin orice mijloace, argumente care sa susțină o concluzie deja edictata. In acest context, argumentele angajaților D. Ialomița - Activitatea de Inspecție Fiscala, au fost ușor suplimentate fata de cele ale gărzii financiare, aceștia invocând suplimentar, in susținerea concluziilor preformate, dispozițiile art. 7 pct. 12, teza a 2-a din C. fiscal (varianta in vigoare la data inspecției) potrivit cărora:

„Se consideră dividend din punct de vedere fiscal și se supune aceluiași regim fiscal ca veniturile din dividende:

Ca urmare a celor reținute de către inspectorii fiscali prin Raport, prin Decizia de Impunere s-au stabilit in sarcina subscrisei societăți obligații fiscale suplimentare, constând in impozit pe dividende aferente anului 2010, majorări si penalități la acesta, in suma totala de 94.769 lei RON ce se compune din:

Impozit pe dividende persoane fizice (obligație principala):74.038 lei +

Majorări de întârziere impozit pe dividende (obligație accesorie): 9.625 lei

Penalități de întârziere impozit pe dividende (obligație accesorie): 11.106 lei

TOTAL :94.769 lei

Nemulțumită fiind de cele constatate de inspectorii fiscali si considerând constatările nelegale, actele administrativ-fiscale emise, uzând inițial de procedura prealabila administrativa impusa de Legea Contenciosului Administrativ nr. 554/2004 si de Codul de Procedura Fiscala,contestația administrativa (existenta la dosarul de fond) depusa in termen si înregistrata la D. Ialomița sub nr. 109.279/14.06.2012 a fost soluționata nefavorabil prin Decizia Biroului de Soluționare Contestații din cadrul D. nr. 264/05.07.2012 (înscris existent la dosarul de fond). In motivarea Deciziei de soluționare a contestației. D. Ialomița a suplimentat argumentele juridice menite sa-i confirme Decizia preformata si anume, a invocat dispozițiile OMFP nr. 3055/2009 Cap VII / Clasa 5 «conturi de trezorerie», care in opinia D. stabilesc ca «societatea avea obligația recuperării sumelor ridicate si nejustificate pana la încheierea bilanțului, sau trecute in contul 461 Debitori urmând ca ulterior, pe măsura depunerii avansurilor de către acționari sa fie stinse cu dividende din profitul nerepartizat» Pe de o parte exprimarea este deficitara si extraordinar de greu de interpretat, iar, pe de alta parte, din analiza dispozițiilor invocate de către D., rezulta ca cele susținute sunt nereale. Dispozițiile nr. 3055/2009 Cap VII / Clasa 5 «conturi de trezorerie», sunt lipsite de relevanta si aplicabilitate in speța .

«CLASA 5 - Conturi de trezorerie 50. investiții pe termen scurt

501. Acțiuni deținute la entitățile aliate (A)

505.Obligațiuni emise si răscumpărate (A)

506.Obligațiuni (A)

508. Alte investiții pe termen scurt și creanțe asimilate

5081. Alte titluri de plasament (A)

5088. Dobânzi la obligațiuni și titluri de plasament (A)

509. Vărsăminte de efectuat pentru investițiile pe termen scurt

5091.Vărsăminte de efectuat pentru acțiunile deținute la entitățile afiliate (P)

5092.Vărsăminte de efectuat pentru alte investiții pe termen scurt (P)

51. Conturi la bănci

511.Valori de încasat

5112.Cecuri de încasat (A)

5113.Efecte de încasat (A)

5114.Efecte remise spre scontare (A)

512.Conturi curente la bănci

5121. Conturi la bănci în lei (A)

5124.Conturi la bănci în valută (A)

5125.Sume în curs de decontare (A)

518.Dobânzi

5186.Dobânzi de plătit (P)

5187.Dobânzi de încasat (A)

519.Credite bancare pe termen scurt

5191.Credite bancare pe termen scurt (P)

5192.Credite bancare pe termen scurt nerambursate la scadență (P)

5193.Credite externe guvernamentale (P)

5194.Credite externe garantate de stat (P)

5195.Credite externe garantate de bănci (P)

5196.Credite de la trezoreria statului (P)

5197.Credite interne garantate de stat (P)

5198.Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt (P)

53.CASA

531.Casa

5311. Casa în lei (A) 5314. Casa în valută (A)

532.Alte valori

5321.Timbre fiscale și poștale (A)

5322.Bilete de tratament și odihnă (A)

5323.Tichete și bilete de călătorie (A) 5328. Alte valori (A)

54.Acreditive

541.Acreditive

5411.Acreditive în lei (A)

5412.Acreditive în valută (A)

542.Avansuri de trezorerie (A)

58.Viramente interne

581. Viramente interne (A/P)

59.Ajustări pentru pierderea de valoarea conturilor de trezorerie

591. Ajustări pentru pierderea de valoare a acțiunilor deținute la entitățile afiliate (P)

595.Ajustări pentru pierderea de valoare a obligațiunilor emise și răscumpărate (P)

596.Ajustări pentru pierderea de valoare a obligațiunilor (P)

598. Ajustări pentru pierderea de valoare a altor investiții pe termen scurt și creanțe asimilate (P) "

O analiza atenta a dispozițiilor invocate de către D. arata ca acestea nu au nici cea mai mica aplicabilitate in speța dedusa judecații. Mai mult decât atât, analizând in întregime dispozițiile OMFP nr. 3055/2009, se poate remarca ca nu exista niciun articol care sa impună obligativitatea sumelor ridicate ca avansuri de trezorerie, ci doar trecerea acestora in contul 461 - „debitori", pana la încheierea bilanțului.

Nu exista nicio dispoziție legala care sa stipuleze ca sumele ridicate de către reprezentanții societății si evidențiate conform legii in contul 542 - Avansuri de trezorerie trebuie asimilate cu dividendele si impozitate.

Nu exista nicio dispoziție legala care sa impună asociaților dintr-o societate sa repartizeze profitul aferent unui an fiscal . si de asemenea nu exista nicio dispoziție care sa impună asociaților destinația sumelor rezultate din profit (dividende, provizioane, rezerve etc).

Nu exista nicio norma care sa edicteze vreo sancțiune aplicabila unei societăți de către organul fiscal pentru ipoteza in care asociații/acționarii acesteia nu au repartizat profitul aferent unui an fiscal.

Atitudinea organului fiscal, concretizata in actele atacate, este abuziva si evident nelegala deoarece acesta nu a acționat in litera legii si nici măcar in spiritul acesteia, ci in absenta oricărei norme care sa-i dea aceasta posibilitate, a „asimilat" ridicările de numerar din contul „avansuri de trezorerie" cu dividendele, spre a-si justifica măsura referitoare la stabilirea in sarcina subscrisei societăți a unor obligații suplimentare.

Art. 67, alin. (1) C.Fisc. nu-si găsește aplicabilitatea in speța dedusa judecații intrucat acesta stabilește cota de impunere a veniturilor sub forma de dividende, obligația societății de a calcula si vira impozitul pe aceste venituri si termenul de plata a impozitului pe dividende. De asemenea aceeași reglementare (a se remarca evidențierea făcuta mai sus in textul de lege) statuează ca impozitul se calculează si se retine odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. Or, in speța dedusa judecații Adunarea Generala a Asociaților societății intimate-reclamante nu distribuise profitul anului 2010 si deci nu plătise dividendele. Sumele ridicate de asociați au fost calificate ca fiind avansuri si nu dividende. Altfel spus, ridicarea acestor sume nu are caracter definitiv in absenta unei hotărâri A. care sa dea acestor sume din profit destinația de dividende si sa stabilească plata/repartizarea lor intre asociați.

Art. 7, alin. (1), pct. 12 teza a doua Cod fiscal nu este nici el incident in speța, deoarece presupune ca organul fiscal poate califica anumite sume ca fiind dividende atunci când societatea a plătit aceste sume pentru bunurile sau serviciile furnizate in favoarea unui asociat sau in folosul strict personal al acestuia. Altfel spus, pentru ca organul fiscal sa califice ca fiind dividende asemenea sume de bani trebuie sa existe/ sa producă dovada ca subscrisa societate a achiziționat servicii sau bunuri care au devenit proprietatea exclusiva a asociaților sau au profitat exclusiv acestora. Câtă vreme insa sumele au fost ridicate ca avansuri, ele urmau fie sa fie restituite, fie sa fie justificate, fie sa fie distribuite ca dividende, dar in viitor si numai in baza unei hotărâri A..

OMFP 3055/2009 nu impune societății obligativitatea recuperării sumelor acordate cu titlu de avans asociaților pana la închiderea bilanțului, ci doar trecerea acestora in contul 461 -..Debitori". Prin urmare nici acest act normativ nu-si găsește aplicabilitate in cazul de fata. Mai mult decât atât. chiar organele de control ale Gărzii Financiare Ialomița au constatat ca profitul anului 2010 nu a fost repartizat si ca este evidențiat in contul 117 - rezultat reportat, ceea ce exprima clar ca operațiunea de distribuire a acestui profit a fost amânata pentru viitor. Nu exista nicio norma legala expresa care sa limiteze in timp perioada in care profitul poate rămâne înregistrat in contul 117 - rezultat reportat si nici norme care sa interzică reprezentanților societății sa utilizeze cu titlu provizoriu (avansuri) aceste sume atât timp cat ele sunt repartizate in contul 117.

In etapa derulării dosarului in fond. la cererea subscrisei societăți a fost administrata si proba cu expertiza contabila judiciara (raportul se regăsește la dosarul de fond). Concluziile acestui raport, fata de care recurenta nu a formulat obiecțiuni, au stabilit fără echivoc ca suma de 462.736,7 lei înregistrata de subscrisa societate în soldul contului 542 - „avansuri de trezorerie" nu poate fi asimilata dividendelor.

Coroborând probele administrate in cauza si dând eficienta normelor juridice incidente, Tribunalul Ialomița a pronunțat Sentința civila 3700 F/03.12.2012 prin care a anulat Decizia D. Ialomița - Biroul Soluționare Contestații nr. 264/05.07.2012 si in consecința a admis contestația noastră împotriva Deciziei de impunere nr. F-IL-500/24.04.2012 si a actelor subsecvente exonerând-o pe reclamantă de la plata sumei de 94.769 lei.

Recurentele își întemeiază in drept recursul pe următoarele dispoziții legale:art. 299 din Codul de procedură civilă. Acest articol nu este un motiv de recurs. Dispoziția legala invocata de recurenta stabilește care sunt hotărârile care pot fi atacate cu recurs si care este instanța competenta cu soluționarea acestei cai extraordinare de atac.

Art. 304" din Codul de procedură civilă. Potrivit acestui articol, ori de cate ori este atacata cu recurs o hotărâre exceptata de la calea procedurala a apelului, recursul nu mai este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, instanța putând sa examineze cauza sub toate aspectele.

Aceasta dispoziție legala a fost avuta in vedere si de intimată, in precedentele 2 secțiuni ale întâmpinării, unde a oferit instanței de recurs istoricul situației de fapt si a evoluției dosarului in etapa fondului spre a evidenția instanței de recurs temeinicia si legalitatea sentinței.

Art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Invocând aceasta dispoziție legala, recurentele investesc instanța de recurs cu solicitarea de a constata ca sentința atacata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii.

Cu toate acestea, in tot cuprinsul recursului, nu s-a regăsit niciun argument care sa susțină acest motiv invocat. Astfel recurentele nu arata care ar fi temeiul legal care lipsește sentinței, care dispoziție legala este încălcata de sentința sau care dispoziție legala incidența in cauza a fost aplicata greșit de către instanța de fond. Analizând motivele de recurs s-a constatat ca acestea nu aduc nicio critică de nelegalitate sentinței pronunțate in fond, ci exprima doar nemulțumirea recurentelor fata de soluția pronunțata.

Nu in ultimul rând, raportându-ne la dezvoltarea acestui motiv de recurs de către recurente, învederează instanței greșita interpretare a normelor juridice pe care o fac recurentele:

Astfel, după ce înșiși recurentele recunosc ca pentru calificarea avansurilor de trezorerie ridicate de asociați este necesara efectuarea de către societate de plați pentru bunuri si servicii in favoarea unui participant la persoana juridica si ca aceste plați trebuie sa aibă caracter definitiv (ultimul alineat al primei pagini continuat in pagina 2), in cea de-a treia pagina a motivelor de recurs (alin3-6). cele doua recurente apreciază ca intimata trebuia sa facă dovada ca asociații subscrisei societăți au utilizat sumele ridicate ca avansuri in folosul societății.

Susținerile recurentelor sunt incorecte deoarece:

Însăși denumirea de avans presupune o plata fără caracter definitiv, avansul urmând fie sa fie justificat, fie sa fie restituit.

Cel ce face o afirmație este acela chemat sa o dovedească si nu cel care se apăra. Altfel spus, atunci când organele fiscale au calificat drept dividende sumele ridicate cu titlu de avans, trebuia ca ele sa arate in concret ce plați cu caracter definitiv a făcut societatea in folosul asociaților, făcând astfel aplicarea principiului «actor incumbit probatio». Fără o astfel de proba, in opinia intimatei, devine aplicabila regula «in dubio pro reo».

Organele fiscale, plecând așa cum a arătat, de la rezultat spre a-si găsi argumentele, nu au cercetat nici măcar daca avansurile au fost ridicate de către ambii asociați in proporții egale (deși in raportul de inspecție au reținut cotele egale de participare la beneficii si pierderi), astfel incat, o asimilare a unor avansuri cu dividendele ar contraveni din acest punct de vedere si Legii 31/1990 si Actului Constitutiv al subscrisei societăți. S-ar ajunge in aceasta ipoteza in situația in care, cu sprijinul organelor fiscale, unul dintre asociați beneficiază de dividende disproporționat de mari fata de celalalt doar pentru ca organele fiscale au făcut o astfel de asimilare in privința avansurilor de trezorerie ridicate exclusiv de unul dintre asociați, fără aprobarea organelor statutare si fără stabilirea de către acestea a modului de repartizare a profitului.

În recurs, nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Criticile formulate sunt apreciate ca fiind neîntemeiate.

Ca situație de fapt, instanța de recurs reține, așa cum a reținut și prima instanță, că, în urma controlului fiscal efectuat la societatea intimată . SRL, de către D.-activitatea de Inspecție Fiscală Ialomița, s-a constatat că, societatea, la sfârșitul anului 2010, figura cu debite în sumă de 462.736,7 lei, în contul 542 “ avansuri de trezorerie “, sume nejustifiucate de asociați și că, organele de inspecție au asimilat aceste sume ridicate și neutilizate în interesul societății, cu ridicări în numerar sub formă de dividende.

Ca urmare, a fost întocmit raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere nr. F-IL-500/24.04.2012, prin care s-a stabilit că, impozitul aferent acestor dividende, majorări și penalități, a fost în sumă de 94.769 lei.

Ca urmare a probei cu înscrisuri și a probei cu expertiză contabilă administrate în cauză, instanța de recurs apreciază că în mod corect instanța de fond a admis contestația reclamantei și a anulat decizia de impunere mai sus menționată, precum și decizia de soluționare a contestației 264/2012, pentru următoarele considerente:

Din expertiza efectuată în cauză, rezultă că, la 31.12.2010, existau avansuri nedecontate în sumă de 462.736,70 lei.

În exercițiul financiar al anului 2010, profitul net al societății a fost de 623.160 lei, dar nu a fost repartizat.

Organul de inspecție fiscală a asimilat în mod greșit ridicările de numerar în sumă de 462 736,7 lei, cu ridicări de sume sub formă de dividende, o atare asimilare nefiind prevăzută de dispozițiile legale incidente.

Potrivit art. 7 pct. 12 Cod fiscal, dividend reprezintă o distribuire în bani sau în natură efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la această societate iar potrivit art. 7 pct. 12 teza a II-a, se consideră dividend din punct de vedere fiscal și se supune aceluiași regim fiscal, ca veniturile din dividende, suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile achiziționate de la un participant la persoana juridică peste prețul pieței, pentru astfel de bunuri sau servicii precum și suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la o persoană juridică, dacă plata este făcută de persoana juridică în folosul personal al acestuia.

Organele fiscale au apreciat ca fiind incident în cauză, art. 7 pct. 12 teza a II-a, anume sume plătite de persoana juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de persoana juridică în folosul personal al acestuia.

În cauză, nu s-au făcut dovezi, în sensul că, aceste plăți au fost destinate achiziționării unor bunuri sau servicii în folosul participanților la persoana juridică.

Pentru sumele de bani ridicate din contul socității și nedecontate, societatea devine creditoarea participanților săi, având obligația recuperării acestor sume, dispozițiile Legii 31/1990, prevăzând sancțiuni pentru astfel de situații.

Însă, potrivit art. 194 din Legea 31/1990, Adunarea Generală a asociaților, are ca obligație principală să aprobe situația financiară anuală și să stabilească repartizarea profitului net.

Potrivit alin. 3, nu se pot distribui dividende decât din profituri determinate, potrivit legii.

Potrivit art. 67 alin. 1 Cod fiscal, obligația calculării și reținerii impozitului pe dividende, revine persoanelor juridice odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați.

Față de procedura de acordare a dividendelor și de calculare și reținere a impozitului aferent, prevăzută de legislația comercială și fiscală, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond, că, avansurile de trezorerie ridicate și nedecontate nu pot fi asimilate dividendelor și ca urmare, nu trebuia calculat și imputat impozitul aferent acstei sume.

Ca urmare, instanța de recurs apreciază că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 și niciunul dintre celelalte motive de recurs prevăzute de lege și în consecință, potrivit art. 312 alin. 1 C.p.c., va respinge recursurile ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală – Activitatea de Inspecția Fiscală Ialomița și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița –Biroul Soluționare Contestații, împotriva sentinței civile nr. 3700/03.12.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. C. T. IFN S.R.L., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.06.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Șurculescu F. J. A. C. – N. L.

GREFIER

N. Anișoara

Red. Jud. C.-N.L./2ex

Jud. Fond:M. A. G.

Tribunalul Ialomița, Secția civilă

← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3424/2013. Curtea de...		Pretentii. Decizia nr. 3413/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Anulare act administrativ. Decizia nr. 2683/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 2683/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI