Despăgubire. Sentința nr. 1937/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1937/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 9332/2/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.1937
Ședința publică de la 11 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – H. P.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * *
Pe rol fiind pronunțarea asupra formulată de reclamantul P. D. D. G., în contradictoriu cupârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 mai 2013, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, față de dispozițiile art. 260 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 04 iunie 2013 și apoi la data de 11 iunie 2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Asupra cauzei civile de față, constată că, prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul_ reclamantul P. D. D. G. au chemat în judecată pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 7.000.750 lei, reprezentând echivalentul creanței garantate asupra statului român conferită prin Titlul de despăgubire nr.2477/30.07.2008 emis de CCSD și de Decizia nr.875/08.09.2008 emisă de ANRP, sub condiția suspensivă ca reclamantul să restituie pârâtului cantitatea de 7.000.750 acțiuni la Fondul Proprietatea.
În motivarea, în fapt, a acțiunii reclamantul arată, în esență, că prin Dispoziția privind titlul de despăgubire despăgubire nr.2477/30.07.2008 emis de CCSD I s-a stabilit dreptul la despăgubiri prin echivalent în cuantum de 7.500.750 lei, iar în raport de prevederile art.18/1 alin.2 și art.18/2 din OUG nr.81/28.06.2007 a solicitat pârâtei prin cererea nr._/27.08.2008 transferarea în numerar a despăgubirii, în limita sumei de 500.000 lei iar pentru restul de 7.000.750 lei să se emită Titlu de conversie, fiind obligat să accepte acțiuni la Fondul Proprietatea, în condițiile în care aceste organism nu era listat la Bursă, pentru 7.000.750 acțiuni la valoarea nominală de 1 leu/acțiune, emițându-se Decizia nr.875/08.09.2008.
Însă, la data de 26.01.2011 când a avut loc prima listare la bursă, valoarea unei acțiuni a fost de 0,65 lei/acțiune și nu de 1 leu cum s-a prevăzut în Titlul de conversie, iar de la data listării până în prezent acțiunile Fondului a scăzut în jurul valoriui de 0,45 lei/acțiune.
Prin urmare reclamantul susține că este îndreptățit la plata sumei de 7.000.750 lei, reprezentând echivalentul creanței garantate asupra statului român conferită prin Titlul de despăgubire nr.2477/30.07.2008 emis de CCSD și de Decizia nr.875/08.09.2008 emisă de ANRP, sub condiția suspensivă ca reclamantul să restituie pârâtului cantitatea de 7.000.750 acțiuni la Fondul Proprietatea, invocând încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO și jurisprudență CEDO.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și Legea nr.247/19.10.2005-Titlul VII, iar în susținerea cererii reclamantul a depus la dosarul cauzei, în xerocopie: Titlul de conversie nr.875/08.09.2008; extrase de cont; cerere de opțiune; Decizia nr.2477/30.07.2008; Decizia nr.411/17.08.2009; Dispoziția nr._/29.08.2007.
Pârâta ANRP a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
De asemenea, prin întâmpinare, pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a invocat excepția de inadmisibilitate, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, depunând la dosarul cauzei înscrisuri, atașate întâmpinării.
La data de 28.05.2013 reclamantul a depus la dosarul cauzei un răspuns la întâmpinarea MFP.
Potrivit art.137 din Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Analizând cu precădere excepția de inadmisibilitate, Curtea o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât în speță acțiunea reclamantului nu este întemeiată pe art26 alin.3 din Legea nr.10/2001 și nici nu se solicită direct acordarea de despăgubiri, în temeiul Titlului VII cin Legea nr.247/2005, ci se solicită repararea prejudiciului cauzat de S. R., în calitatea de garant al sumelor reprezentând despăgubiri, după parcurgerea acestei proceduri prin emiterea deciziilor privind Titlul de despăgubire, Titlul de plată și Titlul de conversie, urmare a diverențelor dintre valoarea unei acțiuni la Fondul Proprietatea listată la Bursă și valoarea nominală.
Prin urmare, în raport de despizițiile art.8 alin.1 și art.18 alin.3 din Legea nr.554/2004, Curtea va respinge excepția de inadmisibilitate.
În ceea ce privește excepția lipsei lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul MFP, Curtea o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât în raport de dispozițiile art.3 lit. a și b din Titlul VII din Legea nr.247/2005, titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege.
În fine, potrivit art.8 din același act normativ, până la finalizarea procedurilor de despãgubire, Ministerul Finanþelor Publice va reprezenta statul român ca acționar al Fondului "Proprietatea" și va exercita toate drepturile care decurg din aceastã calitate.
Prin urmare, din interpretarea acestor dispoziții, rezultă foarte clar că Legea nr.247/2005, ca lege specială în acestă materi conferă Statului român calitate procesduală pasivă, întrucât titlurile de despăgubire se emit în numele și pe seama acestuia, fiind garantate de stat, precum și calitatea de reprezentant al Statului R. a Ministerului Finanșelor Publice.
Astfel, Curtea va respinge atât excepția lipsei calității de reprezentant, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Prin acțiunea ce face obiectul cauzei de față, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ a Curții de Apel București solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 7.000.750 lei, reprezentând echivalentul creanței garantate asupra statului român conferită prin Titlul de despăgubire nr.2477/30.07.2008 emis de CCSD și de Decizia nr.875/08.09.2008 emisă de ANRP, sub condiția suspensivă ca reclamantul să restituie pârâtului cantitatea de 7.000.750 acțiuni la Fondul Proprietatea.
Prin Dispoziția privind titlul de despăgubire nr.2477/30.07.2008 emisp de CCSD reclamantului i s-a stabilit dreptul la despăgubiri prin echivalent în cuantum de 7.500.750 lei, iar în raport de prevederile art.18/1 alin.2 și art.18/2 din OUG nr.81/28.06.2007 a solicitat pârâtei prin cererea nr._/27.08.2008 transferarea în numerar a despăgubirii, în limita sumei de 500.000 lei, iar pentru restul de 7.000.750 lei să se emită Titlu de conversie, fiind obligat să accepte acțiuni la Fondul Proprietatea, în condițiile în care aceste organism nu era listat la Bursă, pentru 7.000.750 acțiuni la valoarea nominală de 1 leu/acțiune, emițându-se Decizia nr.875/08.09.2008.
Reclamantul își justifică cererea prin faptul că, întrucât la data de 26.01.2011 când a avut loc prima listare la bursă, valoarea unei acțiuni a fost de 0,65 lei/acțiune și nu de 1 leu cum s-a prevăzut în Titlul de conversie, iar de la data listării până în prezent acțiunile Fondului a scăzut în jurul valoriui de 0,45 lei/acțiune, este îndreptățit la plata sumei de 7.000.750 lei, reprezentând echivalentul creanței garantate asupra statului român conferită prin Titlul de despăgubire nr.2477/30.07.2008 emis de CCSD și de Decizia nr.875/08.09.2008 emisă de ANRP, sub condiția suspensivă ca reclamantul să restituie pârâtului cantitatea de 7.000.750 acțiuni la Fondul Proprietatea, invocând încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO și jurisprudență CEDO.
Reclamantul a cunoscut procedura de valorificare a titlului în acțiuni și împrejurarea că aceste acțiuni vor fi cotate la B. de Valori București, inclusiv faptul că cotațiile la bursă nu se realizează întotdeauna la valoarea nominală, ci la o valoare de tranzacție stabilită potrivit evoluției pieței valorilor mobiliare, pe o piață reglementată potrivit Regulamentelor CNVM.
Într-adevăr, acțiunile Fondului Proprietatea au fost listate la B. de Valori București la data de 25.01.2011, în prima ședință de tranzacționare, iar prețul maxim al unei acțiuni a fost de 0,65 lei, sub valoarea nominală, însă, procedura de reparație prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005 a avut în vedere un sistem în care titularul deciziei reprezentând titlul de despăgubire să obțină în numerar suma, în limita a 500.000 lei, ori să ofere posibilitatea acestora să participe pe piața valorilor mobiliare, prin tranzacționarea la Bursă.
Însă, mecanismul bursei de valori și a pieței valorilor mobiliare este de notorietate, în sensul că acțiunile se pot tranzacționa la o valoare mai mare sau mai mică decât valoarea nominală.
Faptul că de la data listării și până la data cererii de chemare în judecată acțiunile de la Fond au scăzut și au ajuns în jurul valorii de 0,45 lei/acțiune, este un rezultat al pieței valorilor mobiliare, pe care S. R., în numele și pe seama căruia au fost emise titlurile de despăgubire nu-l poate garanta, întrucât decizia reprezentând titlul de despăgubire încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, încorporate într-un titlu de valoare, tranzacționabil pe o piață reglementată.
Nu există nici un raport juridic de garanție între S. R. și modul în care se efectuează tranzacțiile pe piața valorilor mobiliare, chiar și pentru acțiunile emise de Titlul de Proprietatea, întrucât suma de tranzacționare a acțiunilor este rezultatul pieței de capital.
Prin modul de reglementare a convertirii Titlurilor de despăgubire la Fondul Proprietatea și a procedurii de conversie nu se prezumă că și în cazul în care titularul optează pentru tranzacționarea la bursă, se garanta suma nominală, respectiv despăgubirea integrală, ci suma rezultată în urma tranzacționării, care putea fi mai mare sau mai mică.
În plus, se reține faptul că în sistemul Titlului VII din Legea nr.247/2005, nu există posibilitatea plății echivalentului creanței garantate asupra statului român conferită prin Titlul de despăgubire nr.2477/30.07.2008 emis de CCSD și de Decizia nr.875/08.09.2008 emisă de ANRP, sub condiția restituirii acțiunilor la Fondul Proprietatea, această operațiune echivalând cu o revocare a acestor acte administrative, care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de inadmisibilitate, excepția lipsei calității de reprezentant și excepția lipsei calității procesuale pasive.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul P. D. D. G., cu sediul ales la SCA L. și Asociații, din București, ..2, ..1, ., sector 1în contradictoriu cupârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. 1, cu sediul în București, ., sector 5, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. P. S. Ș.
Tehnoredactare judecător HP/Ex: 4
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5849/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1970/2013. Curtea de... → |
|---|








