Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 2015/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 2257/2/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 2015

Ședința publică de la 17.06.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - C. R. M.

GREFIER - M. LUCREȚIA

. . . . . . . . . . . . . . . .

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul N. C., în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE și DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: reclamantul –prin consilier juridic C. M., din partea Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate – reprezentant al reclamantului, pârâta DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – prin consilier juridic V. D. Ș., cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind pârâtul M. A. Interne.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, după verificarea și regularizarea cererii de chemare în judecată, s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 26.04.2013, respectiv 29.04.2013 și 30.04.2013, din partea ambelor autorități publice pârâte, întâmpinări la acțiunea ce face obiectul pricinii dedusă judecății, comunicate reclamantului.

La data de 16.05.2013, reclamantul a depus la dosar Răspunsuri la întâmpinările formulate de pârâte.

Curtea, în raport de prevederile art. 131 alineat 1 din codul de procedură civilă - 1865, verificându-și competența, față de dispozițiile art. 129 și 130 C.pr.civ. 1865 ridică, din oficiu, excepția necompetenței materiale de a soluționa prezenta pricină în primă instanță, raportat la obiectul cauzei și prevederile legale incidente, excepție pe care o pune în discuția părților.

Reprezentantul pârâtei DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI având cuvântul pe acest aspect, apreciază că, în cauză competența aparține Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, conform dispozițiilor art. 10 alineat 1 Capitolul II Anexa 7 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice . Pe de altă parte, este vorba de o autoritate publică locală și nu centrală. Reprezentantul reclamantului, având cuvântul pe același aspect, lasă la aprecierea instanței.

Curtea, reține cauza pentru a se pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale, ridicată din oficiu, raportat la obiectul cauzei și prevederile legale incidente;

CURTEA ,

Asupra cauzei de față,

Prin acțiunea înregistrată la data de 25.03.2013 sub nr._ pe rolul acestei instanțe, reclamantul N. C., a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE și DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, pronunțarea unei hotărâri privind recunoașterea dreptului pretins, respectiv acordarea a 42 (patruzecisidoua) ajutoare, conform prevederile art. 13, alin (2) din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, coroborat cu art 20, alin. 1) și 2) din Anexa VII, Cap.II, Secțiunea a IH-a la Legea-Cadru nr. 284 din 28.12.2010, art. 127, alin. 5) și 6), lit. g) din HG nr.257/2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, solicitându-se să se dispună oblișarea pârâților la repararea pagubei cauzate, respectiv:

1.Achitarea în totalitate a ajutoarelor ce i se cuvin în temeiul dispozițiilor art. 13 din Legea nr.285/2010 și art.20 alin.l și 2 din Cap.II, anexa VII la Legea nr.284/2010 (sumă ce ar fi trebuit stabilită conform art.20 alin.l si 2 din Cap.II, anexa VII la Legea nr.284/2010, la salariul funcției de bază din ultima lună de activitate în luna decembrie 2011 era de 1971 lei (deci la salariul brut) și fără a fi supus impozitului pe venit (16%) și cotelor de contribuții obligatorii potrivit Codului Fiscal (10,5% CASi si 5,5 CASS) și nu așa cum a fost stabilit, la salariul de baza net de 1.068 RON din ultima luna de activitate calculat prin raportare la 31.12.2009) la care se adăuga dobânda legală și indicele de inflație aferente sumei datorate la data pensionarii;

2.Restituirea sumelor reținute din ajutorul achitat în anul 2012 reprezentând cotele de contribuții sociale obligatorii potrivit Codului Fiscal, respectiv 10,5% pentru CASi și 5,5 pentru CASS, la care se adaugă dobânda legală și indicele de inflație aferente sumelor datorate la data pensionarii;

3.Restituirea impozitului pe venit de 16% reținut pentru ajutorul achitat, la care se adaugă dobânda legală și indicele de inflație aferente sumelor datorate la data pensionarii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, la data de 27.12.2011, prin Dispoziția Directorului General al D.G.P.M.B. nr. 6789/27.12..201 1, i-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a pierderii totale a capacității de muncă, fiind încadrat în gradul III de invaliditate, cu drept de pensie, asa cum rezulta din Decizia Medicala nr. 2464/08.12.2011.

La data de 20.08.2012, Casa Sectorială de Pensii a Ministerului A. Interne i-a emis Decizia privind acordarea pensiei de invaliditate nr._.

In conformitate cu prevederile art. 13, alin (2) din Legea 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, coroborat cu art. 20, alin. 1) si 2) din Anexa VII, Cap.II, Secțiunea a Hl-a la Legea-Cadru nr. 284 din 28.12.2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil, are dreptul la acordarea unui număr de 10 (zece) ajutoare ce i se cuvin, în sumă brută de_ RON, la care se calculează si se rețin, la data plătii, cote de impozit si de contribuții sociale obligatorii potrivit Codului Fiscal (respectiv, 16% impozit pe venit, 10,5% CAS si 5,5% CASS total = 32%.

De asemenea, în conformitate cu alin. (2) al art. 20, pentru cei 16 ani întregi rămași până la vârsta standard de pensionare mai beneficiază de încă 32 (treizecisidoua) ajutoare, fiind vorba in total ajutoare de 82.782 lei (calculata la salariul funcției de baza de 1971 lei x 42 ajutoare), suma care nu trebuia supusa impozitării si nici cotelor de contribuții obligatorii.

În consecință, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea Ministerului A. Interne, prin structurile menționate mai sus, la plata sumei reprezentând diferența dintre suma legal cuvenită (incluzând și impozitul pe venit și cotele de contribuții obligatorii potrivit Codului Fiscal reținute ilegal), în temeiul dispozițiilor art.13, alin. (2) din Legea nr.285/2010, coroborat cu art. 20, alin. 1) si 2) din Anexa VII, Cap.II, Secțiunea a IH-a la Legea-Cadru nr. 284/2010 si art. 127, alin. 5) și 6), lit. g) din HG nr.257/2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

In drept: acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 si art. 11 si art.28(l) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 96 C.pr.civ.

Pârâta DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a formulat și depus la dosar întâmpinare la acțiunea ce face obiectul pricinii dedusă judecății, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării.

Pârâtul, M. A. INTERNE, a formulat la rându-i și depus la dosar întâmpinare la acțiunea promovată de reclamant, invocând, în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, iar, în ceea ce privește fondul pricinii, a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiată, în considerarea argumentelor expuse în întâmpinare.

La primul termen de judecată – 17.06.2013 - Curtea, verificându-și competența, față de dispozițiile art. 131 alineat 1 din Codul de procedură civilă 1865, a ridicat excepția necompetenței materiale în raport de obiectul dosarului și de dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alineatele 1 și 2 din Codul de procedură civilă - 1865, instanța va examina și se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale, ridicată din oficiu, pe care o va admite pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză este necontestat că obiectul acțiunii cu care reclamantul a învestit instanța îl constituie obligarea pârâtelor la acordarea a 42 de ajutoare, cuvenite acestuia, în temeiul art. 13, alin (2) din Legea 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, coroborat cu art. 20, alin. 1) si 2) din Anexa VII, Cap.II, Secțiunea a III-a la Legea-Cadru nr. 284 din 28.12.2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Într-adevăr, potrivit prevederilor legale invocate, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil, are dreptul la acordarea unui număr de (...) ajutoare ce i se cuvin, în sumă brută de ...., la care se calculează si se rețin, la data plătii, cote de impozit si de contribuții sociale obligatorii potrivit Codului Fiscal (respectiv, 16% impozit pe venit, 10,5% CAS si 5,5% CASS total = 32%.

Or, din interpretarea textului legal citat mai sus, rezultă că sumele cuvenite au natura juridică a unui ajutor social de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, iar nu a unor drepturi salariale cuvenite unor funcționari publici în activitate, pentru a fi incidente dispozițiile art.109 din Legea nr.188/1999.

Astfel fiind, competența de soluționare a acestui litigiu aparține, potrivit art.2 lit.c) din Codul de procedură civilă – 1865 și art.153 lit.f) din Legea nr.263/2010, tribunalului, ca instanță de litigii de muncă și asigurări sociale.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, instanța urmează să admită excepția necompetenței materiale și să decline competența de soluționare a cauzei, conform art. 132 alin.(3) din Codul de procedură civilă 1865, în favoarea Tribunalului București Secția a VIII-a Litigii de Muncă și Asigurări Sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul N. C. - sector 3, București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE - sector 1, București, Piața REVOLUTIEI, nr. 1A și DIRECTIA GENERALA DE POLITIE A MUNICIPIULUI BUCURESTI - sector 3, București, CALEA VICTORIEI, nr. 19, în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a Litigii de Muncă și Asigurări Sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi,17.06.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. R. M. LUCREȚIA M.

RED. CRM.

TEHNORED. M.L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 2015/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI