Anulare act administrativ. Sentința nr. 1153/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1153/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 6147/2/2009*
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A CONTECIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1153
Ședința publică din data de 29.03.2013
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR: V. E. C.
GREFIER: S. I.
Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamantele Z. M. și G. M., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI și T. BUCUREȘTI, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 15.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 22.03.2013 și apoi la data de 29.03.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul C. - SCAF la data de 3.07.2009, reclamantele Z. M. și G. M. au chemat în judecată pe pârâții M. JUSTIȚIEI și T. BUCUREȘTI, formulând contestație împotriva hotărârii Ministerului Justiției comunicată cu adresa nr._/11.06.2009, prin care a fost soluționată contestația administrativă a reclamantelor împotriva modului de stabilire a drepturilor lor salariale și solicitând anularea parțială a ordinelor de încadrare emise de M. Justiției și obligarea pârâtului T. București la înscrierea corectă a încadrării reclamantelor cu coeficientul de multiplicare 13, precum și la plata diferențelor salariale calculate pe ultimii trei ani, respectiv pentru perioada 1.07.2006 – 1.07.2009, în cazul reclamantei Z. M. și pentru perioada 1.07.2006 – 13.05.2009 (data pensionării) în cazul reclamantei G. M..
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că au îndeplinit funcția de judecător financiar la Curtea de Conturi până la 1.12.2003, beneficiind, în baza art. 39 alin. 2 din OUG nr. 177/2002 de coeficientul de multiplicare 13, stabilit pentru funcțiile similare din cadrul curților de apel.
În baza OUG nr. 117/2003 au fost propuse și numite în funcția de judecător la T. București, fiind îndeplinite condițiile pentru acordarea de coeficientului de multiplicare 13, corespunzător funcției de judecător cu grad de curte de apel, funcție din care reclamantele au fost preluate.
Cu toate acestea, au fost încadrate eronat prin stabilirea coeficientului de multiplicare 12,5, deși a avut loc un transfer, situație în care erau aplicabile dispoz. art. 169 din Codul muncii.
Reclamantele fac referire la nivelul de salarizare al judecătorilor financiari stabilit prin lege și la practica judecătorească în cauze similare, respectiv la aplicarea principiului drepturilor câștigate.
În final, precizează că au luat cunoștință de nivelul de încadrare odată cu comunicarea Ordinului MJ nr. 768/C/2009, anterior nefiind informate cu privire la stabilirea indemnizației de încadrare brută lunară.
Prin întâmpinare, pârâtul M. Justiției a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor, arătând că cererea acestora se referă la anularea unui ordin emis în anul 2004 și invocând prev. art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 53/2003. Reclamantele susțin neîntemeiat că nu au cunoscut nivelul indemnizației de încadrare decât abia în anul 2009.
Conform art. 42 din OUG nr. 177/2002, reclamantele aveau posibilitatea să formuleze contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale în 5 zile de la data comunicării extrasului de pe statul de plată lunar (primul fiind cel din ianuarie 2004).
Pe fondul cauzei, pârâtul arată că cererea este neîntemeiată întrucât reclamantele, în funcția de judecător financiar, au fost doar salarizate cu coeficientul de multiplicare corespunzător funcției de judecător de curte de apel, conform art. 56 alin. 2 din Legea nr. 50/2006.
Reclamantele, în baza OUG nr. 117/2003, nu au fost transferate, ci numite prin decret al Președintelui României în funcția de judecător, beneficiind de coeficientul de încadrare corespunzător instanței la care au fost numite.
Curtea a solicitat reclamantelor (fila 111 a dosarului nr._ ) să precizeze care sunt ordinele de încadrare emise de M. Justiției a căror anulare o solicită (dată fiind și excepția prescrierii dreptului la acțiune pe care a invocat-o pârâtul M.J., prin întâmpinare). A răspuns acestei solicitări numai reclamanta Zamfierscu M. (fila 143, 144) care a arătat că cererea este îndreptată împotriva ordinului de încadrare nr. 768/C/2009, arătat în cererea introductivă, prin acesta luând cunoștință asupra coeficientului de multiplicare aplicat, arătând, totodată, că ordinul de încadrare din 2004 la care se referă pârâtul nu i-a fost comunicat.
Prin sentința civilă nr. 424/24.01.2011, C. – SCAF a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției, a admis cererea reclamantelor și a anulat parțial ordinele MJ nr. 554/2004 și nr. 1108/2006, în ceea ce privește coeficientul de multiplicare stabilit pentru cele două reclamante, obligând pârâtul să emită noi ordine de încadrare a reclamantelor prin care să le aplice coeficientul de multiplicare 13, începând cu data numirii lor în funcție și până la eliberarea din funcție, prin pensionare. De asemenea, a obligat pârâtul T. București să opereze rectificările în carnetele de muncă ale reclamantelor, pe baza noilor ordine și a obligat ambii pârâți să plătească reclamantelor diferențele salariale corespunzătoare aplicării coeficientului de multiplicare 13, pe perioada pe care reclamantele au invocat-o în cererea introductivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. Justiției arătând, în esență, că ordinele la care s-au referit reclamantele (ordinul nr. 768/C/2009 și ordinul nr. 1165/C/2009) nu au relevanță în cauza de față, neavând caracter individual, ci stabilind cadrul general de acordare a sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Se arată că prima instanță a dispus anularea unor ordine care nu au fost contestate conform OUG nr. 177/2002.
Intimatele-reclamante au invocat inadmisibilitatea recursului, trimițând la aplicarea dispoz. art. 36 din OUG nr. 27/2006.
Prin decizia nr. 3760/27.09.2012 ICCJ a admis recursul declarat de MJ, respingând excepția inadmisibilității recursului și a casat sentința nr. 424/24.01.2011 C. – SCAF, trimițând cauza spre rejudecare.
În motivare s-a referit la dispozițiile OUG nr. 27/2006, care cuprind o procedură specială de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale ale judecătorilor, iar prima instanță nu a analizat, atât cererea cât și excepțiile care i-au fost opuse, exclusiv prin prisma dispozițiilor speciale ale OUG nr. 27/2006, trimițând și la prevederile Legii nr. 554/2004, care au determinat și pronunțarea sentinței cu acordarea căii de atac a recursului, care nu este prevăzută de art. 36 alin. 2 din OUG nr. 27/2006. ÎCCJ a stabilit că vor fi analizate celelalte critici invocate de M. Justiției, cu ocazia rejudecării, în calitate de apărări opuse cererii principale.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul C. – SCAF la data de 12.11.2012 sub nr._ .
La rejudecare nu s-au administrat alte probe noi și nu au fost invocate alte cereri, excepții sau apărări.
Analizând cererea și excepția prescripției dreptului material la acțiune opusă cererii de către M. Justiției, Curtea constată următoarele:
Cererea reclamantelor deși, în esență, este îndreptată împotriva modului de stabilire a drepturilor lor salariale cu ocazia numirii în funcția de judecător la T. București, în baza OUG nr. 117/2003, numire care a avut loc prin ordinul nr. 554/C/23.02.2004 (filele 122, 123 ale primului dosar), a fost îndreptată, formal, împotriva ordinului MJ nr. 768/C/2009 (fila 20), în raport de comunicarea căruia a fost formulată contestația administrativă. Reclamanta Z. M. a confirmat expres, prin notele scrise depuse la 17.01.2011, că cererea principală urmărește anularea ordinului de încadrare din 2009, iar termenul de contestare a fost respectat, în raport cu data comunicării acestui ordin.
Prin urmare, dând prioritate principiului disponibilității care guvernează dreptul la acțiune, Curtea consideră că cererea este îndreptată împotriva ordinului nr. 768/C/4.03.2009, iar excepția invocată de pârâtul MJ, a prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor este neîntemeiată, pe de o parte, pentru că nu sunt aplicabile dreptului la contestație exercitat de reclamante în baza OUG nr. 27/2006, prevederile Decretului nr. 167/1958, iar pe de altă parte, tardivitatea introducerii cererii, la care se referă pârâtul (deși o subsumează greșit excepției prescrierii dreptului la acțiune), a fost opusă în raport de ordinul de încadrare nr. 554/C/23.02.2004, a cărui anulare nu au solicitat-o reclamantele (așa cum a menționat însuși pârâtul prin cererea de recurs anterior menționată).
În concluzie, Curtea va respinge excepția prescrierii dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată și va avea în vedere, în condițiile OUG nr. 27/2006, contestația îndreptată împotriva ordinului nr. 768/C/4.03.2009. Constată astfel că, prin ordinul menționat, s-a acordat tuturor judecătorilor, începând cu data de 1.03.2009, sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzută de lege. Deci, ordinul contestat nu a dispus asupra modului de stabilire a drepturilor salariale ale reclamantelor în sensul criticat de către acestea, respectiv prin acordarea coeficientului de multiplicare 12,5 (corespunzător gradului de judecător de tribunal), iar nu a coeficientului de multiplicare 13 (corespunzător gradului de judecător de curte de apel). Încadrarea menționată a avut loc, așa cum a remarcat pârâtul M. Justiției, prin ordinul nr. 554/C/23.02.2004, în baza OUG nr. 177/2002 și a OUG nr. 117/2003. Coeficienții de multiplicare la care se referă reclamantele corespund reglementării din OUG nr. 177/2002, prin OUG nr. 27/2006 fiind aplicați alți coeficienți de multiplicare.
Modul de stabilire a salariilor reclamantelor în 2004 nu a fost contestat de către acestea. Reclamantele nu se pot folosi de calea de atac prevăzută de OUG nr. 27/2006, îndreptându-se împotriva ordinului emis în anul 2009 și al cărui scop a fost acordarea altor drepturi salariale decât cele la care se referă reclamantele, spre a obține anularea modului de stabilire a drepturilor salariale din anul 2004, respectiv acordarea unui coeficient de multiplicare mai mare decât cel aplicat cu ocazia încadrării reclamantelor în funcția de judecător la T. București.
Cum ordinul din anul 2009 nu s-a referit la stabilirea coeficientului de multiplicare contestat de către reclamante, Curtea constată că se impune respingerea cererii ca neîntemeiată, neputând fi analizate criticile de fond care privesc aplicarea acestui coeficient (în raport de cadrul normativ incident la data aplicării lui) întrucât cererea privește anularea unui act administrativ care nu s-a referit la coeficientul de multiplicare.
Și în situația în care s-ar trece peste conținutul formal al cererii introductive și al notelor scrise precizatoare asupra obiectului cererii și s-ar socoti că cererea este îndreptată împotriva ordinului din 2004 prin care s-a stabilit coeficientul de multiplicare criticat, s-ar opune cererii reclamantelor o excepție de inadmisibilitate, care deși neinvocată expres de către pârât, a fost totuși argumentată pe temeiul art. 42 din OUG nr. 177/2002 (prin întâmpinare), având în vedere că reclamantele nu au adresat contestația administrativă împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale în termenul prevăzut de acest act normativ, care curgea de la comunicarea modului de stabilire a drepturilor salariale. Reclamantele au invocat că Ordinul din 2004 nu le-a fost comunicat, iar pârâtul MJ nu a putut face dovada unei astfel de comunicări. Însă, având în vedere că actul normativ se referea la „comunicarea modului de stabilire a drepturilor salariale”, o astfel de comunicare poate fi socotită și cea făcută prin extrasul de pe statul de plată lunar pe care reclamantele l-au primit începând cu luna ianuarie 2004. Nu ar putea fi primită nici apărarea potrivit căreia în aceste extrase de pe statele de plată lunare nu era menționat coeficientul de multiplicare și, prin urmare, reclamantelor nu le-a fost comunicat astfel „modul de stabilire a salariului”, întrucât nu poate fi acceptat că reclamantele, deși au primit salariul într-un anumit cuantum mai mic decât cel avut în funcția de judecător al Curții de Conturi, corespunzător coeficientului de multiplicare 12,5, iar nu 13, nu au cunoscut că el este rezultatul aplicării acestui coeficient.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantele Z. M. și G. M., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI și T. BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
V. E. C. S. I.
Red.VEC/tehnored.SI
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 2015/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
