Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4244/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 4244/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 7619/2/2012*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 4244

Ședința publică de la 17.10.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – J. A.

JUDECĂTOR - P. A.

JUDECĂTOR - C. R. I.

GREFIER - S. I.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr. 6729/26.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - SCAF, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. T. M. și intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, recurenta-pârâtă CNCI a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, note de ședință prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare atât pe excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocată de recurenta-pârâtă, cât și pe fondul cererii de recurs.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Curții de Apel București, SCAF, reclamantul I. T. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A. NAȚIONALA PENTRU RESRTITUIREA PROPRIETĂȚILOR si C. CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR obligarea pârâtelor sa emită decizia pentru stabilirea despăgubirilor aferenta dosarului nr._/CC drepturi care decurg din Dispoziția nr.1012/03.04.2009 data de Primăria Mun. Focșani, pentru terenul in suprafața de 197 mp. situat in Focșani pe .,precum si construcțiile demolate si anexele compuse din casa de locuit,beci,magazie,șopron si WC, decizia urmând a fi emisa . 30 de zile de la pronunțarea sentinței, cu plata unor daune cominatorii in cuantum de 500 lei/zi de întârziere de la data introducerii acțiunii si până la data emiterii deciziei de despăgubire.

În motivare, reclamantul a învederat următoarele:

În fapt prin contractul de cesiune de drepturi nr.2122/10.06.2011 reclamantul a cumpărat drepturile litigioase si nelitigioase de la numiții KRASOVSCHI F. si O. C. in legătura cu Dispoziția nr.1012/03.04.2009 data de P.M.Focsani, materializata in dosarul nr._/CC al ANRP.

Cu toate că a făcut nenumărate demersuri pentru a fi soluționat dosarul mai sus menționat, fiind de fapt efectuat si un raport de evaluare, nici pina in prezent nu a fost soluționat dosarul prin emiterea deciziei-pentru stabilirea despăgubirilor.

Arata ca din cauza acestui fapt a suferit prejudicii importante,nefiind in măsura sa-și valorifice drepturile pe care le are in conformitate cu Constituția României, precum si Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Pentru aceste motive solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata.

IN D.-Lg.554/2004, Lg.10/2001 si Lg.247/2005.

Pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat întâmpinare invocând următoarele excepții: excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la emiterea titlului de despăgubire; excepția prematurității cererii de plată a despăgubirilor.

I. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru restituirea Proprietăților, face următoarele precizări:

În cuprinsul art.2 din Hotărârea Guvernului nr.361/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute principalele atribuții ale Autorității, și anume în privința aplicării Legii nr. 10/2001, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr.10/2001, republicată.

De asemenea, A. asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, secretariat care asigură lucrările acestei comisii, iar atribuțiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conținând decizii/dispoziții în care s-au consemnat/propus despăgubiri, precum și în analizarea acestora din punctul de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură, atribuții îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedură reglementată de Titlul VII din Legea nr.247/2005, nu A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel, prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire, atribuții care sunt exercitate în cadrul și după urmarea procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute în Cap.V Titlul VII al actului normativ menționat.

Or, faptul că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților asigură organizarea și funcționarea secretariatului amintit nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă, având în vedere că numai C. Centrală dispune emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, potrivit art.13, alin.1 din Titlul VII din actul normativ, la care a făcut referire mai sus.

Nu în ultimul rând, învederează faptul că, în ședința plenului judecătorului Secției de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 15.02.2010 s-a decis soluția de principiu pentru unificarea practicii judiciare, prin care s-a stabilit că, A.N.R.P nu are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.

Referitor la excepția prematurității solicitării de plată a despăgubirilor:

Potrivit art.2 lit.ș din H.G nr. 1068/2007 "A. acordă despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată, în limitele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".,

Potrivit art.13 alin. 1 Titlul VII din Legea nr.247/2005, dispoziție legală introdusă prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării prezentei legi, incluzând emiterea titlurilor de plata, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar.

De asemenea, potrivit art.141 Titlul VII din Legea nr.247/2005 text legal introdus prin același act normativ mai sus amintit, se înființează Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în structura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, denumită în continuare Direcția. Atribuția principală a Directei constă în acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.81/2007 (act normativ care a modificat si completat dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005), în limita unei sume de maxim 500.000 lei, cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute de art.3 lit.h Titlul VII din Legea nr.247/2005, așa cum a fost modificat și completat prin Ordonanța de Urgență nr.81/2007.

Potrivit alin.4 art.14 ind.1 „Sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către Direcție se asigură, până la listarea S. C. Fondul Proprietatea S.A, din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul „Proprietatea".

Prin urmare, precizează că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților prin Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar va efectua plata despăgubirilor bănești în limita sumei mai sus precizate, cu respectarea termenelor și a limitărilor, de asemenea, mai sus amintite.

Semnalează că pentru a se efectua plata despăgubirilor bănești de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (în urma opțiunii persoanelor îndreptățite, opțiune care se va face în conformitate cu dispozițiile Cap.V1 Titlul VII din Legea nr.247/2005), persoanele îndreptățite trebuie să fie titulare a unor dispoziții (prin care a fost stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri) emise de entității învestite cu soluționarea notificărilor depuse în baza Legii r. 10/2001. Astfel, aceste dispoziții cu actele care au stat la baza emiterii lor sunt transmise Secretariatului Comisiei Centrale în vederea urmării procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Ulterior parcurgerii procedurii administrative amintite, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite decizia conținând titlurile de despăgubire. De asemenea, după emiterea acestei decizii de către Comisa Centrală, A. pe baza opțiunii persoanelor îndreptățite, va emite un titlu de plată și/sau un titlu de conversie.

Precizează că în cuprinsul art.3 lit.a Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de UrgențăNnr.81/2007, menționându-se semnificațiile unor expresii și termeni folosiți în actul normativ amintit, se arată că titlurile de despăgubire sunt certificate emise de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi exersate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul,,Proprietatea" și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele si condițiile prevăzute în Ordonanța de Urgență nr.81/2007 privind accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

De asemenea, precizează și semnificațiile expresiilor și termenilor: titlu de plată și titlu de conversie. Titlurile de plată sunt certificate emise de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului roman, de a primi, în numerar o sumă fixă de maxim 500.000 lei. Titlurile de conversie sunt certificate emise de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului roman, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul,,Proprietatea".

În cazul de față, reclamantul nu are un titlu de plată în baza căruia A. să poată efectua o plată a despăgubirilor bănești. Precizează că reclamantul nu este nici titularul titlului de despăgubire reprezentat tot de Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (decizie ce se emite in urma parcurgerii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005). Pentru aceste considerente, solicitarea de plată a despăgubirilor este prematură.

Prin urmare, fată de cele mai sus arătate, solicitarea reclamantului de plată a despăgubirilor este prematură pentru următoarele considerente:

-nu a fost emisă o decizie a Comisiei Centrale reprezentând titlu de despăgubire acordată reclamantului

-nu a fost făcută opțiunea potrivit Cap. V1 Titlul VII din Legea nr.247/2005, de către reclamant

De observat faptul că, potrivit art. III din O.U.G. nr. 62/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 117/2012, emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII din Legea nr. 247/2005 este suspendată de asemenea până la data de 15.05.2013.

Astfel, în contextul în care emiterea titlului de plată și/sau conversie a fost suspendată pe perioada amintită, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu ar putea acționa în afara cadrului legal mai sus menționat, motiv pentru care înțelegem să invocăm și prematuritatea cererii de chemare în judecată a reclamantului prin prisma dispozițiilor legale anterior menționate.

III. Cât privește solicitarea reclamantului privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata de penalități de 500 RON pe zi de întârziere, învederează următoarele aspecte:

În conformitate cu prevederile potrivit art.8 alin. 1 din Legea nr.554/2004 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.262/2007 (Legea contenciosului administrativ), persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin A lit.h, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și eventual reparații pentru daune morale... De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cererii, precum și prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea dreptului sau interesului legitim.

Totodată, face precizarea că, potrivit dreptului civil, daunele cominatorii se aplică numai atunci când este vorba de asigurarea executării obligațiilor de a face și de a nu face.

Astfel, apreciază că, în cauza dedusă judecății, nu poate fi vorba de refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, întrucât dosarul reclamantului trebuie să parcurgă procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Învederăm faptul că solicitarea de plată a penalităților în cuantum de 500 lei/zi de întârziere este neîntemeiată, întrucât nu se poate reține reaua credință sau culpa Comisiei.

Într-adevăr, prin art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004 se prevede că "soluțiile prevăzute la alin.1 și alin A lit.b și c pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere".

Dar, art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 face trimitere la art.8 alin.1 din aceeași lege care face referire la nesoluționarea în termen și refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, ceea ce nu se poate invoca în cauza de față.

De asemenea, din formularea art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004 se deduce faptul că, pentru acordarea de penalități trebuiesc îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Reclamantul solicită aceste despăgubiri fără a face dovezile cerute de lege (vinovăție, fapta, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu).

În același context, supune atenției și dispozițiile art.580 ind. 2 și art.580 ind. 3 din Codul de Procedură Civilă.

Prin urmare, raportat la textele legale mai sus menționate, învederează faptul că obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata de penalități de 500 RON pe zi de întârziere este neîntemeiată.

În drept, Legea nr. 10/2001 republicată, Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formula întâmpinare, invocând excepția prematurității cererii introductive de instanță:

În cuprinsul art. 13 alin.1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă (...), se constituie (...) C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții:

5)verificarea raportului de evaluare de către Secretariatul CCSD - alături de documentația aferentă dosarului de despăgubire - pentru a se constata dacă, ulterior transmiterii raportului de evaluare persoanei îndreptățite, aceasta a formulat obiecțiuni față de acesta, caz în care urmează a se respecta procedura soluționării contestației la raportul de evaluare, astfel cum este prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare;

6)verificarea raportului de evaluare de către Secretariatul CCSD sub aspectul respectării Standardelor Internaționale de Evaluare, de către evaluatorul desemnat a întocmi lucrarea de specialitate;

Învederează dispozițiile art.2 alin. 1 lit. e Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care prevăd că: „stabilirea valorii de piață se face în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare"

Standardele Internaționale de Evaluare sunt standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare (IVSC - International Valuation Standards Committee) (a se vedea în acest sens art. 2 alin. 1 lit e Titlul VII din Legea nr. 247/2005). Totodată, în confomitate cu art.3, lit.d Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modifcările și completările ulterioare, evaluator este persoana fizică sau juridică cu experiență semnificativă în domeniu, competență în evaluare pe piața proprietăților imobiliare, care cunoaște, înțelege și poate pune în aplicare în mod corect acele metode și tehnici recunoscute care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile în conformitate cu Standardele Internationale de Evaluare, și care este membru al unei asociații naționale profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de utilitate publică având calitatea de evaluator independent.

Potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare ediția a opta - IVS 1, pct. 5.1.4 la întocmirea lucrării de specialitate „evaluatorul va prezenta informații suficiente pentru a permite celor care citesc și se bazează pe raportul de evaluare să înțeleagă informațiile din acesta, raționamentul, analizele și concluziile" și de asemenea „orice raport de evaluare trebuie să includă o descriere a informațiilor și datelor analizate, a analizelor de piață efectuate, a abordărilor și procedurilor de evaluare aplicate, ca și raționamentul care susține analizele, opiniile și concluziile din raport."

1) supunerea raportului de evaluare atenției Comisiei Centrale, în ședința acesteia, în vederea aprobării și emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Raportul de evaluare in privința dosarului de despăgubire_/CC, a fost aprobat in ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 26.05.2011, reținându-se insă, printr-o eroare materială, in mod greșit cuantumul despăgubirilor încasate la data preluării.

Astfel, dosarul nr._/CC a fost reintrodus pe agenda de lucru a a pârâtei, anterior intrării in vigoare a Legii nr. 117/2012.

Solicită să se aibă în vedere aspectele anterior menționate (referitoare la complexitatea etapei evaluării, a cărei parcurgere, în totalitate, presupune inevitabil și un interval de timp corespunzător - interval pe care Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor l-a parcurs fără întârzieri nejustificate, în ceea ce privește dosarul reclamantului).

De altfel, procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este o procedură specială, căreia nu îi sunt aplicabile termenele și condițiile procedurale generale din legea contenciosului administrativ. Mai mult, prin raportare la natura evident complexă a procedurii stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv de către stat, în situația concretă a dosarului reclamantului nu s-a depășit un termen rezonabil de soluționare a acestuia.

Astfel, după finalizarea etapei evaluării, dosarul a fost introdus pe mapa de lucru a Comisiei Centrale, în ședința acesteia din data de 09.03.2012, fiind supus atenției sus numitei comisii, potrivit pct. 16.14 din HG nr. 1095/2005.

Subliniază de asemenea faptul că, în data de 09.03.2012, când au fost convocați membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea participării la lucrările ședinței comisiei, s-a constatat de către membrii prezenți la ședință și s-a consemnat în procesul-verbal încheiat faptul că nu s-a întrunit cvorumul cerut de lege, respectiv de art. 14 alin. (2), teza a II-a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit căruia „C. Centrală va lucra în ședință în prezența a minim 7 membri și va decide cu majoritatea de voturi a celor prezenți".

Nu în ultimul rând, verificarea raportului de evaluare de către personalul specializat al autorității nu conduce la aprobarea acestuia de către C. Centrală pentru Stabilirea, deoarece autoritatea nu se pronunță cu privire la valoarea stabilită prin raport, ci doar atestă faptul că evaluatorul a respectat Standardele Internaționale de Evaluare.

Potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, valoarea de piață se definește ca fiind „suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat la data evaluării, între un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție nepărtinitoare, după un marketing adecvat și în care părțile au acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere."

Definiția valorii de piață se aplică în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare-IVS-2011, care prevăd că ,, valoarea să fie specifică unui moment, unei anumite date. Deoarece piețele și condițiile de piață se pot modifica, valoarea estimată poate să fie incorectă sau nepotrivită pentru o altă dată. Mărimea valorii va reflecta starea și circumstanțele pieței curente, așa cum sunt ele la data efectivă a evaluării și nu la o dată anterioară sau la o dată viitoare..."

Așadar, dat fiind aspectele mai sus precizate, rezultă fără putință de tăgadă că raportul de evaluare întocmit în această speță la nivelul anului 2011, poate să nu mai reflecte valoarea de piață la această dată a imobilului evaluat, fapt pentru care este necesar, fie să se solicite opinia unui evaluator cu privire la valabilitatea valorii de piață opinate inițial, fie să se efectueze un nou raport de evaluare care să stabilească o nouă valoare de piață cât mai apropiată de data la care urmează a se acorda despăgubirile.

Or printr-o eventuală obligația ce ar putea fi stabilită de instanța de fond în sarcina Comisiei Centrale, învederează că toate aceste prevederi legale vor fi eludate.

Referitor la obligarea la emiterea titlului de despăgubire face următoarele precizări:

Din suma rezultată în urma întocmirii raportului de evaluare trebuiesc scăzute despăgubirile actualizate, încasate la data deposedării abuzive.

În acest sens învederează prevederile art.11 alin.7 din Legea nr.10/2001 "în situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4) valoarea măsurilor reparatorii in echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobilul expropriat - teren și construcții - care nu se poate restitui în natură, stabilită potrivit alin. (5) și (6). "

Referitor la etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, menționează că în prezent această etapă este suspendată, în condițiile O.U.G.nr.4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

În privința termenului de suspendare prevăzut de O.U.G. nr.4/2012, învederează că suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii CEDO din cauza -pilot M. A. și alții împotriva României și a fost determinată și de imposibilitatea corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reforma legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.

Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se va emite titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri.

În privința resurselor financiare, respectiv cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru plata despăgubirilor nu mai există în prezent, după cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G.nr.4/2012.

Astfel, Fondul Proprietatea s-a epuizat în proporție de peste 99%, iar, plata în numerar a fost sistată timp de 2 ani datorită lipsei fondurilor necesare în acest sens. în aceste condiții, emiterea titlurilor de despăgubire nu ar avea o acoperire, fiind necesară găsirea altor resurse financiare aferente plății acestor despăgubiri.

Pentru plata despăgubirilor în numerar, ca urmare a suspendării plății timp de 2 ani prin O.U.G.nr.62/2010, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că emiterea titlurilor de plată apare ca prematură, până la expirarea acestui termen, astfel că, pentru identitate de rațiune această soluție poate fi aplicată și în spețe de genul celei deduse judecății în prezenta cauză, pentru emiterea titlului de despăgubire ca urmare a adoptării O.U.G.nr.4/2012.

Pe de altă parte, prin hotărârea pronunțată în cauza - pilot M. A. împotriva României s-a recomandat o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirilor acordate efectiv, cât și a mecanismului de acordare a acestora, pentru a ajunge la situația în care legislația internă să reglementeze o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită. Așa cum rezultă și nota de fundamentare a O.U.G.nr.4/2012, în intervalul de timp de 6 luni, interval prelungit prin Legea nr.117/2012, până la data de 15.05.2013, urmează a fi adoptat un act normativ, ceea ce justifică, încă o dată, oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor.

Astfel, noul act normativ trebuie să se întemeieze pe o imagine de ansamblu a numărului de persoane cărora trebuie să le fie plătite despăgubiri, persoane aflate în aceeași situație, asupra posibilelor resurse existente și a cuantumului acestor despăgubiri posibil a fi achitate în mod real, așa cum recomandă hotărârea CEDO amintită.

În aceste condiții, apreciază că nu este posibilă stabilirea îndeplinirii obligației privind emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire pentru 6 luni, întrucât, așa cum a arătat, intenția legiuitorului a fost de a opri aceste proceduri până la reformarea legislației în domeniu.

Totodată, prin instituirea acestui termen de 6 luni, obligațiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, în toate ipotezele și implicit dreptul afirmat de reclamant, ca si condiție de exercitare a acțiunii civile, sunt afectate de un termen suspensiv în curs de desfășurare. Or, atât sub imperiul vechiului cod civil, cât și potrivit noului cod civil, creditorul-titular al unui drept afectat de un termen suspensiv nu poate cere realizarea dreptului, respectiv executarea obligației corelative acestui drept, înainte de împlinirea termenului.

De observat că, în Monitorul Oficial nr.456/06.07.2012, a fost publicată Legea nr.117/2012 privind aprobarea OUG nr.4/2012 și OUG nr.62/2010, potrivit căreia termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15.05.2013.

În aceste condiții consideră că acțiunea formulată de reclamant este prematur formulată.

II. Cât privește solicitarea reclamantului privind obligarea Comisiei Centrale la plata de penalități de 500 RON pe zi de întârziere, învederează următoarele aspecte:

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cererii, precum și prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea dreptului sau interesului legitim.

Totodată, face precizarea că, potrivit dreptului civil, daunele cominatorii se aplică numai atunci când este vorba de asigurarea executării obligațiilor de a face și de a nu face.

Învederează faptul că, solicitarea de plată a penalităților în cuantum de 500 lei/zi de întârziere este neîntemeiată, întrucât nu se poate reține reaua credință sau culpa Comisiei.

Într-adevăr, prin art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004 se prevede că "soluțiile prevăzute la alin.1 și alin.4 lit.b și c pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere".

De asemenea, din formularea art.18 alin.5 din Legea nr.554/2004 se deduce faptul că, pentru acordarea de penalități trebuiesc îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Reclamantul solicită aceste despăgubiri fără a face dovezile cerute de lege (vinovăție, fapta, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu).

În același context, supune atenției și dispozițiile art.5802 și art.5803 din Codul de Procedură Civilă.

Prin urmare, raportat la textele legale mai sus menționate, învederează faptul că obligarea Comisiei Centrale la plata de penalități de 500 RON pe zi de întârziere este neîntemeiată.

În drept: Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr. 247/2005, H.G nr. 1095/2005, O.U.G. nr. 81/2007, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G nr. 4/2012, Legea nr. 117/2012, art. 115-118 din Codul de procedură civilă.

Din dispoziția instanței a fost atașată în fotocopie documentația administrativă privind imobilul notificat.

Prin sentința nr. 6729/26.11.2012, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sect.1, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A respins excepția prematurității ca neîntemeiată.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I. T. M. în contradictoriu cu pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A obligat pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să efectueze demersurile legale pentru emiterea deciziei privind titlul de despăgubire în favoarea reclamantului.

A respins cererea privind daunele cominatorii ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Curtea a constatat că prin dispoziția nr. 1012/03.4.2009 emisă de Primăria Mun. Focșani a fost propusă acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din casă de locuit, beci, magazie, șopron și wc, precum și din terenul aferent în suprafață de 197 m.p. situat în Mun. Focșani, .. 43, întrucât imobilul a fost integral demolat, iar terenul este în prezent afectat de blocurile de locuințe nr. 23 și 25 pe aceeași stradă, spațiu verde, trotuar și carosabil, către O. C. și Krasovschi F., în calitate de persoane îndreptățite.

Ulterior prin contractul de cesiune de drepturi nr.2122/10.06.2011 reclamantul a cumpărat drepturile litigioase si nelitigioase de la numiții KRASOVSCHI F. si O. C. in legătura cu Dispoziția nr.1012/03.04.2009 data de P.M.Focsani, materializata in dosarul nr._/CC al ANRP.

Cu toate că acesta din urmă a efectuat demersuri pentru a fi soluționat dosarul mai sus menționat, fiind efectuat si un raport de evaluare, nici pina in prezent nu a fost soluționat dosarul prin emiterea deciziei pentru stabilirea despăgubirilor.

Astfel, dosarul nr._/CC a fost reintrodus pe agenda de lucru a pârâtei CCSD, anterior intrării in vigoare a Legii nr. 117/2012, în data de 09.03.2012, fiind supus atenției sus numitei comisii, potrivit pct. 16.14 din HG nr. 1095/2005.

În data de 09.03.2012, când au fost convocați membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea participării la lucrările ședinței comisiei, s-a constatat de către membrii prezenți la ședință și s-a consemnat în procesul-verbal încheiat faptul că nu s-a întrunit cvorumul cerut de lege, respectiv de art. 14 alin. (2), teza a II-a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit căruia „C. Centrală va lucra în ședință în prezența a minim 7 membri și va decide cu majoritatea de voturi a celor prezenți".

Cu privire la excepția prematurității invocată în prezenta cauză, Curtea a constatat că este neîntemeiată având în vedere că prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat obligarea la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, iar nu și emiterea titlului de plată, respectiv efectuarea plății acestora în numerar sau prin conversia acestora în acțiuni, conform unui titlu de conversie, astfel încât susținerile pârâtelor cu privire la aceste împrejurări nu poate fi reținute.

De asemenea excepția prematurității a fost respinsă și din perspectiva invocării actelor normative care au condus la suspendarea continuării acestor proceduri administrative, începând cu OUG nr. 4/2012, având în vedere că această suspendare vizează exclusiv documentația administrativă înregistrată ulterior intrării în vigoare a acestor dispoziții de suspendare, iar nu și în cazul reclamantului.

Pe de altă parte cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată cu privire la pârâta ANRP, Curtea a reținut că este întemeiată, având în vedere împrejurarea că față de obiectul acțiunii și procedura administrativă prevăzută de art. 16 și urm. din Titlul VII din legea nr. 247/2005-în privința competențelor legale ale pârâtei ANRP vizând emiterea deciziei privind titlul de despăgubire- nu există o identitate între persoana acestei pârâte și persoana căreia potrivit acestor din urmă dispoziții legale revine competența emiterii unei asemenea decizii.

Asupra fondului cauzei vizând pârâta CCSD, Curtea a constatat însă că refuzul acesteia de a continua procedura administrativă în sensul aprobării raportului de evaluare a imobilului ce a făcut obiectul notificării emisă în temeiul dispozițiilor legii nr. 10/2001 și de a emite în consecință, corespunzător acestei valori, decizia privind titlul de despăgubire, este unul nejustificat și emis cu exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i și n din legea nr. 554/2004.

Astfel din documentația administrativă atașată dosarului cauzei Curtea a constatat că raportul de evaluare a imobilului care face obiectul notificării a fost efectuat la data de 11.05.2011, astfel încât prelungirea nejustificată de aprobare a acestuia în sensul atestării utilizării Standardelor Internaționale de Evaluare, motivat de imposibilitatea întrunirii cvorumului nu poate fi reținută, motivul fiind imputabil exclusiv pârâtei, iar nu reclamantului, fiind vorba despre impedimente de natură organizatorică independente de legalitatea documentației administrative sau de voința reclamantului.

Pe de altă parte împrejurarea că persoanele care au formulat notificarea în temeiul legii nr. 10/2001 ar fi beneficiat de anumite despăgubiri în temeiul disp. legii nr. 112/1995, care urmează potrivit art. 17 din legea nr. 10/2001 să fie deduse din cuantumul valorii rezultată din raportul de evaluare, nu poate constitui un motiv de refuz de continuare a procedurii administrative având în vedere că pârâta are posibilitatea de a dispune expertului în cauză să stabilească această valoare în funcție de datele dosarului administrativ, la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, considerente care coroborate conduc la admiterea în parte a acțiunii în sensul obligării pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să efectueze demersurile legale pentru emiterea deciziei privind titlul de despăgubire în favoarea reclamantului.

Solicitarea privind acordarea daunelor cominatorii a fost respinsă având în vedere că reclamantul are la dispoziție procedura prevăzută de art. 24-25 din legea nr. 554/2004 pentru realizarea executării titlului executoriu, ulterior rămânerii irevocabile a acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, actuală C. Națională pentru Compensarea Imobilelor solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C.proc.civ.

Dosarul nr._, având ca obiect recursul declarat de pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost înaintat, la data de 21.12.2012, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013, dosarul a fost transmis Curții de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal.

Primindu-se dosarul la Curtea de Apel București, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ 2011*

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă arată că instanța de fond în mod greșit a reținut un refuz nejustificat de a continua și finaliza procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt parcurse mai multe etape:

- etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor către Secretariatul Comisiei Centrale;

- etapa analizării dosarelor către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării;

- etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de pct. 26 din OUG nr. 81/2007, prin care este introdus în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Cap. V¹, Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.

În ceea ce privește dosarul de despăgubiri al reclamantului, arată că acesta a parcurs atât etapa transmiterii și înregistrării prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, precum și etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului solicitat a fi restituit, precum și etapa evaluării imobilului ce formează obiectul dosarului de despăgubiri nr._/CC înregistrat la Secretariatul CCSD, dosar ce a fost constituit de către Primăria mun. Focșani.

Referitor la etapa evaluării, aceasta este condiționată de expirarea perioadei de suspendare prevăzute de O.U.G. nr. 4/2012 modificată și completată prin Legea nr. 117/2012, precum și de respectarea principiului ordinii de înregistrare a dosarelor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Deciziei nr._/14.11.2012.

Referitor la etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, arată că această etapă este suspendată, în condițiile OUG nr. 4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Mai arată că în mod netemeinic și nelegal a fost obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire la expirarea termenului prevăzut de OUG nr. 4/2012. În temeiul acestor dispoziții legale sunt încheiate contracte de prestări servicii cu societățile de evaluatori sau evaluatorii, precum și anexe ale acestor contracte, anexe în care este indicat termenul de executare a evaluării care este de 20 de zile, cu mențiunea că termenul indicat se calculează de la data primirii dosarelor.

Dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. e) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, prevăd că: „stabilirea valorii de piață se face în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare”.

Procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este o procedură specială, căreia nu îi sunt aplicabile termenele și condițiile procedurale generale din legea contenciosului administrativ. Mai mult, prin raportare la natura evident complexă a procedurii stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv de către stat, în situația concretă a dosarului reclamantului nu s-a depășit un termen rezonabil de soluționare a acestuia.

În cauză, în baza art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, calitatea procesuală pasivă s-a transmis în favoarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, această instituție preluând atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus note de ședință prin care a invocat excepția prematurității acțiunii, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, Curtea o va respinge, constatând că este necesar ca dreptul subiectiv pretins să fie actual la momentul declanșării acțiunii, neprezentând relevanță, sub acest aspect, o modificare legislativă ulterioară.

În ceea ce privește recursul declarat de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (actuala C. Națională pentru Compensarea Imobilelor):

Prin dispoziția nr. 1012/3.04.2009, emisă de Primarul Municipiului Focșani s-a propus acordarea de despăgubiri persoanelor îndreptățite, O. C. și Krasovschi F., pentru imobilul compus din casă de locuit, beci, magazie, șopron și wc, precum și din terenul aferent în suprafață de 197 m.p. situat în Mun. Focșani, .. 43.

Dispoziția sus-menționată a fost transmisă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, formându-se dosarul nr._/CC.

Prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 2122/10.06.2011 de B.N.P. Asociați I. C. și I. B. C., reclamantul I. T. M., în calitate de cesionar, a cumpărat drepturile litigioase si nelitigioase de la cedenții Krasovschi F. și O. C., stabilite în favoarea acestora în baza Legii nr. 10/2001, privind părțile ce le revin din dosarul de despăgubire înregistrat la A.N.R.P. sub nr._/CC.

Prin hotărârea – pilot din 12 octombrie 2010, în cauza M. A. și alții împotriva României (Cererile nr. 30.767/05 și 33.800/06), instanța de contencios european a apreciat, având în vedere acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de despăgubire, ce persistă după adoptarea hotărârilor V., Faimblat și Katz, că este imperativ ca statul să ia de urgență măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză.

Curtea Europeană a considerat că, deși, în principiu, nu îi revine sarcina de a defini remediile adecvate pentru ca statul pârât să se poată achita de obligațiile sale decurgând din art. 46 din Convenție, pentru a acorda sprijinul pe care îl solicită statul pârât, ea trebuie să sugereze, cu titlu pur orientativ, tipul de măsuri pe care statul român le-ar putea lua pentru a pune capăt situației structurale constatate.

Astfel, Curtea Europeană a constatat că, așa cum a arătat deja în hotărârea V., statul pârât trebuie, înainte de toate, să înlăture orice obstacol din calea exercitării efective a dreptului numeroaselor persoane afectate de situația considerată de Curte a fi contrară Convenției, sau, în caz contrar, să ofere un remediu adecvat (a se vedea, mutatis mutandis, Yuriy Nikolayevich I.). De asemenea, statul pârât trebuie să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor din cauza M. A. și alții împotriva României, ținând cont de principiile enunțate în jurisprudența Curții cu privire la aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (paragrafele 162-177 din hotărâre). Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, a apreciat Curtea, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză.

A constatat că punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne. Prin urmare, Curtea a apreciat că statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare (paragrafele 169-177 din hotărâre).

Curtea a luat act de propunerea avansată de Guvern în planul său de acțiune ce vizează stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative, apreciind că o astfel de măsură, cu condiția să fie realistă și dublată de un control jurisdicțional efectiv, ar putea avea un impact pozitiv asupra eficienței mecanismului de despăgubire.

În același timp, Curtea Europeană a apreciat că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de Convenție și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, a mai reținut Curtea Europeană, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.

S-a mai arătat în hotărârea-pilot că, ținând cont de numărul mare de persoane vizate și de consecințele importante ale unui astfel de dispozitiv, al cărui impact asupra întregii țări este considerabil, autoritățile naționale rămân suverane pentru a alege, sub controlul Comitetului Miniștrilor, măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor constatate de Curte.

Ulterior pronunțării acestei hotărâri, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Prin această lege, a fost constituită C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.

Conform art. 21 alin. (5) din acest act normativ, astfel cum s-a menționat anterior, Secretariatul Comisiei Naționale procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii iar potrivit art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, „ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alineatului (6).”

Art. 21 alin. (9) din același act normativ prevede că „în cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.”

Articolele 33-35 din lege stabilesc termene pentru etapele administrative, prevăzând și procedura controlului jurisdicțional al actelor emise în urma parcurgerii acestor etape.

Astfel, conform art. 34: „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.”

În conformitate cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi (…).”

Prin urmare, luându-se în considerare măsurile orientative menționate în hotărârea-pilot, Statul Român a procedat la refacerea totală a legislației, stabilind, prin Legea nr. 165/2013, reguli de procedură clare și simplificate, termene imperative pentru toate etapele administrative și un control jurisdicțional efectiv.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

În consecință, Curtea reține că aceste dispoziții se aplică și cererii formulate de către reclamant, în cauza aflată pe rolul său.

Ca atare, în urma modificărilor legislative sus-menționate, acestei cereri nu îi mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, soluționarea sa nemaiputând urma etapele administrative prevăzute de acest act normativ, pentru a se putea dispune obligarea Comisiei să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, astfel cum a solicitat reclamantul, ci etapele stabilite prin Legea nr. 165/2013.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În majoritate:

Respinge excepția de prematuritate.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr. 6729/26.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - SCAF, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. T. M..

Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea în contradictoriu cu CNCI, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.10.2013.

JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. P. R. I. C.

GREFIER

I. S.

Red./tehn. C.R.I.

2 ex./2013

Cu opinie separată a domnului judecător A. J., în sensul:

Respinge excepția prematurității ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței civile nr. 6729/26.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - SCAF, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. T. M...

Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea și obligă C.N.C.I. să evalueze despăgubirile și să emită decizia de compensare în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 165/2013, cu considerarea ca îndeplinită a etapei verificării legalității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.10.2013..

PREȘEDINTE,

A. J.

Dosar nr._

Opinie separata

Apreciez ca solutia care se impunea a fi pronuntata in cauza era aceea de respingere a exceptiei prematuritatii ca neintemeiata si de admitere a recursului, de modificare a sentintei recurente in sensul obligarii Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor la evaluarea despagubirilor si la emiterea deciziei de compensare pana la expirarea termenului prevazut de Legea nr.165/2013, dupa procedura prevazuta de aceasta lege, cu considerarea ca indeplinita a etapei verificarii legalitatii dosarului.

Pentru urmatoarele argumente:

A. In ceea ce priveste exceptia prematuritatii actiunii, prin raportare la prevederile OUG nr.4/2012.

Prematuritatea se analizeaza la momentul introducerii actiunii, nefiind posibil ca o actiune introdusa in termen sa devina prematura pe parcursul judecati, cu atat mai mult cu cat cauza prematuritatii este provocata de faptul unilateral al paratului-debitor.

In plus, potrivit art.110, alin.3 C.pr.civila, se pot formula înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligațiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptățite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului.

Or, paguba incercata de reclamant prin asteptarea expirarii termenului de suspendare prevazut de OUG nr.4/2012 ar consta in prelungirea perioadei de timp pana la emiterea titlului de despagubire cu perioada de timp necesara introducerii si solutionarii unei noi actiuni in justitie, in conditiile in care déjà dosarul sau administrativ sta in nelucrare de mai multi ani, ceea ce ar duce in mod evident la incalcarea termenului rezonabil de solutionare a litigiului.

B. In ceea ce priveste exceptia prematuritatii actiunii, prin raportare la prevederile Legii nr.165/2013.

Dupa cum s-a aratat mai sus, acest act normativ a aparut pe parcursul procesului, astfel incat el nu poate influenta „ de plano” analiza prematuritatii prin raportare la data introducerii actiunii.

C.In ceea ce priveste fondul cauzei

I.C. legal general

1.Legea nr. 18/1991 le-a recunoscut fostilor proprietari si mostenitorilor acestora dreptul la restituirea partiala a terenurilor agricole. Cea mai importanta modificare a acestei legi a fost introdusa prin Legea nr. 1/2000 care a crescut suprafata de teren ce putea fi restituita pana la 50 de hectare de persoana pentru terenurile arabile si pana la 100 de hectare de persoana pentru pasuni. In lipsa restituirii, beneficiarii aveau dreptul la despagubire.

2.In ceea ce priveste imobilele nationalizate, in lipsa unei legislatii speciale care sa defineasca regimul juridic al acestor bunuri, instantele s-au considerat, ., competente sa analizeze problema legalitatii actelor de nationalizare si sa dispuna, in cazul in care constata ilegalitatea lor, restituirea bunurilor in discutie.

3.. Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, a permis vanzarea acestor imobile catre chiriasi. Restituirea lor catre fostii proprietari sau catre mostenitorii acestora nu era posibila decat daca locuiau acolo in calitate de chiriasi sau daca aceste locuinte erau libere. In lipsa restituirii, fostii proprietari puteau solicita o despagubire care era plafonata.

4.In ceea ce priveste imobilele care apartinusera organizatiilor minoritatilor nationale si cultelor religioase, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din Romania si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania prevedeau restituirea lor sau, in caz contrar, acordarea unei reparatii.

5.Legea nr. 10/2001 a consfintit principiul restituirii imobilelor in discutie. In cazul in care restituirea nu mai era posibila, fostii proprietari sau mostenitorii lor puteau solicita o reparatie neplafonata.

6.Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede ca imobilele vandute in baza Legii nr. 112/1995 nu mai pot face obiectul unei restituiri, ci numai al altor masuri de reparatie. Posibilitatea de a alege intre actiunea in revendicare si procedura speciala de restituire prevazuta de Legea nr. 10/2001 a fost eliminata in favoarea acestei din urma proceduri.

7.Pe langa bunurile vizate de prevederile legislative mentionate mai sus, statul se obliga sa ii despagubeasca pe fostii proprietari sau pe mostenitorii lor care au pierdut imobile, terenuri ori recolte abandonate pe anumite teritorii in urma modificarilor granitelor survenite inainte si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prevazuta de legile nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de P. intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 si nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Iugoslavia, incheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, si a Conventiei dintre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor situate in zona de frontiera, semnat la Belgrad la 5 iulie 1924 si coordonata de ANRP, procedura administrativa de despagubire pentru aceste bunuri este diferita de cea prevazuta pentru bunurile imobile nationalizate, iar fondurile necesare provin de la bugetul de stat.

II. Procedura prevazuta de Legea nr. 247/2005 pentru stabilirea cuantumului despagubirilor

8.Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile justitiei si proprietatii a modificat substantial legile anterioare referitoare la despagubiri, stabilind in mod special o procedura administrativa unificata pentru cererile referitoare la bunuri ce intra sub incidenta legilor nr. 1/2000 si nr. 10/2000 si a ordonantelor de urgenta ale Guvernului nr. 83/1999 si nr. 94/2000.

9.Aceasta prevede ca, in lipsa restituirii, beneficiarii masurilor de reparatie pot alege intre compensarea creantei lor prin bunuri si servicii si plata unei despagubiri calculate conform "practicii si standardelor interne si internationale in materie de despagubire pentru imobile si case preluate abuziv de catre stat".

10.Rolul principal in punerea in aplicare a acestei legi a fost incredintat celor doua structuri nou-infiintate: C. Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor (C. Centrala) si A. N. pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).

11.Au fost acordate noi termene pentru introducerea cererilor de restituire sau de despagubire, si anume 60 de zile pentru terenurile agricole si 6 luni pentru bunurile imobile care au apartinut cultelor religioase si organizatiilor minoritatilor nationale.

12.Deciziile autoritatilor locale prin care se acorda sau se propune acordarea de despagubiri trebuie sa faca obiectul unui control al legalitatii din partea prefectului, care este insarcinat apoi cu transmiterea lor catre C. Centrala.

13.Prevederile ce reglementeaza controlul legalitatii au fost precizate prin Hotararea Guvernului nr. 128/2008. Potrivit acestor prevederi, daca prefectul considera ca decizia primarului sau a celorlalte autoritati administrative locale este ilegala, o poate contesta pe calea contenciosului administrativ in termen de un an de la data deciziei.

14.La primirea dosarului, C. Centrala trebuie sa verifice legalitatea refuzului de restituire a bunului imobil, apoi sa transmita dosarul la "evaluatori agreati" pentru ca acestia sa stabileasca cuantumul despagubirii. Pe baza raportului de evaluare, C. Centrala elibereaza un "titlu de despagubire" sau trimite dosarul la autoritatile locale pentru reexaminare.

15.Legea nr. 247/2005 nu stabileste nici termenele, nici ordinea in care C. Centrala trebuie sa examineze dosarele. La data de 28 februarie 2006, C. Centrala a hotarat ca ordinea de analizare a dosarelor sa fie aleatorie. La data de 16 septembrie 2008, aceasta a revenit asupra hotararii sale si a stabilit ca dosarele trebuie examinate in ordinea inregistrarii lor.

16.Prin OUG nr.4/13.03.2012, procedura emiterii titlurilor de despagubire a fost suspendata pe o perioada de 6 luni, in vederea consolidarii cadrului normativ.

17.Prin Legea nr.117/2012, suspendarea emiterii titlurilor de despagubire a fost prelungita pana in data de 15.05.2013, in vederea reglementarii unei proceduri care sa duca la o despagubire certa, sigura si posibil a fi platita.

III. Prin Legea nr. 247/2005, s-a introdus un mecanism si pentru plata despagubirilor, acesta fiind nerelevant in speta, avand in vedere ca nu a fost depasita prima etapa, a stabilirii cuantumului despagubirilor.

IV.Procedura prevazuta de Legea nr.165/17.05.2013 pentru stabilirea cuantumului despagubirilor.

18.Legea nr. 165/2013 pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, a stabilit o noua procedura administrativa unificata pentru cererile referitoare la bunuri ce intra sub incidenta legilor nr. 1/2000 si nr. 10/2001 si a ordonantelor de urgenta ale Guvernului nr. 83/1999 si nr. 94/2000.

19.Noua lege, aplicabila in prezent, recunoaste prioritatea principiului restituirii in natura a imobilelor si, in subsidiar, in masura in care restituirea in natura nu este posibila, dreptul la masuri reparatorii constand in compensarea in puncte valorificabile potrivit unei proceduri speciale.

20.In vederea punerii in aplicare a acestei legi, a fost infiintat un nou organism, C. N. pentru Compensarea Imobilelor care a preluat atributiile fostei Comsii Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor.

21.Se mentine obligatia autoritatilor locale de a transmite deciziile prin care se acorda sau se propune acordarea de despagubiri catre Secretariatul Comisiei Nationale.

22.Secretariatul Comisiei Nationale, in baza documentelor transmise de autoritatile locale, procedeaza la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existentei dreptului persoanei care se considera indreptatita la masuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Nationale poate solicita documente in completare entitatilor investite de lege, titularilor dosarelor si oricaror altor institutii care ar putea detine documente relevante.

23.Ulterior verificarii legalitatii deciziei, se face evalaarea imobilului ce face obiectul deciziei, prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrarii in vigoare a prezentei legi de catre Secretariatul Comisiei Nationale si se exprima in puncte. Un punct are valoarea de un leu.

24.Ulterior verificarii si evaluarii, la propunerea Secretariatului Comisiei Nationale, C. N. valideaza sau invalideaza decizia entitatii investite de lege si, dupa caz, aproba punctajul stabilit.

25.In cazul validarii deciziei entitatii investite de lege, C. N. emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat in mod abuziv.

26.Decizia de compensare emisa de C. N. se comunica persoanelor indreptatite, in termen de 45 de zile de la data emiterii, iar Decizia de invalidare emisa de C. N. se motiveaza si se comunica atat titularilor, cat si entitatilor investite de lege, in termen de 60 de zile de la data emiterii.

27.Noua lege instituie un termen maxim pentru solutionarea dosarelor deja inregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, de 60 de luni de la data intrarii in vigoare a legii, cu exceptia dosarelor de fond funciar, care vor fi solutionate in termen de 36 de luni.

28. Deciziile emise in cadrul procedurii pot fi atacate de persoana care se considera indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul entitatii, in termen de 30 de zile de la data comunicarii.

29.Dispozitiile noii legi se aplica si proceselor aflate in curs la data intrarii ei in vigoare, indiferent de stadiul procesual al acestora.

V.Consideratii cu privire la cadrul general de mai sus.

30.Toate legile in baza carora au fost emise de catre autoritatile locale decizii administrative prin care se acorda sau se propune acordarea de despagubiri prevedeau expres ca autoritatile trebuie sa stabileasca identitatea imobilului a carui restituire se solicita, sa verifice daca solicitantul sau autorii sai au fost proprietarii imobilului a carui restituire se solicita, ceea ce implica atat verificarea actelor de proprietate, cat si dovedirea calitatii de mostenitor, daca imobilul a fost preluat abuziv de stat si daca imobilul putea fi restituit in natura sau nu, caz in care se stabilea dreptul la despagubiri prin echivalent.

31.De asemenea, toate legile de mai sus ofereau posibilitatea contestarii legalitatii deciziilor administrative in instanta, de catre persoanele nemultumite, inclusiv posibilitatea exercitarii unui control al legalitatii din partea prefectului, stabilindu-se termene precise pentru exercitarea actiunilor in justitie.

31.Ca atare, odata cu expirarea acestor termene sau odata cu solutionarea irevocabila a litigiilor in instanta, respectivele decizii sau hotararile judecatoresti deveneau irevocabile, ridicandu-se problema efectelor pe care acestea le produc.

32.In ceea ce priveste deciziile administrative definitive prin care se recunoaste dreptul la despagubiri, fara a se preciza in concret cuantumul despagubirilor, trebuie analizat daca ele au constitut drepturi in favoarea destinatarilor, mai precis daca aceste decizii reprezinta un bun aflat in patrimoniul acestora in sensul art.1 din Protocolul aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

33.In ceea ce priveste deciziile autoritatilor administrative locale de admitere a unei cereri de restituire sau de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca acestea au dat nastere la drepturi patrimoniale pentru persoana indreptatita si ca, prin urmare, ele nu puteau fi revocate sau anulate de autoritatea administrativa locala ori de C. Centrala (deciziile nr. 6.723 din 17 octombrie 2007 si nr. 6.812 din 10 noiembrie 2008 ale Sectiei civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie). Solutia de principiu a Inaltei Curti se aplica pentru identitate de ratiune si in privinta hotararilor comisiilor judetene emise in baza Legii nr.18/1991.

34.In Hotararea Viasu contra Romaniei, paragrafele 59-60, Curtea Europeana a retinut ca o decizie administrativa, emisa in baza Legii nr.1/2000, prin care autoritatile locale recunoscusera in favoarea reclamantului dreptul la despagubiri pentru un teren de 16,63 ha, fara a stabili cuantumul despagubirilor, a dat nastere in patrimoniul reclamantului unui "interes patrimonial" suficient de bine stabilit in dreptul intern, cert, irevocabil si exigibil, care intra in sfera de aplicare a notiunii de bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie. Prin urmare, nerestituirea terenului pana in prezent, in lipsa acordarii oricarei despagubiri, constituie o ingerinta in dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale.

35.Aceasta jurisprudenta este reiterata si confirmata in Hotararea pilot M. A. contra Romaniei, paragraful 108, Curtea reamintind „in mod special faptul ca, in cauza Viasu (hotararea mentionata mai sus, §§ 59-60), a apreciat ca o decizie administrativa a autoritatii locale competente prin care i se recunoaste partii interesate un drept la reparatie este suficienta pentru a crea un "interes patrimonial" aparat de art. 1 din Protocolul nr. 1 si ca, prin urmare, neexecutarea unei astfel de decizii constituie o ingerinta in sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol (a se vedea si M. si G. R. impotriva Romaniei, nr. 15.851/06, §§ 20-22, 27 mai 2010)”.

36.Ca atare, fiind protejata de art.1 din Protocolul nr.1, orice interventie ulterioara a Statului asupra unei decizii care constata dreptul la despagubiri va constitui o ingerinta si trebuie analizata din perspectiva aceluiasi articol, trebuind sa indeplineasca cele 3 conditii enumerate constant in jurisprudenta CEDO: ingerinta sa fie prevazuta de o lege clara, precisa si previzibila in ceea ce priveste sensul si aplicarea ei, sa fie justificata de un scop legitim si sa fie proportionala.

37.Prima interventie asupra dreptului la despagubiri consacrat de deciziile administrative s-a facut prin Legea nr.247/2005 care conferea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor dreptul de a verifica legalitatea deciziei, dar numai sub aspectul imposibilitatii restituirii in natura.

In general, asupra acestei interventii nu au existat contestatii din partea beneficiarilor, fiind acceptat ca scopul urmarit de legiuitor, acela de a acorda prioritate restituirii in natura acolo unde ea era posibila (ceea ce, in principiu, ar fi dus la o repunere in situatia anterioara si ar fi raspuns solicitarilor initiale ale persoanelor indreptatite) si de a limita impactul asupra bugetului statului, este unul legitim.

In ceea ce priveste proportionalitatea masurii, in special in ceea ce priveste durata verificarii legalitatii, aceasta urmeaza a fi analizata distinct, prin raportare la stadiul actual al procedurii.

38.A doua interventie asupra dreptului la despagubiri consacrat de deciziile administrative s-a facut prin Legea nr.165/2013 care conferea Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor dreptul de a verifica legalitatea deciziei din punctul de vedere al insesi existentei dreptului persoanei care se considera indreptatita la masuri reparatorii.

Cu alte cuvinte, noua lege inlatura caracterul definitiv al dreptului la despagubiri, transformandu-l dintr-un drept cert, pur si simplu, ., supus unei conditii suspensive, mai exact conditionandu-l de emiterea de catre C. N. a deciziei de validare.

Indeplinind conditia de a fi prevazuta de lege, ingerinta nu indeplineste insa conditia de a fi justificata de un interes public legitim, in conditiile in care Statul nu a justificat in niciun fel necesitatea reanalizarii legalitatii acestor decizii administrative.

O eventuala sustinere in sensul ca un astfel de control ar fi justificat de faptul ca in practica s-a constatat ca exista decizii care au fost emise fara indeplinirea conditiilor legale prevazute de legile de restituire sub imperiul carora au fost elaborate, nu ar putea fi primita, Statul neoferind niciun fel de date statistice care sa confirme o astfel de sustinere (ex.numarul deciziilor anulate in instanta in raport cu numarul total al deciziilor emise). In plus, pana in prezent, Statul nu a avut la dispozitie un cadrul legal care sa ii permita sa verifice legalitatea sub toate aspectele, ci doar in privinta imposibilitatii de restituire in natura, astfel incat eventualele constatari de nelegalitate efectuate pana in prezent, doar in fapt, cu depasirea si in afara oricaror atributii legale, nu ar putea fi primite drept argument.

Adoptarea Legii nr.165/2013 a fost justificata in esenta de Stat prin necesitatea de a urgenta rezolvarea definitiva a problemei restituirilor si de a pune in aplicare Hotararea pilot M. A. contra Romaniei.

Insa hotararea de mai sus nu prevede sub nicio forma repunerea in discutie a unor vechi drepturi la despagubire, ci cuantificarea lor cat mai rapida, urmata de valorificarea drepturilor astfel stabilite, fiind evident ca prelungirea incertitudinii asupra existentei dreptului la despagubiri nu raspunde unei nevoi sociale.

39.In plus, chiar daca s-ar aprecia ca scopul legii ar fi unul legitim, ingerinta prevazuta de Legea nr.165/2013 nu indeplineste, in principiu, nici conditia proportionalitatii intre scopul urmarit si mijloacele utilizate.

Astfel, dupa cum s-a aratat mai sus, reverificarea vizeaza decizii emise cu multi ani in urma (uneori chiar peste 10 ani), tot de catre autoritati legitime ale statului, in urma unor proceduri administrative complexe ce au implicat deja un numar mare de persoane, decizii care au putut parcurge procedura contestarii in instanta de catre persoanele nemultumite si care au fost deja supuse controlului de legalitate de catre prefect.

In plus, noua lege stabileste un termen maxim indelungat, de 60 luni sau 36 de luni, pentru verificarea legalitatii deciziilor, termen care se adauga la cele deja foarte lungi scurse pana in prezent.

Mai mult, Legea nr.165/2013 ignora inclusiv hotararile judecatoresti pronuntate pana la ., prin care s-a recunoscut dreptul la despagubiri (fie ca sunt pronuntate in prima instanta, fie in ultima instanta), prevazand ca si in cazul acestora se va aplica procedura prevazuta de art.21 din lege, procedura care implica inclusiv verificarea integrala a legalitatii deciziilor administrative anterioare.

De asemenea, noua lege nu tine seama de stadiul in care se afla dosarul de despagubiri in fata Comisiei Centrale, la data intrarii ei in vigoare, nerecunoscand niciuna din etapele deja parcurse sub imperiul vechii legi, Legea nr.247/2005, in optica legiuitorului procedura de stabilire a cuantumului despagubirilor fiind reluata de la inceput, integral, mergandu-se chiar pana la punerea in discutie a insasi dreptului de a primi despagubiri.

Or, obligarea fiecarei persoane indreptatite la despagubiri, la suportarea unei noi proceduri administrative cu final incert in special in ceea ce priveste insasi dreptul sau la despagubiri, reprezinta in mod evident o sarcina excesiva si disproportionata.

40.O analiza separata comporta procedura evaluarii despagubirilor.

In lipsa cuantificarii, dreptul la despagubiri nu confera dreptul de a primi o anumita suma determinata, ramanand la latitudinea statului sa aleaga cuantumul final, cu conditia ca el sa fie . cu valoarea bunului.

Ca atare, instituirea unei proceduri de evaluare atat prin Legea nr.247/2005, cat si prin Legea nr.165/2013, nu este de natura sa ridice probleme in raport cu art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO.

Nici chiar faptul ca procedurile de evaluare stabilite de cele doua legi au fost diferite (raport de evaluare la nivelul pietei sau evaluare pe baza de grila notariala) nu ridica probleme, atat timp cat legea noua se aplica doar pentru viitor, adica numai imobilelor care nu au fost evaluate inca.

Probleme apar in situatia imobilelor deja evaluate la nivelul pietei sub imperiul Legii nr.247/2005, imobile ce ar trebui reevaluate sub imperiul Legii nr.165/2013 pe baza grilei notariale fixe.

Mai exact se pune problema daca evaluarea anterioara, neurmata insa de emiterea titlului de despagubire, a generat sau nu pentru beneficiari un drept de despagubire la un cuantum determinat, mai exact o creanta certa si lichida.

Opinam in sensul ca, in principiu, simpla evaluare, neurmata de emiterea titlului de despagubiri nu a generat automat un drept de creanta cert, deoarece potrivit art.16, alin.7 din Legea nr.247/2005, dupa primirea raportului de evaluare, C. Centrala putea dispune reevaluarea, nefiind obligata sa emita imediat titlul de despagubiri.

Cu toate acestea, desi legea nu o prevedea, cum orice drept trebuie exercitat cu buna credinta, in vederea atingerii scopului economico-social pentru care a fost stabilit, dreptul de a dispune reevaluarea nu putea fi exercitat discretionar de C. Centrala, cu unicul scop de a tergiversa emiterea titlului de despagubiri, ci trebuia motivata de imprejurari obiective de genul unor incalcari ale normelor de evaluare de catre expert si, in niciun caz, nu putea fi cauzata de propria sa culpa (cum este cazul atunci cand reevaluarea se solicita doar pentru ca a trecut mult timp de la prima evaluare, fara ca autoritatea publica sa emita titlul de despagubire si se punea problema modificarii valorii de piata a imobilului).

Ca atare, apreciem ca simpla intarziere in emiterea titlului de despagubiri nu putea justifica reevaluarea imobilului (in esenta, persoana indreptatita avea dreptul de a obtine valoarea initiala presupus mai mare a imobilului, inca de la data primei evaluari si de a se bucura de uzufructul banilor in acest interval), astfel incat se poate considera ca, in lipsa altor motive de reevaluare, prima evaluare a generat o creanta certa, determinata, emiterea titlului de despagubiri reprezenta doar o formalitate administrativa, cu unicul rol de a fixa cuantumul creantei ., acesta fiind si motivul pentru care in mod constant instantele judecatoresti au obligat C. Centrala sa emita titlul de despagubire la valoarea stabilita de raportul de evaluare.

Ar rezulta deci ca in situatiile in care evaluarea s-a facut in baza Legii nr.247/2005 si C. nu a invocat niciun motiv pertinent pentru reevaluare, noua procedura de evaluare impusa de Legea nr.165/2013, prin aplicarea unei grile notariale, ar constitui o ingerinta asupra cuantumului deja fixat al despagubirilor.

41.Se ridica deci problema de a stabili daca aceasta ingerinta indeplineste cele 3 conditii desprinse din jurisprudenta CEDO.Mai exact daca ea este justificata de un interes legitim public si daca este proportionala, caci prevazuta de lege este in mod evident.

Desi Legea nr.165/2013 nu o prevede expres, se poate accepta ca reevaluarea despagubirilor prin aplicarea unei grile notariale unice ar urmari asigurarea unei evaluari corecte si unitare la nivel national, prin eliminarea discrepantelor dintre valorile propuse de rapoartele de evaluare efectuate de diferiti evaluatori, ceea ce ar face in esenta evaluarea mult mai previzibila, chestiune ce tine de interesul public.

De asemenea, se poate accepta ca prin aplicarea unei astfel de grile nu s-ar inregistra abateri exagerat de mari de la valorile propuse prin rapoartele de evaluare anterioare si ca sumele rezultate ar fi relativ apropiate de valorile de piata ale imobilelor, astfel incat ar exista o proportie rezonabila intre scopul urmarit si mijloacele utilizate.

Ca atare, ingerinta ar indeplini conditiile conventionale, neputand atrage raspunderea statului.

VI.Consecintele Legii nr.165/2013 asupra proceselor in curs, mai exact asupra hotararilor judecatoresti pronuntate in prima instanta sub imperiul Legii nr.247/2005 si aflate in recurs sub imperiul noii legi.

42.Cum, prin ipoteza, actiunile in justitie in discutie au fost initiate sub imperiul Legii nr.247/2005, ele aveau in general ca obiect obligarea Comisiei Centrale fie direct la emiterea titlului de despagubire, fie etapizat, la efectuarea controlului de legalitate, apoi la evaluarea despagubirilor si in final la emiterea titlului de despagubiri.

In marea majoritate a cazurilor, aceste actiuni au fost admise in prima instanta, retinandu-se depasirea termenului rezonabil de efectuare a operatiunilor adminisrative de mai sus.

In prezent, aceste procese se afla in faza recursului, situatie in care devin aplicabile prevederile legii noi, Legii nr.165/2013.

43.Problema care s-a ridicat in practica a fost aceea de a stabili daca obiectul actiunii, astfel cum a fost el stabilit in fata primei instante, mai este realizabil in recurs.

Aparent, raspunsul ar fi negativ, tinand seama ca in prezent operatiunea verificarii legalitatii deciziilor autoritatilor locale presupune verificari suplimentare, ca operatiunea evaluarii nu se mai face de evaluatori, ci prin grila notariala, iar operatiunea emiterii deciziei finale continand cuantumul despagubirii nu se consta in emiterea unui titlu de despagubire, ci in emiterea unei decizii de compensare. Ca atare, operatiunile administrative prevazute de Legea nr.247/2005 nu s-ar mai putea realiza in prezent, ceea ce ar impune solutia admiterii recursurilor si a modificarii sentintelor de fond in sensul respingerii actiunilor.

Cu toate acestea, trebuie observat ca in esenta, operatiunile administrative prevazute de Legea nr.165/2013 au acelasi scop cu cele prevazute de Legea nr.247/2005, ele urmarind in ordine verificarea legalitatii, evaluarea si emiterea deciziei administrative ce fixeaza cuantumul despagubirilor.

Ceea ce se modifica este doar denumirea unor operatiuni administrative si modalitatea concreta in care ele se vor indeplini, finalitatea lor fiind aceeasi.

Pe de alta parte, ceea ce urmareste reclamantul prin introducerea unei actiuni in contencios administrativ nu este efectuarea unei operatiuni sau emiterea unui act administrativ cu o anumita denumire, aceasta din urma fiind doar o chestiune de convenienta, pur formala si absolut indiferenta, ci urmareste realizarea unei anumite finalitati, mai precis realizarea sau recunoasterea dreptului sau subiectiv.

Or, operatiunea verificarii legalitatii are ca finalitate constatarea definitiva a dreptului la despagubire, operatiuna evaluarii are ca finalitate stabilirea definitiva a cuantumului creantei, iar operatiunea emiterii deciziei administrative finale are ca finalitate fixarea ., autentic a cuantumului definitiv al creantei.

Ca atare, se poate afirma ca obiectul actiunii introduse sub imperiul vechii legi, se mentine si sub legea noua.

In plus, nu se poate reprosa reclamantului ca pe parcursul judecatii, legiuitorul a schimbat denumirea, modalitatile si formele in care se va realiza obiectul actiunii, fiind in mod evident extrem de excesiv si injust a-l obliga pe acesta sa recurga la o noua actiune (imposibila de altfel in prezent) pentru a obtine aceleasi finalitati sub imperiul legii noi.

Ca atare, apreciem ca instantele de recurs ar trebui, fie sa intepreteze obiectul actiunii ca vizand realizarea operatiunilor prevazute de legea noua, fie sa permita recurentilor sa isi precizeze obiectul in acest sens, nefiind vorba, dupa cum s-a aratat mai sus, de o veritabila modificare a obiectului actiunii, ce ar fi desigur interzisa in recurs.

VII.In ceea ce priveste situatia concreta din speta de fata.

Prin Dispozitia nr.1012/03.04.2009 emisa de Primarul Municipiului Focsani a fost recunoscut dreptul intimatei-reclamant la despagubiri pentru imobilul situat in Focsani, ..43, compus din teren si constructii.

In vederea stabilirii in concret a cuantumului despagubirii, reclamantul a urmat procedura prevazuta de Legea nr.247/2005-Tilul VII, dosarul administrativ fiind inaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, unde a fost inregistrat sub nr._/CC.

C. Centrala a exercitat controlul de legalitate, cu privire la imposibilitatea de restituire in natura.

De asemenea, a fost efectuat raportul de evaluare, acesta a fost aprobat, dar pentru indreptarea unei erori materiale, acestea a fost reintrodus pe lista Comisiei.

P. in prezent, dosarul reclamantului nu a mai parcurs nicio etapa.

Analizand situatia particulara a reclamantului, fata de cadrul legal de mai sus, se constata:

Reclamanta detine o decizie administrativa definitiva care ii confera dreptul la despagubiri . emisa in anul 2009.

Cu toate acestea, in prezent, reclamantul se vede pus in situatia in care nu detine inca o decizie administrativa finala care sa ii stabileasca cuantumul creantei.

In consecinta, fata de considerentele de principiu expuse mai sus cu privire la incidenta noii legi asupra proceselor in curs, apreciz ca este posibila obligarea paratei C. N. pentru Compensarea Imobilelor la trecerea la urmatoarele doua etape administrative, respectiv la evaluarea despagubirilor si la emiterea deciziei administrative finale, sub imperiul noii legi, in termenele prevazute de Legea nr.165/2013, cu considerarea ca indeplinita deja a etapei verificarii legalitatii dosarului.

Judecator A. J.

← Anulare act administrativ. Încheierea nr. 1/2013. Curtea de...		Pretentii. Decizia nr. 5118/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4244/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4244/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI