Anulare act administrativ. Decizia nr. 3531/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3531/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 440/87/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.3531
Ședința publică de la 19.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE A. P.
JUDECĂTOR I. R. C.
JUDECĂTOR A. J.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurentul reclamant P. I. împotriva sentinței civile nr.1177/07.12.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în contradictoriu cu intimata pârâtă R. NAȚIONALĂ A RĂDURILOR ROOMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ TELEORMAN având ca obiect „litigiu funcționari publici”.
Dezbaterile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 12.09.2013 când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 19.09.2013 când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, sub nr._ /08.02.2012 și completată la data de 02.04.2012 – fila 56, reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâta R. Națională a Pădurilor Roomsilva – Direcția silvică Teleorman, a solicitat anularea hotărârii nr. 4/24.11.2011 și a deciziei nr. 2/05.01.2012, reintegrarea în funcție, plata drepturilor bănești și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că măsura desfacerii disciplinare a contractului său de muncă se datorează unor nelegalității săvârșite de către reprezentanții pârâtei.
Prin autorizația nr._/23.09.2010 s-a aprobat tăierea de material lemnos din partida Bleotura, însă anterior a fost modificat fără justificare legală actul de punere în valoare (A.P.V) în sensul că a fost majorat volumul de masă lemnoasă de la 352 m.c. la 398 m. ., așa cum rezultă din adresa nr. 1842 din 08.07.2011.
A doua modificare a A.P.V.- ului, care a dus la mărirea în mod artificial a masei lemnoase, a avut loc atunci când s-au măsurat arborii, în sensul că li s-au dat o grosime și o înălțime mai mari, copacii fiind vechi, prin cădere deja se desprindea iar crengile și vârfurile se rupeau, așa cum s-a consemnat în procesul verbal din 01.11.2011 și fila de inventar din actul inițial care a fost modificată.
Pârâta i-a imputat faptul că trebuia să sesizeze lipsa de material lemnos după tăierea a 50% din totalul arborilor, însă nu putea să procedeze în acest mod, atâta timp cât nu a avut utilaje să transporte arborii la marginea pădurii în vederea măsurării, de aici gradul de aproximare a masei lemnoase.
A arătat că, pe de altă parte, așa cum rezultă din procesul verbal din 17.10.2011, un număr de 27 de arbori prevăzuți inițial în actul de punere în valoare, reprezentând circa 20-30 m.c. material lemnos, în realitate nu au existat.
A precizat că, dacă s-ar deduce din volumul total de masă lemnoasă 157,25 m.c., cantitatea de aproximativ 80 m.c., reprezentând prevederile legale de 6%, 2% și 5%, 15 m.c. volumul de masă creangă și vârfuri putregăioase și 28 – 30 m.c. de la cei 27 arbori în plus în A.P.V., s-ar ajunge la un volum de material lemnos lipsă de circa 30 m.c., neexistând intenția sa de fraudare a pârâtei.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri – filele 5-15, 115 – 199.
Pârâta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția silvică Teleorman a formulat întâmpinare – fila 20, prin care a cerut respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
A arătat că, potrivit raportului nr. 3.256/28.10.2011 (2.962/27.10.2011) al Ocolului Silvic A., la stocul din partida_ ACCI Bleotura, gestionată de reclamantul P. I. s-a constat o lipsă de masă lemnoasă de 157 de 157, 275 m.c. în valoare 32.713, 08 lei, propunându-se desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
A menționat că s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă de către Consiliul de disciplină, înlăturându-se motivat susținerile în apărare ale reclamantului potrivit procesului verbal nr. 4/14.11.2011.
A arătat că nu a fost modificat actul de punere în valoare după emiterea autorizației de exploatare nr. 35.281/23.09.2010, reclamantul confundând numărul 352 al partizii în discuție cu volumul total de masă lemnoasă de 398 m.c., conform adresei nr. 2842/08.07,2010.
Cât privește așa – zisa modificare a carnetului de inventar prin tăiere și hașurare, pârâta a arătat că aceasta reprezintă o greșeală făcută chiar de reclamant, care însă nu afectează cantitatea de material lemnos inventariat de acesta potrivit carnetului de inventar, în acesta figurând și cu 27 de arbori așa-zis inexistenți.
În fine, cu referire la cei 15 m. c. reprezentând volumul de crăci și vârfuri, a arătat că, la fața locului nu au fost găsite resturi de material lemnos provenite din ruperea arborilor la momentul exploatării.
În drept, pârâta a invocat prevederile O.U.G. nr. 59/2000, Legea nr._ și Ordinul nr. 253/2003.
În dovedirea susținerilor din cuprinsul întâmpinării, a depus la dosar, în copie, înscrisuri – filele 24 – 49, 70 – 93.
Prin sentința civilă nr. 1177/7.12.2012, Tribunalul Teleorman a respins cererea formulată de reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâta R. națională a Pădurilor Roomsilva – Direcția silvică Teleorman, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin hotărârea nr. 4/24.11.2011 –fila 10, Consiliul de disciplină al pârâtei, Direcția Silvică Teleorman a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului P. I., pădurar în districtul III A., din cadrul Ocolului Silvic A., în temeiul art. 48 alin. 2) lit. g) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, pentru o lipsă în gestiune de 157, 255 mc material lemnos în valoare de 32.713,08 lei.
A reținut instanța de fond că, întrucât contestația formulată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă prin actul administrativ nr. 10/04,01.2012 – fila 12, prin decizia nr. 2/05.01.2012 – fila 15, pârâta a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de 16.01.2012.
A constatat că, așa cum rezultă din hotărârea Consiliului de disciplină nr. 4/24.11.2011 și fișa postului – fila 115, reclamantul s-a aflat în relații juridice de muncă cu pârâta în calitate de pădurar, astfel că potrivit prevederilor art. 1 alin. 1) și anexei nr. 1 la O.U.G. nr. 59/2000, face parte din personalul silvic.
A reținut că, din această cauză, potrivit dispozițiilor art. 58 alin. 1) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic reclamantului îi sunt aplicabile prevederile legii nr. 188/1999, republicată, privind statutul funcționarilor publici, dacă respectiva ordonanță de urgență nu dispune altfel.
S-a reținut în considerentele sentinței recurate că O.U.G. nr. 59/2000 nu reglementează conținutul deciziei de încetare a raportului de muncă al personalului silvic astfel că devin aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, însă nici aceasta nu reglementează structura unui asemenea act administrativ, astfel că nu se poate pune problema nulității absolute a deciziei nr. 2/5.01.2012, invocată de reclamant cu prilejul dezbaterilor pe fond.
Din perspectiva considerentelor care preced, instanța a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 88 alin. 1) Regulamentul intern al pârâtei – fila 188, întrucât acesta privește personalul de altă specialitate decât cel silvic – fila 186.
A constatat că regulile privind aplicarea sancțiunilor disciplinare personalului silvic sunt prevăzute în secțiunea a 3 – a Regulamentului – fila 189, care reglementează sub sancțiunea nulității, numai situația în care audierea personalului silvic nu este consumată în scris, deficiență care nu există în cauza de față.
A reținut că, pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că reclamantul nu este personal silvic, decizia de sancționare disciplinară îndeplinește cerințele legale descrise de petent, cu o motivare amplă atât în fapt cât și în drept „decalarea” cu un articol, cum arată reclamantul datorându-se exclusiv structurării defectuoase a Regulamentului intern – art. 75 – fila 189, face în mod greșit trimitere la art. 68 alin. 2) lit. c) – g), acesta având într-adevăr două alineate, nu însă și litere.
De altfel, a mai reținut instanța de fond, însuși reclamantul arată în concluziile scrise că este funcționar public și nu-i sunt aplicabile prevederile Codului muncii.
Pe fond, reclamantul arată în mod greșit că în cauză nu se poate pune problema sancțiunii disciplinare, ci eventual, doar aceea a răspunderii materiale, pentru că interpretează inadecvat prevederile art. 74 alin. 1) teza a 3 – a – fila 189.
Potrivit prevederilor acestui articol din Regulamentul intern al pârâtei, a reținut judecătorul fondului, angajatorul poate dispune desfacerea disciplinară a contractului de muncă când pădurarul înregistrează pagube mai mari de 20 m.c. material lemnos imputabil la o inspecție sau mai mari de 50 m.c. imputabili pe an.
A constatat că, din interpretarea acestor prevederi interne nu rezultă că angajatorul poate dispune această sancțiune disciplinară numai dacă lipsa în gestiune este constatată printr-o inspecție, caracterul imputabil al unei asemenea lipse nefiind dat de natura controlului care reține asemenea deficiențe.
Ar însemna că dacă, lipsa în gestiune este urmarea unui alt demers, angajatorul să nu poată sancționa disciplinar persoana în cauză, să fie păstrată în funcție și eventual să producă alte prejudicii, ceea ce este inadmisibil.
De altfel, a mai reținut instanța de fond, potrivit prevederilor art. 48 alin. 4) din O.U.G. nr. 59/2000, sancțiunile disciplinare aplicate personalului silvic nu exclud aplicarea celorlalte forme de răspundere prevăzute de lege, pentru prejudiciile cauzate fondului forestier sau economiei vânatului.
Or, reclamantul a produs pârâtei un prejudiciu printr-o lipsă în gestiune de 125,598 m.c. constatată în mod concludent prin raportul de expertiză tehnică – fila 60, care a diminuat cu 50,148 mc lipsa inițială.
De altfel, a constatat instanța, însuși reclamantul prin obiecțiunile făcute la raportul de expertiză – fila 71 vol. II, admite că are lipsă în gestiune, însă la un nivel diminuat cu circa 28-30 m.c. – fila 3 din acțiune.
în considerarea motivelor care preced și în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a respins cererea reclamantului ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Primindu-se dosarul la Curtea de Apel București, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ .
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe motivele de nulitate absolută a deciziei de sancționare.
A precizat că a invocat mai multe motive de nulitate absoluta a deciziei de sancționare cu ocazia judecării în fond a cauzei.
A arătat că, la momentul respectiv a invocat dispozițiile art. 88 alin. 1 din Regulamentul de Ordine Interna având în vedere faptul că, potrivit art. 1 din acest act normativ "normele privind organizarea și disciplina muncii (...) sunt stabilite prin prezentul Regulament", în sensul că aceste norme legale privesc activitatea specifică personalului silvic.
A menționat că, în motivarea hotărârii instanța de fond înlătura această apărare in sensul ca menționează ca acest articol se regăsește . privește personalul, altul decât cel silvic.
A precizat că mențiunea instanței este corecta, insa nu sesizează faptul ca la capitolul privind personalul silvic nu se face nici o referire la conținutul unei decizii de sancționare. In aceste condiții instanța face o interpretare restrictivă, în sensul ca atâta timp cat nu se prevede în mod expres conținutul unei decizii atunci organul emitent poate sa o emită in orice condiții cu o singura excepție constând în audierea personalului silvic in scris.
A arătat că aceasta motivare a instanței este contrazisă de pârâtă, care emite o decizie de sancționare cu respectarea dispozițiilor de la art.88 din R.O.I.
A menționat ca fiind adevărat ca instanța de fond face și o verificare a actelor normative în materie, respectiv O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic si Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici si constată că niciunul nu reglementează o asemenea situație.
A susținut că iinstanța de fond nu verifica si dispozițiile Contractului Colectiv de munca care este depus la dosar, unde la art. 109 se menționează in mod expres conținutul deciziei de sancționare.
A arătat că acest articol este identic cu art. 88 din R.O.I., așa încât acest text de lege se aplica atât personalului silvic cat si personalului de alta specialitate decât cel silvic întrucât C.C.M. nu face nici o diferențiere în acest sens.
Cu ocazia judecării in fond, a mai arătat recurentul-reclamant, instanța de judecata a solicitat ca pârâta sa depună la dosarul cauzei toate actele normative si înscrisurile care au fost avute in vedere la întocmirea deciziei de sancționare pentru a putea verifica legalitatea deciziei.
A precizat că, deși în preambulul deciziei de sancționare se vorbește de C.C.M. pentru anii 2010-2011 la dosarul cauzei este depus cel aplicabil in anul 2012.
A arătat că sunt invocate in susținerea deciziei de desfacere a contractului de munca dispozițiile art. 67 alin. 1,2 lit. a si b din R.O.I., însă aceste dispoziții vizează ca sancțiune disciplinară mustrarea și avertismentul și nicidecum desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
A menționat că mai sunt invocate dispozițiile art. 48 din Statutul personalului silvic. Acest text de lege cuprinde mai multe litere, fără ca pârâta să îl indice pe cel care sancționează desfacerea disciplinara a contractului de munca. Având in vedere sancțiunea prevăzuta in art. 109 din C.C.M. si 88 lit. d din R.O.I., trebuia indicat art. 48 lit. g din Statut sub sancțiunea nulității, mai ales că textul de lege anterior vizat se referea la avertisment si mustrare.
A precizat că mai sunt invocate dispozițiile art. 263 și 264 din Codul Muncii cu privire la desfacerea contractului de munca in condițiile in care aceste dispoziții nu sunt aplicabile, având în vedere calitatea de funcționar public. Corect trebuia menționat art. 74 alin. 1 din R.O.I. sau 52 alin. 4 din O.U.G. nr.59/2000.
A arătat că aceleași nulități pot fi constatate și în dispozitivul deciziei de sancționare. Se menționează art. 68 alin. 2 lit. g din R.O.I. în condițiile în care art. 68 alin.2 nu are nicio literă, iar art. 75 se referă la cu totul alte situații.
Chiar si art. 61 lit. a din Codul Muncii nu sunt aplicabile, a mai arătat recurentul-reclamant, atât timp cat instanța a reținut că este vorba despre un funcționar public.
A susținut că instanța de fond nu a intrat în analiza nulităților invocate pornind de la premiza ca nu exista un text de lege aplicabil in aceasta situație care sa menționeze în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității, conținutul unei decizii.
Daca instanța de recurs apreciază că instanța de fond a făcut totuși o motivare, chiar și superficiala a motivelor de nulitate a deciziei de sancționare, a solicitat admiterea recursului si‚ modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare in judecata așa cum a fost formulata și precizata în termen legal.
In situația in care apreciază că instanța de fond nu a făcut o motivare cu privire la motivele de nulitate invocate, a solicitat instanței de recurs să caseze si sa dispună rejudecarea cauzei.
A arătat că hotărârea pronunțată este lipsita de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
In cererea de chemare în judecata a arătat că lipsa de material lemnos s-a datorat unor eroi de calcul ocazionate de exploatarea acelui trup de pădure cat si faptului că in mod greșit s-a apreciat ca acea pădure are un mai mare număr de arbori cu ocazia întocmirii APV-ului.
A arătat că, în parte susținerile sale au fost dovedite in cadrul probei cu expertiza de specialitate, insa datorita faptului ca nu au fost avute in vedere toate actele de care a făcut vorbire in cererea de chemare in judecată, s-a ajuns să nu poată justifica tot materialul lemnos lipsă.
A arătat odată cu judecarea fondul că în mod greșit a fost sancționat disciplinar, in condițiile în care, in cazul de față este vorba de o răspundere materiala.
A menționat că, așa cum rezulta din actele dosarului, a avut acest trup de pădure Bleotura în gestiune. Pe lângă acest trup de pădure mai avea în gestiune incă doua trupuri de pădure.
In decizia de desfacere a contractului de munca se motivează ca s-a ajuns la aceasta soluție de desfacere a contractului de munca "pentru lipsa in gestiune a unui volum de 157 mc material lemnos".
A arătat că același aspect îl reține si instanța de fond, anume ca motivul desfacerii contractului de munca este "prejudiciul cauzat pentru lipsa in gestiune”. Tot instanța de fond apreciază ca lipsa in gestiune reprezintă o abatere disciplinara întrucât ar fi prejudiciat angajatorul care nu ar putea sa prevină eventualele prejudicii cauzate de angajat.
Cu ocazia judecării in fond a susținut atât oral cat si scris ca este vorba de o răspundere materiala si nu una disciplinară, nefiind aplicabil in cazul de fata dispozițiile art. 74 pct. 3 din R.O.I. (sau 75 cu susține parata) în sensul ca nu a fost vorba in cazul de față de o inspecție, iar materialul lemnos nu îi este imputabil.
A arătat că, potrivit legislației silvice, materialul lemnos imputabil exista atunci când pădurarul nu a apărat pădurea corespunzător, existând delicte. Delictele sunt tăierile ilegale de material lemnos (furturile) care se impută totdeauna pădurarului. In aceste situații in care se imputa pădurarului delictele, totdeauna materialul lemnos are o valoare dubla. In cauza de fata parata nu îi solicită valoarea dubla a cantității de 157 m.c. ci doar valoarea din gestiune a materialului lemnos in cuantum de_,08 lei. In situația in care se vorbea de o imputare aceasta valoarea trebuia sa fie dubla.
A precizat că acesta este un prim motiv prin care demonstrează ca este vorba de o lipsa in gestiune si nu de material lemnos imputabil.
Dovada de necontestat a faptului ca "lipsa nejustificata din gestiune" nu este sancțiune disciplinara o constituie art. 59 din R.O.I. a mai arătat recurentul-reclamant. In cadrul acestui text de lege sunt enunțate toate acele fapte care constituie abateri disciplinare.
Cum lipsa nejustificata din gestiune de material lemnos nu se regăsește printre acestea, atunci aceasta fapta nu poate fi reținuta ca sancțiune disciplinară, a precizat recurentul-reclamant.
Același articol 74 pct. 3 (sau 75) din R.O.I. vorbește despre paguba de material lemnos imputabil la o inspecție sau imputabil pe an, însă în cauza de față nu a existat nici o inspecție care sa constate lipsa in gestiune.
A arătat că această lipsa in gestiune s-a constatat cu ocazia încheierii exploatării corpului de pădure Bleotura. De fapt unele apărări ale sale mi-au fost respinse de comisia de disciplina tocmai datorita faptului ca nu a sesizat anumite aspecte care țin de exploatare in timpul desfășurații acesteia.:
A susținut că, în situația in care se întrunea o comisie care avea ca scop inspectarea acestui corp de pădure, exista o dispoziție de înființare a unei asemenea comisii cât si obiectivele acesteia, însă, după cum se poate constata, în cauza de față nu este vorba de nicio inspecție, sau o comisie numita să inspecteze modul de exploatare.
De fapt, a mai arătat recurentul-reclamant, în cauza de față nu exista niciun act in conformitate cu dispozițiile art. 79 din R.O.I. de sesizare cu privire la abaterea săvârșita. Consideră ca acesta este un alt motiv întemeiat care dovedește că inițial nu s-a avut în vedere faptul că este vorba de o abatere disciplinară.
A solicitat instanței de recurs să aibă în vedere că, în peste 30 ani de activitate nu a fost niciodată sancționat disciplinar, aspect recunoscut și de pârâtă la întrebarea nr. 1 din interogatoriu.
Față de acest motiv de recurs a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecata așa cum a fost formulată și precizată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ.
Prin întâmpinare, s-a invocat excepția tardivității declarării recursului.
Intimata-pârâtă a arătat că în fapt, în mod eronat recurentul arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra motivelor de nulitate absolută a Deciziei de sancționare nr. 2/05.01.2012 emisă de Direcția Silvică Teleorman, mai mult decât atât, reține ca temei de drept art. 88 alin. 1 din Regulamentul Intern al Regiei Naționale a Pădurilor - Direcția Silvică Teleorman, cu precizarea că dispozițiile invocate sunt aplicabile personalului de altă specialitate și nu personalului silvic. Recurentul omite cu bună știință faptul că decizia de sancționare respectă prevederile Legii nr. 53/2003, Codul Muncii modificată și completată, în ceea ce privește forma și conținutul acesteia, însă adaptată la specificul activității unității, cu aplicarea prevederilor din Contractul Colectiv de muncă aferent anului 2011, art. 48 din OUG nr. 59/200, Statutul Personalului Silvic, Legea nr. 188/1999, și a Ordinului 274/2002, modificat și completat de Ordinul 253/2003, privind desfășurarea activității consiliilor de disciplină constituite la nivelul RNP și al subunităților Regiei, privind procedura disciplină. Adoptarea măsurii disciplinare s-a făcut în temeiul legii speciale, în acest caz OUG nr. 59/2000, Statutul Personalului Silvic, a Regulamentului Intern și a Contractului Colectiv de Muncă aferent anului 2011. Prin urmare, decizia de sancționare nu a fost emisă în orice condiții, ci a fost emisă în baza prevederilor legale arătate mai sus, numai audierea în scris a personalului silvic fiind o condiție imperativă în ceea ce privește valabilitatea cercetării disciplinare și posibilitatea ulterioară de a emite acte administrative care să nu fie lovite de nulitate absolută.
A arătat că, în ceea ce privește afirmația că unitatea pârâtă emite decizia de sancționare a recurentului în baza art. 88 din Regulamentul intern, aceasta este interpretare subiectivă a acestuia. A precizat că actul administrativ criticat nu conține nici o referire la articolul respectiv ci numai respectarea condițiilor minime cerute de Legea nr. 53/2003, Codul Muncii modificată și completată.
A menționat că, în mod eronat, recurentul încearcă să arate că personalului silvic îi sunt aplicabile textele de lege pe care le consideră convenabile, forțând în acest mod interpretarea logică a textelor respective, extinzând aplicabilitatea acestora și asimilându-le unele celorlalte, ignorând în acest fel voința clară a legiuitorului, extinzând sfera de aplicabilitate a unora și restrângând-o pe a celorlalte.
In ceea ce privește depunerea Contractului Colectiv de Muncă aferent anului 2010-2011, a menționat că acesta și-a încetat valabilitatea în perioada iulie 2012.
A arătat că instanța de fond, pentru lămurirea situației de fapt, a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare de specialitate silvică din care a reieșit că volumul de imputat numitului P. I. este de 125,598 m.c. masă lemnoasă lipsă în gestiune. Astfel, fată de pierderile justificate 18,491 m.c. stabiliți de personalul de specialitate al unității în urma controalelor efectuate, expertul a considerat că se mai justifică și pierderile de 31,657 mc. Din volumul inițial de 157.255 mc s-au mai scăzut cei 31,657 mc masă lemnoasă, din valoarea de_,08 lei scăzându-se contravaloarea celor 31,657 mc, prejudiciul cauzat fiind de_,611 lei.
De fapt, a arătat intimata-pârâtă, după cum se poate observa și din cererea de chemare în judecată inițială precum și din răspunsurile date de către recurent în timpul audierilor la Consiliul de Disciplină, recurentul-reclamant nu neagă existența unei lipse în gestiune și nici nu poate explica ce s-a întâmplat cu materialul lemnos, în condițiile în care arată că acesta nu a fost furat.
Susținerea recurentului că măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă nu s-ar fi impus, ci ar fi fost necesară menținerea sa în postul pe care l-a ocupat cât a produs prejudiciul, adică până la constatarea lipsei în gestiune, contravine Contractului Colectiv de Muncă, încălcând dispozițiile art. 20 lit. a și b, precum și art. 20 lit. n din același act normativ, a mai arătat intimata-pârâtă. Recurentul a săvârșit o abatere disciplinară gravă, pricinuind Direcției Silvice Teleorman o pagubă de_,611 de lei, iar potrivit art. 100 alin. 1 din CCM, personalul silvic încadrat, care încalcă cu vinovăție legile și regulamentele specifice domeniului silviculturii, îndatoriri ce le revin potrivit contractului individual de muncă precum și normelor de comportare, aducând astfel daune intereselor silviculturii și prestigiului instituției pe care o reprezintă, răspund disciplinar, contravențional sau penal în funcție de natura și gravitatea faptei săvârșite.
A arătat că recurentul consideră, în mod greșit, că în cauză nu se pune problema sancțiunii disciplinare ci doar a răspunderii materiale. Astfel, potrivit prevederilor art. 74 alin. 1 din Regulamentul Intern, angajatorul poate dispune desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă când pădurarul înregistrează pagube mai mari de 20 m.c. material lemnos la o inspecție sau 50 m.c. material lemnos pe an, prin urmare din interpretarea art. 74 alin. 1 nu rezultă că angajatorul poate dispune această sancțiune disciplinară numai dacă lipsa în gestiune este constatată printr-o inspecție, mai mult decât atât menținerea în funcție a persoanei care a produs prejudiciul și prin natura funcției poate să producă alte prejudicii fără a fi sancționată este inadmisibilă.
A afirmat că, de asemenea, nimic nu garantează angajatorului că o asemenea faptă nu ar mai fi fost repetată de către P. I., având în vedere că nici până la data redactării prezentei întâmpinări nu a depus încasările pentru aproximativ 19 mc material lemnos vândut, atitudinea sa în păgubirea angajatorului fiind consecventă.
În concluzie, a solicitat respingerea recursului formulat ca netemeinic și nelegal, iar pe calea excepției, constatarea tardivității recursului.
Prin încheierea din data de 12.09.2013, Curtea a respins excepția tardivității declarării recursului, invocată prin întâmpinare.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs:
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., hotărârea trebuie să cuprinsă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea hotărârii judecătorești nu presupune un răspuns detaliat pentru fiecare argument al reclamantului.
În cauză, instanța de fond a analizat actele sancționatorii contestate atât în ceea ce privește legalitatea cât și temeinicia întocmirii lor, răspunzând astfel criticilor reclamantului.
Conform art. 109 din contractul colectiv de muncă invocat de recurentul-reclamant, sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 108 alin. (4), nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată; instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Decizia nr. 2/5.01.2012, emisă de directorul Direcției Silvice Teleorman, cuprinde aceste mențiuni obligatorii.
Astfel, prin actul sancționator sus-menționat s-a reținut că recurentul-reclamant a încălcat, prin fapta sa, prevederile art. 20 lit. a și b din Contractul Colectiv de Muncă, măsura sancționatorie fiind prevăzută de art. 68 alin. (2) lit. g și art. 75 din Regulamentul de Ordine Interioară al RNP – Romsilva.
Au fost menționate, ca temei al deciziei, dispozițiile art. 263 alin. (1) și (2), art. 264 alin. (1) lit. d) și alin. (2), art. 267 din Legea nr. 53/2003, art. 67 alin. (1) și (2) lit. a și b din Regulamentul de Ordine Interioară al RNP – Romsilva, prevederile art. 48 din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, art. 20 alin. (1) lit. a din Contractul Colectiv de Muncă.
Decizia cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, constând în lipsa nejustificată din gestiune a unui volum de 157,255 m.c. material lemnos în valoare de 32.713,08 lei, lipsă constatată la stocul din partida_ Acc I Bleotura.
Au fost menționate motivele pentru care apărările formulate de salariat au fost înlăturate, arătându-se că, potrivit propriilor susțineri ale acestuia, nu poate justifica în nici un fel lipsa din gestiune a unui volum de 157,255 m.c. material lemnos din stocul partizii nr._ Acc I Bleotura, acesta fiind singurul care a valorificat masa lemnoasă aflată în stoc.
S-a mai arătat că nu există nicio explicație tehnică care să justifice lipsa din gestiune a unui volum atât de mare de masă lemnoasă.
Au fost menționate atât termenul în care sancțiunea poate fi contestată cât și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Faptul că în cuprinsul deciziei au fost menționate mai multe dispoziții din contractul colectiv de muncă și din regulamentul de ordine interioară, nu reprezintă un motiv de nulitate a actului, atât timp cât acesta cuprinde distinct atât prevederile din contractul colectiv de muncă încălcate de către salariat, art. 20 lit. a și b, cât și temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, art. 75 din Regulamentul de Ordine Interioară și art. 48 din O.U.G. nr. 59/2000.
Astfel, conform art. 20 lit. a și b din contractul colectiv de muncă, angajații regiei au ca obligații: să cunoască și să aplice prevederile legale în vigoare, în activitatea pe care o desfășoară și să realizeze sarcinile de serviciu ce decurg din fișa postului și din programele de activitate, normele de muncă și dispozițiile șefilor ierarhici.
Potrivit art. 75 din regulamentul de ordine interioară, „sancțiunile prevăzute de art. 68 alin. (2) lit. c)-g) se aplică salariatului, pentru fapte care au cauzat prejudicii unității (…)”.
În mod evident, textul din regulament privește dispozițiile art. 67 lit. c)-g) din acest act, articol care enumeră sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate.
În conformitate cu dispozițiile art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000 „personalul care încalcă legile și regulamentele specifice domeniului silviculturii, îndatoririle ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, precum și normele de comportare, aducând astfel daune intereselor silviculturii și prestigiului instituției pe care o reprezintă, răspunde disciplinar, contravențional, civil sau penal, în funcție de natura și de gravitatea faptei săvârșite.”
Alineatul (2) al aceluiași text legal prevede la litera g), posibilitatea de a dispunedesfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, pentru abaterile disciplinare.
În consecință, Curtea constată că primul motiv de recurs este neîntemeiat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs:
Recurentul-reclamant a ocupat funcția de pădurar, în districtul III A., din cadrul Ocolului Silvic A..
Prin raportul nr. 27/21.11.2011, întocmit de Consiliul de Disciplină din cadrul Direcției Silvice Teleorman, s-a constatat că recurentul-reclamant a săvârșit o abatere disciplinară, având în vedere lipsa nejustificată din gestiune a unui volum de 157,255 m.c. material lemnos în valoare de 32.713,08 lei, lipsă constatată la stocul din partida_ Acc I Bleotura.
S-a reținut în cuprinsul raportului că, în declarația dată de pădurarul P. I. în fața consiliului de disciplină, acesta specifică faptul că nu poate justifica în niciun fel lipsa unui volum de 157,255 m.c. material lemnos din stocul partizii nr._ Ac I Bleotura aflată în gestiunea sa și că nici nu a observat că are o lipsă atât de mare în gestiune.
A mai arătat acesta că nu a sesizat în scris O.S. A. cu privire la o eventuală lipsă din gestiune.
Prin raportul sus-menționat, s-a propus aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 48 alin. (2) lit. g din O.U.G. nr. 59/2000, respectiv desfacerea contractului individual de muncă, având în vedere gravitatea faptei (prejudiciul produs unității), imposibilitatea de a explica cum s-a produs o lipsă atât de mare în gestiunea partizii, lipsa oricărei justificări sau explicații tehnice sau faptice.
Prin hotărârea nr. 4/24.11.2011, emisă de Consiliul de disciplină al D.S. Teleorman, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă 3 al recurentului-reclamant, conform art. 48 alin. (2) lit. g) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic.
S-a menționat, în cuprinsul hotărârii, că sancțiunea a fost aprobată prin raportul nr. 27/21.11.2011, fiind aplicată pentru abaterea săvârșită, respectiv lipsa nejustificată din gestiune a unui volum de 157,255 m.c. material lemnos în valoare de 32.713,08 lei, lipsă constatată la stocul din partida_ Acc I Bleotura, aducând astfel grave prejudicii materiale unității.
Prin decizia nr. 2/5.01.2012, emisă de directorul Direcției Silvice Teleorman, s-a decis sancționarea disciplinară a recurentului-reclamant prin desfacerea contractului individual de muncă.
S-a reținut că acesta a încălcat, prin fapta sa, prevederile art. 20 lit. a și b din Contractul Colectiv de Muncă, măsura sancționatorie fiind prevăzută de art. 68 alin. (2) lit. g și art. 75 din Regulamentul de Ordine Interioară al RNP – Romsilva.
Potrivit fișei postului, recurentul-reclamant avea mai multe atribuții în conducerea cantonului silvic, printre care și următoarele: ține inventarul culturilor forestiere create și se îngrijește de dezvoltarea acestora până la starea de masiv, informând organele ierarhice superioare asupra lucrărilor de completare și îngrijire necesare; efectuează și ține inventarul culturilor din pepinieră; verifică respectarea regulilor de tăiere și scoatere a materialului lemnos în termenele stabilite, la toate parchetele din cantonul său, sesizând abaterile, conform instrucțiunilor în vigoare; execută permanent, prin patrulări zilnice, individual sau în echipe organizate, paza în catonul său, răspunde de orice înstrăinare sau stricăciune adusă arborilor, solului, plantațiilor, semănăturilor directe, regenerărilor naturale, perimetrelor de ameliorare, fânețelor, culturilor melifere, construcțiilor de orice fel, alte pagube produse în perimetrul cantonului său; execută măsurile stabilite în planul de acțiune ce se face de către șeful districtului cu organele locale, privind prevenirea și combaterea incendiilor, delictelor de tăieri de arbori (…); are obligația de a prezenta lunar la ocol, prin șefii de district, un raport privind modul de desfășurare a activității de exploatare în parchetele din raza cantonului cât și a ritmului de lucru în parchete, a stadiului exploatării lemnului, a modului de respectare a regulilor silvice de exploatare.
Conform punctului III din fișa postului, pădurarul trebuie să respecte obligațiile prevăzute în statutul personalului silvic și în contractul colectiv de muncă.
Iar potrivit punctului IV, acesta răspunde disciplinar, penal și material, pentru toate pagubele nejustificate aduse fondului forestier și bunurilor încredințate spre gospodărire.
Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică specialitatea silvicultură întocmit de exp. F. Eugeniu C., pierderile justificate în urma exploatării partizii_ Ccc I Bleotura totalizează 50,148 m.c., situație în care volumul lipsă în gestiune ce poate fi imputat reclamantului P. I. este de 125,598 m.c.
Expertul a constatat că nu se poate lua în considerare solicitarea reclamantului de a i se scădea din gestiune volumul a 27 de arbori a căror cioate nu au fost găsite, pe motivul că aceștia au fost introduși din greșeală în inventarul arborilor puși în valoare, deoarece chiar reclamantul, la acea dată șef de district, a condus inventarierea și marcarea celor 380 de arbori care au stat la baza întocmirii APV 351 AC I Bleotura.
Prin urmare, având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, Curtea reține că situația de fapt a fost în mod corect reținută de instanța de fond, susținerile recurentului-reclamant în sensul că nu au fost avute în vedere toate actele de care a făcut vorbire în cererea de chemare în judecată, fără a arăta care sunt actele care nu au fost luate în considerare, neputând fi reținute.
Afirmația recurentului-reclamant în sensul că se impunea doar angajarea răspunderii materiale iar nu și a celei disciplinare, nu pot fi reținute.
Astfel, dispozițiile art. 59 și art. 74 din regulamentul de ordine interioară trebuie coroborate cu prevederile art. 75 din același act, potrivit căruia sancțiunile mai grave, printre care și desfacerea contractului de muncă, se aplică salariatului, pentru fapte care au cauzat prejudicii unității (…)” și cu cele ale art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000 conform cărora „personalul care încalcă legile și regulamentele specifice domeniului silviculturii, îndatoririle ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, (…), aducând astfel daune intereselor silviculturii și prestigiului instituției pe care o reprezintă, răspunde disciplinar, contravențional, civil sau penal, în funcție de natura și de gravitatea faptei săvârșite.”
Împrejurarea că recurentul-reclamant nu a mai fost sancționat anterior, nu poate determina înlăturarea sancțiunii sau înlocuirea acesteia, având în vedere valoarea prejudiciului constatat.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant P. I. împotriva sentinței civile nr.1177/07.12.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în contradictoriu cu intimata pârâtă R. NAȚIONALĂ A RĂDURILOR ROOMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ TELEORMAN, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. P. R. I. C. A. J.
GREFIER,
D. Ș.
Jud.fond. Tribunalul Teleorman
M. M.
Red.C.R.I
2 ex./22.10.2013.
| ← Despăgubire. Hotărâre din 04-04-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3532/2013. Curtea de... → |
|---|
