Anulare act administrativ. Încheierea nr. 14/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 14/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 8613/2/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 14.10.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: U. D.
GREFIER: I. C. D.
****************
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții V. D. și V. T., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII 290/203, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamantul V. D., personal, identificat cu CI ._, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul, reclamantul V. D. precizează instanței faptul că a solicitat anularea unui act administrativ normativ și nu individual. Referitor la întâmpinarea formulată de pârâtă apreciază ca neavenită afirmația acesteia în sensul că a răspuns plângerii prealabile, sens în care depune la dosar înscrisuri conform cărora pârâta nu a formulat răspuns la plângerea prealabilă ci răspuns instituției Camera de Comerț al cărui președinte este reclamantul. Nu există un răspuns la reclamația reclamantului prealabilă motiv pentru care solicită a nu se lua în considerare afirmația autorității pârâte în sensul arătat. De asemenea, solicită a se constata și refuzul nejustificat de soluționare a plângerii prealabile. Depune la dosar extras HG nr. 1120/2006 și menționează că îndrumările/instrucțiunile de care face vorbire art.17 lit.d din actul normativ menționat sunt inexistente. Prin nerespectarea hotărârii judecătorești irevocabile pronunțată de Curtea de Apel București a fost încălcată puterea de lucru judecat. Mai arată că instrucțiunile din anul 2006 nu au fost publicate. Actele administrative normative dacă nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sunt nule și nelegale.
Învederează că prin cererea de chemare în judecată a invocat excepția de nelegalitate, apreciind că instrucțiunile sunt nule și nelegale prin raportare la prevederile Legii nr. 290/2003 făcând trimitere la o decizie pronunțată de Curtea de Apel București în 2012.
Curtea îi aduce la cunoștință reclamantului faptul că prin întâmpinarea autoritatea pârâtă menționează că Instrucțiunile respective nu reprezintă un act normativ ci unul administrativ, fiind invocată excepția inadmisibilității. Instanța acordă cuvântul asupra acestui aspect.
Având cuvântul, reclamantul V. D. învederează că potrivit Legii nr. 24/2000 pentru ca un act normativ să intre în vigoare acesta trebuie publicat în Monitorul Oficial al României, astfel că prin nepublicarea acestuia s-au încălcat dreptul la acces public, dreptul de proprietate, dreptul de reconstituire a titlului de proprietate.
În continuare, susține că revocarea acestui act normativ poate fi efectuată numai de instanța de judecată, acesta fiind intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.
Față de aceste aspecte apreciază că se impune suspendarea efectelor actului administrativ normativ atacat până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul cererii de chemare în judecată solicită admiterea acțiunii și anularea actului administrativ normativ. Depune concluzii scrise și practică judiciară.
Curtea în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera precum și pentru a le da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 21.10.2013.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
U. D. I. C. D.
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 3167
Ședința publică din 21.10.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: U. D.
GREFIER: I. C. D.
****************
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții V. D. și V. T., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII 290/203, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2013, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.10.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.02.2013 sub nr. de mai sus, reclamantul V. D. în nume propriu și în numele lui V. T. a solicitat în contradictoriu cu A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:
1). Anularea pe motiv de nulitate absolută a îndrumărilor metodologice ANRP nr. 1693/27.11.2006 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările si completările ulterioare.
2). Suspendarea executării îndrumărilor metodologice ANRP nr. 1693/27.11.2006 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, pe motiv de nulitate absolută, până la pronunțarea instanței de fond.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul arată în esență faptul că, în data de 02.10.2012, cu nr. RG_ - numărul de intrare al plângerii prealabile la pârâta ANRP, a depus o plângere administrativă prealabilă prin care solicita revocarea, ca fiind lovite de nulitate absolută si nelegale, îndrumările metodologice ANRP nr. 1693/27.11.2006 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările si completările ulterioare, cerere nesoluționată până în prezent.
In fapt, reclamanții arată că sunt beneficiari de drept ai legii speciale de reparație deoarece Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003 a aprobat cererea nr. 3875 din 4 martie 2004 de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul intravilan avut ca moștenire de la mama acestora, prin emiterea Hotărârii nr. 301 din data de 19.12.2008, hotărâre prin care le-a fost aprobată cererea.
La această hotărâre, au făcut contestație la pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 deoarece Comisia Municipiului București de aplicare a Legii Nr. 290/2003 nu a făcut propuneri de atribuire în natură pentru terenul moștenit, a schimbat calitatea terenului moștenit din intravilan în agricol și a evaluat casa cu 8 camere si multiple dependințe ca fiind o casă cu o singură cameră. A invocat în contestație încălcarea prevederilor legale prioritare ale art. 2 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 așa cum a fost aceasta modificată prin Legea nr. 171/2006, privind atribuirea în natură a terenului moștenit.
Pârâta ANRP, constatând încălcarea prevederilor legale, a emis Decizia executorie nr. 1593 din data de 16.09.2010 si a trimis dosarul spre reevaluare, cu sublinierea prevederilor legale care acordă cu prioritate reconstituirea dreptului de proprietate în natură pentru cele 34 hectare de teren intravilan, conform art. 2 alin. (1) din lege si a clarificat calitatea terenului intravilan conform actelor depuse la dosar, inclusiv prin solicitarea unor precizări de la autoritățile din Republica M..
In baza acestor două acte s-a emis Certificatul suplimentar de moștenitor nr. 55/26.09.2011 pentru terenul intravilan de 34 hectare pe raza Municipiului București, natura succesiunii fiind legală și testamentară.
Comisia Municipiului București de aplicare a Legii Nr. 290/2003 nu a pus în aplicare Decizia executorie nr. 1593/16.09.2010 emisă de Guvernul României - A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) în termen legal, motiv pentru care a fost acționată în judecată cu obligația de a face la Tribunalul București - secția de contencios administrativ.
Pe parcursul litigiului, Comisia Municipiului București de aplicare a Legii Nr. 290/2003 a arătat instanțelor de judecată demersurile pe care le face pentru identificarea terenului moștenit care trebuie atribuit, relevantă fiind adresa Comisiei nr. E.C.7032,7902/3499/. prezentată Ia instanța de fond care confirmă modul în care trebuie respectată legea si decizia ANRP nr. 1593/16.09.2010.
După recurs, s-a emis Decizia judecătorească definitivă, irevocabilă și investită cu formulă executorie nr. 976/05.03.2012 pronunțată de CURTEA DE APEL BUCUREȘTI prin care s-a dispus emiterea în 30 de zile a unei noi hotărâri corectate de către Comisia Municipiului București de aplicare a Legii Nr. 290/2003, cu respectarea Deciziei ANRP, decizie prin care se stăvilea ca prioritară obligația reconstituirii în natură a dreptului de proprietate pentru terenul intravilan moștenit conform art. 2 alin. (1) din lege precum și calitatea acestuia de teren intravilan.
Comisia Municipiului București de aplicare a Legii Nr. 290/2003 încălcând atât dispozițiile Deciziei judecătorești irevocabile cât si ale Deciziei ANRP, emite o nouă hotărâre cu nr. 1259/29.03.2012, simetrică cu prima hotărâre contestată pentru nelegalitate, invocând de această dată niște îndrumări metodologice ANRP nr. 1693/27.11.2006 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 al căror conținut fraudează prevederile legii la un mod grosolan deoarece "recomandă": evitarea acordării de despăgubiri în natură în baza Legii nr. 290/2003.
Din această rațiune, Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003 pune în discuție din nou însăși existenta dreptului la reconstituirea în natură a terenurilor moștenite, bazându-se pe aceste îndrumări metodologice, când afirmă negru pe alb la Art. 3 din hotărâre că: "Respinge capătul de cerere privind atribuirea de teren în natură pentru că potrivit Cap. III din îndrumările metodologice nr. 1693/27.11.2006" A.N.R.P. recomandă evitarea acordării de despăgubiri în natură în baza Legii nr. 290/2003".
Aceste "îndrumări metodologice" ținute în secret la sertar și care se vor a fi un act normativ de aplicare a Legii speciale nr. 290/2003, nu sunt cunoscute, nu au fost invocate în nici un fel de către ANRP în soluționarea contestației noastre, nu sunt publicate nicăieri și deci nici in Monitorul Oficial al României!
Prin încălcarea art. 11 si art. 12 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în 2010, nepublicarea in Monitorul Oficial al României a acestui act normativ atrage sancțiunea nulității absolute a acestuia prin nerespectarea formei ad validatem.
Excepția nulității absolute a acestui act normativ se probează deci prin nepublicarea sa în Monitorul Oficial al României. Normele de tehnică legislativă conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 24/2000 sunt obligatorii pentru orice act normativ iar publicarea lor conform art. 11 si art. 12 este o condiție obligatorie pentru ..
Fiind lovite de nulitate absolută, aceste instrucțiuni trebuiesc anulate de urgentă pentru a nu mai produce efecte. Solicitarea privind suspendarea aplicării lor este justificată și prin aceea că aceste norme sunt invocate . in vigoare care îi prejudiciază în mod evident cu fiecare zi care trece, respectiv Hotărârea nr. 1259/29.03.2012 a Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003. Fiecare zi care trece ii prejudiciază grav pentru că nu intram în posesia bunurilor și despăgubirilor care li se cuvin, dreptul de moștenire fiind garant de Constituția României.
Refuzul de punere în posesia terenurilor moștenite prin invocarea acestor instrucțiuni încalcă dreptul de moștenire si de proprietate, drepturi care sunt garantate de art. 44, 46 si 53 din Constituția României precum si de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, art. 27 alin. 1 si alin. 3 din Tratatul de P. de la Paris din 10 februarie 1947, completate cu art. 17 alin.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10.12.1948, tratate internaționale la care România este parte semnatară.
Nelegalitatea acestor îndrumări metodologice se bazează pe afirmația că legile fondului funciar prevăd prioritate pentru reconstituirile dreptului de proprietate fata de cererile de constituiri de drepturi noi de proprietate, ceea ce este adevărat și aplicabil beneficiarilor Legii nr. 18/1991 unde există aceste două categorii de beneficiari dar care nu poate avea nici o legătură și nu se poate extrapola la beneficiarii Legii speciale nr. 290/2003, lege care prevede doar reconstituirea dreptului de proprietate.
În plus, art. 17 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, prevede dimpotrivă, prioritate pentru atribuirea terenurilor pentru cei strămutați sau deportați, fată de restul solicitanților.
discriminarea care se face intre beneficiarii Legii 18/1991, foști membri CAP si beneficiarii Legii nr. 290/2003 este inacceptabilă. Reclamanții nu sunt la concurentă cu foștii membri CAP si nici nu primim teren din terenurile fostelor CAP-uri. Terenurile care li se atribuie sunt din rezervele speciale care se creează pentru aplicarea acestei legi, respectiv terenuri din domeniul privat al statului sau al primăriilor.
A doua nelegalitate este cea referitoare la disponibilul de teren care poate fi atribuit beneficiarilor Legii nr. 290/2003 din aceste "îndrumări" care afirmă că, acest disponibil reprezintă "diferența rămasă după finalizarea reconstituirii dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar".
Astfel, procedura necesară pentru identificarea terenurilor libere, se probează cu faptul că, în anul 2011, Comisia Municipiului București de aplicare a Legii 290/2003 a constatat necesitatea efectuării unor demersuri către mai multe ministere si regii ale statului care dețin teren din domeniul privat al statului și a justificat această procedură ca necesară instanței de judecată de la Tribunalul București, prezentând în acest sens adresa nr. E.C.7032,7902/3499/..
Evaluarea terenurilor intravilane se face exclusiv conform Art. 12 din aceste norme, pe baza Criteriilor nr. 2.665/1 C/311 din 28 februarie 1992, cu completările ulterioare, elaborate de Ministerul Finanțelor și de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
Terenul intravilan este un teren de o categorie aparte precizată expres la art. 13 din lege si la art. 13 din HG nr. 1120/2006 de aplicare a legii si se calculează Ia fel ca terenul intravilan aferent locuinței, conform Criteriilor nr. 2.665/1 C/311 din 1992. Nicăieri în Legea 290/2003, nu se plafonează aceste terenuri până în limita celor 50 de hectare.
În concluzie, nu se poate schimba sub nici o formă în cursul evaluării calitatea terenului avut și nici nu se pot impune alte criterii de evaluare decât cele stabilite la acordarea despăgubirilor în bani pentru suprafețele terenurilor intravilane libere de construcții avute în proprietate, deoarece acest lucru încalcă prevederile Legii speciale nr. 290/2003. Dacă se pot atribui în natură aceste suprafețe de teren intravilan până la plafonul de 50 ha atunci si eventuala compensare în bani se face până la același plafon de 50 de hectare.
Nu se poate admite să se dea compensații în natură integral iar în bani să se dea doar pentru o suprafață mai mică, plafonată fraudulos în baza unor norme metodologice nelegale. Nu este posibil să fii încadrat în cursul evaluării la o altă categorie de teren pe care nu ai avut-o niciodată în proprietate. Ori, nu se poate accepta un astfel raționament deoarece în acest fel s-ar face o gravă discriminare între beneficiarii legii care primesc compensații în natură pentru tot ceea ce au avut și beneficiarii legii care primesc compensații în bani doar parțial pentru ceea ce au avut.
În concluzie, aceste îndrumări metodologice nu pot impune samavolnic asemenea duble plafonări, deoarece acest lucru excede prevederilor Legii speciale nr. 290/2003, încalcă și restrânge nepermis drepturile noastre la o justă despăgubire pentru fiecare hectar din categoria celui avut. încercând să impună prin confuzia și folosirea unde nu trebuie a termenilor de plafoane si plafonări se ajunge la situația unor duble plafonări la calculul terenurilor intravilane libere de construcții.
Fată de toate cele trei motive de nelegalitate, invocă și încălcarea articolul 53 din Constituția României.
Îndrumările metodologice contestate sunt nelegale și prin încălcarea directă a prevederilor dreptului european și internațional privind drepturile omului așa cum am arătat mai sus, având în acest sens și autoritate de lucru judecat în această chestiune prin emiterea Deciziei irevocabile nr.976/05.03.2012 a Curții de Apel București.
Îndrumările metodologice încalcă astfel dispozițiile Primului Act Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale la care Uniunea Europeană prin Tratatul de la Lisabona a aderat și care devine obligatorie și pentru România. Conform acestei Convenții și interpretării date prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, bunurile imobile moștenite și recunoscute sunt bunuri în sensul întâiului Protocol Adițional și se bucură de imprescriptibilitatea dreptului de proprietate.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1, 7 și 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborate cu art. 3, 11 și 12 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 44, 46, 52 și 53 din Constituția României, art. 1 al Primului protocol la C.E.D.O., art. 27 alin. 1 si alin. 3 din Tratatul de P. de la Paris din 10 februarie 1947 completate cu art.17 alin.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10.12.1948.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri pe care le-a anexat cererii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 arată în esență faptul că, rin petiția adresată Președintelui României și transmisă ulterior, spre competentă soluționare, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) prin adresa cu nr. DRA2/9060/10.04.2012, reclamantul V. D. (folosind calitatea de Președinte al Camerei de Comerț și Industrie România - Republica M.) a solicitat anularea îndrumărilor metodologice privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 transmise de către ANRP prin adresa cu nr. 1693 din 27.11.2006.
Față de solicitarea acestuia, prin adresa cu nr. 21/G.B./30.05.2012 (anexată, în copie, prezentei), A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat răspuns petentului V. D., prin care s-au lămurit toate aspectele de fapt și de drept invocate de către acesta prin petiția formulată.
Prin urmare, reclamanților li s-a dat curs solicitării formulate, prin care s-a invocat nelegalitatea adresei nr. 1693 din 27.11.2006, este neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, consideră cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți ca fiind netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Referitor la susținerea reclamanților, prin care aceștia califică drept act normativ îndrumărilor metodologice privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 transmise de ANRP prin adresa cu nr. 1693 din 27.11.2006, aceștia sunt într-o gravă eroare atât în ceea ce privește cunoașterea normelor juridice ale Legii nr. 24/2000, republicate, precum și în ceea ce privește cunoașterea dispozițiilor Hotărârii de Guvern nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere dispozițiile exprese ale legii, în vederea aplicării unitare a legislației în domeniul restituirii proprietăților, ANRP este îndreptățită și obligată, totodată, să ofere sprijin și îndrumare metodologică tuturor entităților implicate în procedura administrativă privind restituirea proprietăților.
Cu privire la natura juridică a adreselor prin care ANRP acordă îndrumare metodologică, precizează că acestea reprezintă doar simple recomandări către instituțiile învestite cu soluționarea cererilor, acestea neavând caracter obligatoriu.
În niciun caz, adresa contestată nu reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, de altfel, el neîndeplinind nici condițiile de lege cerute unui act administrativ individual.
Legea nr. 290/2003, ca de altfel și Legea nr. 9/1998 la care prima face de multe ori trimitere, stabilește cu rigoare competența de soluționare a cererilor formulate în temeiul acesteia, această competență aparținând în mod exclusiv comisiilor constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998.
Cu strictă referire la argumentele reclamanților prin care aceștia motivează nelegalitatea recomandărilor formulate și transmise prin adresa cu nr. 1693 din 27.11.2006, arată că procedura de restituire a terenurilor ce trebuia urmată potrivit Legii nr. 18/1991, în forma sa inițială, era instituită de prevederile art. 8 coroborate cu cele ale art. 10 din acest act normativ, dispoziții legale potrivit cărora stabilirea dreptului de proprietate se făcea pe terenurile care la 01.01.1990 se găseau în patrimoniul cooperativelor agricole de producție în urma depunerii unei cereri însoțită de actele doveditoare, la primăria pe raza căreia se afla terenul solicitat.
Stabilirea rezervei de teren disponibilă în funcție de care se poate proceda la atribuirea în natură a terenurilor pentru care se solicită despăgubiri în baza Legii nr. 290/2003, nu poate fi determinată decât după finalizarea reconstituirii dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, proces care la nivelul întregii țări nu s-a finalizat încă.
Mai mult chiar, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 1120/2006, foștilor proprietari li se pot atribui terenuri de aceeași categorie în județele în care domiciliază în limita disponibilităților, potrivit Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, fapt pentru care atribuirea în natură a terenurilor, pentru care se solicită despăgubiri în baza Legii nr. 290/2003 nu reprezintă o obligație pentru autoritățile publice implicate în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate și nici o opțiune a beneficiarilor acestei legi.
În concluzie, A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR își menține punctul de vedere exprimat prin răspunsul transmis petentului V. D., punct de vedere susținut și de practica judecătorească unitară.
De altfel, prin Decizia nr. 1593/16.09.2010 emisă de către ANRP, la care fac referire reclamanții, s-a susținut că în situația în care nu se găsesc suprafețe de teren disponibile urmează a se acorda despăgubiri în bani, autoritățile publice implicate în procedura acordării de măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 290/2003 neputând fi obligate la acordarea de despăgubiri în natură.
Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de către reclamanții V. D. și V. T..
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art.1141 alin. (2), art. 115 și urm. din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr.1120/2006.
Analizând cu prioritate potrivit dispozițiilor art. 137 alin.1 Cod procedură civilă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de autoritatea pârâtă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă reclamanții au solicitat în contradictoriu cu ANRP – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 anularea Îndrumărilor Metodologice ANRP nr. 1693/27.11.2006 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunuri proprietatea acestora rămase în Basarabia Bucovina de Nord și ținutul Herta ca urmare a Tratatului de P. dintre România și Puterile Aliate și Asociate semnat la Paris la 10.02.1947, cu modificările și completările ulterioare, și suspendarea executării acestora până la pronunțarea instanței de fond.
Se reține că reclamantul a solicitat anularea Îndrumărilor Metodologice privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 transmise de către ANRP cu adresa nr. 1693/27.11.2006.
La solicitarea acestuia, cu adresa nr. 21/GB/30.05.2012 ANRP a răspuns reclamantului.
Potrivit art.2 lit.a din HG nr. 361/2005 ANRP are ca atribuție principală și acordarea de „sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrațiilor publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 290/2003 cum este cazul reclamanților privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H. ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. dintre România și Puterile Aliate și Asociate semnat la Paris la 10.02.1947 cu modificările și completările ulterioare”.
Îndrumările Metodologice privind aplicarea Legii nr. 290/2003 au fost transmise de către ANRP prin adresa nr. 1693/27.11.2006 a cărei anulare au solicitat-o reclamanții, recomandare prin care ANRP transmite îndrumări către Comisiile teritoriale pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în ceea ce privește constituirea comisiilor cât și îndrumări referitoare la atribuirea în natură a terenurilor către persoanele îndreptățite, referitoare la experții tehnici care fac parte din comisiile tehnice de evaluare a despăgubirilor cât și îndrumări referitoare la criteriile și metodologia de evaluare a despăgubirilor pentru construcțiile cu destinația de locuințe și terenul aferent construcției, și criteriile și metodologia de evaluare și acordare a compensațiilor pentru recoltele neculese în anulă părăsirii forțate a bunurilor.
Analizând natura Îndrumărilor Metodologice privind aplicarea Legii nr. 290/2003 transmise de către ANRP prin adresa nr 1693/27.11.2006 a cărui anulare au solicitat-o reclamanții se constată că aceasta nu reprezintă un act administrativ cu caracter normativ în sensul Legii nr. 554/2004, actul atacat de către reclamanți având doar un rol de îndrumare în sensul aplicării de către Comisiile teritoriale înființate în vederea executării legii. Totodată, această adresă nu poate fi privită nici ca un act administrativ unilateral, prin adresa atacată fiind formulate îndrumări în vederea executării Legii nr. 290/2003, astfel cum s-a arătat mai sus.
În fapt reclamanții sunt nemulțumiți de modul în care legiuitorul a înțeles să stabilească condițiile ce trebuie îndeplinite în vederea atribuirii de terenuri în natură pentru beneficiarii Legii nr. 290/2003.
Se reține de asemenea că reclamanții au atacat potrivit Legii nr. 554/2004 Hotărârea emisă de Comisia Municipiului București de Aplicarea a Legii nr. 290/2003 cu nr. 301/19.12.2008, prin decizia civilă nr. 976/5.03.2012 a Curții de Apel București fiind admisă cererea reclamanților în sensul obligării ANRP – Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 să soluționeze cererea acestora privind acordarea de despăgubiri, decizie rămasă irevocabilă la 5.03.2012.
Cererea reclamanților nu se circumscrie disp. art. 2 alin.1 lit.c din Legea nr. 554/2004 referitoare la actul administrativ care este definit ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică în vederea organizării, executării legii sau a executării în concret a legii care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
Potrivit art. 8 alin.2 din Legea nr. 290/2003 Comisiile județene și a Municipiului București pentru aplicarea legii primesc verifică și rezolvă cererile de atribuire în natură pentru acordarea de despăgubiri sau compensații după caz.
Reclamanții sunt beneficiarii unei hotărâri judecătorești irevocabilă prin care autoritatea a fost obligată să soluționeze cererea acestora având ca obiect emiterea unei noi hotărâri în baza Legii nr. 290/2003 în termen de 30 de zile de la data pronunțării, respectiv 5.03.2012, aceștia fiind nemulțumiți în fapt de modul de aplicare a Legii nr. 290/2003 pentru care s-au dat Îndrumările Metodologice atacate în prezenta cauză. Ceea ce îi nemulțumește este recomandarea ANRP de a se evita acordarea de despăgubiri în natură în baza Legii nr. 290/2003 până la finalizarea reconstituirii dreptului de proprietate în baza legilor Fondului Funciar, ori această recomandare a fost emisă în executarea art.2 alin.1 din lege.
Având în vedere natura juridică a Îndrumărilor Metodologice se reține că acestea nu îndeplinesc condițiile prev. de art.2 alin.1 lit.c din Legea nr. 554/2004 și art.8 alin.1 din același act normativ, reținându-se că reclamanților li s-a răspuns la plângerea prealabilă formulată prin adresa nr. 21/GB/30.05.2012 a ANRP.
Procedura reconstituirii dreptului de proprietate a beneficiarilor Legii nr., 290/2003 pentru terenurile prev. la art.1 respectiv bunurile proprietate a acestora sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H. ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. dintre România și Puterile Aliate și Asociate semnat la Paris la 10.02.1947 cu modificările și completările ulterioare, este prev. la art.2 din lege.
Potrivit acestor disp. legale, beneficiarilor legii li se vor atribui terenuri de același gen în județele în care locuiesc iar atribuirea acestor terenuri se va face în condițiile Legii 18/1991 republ., Legii nr. 1/2000 cu mod. și complet. ulterioare și care se vor atribui în limita disponibilităților din domeniul privat al statului, județului sau Comisiei locale constituite pentru respectarea acestei legi. Prin urmare, legiuitorul a înțeles să stabilească o . condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ de beneficiarii Legii nr. 290/2003 așa cum este și cazul reclamanților.
Analizând cererea de anulare pe motiv de nulitate a Îndrumărilor Metodologice ANRP privind aplicarea Legii nr. 290/2003 se reține că aceasta nu întrunește disp. Legii nr. 554/2004 astfel cum au fost arătate mai sus, respectiv art. 2 alin.1 lit.c și art.8 alin.1 din același act normativ și în consecință se va admite excepția inadmisibilității cererii, urmând să fie respinsă cererea de anulare formulată, ca inadmisibilă.
Pe cale de consecință, pentru aceleași motive va fi respinsă ca inadmisibilă și cererea de suspendare a executării Îndrumărilor Metodologice ANRP nr. 1693/27.11.2006 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de autoritatea pârâtă.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții V. D., domiciliat în București, .. 5, ., sector 4, și V. T., domiciliat în București, .. 37, ., ., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII 290/203, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, ca inadmisibilă, pe ambele petite ale acțiunii.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
U. D. I. C. D.
Red. U.D./17.12.2013
Tehnodact. I.C.D./5 ex
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 187/2013. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 2643/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
