Despăgubire. Decizia nr. 4218/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4218/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 2201/2/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 4218
Ședința publică de la 17.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (F. COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR) împotriva sentinței civile nr. 4491/04.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. I. PRIN . SA BUCUREȘTI și . SA BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și că recurentul a depus note de ședință, după care:
Curtea, constatând că în cauză a operat subrogarea legală a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în drepturile și obligațiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin dispozițiile Legii nr. 165/2013, dispune rectificarea citativului în acest sens și, constatând cauza în stare de judecată, reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr. 4491/04.07.2012, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele S.C. R. G. INVEST S.A. și M. I., în contradictoriu cu pârâtă COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
A obligat pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR să transmită dosarul nr._/CC unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut de O.U.G. nr.4/2012.
A obligat pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la finalizarea evaluării respingând în rest în rest acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții au solicitat obligarea paratei la efectuarea controlului privind legalitatea respingerii cererii de restituire in natura ca si prim capat de cerere.
Din actele depuse la dosar reiese ca reclamanta M. I. nu a solicitat niciun moment restituirea in natura a imobilului, ci a formulat notificare (fila 61 din dosar) prin care a solicitat acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, aspect ce reiese fara niciun dubiu din cuprinsul notificarii, precum si a dispozitiei Primarului General al Municipiului Bucuresti nr._/4.08.2010.
Pe de alta parte, din intampinarea formulata de parata reiese ca dosarul reclamantilor a fost analizat in privinta legalitatii respingerii cererii de restituire in natura a imobilului notificat si s-a constatat ca nu ar fi complet.
In acest context este neintemeiat si capatul de cerere privind obligarea paratei la emiterea deciziei motivate de restituire in natura a imobilului.
Cu privire la obligarea paratei la transmiterea dosarului catre evaluator se retine ca acest capat de cerere este intemeiat deoarece nu se justifica in niciun fel lasarea dosarului in nelucrare, desi reclamanta a solicitat in mai multe randuri sa i se comunice stadiul dosarului si mai mult, timpul trecut de la formularea notificarii, peste 10 ani si cel scurs de la momentul emiterii dispozitiei prin care s-a propus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, circa 2 ani, este nejustificat de mare si nerezonabil pentru solutionarea cererii reclamantilor de catre autoritatile adminstrative.
Referitor la termenul in care parata este obligata la transmiterea dosarului catre evaluator trebuie avute in vedere dispozitiile OUG nr. 4/2012 care au suspendat atat emiterea titlurilor de despagubire si de conversie, cat si procedurile de evaluare prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Prin urmare, a obligat parata la transmitrea dosarului catre un evalutaor in temen de 30 de zile de la expirarea termenului prevazut de OUG nr. 4/2012.
In acest context este intemeiata si solicitarea reclamantilor de obligare a paratei la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubiri, insa termenul de emitere va fi calculat in functie de finalizarea procedurii evaluarii, etapa obligatorie si care precede emiterea titlului de despagubire in conditiile legale.
F. de dispozitiile art. 16 din titlul VII al legii nr. 247/2005 se retine ca parata CCSD are atributii in ceea ce priveste evaluarea si stabilirea cuantumului despagubirilor.
Potrivit dispozitiilor art. 18 al. 1 din legea nr. 554/2004 instanta, solutionand cererea, poate sa oblige autoritatea la efectuarea unor operatiuni administrative.
Transmiterea dosarului catre evaluator este o operatiune adminstrativa prevazute de legea nr. 247/2005 in sarcina CCSD in procedura privind emiterea titlurilor de despagubire in baza acestei legi si a legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta invocând în drept disp. art. 304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ.
În motivarea cererii de recurs a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
A precizat că a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, din procedura reglementată de Titlul VII al Legii 247/2005, în privința dosarului reclamanților, constatându-se ca urmare a verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat că dosarul este incomplet, dar instanța de fond nu a reținut aceste apărări ale pârâtei, încălcându-i dreptul la apărare.
Etapa evaluării este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia CCSD nr.2815/16.09.2008, care a fost emisă ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul CCSD încă din anul 2005.
A invocat dispozițiile O.U.G. 4/2012, modificată și completată prin Legea 117/04.07.2012 și a precizat că este în curs de desfășurare procesul de adoptare a unei noi legislații privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, la adoptarea O.U.G. 4/2012 avându-se în vedere și dispozițiile art. 138 alin. 5 din Constituția României.
A susținut că este incertă situația reglementării cuprinse în Titlul VII al Legii 247/2005, la încetarea efectelor O.U.G. 4/2012, față de intenția de a reforma legislația în domeniu.
Precizează că prin Hotărârea de Guvern nr.527/2006 a fost aprobat contractul-cadru si onorariile maximale acordate evaluatorilor autorizați, persoane fizice sau juridice, în vederea efectuării raportului de evaluare a imobilelor conform Titlului VII "Regimul stabilirii si plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv" din Legea nr.247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente.
În temeiul acestor dispoziții legale, sunt încheiate contracte de prestări servicii cu societățile de evaluatori sau evaluatorii, precum și anexe ale acestor contracte, anexe în care este indicat termenul de executare a evaluării, care este de 20 zile, cu mențiunea că termenul indicat se calculează de la data primirii dosarelor.
Totodată, trebuie avut în vedere și faptul că între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei de către Comisia Centrală există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptățite, acestea din urmă pot formula obiecțiuni, la care evaluatorul desemnat trebuie să răspundă și să comunice acest răspuns atât persoanelor îndreptățite, cât și Comisiei Centrale, cu mențiunea că obligația de a comunica raportul de evaluare, precum și răspunsul la eventuale obiecțiuni revin evaluatorului desemnat și nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.(A se vedea în acest sens dispozițiile art. 16.13 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005).
Recurenta a enumerat operațiunile administrative parcurse în cadrul etapei evaluării imobilelor ce formează obiectul dosarelor de despăgubire transmise Secretariatului CCSD și ce presupun acestea, precizând că stabilirea valorii de piață se face în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare.
Parcurgerea în totalitate a acestei etape presupune un interval de timp corespunzător pe care Secretariatul CCSD l-a parcurs fără întârzieri nejustificate în privința dosarelor reclamanților.
Mai mult, procedurii reglementate de Titlul VII al Legii 247/2005 nu îi sunt aplicabile termenele și condițiile procedurale din Legea 554/2004.
A mai fost criticată și soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, în raport de dispozițiile art. 50 din Legea 10/2001.
Prin încheierea nr. 1973/26.02.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, instanța devenită competentă să îl soluționeze.
Recurenta a formulat cerere de introducere în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), în raport de dispozițiile art. 4, art. 17 alin. 2 și art. 18 alin. 1 și 3 din Legea 165/2013 și a invocat excepția prematurității acțiunii în contextul intrării în vigoare a acestei legi, susținând că la data depunerii acțiunii, procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire era suspendată în temeiul O.U.G. 4/2012.
Ca urmare a publicării Legii 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acestei legi.
A invocat dispozițiile art. 4, art. 17 alin. 1 lit. a și b, art. 34 alin. 1, art. 35 alin. 2 din Legea 165/2013 susținând că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula acțiunea.
Cu privire la obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire și la întocmirea raportului de evaluare precizează că această solicitare nu își mai găsește rațiunea prin prisma noilor reglementări din Legea 165/2013.
Curtea va califica excepția prematurității invocată de recurenta pârâtă ca și motiv de recurs de ordine publică, având în vedere următoarele:
Potrivit disp. art. 109 C.pr.civ. „Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente”.
Așadar, pentru sesizarea instanței, dar și pentru ca partea să beneficieze de protecție judiciară, este necesară formularea unei cereri, dar și îndeplinirea anumitor condiții apreciate de literatura de specialitate ca și condiții generale de exercitare a acțiunii civile.
Aceste condiții, care sunt aspecte de verificat inclusiv din oficiu de instanță, iar eventuale neregularități ar putea fi invocate de orice parte interesată, inclusiv de instanță, oricând, deci și direct în faza procesuală a recursului, apreciate datorită importanței deosebite a acestora ca și motive de ordine publică, sunt afirmarea unui drept (formularea unei pretenții), interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală.
Cu privire la prima condiție amintită, instanța arată că dreptul pretins trebuie să îndeplinească anumite cerințe, respectiv să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat în limitele sale externe și interne, să fie exercitat cu bună credință și să fie actual.
Cu referire la această din urmă cerință, dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual (existând un termen suspensiv încă neîmplinit ori o condiție suspensivă încă nerealizată), se impune invocarea și admiterea excepției de prematuritate a cererii, excepție de fond, absolută și peremptorie.
Chestiunea privind afirmarea unui drept actual (iar în raport de aceasta invocarea excepției prematurității), tocmai întrucât este vorba de o condiție generală pentru formularea unei cereri de chemare în judecată, constituie un aspect de interes public.
Curtea apreciază așadar că norma juridică în discuție nu ocrotește un interes privat, astfel că problema de drept nu este de ordine privată, motiv pentru care excepția prematurității poate fi invocată și direct în recurs, iar nu numai de pârât, dar și de instanță din oficiu.
De asemenea, că respectivul incident este motiv de recurs rezultă din faptul că este invocat de către recurentă și nu vizează calea de atac promovată, ci cererea introductivă de instanță, intenția reală a autorului excepției fiind de admitere a recursului și, modificând sau casând sentința recurată, admiterea excepției și respingerea acțiunii ca prematur formulată.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursul este fondat, exceptând critica vizând prematuritatea acțiunii, pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția prematurității se reține că nu este fondată, întrucât dreptul subiectiv pretins de intimații reclamanți este un drept actual, aceștia sesizând instanța prin demersul lor judiciar cu o cerere având ca temei incidența Legii 247/2005 astfel că dreptul pretins nu este afectat de vreun termen suspensiv sau de vreo condiție suspensivă.
Analizând motivele invocate în susținerea excepției, respectiv incidența dispozițiilor OUG nr. 4/2012 și respectiv ale Legii nr. 165/2013, Curtea constată în primul rând că este de la sine înțeles că cererea de chemare în judecată nu poate fi prematură în raport de intervenția unor evenimente legislative ulterioare.
Totodată, față de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că dreptul pretins este actual, întrucât trebuie să analizeze și să stabilească dacă este vorba sau nu de un refuz nejustificat al unei instituții publice de soluționare a pretențiilor reclamantei. Așadar, eventuala aplicare a menționatelor acte normative și efectele în concret ale acestora, respectiv de suspendare a executării obligației corelative dreptului reclamanților, trebuie avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.
Prin urmare, împrejurările invocate în susținerea excepției prematurității urmează a fi avute în vedere de instanța de control judiciar la soluționarea pe fond a cauzei.
Analizând în continuare motivele de recurs invocate, Curtea constată că obiectul litigiului îl formează pretenția reclamanților constând în obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului din București, Calea Văcărești, nr. 434, sector 4, la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru acest imobil, precum și la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului revendicat, dacă imobilul este restituibil în natură.
Intimații reclamanți au invocat dispozițiile Legii 247/2005 făcând referire la nesoluționarea cererii în termen legal, conform Legii 554/2004.
Deși este foarte adevărat că acesta este cadrul legislativ în vigoare la data sesizării instanței, la soluționarea pe fond a cauzei reținându-se incidența acestuia, cu consecința admiterii acțiunii, Curtea apreciază că la acest moment nu mai subzistă temeiurile legale invocate de parte și reținute de instanța de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Prin urmare, acest act normativ este pe deplin aplicabil și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa întrucât nu mai există cadrul legal și factual pentru a proceda la desemnarea unui evaluator, iar mai apoi la emiterea titlului de despăgubire.
Etapele de parcurs conform Legii nr. 247/2005 nu mai subzistă în noua reglementare, tot astfel nici procedura evaluării imobilului de către un evaluator căruia pârâta îi trimite dosarul și respectiv emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 „(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege. (3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. (4) Comisiile județene de fond funciar și Comisia de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local. (5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 1 lit. a din același act normativ „În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.
Se observă, deci, un ansamblu de obligații în sarcina recurentei-pârâte în vederea punerii în executare a dispozițiilor legale, dar și în vederea soluționării pretențiilor reclamantului, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, dar de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.
Totodată, Curtea constată prevederile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 prin care se prevede obligația Comisiei Naționale de soluționare a dosarelor de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale într-un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Astfel, conform prevederilor legale invocate: „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.
În raport de aceste aspecte, reținând așadar că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor fixate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, se impune admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Nu ar putea fi pronunțată o soluție de admitere a cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la emiterea unei decizii conținând titlu de despăgubire pentru dosarului reclamanților cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013, pe de o parte, întrucât nu a fost formulată o astfel de cerere de către reclamanți, soluția contravenind principiului disponibilității, iar pe de altă parte, procedând astfel, instanța de recurs ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății.
În speță mai există însă un motiv pentru respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, respectiv acela că la momentul pronunțării instanței de recurs nu există un refuz nejustificat al instituției pârâte de soluționare a cererii reclamanților.
Nu mai poate fi obligată recurenta-pârâtă la executarea unei astfel de obligații (prevăzută de Legea nr. 247/2005) în raport de rațiunile avute în vedere la emiterea actului de suspendare OUG 4/2012, respectiv:
„În contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României,
având în vedere urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului,
având în vedere faptul că în acest moment nu mai există un mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor și prin urmare se impune acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluții financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor,
întrucât Fondul Proprietatea, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari, a înregistrat, potrivit ultimelor date statistice, o scădere accelerată a participației statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în urma conversiei în acțiuni a titlurilor de despăgubire emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,
întrucât, din cauza obligativității parcurgerii tuturor etapelor procesului de elaborare legislativă, momentul epuizării Fondului Proprietatea nu poate fi corelat cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor,
având în vedere faptul că, ulterior momentului epuizării Fondului Proprietatea, prin emiterea de titluri de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în lipsa unei participații a statului la Fondul Proprietatea, nu mai pot fi parcurse toate etapele procesului de acordare a despăgubirilor reglementate de către titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea,
având în vedere dispozițiile art. 138 alin. (5) din Constituția României, republicată, care prevăd faptul că "nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare",
ținând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanțe de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”.
De altfel, în raport de aceste rațiuni au fost legal suspendate obligațiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și adoptată Legea nr. 165/2013, care trebuie implementată.
Față de aceste acte normative, Curtea apreciază că în prezent, la data soluționării în mod irevocabil a cauzei, refuzul pârâtei de soluționare a cererii reclamanților este unul justificat, nefiind întrunite așadar condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul și să modifice sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (F. COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR) împotriva sentinței civile nr. 4491/04.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. I. PRIN . SA BUCUREȘTI și . SA BUCUREȘTI.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. O. D. P. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.M.
Tehnored.R.O./ 2 ex./28.10.2013
Jud.fond: C. P., Curtea de Apel București-SCAF
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3532/2013. Curtea de... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 4204/2013.... → |
|---|
