Despăgubire. Hotărâre din 04-04-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 1495/116/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 28 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: G. G.
JUDECĂTOR: E. – C. V.
GREFIER: M. G.
Pe rol soluționarea recursului declarat recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1279 din 03.07.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. I., având ca obiect „despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că nu a fost solicitată judecata cauzei și în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, precum și faptul că la data de 28.03.2013, prin serviciul „registratură”, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, după care:
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 04.04.2013.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 martie 2013.
Președinte Judecător Judecător
N. M. G. G. V. E. –
C.
Grefier
G. M.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1509
Ședința publică din data de 4 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: G. G.
JUDECĂTOR: V. E.-C.
GREFIER: M. G.
Pe rol soluționarea recursului declarat recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1279 din 03.07.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. I., având ca obiect „despăgubire”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 martie 2013, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 4 aprilie 2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr._/2012 a Tribunalului Călărași, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D. I. împotriva pârâtei A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, aceasta din urmă fiind obligată la plata către reclamant a sumei de 230.513,59 lei, reprezentând compensații bănești pentru despăgubirea acordată prin Decizia nr.2616/18.12.2008 emisă de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, sumă ce va fi actualizată pe perioada 15.08.2007 și până la data plății efective.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că despăgubirile cuvenite reclamantului au fost stabilite prin Hotărârea nr. 31/02.12.2005 emisă de Comisia Județeană Călărași pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și validată prin Decizia nr.2616/18.12.2008 emisă de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Instanța a constatat că până la data prezentei cereri de chemare în judecată a trecut mai mult de 6 ani de când a fost emisă Hotărârea nr.31/02.12.2005 de către Comisia Județeană Călărași pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și trei ani de la emiterea Deciziei nr. 2616/18.12.2008 de către pârâta ANRP, iar aceasta din urmă nu a făcut dovada că a plătit 40% din cuantumul despăgubirilor, încălcând astfel, chiar prevederile art.38 al.5 lit.b din Normele metodologice pentru aplicarea Lg.9/1998, aprobate prin HG nr.753/1998, modificată și completată, situație în care pârâta nu se poate prevala de protecția conferită de această dispoziție de hotărâre de guvern.
Practic, prin această atitudine ilicită, statul român și-a încălcat obligația generală de a-și executa cu bună credință obligațiile pecuniare pe care le are, conform legilor pe care le-a adoptat (în speță Lg.9/1998), față de proprii cetățeni.
De asemenea, trebuie precizat că art. 38 al. 5 lit. b din Normele metodologice aprobate prin HG 753/1998 nu poate fi interpretat în sensul că statul român sau instituția pârâtă ar putea să invoce neprevederea în buget a sumelor necesare efectuării plăților în cei doi ani consecutivi, întrucât ar însemna să se accepte că statul român sau instituția pârâtă ar putea să-și invoce propria culpă în apărare, contrar principiului general de drept consacrat de adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Totodată, dacă s-ar accepta că plata sumelor stabilite prin ordinele emise de pârâtă ar fi condiționată de disponibilitatea acesteia de a le prevedea în buget, ar însemna că interpretăm legea de o manieră nesusceptibilă să conducă la o despăgubire efectivă a reclamantului, încălcându-se principiile care decurg din hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului date în cauzele Faimblat c. România și Katz c. România, respectiv dispozițiile art.6 al.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art.1 din primul protocol adițional la Convenție. Or, în raport de prevederile art.20 al.2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, mai puțin favorabile, precum în speță, au prioritate reglementările internaționale.
Cum în cauză, ordinul de validare a fost emis cu mult peste termenul de 60 de zile prevăzut de lege, instanța constată că reclamanților le-a fost cauzat un prejudiciu prin devalorizarea sumei stabilită prin hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii nr. 9/1998.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXI/19.07.2007 prin care a fost admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că validarea hotărârii comisiei județene cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art.7 alin.3 din Legea nr. 9/1998 atrage actualizarea întregii sume cu indicele de inflație.
Cererea reclamantului este întemeiată și sub aspectul de la care poate fi actualizată suma, aceasta devenind certă, lichidă și exigibilă ulterior expirării celor 60 de zile prevăzute de art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998, termen pe care autoritatea pârâtă îl are la dispoziției pentru validarea sau invalidarea hotărârii Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr.9/1998.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat că despăgubirile sunt plătite în limita fondurilor disponibile alocate de la bugetul de stat conform Legii nr. 9/1998, potrivit disp. art. 5 din HG nr. 286/2004.
În ce privește actualizarea sumei, recurenta se rezumă la a arăta că legiuitorul, în dispozițiile Legii nr. 9/1998, a stabilit calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată a compensațiilor bănești, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de INS față de luna decembrie a anului anterior.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârâtă, Curtea reține următoarele:
1. Potrivit art. 5 din HG nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, „Compensațiile stabilite prin hotărârea de validare a Comisiei centrale pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998”.
Din interpretarea acestui text, coroborat cu art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, care limitează eșalonarea plății la maxim doi ani consecutivi, iar tranșa a doua vorbește despre anul următor plății primei tranșe (formularea „40% în anul în care se face plata” fiind una nefericită, ce impune o interpretare a textului) reiese că prima tranșă trebuie achitată în primul an de la validare, iar cea de-a doua în anul următor.
2. Curtea apreciază că din interpretarea acestui text reiese că termenele de eșalonare, de un an, respectiv doi ani, sunt termenele maxime pentru plata despăgubirilor și că, în funcție de existența disponibilităților financiare ANRP, are o marjă pentru efectuarea plății doar în cadrul acestor termene.
Textul nu condiționează plata de trecerea unui an sau doi, plata putând fi făcută și anterior, însă în funcție de disponibilitățile bănești ale pârâtei textul prevede un termen de grație pentru plata acestor compensații, mai exact o eșalonare la plată a acestora.
Termenul de un an pentru prima tranșă, respectiv de 2 ani pentru cea de-a doua sunt termenele maxime pentru plata compensațiilor, în funcție de existența disponibilităților financiare ANRP având o marjă pentru efectuarea plății doar în cadrul acestor termene.
Cu alte cuvinte, plata primei tranșe, se poate face, spre pildă, în prima sau ultima lună a primului an de eșalonare în funcție de existența disponibilităților financiare, însă termenul de un an pentru prima tranșă este termenul maxim de plată, care, odată depășit, nu mai subzistă condiționarea existenței acestor disponibilități bănești.
Prin urmare, motivul de recurs vizând lipsa disponibilităților financiare apare ca neîntemeiat, fiind irelevant acest aspect odată împlinit termenul maximal pentru onorarea obligației de plată și pentru cea de-a doua tranșă.
3. În ceea ce privește actualizarea sumei, curtea reține că temeiul actualizării pentru această primă perioadă se desprinde din interpretarea adusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXI/2007, pronunțată în interesul legii, și, prin urmare, consacrând o dezlegare în drept obligatorie pentru instanțe, potrivit disp. art. 329 alin. 3 teza finală C.pr.civ. (decizie care, mai mult, are în vedere actualizarea începând chiar de la expirarea celor 60 de zile pentru validare).
Pentru lămurirea rațiunii actualizării, trebuie să supunem atenției prevederile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940.
Astfel, potrivit acestui text de lege, „În termen de cel mult 60 de zile, comisia centrală va analiza contestațiile și va valida sau va invalida măsurile stabilite de comisiile județene și a municipiului București, admițând sau respingând, după caz, contestațiile ce i-au fost adresate”
Prin urmare, dacă este real că Legea nr. 9/1998 a prevăzut expres și limitativ situația în care se procedează la actualizarea compensațiilor, în egală măsură este real că obligația legală a Comisiei era aceea de a se pronunța într-un interval maxim de 60 de zile.
Prevederea legală care limita actualizarea la cea de-a doua tranșă a fost astfel reglementată în considerarea unei prezumate și firești așteptări că validarea/invalidarea măsurilor adoptate de către comisia locală se va face cu respectarea termenului impus de lege, iar legiuitorul a prezumat că o mică întârziere de 60 de zile la plată (perioada legală de validare) nu produce petenților un prejudiciu considerabil, astfel încât să se impună actualizarea și într-o atare ipoteză.
În situații precum cea de față însă, în care de la emiterea hotărârii comisiei județene a trecut mai bine de un și jumătate, considerațiunile avute în vedere de legiuitor atunci când a prevăzut obligația actualizării pentru tranșa a doua de plată se regăsesc și aici cu prisosință.
D. o interpretare precum cea statuată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXI/2007 asigură o reală compensare a reclamantului, exact în sensul și cuantumul dorit de legiuitor prin reglementarea adoptată.
În acest sens, în argumentarea deciziei sale în interesul legii, instanța supremă a statuat că „principiul reparării integrale a prejudiciului, în spiritul căruia au fost elaborate normele prin care sunt reglementate compensațiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma aplicării prevederilor Tratatului de la C. din 7 septembrie 1940, impune ca, în momentul validării compensațiilor, sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora”.
În privința actualizării celei de-a doua tranșe, curtea reține că temeiul acesteia se regăsește în disp. art. 8 alin. 2 al legii, potrivit căruia doar în ipoteza în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, ele se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situația în care se achită în anul următor, și cu atât mai mult cu depășirea termenului maxim de eșalonare de 2 ani, ele se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum.
4. Curtea reține însă că, deși la momentul sesizării instanței și chiar al pronunțării instanței de fond, termenul legal pentru plata compensațiilor expirase, plata devenind scadentă, la data de 28 februarie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr. 10/2013 ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 10 din 27 februarie 2013
pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006
Noua reglementare, aplicabilă și prezentei cauze stabilește noi scadențe și modalități de plată a compensațiilor.
Astfel, potrivit art. I alin. 1 din ordonanță, „(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei”.
Prin urmare, în lumina considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, curtea apreciază recursul ANRP ca fondat în măsura arătată, astfel că – în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. – îl va admite și va modifica sentința recurată în sensul admiterii în parte a acțiunii, și, în consecință va obliga pârâta ANRP la plata sumei de 230.513,59 lei, în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu 1 ianuarie 2014, sumă actualizată potrivit prevederilor art. I alin. 4 din OUG nr. 10/2013.
Respinge restul pretențiilor se vor respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1279 din 03.07.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. I., având ca obiect „despăgubire”.
Modifică sentința recurată în sensul admiterii în parte a acțiunii, și, în consecință:
Obligă pârâta ANRP la plata sumei de 230.513,59 lei, în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu 1 ianuarie 2014, sumă actualizată potrivit prevederilor art. I alin. 4 din OUG nr. 10/2013.
Respinge restul pretențiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 aprilie 2013.
P. JUDECĂTOR JUDECĂTOR N. M. G. G. V. E.
C.
GREFIER
G. M.
Red./dact. 2 ex.MN/MN
Jud. fond – T. E.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 2643/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3531/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
