Anulare act administrativ. Decizia nr. 3523/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3523/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 2893/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3523
Ședința publică de la 19.09.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - R. M. V.
GREFIER - C. A.
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice T., împotriva sentinței civile nr. 1088/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata reclamantă . B..
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 12.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 19.09.2013.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul T. la data de 24.05.2012 sub nr._, reclamanta S. C. AGRENE . T. a formulat în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T. contestație împotriva raportului de inspecție fiscală nr. F-TR143 din data de 20.04.2012; fișei privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite prin raportul de inspecție fiscală din data de 20.04.2012 ; deciziei de impunere din data de 20.04.2012 și a solicitat instanței să dispuna anularea actelor emise și pe cale de consecință, exonerarea de la plata sumelor la care a fost obligată prin decizia de Impunere și actelor premergătoare acesteia .
La data de 4 iulie 2012, reclamanta și-a întregit și modificat acțiunea introductivă, (filele 41-45), și a solicitat: anularea raportului de inspecție fiscală nr. F-TR143, din data de 20.04.2012 ; fișei privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite prin raportul de inspecție fiscală din data de 20.04.2012, deciziei de impunere din data de 20.04. 2012, emisă ca urmarea a raportului și fișei privind obligațiile fiscale.
La data de 11 septembrie 2012, reclamantul și-a completat acțiunea întregită și modificată (filele 71-75) și a solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispuna anularea: raportului de inspecție fiscală nr.F-TR143 din data de 20.04.2012, fișei privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite prin raportul de inspecție fiscală din data de 20.04.2012 ; deciziei de impunere nr. 151 din data de 20.04. 2012 emisă ca urmare a raportului și fișei fiscale; decizia de impunere nr. 52/06.07.2012 prin care a fost anulată parțial Decizia nr. 151 din 20.04.2012 ; decizia de impunere nr. F-TR 348/30.08.2012, comunicată la data de 10.09.2012, aferentă raportului" de inspecție fiscală nr.F-TR_/ 30.08.2012 și a Fișei de modificare a bazei de impunere nr. 348/ 30.08.2012.
Prin sentința civilă nr. 1088 din 21.11.2012, Tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat ca nelegale și netemeinice decizia de impunere nr. 151/20.04.2012, emisa de către Direcția Generala a Finanțelor Publice T. și actele care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv: Raportul de inspecție fiscală nr. F –TR 143/20.04.2012 și fișa privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite prin raportul de inspecție fiscală din data de 20.04.2012, decizia de impunere nr. 152/06.07.2012, emisă de către Direcția Generala a Finanțelor Publice T., prin care a fost anulată parțial decizia nr. 151/20.04.2012, decizia de impunere F- TR 348/30.08.2012, emisă de către Direcția Generala a Finanțelor Publice T., aferentă raportului de inspecție fiscală nr. F – TR_/30.08.2012 și fișa de modificare a bazei de impunere nr. 348/30.08.2012.
A obligat pârâtul Direcția Generală a Finanțelor Publice T. să platească reclamantului suma de 4704, 30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
În considerente, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T., este nefondată, având în vedere că reclamanta a formulat plângere prealabila împotriva deciziei contestate, îndeplinind condițiile prevazute de art. 7 din Legea nr. 54/2004.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că probele administrate în cauza conduc la concluzia că susținerile reclamantei sunt întemeiate.
În perioada 11.04._12 organele de inspecție fiscală au efectuat un control vizând producția agricolă aferentă perioadei 01.01._11.
Pârâta a folosit la stabilirea bazei de impunere producții estimate și comunicate de DIRECȚIA AGRICOLĂ T., cu consecințe la calculul impozitului pe profit și calculul majorărilor de întârziere, a penalităților, cât și la calculul valorii adăugate suplimentare, a majorărilor și penalităților de întârziere .
A avut în vedere acte normative interne ale ANAF de la finele anului 2011 (ordine și circulare) și a procedat la estimarea veniturilor stabilind diferențe de plată.
Aceste acte normative nu sunt opozabile reclamantului și nici nu retroactivează pentru situații anterioare emiterii acestora..
Aplicarea retroactivă unor acte neopozabile conduce la concluzii care contrazic raportul de Inspecție Fiscală finalizat la data de 15 martie 2012, dată la care nu s-au identificat decât 3.311 lei impunere suplimentară Ia TVA și majorări de 28 Iei, diferențe achitate în totalitate.
Orice control financiar are ca punct de pornire consemnările evidențiate în contabilitatea agentului economic, așa cum prevăd dispozițiile din art. 2 alin. 1 -2 și art.6 alin. 1-2 din Legea nr. 82 / 1991 a contabilității.
Datele evidențiate cronologic în contabilitate reprezintă realitatea faptică de la care se pot verifica datoriile față de terți, inclusiv față de bugetul consolidat al statului.
Pârâta justifică aplicarea celor două acte interne ale ANAF din 2011 și 2012 prin raportare la normele prevăzute de art. 67 alin. 1- 2 din OG nr. 92 /2003.
Potrivit dispozițiilor art. 67 alin 2 din OG nr. 92/2003, stabilirea prin estimare a bazei de impunere se efectuează numai în situații cum ar fi: a) în situația prevăzută la art. 83 alin. (4): „(4) Nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale. În cazul contribuabililor care au obligația declarării bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligației fiscale se face prin estimarea bazei de impunere, potrivit art. 67. Pentru impozitele, taxele și contribuțiile administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, înștiințarea pentru nedepunerea declarațiilor și stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se face în cazul contribuabililor inactivi, atât timp cât se găsesc în această situație. b) în situațiile în care organele de inspecție fiscală constată că evidențele contabile sau fiscale ori declarațiile fiscale sau documentele și informațiile prezentate în cursul inspecției fiscale sunt incorecte, incomplete, precum și în situația în care acestea nu există sau nu sunt puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală. (3) În situațiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptățite să stabilească prin estimare bazele de impunere, acestea identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale. (4) În scopul stabilirii prin estimare a bazei de impunere, organele fiscale pot folosi metode de stabilire prin estimare a bazelor de impunere, aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. (5) Cuantumul obligațiilor fiscale rezultate din aplicarea prevederilor prezentului articol sunt stabilite sub rezerva verificării ulterioare, cu excepția celor stabilite în cadrul unei inspecții fiscale”.
Pârâta nu a folosit evidența contabilă în care era consemnat venitul realizat, așa cum constatase cu o lună în urmă, ci a folosit venit estimat plecând de la o producție estimativă, nerealizată de către reclamantă, fără a ține însă cont și de cheltuielile aferente realizarii unei producții estimate.
Din aceste considerente, Tribunalul apreciază că acțiunea reclamantului este întemeiată motiv pentru care o admite și anulează ca nelegale și netemeinice: decizia de impunere nr. 151/20.04.2012 emisa de către Direcția Generala a Finanțelor Publice T. cât și actele care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv Raportul de inspecție fiscală nr. F –TR 143/20.04.2012 și fișa privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite prin raportul de inspecție fiscală din data de 20.04.2012, decizia de impunere nr. 152/06.07.2012, emisă de către Direcția Generala a Finanțelor Publice T., prin care a fost anulată parțial decizia nr. 151/20.04.2012, decizia de impunere F- TR 348/30.08.2012, emisă de către Direcția Generala a Finanțelor Publice T., aferentă raportului de inspecție fiscală nr. F – TR_/30.08.2012 și fișa de modificare a bazei de impunere nr. 348/30.08.2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T., înregistrat pe rolul Curții de Apel Secția a VIII-a la data de 22.01.2013, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, și menținerii, ca legale și temeinice, a Deciziei de impunere nr. 151/20.04.2012 și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșita a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.civ.
Cu privire la diferența de impozit pe profit contestată în cuantum de 9.313 lei, aferentă perioadei fiscale 2011, în sarcina intimatei reclamante, au fost stabilite obligații fiscale suplimentare de natura impozitului pe profit la nivelul valorii de 9.313 lei, ca urmare a constatării că în anul 2011 față de veniturile realizate aceasta înregistrează cheltuieli mari cu dobânzile bancare (în sumă de 107.563 lei).
În urma calculării gradului de îndatorare care se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an care este de 1.575.800 lei (2.094.749 + 1.056.850: 2) și capitalul propriu care este de 119.274 lei ( 17.597 + 220.951: 2) ca medie a valorilor existente la începutul anului și sfârșitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit, rezulta un grad de îndatorare de 13,21.
Prin urmare, conform art. 23 alin.1 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare al capitalului este mai mic sau egal cu trei. întrucât gradul de îndatorare al capitalului este de 13,2115 - a rezultat că cheltuielile cu dobânzile înregistrate de contribuabil în sumă de 107.563 lei sunt nedeductibile din punct de vedere fiscal în anul 2010, iar conform art.23, alin. 2 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, acestea se reportează în perioada următoare, până la deductibilitatea integrală a acestora.
Astfel, în urma inspecției fiscale efectuate a rezultat un impozit pe profit stabilit suplimentar în cuantum de 9.313 lei, aferent unei baze impozabile de 58.206 lei.
Așadar, în speța sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează: „ART.206 Forma și conținutul contestației Contestația se formulează în scris și va cuprinde: c) motivele de fapt și de drept”. ART.213 „Soluționarea contestației „1) în soluționarea contestației organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării.”
Ordinul nr. 2137/2011 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală și publicat în M. Of. nr.380/31.05.2011, prevede: „2.5. Organul de soluționare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt și de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv.”
Contestația a fost respinsă ca nemotivată, în situația în care intimata reclamanta nu a prezentat argumente de fapt și de drept în susținerea contestației sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse soluționării, pentru diferența de impozit pe profit contestată în cuantum de 9.313 lei, aferentă perioadei fiscale anului 2011.
Continuă recurenta, referitor la obligațiile de plată accesorii în cuantum de 810 lei (344 lei reprezentând dobânzi/majorări de întârziere și suma de 466 lei reprezentând penalități de întârziere), aferente obligațiilor de plată principale de natura impozitului pe profit în cuantum de 9.313 lei, că, în cazul accesoriilor/dobânzilor și penalităților de întârziere în cuantum de 810 lei (344 lei reprezentând dobânzi/majorări de întârziere și suma de 466 lei reprezentând penalități de întârziere), - aferente diferenței de impozit pe venit datorat suplimentar, organul de soluționare a respins ca neîntemeiată și nemotivată solicitarea reclamantei privind suma de 810 lei (344 lei reprezentând dobânzi/majorări de întârziere + 466 lei reprezentând penalități de întârziere), fiind astfel, menținute aspectele stabilite prin Decizia de impunere nr. F-TR 151/20.04.2012, emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului T..
In speța sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 2.137/2011 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală - emis de Ministerul Finanțelor Publice -Agenția Națională de Administrare Fiscală - publicat în Monitorul Oficial nr. 380 din 31 mai 2011, care stipulează: „2.5. Organul de soluționare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt și de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv.”
In cauza sunt aplicabile și dispozițiile art.119 alin.(1), art.120 alin.(1) și alin. (7) și art.1201 alin.2, lit. c) ale OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează: art. 119 alin.1): „Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.”; art. 120 alin.1): „Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.”; art. 120 alin.7): „Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,1% - 0,05% - 0,04% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale.”; art.1201 alin.1: „Plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale.”; art.1201 alin.2, lit. c): „Nivelul penalității de întârziere se stabilește astfel: după împlinirea termenului prevăzut la lit. b), nivelul penalității de întârziere este de 15% din obligațiile fiscale principale rămase nestinse.”
De asemenea, sunt aplicabile în speța și dispozițiile OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, care prevăd: ART. 213 Soluționarea contestației „(1) în soluționarea contestației organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării.”
În ce privește obligarea la plată a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 19.814 lei ( 5.720 lei TVA - în cazul estimării producției de floarea soarelui și suma de 14.094 lei TVA - în cazul estimării producției de porumb - aferente perioadei fiscale 2010), arată recurenta că, prin actele de control contestate, au fost stabilite în sarcina intimatei reclamante obligații fiscale suplimentare de natura taxei pe valoarea adăugată la nivelul valorii totale de 19.814 lei ( 5.720 lei TVA - în cazul estimării producției de. floarea soarelui și suma de 14.094 lei TVA - în cazul estimării producției de porumb), după cum urmează: în cazul culturii de floarea soarelui s-a reținut, pe baza Procesului verbal din 01.09.2010, întocmit cu un reprezentant din cadrul Primăriei B., Anexa nr.10 la Raportul de inspecție fiscală atacat, și anexat în copie la dosarul cauzei, o producție medie realizată de 1.400 kg/ha, pe baza probei cu combina.- în cazul culturii de porumb s-a reținut, pe baza aceluiași Proces verbal din 01.09.2010, întocmit cu un reprezentant din cadrul Primăriei B., Anexa nr.10 la Raportul de inspecție fiscală atacat, o producție medie realizată de 1.250kg/ha, pe baza probei cu combina.
Astfel ca, în cauza sunt aplicabile dispozițiile legale în materie, respectiv HG nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art.65, pct.65.1. lit. a)-d), Ordinul nr. 3389 din 3 noiembrie 2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere - emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală și publicat în Monitorul Oficial nr. 804 din 14 noiembrie 2011- Art.1 alin. 1)-4), Art.2, Art.3, Art.4 alin.1) lit. a)-f), alin.2)-3), alin. 4) lit. a)-c), Art.6 - Anexă - Metodele de stabilire prin estimare a bazei de impunere și instrucțiuni de aplicare, Legea contabilității nr. 82/1991- publicată în Monitorul Oficial nr. 454 din 18 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare - Art.6 alin.1 )-2), O.G. nr. 92 /2003 privind Codul de procedura fiscală cu modificările și completările ulterioare, art.5 alin.(2), Art.7 alin.2)-4), Art.65 alin.1)-2), Art.67 alin.1)-2), Art.94 alin.3), lit. b), e), Art.105 alin.1), Art.106 alin.1), Art.109 alin.1), Art.213 alin.1), alin.4).
Actele normative precitate se coroborează cu Legea nr. 571 /2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, care prevede: ART. 126 Operațiuni impozabile „(1) Din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) operațiunile care, în sensul art. 128 - 130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată; b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 și 133: c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acționând ca atare; d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2)”
ART. 127 „Persoane impozabile și activitatea economică (1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. (2) în sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.”
ART. 128 Livrarea de bunuri „(1)Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar. (4) Sunt asimilabile livrărilor de bunuri efectuate cu plată următoarele operațiuni: d) bunuri constatate lipsă din gestiune.”
ART. 137 „Baza de impozitare pentru livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate în interiorul tării (1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din: a) pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) și c), din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni”.
Astfel ca, din economia dispozițiilor legale precitate, privind încadrarea operațiunilor în cauză drept impozabile, s-a reținut că potrivit prevederilor art.126 alin.(1) din Codul fiscal, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, sunt operațiuni impozabile în România operațiunile care îndeplinesc cumulativ condițiile stipulate la lit. a)-d).
Operațiunile considerate livrări de bunuri și prestări servicii sunt stabilite la art.128 din Codul fiscal.
Potrivit art.127 alin.1) și alin.2) din Codul fiscal, este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități cu caracter economic ce cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile agricole, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Prin urmare, intimata-reclamanta desfășoară activități economice în sensul art.127 alin.(2) din Codul fiscal, fiind considerată persoană impozabilă în sensul art.127 alin.(1) din Codul fiscal, situație în care s-a reținut ( în urma probei cu combina), că în cazul culturilor de floarea soarelui și porumb producțiile înregistrate în evidențele reclamantei sunt sub nivelul celor realizate, astfel că în urma procedurilor legale de estimare, s-a stabilit valoarea acestor producții neînregistrate, care reprezintă, potrivit dispozițiilor legale în materie citate anterior, bază de taxare.
Iar potrivit art.126 alin.(1) coroborat cu art.127 alin.(1) și alin.(2) și cu art.128 alin. (1) din Codul fiscal, diferențele de producție suplimentare, evaluate prin estimare pe baza probei cu combina, au fost considerate livrări de bunuri efectuate cu plată, taxa pe valoarea adăugată fiind dedusă total. Situație în care, pentru livrările de bunuri prevăzute la art.128 alin.(1) din Codul fiscal, baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată s-a determinat potrivit art.137 alin.(1) din Codul fiscal așa cum a fost citat anterior.
Prin urmare, în mod eronat instanța de fond retine ca, în cauza, s-au stabilit diferențe de plata prin estimare în ce privește obligarea la plată a debitului de natura TVA în cuantum 19.814 lei, întrucât, din cele consemnate în raportul de inspecție fiscală atacat, reiese în mod clar că evaluările au avut ca bază informațiile din probele efectuate cu combina de către intimata reclamanta în prezența unui reprezentant al Primăriei B., preluate din Procesul verbal încheiat la data de 01.09.2010.
Potrivit celor consemnate în procesul verbal, rezultă că, în urma evenimentelor meteorologice din lunile mai-iunie 2010, nu s-au putut executa la timp lucrările de întreținere. D. consecință, s-a recoltat cu combina la floarea soarelui și porumb pe o suprafață de 5 ha la fiecare cultură, rezultând o producție medie de 1.250 kg/ha la cultura de porumb și 1.400 kg/ha la cultura de floarea soarelui. Iar potrivit raportului de inspecție fiscală, aceste producții, recunoscute și de intimata reclamanta prin semnarea procesului verbal în prezența unui delegat neutru, au stat la baza estimărilor efectuate, care, la rândul lor, au stat la baza stabilirii obligațiilor fiscale de natura taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 19.814 lei.
De asemenea, în mod eronat instanța retine ca, în actele administrative fiscale au fost invocate circulare și ordine ANAF din anii 2011 ce nu îi sunt opozabile intimatei reclamante și care tind să modifice legile ce constituie sediul reglementărilor în materie fiscală, întrucât trimiterile făcute la Ordinul nr. 3389 din 3 noiembrie 2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere - emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, este un act normativ oficial, fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 804 din 14 noiembrie 2011, și care a avut în vedere prevederile art. 4 alin. (2) pct. 46 din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 67 alin. (2) lit. b din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Mai mult, motivarea are un caracter general, fără a specifica în mod concret care sunt legile în cauză, și în ce constau prevederile contradictorii.
Mai arată recurenta, referitor la obligațiile de plată accesorii în cuantum de 3.215 lei (aferente obligațiilor de plată principale de natura taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 19.814 lei), că instanța de fond, în mod eronat a exonerat intimata-reclamanta și de la plata accesoriilor, întrucât aceasta nu a motivat în fapt și în drept acest capăt de cerere, iar argumentele aduse în susținere, cu privire la stabilirea în condiții nelegale a obligației de plată principală nu înlătură, prin argumentele legice, constatările organelor de inspecție fiscală, organul de revizuire, a respins ca neîntemeiat și nemotivat acest capăt de cerere, pentru suma de 3.215 lei reprezentând accesorii, fiind astfel, menținute cele stabilite prin Decizia de impunere nr. F-TR 151/20.04.2012, emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului T..
In adoptarea soluției s-au avut în vedere dispozițiile Ordinului nr. 2.137/2011 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală - emis de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - publicat în Monitorul Oficial nr. 380 din 31 mai 2011, care prevăd: „2.5. Organul de soluționare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt și de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv”.
Totodată, fata de situația enunțata, sunt aplicabile și dispozițiile art.119 alin.(1), art. 120 alin.(1) și alin. (7), și art.1201, alin.2 lit. c) ale OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare care prevăd:- art. 119 alin.1): „Pentru neachitarea la termenul de scadentă de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.”; art. 120 alin.1): „Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.”; art. 120 alin.7): „Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,1% - 0.05% - 0,04% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale.”
In speța sunt aplicabile și dispozițiile OG nr.92/2003, care prevăd: ART. 213 Soluționarea contestației „(1) în soluționarea contestației organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării.”
În consecință, se mențin, și pentru acest capăt de cerere, constatările din Raportul de inspecție fiscală atacat, a cărui concluzii se regăsesc precizate în Decizia de impunere nr. F-TR 151/20.04.2012. în cazul sumei de 3.215 lei reprezentând accesorii, soluția bazându-se pe „Ceea ce este accesoriu urmează situația a ceea ce este principal - accesorium seqitur principale” - adagiu latin exprimând dependența necesară a regimului juridic a unui drept, de regimul juridic al unui alt drept.
Mai arată recurenta că, deși instanța de fond retine ca în cauza au fost aplicate prevederi ale unor acte normative interne ale ANAF ce nu ii sunt opozabile intimatei-reclamante, nefiind publicate în Monitorul Oficial, acestea sunt acte ce sunt publicate în Monitorul Oficial, cum rezulta și din Decizia nr. 151/20.04.2012, fiindu-i astfel, opozabile acesteia.
In drept, a invocat prevederile art. 299 - 316 C.p.civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 și pe actele normative invocate.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând susținerile părților, actele depuse la dosar și dispozițiile legale aplicabile în materie, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. F- TR 151/20.04.2012, DGFP T. a stabilit, în urma verificării perioadei 01.01._11, impozit pe profit suplimentar în sumă de 10.012 lei și accesorii.
Din Raportul de inspecție fiscală nr. F- TR 143 care stă la baza deciziei de impunere, rezultă că suma sus menționată este constituită din:
- 699 lei- impozit pe profit stabilit suplimentar pentru anul 2009 (în RIF s-a reținut că „organul de control a procedat la calcularea prin estimare a producției nerealizate pe baza metodei produsului, comparând producțiile medii obținute de contribuabil cu producții medii pe comună comunicate de Direcția Agricolă a județului T., precum și a prețurilor de vânzare practicate de contribuabil în aceeași perioadă”, fiind invocate prevederile Circularei ANAF nr._/27.01.2012, art. 67 alin. 1 și 2 din OUG nr. 92/2003 și Ordinul ANAF nr. 3389/2011);
- 9.313 lei- impozit pe profit stabilit suplimentar pentru anul 2011 (în RIF s-a reținut că în acest an, față de veniturile realizate, contribuabilul a înregistrat cheltuieli mari cu dobânzile bancare, în sumă de 107.563 lei. În urma calculării gradului de îndatorare care se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an și capitalul propriu, rezultă un grad de îndatorare de 13,21. Având în vedere dispozițiile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, s-a constatat că cheltuielile cu dobânzile înregistrate de contribuabil în sumă de 107.563 lei sunt nedeductibile din punct de vedere fiscal în anul 2010, iar conform legii acestea se reportează în perioada următoare până la deductibilitatea integrală a acestora. Ca urmare, cheltuielile în sumă de 107.563 lei au fost adăugate la cele nedeductibile reținute de reclamantă (de 27.101 lei), fiind avute în vedere în total la calculul profitului și în consecință a impozitului cheltuielile nedeductibile în sumă de 134.664 lei (fila 7 RIF). Constatarea nedeductibilității acestor sume a determinat calcularea impozitului pe profit stabilit suplimentar de 9.313 lei.
- Pentru anul 2010 nu fost stabilit impozit pe profit suplimentar.
Prin aceeași Decizie de impunere (nr. F- TR 151/20.04.2012), DGFP T. a stabilit, în urma verificării perioadei respective, diferențe de TVA colectată în sumă de 30.298 lei și accesorii (pentru perioada 01.01._10).
Prin Decizia nr. 152 din 06.07.2012, DGFP T. a soluționat contestația administrativă formulată de reclamantă, dispunând:
-desființarea Deciziei de impunere nr. F- TR 151/20.04.2012 în ce privește: diferența de impozit pe profit de 699 lei (și accesoriile aferente), TVA în cuantum de 3.220 lei (în cazul estimării producției de rapiță), TVA în cuantum de 7.264 lei (în cazul estimării producției de grâu), și accesorii, dispunându-se întocmirea unui nou act administrativ fiscal care va avea în vedere considerentele deciziei
- respingerea ca nemotivată a cererii pentru diferența de impozit pe profit de 9.313 lei (și accesoriile aferente) și respingerea ca neîntemeiată și insuficient motivată a cererii referitoare la TVA de 19.814 lei (în cazul estimării producțiilor de floarea soarelui și porumb), fiind menținută decizia nr. F- TR 151/20.04.2012 cu privire la această impunere.
În baza acestei decizii, s-a efectuat o nouă inspecție fiscală, fiind întocmit raportul de inspecție fiscală nr. F-TR 309/30.08.2012.
În acest act se reține că „față de sumele stabilite cu titlu de obligații suplimentare din actul de inspecție anterior, de impozit pe profit de 699 lei și accesorii de 159 lei, pentru anul 2009, TVA în sumă de 3.220 lei și accesorii de 1691 lei pentru TVA 2009, TVA de 7.264 lei și accesorii de 1.178 lei pentru anul 2010, stabilite prin estimare în baza producțiilor medii realizate pe comună și din situația Direcției Agricole T., prin utilizarea datelor obținute de cele trei societăți, sumele nu mai sunt datorate, producțiile obținute fiind justificate, pentru care se va emite decizie de nemodificare a bazei de impunere”.
În consecință, prin decizia nr. F-TR 348 din 30.08.2012 s-a constatat nemodificarea bazei de impunere în ceea ce privește impozit pe profit pe anul 2009 și TVA pe anii 2009 și 2010 (pentru categoriile de impozite/taxe respective și pentru perioadele sus menționate, în sarcina reclamantei nu există vreo obligație fiscală suplimentară).
Având în vedere situația de fapt mai sus reținută, soluția instanței de fond de anulare ca nelegale și netemeinice a:
- deciziei de impunere nr. 151/20.04.2012,
- raportului de inspecție fiscală nr. F –TR 143/20.04.2012,
- fișei privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite prin raportul de inspecție fiscală din data de 20.04.2012,
- deciziei „de impunere” (de fapt, de soluționare a contestației administrative) nr. 152/06.07.2012), prin care a fost anulată parțial decizia nr. 151/20.04.2012,
- „deciziei de impunere F- TR 348/30.08.2012 emisă de către Direcția Generala a Finanțelor Publice T.” (care nu a fost identificată de instanța de recurs),
- raportului de inspecție fiscală „nr. F – TR_/30.08.2012” (raportul de inspecție fiscală depus la dosar are nr. F-TR 309/30.08.2012),
- „fișei de modificare a bazei de impunere” nr. 348/30.08.2012 (de fapt, decizie de nemodificare a bazei de impunere),
considerentele pe care se bazează soluția instanței de fond, conținutul actelor administrativ fiscale, Curtea constată că soluționarea cauzei s-a realizat fără a fi puse în discuția părților aspecte de fapt și de drept relevante în speță, cu privire la obiectul contestației judiciare, motivele acesteia (față de soluțiile pronunțate în soluționarea contestației administrativ fiscale de respingere a unor capete de cerere ca nemotivate, insuficient motivate), interesul reclamantei în anularea unor acte administrativ fiscale (prin care se anulează în parte decizia de impunere, prin care se constată că reclamantul nu datorează impozite/taxe suplimentare).
De asemenea, soluționarea cauzei s-a realizat fără analiza probelor și stabilirea situației de fapt.
Curtea constată că anularea actelor administrativ fiscale sus menționate pentru considerentele reținute de Tribunal echivalează cu necercetarea fondului pricinii, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 5 coroborat cu art. 3041 Cp.civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice T., împotriva sentinței civile nr.1088/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata reclamantă . B..
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. R. M. V.
GREFIER
C. A.
Red. A.Ș.
2 ex./15.11.2013
Jud. fond T.T. T. I.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 4215/2013. Curtea de Apel... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
