Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 4715/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4715/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 4712/87/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4715
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04 noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR – H. P.
JUDECĂTOR – M. D.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurentul-reclamant T. T. J., împotriva sentinței civile nr. 632/28.06.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman– Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, Complet Specializat pentru C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ TELEORMAN și expertul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect “litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999)”.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 04.11.2013, când în aceeași compunere a pronunțat următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 632/28.06.2012 a fost respinsă ca nefondată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârât, iar pe fond a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul T. T. J. în contradictoriu cu pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Teleorman și expertul C. Național pentru Combaterea Discriminării ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost funcționar public cu statut special - funcția de agent șef principal în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Teleorman la compartimentul tehnic – agent IV – grupa transport compartiment tehnic poziția din statul de organizare - 59.
Prin dispoziția șefului inspectoratului nr. S/_ din 6 iulie 2011 reclamantul a fost pus la dispoziția IJPF începând cu data de 6 iulie 2011 pe o perioadă de cel mult 3 luni, cu păstrarea drepturilor bănești avute.
Prin dispoziția nr._/5 septembrie 2011 pârâta dispune că începând cu data de 6 septembrie 2011 reclamantului pus la dispoziția IJPF Teleorman cu data de 6 iulie 2011 i se acordă un preaviz de 30 de zile calendaristice în perioada 6 septembrie_11 (Art.1).
La data de 06.10.2011, data la care expiră cele 30 de zile calendaristice de preaviz acordate conform legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public cu modificări și completări, va fi emisă Dispoziția de încetare a raportului de serviciu ca urmare a reducerii postului ocupat la data de 5.07.2011 potrivit art.99 alin.1 lit. b din legea nr.188/1999 privind statutul funcționarului public, cu modificări și completări.(art.2).
Prin adresa nr._/4 octombrie 2011 i s-a comunicat reclamantului că prin dispoziția nr. S/_/octombrie 2011 a șefului IJPF Teleorman, începând cu 7 octombrie 2011 îi încetează raporturile de muncă ca urmare a desființării unor posturi de natura celui ocupat de reclamant.
Menționează pârâta prin această adresă că la baza încetării raportului de serviciu al reclamantului a avut în vedere prevederile art.69 alin.1 din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului, OG nr.54/2011 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea în alocată cheltuielilor de personal din MAI pentru anul 2011, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.600/2005 pentru aplicarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale Ministrului Administrației și Internelor, secretelor de stat,... comandanților unităților Ministerului Administrației și Internelor, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.1/652 din 30.06.2011/Dispoziția IGPF nr._ din 01.07.2011 dispoziției șefului compartimentului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Teleorman nr. S/_ din 04.10.2011.
Pârâta consemnează prin aceiași adresă intitulată „comunicare" că reclamantul beneficiază de ajutoarele bănești acordate polițiștilor la încetarea raporturilor de serviciu prevăzute la art.21 alin.2 -5 din Anexa nr. VII la legea cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
La 19.03.2012 și la 7 iunie 2012, la adresele dispuse de instanță, pârâta comunică că la baza emiterii dispoziției șefului Inspectoratul de Poliție al Județului Teleorman privind încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului au stat actele administrative ce conțin informații neclasificate și acte ce conțin informații clasificate.
Au fost puse la dispoziția instanței acte care conțin informații nesecrete atât pentru reclamant cât și pentru instanță. Cele care conțin informații clasificate au fost verificate de judecător care deține autorizație de acces la informații clasificate potrivit prevederilor art.26 din HG nr.585/2002.
Reclamantul și reprezentantul legal al acestuia nu au putut verifica aceste acte ce conțin informații clasificate întrucât nu au făcut dovada deținerii autorizației de acces la informații clasificate.
A reținut instanța că atât Legea nr. 182/2002 cât și HG nr.585/2002 nu conțin dispoziții imperative privind limitarea accesului la informații clasificate ci reglementează o procedură specială față de aceste înscrisuri.
Art.31 alin. 1 din legea nr.182/2002 reglementează că informațiile secrete se stabilesc de conducerea persoanei juridice pe baza normelor furnizate de H.G. nr.585/2002.
Aceleași prevederi sunt cuprinse și în art.7 din anexe la HG nr.585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.
Argumentele invocate de reclamant potrivit cărora actele administrative contestate în prezenta cauză, încadrate de pârât ca secrete de serviciu, nu pot forma convingerea asupra legalității măsurilor privind acordarea preavizului și ulterior concedierea acestuia, nu pot forma convingerea unor critici suficient de clare, accesibile și previzibile, în sensul că securizarea informațiilor ca secrete de serviciu este discreționară, discriminatorie și nu există un mecanism de control vor fi înlăturate, instanța reținând cadrul legal în baza căruia conducătorul unității dispune încadrarea informațiilor ca secrete de serviciu și procedura de acces a judecătorului la verificarea acestor înscrisuri.
Mai mult în deciziile pronunțate, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile legii nr. 182/2002 referitoare la persoanele ce urmează să aibă acces la informațiile clasificate, protecția acestor informații prin măsuri procedurale, nivelul de secretizare al acestora și dicția clasificării unor categorii de informații ori accesul la informațiile secrete de serviciu nu reprezintă un impediment de natură să afecteze drepturile și libertățile constituționale, fiind în deplin acord cu legea fundamentală. Legea nr. 182/2002 conține reguli specifice cu privire la astfel de informații al anumitor persoane care au calitatea de părți în proces, cu condiția obținerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite în prealabil cerințele și procedura specifică de obținere a acesteia, prevăzute de aceeași lege.
De vreme ce prevederile din lege nu au ca efect blocarea efectivă și absolută a accesului numite informații ci îl condiționează de îndeplinirea anumitor pași procedurali, etape justificate prin importanța pe care asemenea informații o poartă, nu se poate susține încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicității, imparțialității și egalității justiției pentru toți.
Instanța, procedând la verificarea înscrisurilor prezentate în dosar de către pârât precum cele clasificate, a constatat că la emiterea acestora pârâta a respectat prevederile legale reținute.
Actele administrative au fost emise în conformitate cu cadrul legal și scopul urmărit de legiuitor, conform OG nr.54/2011 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din MAI pentru anul 2011, Legea bugetului de stat nr. 286/2010 prin care a fost redus numărul de indicatori de personal prevăzuți în finanțare u Ministerul Administrației și Internelor și emiterea unui nou stat de organizare la nivelul instituției.
Astfel Ministerul Administrației și Internelor a emis Ordinul I/_/01.04.2011 privind reducerea unor posturi din statele de organizare ale unităților de ordine publică și siguranță națională în baza căruia pârâtul a emis dispoziția nr._/01.07.2011 de aplicare a noilor state de organizare a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Teleorman cu consecința reducerii numărului de posturi la nivelul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Teleorman iar postul ocupat de reclamant de funcționar public cu statut special în cadrul Detașamentului de sprijin operativ prevăzuta fost radiat, detașamentul fiind desființat în integralitate prin reorganizare.
După data punerii la dispoziție reclamantul a participat la examene pentru numirea într-o altă funcție potrivit procedurii reglementată de ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 129/23.06.2011, procedură ce a constat în verificarea cunoștințelor pe bază de teste, pe care reclamantul nu le-a promovat.
În cauză, reorganizarea Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Teleorman a inclus desființarea postului ocupat de reclamant iar stabilirea statului de funcții și a atribuțiilor specifice postului constituie o prerogativă a conducătorului instituției și intră în marja de apreciere de care dispune acesta în scopul eficientizării activității și corelării acesteia la contextul socio - economic.
Cu privire la procedura prealabilă invocată de pârâtă ca neîndeplinită în cauză, instanța a reținut ca fiind îndeplinite în cauză dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004.
Dispoziția privind punerea la dispoziția șefului inspectoratului nr. S/_/6 iulie 2011 și nr. S/_/4.10.2011 prin care au încetat raporturile de serviciu cu I. Județean al Poliției de Frontieră Teleorman nu poate fi reținute ca fiind comunicate întrucât acestea reprezintă acte administrative în înțelesul impus de Legea nr.554/2004 iar adresele de aducere la cunoștință nu pot fi asimilate actelor administrative cu toate efectele ce decurg potrivit legii.
Astfel adresa nr.552/13 iulie 2011 emisă de Sindicatul NPPL din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Teleorman, răspunsul prin adresa nr.568/19 august 2011 emisă de pârât, memoriul nr.587/20 septembrie 2011 întocmit de reclamant, raportul nr. 602/22 septembrie 2011, cererea formulată la 3.10.2011 reprezintă înscrisuri ce atestă demersuri efectuate de reclamant în cadrul procedurii prealabile.
Dispoziția nr._/05.09.2011 emisă de pârât privind acordarea termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice în perioada 06.09._11 a fost emisă de pârâta având în vedere desființarea locului de muncă ocupat de pârât ca urmare a aprobării statului de organizare al unității în baza Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. I/652/30.01.2012 și dispoziției Inspectoratului județean al Poliției de Frontieră Teleorman nr._/01.07.2011 precum și imposibilitatea angajatorului de a oferi funcționarului public alt loc de muncă compatibil cu pregătirea sa profesională în cadrul unității.
Față de data la care a luat cunoștință reclamantul de această dispoziție, 6.09.2011, precum și față de înscrisurile prin care reclamantul contestă punerea la dispoziție de către unitatea emisă anterior acordării preavizului, procedura prealabilă față de dispoziția privind acordarea termenului de preaviz în cauză, se reține ca fiind îndeplinită.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, acțiunea formulată de reclamant este nefondată și a fost respinsă.
Prin Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice 21 alin.1 Anexa VII a stabilit acordarea pentru polițiști la încetarea raporturilor de serviciu, în situația reducerii unor funcții din statele de organizare și pentru care nu există posibilitatea fi încadrați în alte funcții, de 10 salarii ale funcției de bază avute în luna schimbării poziției de activitate.
Raporturile de serviciu ale reclamantului au încetat la 7 octombrie 2011, dată la care era pare Legea nr.285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul care la art.13 alin.1 prevede că în anul 2011 dispozițiile legale privind acordarea pentru ajutoarelor sau indemnizațiilor de ieșire la pensie, retragere sau încetare a raportului de serviciu ori la trecerea în rezervă, nu se aplică.
Mai mult prevederile OUG nr.54/2011 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea în alocată cheltuielilor de personal din Ministerul Administrației și Internelor pe anul 2011 în alin. 1 reglementează prevederile art.21 alin.2 - 5 din anexa nr. VII la legea nr.284/2010 și nu art. 21 alin.1 din Anexa nr. VII la legea nr.284/2010.
Împotriva acestei sentințe a formulat în termen legal recurs reclamantul T. T. J. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivare, s-a arătat că în mod nelegal a fost lipsit de dreptul la un proces echitabil în condițiile în care cauza a fost soluționată în lipsa apărătorului său și mai înainte de a se soluționa o altă cauză privind declasificarea actelor administrative în temeiul cărora i-au încetat raporturile de serviciu.
De asemenea, s-a arătat că a fost lipsit, fără nicio motivare, de dreptul la apărare în condițiile în care la termenul din 22 iunie 2012 apărătorul său a depus o cerere prin care a solicitat amânarea pricinii pentru imposibilitate de prezentare, însoțită de o adeverința emisă de Baroul Teleorman din care rezulta ca se afla în concediu de odihna în același sens a depus cerere în dosar și consilierul juridic al intimatului-pârât și acesta, la rândul sau, aflându-se în concediu de odihnă.
Deși instanța a luat act de depunerea acestor două cereri, nu s-a pronunțat în niciun fel cu privire la cererile de amânare formulate ci a constatat cauza în stare de judecată și a amânat pronunțarea la 28 iunie 2012, având nevoie de timp pentru a delibera.
Nu a existat niciun temei pentru a fi respinsă cererea de amânare a avocatului său, după cum instanța de fond nici nu a motivat în vreun fel respingerea de facto a acestei cereri și aceasta cu atât mai mult cu cât și partea potrivnică avea o cerere similară pentru amânarea cauzei, nici asupra acestei cereri tribunalul nepronunțându-se.
Pentru a avea un proces echitabil, printre altele, avea dreptul să fie asistat de avocat astfel încât soluționarea cauzei în lipsa apărătorului său l-a lipsit de acest drept, fără ca instanța de fond să poată motiva încălcarea acestui drept.
Pe de altă parte, a fost încălcat principiul egalității armelor, parte componentă a dreptului la un proces echitabil în măsura în care partea potrivnică a avut cunoștința de toate probele care au format convingerea judecătorului în timp ce reclamantul nu a avut acces la majoritatea acestor probe, informații clasificate de intimatul-parat.
A făcut dovada în cauza ca pe rolul aceleiași instanțe se afla dosarul civil nr._, care se poarta între aceleași părți, având ca obiect obligația de a face - declasificarea dispozițiilor a căror anulare a cerut-o în acest dosar, precum și declasificarea tuturor înscrisurilor care au stat la baza emiterii dispozițiilor prin care au încetat raporturile sale de serviciu și a fost pus la dispoziția șefului inspectoratului.
Instanța de fond s-a mărginit sa aprecieze că împrejurarea ca reclamantul nu are cunoștința de despre înscrisurile în temeiul cărora și-a pierdut locul de munca nu are relevanta încălcării dreptului său la apărare deoarece accesul său la astfel de informații clasificate nu este blocat efectiv și absolut ci este condiționat de îndeplinirea anumitor pași procedurali. Se subînțelege ca nu a parcurs acei pași (adică nu a obținut nici el nici apărătorul său certificat ORNIS).
Deși prima instanța nu a fost investita cu soluționarea cererii privind declasificarea înscrisurilor a căror anulare a solicitat-o, iar în cauza s-a făcut dovada existentei pe rolul tribunalului a unei alte cauze cu acest obiect, instanța de fond a apreciat ca este suficient accesul judecătorului la documentele clasificate. În felul acesta, deși reclamantul și-a exercitat drepturile procesuale în temeiul cărora poate sa ia cunoștința de înscrisurile clasificate și sa aibă acces la un proces echitabil, instanța de fond, cu încălcarea rolului sau activ, a ignorat împrejurarea ca soluționarea acestei cauze este strâns legata de cea care formează obiectul dosarului civil nr._ și a pășit la soluționarea dosarului. I-a fost încălcat astfel încălcat dreptul la un proces echitabil iar hotărârea pronunțata în cauza este nula deoarece i-a cauzat o vătămare care nu poate fi acoperita.
Recurentul a mai invocat și faptul că desființarea postului ocupat nu este efectiva, reala și serioasă atât timp cat aceeași funcție a fost scoasa la concurs la mai puțin de 3 luni de la disponibilizarea sa.
Astfel, s-a arătat că soluția instanței de fond este greșita și este rezultatul soluționării cauzei în graba, fără să se administreze toate probele utile cauzei, care ar fi condus la aflarea adevărului.
Potrivit disp. art. 100 al. 4 din Legea 188/1999 "Reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii" iar potrivit alin.5 din același text de lege "În cazul reorganizării activității prin reducerea posturilor, autoritatea sau instituția publică nu poate înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării". Or, funcția de agent principal ocupată de recurent în cadrul parcului auto nu a fost desființată în măsura în care nu a fost redus mai mult decât 50% din atribuțiile funcției.
Chiar și în situația în care, contrar adevărului, funcția ocupata de recurent s-ar fi desființat iar intimatul ar fi procedat la selecția personalului, acest demers trebuia sa se facă potrivit criteriilor stipulate în același art. 100 alin. 2 și 3 din Legea 188/1999.
Așa cum rezultă din întâmpinarea depusa în cauza de intimat, aceste criterii nu au fost aplicate, neavându-se în vedere dosarul personal al funcționarilor publici iar interviul organizat pentru ocuparea posturilor nu a putut fi contestat, nu a existat o tematica, bibliografie întrebările fiind adresate de comisie intuitu personae.
Deși, după disponibilizare, potrivit disp. art. 105 al.2 din legea 188/1999 reclamantul trebuia sa-și păstreze calitatea de funcționar public în corpul de rezerva al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, intimatul nu a făcut demersurile necesare în acest scop și reclamantul nu a mai putut participa la concursurile care au fost organizate ulterior de intimat.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 C.pr.civ., iar în dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 06.03.2013 intimatul pârât I. T. al Poliției de Frontieră G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
În ceea ce privește lipsirea recurentului de dreptul la apărare, s-a arătat că instanța de judecată a respectat dispozițiile Codului de Procedură Civilă. Așa cum reiese din încheierea de ședința din data de 22.06.2012, instanța a luat în discuție cererile de amânare ale părților și le-a respins, constatând cauza în stare de judecată.
Mai mult, pârâtul a înțeles să apeleze la prevederile art. 242 alin.(2) din codul de procedură civilă și să solicite, prin întâmpinarea la cererea de chemare în judecată, judecarea și în lipsa reprezentantului instituției.
Față de motivul încălcării principiului egalității armelor, prin aceea că recurentul și, respectiv, apărătorul său în cauză, nu au avut acces la înscrisurile deținute de I.T.P.F. G., ce conțin informații clasificate, intimatul a arătat că până la data de 07.10.2011, când i-au încetat raporturile de serviciu cu I.J.P.F. Teleorman, recurentul a avut acces la informații clasificate, în baza autorizației de acces pe care a deținut-o. Recurentul, după 07.10.2011, și reprezentantul său legal nu au putut verifica aceste acte, ce conțin informații clasificate, întrucât nu au făcut dovada deținerii autorizației de acces la informații clasificate.
Susținerea recurentului, că nu i-au fost aduse la cunoștință înscrisurile în temeiul cărora și-a pierdut locul de muncă, este neadevărată, întrucât acestea i-au fost comunicate.
Legea nr. 182/2002 și H.G. nr. 585/2002 nu conțin dispoziții imperative privind limitarea accesului la informații clasificate, ci reglementează o procedură specială față de aceste înscrisuri.
Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii nr. 182/2002 referitoare la persoanele ce urmează să aibă acces la informații clasificate, protecția acestora prin măsuri procedurale, nivelul de secretizare al acestora și interdicția clasificării unor categorii de informații ori accesul la informațiile clasificate nu reprezintă un impediment de natură să afecteze drepturile și libertățile constituționale, fiind în deplin acord cu legea fundamentală. Legea nr.182/2002 conține reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informații al anumitor persoane care au calitatea de părți în proces, cu condiția obținerii certificatului sau autorizației de acces, fiind necesare a fi îndeplinite, în prealabil, cerințele și procedura specifica de obținere a acestora, prevăzute de aceeași lege.
Din moment ce prevederile din lege nu au ca efect blocarea efectiva și absolută a accesului la anumite informații, ci îl condiționează de îndeplinirea anumitor pași procedurali, etape justificate prin importanța pe care asemenea informații o poartă, nu se poate susține încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a unicității, imparțialității și egalității justiției pentru toți.
Privitor la susținerea că desființarea postului ocupat de recurent până la 06.07.2011 nu a fost efectiva, în luna ianuarie 2012 fiind scos la concurs postul ocupat anterior de recurent, s-a arătat că așa cum reiese din statul de organizare al I.J.P.F. Teleorman, în vigoare până la 06.07.2011 și, respectiv statul în vigoare după această dată, un post de agent de poliție (agent IV) din cadrul Grupei de Transport a Compartimentului Tehnic a fost radiat, nemaiexistând, practic, în cel de-al doilea ștat de organizare. Așadar, atribuțiile aferente postului respectiv s-au redus cu 100% și nu s-au mai înființat, ulterior, posturi similare.
Recurentul, nu probează în niciun fel faptul că s-au înființat și scos la concurs posturi similare în decurs de 1 an de la data reorganizării. Nu face altceva decât să emită presupunerea ca I.J.P.F. Teleorman nu a respectat anumite prevederi legale, în speță art.100 pct.(4) din Legea nr. 188/1999
Acest aspect este infirmat prin aceea că atribuțiile din fișa postului recurentului, în vigoare până la 06.07.2011, diferă cu mai mult de 50% față de atribuțiile din fișa oricăruia din posturile din statul de organizare al S.T.P.F. Teleorman, după 15.12.2012.În acest context, nu a existat, deci, nici o încălcare a prevederilor art.100 pct.(4) din Legea nr. 188/1999.
Este, de asemenea, infirmat și prin faptul că nu se poate face comparație între aceste fișe ale posturilor, pentru că vorbim de structuri diferite, cu competențe diferite. Avem în vedere, pe de o parte, I.J.P.F. Teleorman - până la 15.12.2011 și, pe de altă parte, S.T.P.F. Teleorman, din cadrul I.T.P.F. G., după acesta dată, odată cu . Legii nr.280/2011.
Considerăm că, simpla asemănare a denumirilor unor structuri sau a denumirilor posturilor din aceste structuri nu presupune că ele sunt similare, în înțelesul art. 100 alin.(l) lit. a din Legea nr. 188/1999, această comparație putând fi realizată numai între atribuțiile din fișele respectivelor posturi. Comparația trebuie făcută în contextul celor doua procese de reorganizare și al faptului că aceste posturi apar în structuri diferite ale Poliției de Frontieră cu competențe pentru fiecare perioadă, înnoite și adaptate necesităților de la frontierele țării la momentul fiecărei reorganizării.
Recurentul nu indică nici măcar postul (sau posturile) din cadrul S.T.P.F. Teleorman care ar fi similar (sau similare) cu cel ocupat de el până la 06.07.2011.
Intimatul a învederat și faptul ca I. General al Politiei de Frontieră (cu structurile subordonate) a fost supus în anul 2011 la 2 reorganizări, cele 2 procese de reorganizare neavând legătură între ele, fiind distincte.
Prima reorganizare, declanșată la 06.07.2011, a avut la bază, în primul rând, Legea bugetului de stat pentru anul 2011. Ea a urmărit reducerea cheltuielilor cu personalul la nivelul M.A.I. și chiar și în celelalte instituții din sistemul bugetar. În virtutea acestui act normativ, dar și a actelor normative interne emise în aplicarea sa de M.AI. și de către I. General al Poliției de Frontieră, a rezultat un nou ștat de organizare al I.J.P.F. Teleorman, ce conținea la 06.07.2011 un număr mai mic de posturi față de anteriorul ștat.
De această reorganizare, în afară de M.A.I., au fost afectate și celelalte instituții din sistemul bugetar și, în atare condiții, nu au putut fi identificate posturi vacante pentru a fi mutați polițiștii de frontieră afectați de acesta reorganizare.
A doua reorganizare, declanșata la 15.12.2011 (continuată și în prima parte a anului 2012), a avut la baza Legea nr.280/2011 și a urmărit, în primul rând, adaptarea atribuțiilor și statelor de organizare ale structurilor Poliției de Frontieră la necesitățile actuale. Această reorganizare a dus la desființarea I.J.P.F. Teleorman și înființarea I.T.P.F. G., cu mai multe structuri teritoriale subordonate, între care: Serviciul T. al Poliției de Frontieră Teleorman (de asemenea nou înființat) și Sectorul Poliției de Frontieră T. M.. Reorganizarea aceasta a vizat doar Poliția de Frontieră și nu și alte structuri ale M.A.I.
Așadar, nu a avut loc o reorganizare în 2 etape, ci 2 reorganizări distincte, iar obiectul acțiunii în dezbatere îl constituie, în mod clar, prima reorganizare și anume — anularea actelor administrative emise de I.J.P.F. Teleorman pentru recurent cu ocazia acestei reorganizări.
Reiese foarte clar faptul ca cea de-a doua reorganizare, precum și actele emise în cadrul său nu fac obiectul prezentei acțiunii.
În ceea ce privește faptul că selecția personalului s-a făcut cu încălcarea art.100 din Legea nr.188/1999, s-a arătat că ocuparea funcțiilor vacante din statul de organizare al I.J.P.F. Teleorman, în vigoare după 06.07.2011, s-a făcut în baza Ordinului M.A.I. nr. 129/2011, a Dispozițiilor inspectorului general al Poliției de Frontieră nr._ din 04.07.2011 și, respectiv, nr._ din 14.07.2011, cu respectarea prevederilor art. 100 din Legea nr. 188/1999.
Astfel, în condițiile respectării art. 100 alin.(1) și (2) din Legea nr.188/1999 au fost numiți (repuși) în funcție polițiștii de frontieră care îndeplineau cerințele legale, iar în situația în care mai mulți polițiști de frontieră au optat pentru aceeași funcție, s-au organizat examene de departajare, în temeiul art. 100 alin.(3) din aceeași lege, cum a fost și situația recurentului.
Examenele au fost organizate conform celor stipulate în Procedura aprobată prin Ordinul M.A.I. nr. 129/23.06.2011.în baza Procedurii, au fost stabilite și afișate la sediul IJ.P.F. Teleorman, tematica și bibliografia pentru aceste examene.
Mențiunea că întrebările au fost adresate de către comisii este neadevărată, întrucât Ordinul M.A.I. nr. 129/2011, prin punctul nr.2.2 din Anexă, lasă posibilitatea ca inspectoratele generale din cadrul M.A.I., în cazul de față I. General al Poliției de Frontieră (I.G.P.F.), să opteze pentru proba scrisă sau interviu.
I. General al Politiei de Frontieră, prin dispoziția inspectorului general nr._ din 04.07.2011, a stabilit pentru funcțiile de execuție, funcții - 2 dintre ele - pentru care a optat și recurentul, varianta de departajare probă scrisa.
Așadar, această variantă de departajare a fost aplicată și în cazul departajării pentru numirea în funcții la nivelul I.J.P.F. Teleorman, în temeiul aceleiași dispoziții a I.G.P.F.
Prin Ordinul M.A.I. nr. 129/2011, s-a garantat și dreptul de a contesta rezultatul examenelor, drept pe care recurentul a înțeles să nu și-l exercite.
În altă ordine de idei, în baza prevederilor art.74 alin.(2) din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului, la încetarea raporturilor de serviciu cu I.J.P.F. Teleorman, adică la 07.06.2011, recurentul a primit calitatea de subofițer M.A.I. în rezervă și grad militar. Așadar, începând de la această dată nu a mai avut calitatea de funcționar public și, deci, nu i s-au mai aplicat prevederile Legii nr. 188/1999.
În drept, au fost invocate prevederile art.308 Cod. Pr.civilă, iar în dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În faza procesuală a recursului a fost încuviințată și respectiv administrată proba cu înscrisuri.
Analizând recursul declarat raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs referitor la pretinsa încălcare a dreptului la proces echitabil pentru considerentul că la fond cauza a fost soluționată în lipsa apărătorului reclamantului este neîntemeiat.
Cu prioritate Curtea arată că în lumina dispozițiilor Codului de procedură civilă, art. 118 alin. 3 și art. 156, cererea de amânare odată formulată nu este obligatoriu a fi încuviințată, neconstituind un drept absolut al reclamantului și o obligație pentru instanța de judecată. Iar aceasta, chiar și în situația în care o cerere de amânare a judecării cauzei ar fi formulată în mod similar și de partea adversă, disp. art. 155 alin. 1 făcând vorbire de posibilitatea amânării judecății în cursul instanței.
Aceste considerații sunt valabile și dacă ar fi vorba de prima cerere de amânare formulată de părți. În speță însă, Curtea constată că dosarul a suferit foarte multe amânări, primind nu mai puțin de 9 termene de judecată.
În ceea ce privește motivul de amânare invocat de apărătorul recurentului reclamant, se constată că acesta în niciun caz nu era un motiv justificat în sensul disp. art. 156. Pe de o parte, considerentul pentru care doamna avocat solicita să nu se judece cauza era reprezentat de împrejurarea că aceasta era în concediu de odihnă (iar nu, spre exemplu, pentru că ar fi fost nevoită să susțină o cauză la o altă instanță). Pe de altă parte, instanța reține și obligația avocaților de a-și asigura substituirea, îndatorirea părților, potrivit disp. art. 129 alin. 1 C.pr.civ., de a îndeplini actele de procedură în termenele stabilite de judecător, dar și de a-și exercita drepturile procedurale conform disp. art. 723 alin. 1 C.pr.civ., iar în raport de aceste din urmă aspecte, constată și disp. art. 1081 alin. 1 pct. 2 lit. b C.pr.civ.
Motivul invocat de recurentul reclamant nu este întemeiat nici în raport de criticile acestuia în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererilor de amânare, fiind evident că din moment ce nu a amânat judecarea cauzei, este de la sine înțeles că, cel puțin implicit, a respins ambele cereri de amânare.
Însă drepturile părților nu au fost încălcate de nicio manieră, prima instanță procedând la amânarea pronunțării, respectând astfel disp. art. 156 alin. 2 C.pr.civ. și în eventualitatea în care s-a amânat pronunțarea întrucât instanța de fond ar fi avut nevoie de timp pentru a delibera, nimic nu împiedica partea să formuleze concluzii scrise.
Referitor la încălcarea drepturilor recurentului reclamantului prin soluționarea cauzei anterior soluționării unei alte cauze având ca obiect declasificarea actelor administrative în temeiul cărora i-au încetat raporturile de serviciu, acest motiv este vădit neîntemeiat.
Este adevărat că la data de 24.05.2012 reclamantul a depus la dosar o cerere scrisă prin care a învederat existența dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Teleorman însă nu a formulat și o solicitare în sensul suspendării judecării prezentei cauze până la soluționarea menționatului dosar.
Prin urmare, nu se poate susține că în mod nelegal instanța ar fi procedat la soluționarea cauzei anterior soluționării dosarului nr._, mai cu seamă că nu a apreciat că ar exista vreo legătură între cele două dosare și că soluția de pronunțat în această cauză ar depinde de modalitatea în care ar urma a se soluționa celălalt litigiu. De altfel, nici reclamantul nu a apreciat că ar exista o astfel de legătură de moment ce nu a solicitat suspendarea judecării prezentei cauze.
În raport de cererea respectivă și de intenția reclamantului de a se proceda la declasificarea înscrisurilor, se observă că și prima instanță a depus demersuri în acest sens prin încheierea din data de 06.12.2011. De asemenea, instanța a efectuat demersuri pentru a fi depuse cel puțin în extras înscrisurile clasificate secret, astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la 25.05.2012.
De asemenea, se apreciază că niciun drept al reclamantului nu a fost vătămat, din moment ce dosarul nr._ a fost soluționat în sensul respingerii acțiunii reclamantului la data de 12.10.2012, hotărâre irevocabilă prin respingerea recursului la data de 27.05.2013 de către Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. (conform informațiilor ce pot fi vizionate în sistem Ecris dar și de pe portalul instanțelor de judecată).
Principiul egalității armelor, invocat de recurentul reclamant în susținerea motivului de recurs este foarte important într-un stat de drept însă nu are caracter absolut și nu poate fi exercitat dincolo de limitele legii, în speță fiind necesară respectarea rațiunii și scopului Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și HG nr. 585/2002pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.
Faptul că reclamantul și apărătorul acestuia nu dețin certificat ORNISS sau autorizație corespunzătoare nivelului de secretizare în baza căreia să poată viziona înscrisurile conținând informații clasificate secret nu justifică neluarea respectivelor acte în considerație de către instanță atât timp acestea au legătură cu cauza, fiind utile soluționării acesteia.
În sfârșit, dreptul reclamantului și al părților la un proces echitabil a fost respectat și prin însăși înaintarea dosarului la un complet al cărui președinte deține autorizație/certificat în temeiul căruia poate viziona înscrisurile conținând informații clasificate secret.
Curtea reamintește deopotrivă recurentului reclamant că și apărătorul acestuia putea face demersuri pentru obținerea certificatului ORNISS sau avea posibilitatea angajării unui astfel de apărător cu disponibilitatea asumării unei asemenea responsabilități.
Referitor la susținerea recurentului reclamant în sensul că desființarea postului său nu este efectivă, reală și serioasă, în condițiile în care nu au fost reduse cu mai mult de 50% din atribuțiile funcției deținute – agent șef principal în cadrul parcului auto, Curtea, analizând actele dosarului și actele depuse la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București, constată că aceasta este neîntemeiată.
Studiind documentația pusă la dispoziția instanței, se confirmă susținerile intimatului pârât în sensul că un post de agent de poliție (agent IV) din cadrul Grupei de Transport a Compartimentului Tehnic a fost desființat efectiv în contextul amplului proces de reorganizare în care a fost implicată instituția angajatoare.
Și în eventualitatea în care ar exista în prezent funcția deținută anterior de reclamant în sensul că o persoană exercită efectiv și atribuțiile exercitate de acesta anterior, acest fapt nu înseamnă că postul său nu a fost suprimat efectiv în contextul reorganizării ori că ar fi fost reînființat în mai puțin de un an de la data suprimării.
Desființarea unor posturilor cu preluarea atribuțiilor aferente acestora de către o singură persoană (sau mai puține numeric) reprezintă o comprimare specifică procesului reorganizării, justificat de necesitatea reîncadrării funcționarilor publici într-un număr mai mic de posturi. Este firesc a continua să fie exercitate anumite atribuții, în primul rând ca și justificare a existenței acelei instituții, fără a califica aceste împrejurări ca și dovezi ale caracterului nereal ori neserios al reorganizării.
Restructurările pe care le-a presupus procesul reorganizării au fost reale, efective și au implicat în mod concret reducerea de posturi, fiind firesc în ipoteza în care există mai mulți funcționari publici care pot ocupa posturile ce au rezultat din reorganizare și se regăsesc în cadrul noilor organigrame să se organizeze concurs în vederea departajării.
Examene au fost susținute în speță, reclamantul nepromovând însă.
În ceea ce privește incidența prevederilor art. 100 din Legea nr. 188/1999 cu ocazia selecției personalului, Curtea constată că din niciun act depus la dosar și din nicio susținere nu rezultă nerespectarea disp. art. 100 alin. 1 și 2.
În plus, din modalitatea de redactare a textelor de lege, instanța apreciază că nu este vorba de etape succesive (o etapă reglementată de alin. 1 și 2 și respectiv o etapă reglementată de alin. 3) care trebuie să fie aplicate efectiv în fiecare litigiu în parte. Cazul reglementat de alin. 3 este în fapt aceeași situație cu cea în care sunt incidente disp. alin. 1 și 2 cu particularitatea că sunt mai mulți funcționari publici care pot ocupa respectiva funcție.
În acest din urmă caz, tocmai întrucât este vorba de mai mulți funcționari publici, este firesc să se organizeze examen de către autoritatea publică.
Nu arată recurentul reclamant în ce sens, în concret, nu au fost respectate dispozițiile legale evocate și în ce modalitate i-au fost lezate drepturile sau interesele legitime prin modul în care s-a procedat.
Nu se specifică ce criterii nu au fost aplicate, la cel moment ar fi trebuit aplicate și în ce modalitate, sub ce formă nu a fost avut în vedere dosarul personal al funcționarilor publici, iar aceasta în contextul în care instituția intimată a avut obligativitatea punerii în aplicare a unor acte normative prin care s-a redus efectiv numărul posturilor, aspect ce reiese fără îndoială din actele depuse la dosar ori pentru acest dosar, având caracter secret.
Cu privire la criticile aduse interviului organizat pentru ocuparea posturilor, acestea sunt străine cauzei față de obiect și de motivele de fapt și de drept invocate, în prezenta speță nefiind contestat respectivul interviu/concurs susținut de reclamant.
Referitor la împrejurarea că reclamantul ar fi trebuit să-și păstreze calitatea de funcționar public în corpul de rezervă al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, însă intimatul nu a făcut demersurile necesare în acest scop astfel că reclamantul nu a mai putut participa la concursurile organizate ulterior de intimat, nici aceasta nu conduce la pronunțarea unei alte soluții, respectiv de admitere a recursului, din moment ce nu s-a demonstrat nelegalitatea actelor contestate în speță. Pe de altă parte, nu a menționat reclamantul concursurile la care ar fi dorit să participe, nefiindu-i însă permis, cu consecința lezării unui drept sau interes legitim.
Pentru aceste considerente, reținând și considerentele expuse în sentința recurată, iar din materialul probator, în principal, reducerea efectivă și reală a numărului de posturi precum și nepromovarea de către recurentul reclamant a concursului organizat pentru departajare, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul reclamantului este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurentul reclamantT. T. J., cu domiciliul în .,împotriva sentinței civile nr. 632/28.06.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ G.succesor în drepturi și obligații alINSPECTORATULUI T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ TELEORMAN cu sediul în G., . nr. 36, jud. G., și cu intimatul expert C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,cu sediul în București, .. 1-3, sector 1, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. H. P. M. D.
GREFIER
A. M. C.
Red. MD - 2 ex / 23.12.2013
Tribunalul Teleorman - Jud. fond Z. L.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3523/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1079/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
