Pretentii. Decizia nr. 1079/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1079/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 1003/98/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1079
Ședința publică de la 11 martie 2013
Curtea constituită din:
Președinte M. B.
Judecător D. M. D.
Judecător G. G.
Grefier C. A.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice S. împotriva Sentinței civile nr. 1171/F din data de 10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. C. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de 07.03.2013, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, după care:
Curtea, constatând că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1171/F/10.05.2012, Tribunalul Ialomița a admis acțiunea formulată de reclamantul P. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice S. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu și a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 1.980 lei achitată cu titlul de taxă pe poluare, cu dobânda legală de la data plății până la data restituirii efective și cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în fapt, că reclamantul a achiziționat un autovehicul pentru a cărui înmatriculare în România a achitat taxa de primă înmatriculare de 1.980 lei.
În drept, a reținut că taxa specială pentru autoturisme și vehicule reglementată de art. 2141 C.fiscal este discriminatorie prin aceea că nu se aplică autoturismelor deja înmatriculate în România, în schimb se aplică celor importate din spațiul Uniunii Europene, contravenind astfel dispozițiilor art. 25, 28 și 90 TCE, astfel că, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, se impune restituirea sa, fiind percepută cu încălcarea dreptului Uniunii.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen, pârâta Administrația Finanțelor Publice S., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., dar și dispozițiile art. 3041 C.pr.civ.
Recurenta a criticat soluția pronunțată pe fondul cauzei, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
A susținut în esență că OUG nr. 50/2008 nu contravine tratatelor europene, invocând în acest sens poziția Comisiei pentru Petiții din cadrul Parlamentului European. A menționat totodată că taxa pe poluare este încasată în baza unui act administrativ fiscal, și nu în temeiul legii, apreciind că în această situație este inutilă referirea la tratatele europene, căci ar însemna ca orice taxă sau impozit să poată fi contestată cu succes în instanță pe motiv că nu este prevăzută în celelalte state ale Uniunii Europene. Recurenta a invocat și jurisprudența CJUE din care rezultă că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, susținând totodată că prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. A subliniat că taxa nu contravine art. 90 par. 1 TCE, întrucât la stabilirea valorii taxei de poluare se ia în considerare deprecierea autovehiculului, taxa reprezentând reflecția în plan fiscal a principiului poluatorul plătește, precizând totodată că instituirea taxei este opțiunea legiuitorului național, pe care organele fiscale sunt obligate să o respecte.
Recurenta a criticat și faptul că Tribunalul nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, deși această instituție a fost introdusă în cauză.
Intimatul-reclamant P. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
În fapt, intimatul-reclamant P. C. a achiziționat din Franța un autovehicul folosit, pentru a cărei înmatriculare în România a fost obligat să plătească, la data de 07.06.2010, taxa pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, în cuantum de 1.980 lei.
Deși instanța de fond a analizat cauza prin prisma dispozițiilor art. 2141 C.fiscal privind taxa specială pentru autoturisme și vehicule, străine pricinii, Curtea constată că, de fapt, problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Or, această problemă de drept a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul art. 110 TFUE, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
Având în vedere raționamentul CJUE, se constată că argumentul invocat de recurentă în sensul că la calcularea valorii taxei pe poluare se ia în considerare deprecierea autoturismului nu este relevant decât din perspectiva verificării neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Acest criteriu nu mai poate fi însă aplicat în cazul vehiculelor similare înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu au fost supuse cu ocazia înmatriculării, și nici ulterior, unei taxe echivalente, astfel că în valoarea lor de piață nu este încorporată valoarea reziduală a unei asemenea taxe.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Curtea constată că această concluzie se confirmă și în cauza de față, având în vedere cuantumul deloc neglijabil al taxei plătite de intimat, de 1.980 lei, raportat la prețul de achiziție al vehiculului, de 4.358,83 euro, și faptul că această valoare nu se regăsește în prețul de piață al unui produs național similar, înmatriculat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu a fost supus unei taxe echivalente, și care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Recurenta nu a invocat argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, iar referirile din cuprinsul motivelor de recurs la poziția Comisiei pentru Petiții din cadrul Parlamentului European față de OUG nr. 50/2008 sunt neconcludente prin prisma jurisprudenței recente a CJUE, invocată în prezenta decizie, CJUE fiind singura autoritate abilitată să interpreteze dreptul Uniunii.
Recurenta a mai invocat faptul că dreptul european nu ar fi aplicabil în speță, în considerarea faptului că taxa pe poluare a fost percepută în baza unui act administrativ, decizia de calcul a taxei, și nu în baza unui act normativ. Acest argument este lipsit de orice relevanță, în condițiile în care, în aplicarea principiului supremației dreptului comunitar, instanțele naționale sunt competente să analizeze compatibilitatea reglementării interne cu dreptul european și, în cazul în care norma internă contravine dreptului european, au obligația să o înlăture, lăsând-o neaplicată. În speță, înlăturând de la aplicare OUG nr. 50/2008 pentru motivul incompatibilității cu dreptul european, consecința logică este aceea că atât decizia de calcul a taxei pe poluare, cât și taxa percepută rămân fără fundament.
Având în vedere considerentele de mai sus, care le înlocuiesc pe cele ale Tribunalului, străine cauzei, Curtea reține că taxa pe poluare achitată de intimat contravine dreptului comunitar, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
În ce privește criticile referitoare la faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție formulată de recurenta-pârâtă, Curtea reține incidența dispozițiilor art. 2812 și 2812a C.pr.civ., potrivit cărora, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unei cereri incidentale, se poate cere completarea hotărârii, solicitare care nu se poate face pe calea recursului, ci numai în condițiile art. 2812 C.pr.civ.
Pe cale de consecință, în baza art. 312 C.pr.civ., sentința recurată fiind legală și temeinică în ce privește soluția dată cauzei, suplinind motivarea acesteia potrivit considerentelor anterior expuse, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice S. împotriva Sentinței civile nr. 1171/F din data de 10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. C. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. B. D. M. D. G. G.
Grefier,
C. A.
Red.BM
Tehnored. BM/2 ex
Judecător fond
D. I.
Tribunalul Ialomița
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 716/2013.... → |
|---|
