Pretentii. Decizia nr. 2890/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2890/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 22535/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.2890
Ședința publică de la 20.06.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE C. C. M.
JUDECĂTOR G. G.
JUDECĂTOR C. R. – M.
GREFIER R. M.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.3870/12.10.2012 a Tribunalului București – Secția a IX – de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatele – reclamante T. S. și T. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, având în vedere că recurenta – pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Deliberând recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._ reclamanții T. S. și T. E. au chemat în judecată pe pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care sa oblige parata sa plătească suma stabilita ca si compensații bănești prin Hotărârea nr. 3385/23.11.2006 emisă de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 9/1998 actualizată cu indicele de inflație.
In motivarea acțiunii, reclamanții au învederat instanței că prin hotărârea nr. 3385/23.11.2006 emisa de Comisia de aplicare a Legii nr. 9/1998 le-au fost acordate compensații bănești în sumă de 312.530,22 lei.
Lipsa unui răspuns din partea paratei, după trecerea termenului prevăzut de lege duce la deprecierea reala a compensațiilor stabilite, ca urmare a devalorizării monedei naționale.
Pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că dreptul reclamanților la plata despăgubirilor este afectat de condiția de a fi alocate sume în bugetul de stat pentru plata despăgubirilor, în caz contrar prelungindu-se termenul de plată.
Prin sentința civilă nr. 3870/12.10.2012 Tribunalul București a admis cererea formulată de reclamanți și a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamanților suma de 125.012,09 lei, reprezentând 40% din compensațiile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 3385/23.11.2006 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, actualizată cu indicele prețurilor de consum de la data expirării termenului de 60 de zile pentru emiterea deciziei de validare și până la plata efectivă.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, invocând în drept disp. art. 304 pct. 9 și 3041 C.pr.civ..
În motivarea cererii de recurs a arătat că în temeiul art. 6 alin 7 din O.U.G. nr. 25/2007 Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 244/13.04.2012 prin care s-a validat Hotărârea nr. 3385/23.11.2012 emisă de Instituția Prefectului Municipiului București, acordându-se pentru reclamante compensații bănești în cuantum de 312.530,22 lei.
Precizează că astfel cum reiese și din comunicarea care însoțește Decizia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, suma acordată cu titlu de compensație urmează să fie eșalonată în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1277/2007. Având în vedere dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr.286/2004 potrivit cărora "compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat"(...), rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
În consecință, arată recurenta dreptul reclamanților la plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 244/13.04.2002 este afectat de o condiție. Nerealizarea acesteia, în speță nealocarea unor sume pentru plata despăgubirilor, conduce la prelungirea perioadei de plată peste termenul prevăzut de art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1998 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.qov.ro.
Recurenta arată că, până la sfârșitul anului 2009, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților i-a fost alocată, pentru plata despăgubirilor, de către Ministerul Finanțelor Publice ordonatorul principal de credite, o sumă totală de_ lei, astfel:_ lei în anul 2007;_ lei în anul 2008;_ lei în anul 2009.
Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 i-au fost alocate: 43.550.169,17 lei în anul 2007; 77.419.297,58 lei în anul 2008; 31.666.756,37 lei în anul 2009.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, recurenta solicită să se aibă în vedere că instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește recurenta) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.
Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost revelate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări, adresate A.N.R.P., care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte.
Solicită să se aibă în vedere și aspectele reținute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la capacitatea administrativa a C.C.S.D. (A.N.R.P.) în Hotărârea Pilot A. și alții împotriva României.
Mai arată recurenta că implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.
Mai arată că noile modificări legislative ce se doresc a fi aplicate, susținute prin măsuri administrative și financiare corelative care să ofere instituțiilor implicate în acest proces resursele umane și financiare corespunzătoare volumului de activitate trebuie să aibă drept rezultat asigurarea finalizării dosarelor într-un „termen rezonabil" așa cum prevede practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita apariția de noi cauze pe rolul CEDO, existând riscul unor sancțiuni dispuse de către Comitetul de Miniștri, concomitent cu afectarea, în mod negativ, a imaginii României pe plan european.
În acest sens, prin Decizia nr. 270/03.12.2010 a Primului-Ministru al României a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației și procedurilor din domeniul restituirii proprietăților, care are ca principală atribuție identificarea soluțiilor optime care să conducă la eficientizarea procesului de restituire a proprietăților și elaborarea unor proiecte de acte normative care să conțină propunerile în domeniu.
Recurenta rată că se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.
În ceea ce privește actualizarea cuantumului compensațiilor acordate, invocă dispozițiile art. 34 din H.G. nr. 753/1998 modificată și completată prin H.G. 1277/2007 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 prin Hotărârea nr. 3385/2006 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București, prin care s-a făcut o propunere privind cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998.
Având în vedere faptul că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă, la data emiterii Deciziei de validare, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 286/2004 potrivit cărora „compensațiile se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998".
Arată că legiuitorul în dispozițiile Legii nr. 9/1998 a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp.art. 3041 Cod proc.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Critica recurentei pârâte în sensul că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea și a obligat autoritatea la plata tranșei a doua din despăgubiri, fără să țină cont de prevederile art. 5 din HG nr. 286/2004 potrivit cărora compensațiile „se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat”, se constată că este nefondată.
Plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, dar art. 5 din HG nr. 286/2004 trebuie interpretat în raport de art. 38 alin. 5 și alin. 6 din HG nr. 753/1998 care obligă autoritatea să achite beneficiarilor legii compensațiile bănești integral în primul an, dacă sunt în cuantum de până la 50.000 lei; eșalonat în două tranșe, dar numai pe parcursul a 2 ani consecutivi; diferențiat în cazul unui cuantum de până la 100.000 lei în sensul că prima tranșă este de 60% din compensații în primul an și în cazul unui cuantum de peste 100.001 lei prima tranșă este de 40% în primul an și 60% în al doilea an.
Simpla afirmație a recurentei pârâte în sensul că nu a avut fonduri bugetare suficiente pentru plata despăgubirilor intimatei reclamante nu are forța juridică de a înlătura obligația autorității să achite despăgubirile în termenul legal.
A. pârâtă primește anual fonduri cu această destinație astfel că procedura de plată a compensațiilor bănești trebuie să fie transparentă, să poată fi contestată dacă nu este respectată o ordine de plată, cenzurată pe calea controlului de legalitate pentru a se putea aprecia forța majoră ori cazul fortuit constând în imposibilitatea obiectivă de executare în termen a unei obligații legale.
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a art. 5 din HG nr. 286/2004 care prevede actualizarea în condițiile Legii nr. 9/1998 a cotei de 40% din cuantumul compensației achitată în anul următor.
Soluția tribunalului este conformă Deciziei nr. XXI/19.07.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care a fost admis un recurs în interesul legii și prin care s-a statuat că depășirea termenului de 60 de zile de validare a hotărârii comisiei județene atrage actualizarea întregii sume cu indicele de inflație, deoarece s-a cauzat un prejudiciu beneficiarului legii prin devalorizarea sumei cuvenite.
Același raționament este aplicabil și pentru situația întârzierii în plata compensațiilor bănești cuvenite și stabilite prin hotărârea de validare, întreaga procedură a Legii nr. 9/1998 încheindu-se la momentul despăgubirii efective prin plata compensațiilor cuvenite beneficiarilor legii.
Datele apreciate relevante de recurentă, referitoare la cuantumul total al despăgubirilor achitat de A. Națională a Restituirii Proprietăților în limita fondurilor alocate pentru anii 2007, 2008, 2009, menționate în cererea de recurs nu sunt utile și concludente pentru a dovedi motivul pentru care reclamanta nu a putut fi inclusă printre beneficiarii legii care au primit compensațiile din fondurile alocate autorității.
Transparența procedurii presupune ca înregistrarea cronologică a fiecărui dosar să fie accesibilă tuturor beneficiarilor legii, să fie cunoscută vechimea dosarelor, ordinea plății despăgubirilor etc. și aceasta presupune oferirea unor date concrete care să poată fi verificate pe calea controlului de legalitate și nu generalități astfel cum a menționat recurenta și care au fost avute în vedere de instanța de fond.
De aceea nu se poate analiza „termenul rezonabil” reglementat de art. 41 din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale și termenul rezultat din interpretarea Recomandării R./C.M/2007 decât în funcție de cazul concret al autorității, în sensul ca „împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente” și „termenul rezonabil” să se verifice în circumstanțele date.
În acest context nu poate fi reținută nici susținerea recurentei în sensul că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili în momentul de față, în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o obligație imposibil de realizat și care ar fi de natură să afecteze principiul egalității de tratament.
Această situație poate determina autoritatea să solicite modificarea cadrului legislativ cu privire la termenul de executare a obligației sale dar nu poate determina instanța să ignore legea în constatarea existenței obligației autorității față de intimata reclamantă, obligație neexecutată în termenul legal ( maxim 2 ani de la data stabilirii despăgubirilor) cu prejudicierea intimatei.
Se reține că instanța de control judiciar a analizat legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond în raport de prevederile legale incidente la data pronunțării hotărârii și de prevederile legale invocate de recurenta pârâtă prin cererea de recurs.
Pentru aceste motive, constatând că nu sunt motive de casare ori modificare ale sentinței atacate analizate și din oficiu, în baza art. 3041 și art. 312 Cod proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.3870/12.10.2012 a Tribunalului București – Secția a IX – de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatele – reclamante T. S. și T. E., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, C. C. G. G. C. R.
M. M.
GREFIER
R. M.
Red. G.G../O.C.
2 ex./
Jud. fond – I. M., Tribunalul București-SCAF
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 3575/2013.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2178/2013.... → |
|---|
